BusinessMagazin

Tag: pasiune

  • Cum şi-a început cariera Mark Hilton, executivul care conduce afacerile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell pe piaţa locală

    Acesta a fost şi principalul obiectiv al mandatului său început în urmă cu şase ani în România, când a acceptat să treacă din postura de reprezentant al francizorului în cea de dezvoltator al francizatului pentru expansiunea pe piaţa locală a unor branduri globale precum KFC şi Pizza Hut.

    Mark Hilton, CEO-ul Sphera Franchise Group, îşi începe discursul în cadrul evenimentului Meet the CEO glumind pe tema faptului că nu are nicio legătură cu familia Hilton, care stă în spatele unuia dintre cele mai puternice branduri globale din HoReCa. Îşi clarifică apoi originile: „Sunt britanic, de fapt – galez; pentru galezi, este o diferenţă destul de mare”. Hilton a crescut într-un oraş de coastă din Regatul Unit, în apropierea mării şi cu munţii în spate, loc pe care îl descrie drept fantastic pentru un copil, dar pentru un adolescent, „îngrozitor, fiindcă tot ce aveam în zonă erau oile şi nimic altceva”.

    A studiat management hotelier şi de catering la Oxford Brookes (1983-1987) şi şi-a început pregătirea profesională încă din perioada vacanţelor de vară din studenţie. A lucrat în hoteluri, baruri şi restaurante, astfel că a descoperit de la o vârstă fragedă că acesta este domeniul care îi place. A fost repartizat în anul final al studiilor, de practică, la hotelul Sheraton din aeroportul Heathrow, o altă experienţă despre care îşi aminteşte amuzat: „Îi cazam pe oameni după 11 noaptea, după toate întârzierile de avion”.

    Teza sa de absolvire a vizat Teoria şi Practica Achiziţiilor, astfel că parcursul lui profesional a luat o turnură în această direcţie, chiar dacă îşi imagina că după absolvire va începe să lucreze direct în sectorul ospitalităţii. I s-a oferit un post în cadrul Ford, într-un program de graduate training în departamentul de achiziţii. „Oamenii care mă cunosc ştiu că nu mă prea pricep la motoare de maşini şi tehnologie, dar m-am trezit într-un post în care cumpăram diverse piese pentru vehicule, în contextul în care Ford avea un program de training pentru absolvenţi foarte cunoscut în Regatul Unit.” A lucrat acolo timp de câţiva ani şi apoi, după ce a văzut o reclamă într-unul din ziarele locale, a aplicat pentru un loc de muncă în compania care deţinea hotelurile Hilton. Astfel, parcursul său profesional a fost totuşi influenţat de grupul hotelier care poartă acelaşi nume cu el: s-a angajat în cadrul Ladbroke Group, compania care deţine hotelurile Hilton. „Aşadar, m-am găsit lucrând cu Hilton, cumpărând ce numim noi FF&E – Fixtures, Fittings & Equipments –, televizoarele, mobilier – totul, în afară de mâncare.”

    Îşi aminteşte că la vremea aceea avea în jur de 20 de ani şi în momentul în care se recomanda la recepţia hotelurilor, solicitând o întâlnire cu directorul general, era imediat primit când reprezentanţii hotelului îi auzeau numele. „Le spuneam că sunt dl Hilton şi aveau tendinţa să creadă că sunt mult mai important decât eram de fapt”. În 1994, Mark Hilton a fost recrutat de PepsiCo pentru o funcţie în divizia de achiziţii a companiei. Datorită experienţei sale anterioare, a devenit responsabil de achiziţia echipamentelor pentru Pizza Hut şi KFC în regiunea Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. „Mi-am petrecut o bună parte din timp călătorind în Europa şi Orientul Mijlociu, vorbind cu reprezentanţii afacerilor respective despre cât de multe cuptoare sau cartofi pentru prăjit vor să cumpere.”

    A urmat apoi o perioadă de şase luni de muncă pentru un proiect în Asia axat pe punerea bazelor unui lanţ de aprovizionare pe continentul asiatic. După ce proiectul s-a încheiat, i s-au oferit două posturi: primul, să conducă lanţul de aprovizionare pentru brandurile Yum! în Asia, iar al doilea, aceeaşi poziţie în Polonia. După ce s-a consultat cu soţia sa, a ales Polonia, şi a deţinut acest rol în 1997 şi 1998. După ce businessul respectiv a fost vândut francizatului din Polonia, s-a mutat în Regatul Unit, unde a avut mai multe roluri regionale în cadrul Yum!, conducând diferite zone. Următorul pas a fost tot în regiune: în 1999, a devenit franchise executive director pentru Yum! Restaurants International, cu responsabilităţi la nivelul Europei Centrale şi de Est; de altfel, în această perioadă a făcut şi primele sale vizite în România. Cel mai recent rol în cadrul Yum!, holdingul care deţine brandurile KFC şi Pizza Hut, a fost de chief operating officer, din 2006, timp de patru ani înainte să plece spre România. „Conduceam un business de aproximativ 2 miliarde de dolari, în peste 27 de ţări, cu branduri precum KFC, Pizza Hut, Taco Bell, dar şi altele – Long John Silver, restaurant de fish & chips, de pildă.” În această poziţie lucra cu francizaţii şi avea rolul de a-i ajuta să crească afacerile.

    „Pe parcursul carierei mele, am avut o educaţie corporate în business; lucram cu antreprenori din toată Europa – am fost norocos să am posibilitatea să înţeleg cum gândeau antreprenorii, cum îşi cresc afacerile, care sunt diferenţele între lumea corporate şi lumea antreprenorială. A fost o etapă educaţională pentru mine să înţeleg diferenţele între afaceri, ambii vor să facă businessurile să meargă mai departe, din perspective diferite.” A avut acest rol timp de patru ani, până în 2010, când a plecat pentru a pune bazele propriei firme de consultanţă împreună cu un partener italian. Hilton explică numele companiei lui: în traducere, acesta înseamnă „seminţe de rodie” şi în mai multe culturi rodia este văzută ca un simbol al creşterii, prosperităţii şi al învăţatului, astfel că a fost naturală folosirea acestui nume – Kikkirossi – pentru numele companiei de consultanţă. „Este fascinant ce pot face numele: îi determina pe oameni să aleagă Kikkirossi în detrimentul altor firme de consultanţă.”

    Între timp, avusese mai multe discuţii cu Lucian Vlad, fondatorul şi proprietarul businessului KFC şi Pizza Hut pe piaţa românească. Îl cunoştea din 1998, de la prima vizită a sa în România, în perioada în care lucra încă în Polonia şi avea responsabilităţi regionale. De altfel, una dintre primele sale vizite din acel rol regional le avusese în România, unde a fost puternic impresionat de o experienţă de la restaurantul Pizza Hut de la Universitate din Capitală, unul dintre primele deschise în România şi de care îşi aduce aminte şi acum în detaliu. „Am fost servit de o chelneriţă în mod fantastic: tot ce am vrut de la acea călătorie era să o pun într-o sticlă, să o iau înapoi în Polonia şi să le spun angajaţilor de acolo că acesta înseamnă serviciu pentru clienţi.” Chiar dacă businessul din Polonia mergea foarte bine şi existau oameni foarte buni care lucrau în organizaţie, obişnuiau să cheltuiască mii de euro – sume imense pe vremea aceea – pe programele de training pentru angajaţi. De altfel, şi această amintire a cântărit în luarea deciziei de a veni în România, alături de atitudinea persuasivă a lui Lucian Vlad, atunci când i-a propus să preia frâiele afacerii de aici. „Al doilea motiv a fost Lucian – el este un om foarte carismatic, care inspiră, este un privilegiu că l-am cunoscut şi că am învăţat atât de multe de la el”, descrie Hilton relaţia construită cu unul dintre acţionarii Sphera Franchise Group.

  • Cum arată viaţa la 20 de ani când ai o avere de 1 miliard de dolari – GALERIE FOTO

    Katharina Andresen (20 de ani) din Norvegia a fost numită recent una dintre cele mai tinere miliardare din lume. Alături de sora sa Alexandra, ea a moştenit o avere de 1,2 miliarde de dolari de la tatăl său.
     
    Katharina a profitat din plin de banii câştigaţi de tatăl ei, cheltuindu-i pe excursii cu yacht-ul, maşini de lux şi sticle de şampanie de sute de euro. Acum însă s-a înscris la Universitatea din Amsterdam şi trebuie să stea într-o cameră de cămin; ea şi-a exprimat frustrarea pe mai multe reţele de socializare, spunând că îi este dor de condiţiile de acasă.
     
    Sora ei Alexandra, de 19 ani, este pasionată de echitaţie şi participă la numeroase competiţii de profil. 
     
    Sursă foto: Daily Mail

  • Imagini uluitoare din casa de 12 milioane de dolari a lui Johnny Depp – GALERIE FOTO

    Celebrul actor american Johnny Depp a scos la vânzare casa pe care o deţine în Los Angeles, estimată la 12,7 milioane de dolari.

    Proprietatea scectaculoasă exprimă pasiunea actorului pentru artă, printre obiectele decorative numărându-se o pictură murală semnată de artiştii brazilieni gemeni OSGEMOS, care ocupă un perete întreg.

    Johnny Depp a plătit 7,2 milioane pe casă, la momentul achiziţiei în 2007.

    Sursa: CNN

  • Cea mai bogată femeie din lume a murit în această seară

    Liliane Bettencourt, în vârstă de 94 de ani, ocupa prima poziţie în clasamentul celor mai bogate femei din 2017 realizat de Forbes. Cu o avere de 39,5 miliarde de dolari, Bettencourt a deţinut împreună cu copiii o participaţie de 33% la compania franceză L’Oreal. Tatăl său, Eugene Schueller, a fondat imperiul cosmetic în 1907. În topul general al publicaţiei, Bettencourt ocupa locul 14.

    Pasionată de munca tatălui său, fondatorul companiei L’Oreal, Lilian Bettencourt a fost ucenica lui încă de la 15 ani, când a început să amestece cosmetice şi să eticheteze sticle de şampon.

  • Ce e mai important decât maşina de lux

    În ultimii ani, în domeniul echitaţiei s-a petrecut o veritabilă explozie, acest sport devenind tot mai popular în rândul românilor. Dincolo de pasiunea pentru cai, mai mulţi antreprenori au decis să dezvolte businessuri pe baza acestei tendinţe, înfruntând parcă starea în care se află hergheliile din România. Centrele de agrement din domeniu s-au înmulţit în ultimii ani, dar costurile pentru practicarea echitaţiei nu sunt mici, nici pentru întreţinerea cailor, iar pentru performanţe în concursuri sumele necesare sunt ameţitoare. Cât de profitabile sunt centrele de echitaţie sau afacerile de turism ecvestru?

    Îmi aduc bine aminte de prima mea experienţă pe şaua unui cal: să fi avut vreo 7 sau 8 ani, iar părinţii s-au gândit să ne ducă, pe mine şi pe sora mea, la un centru de echitaţie. La vremea respectivă era ceva destul de rar, ţin minte că am stat o bună perioadă de timp pe bancheta din spate a maşinii până să ajungem acolo; odată ajuns, însă, am fost fascinat de frumuseţea şi nobleţea cailor. Nu mi-am închipuit că o să ajung, mulţi ani mai târziu, să scriu despre popularitatea tot mai mare a acestui sport.

    Deşi nu am mai mers de multe ori la un centru de echitaţie, fascinaţia mea pentru cai a rămas aceeaşi. Pare, de altfel, că tot mai mulţi români încep să împartă sentimente de acelaşi tip. Dincolo de pasiune, însă, calul poate fi şi un business – mai profitabil sau mai puţin profitabil.

    Cele mai recente date ale Ministerului Agriculturii, din luna iunie a acestui an, arată că în România există puţin peste 511.000 de cai; dintre aceştia, doar 2.500 aparţin unor companii sau asociaţii private. Acesta ar trebui să fie, în teorie, numărul cailor folosiţi pentru echitaţie sau alte activităţi în cadrul centrelor de agrement. Numărul este însă mai mare, pentru că în România există un număr ridicat de pensiuni sau alte unităţi de agroturism ce oferă clienţilor posibilitatea de a se plimba pe cal, fără a declara aceste lucruri autorităţilor. La nivelul întregii ţări sunt în jur de 150 de centre de echitaţie şi tot mai mulţi români sunt interesaţi de acest sport. Astfel, creşte şi numărul celor care deţin cai pentru agrement, fie ca afacere, fie pentru uzul personal, în condiţiile în care doar cazarea unui cal costă în jur de 350 de euro pe lună. La care se adaugă însă tot felul de alte costuri – de pildă cele cu medicamente, cu antrenamentul sau cu participarea la concursuri.

    „Nici în visele mele cele mai optimiste nu am crezut că în ultimii trei ani va fi aşa un boom în dezvoltarea echitaţiei româneşti”, povesteşte Sorin Săveja, secretarul general al Federaţiei Ecvestre Române. „E ceva de necrezut, o veritabilă explozie, mai ales în zona Bucureştiului: cererea depăşeşte oferta cu mult, nu găseşti un loc unde să laşi un cal în pensiune”, argumentează Sorin Săveja.

    În afară de cluburile oficiale afiliate federaţiei, spune el, sunt numeroase cluburi private deţinute sau administrate de cascadori sau de persoane private. Între avantajele cluburilor care se afiliază la Federaţia Ecvestră Română, explică Săveja, în primul rând se numără faptul că astfel beneficiază de avantajele legii sportului şi nu sunt plătitoare de TVA. „Apoi, beneficiază de posibilitatea de a fi sponsorizate în limita legii, cu 6% – sigur, legea e foartă proastă, de asta călăria e în proporţie de 99,9% privată în România. Noi ne jucăm cu jucăriile altora; printr-un sistem educaţional pe care noi, ca federaţie, îl impunem, încercăm să ridicăm gradul de pregătire inclusiv în centrele de echitaţie. Persoanele pe care le vedeţi la televizor că prestează prin pensiuni nu au dreptul de practică decât dacă dau un examen şi au minimum un carnet de monitor, ca să nu mai zic instructor. Mai mult, la doi ani de zile trebuie să urmezi un curs scurt de verificare, altfel îţi pierzi dreptul de practică. Când organizăm un curs sunt cozi cât casa, pentru că ei răspund juridic; în călărie se poate întâmpla orice, de la a rupe un deget până la a omorî un om”, spune reprezentantul Federaţiei.

    Tot el povesteşte că în 2013, în Statele Unite s-a calculat numărul accidentelor în ramurile sportive; faţă de motociclism, călăria are un grad de risc de 27 de ori mai mare. „Sigur, era vorba de cazuri spitalizate: în călărie 40% din accidente sunt pe jos, nu călare; calul te loveşte, te muşcă, te împinge sau te calcă.”

  • Bei BERE la serviciu şi eşti plătit regeşte. Unde se pot înscrie cei care îşi doresc acest JOB

    Potrivit Nottingham Post, unul dintre obiectivele acestei cercetări este de a afla cum conţinutul de alcool şi timpul pot afecta aromele în bere. Pentru a răspunde la aceste întrebări, aceştia recrutează şi antrenează oameni pentru a putea identifica mirosuri şi arome specifice. Industria berii încearcă să înveţe mai multe pentru a îmbunătăţi calitatea ingredientelor, procesele de fabricare a berii şi, în cele din urmă, berea.

    După antrenament, degustătorii de bere vor putea identifica o aromă de cafea într-o bere neagră, vor detecta malţul într-un ale sau vor simţi mirosul de pin dintr-o bere care foloseşte hamei Mosaic. Nu numai că aceşti degustători profesionişti de bere vor răspunde la întrebările unor cercetători, dar vor afla exact ce mirosuri şi arome se află în halba lor.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI

  • Un business simplu, dar profitabil: Două surori din Bucureşti fac afaceri de 100.000 de euro dintr-o pasiune nou descoperită a românilor

    Cele două surori mizează anul acesta pe afaceri de 100.000 de euro din producţia şi livrarea de preparate raw vegane prin intermediul companiei Raw Vegan Image. „Sora mea s-a îmbolnăvit de tiroidă din cauza stresului şi a refuzat să ia pastile pentru toată viaţa. S-a docu­mentat ce produse poate să consume, iar de-a lungul timpului a reuşit să-şi reducă problemele de trioidă printr-o alimentaţie sănătoasă.

    Ea a venit cu ideea înfiinţării companiei, iar eu i-am pus bazele, muncind zilnic la firmă. La început, ea mă ajuta după program pentru că nu reuşea să plece din sectorul bancar. Investiţia iniţială a fost de circa 10.000 de euro în tot ce înseamnă utilaje de bucătărie, chirie, salariaţi“, a declarat pentru ZF Roxana Petre, cofonda­toarea Raw Vegan Image, o companie pe care o administrează împreună cu sora sa, Vilarina Petre.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Vânt din pupă pentru business

    Ovidiu Drugan detaliază ce înseamnă în prezent businessul Set Sail: tot ce ţine de bărci, de la cursurile de iahting, prin Set Sail Nautic School, la plimbări pe mare, în ţară şi în afara acesteia, închirieri, team buildinguri şi chiar şi căsătorii pe mare (prin Set Sail Charter). Ovidiu Drugan povesteşte că a fost poreclit de colegii săi ”Primarul Mării Negre“: se fac din ce în ce mai multe căsătorii, iar printre beneficiile mai puţin ştiute ale meseriei de skipper se află abilitatea de a oficia căsătorii. ”Căsătoria pe mare chiar e ceva unic: te căsătoreşti într-un loc specificat de două coordonate, astfel, pe certificatul de căsătorie nu apare starea civilă dintr-un anumit oraş, ci longitudinea şi latitudinea la care te-ai căsătorit“, descrie el un fenomen reprezentantiv atât pentru dorinţa de nou a românilor, cât şi pentru a indica evoluţia popularizării navigaţiei.

    în prezent, Set Sail deţine cea mai mare flotă de ambarcaţiuni în proprietate de la Marea Neagră – formată din 10 ambarcaţiuni – opt veliere şi două ambarcaţiuni cu motor. însă pentru evenimente nautice mai mari, pot mobiliza o flotă de 25-30 de veliere cu o capacitate totală mai mare de 250 de persoane, prin colaborări cu alţi proprietari de ambarcaţiuni. Anul trecut, Set Sail şi Set Sail Charter au ajuns la venituri de peste 250.000 de euro, iar planurile celor doi antreprenori-navigatori vizează achiziţionarea a cel puţin încă unei ambarcaţiuni în următorul an. 

    înainte să se dedice în totalitate antreprenoriatului, Ovidiu Drugan a lucrat ca avocat timp de 15 ani. Ieşea des în România la plimbare pe mare cu tatăl său, care îşi cumpărase o barcă, şi, de fiecare dată când se ivea ocazia, îi plăcea să explice oamenilor ce se întâmplă sau cum se navighează, care sunt principiile. La un moment dat, s-a întâlnit în Bucureşti după un an cu o persoană căreia i-a dat astfel de lecţii, iar acesta l-a salutat folosind titulatura ”Domnule profesor“. Astfel i-a venit ideea să se concentreze pe înfiinţarea unei şcoli: ”Am plecat la drum cu gândul de a oferi celor pasionaţi un început în această ocupaţie în primul rând; apoi, dacă doreau să o transforme într-o profesie, voiam ca aceasta să le ofere un start cât mai bun“.

    Businessul Set School a început în familie: tatăl său este, potrivit lui Drugan, unul dintre cei mai experimentaţi navigatori pe ambarcaţiuni de agreement, iar sora sa lucra în domeniul relaţiilor publice şi comunicării. Responsabilităţile au fost astfel uşor de împărţit: tatăl lui Ovidiu Drugan, pe partea de practică, el, pe predatul teoriei, iar sora sa, pe aspectele administrative. Drugan a început businessul în paralel cu ocupaţia sa de bază, iar colegii săi au ajuns să glumească, referindu-se la pasiunea lui despre navigaţie cu cuvintele: ”Eşti avocat în timpul liber, de profesie iahtman“. Acest lucru s-a adeverit; atât el, cât şi restul familiei au ajuns să să îşi dedice tot timpul afacerii. ”Nu a fost o decizie foarte uşoară şi cel mai mult a cântărit faptul că în avocatură oamenii veneau cu probleme, trişti, supăraţi, iar în iahting toată lumea vine veselă şi pleacă veselă; atunci am zis că este mai plăcută activitatea în iahting“, a povestit Drugan.

    Dezvoltarea activităţii de charter a venit ca o continuare a activităţii cursanţilor. ”N-am vrut doar să le ţinem la un scurt curs şi apoi să nu le mai oferim nimic; astfel că, în paralel cu şcoala, am încercat să oferim şi un serviciu de închiriere de ambarcaţiuni.“ Au lansat astfel Set Sail Charter în 2013, iar un rol important în acesta l-a avut întâlnirea cu Valentin Oeru, actualul său asociat de afaceri. Drugan l-a cunoscut când acesta s-a înscris la cursurile lor: ”A fost unul dintre cei mai serioşi şi mai bine pregătiţi cursanţi“. Spune că era atât de hotărât, încât după terminarea cursului a decis să închirieze o ambarcaţiune în primul weekend după obţinerea permisului. ”Aceea a fost prima mea greşeală în iahting. Au fost multe greşeli în iahting, toată lumea le face; dar prima a fost să ies imediat după ce mi-am luat permisul, fără prea multă practică“, îşi aminteşte Valentin Oeru. Povesteşte că se baza pe cunoştinţele sale teoretice; şi-a spus că ştie ce are de făcut, însă vântul bătea foarte tare: ”Eu am fost foarte relaxat, mi-a plăcut, însă cei care mă însoţeau pe barcă au avut puţin de suferit, printre care şi soţia mea, care la momentul acela spunea că nu va mai veni cu mine pe barcă“. Au depăşit însă momentul, iar acum toate concediile şi le fac pe apă.

    Originar din Brăila şi fost practicant de caiac-canoe, Valentin Oeru s-a gândit să se apuce de navigaţie după ce a văzut permisul unui prieten. După ce a ieşit prima oară cu ambarcaţiunea, i-a spus lui Ovidiu Drugan că îşi doreşte şi mai mult de atât, astfel că a participat şi la primele regate: ”A venit la o cursă de bărci în care a fost foarte combativ – atât pe apă, cât şi la arbitraj; el ţinea morţiş să se respecte regulile, reguli care se respectau aşa, un pic cam după ureche, pe vremea aceea, fiind nişte întreceri mai mult prieteneşti“, îşi aminteşte Drugan amuzat.

    Le-a spus astfel celorlalţi să reţină numele lui, dar nici măcar el nu ştia la acel moment cât de des îl vor mai auzi de atunci încolo. Câteva luni mai târziu, Valentin Oeru, care conduce şi un business în software, i-a spus că îşi doreşte şi el să activeze în acest domeniu şi că vrea să pornească o afacere alături de ei. ”Experienţa mea de business a fost relevantă, cred eu, pentru că mie mi se părea relativ uşor să pornesc această afacere, să accesez un credit, leasing, să iau o barcă mai mare, fiindcă se simţea nevoia aceasta.“

  • POVESTEA DE SUCCES a unui fermier care CULTIVĂ ALTFEL DE ROŞII

    La nici 17 kilometri de Capitală, în comuna Berceni,  tânărul cultivator de roşii Florin Paraschiv a dezvoltat o afacere de suflet şi se poate mândri că este printre norocoşii care îmbină pasiunea cu profitul. „Tomatino”, aşa cum a fost poreclit, a fost atras de legumicultură încă din copilărie şi a continuat să îşi valorifice pasiunea de-a lungul anilor, atât în cele două solarii cu roşii din comuna Berceni, dar şi prin intermediul solariilor de la Vidra, unde cultivă o gamă largă de legume.
     
    „De mic copil pot spune că mă ocup de legumicultură. Îmi place şi mă mândresc cu ceea ce sunt şi ce fac, deci nu îmi este ruşine. În afară de Florin Paraschiv, mi se spune şi Tomatino, mai nou, pentru că sunt cultivator de tomate. La ora actuală am 14 soiuri de roşii, printre care două pe care le testez ca să văd cum se aclimatizează. Am o suprafaţă de 1.300 mp aici, la Berceni, şi mai avem un solar la Vidra, unde avem 2.000 mp, dar acolo avem alte legume. Roşii avem doar aici, în Berceni”, a spus Florin Paraschiv pentru  www.agrointel.ro.

  • POVESTEA DE SUCCES a unui fermier care CULTIVĂ ALTFEL DE ROŞII

    La nici 17 kilometri de Capitală, în comuna Berceni,  tânărul cultivator de roşii Florin Paraschiv a dezvoltat o afacere de suflet şi se poate mândri că este printre norocoşii care îmbină pasiunea cu profitul. „Tomatino”, aşa cum a fost poreclit, a fost atras de legumicultură încă din copilărie şi a continuat să îşi valorifice pasiunea de-a lungul anilor, atât în cele două solarii cu roşii din comuna Berceni, dar şi prin intermediul solariilor de la Vidra, unde cultivă o gamă largă de legume.
     
    „De mic copil pot spune că mă ocup de legumicultură. Îmi place şi mă mândresc cu ceea ce sunt şi ce fac, deci nu îmi este ruşine. În afară de Florin Paraschiv, mi se spune şi Tomatino, mai nou, pentru că sunt cultivator de tomate. La ora actuală am 14 soiuri de roşii, printre care două pe care le testez ca să văd cum se aclimatizează. Am o suprafaţă de 1.300 mp aici, la Berceni, şi mai avem un solar la Vidra, unde avem 2.000 mp, dar acolo avem alte legume. Roşii avem doar aici, în Berceni”, a spus Florin Paraschiv pentru  www.agrointel.ro.