BusinessMagazin

Tag: obtinere

  • Firma care permite oamenilor să îşi facă propriul parfum

    O firmă londoneză aflată la început de drum, Ostens, vine cu altă soluţie, scrie Financial Times, şi anume să le vândă oamenilor nu parfumul în sine, ci materiile prime din care acesta este realizat. Oferind la vânzare publicului ingrediente olfactive separat, cum ar fi uleiurile de paciuli, iasomie, cedru, trandafir ori o moleculă artificială numită cashmeran velvet,  pe care acesta le poate combina ca să obţină mirosul dorit, Ostens speră să educe „nasul” cumpărătorilor şi să-i facă pe aceştia să aibă încredere în propriile lor gusturi. 

  • Mircea Turdean, director general / Farmec Cluj: “Un angajat sau manager este evaluat după performanţele obţinute, nu după numele pe care îl poartă”

    Carte de vizită
    ¶ De formaţie inginer, Mircea Turdean şi-a început cariera în cadrul Farmec în urmă cu două decenii şi jumătate, pe partea de cercetare, şi a preluat  conducerea companiei în anul 2010
    ¶ Este absolvent al Facultăţii de Tehnologie Chimică din Cluj-Napoca şi al unor cursuri în cadrul Open University Business School din Marea Britanie
    ¶ Povestea Farmec a început în 1889, odată cu înfiinţarea laboratoarelor Molnar Moser, la Budapesta; în 1943 un laborator numit Mol-Mos s-a desprins din acest lanţ şi a început să-şi desfăşoare activitatea în Cluj-Napoca
    ¶ În 1967, Liviu Turdean, tatăl lui Mircea Turdean, a devenit directorul fabricii şi a pus umărul la ascensiunea brandului Gerovital, cel mai puternic din portofoliul Farmec
    ¶ Cu o istorie de 129 de ani, Farmec Cluj este principalul producător român de cosmetice, un business cu afaceri de peste 214 milioane de lei

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează” – VIDEO

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Elisabeta Moraru – country business development manager / Google România: “Dacă cineva îşi face treaba bine, acest lucru se reflectă şi asupra felului în care este perceput”

    Carte de vizită
    ¶ Elisabeta Moraru s-a alăturat echipei Google în aprilie 2012, iar în octombrie 2016 a preluat funcţia de country business development manager
    ¶ A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti în 2003, apoi şi-a aprofundat studiile cu un master în ştiinţele comunicării şi în politică şi management electoral, iar în 2010 a obţinut doctoratul în sociologie
    ¶ A studiat în România, Spania, Scoţia şi Polonia, iar mai apoi a lucrat pentru Microsoft şi Xerox 

  • De ce anunţă greve angajaţii Metrorex?

    • Eliminând subvenţiile primite de la stat, Metrorex înregistrează pierderi de 55% din cifra de afaceri (358 mil. lei, aprox 77 mil. euro), în timp ce firmele similare din regiune obţin un profit mediu de 11%: Budapesta (+16%), Praga (10%), Varşovia (5%)

    • Metrorex înregistrează 63 de angajaţi la fiecare kilometru de metrou, cu 20% peste media din capitalele analizate ca referinţă (51,41) şi de 3 ori mai mult decât Budapesta (care înregistrează 20,21 angajaţi / kilometru de metrou
    • Salariul mediu net / angajat la Metrorex este de 1.144 euro / lună (7.555 lei brut), de două ori peste media naţională şi cel mai mare din regiune
    • Metrorex înregistrează o cifră de afaceri / angajat de 31.600 euro / an, de aproape 3 ori sub media  din capitalele de referinţă (87.300 euro / angajat / an) şi de 6 ori sub media înregistrată de angajaţii reţelei de metrou din Budapesta 
    • Viteza medie înregistrată de trenurile Metrorex este de 22,5 km / oră, mult sub media capitalelor de referinţă (31 km / oră). 

    Sursa: COFACE

  • Povestea afacerii româneşti care in doar trei ani a ajuns de la 10 angajaţi la peste 2000 şi este evaluată la 3 miliarde de dolari

    „La începutul lui 2018 am ajuns la evaluarea de 1,1 miliarde de dolari, iar de acolo s-a întors masa. Au început să vină investitorii spre noi şi să ne convingă să investească în noi. Nu cred că mai există niciun fond mare interesat de start-up-uri tech cu care să nu stăm la masă”, a spus Daniel Dines, fondator şi CEO al singurului unicorn românesc, UiPath, în cadrul evenimentului How To Web desfăşurat săptămâna trecută în Bucureşti.

    „Eu am început să discut cu rechini la un moment dat şi am găsit chiar cel mai bun rechin. Ei au devenit în timp parteneri şi printre cei mai buni prieteni ai mei. Discuţiile cu ei au fost lungi totuşi. Pentru noi, o rundă de finanţare a fost un proces lung, de 14 luni. Termenii nu erau atât de buni pe cât voiam şi a durat mult să negociem. O mare greşeală pe care o fac investitorii este că încearcă să ia controlul de la fondatori”, povesteşte Dines. „Rechinii” despre care vorbeşte el sunt fondurile mari de investiţii de pe Wall Street care vânează în special start-up-uri cu potenţial mare de creştere.

    Daniel Dines încurajează antreprenorii să strângă repede capital, dar să nu acţioneze „cu orice preţ”. Pentru fondatorii unui start-up cu perspective de piaţă, cel mai important lucru este controlul companiei şi, pentru ca acea companie să evolueze în continuare într-un ritm exponenţial, fondatorii trebuie să păstreze acel control.

    „Dragi investitori, nu investiţi în companii în care vreţi controlul. Mai bine nu investiţi deloc. De ce? Fondatorii pot avea încredere şi pot face mişcări curajoase fără să se gândească constant să mulţumească boardul. Boardul are rol de consultanţă, eu nici nu aş lua în calcul să accept o investiţie care vrea să preia controlul”, atrage atenţia fondatorul UiPath.

    După trei runde de finanţare derulate în 2018, UiPath, compania fondată în Bucureşti, specializată în roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii (RPA), a ajuns la o finanţare totală de 418 milioane de dolari şi la o evaluare de 3 miliarde de dolari. În cea mai recentă rundă de finanţare, compania a atras 265 de milioane dolari, cu 40 de milioane de dolari peste estimări.
    Rundele de finanţare au fost sprijinite de cele mai mari nume din piaţa fondurilor de investiţii care investesc în companii de tehnologie, precum Accel Capital, Capital G, Kleiner Perkins, Sequoia Capital, IVP, Meritech Capital şi Madonna Capital Partners.

    Dines susţine că este nevoie de multă ambiţie şi determinare din partea fondatorilor, dar în special răbdare pentru a-şi susţine creşterea şi finanţările în proprii termeni, nu în cei impuşi de „rechini”. Pentru el, reţeta a funcţionat: „Am fost chemat de John Doerr (n.red.: preşedintele fondului de investiţii Kleiner Perkins, cu o avere estimată la peste 7,5 miliarde de dolari) la el acasă. El a aliniat acolo la el toţi investitorii majori din fond şi a încercat să mă convingă ca ei să investească în UiPath. Aşa am văzut puterea competiţiei conducând evaluări mari. Am ajuns să avem cei mai buni investitori din Silicon Valley”, îşi aminteşte Dines.

    De la 10 la 2.000 de angajaţi

    Dincolo de finanţări, Daniel Dines pune preţ pe echipă şi pe modul în care este formată aceasta în raport cu produsul şi compania. „Puteţi vedea evoluţia rapidă în toate cifrele. Acum trei ani şi jumătate eram zece persoane, iar acum suntem aproape de 2.000 la nivel global. Doar în luna octombrie am angajat 220 de oameni şi chiar aveam o discuţie săptămâna trecută cu cineva de la JPMorgan Chase, care îmi spunea că ei nu au angajat niciodată atâţia oameni deodată şi că sunt nebun.”

    Raportat la lucrul cu echipa, Dines spune că are nevoie de oameni implicaţi, dedicaţi companiei. „Trebuie să fii mereu conectat. Dacă te sun la 2 dimineaţa să dezbatem o decizie sau o situaţie, vreau să fii conectat, vreau să te trezeşti şi să avem o conversaţie despre asta. Dacă nu simţiţi asta, nu investiţi în startup-uri.”

    Compania UiPath oferă salariaţilor şi posibilitatea de a primi acţiuni în firmă, iar unii dintre ei au ajuns deja milionari. În cadrul ultimei runde de finanţare, 35 de milioane de dolari s-au dus înspre angajaţi care şi-au vândut din acţiuni. „Am făcut deja câţiva milionari în România şi vom mai face.”

    Trecerea de la aproximativ 700 de angajaţi la finalul anului trecut înspre aproape 2.000 de angajaţi în prezent a fost condusă de o schimbare a modelului de vânzări la nivel global, care însumează circa 1.000 de angajaţi în prezent. „Legat de echipa de vânzări, am învăţat lecţia în 2016. Atunci aveam doar patru oameni pe vânzări deoarece încă aveam viziunea că poţi construi un software care se vinde singur, dar nu e aşa. Clienţii merg pe soluţia mainstream. Trebuie să ai forţă de vânzări care să meargă acolo şi să arate clientului susţinere. Nici nu poţi angaja pe oricine pe vânzări. Este greu. Trebuie să fie destul de sofisticaţi ca să înţeleagă clientul, dar şi să îţi poată transmite mesajul tehnic”, spune fondatorul UiPath.

    „Greşiţi, dar greşiţi repede”
    Dines îi sfătuieşte pe antreprenorii la început de drum să greşească, dar să greşească repede, deoarece viteza este printre cele mai importante atribute în piaţă. „Fiţi rapizi, iar dacă greşiţi, greşiţi repede. Cea mai rapidă companie va câştiga întotdeauna.”

    Una dintre pieţele care au dat un impuls businessului fondat în Bucureşti a fost şi continuă să fie cea japoneză. „Noi am mers cu oportunitatea şi am investit mult înaintea pieţei. Toată lumea ne-a spus să nu mergem în Japonia, dar Japonia s-a dovedit a fi cea mai bună piaţă pentru noi. Pentru că au situaţia din piaţa muncii, unde deficitul de personal este imens. Am intrat în Japonia, am găsit iniţial un client care a înţeles RPA-urile, iar acum 20% din veniturile noastre vin de acolo. Tot acolo am făcut şi cele mai complexe implementări.”

    Pe lângă curajul de a-şi asuma decizii de intrare în piaţă sau de reorganizare a businessului, un antreprenor trebuie să aibă curaj şi în faţa investitorilor atunci când îi asigură că poate livra rezultate.

    „Cu un an în urmă, într-o întâlnire de board, am discutat cifrele pentru 2018, iar investitorii au zis că vor o performanţă serioasă, vor să ajungem la venituri de 70 de milioane, iar eu am zis că ar trebui să încercăm 100 de milioane de dolari. E greu să spui un număr potrivit la discuţiile acestea. Care ar fi un număr bun? Niciunul. Dar trebuie să ai curaj”, spune Dines. „M-am dus totuşi la echipa de leadership şi le-am zis să încercăm să ajungem la venituri de 200 de milioane de dolari în 2019. Am început să ne gândim totuşi cum să o facem.

    Aveam circa 30 de milioane de dolari la momentul respectiv, deci ţinteam o creştere de şase ori mai mare.” Iar evoluţia a fost spectaculoasă de atunci, UiPath înregistrând doar în primul trimestru venituri de 69 de milioane de dolari. „În trimestrul al doilea am crescut la 102 milioane dolari, iar în cel de-al treilea am ajuns la 137 milioane dolari.” În ceea ce priveşte rezultatele la final de an, Dines ţinteşte valoarea de 175 de milioane de dolari. „Cred că este cea mai mare creştere a unei companii enterprise din istorie”, spune fondatorul.

    Unul dintre cele mai importante lucruri care menţin evoluţia spectaculoasă a unei companii şi gestionează echilibrul dintre produs, echipă, clienţi şi investitori este mentalitatea CEO-ului. „Trebuie să vrei să fii mereu lider de piaţă. Un an sau un trimestru în care nu suntem în cadranul liderilor este un an sau un trimestru pierdut.” În plus, pentru a putea lua deciziile, un CEO trebuie să fie „brutal de imparţial”, atât faţă de el, cât şi faţă de toate părţile organizaţiei.

    „Trebuie să iei decizii grele câteodată, poate chiar în defavoarea oamenilor care sunt cu tine de mult timp, dar nu trebuie să iei partea cuiva. În momentul în care începi să fii părtinitor, pierzi compania şi pierzi oportunitatea de creştere”, punctează Dines.
    Acesta susţine că principalul atribut – pe lângă viteză şi implicare – este acela de a fi umil: „Dacă eşti umil, ai o mentalitate care poate fi schimbată mai uşor şi înspre avantajul tău. Mulţi vor decizia perfectă, dar trebuie să vă spun că nu există decizia perfectă, ea se perfecţionează cu timpul. Nu există decizie bună şi decizie proastă. Toate sunt proaste, doar că unele sunt puţin mai bune. Dacă nu eşti fixat, dacă eşti umil, poţi schimba o decizie mai târziu pentru binele companiei”.

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează”

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Următoarea revoluţie: Capitalismul are nevoie să fie salvat de el însuşi

    The Economist are o istorie de 175 de ani, iar temele pe care le aduce în discuţie sunt globale şi privesc trenduri şi evoluţii care ţin ani de zile, dacă nu chiar decenii.
    Alăturarea dintre revoluţie şi capitalism este un paradox. Cum să ceri să fie o revoluţie a capitalismului, având în vedere că aşa ceva era apanajul stângii, al comunismului, al socialismului, al proletariatului?
    The Economist, prin autorii ei anonimi, susţin că în acest moment capitalismul, prin ceea ce a crescut, prin aceste companii gigant, prin consolidarea pieţelor, a creat un monstru.
    Această putere a companiilor mari, profiturile pe care le obţin distrug capitalismul, iar oamenii din jur vor ajunge să urască acest sistem. Pentru a reclădi încrederea în pieţe – un concept care a fost serios zdruncinat în criză, când s-a ajuns la concluzia că pieţele nu rezolvă toate lucrurile – competiţia trebuie reclădită.
    Într-o lume a competiţiei, The Economist propune o nouă revoluţie. Competiţia de acum, prin monopolurile şi rentele pe care le-a creat, a distrus şi începe să distrugă adevărata competiţie. În ciuda faptului că dobânzile şi costul de finanţare sunt la un minim istoric, iar pieţele sunt inundate de bani, marile companii au încetat să mai investească, preferând să folosească banii în răscumpărarea propriilor acţiuni. Pieţele au ajuns să aibă bariere foarte mari de intrare, ceea ce nu mai încurajează deloc apariţia unor noi competitori.
    Deşi Google şi Facebook oferă un produs şi un serviciu gratis pentru clienţii lor, în spate se ascunde un monopol teribil care determină distrugerea altor pieţe. Puterea salariaţilor este la cel mai scăzut nivel, iar The Economist aduce în discuţie reapariţia sindicatelor, care trebuie să-şi reia locul la masa de conducere.
    Organismele de reglementare şi de competiţie ar trebui să se uite la sănătatea pieţelor şi la sănătatea profiturilor obţinute de către companii în detrimentul celorlalţi jucători.
    The Economist, o revistă care a promovat liberalismul, economia de piaţă, competiţia încă de la primul număr, susţine nici mai mult, nici mai puţin că profiturile companiilor americane trebuie aduse la un nivel normal, salariaţii trebuie să-şi reia beneficiile, iar salariile reale trebuie să crească cu 6%.
    Consumatorii au nevoie de mai multe opţiuni, iar autorităţile trebuie să încurajeze prin toate mijloacele apariţia concurenţei şi să protejeze acest lucru. Nu să-i protejeze pe cei mari.
    În ciuda faptului că firmele au devenit mari, că operează restructurări continue, productivitatea nu creşte. Pentru că de fapt s-au creat monopoluri din care se extrag rente.
    Statul şi autorităţile au început să introducă din ce în ce mai mult bariere de intrare în meseriile liberale, începând de la licenţele pentru avocaţi, notari, alte profesii, până la taximetrişti, ceeea ce nu încurajează deloc competiţia şi nici apariţia unor produse şi servicii mai bune, în interesul celor care le plătesc.
    Protecţia patentelor, produsele descoperite de companii trebuie să aibă o viaţă mai scurtă.
    Prea puţină lume, capitalistă, s-ar aştepta ca The Economist să pună pe tapet această necesitate a unei revoluţii capitaliste, care să salveze capitalismul de ceea ce el a creat.
    Dar evoluţia vieţii, a economiilor, a societăţii implică şi acest gen de revoluţii, nu numai revoluţii ale comunismului, socialismului, proletariatului. 

  • Oraşul care oferă 10.000 de dolari oricui vrea să se mute acolo. Ce trebuie să facă cei interesaţi

    Oraşul american Tulsa din statul Oklahoma vrea să atragă forţă de muncă, aşa că a lansat recent un program prin care oferă celor interesaţi 10.000 de dolari.
     
    Pe lângă bani, autorităţile oferă gratuit şi spaţiu într-o clădire de birouri.
     
    Singura condiţie este că cei care vor banii trebuie să locuiască în Tulsa cel puţin un an.
     
    Mai exact, banii sunt oferiţi astfel: 2.500 de dolari la început, pentru a susţine cheltuielile de relocare, 500 de dolari lunar şi o primă de 1.500 de dolari la finalul anului.
     
    Un caz similar e cel al Cape Breton, o insulă mică aflată la capătul estic al regiunii Nova Scotia, în Canada. The Farmer’s Daughter Country Market, brutărie şi magazin general, este principalul busines din zonă şi încearcă să se extindă. În principiu, ei au toate lucrurile de care au nevoie, cu o singură excepţie: oamenii.
     
    Această insulă, cu natura sa unică şi un mediu înconjurător sănătos, are foarte multe de oferit: există multe locuri de interes turistic, cluburi de copii, biserici şi altele. Populaţia actuală este de 150.000 de oameni, dar este în scădere de ani buni.
     
    După ce au angajat toată forţa de muncă disponibilă local, cei de la The Farmer’s Daughter Country Market au postat pe pagina de Facebook un anunţ care pare prea bun pentru a fi adevărat: orice persoană dispusă să se mute în oraş va primi un loc de muncă şi două hectare de teren.
     
    Singura piedică pare a fi legea din Canada, care spune că doar rezidenţii statului nord-american pot aplica pentru o astfel de poziţie; sigur, o carte verde poate rezolva însă această problemă, iar pentru a obţine cartea verde rezidenţii au nevoie de două lucruri: o invitaţie de la un angajator canadian, aprobată de Ministerul Muncii, şi un permis temporar de muncă care se obţine după obţinerea vizei.

  • Rusoaicele gravide au dat naştere unei afaceri înfloritoare în SUA

    Anatoli Kuzmin este proaspăt părinte. Ştim pentru că şi-a etalat mândru pe internet paşaportul albastru, american, al fiicei sale alături de cel roşu, rusesc, tot al ei, pe fundal cu o superbă plajă din Florida. „Woo hoo! Am dublă cetăţenie pentru fiica mea!, a scris el pe Instagram, comentând poza. Cetăţenia americană pentru fetiţa nou-născută este un obiectiv îndeplinit pentru Kuzmin şi soţia sa, o vedetă pe Instagram. Pentru venirea pe lume a primului lor copil au căutat ajutorul serviciilor turistice natale din Florida. Cei doi se numără printre sutele de părinţi ruşi care fac să prospere astfel de afaceri. Mulţi dintre ei, precum Kuzmin şi soţia sa, sunt găzduiţi pe proprietăţile din Florida ale preşedintelui Donald Trump, scrie The Daily Beast. În timp ce Trump îşi îndreaptă discursul împotriva copiilor născuţi în SUA de imigranţi fără acte, proprietăţile sale din Florida au devenit un loc de joacă pentru clienţii turismului natal din păturile superioare ale Rusiei.

    De ani de zile, agenţiile ruseşti le ademenesc pe viitoarele mame bogate din Rusia să vină să nască în Florida. Atracţia nu stă în vremea minunată, în plajele frumoase şi în palmieri, ci în faptul că orice persoană născută pe teritoriul american primeşte automat cetăţenia americană  o perspectivă atrăgătoare pentru viitorii părinţi ruşi, notează Deutsche Welle. În turismul natal, clienţii beneficiază de pachete all-inclusive. Acest tip de turism este înfloritor de ani de zile. Clipuri video promoţionale care circulă pe internet afirmă că în fiecare zi, până la opt rusoaice gravide se îmbarcă în avion pentru a da naştere în străinătate. Există astăzi pe piaţa rusă mai mult de zece agenţii care promovează şi se ocupă de turimul natal. Anton Yatcimenev lucrează pentru una dintre ele. Firma, numită – şi aici nu este nicio surpriză – Miami Care, are zece angajaţi: un avocat, un medic, interpreţi şi o serie de consultanţi din Miami. Yatcimenev locuieşte în Moscova şi consiliază cuplurile căsătorite care doresc să utilizeze serviciile speciale ale agenţiei. Uneori, spune el în glumă, se ocupă, de asemenea, de amanţii secreţi ai femeilor atunci când soţii acestora nu trebuie să ştie nimic.

    „Oferim o întreagă serie de servicii, totul fiind adaptat în mod special la dorinţele clienţilor noştri şi mijloacelor lor financiare“, explică Yatcimenev. El se referă la munca sa ca la o formă de „turism global“, o afacere extrem de profitabilă  mai ales din 2016, când Rusia a ieşit din criza financiară şi de când un număr din ce în ce mai mare de consumatori a avut mijloacele necesare pentru a cumpăra astfel de servicii. Miami Care trimite în fiecare an în Florida până la 200 de viitoare mame rusoaice. Clienţii se pot aştepta la o ofertă cuprinzătoare din care nu lipseşte nimic: sunt luate în considerare toate datele logistice, sunt asigurate cazările şi consilierea medicală şi juridică, precum şi asistenţa în limba rusă. Un magazin cu de toate pentru obţinerea cetăţeniei americane. Yatcimenev recunoaşte că serviciile companiei sale nu sunt ieftine. „Adică, cât de mulţi ruşi îşi pot permite să cheltuiască 30.000 de dolari în trei luni?“, spune el. Jumătate din clienţi vin din Moscova, iar ceilalţi provin în principal din nordul Rusiei, unde se fac foarte mulţi bani în industria petrolieră.

    Cele mai multe dintre gravidele care urmează să zboare spre Miami se bucură de costuri rezonabile de trai şi de o comunitate în creştere de expaţi ruşi. „Fiecare a doua mamă care împinge un cărucior prin Miami este rusoaică“, spune Yatcimenev. Multe vedete pop, precum şi copiii acestora numesc oraşul Miami „acasă. „Toate acestea sunt argumente bune pentru a avea încredere în agenţia noastră“, spune „consilierul”. Nu există cifre oficiale cu privire la numărul de copii născuţi în realitate în SUA din mame rusoaice. Centrul pentru Studii privind Migraţia din New York (CMS) estimează că în fiecare an circa 36.000 de mame venite din ţări străine nasc pe teritoriul SUA.

    Este probabil ca numerele să crească, având în vedere baby boom-ul din prezent, după cum crede Yatcimenev. Însă este el îngrijorat că agenţia sa ar putea ieşi din afacere acum, când preşedintele american, Donald Trump, a sugerat retragerea dreptului la cetăţenie prin naştere? „Nu, deloc“, afirmă Yatcimenev cu încredere. „Dimpotrivă, în ultimele 48 de ore am fost inundaţi cu apeluri de la posibili clienţi.“ El spune că planul lui Trump este unul extraordinar pentru afaceri, deoarece oricine a luat în considerare să folosească agenţia sa, dar a fost nehotărât, este de acum nerăbdător să se ducă să nască în Miami. „Planurile lui Trump sunt, de fapt, o publicitate extraordinară pentru serviciile noastre“, concluzionează el. O comunitate înfloritoare de emigranţi ruşi s-a dezvoltat în jurul suburbiilor din Miami. Cel mai popular magazin cu alimente cu specific rusesc, unde se întâlnesc multe dintre mamele de pe forumurile despre naştere, precum şi alte magazine care amintesc de Europa de Est se află direct peste drum de Trump International Beach Resort, Trump Palace şi Trump Royale. Unii dintre viitori părinţi ruşi vin cu bani puţini, ocolind pachetele scumpe în favoarea unei abordări „do-it-yourself“ dintr-un apartament modest în Miami. O şedere liniştită de trei luni în suburbiile din Miami, completată cu facturi medicale, poate costa 20.000 de dolari.

    Proprietăţile din Florida ale lui Trump sunt opţiuni convenabile pentru ruşii bogaţi, care îşi permit să fie oaspeţii preşedintelui. Aceste proprietăţi sunt notorii ca destinaţie pentru investiţiile superbogaţilor din Rusia, un loc sigur de adăpost pentru economiile în dolari. Şi companiile de turism natal oferă apartamente Trump ca parte a pachetelor care costă peste 75.000 de dolari. Deci pachetele scumpe. SVM-MED, o altă firmă de turism natal, dar din Miami, care se mândreşte cu avanposturile în Moscova şi Kiev, oferă clienţilor săi trei niveluri de pachete, cu cele mai scumpe două apartamente în Trump Towers. Pachetul cel mai scump costă 84.700 de dolari pentru un apartament în Trump Tower II cu cadă aurită şi şofer pentru un Cadillac Escalade sau un Mercedes-Benz. Altă firmă, deşi se adresează în mare măsură clienţilor ucraineni, promite că suburbia Sunny Isles din Miami are opţiuni excelente de cazare, „dintre care unele, cum ar fi Trump Towers, au fost create de însuşi multimiliardarul american Donald Trump!“. O altă ofertă, de la Status-Med, o companie cu birouri la Moscova şi Miami, face publicitate pe site-ul său unui apartament de tip penthouse din Trump Royale, pentru 7.000 de dolari pe lună. Status-Med este afiliată la Sunny Medical Center, o clinică situată chiar pe strada cu apartamentele şi birourile lui Trump din Sunny Isles. Compania organizează yoga pe plajă şi se ocupă de întâlniri şi îngrijire medicală pentru gravide. Proprietarul, Vera Muzyka, spune că proprietăţile Trump sunt foarte căutate de către clienţii săi. „Şi numele Melania a devenit foarte popular“, a adăugat ea. Melania este soţia preşedintelui american.

    O mamă rusoaică a unui nou-născut cetăţean american a declarat pentru The Daily Beast că are un grup de sprijin pentru femeile care îşi fac planuri de naştere fără ajutorul unei companii. În orice moment, 50 de membre ale grupului ei online se află în Miami pentru a naşte, a spus ea. Muzyka estima în 2014 că 40-60 de femei din fostele ţări sovietice nasc în Miami în fiecare lună. „Clienţii noştri plătesc pentru medicamente şi alte servicii şi cheltuiesc foarte mulţi bani în timpul şederii lor în SUA“, a explicat Muzyka. Clientul mediu cheltuieşte de la 40.000 de dolari la 50.000 de dolari timp de trei luni în SUA. Sunny Medical Center spune deschis, în spoturile publicitare, că cetăţenia este unul dintre beneficiile principale primite de clienţi. Muzyka susţine că toate femeile care folosesc serviciile Sunny Medical Center declară deschis oficialilor americani că vin pentru turismul natal.

    Firma, de asemenea, avertizează părinţii să evite să aplice pentru Medicaid, aşa cum aparent fac unele gravide. Făcând acest lucru sau minţind în documentaţia pentru vize, ar putea fi puse pe lista neagră permanent, unde vor rămâne chiar şi după ce copilul lor poate cere reîntregirea familiei. Prima naştere în Miami a Valeriei Storozeva, acum şapte ani, a fost o experienţă atât de bună încât rusoaica s-a întors acolo pentru următorul ei copil, care s-a născut în această toamnă. Storozeva spune că îi plac vremea, atmosfera relaxată şi sentimentul că este în vacanţă.

    „De data aceasta, desigur, vrem să rămânem puţin mai mult pentru că nu vrem să ne întoarcem la iarna rusească“, a glumit ea. Primul ei fiu născut în SUA, acum în vârstă de 6 ani, merge la o şcoală americană din zonă, în timp ce soţul ei şi fiul mai mare vin la ea în vacanţă. Prima dată, Storozeva şi-a rezervat şederea printr-o companie populară de turism natal, care i-a pus la dispoziţie un sofer şi a ajutat-o la găsirea unui apartament şi a unui medic. Storozeva a spus că oamenii care conduceau compania de turism natal au vândut-o între timp şi au trecut la afaceri cu proprietăţi imobiliare, aşa că acum le-a cerut ajutor pentru găsirea unui apartament. „Mă uitam în special la Trump Towers. Prietena mea a locuit aici înainte“, spune ea, referindu-se la o mamă pe care o întâlnise la prima sarcină.

    Cu şapte ani în urmă, Storozeva a stat într-un apartament asemănător pe aceeaşi stradă, dar acum parcă ar vrea ceva mai mult. „Acum, seara, am o privelişte minunată datorită golfului şi a clădirilor strălucitoare“, spune Storozeva. „Clădirea este minunată. Nu regret.“ Între timp, a găsit o comunitate cu oameni ca ea. Unele mame comunică cu ea pe Instagram, unde folosesc hashtaguri ca „naşterile din Miami“ pentru a-şi face publice postările. Le-a întâlnit în timp ce-şi făcea sprâncenele. Şi, spune Storozeva, a cunoscut două mame doar în zborul spre Florida. Turismul natal este o industrie în plină expansiune datorită creşterii clasei de mijloc şi superioare în Rusia şi China. Aceste familii nu intenţionează să lucreze în SUA sau să plătească taxe acolo pe măsură ce copilul lor creşte. Cetăţenia americană reprezintă, mai degrabă, o pătură suplimentară de siguranţă pe care cei bogaţi şi-o oferă după vacanţe de o lună pe plajele din Miami. De asemenea, oferă copiilor lor o şansă de a beneficia de ajutor financiar în şcolile americane şi acces mai facil la locurile de muncă din SUA. După ce copilul a împlinit vârsta de 21 de ani, el poate aplica pentru reîntregirea familiei, pentru a da părinţilor şi fraţilor săi care nu sunt cetăţeni americani undă verde pentru venirea în SUA.