BusinessMagazin

Tag: muzica

  • Mobila ca divertisment

    Electronicele de odinioară erau nişte obiecte masive comparativ cu cele de azi, intrând în rândul pieselor de mobilier ale casei, scrie The Guardian. Televizoarele mari în carcasă de lemn, cocoţate pe picioruşe subţiri, ori aparatele de radio voluminoase, mai ales dacă erau prevăzute şi cu pickup, erau o prezenţă obişnuită în casele oamenilor, până când progresul tehnologic a permis producerea unor aparate ceva mai mici.

    Cum însă istoria se repetă şi moda revine, aşa cum o dovedeşte recenta creştere de popularitate a discurilor de vinil considerate depăşite odată cu apariţia CD-urilor, se găsesc companii care par să-şi caute inspiraţia şi în vremurile electronicelor ca piese de mobilier. Un exemplu în acest sens este Panasonic, care a ales pentru gama sa de televizoare DX800 un design aparte, acestea având un cadru special care-i permite utilizatorului să le instaleze pe podea.

    Pentru cei cărora le place să se relaxeze cu o carte bună şi să asculte muzică, o soluţie este Sonic Chair, un fotoliu dotat cu tot ce-i trebuie pentru redarea muzicii şi nu numai, acesta putând fi prevăzut şi cu măsuţă pentru laptop pentru ca utilizatorul său să poată şi lucra atunci când trebuie.

    Tot pentru amatorii de muzică se recomandă Steel Speaker, o boxă ce pare a fi un element decorativ construit din oţel, aluminiu şi lemn de arţar. Aceasta are o formă de paralelipiped prevăzut la partea inferioară cu o bilă de lemn care ajută la distribuirea sunetului.

    La rândul său, Modern Audio Console, un pick-up cu difuzoare, amplificator şi posibilitatea de redare de muzică pe iPod sau telefoane ori de pe internet, aminteşte de electronicele anilor ’50 prin lămpile cu care este dotat şi care în prezent se mai regăsesc doar în unele aparate destinate audiofililor.

  • Ioan Gyuri Pascu a murit în această dimineaţă

    Ioan Gyuri Pascu, fost membru al grupului Divertis, a murit în această dimineaţă în locuinţa sa din Capitală la vârsta de 55 de ani, din primele informaţii el ar fi făcut infarct, scrie Mediafax

    Gyuri Pascu, născut pe 31 august 1961, la Agnita, a fost muzician şi actor, membru al grupului de umor Divertis, din anul 1987. S-a lansat în cariera muzicală în anul 1982 şi de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues, reggae.

    A cântat împreună cu grupurile The Blue Workers, Pacific. A lansat mai multe albume muzicale, printre care se numără “Mixed grill” (1993), “Maşina cu jazzolină” (1994) şi “Gânduri nevinovate” (1997).

  • Gadget Review: telefon premium cu accent pe sunet – VIDEO

    Cel mai nou vârf de gamă de la HTC se află în ring cu greii din domeniu, precum Samsung sau Apple. Reuşeşte să facă faţă?

    HTC 10 este un telefon foarte arătos şi probabil unul dintre cele mai frumoase smartphone-uri de pe piaţă la ora actuală. Această variantă continuă tradiţia taiwanezilor în materie de design, creat dintr-o singură bucată de metal şi curbat la margini. HTC i-a ascultat pe fani şi a renunţat la spaţiul mort de pe ecran (de jos), iar logo-ul companiei nu mai apare acolo. Display-ul QHD (rezoluţie 2,560 x 1,440 şi 564 ppi) este acoperit de pelicula Corning Gorilla Glass 3, iar varianta testată de mine, Carbon Gray, mi-a adus aminte de monolitul negru din filmul lui Stanley Kubrick „2001: Odiseea spaţială“. Singurul inconvenient pentru mine la acest capitol a fost faptul că spatele telefonului este prea alunecos, iar eu nu-mi imaginez utilizând acest telefon fără o husă (ceea ce îi reduce farmecul).

    HTC 10 are un display Super LCD 5 de 5,2 inchi cu rezoluţie QHD. Este echipat cu un procesor Snapdragon 820 şi 4 GB RAM, iar varianta testată de mine, oferită de eMAG, are un spaţiu de stocare este de 32 GB (există şi varianta de 64 GB), cu posbilitatea de a extinde memoria printr-un card microSD. HTC are un acumulator de 3.000 mAh care a rezistat o zi şi jumătate (chiar două când nu l-am utilizat foarte mult). De asemenea este dotat cu senzor de amprentă, ce nu mi-a creat probleme, spre deosebire de cel de pe Samsung S7, difuzoare stereo, camere foto de 12, respectiv 5 MP, iar ambele dispun de stabilizare optică; cea principală este de tip Ultrapixel.

    Display-ul este unul luminos (se vede bine în razele soarelui), are culori vii şi naturale, iar unghiurile de vizualizare sunt foarte bune. La capitolul performanţă, cum este de aşteptat pentru un telefon de vârf, HTC 10 nu se împiedică şi se mişcă bine. Testul de benchmark al AnTuTu a indicat un scor de 100.000‑120.000 (faţă de cel mai performant, OnePlus3, cu un scor de 140.000) ceea ce îl încadrează în top 15 al celor mai bune smartphone-uri din punctul de vedere al performanţei.

    Însă utilizatorii obişnuiţi nu ar trebui să sesizeze reţineri în browsing, jocuri şi utilizare normală. Pentru gaming, taiwanezii au venit cu funcţia HTC Boost+, menită să administreze corect resursele smartphone-ului, în funcţie de cât de multă nevoie are de ele o aplicaţie într-un anumit moment, astfel încât jocul să ruleze perfect.

    Camerele foto sunt foarte bune şi ar trebui să satisfacă orice entuziast de fotografie. Am făcut fotografii şi noaptea, şi în timpul zilei, iar camera este rapidă şi scoate imagini frumoase, deşi am sesizat unele probleme cu expunerea (fie cerul era supraexpus, fie solul subexpus). Camera oferă posibilitatea de a filma 4K, de a realiza hyperlapse-uri, dar şi de a filma slow-motion. HTC 10 vine şi cu modul de fotografiere/filmare Zoe, prin care sunt capturate imagini timp de 3 secunde (ca un fel de GIF), dacă sunteţi interesaţi de aşa ceva.

    Dacă fotografierea normală are nişte „sughiţuri“, în schimb am rămas impresionat de camera de selfie, care deşi are doar 5MP, este fantastică, rapidă şi oferă imagini clare şi frumoase.

    În trecut, HTC era cunoscut pentru sunetul stereo de calitate pe care-l oferea; cu HTC 10 acest lucru nu se schimbă şi orice entuziast de muzică ar trebui să aibă acest telefon în buzunar. Tehnologia BoomSound este încă acolo (vine cu două moduri – cinema şi muzică), iar HTC 10 redă sunetele prin difuzorul de apeluri (cel de deasupra ecranului) şi prin cel de lângă portul USB C, astfel telefonul umple o cameră cu joase şi înalte la o calitate bună, fără să mai fie nevoie să apelezi la o boxă externă, în cazul în care izbucneşte o petrecere spontană şi aveţi nevoie de muzică. Cu toate acestea, rockerul din mine nu este complet fericit deoarece, mai ales în căştile din dotare, smartphone‑ul tinde să înăbuşe sunetul cu bas, dar acesta sigur va fi un aspect apreciat de către pasionaţii de muzică electronică.

    Taiwanezii de la HTC au realizat un telefon bun ce-şi face loc în top şi care sigur îşi va găsi fanii. Îl recomand celor care sunt în căutarea unui telefon arătos, capabil să redea muzică la un nivel înalt.

    Casetă tehnică:

    Procesor: Qualcomm Snapdragon 820 Quad-core (dual-core 2,15 GHz Kryo şi dual-core 1,6 GHz Kryo)

    GPU: Adreno 530

    Memorie: 4 GB RAM

    Spaţiu de stocare: 32 GB, cu posibilitate extindere prin card microSD până la 2 TB

    Display: 5,2 inchi Super LCD 5, QuadHD 1.440 x 2.560 pixels (565 ppi), Corning Gorilla Glass 3

    Camera foto principală: 12 MP Ultrapixel, f/1.8, 26 mm, 1/2,3 inchi mărime senzor, 1,55 µm mărime pixel, captură video 4K şi Full HD (1080p) la 30 fps

    Camera frontală: 5 MP, f/1,8, 23mm, OIS, autofocus, HDR

    Dimensiuni: 145,9 x 71,9 x 9 mm

    Greutate: 161 g

    Baterie: 3.000 mAh Litiu-Ion

  • Gadget Review: Samsung Gear IconX, doar pentru amatorii de jogging – FOTO, VIDEO

    De ani de zile nu am mai alergat nici măcar după autobuz. Cu toate acestea, într-o zi de joi mi-am pus căştile şi am alergat doi kilometri în 15 minute, la o viteză medie de 8,6 km/h, şi am ars abia puţin peste 100 de calorii (ceea ce nu este corect deloc, dar despre asta în alt articol).

    Toate informaţiile enumerate mai sus mi-au fost spuse în cască de o voce de femeie în timp ce-mi trăgeam sufletul pe trotuar. Este vorba de căştile wireless Samsung Gear IconX lansate de curând. Produsul Samsung a fost numit de mulţi „cu adevărat primele căşti wireless, wearable“, care nu sunt legate cu niciun fir, funcţionează independent una de cealaltă şi îţi monitorizează corpul atunci când faci sport, eliminând astfel din calcul smartwatch-ul sau brăţara inteligentă. În timp ce alergi poţi afla informaţii ca distanţa parcursă, cu ce viteză, câte bătăi are inima pe minut şi câte calorii ai ars. Însă toate acestea vin cu un mare minus: viaţa scurtă a bateriei.

    Samsung susţine că Gear IconX funcţionează până la o oră şi jumătate conectate la telefon (în cazul meu căştile nu au rezistat mai mult de o oră) şi până la trei ore şi jumătate dacă muzica este redată din căşti cu ajutorul playerului încorporat (două-trei ore în cazul meu).

    Căştile au un design elegant. Imediat cum le scoţi din cutie, care funcţionează şi pe post de încărcător, îţi dai seama că ai de-a face cu un produs premium. Însă nu arată doar bine, ci sunt şi confortabile (în plus, vin cu o serie de măsuri pentru a fi sigur că pot fi purtate de toată lumea şi de toate tipurile de urechi), iar faptul că sunt complet wireless îţi dă un sentiment eliberator. Ceea ce mi s-a părut interesant este şi faptul că funcţionează, atunci când sunt conectate la telefon, la o distanţă destul de mare de smartphone, ceea ce înseamnă că ai putea să te plimbi prin birou ascultând muzică sau vorbind la telefon, fără probleme.

    Controlul este intuitiv şi simplu, însă problematic câteodată. O atingere, pentru pornirea unei melodii; două atingeri pentru trecerea la următoarea piesă; trei atingeri pentru melodia anterioară; glisarea degetului în sus sau în jos pe cască pentru reglarea volumului şi o atingere prelungită pentru a începe înregistrarea antrenamentului. Problema este că în timp ce mergi sau alergi căştile nu înregistrează întotdeauna mişcările dorite: fie când voiam să trec pe pauză sărea la următoarea melodie, fie în loc de două atingeri căştile percepeau trei şi melodia anterioară începea din nou.

    Căştile se conectează uşor la majoritatea smartphone-urilor care rulează Android (Android 4.4 +) prin aplicaţia Samsung Gear, de unde poţi vedea câtă baterie are fiecare cască, schimba melodii şi începe antrenamentul. Spaţiul încăpător de stocare al căştilor te face să renunţi să le conectezi la telefon pentru a reda muzica din căşti (mai ales că ai un spaţiu de stocare atât de mare), însă aici nu ai un control asupra melodiilor, nu poţi naviga prin albume şi nu vei şti exact ce melodie urmează. Sunetul redat de IconX, un capitol la care ar fi trebuit să exceleze, este unul mulţumitor; în plus, nu există o metodă de a controla basul sau acutele din aplicaţia Samsung Gear, ceea ce este dezamăgitor.

    După cum ziceam, căştile nu au fost realizate pentru a putea fi folosite o zi întreagă, ci mai degrabă în anumite perioade de timp, iar în rest ar trebui să se odihnească în cutia lor, unde se pot încărca wireless (cutia are la rândul ei o baterie ce se încarcă la priză). Şi aici apare o problemă: de multe ori am lăsat căştile în cutie, crezând că ele stau frumos şi se încarcă (am verificat bateria cutiei), pentru ca apoi a doua zi, când voiam să ascult muzică, aceeaşi voce de femeie să mă anunţe că IconX mai are doar 10% baterie. Fiecare cască are o baterie de 47 mAh, iar cutia una de 315 mAh, ceea ce înseamnă că teoretic căştile s-ar putea încărca de cinci ori până la 100%, dar eu n-am avut un astfel de noroc.

    Este clar că acest produs nu e pentru toată lumea. Dacă sunteţi în căutarea unor căşti wireless (fără fir, bandă), dar nu faceţi sport, vă sfătuiesc să aşteptaţi IconX 2 sau alte căşti de la un alt producător – poate durata de viaţă a bateriei se va îmbunătăţi considerabil. Totuşi, dacă sunteţi amatori de jogging şi vreţi să scăpaţi de ceas, telefon şi să ascultaţi muzică, atunci Samsung Gear IconX ar putea fi pentru voi.

  • Copiii geniali ai României. Matei Bucur: la 7 ani compunea, la 10 a fost numit „micul Mozart” iar la 13 ani şi-a înfiinţat propria orchestră

    A doua zi dupa ce micul Matei a fost admis la Liceul de Muzica George Enescu, mama a primit un telefon. Era domnul director, tot repeta pe fir cuvantul „geniu”. „Sa stiti ca toti profesorii nostri l-au auzit si sunt absolut incantati ca s-a nascut un nou geniu al muzicii”, zicea. La vremea aceea Matei Bucur Mihaescu din Bucuresti avea sase ani.

    Pana acum trei ani nu daduse nici un semn ca l-ar pasiona muzica. Sigur, pe la doi ani stia literele, la patru ani vorbea perfect engleza, dar atat. Si mai iubea masinutele: „Avea niste masinute mici de colectie. Se aseza pe jos si se uita la ele minute in sir, de la nivelul rotilor. Apoi, pe strada, recunostea toate marcile de masini, dupa diferite detalii”. Pana intr-o zi, cand bunicul, compozitor cunoscut, l-a pus in fata pianinei. Mama s-a opus: „Lasa, in copilarie m-ai chinuit pe mine destul cu muzica, sa nu-l chinuim si pe el”. „Hai, totusi, sa incercam”, a insistat bunicul. I-a testat urechea si i-a adus si profesoara. „Nu spunem ca e nepotul meu, sa nu fie subiectiva”, a decis el. La al treilea curs cu profesoara, Matei canta deja la doua maini ca si cum ar fi facut asta dintotdeauna. Avea trei ani jumate pe atunci.

    „Al doilea George Enescu”
    Pe la 7, 8 ani la Liceul de Muzica deja compunea piese de muzica clasica. Era cel mai mic compozitor de acolo. Tot atunci sustinea recitaluri o ora, o ora jumate in fata publicului. Enorm pentru un prichindel. La 10 ani, criticii deja il numeau „micul Mozart”, „micul Bach” si „al doilea George Enescu”. S-a intamplat dupa concertul de la Ateneu, cand a sculat o sala intreaga in picioare. A devenit, atunci, cel mai tanar muzician roman care a concertat pe scena Ateneului.

    Cititi mai multe pe www.identitatea.ro

  • Untold 2016: cum am petrecut cu 300.000 de oameni

    Când am auzit prima oară de Untold, undeva la începutul lui 2015, m-am gândit la un festival asemănător cu B’estFest sau Summer Well, formate deja cunoscute în România. Ceea ce am descoperit la Cluj jumătate de an mai târziu a fost o surpriză extrem de plăcută: sute de mii de oameni şi o organizare impecabilă. Anul acesta lucrurile au mers şi mai bine: primii cinci DJ din lume au urcat pe scena de 120 de metri din interiorul Cluj Arena şi au atras peste 300.000 de oameni în cele patru zile ale festivalului.

    Ceea ce a impresionat la Untold, pe lângă lista celor care au performat, a fost organizarea. Mi-a plăcut că responsabilii au remediat câteva dintre problemele de anul trecut, aşa cum ar fi căile de acces pe stadion. Anul acesta, organizatorii au înlăturat mai multe rânduri de scaune şi au instalat, în loc, rampe de metal pentru a permite accesul sau ieşirea în siguranţă a spectatorilor.

    Un alt lucru bun, din punctul meu de vedere, a fost limitarea accesului pe acelaşi stadion la concertul DJ‑ului olandez Armin van Buuren, la care anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de participanţi, peste 60.000. Sigur, unii au rămas pe-afară (era să fiu şi eu printre ei), dar atmosfera a fost mult mai degajată şi acesta a fost un lucru bun.

    CE S-A ÎNTÂMPLAT LA UNTOLD

    Recapitulând, Untold a început „tare“: festivalul a fost deschis de Inna, joi după-amiază, dar publicul de la Cluj venise, evident, pentru alt gen de muzică. Au urmat concertele semnate de James Arthur şi Faithless; dacă la artistul britanic lumea nu prea s-a înghesuit, atunci când Insomnia a început să se audă în boxe stadionul Cluj Arena era deja la capacitate maximă. După încă o oră şi jumătate cu surorile de la Nervo au venit două momente de forţă, setul lui Tiesto şi cel al duoului numărul unu în lume, Dimitri Vegas & Like Mike.

    Senzaţia în prima noapte a fost că oamenii îşi intrau uşor-uşor în ritm, pregătindu‑se pentru ceea ce avea să urmeze. Şi nu au fost dezamăgiţi: în cea de-a doua noapte a festivalului de la Cluj, Hardwell şi Tujamo – principalele momente – au electrizat pur şi simplu mulţimea. Înainte ca cei doi să urce pe scenă, însă, am avut parte de una dintre cele mai plăcute surprize: concertul celor de la Scooter, care arată de parcă anii i-ar fi ocolit într‑un mod miraculos. M-am simţit de parcă m-aş fi întors în timp 15 ani şi aş fi apăsat butonul de „play“ de pe casetofon; veţi înţelege, sigur, despre ce vorbesc.

    Seturile DJ-ilor Hardwell şi Tujamo au fost, aşadar, principalele evenimente ale nopţii de vineri – greşit spus noapte, pentru că soarele se ridica deja pe cer când am părăsit stadionul pentru a merge în Sala Polivalentă (scena Galaxy), acolo unde Steve Lawler, un alt veteran al muzicii electronice, ţinea publicul în picioare.

    Ziua a treia a fost, probabil, cea mai aşteptată de sutele de mii de oameni prezenţi la Untold: Armin van Buuren, omul care nu voia să mai coboare de pe scenă cu un an înainte, avea să se întoarcă la Cluj. Am ajuns destul de devreme în complexul din Parcul Central, după-amiază, şi am căutat un hamac pe lângă scenele secundare, unde puteai să auzi mai tot timpul muzică ceva mai liniştită. Pe înserate am luat-o spre Stormkeep, o scenă din apropierea stadionului, unde urmau să mixeze Dr. Kucho (un alt veteran) şi un personaj recunoscut de surprinzător de multă lume: Hodor din Game of Thrones (aparent, actorul e DJ în timpul liber). Continuând turul de complex, am petrecut vreo jumătatate de oră la scena Galaxy – da, erau destul de multe scene – şi ne-am îndreptat către arena centrală. Până la 2 dimineaţa, când era programat Van Buuren, buna dispoziţie a fost asigurată de două nume mai puţin cunoscute: W&W şi TwoLoud, care s-au achitat mai mult decât onorabil de îndatoriri.

    A venit, desigur, şi momentul aşteptat: main event-ul festivalului, setul de trei ore (cel puţin aşa era anunţat) al DJ-ului Armin van Buuren. Pe stadion, o frenezie totală: oameni care dansau de parcă n-ar mai fi ieşit de câţiva ani din casă, zeci de steaguri din toate colţurile lumii fluturate şi un spectacol de lumini uluitor; eram în mijlocul a 50.000 de oameni, mai puţini decât la momentul lui din 2015, pentru că organizatorii au preferat să limiteze accesul, dar atmosfera era incredibilă. Spuneam, deci, că în program era prevăzut un set de „doar“ trei ore – dar vorbim de unul dintre cei mai mari artişti ai muzicii electronice din toate timpurile, drept pentru care concertul început la 2.30 dimineaţa s-a încheiat în jurul orei 7. „Bună seara, România! Ce faci?“ acestea au fost cuvintele rostite în limba română cu care olandezul a salutat fanii de pe Cluj Arena, oferindu-ne apoi un show pe care, cu siguranţă, nu îl vom uita curând. La încheiere mesajul a fost simplu: „Thank You Romania!“, afişat pe toate ecranele de pe stadion.

    Ultima noapte a fost „câştigată“ de Afrojack, un DJ care ştie să lucreze cu publicul. Chiar dacă eram destul de obosiţi după atâtea nopţi nedormite, am aşteptat şi setul unui DJ de doar 20 de ani, Martin Garrix, care a fost urmat de închiderea oficială a festivalului. La 5 dimineaţa, Clujul s-a luminat sub sutele de artificii lansate de pe Cluj Arena. Untold 2016 s-a terminat, aşteptăm ediţia din 2017.

    Într-un interviu de acum câteva luni, Bogdan Buta, directorul festivalului, îmi spunea că scopul lor este să reuşească să se autodepăşească. „Iar asta înseamnă un line-up mai bun, un show mai impresionant şi o poveste mult mai bine conturată. Untold trebuie perceput ca o experienţă completă şi nu doar ca un festival de muzică.“ La final de festival, după patru zile cu puţin somn dar multă distracţie, cred că şi-au atins scopul. Untold devine un brand global şi organizatorii trebuie să se asigure că lucrurile merg în continuare în această direcţie.

  • Untold 2016: cum am petrecut cu 300.000 de oameni

    Când am auzit prima oară de Untold, undeva la începutul lui 2015, m-am gândit la un festival asemănător cu B’estFest sau Summer Well, formate deja cunoscute în România. Ceea ce am descoperit la Cluj jumătate de an mai târziu a fost o surpriză extrem de plăcută: sute de mii de oameni şi o organizare impecabilă. Anul acesta lucrurile au mers şi mai bine: primii cinci DJ din lume au urcat pe scena de 120 de metri din interiorul Cluj Arena şi au atras peste 300.000 de oameni în cele patru zile ale festivalului.

    Ceea ce a impresionat la Untold, pe lângă lista celor care au performat, a fost organizarea. Mi-a plăcut că responsabilii au remediat câteva dintre problemele de anul trecut, aşa cum ar fi căile de acces pe stadion. Anul acesta, organizatorii au înlăturat mai multe rânduri de scaune şi au instalat, în loc, rampe de metal pentru a permite accesul sau ieşirea în siguranţă a spectatorilor.

    Un alt lucru bun, din punctul meu de vedere, a fost limitarea accesului pe acelaşi stadion la concertul DJ‑ului olandez Armin van Buuren, la care anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de participanţi, peste 60.000. Sigur, unii au rămas pe-afară (era să fiu şi eu printre ei), dar atmosfera a fost mult mai degajată şi acesta a fost un lucru bun.

    CE S-A ÎNTÂMPLAT LA UNTOLD

    Recapitulând, Untold a început „tare“: festivalul a fost deschis de Inna, joi după-amiază, dar publicul de la Cluj venise, evident, pentru alt gen de muzică. Au urmat concertele semnate de James Arthur şi Faithless; dacă la artistul britanic lumea nu prea s-a înghesuit, atunci când Insomnia a început să se audă în boxe stadionul Cluj Arena era deja la capacitate maximă. După încă o oră şi jumătate cu surorile de la Nervo au venit două momente de forţă, setul lui Tiesto şi cel al duoului numărul unu în lume, Dimitri Vegas & Like Mike.

    Senzaţia în prima noapte a fost că oamenii îşi intrau uşor-uşor în ritm, pregătindu‑se pentru ceea ce avea să urmeze. Şi nu au fost dezamăgiţi: în cea de-a doua noapte a festivalului de la Cluj, Hardwell şi Tujamo – principalele momente – au electrizat pur şi simplu mulţimea. Înainte ca cei doi să urce pe scenă, însă, am avut parte de una dintre cele mai plăcute surprize: concertul celor de la Scooter, care arată de parcă anii i-ar fi ocolit într‑un mod miraculos. M-am simţit de parcă m-aş fi întors în timp 15 ani şi aş fi apăsat butonul de „play“ de pe casetofon; veţi înţelege, sigur, despre ce vorbesc.

    Seturile DJ-ilor Hardwell şi Tujamo au fost, aşadar, principalele evenimente ale nopţii de vineri – greşit spus noapte, pentru că soarele se ridica deja pe cer când am părăsit stadionul pentru a merge în Sala Polivalentă (scena Galaxy), acolo unde Steve Lawler, un alt veteran al muzicii electronice, ţinea publicul în picioare.

    Ziua a treia a fost, probabil, cea mai aşteptată de sutele de mii de oameni prezenţi la Untold: Armin van Buuren, omul care nu voia să mai coboare de pe scenă cu un an înainte, avea să se întoarcă la Cluj. Am ajuns destul de devreme în complexul din Parcul Central, după-amiază, şi am căutat un hamac pe lângă scenele secundare, unde puteai să auzi mai tot timpul muzică ceva mai liniştită. Pe înserate am luat-o spre Stormkeep, o scenă din apropierea stadionului, unde urmau să mixeze Dr. Kucho (un alt veteran) şi un personaj recunoscut de surprinzător de multă lume: Hodor din Game of Thrones (aparent, actorul e DJ în timpul liber). Continuând turul de complex, am petrecut vreo jumătatate de oră la scena Galaxy – da, erau destul de multe scene – şi ne-am îndreptat către arena centrală. Până la 2 dimineaţa, când era programat Van Buuren, buna dispoziţie a fost asigurată de două nume mai puţin cunoscute: W&W şi TwoLoud, care s-au achitat mai mult decât onorabil de îndatoriri.

    A venit, desigur, şi momentul aşteptat: main event-ul festivalului, setul de trei ore (cel puţin aşa era anunţat) al DJ-ului Armin van Buuren. Pe stadion, o frenezie totală: oameni care dansau de parcă n-ar mai fi ieşit de câţiva ani din casă, zeci de steaguri din toate colţurile lumii fluturate şi un spectacol de lumini uluitor; eram în mijlocul a 50.000 de oameni, mai puţini decât la momentul lui din 2015, pentru că organizatorii au preferat să limiteze accesul, dar atmosfera era incredibilă. Spuneam, deci, că în program era prevăzut un set de „doar“ trei ore – dar vorbim de unul dintre cei mai mari artişti ai muzicii electronice din toate timpurile, drept pentru care concertul început la 2.30 dimineaţa s-a încheiat în jurul orei 7. „Bună seara, România! Ce faci?“ acestea au fost cuvintele rostite în limba română cu care olandezul a salutat fanii de pe Cluj Arena, oferindu-ne apoi un show pe care, cu siguranţă, nu îl vom uita curând. La încheiere mesajul a fost simplu: „Thank You Romania!“, afişat pe toate ecranele de pe stadion.

    Ultima noapte a fost „câştigată“ de Afrojack, un DJ care ştie să lucreze cu publicul. Chiar dacă eram destul de obosiţi după atâtea nopţi nedormite, am aşteptat şi setul unui DJ de doar 20 de ani, Martin Garrix, care a fost urmat de închiderea oficială a festivalului. La 5 dimineaţa, Clujul s-a luminat sub sutele de artificii lansate de pe Cluj Arena. Untold 2016 s-a terminat, aşteptăm ediţia din 2017.

    Într-un interviu de acum câteva luni, Bogdan Buta, directorul festivalului, îmi spunea că scopul lor este să reuşească să se autodepăşească. „Iar asta înseamnă un line-up mai bun, un show mai impresionant şi o poveste mult mai bine conturată. Untold trebuie perceput ca o experienţă completă şi nu doar ca un festival de muzică.“ La final de festival, după patru zile cu puţin somn dar multă distracţie, cred că şi-au atins scopul. Untold devine un brand global şi organizatorii trebuie să se asigure că lucrurile merg în continuare în această direcţie.

  • Untold 2016: cum am petrecut cu 300.000 de oameni

    Când am auzit prima oară de Untold, undeva la începutul lui 2015, m-am gândit la un festival asemănător cu B’estFest sau Summer Well, formate deja cunoscute în România. Ceea ce am descoperit la Cluj jumătate de an mai târziu a fost o surpriză extrem de plăcută: sute de mii de oameni şi o organizare impecabilă. Anul acesta lucrurile au mers şi mai bine: primii cinci DJ din lume au urcat pe scena de 120 de metri din interiorul Cluj Arena şi au atras peste 300.000 de oameni în cele patru zile ale festivalului.

    Ceea ce a impresionat la Untold, pe lângă lista celor care au performat, a fost organizarea. Mi-a plăcut că responsabilii au remediat câteva dintre problemele de anul trecut, aşa cum ar fi căile de acces pe stadion. Anul acesta, organizatorii au înlăturat mai multe rânduri de scaune şi au instalat, în loc, rampe de metal pentru a permite accesul sau ieşirea în siguranţă a spectatorilor.

    Un alt lucru bun, din punctul meu de vedere, a fost limitarea accesului pe acelaşi stadion la concertul DJ‑ului olandez Armin van Buuren, la care anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de participanţi, peste 60.000. Sigur, unii au rămas pe-afară (era să fiu şi eu printre ei), dar atmosfera a fost mult mai degajată şi acesta a fost un lucru bun.

    CE S-A ÎNTÂMPLAT LA UNTOLD

    Recapitulând, Untold a început „tare“: festivalul a fost deschis de Inna, joi după-amiază, dar publicul de la Cluj venise, evident, pentru alt gen de muzică. Au urmat concertele semnate de James Arthur şi Faithless; dacă la artistul britanic lumea nu prea s-a înghesuit, atunci când Insomnia a început să se audă în boxe stadionul Cluj Arena era deja la capacitate maximă. După încă o oră şi jumătate cu surorile de la Nervo au venit două momente de forţă, setul lui Tiesto şi cel al duoului numărul unu în lume, Dimitri Vegas & Like Mike.

    Senzaţia în prima noapte a fost că oamenii îşi intrau uşor-uşor în ritm, pregătindu‑se pentru ceea ce avea să urmeze. Şi nu au fost dezamăgiţi: în cea de-a doua noapte a festivalului de la Cluj, Hardwell şi Tujamo – principalele momente – au electrizat pur şi simplu mulţimea. Înainte ca cei doi să urce pe scenă, însă, am avut parte de una dintre cele mai plăcute surprize: concertul celor de la Scooter, care arată de parcă anii i-ar fi ocolit într‑un mod miraculos. M-am simţit de parcă m-aş fi întors în timp 15 ani şi aş fi apăsat butonul de „play“ de pe casetofon; veţi înţelege, sigur, despre ce vorbesc.

    Seturile DJ-ilor Hardwell şi Tujamo au fost, aşadar, principalele evenimente ale nopţii de vineri – greşit spus noapte, pentru că soarele se ridica deja pe cer când am părăsit stadionul pentru a merge în Sala Polivalentă (scena Galaxy), acolo unde Steve Lawler, un alt veteran al muzicii electronice, ţinea publicul în picioare.

    Ziua a treia a fost, probabil, cea mai aşteptată de sutele de mii de oameni prezenţi la Untold: Armin van Buuren, omul care nu voia să mai coboare de pe scenă cu un an înainte, avea să se întoarcă la Cluj. Am ajuns destul de devreme în complexul din Parcul Central, după-amiază, şi am căutat un hamac pe lângă scenele secundare, unde puteai să auzi mai tot timpul muzică ceva mai liniştită. Pe înserate am luat-o spre Stormkeep, o scenă din apropierea stadionului, unde urmau să mixeze Dr. Kucho (un alt veteran) şi un personaj recunoscut de surprinzător de multă lume: Hodor din Game of Thrones (aparent, actorul e DJ în timpul liber). Continuând turul de complex, am petrecut vreo jumătatate de oră la scena Galaxy – da, erau destul de multe scene – şi ne-am îndreptat către arena centrală. Până la 2 dimineaţa, când era programat Van Buuren, buna dispoziţie a fost asigurată de două nume mai puţin cunoscute: W&W şi TwoLoud, care s-au achitat mai mult decât onorabil de îndatoriri.

    A venit, desigur, şi momentul aşteptat: main event-ul festivalului, setul de trei ore (cel puţin aşa era anunţat) al DJ-ului Armin van Buuren. Pe stadion, o frenezie totală: oameni care dansau de parcă n-ar mai fi ieşit de câţiva ani din casă, zeci de steaguri din toate colţurile lumii fluturate şi un spectacol de lumini uluitor; eram în mijlocul a 50.000 de oameni, mai puţini decât la momentul lui din 2015, pentru că organizatorii au preferat să limiteze accesul, dar atmosfera era incredibilă. Spuneam, deci, că în program era prevăzut un set de „doar“ trei ore – dar vorbim de unul dintre cei mai mari artişti ai muzicii electronice din toate timpurile, drept pentru care concertul început la 2.30 dimineaţa s-a încheiat în jurul orei 7. „Bună seara, România! Ce faci?“ acestea au fost cuvintele rostite în limba română cu care olandezul a salutat fanii de pe Cluj Arena, oferindu-ne apoi un show pe care, cu siguranţă, nu îl vom uita curând. La încheiere mesajul a fost simplu: „Thank You Romania!“, afişat pe toate ecranele de pe stadion.

    Ultima noapte a fost „câştigată“ de Afrojack, un DJ care ştie să lucreze cu publicul. Chiar dacă eram destul de obosiţi după atâtea nopţi nedormite, am aşteptat şi setul unui DJ de doar 20 de ani, Martin Garrix, care a fost urmat de închiderea oficială a festivalului. La 5 dimineaţa, Clujul s-a luminat sub sutele de artificii lansate de pe Cluj Arena. Untold 2016 s-a terminat, aşteptăm ediţia din 2017.

    Într-un interviu de acum câteva luni, Bogdan Buta, directorul festivalului, îmi spunea că scopul lor este să reuşească să se autodepăşească. „Iar asta înseamnă un line-up mai bun, un show mai impresionant şi o poveste mult mai bine conturată. Untold trebuie perceput ca o experienţă completă şi nu doar ca un festival de muzică.“ La final de festival, după patru zile cu puţin somn dar multă distracţie, cred că şi-au atins scopul. Untold devine un brand global şi organizatorii trebuie să se asigure că lucrurile merg în continuare în această direcţie.

  • A scăpat de şapte ori de la moarte apoi a câştigat la loterie şi a donat toţi banii

    Este vorba de Frano Selak, un profesor de muzică în vârstă de 86 de ani, care este considerat a fi unul dintre cei mai norocoşi oameni de pe pâmânt după ce a scăpat de moarte de şapte ori, apoi a câştigat la loterie 600.000 de lire sterline, bani pe care s-a hotărât să-i doneze, informează The Telegraph.

    În urmă cu cinci ani Selak a câştigat la loteria croată, după ce a supravieţuit nu mai puţin de şapte accidente. 

    Prima întâlnire cu moartea a fost în 1962 când un tren, care călătorea de la Saraievo la Dubrovnik, a deraiat. Selak a sărit din tren direct într-un lac îngheţat. 17 oameni au murit înnecaţi, dar Salek a reuşit să scape doar cu câteva vânătăi şi o mână ruptă. Un an mai târziu, în timpul primului şi singurului său zbor, a fost aruncat din avion după ce uşa aeronavei a explodat. A avut noroc şi a aterizat într-o căpiţă de fân. 19 oameni au murit în acest accident.

    În 1966, autobuzul în care se afla a alunecat pe gheaţă şi a căzut într-un râu. Patru oameni au murit, iar Salek, din nou, a reuşit să scape cu viaţă.

    Accidentul cu numărul patru a venit în 1970 când maşina pe care o conducea pe autostradă a luat foc. A oprit vehiculul, apoi focul a ajuns la rezervor şi maşina a explodat.

    Trei ani mai târziu, şi-a pierdut majoritatea părului din cauza unei pompe de benzină defectă a aruncat combustibil pe motorul încins şi motorul a suflat flăcări prin aerisire.

    În 1995 l-a lovit un autobuz în Zagreb dar a scăpat doar cu câteva vânătăi. În 1996, în timp ce conducea pe un drum de munte un camion i-a apărut în cale. A virat din faţa automobilului, iar maşina sa a căzut într-o prăpastia, nu înainte ca bărbatul să sară din maşină şi să aterizeze în copaci. 

    Pensionarul a decis că banii nu aduc fericirea şi că va duce o viaţă frugală. Şi-a vândut vila de lux de pe o insulă privată, a donat averea familiei şi prietenilor şi s-a mutat înapoi în casa modestă din oraşul natal Petrinja, la sud de Zagreb.

    Din câştigul de la loterie a păstrat o parte pentru o operaţie de şold şi pentru a construi un monument închinat Fecioarei Maria care i-a adus atât de mult noroc.

    “Eu nu mă consider norocos că am scăpat din atâtea situaţii periculoase, ci ghinionist că am fost în atât de multe situaţii de acest fel”, spune el.

     

  • Povestea tinerei care a construit două companii până la vârsta de 24 de ani, chiar dacă a locuit într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă

    Nanxi Liu este cofondator şi CEO al Enplug, un software care ajută antreprenorii să transmită imagini sau clipuri publicitare în timp real.

    Primii 5 ani din viaţă i-a petrecut în China, într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă. Pentru a-i asigura un nivel minim de trai, părinţii lucrau ture de noapte ca ospătari la restaurante.

    “Una dintre amintirile din copilărie este legată de momentul în care ne-am mutat în Colorado, lângă aeroport”, povesteşte tânăra. “Când auzeam avioanele fugeam afară şi visam că într-o zi voi putea să zbor, să călătoresc.”

    Liu a absolvit Universitatea din Berkeley în 2012, reuşind între timp să construiască unul dintre cele mai apreciate start-up-uri din domeniu. Tânăra a debutat în antreprenoriat încă din timpul facultăţii, construind diverse gadget-uri alături de colegii săi. În loc să le lase în dulapurile din Berkeley, ea s-a gândit că ar putea scoate ceva bani de pe urma obiectelor construite; după ce mai multe proiecte au eşuat, Liu a pornit o companie în domeniul biomedical, Nanoly Bioscience.

    Un an mai târziu, alături de alţi cinci, ea a pus bazele Enplug. Pentru a convinge companiile să îi cumpere software-ul, Liu mergea din uşă în uşă şi explica avantajele produsului.

    Compania a ajuns astăzi la peste 300 de clienţi din numeroase ţări, inclusiv Nigeria, Japonia, Australia sau Slovacia. În majoritatea cazurilor, Enplug vinde licenţe la preţul de 99 de dolari pe lună.

    “Nu cred că e bine să te gândeşti tot timpul la afacerea ta”, a declarat Liu Nanxi, care a studiat în copilărie vioara şi pianul. Şi a urmat această idee, arătându-se deschisă în faţa unor oportunităţi care nu aveau nicio legătură cu antreprenoriatul. Recent, ea l-a cunoscut în cadrul unui eveniment pe Pascal Guyon, câştigător al unui premiu Grammy, şi i-a propus să compună împreună o melodie. Week-end-ul următor, ei s-au întâlnit la studioul de înregistrare şi au compus, în doar patru ore, un cântec.