Tag: modificare

  • Senatul a adoptat tacit modificarea legislaţiei penale şi procesual penale

    În acest proiect de lege, Guvernul propune şi intervenţii punctuale asupra Legii 682/2002 privind protecţia martorilor, Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

    Principalele modificări în legislaţia penală şi procesual penală vizează modul de aplicare a legii penale mai favorabile, momentul până la care poate interveni împăcarea părţilor în procesul penal, recuzarea procurorilor, definiţia infracţiunii continuate, unele dintre infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, reglementarea cazurilor de nulitate absolută, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive şi reglementarea vizitei intime în cazul persoanelor private de libertate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea achiziţiilor publice va fi modificată prin ordonanţă de urgenţă

    ”Nu ştiu cum ar trebui să arate pentru că nu sunt eu specialist în achiziţii publice, dar luna aceasta vom veni cu o lege a achiziţiilor publice, luna aceasta”, a spus ministrul, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

    Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, la rândul lui, că propune ca noua lege a achiziţiilor publice să fie ”pe model german”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbări importante la Roland Garros, singurul turneu de mare şlem desfăşurat pe zgură

    Fondul total de premiere este majorat cu zece procente faţă de 2017, se schimbă ziua efectuării tragerii la sorţi, sunt inaugurate noi terenuri, se modifică timpul alocat între puncte şi se introduce un element-cheie pe teren.

    Iată cele mai importante modificări aduse turneului în care Simona Halep a reuşit cele mai bune performanţe ale carierei – două finale de Mare Şlem jucate şi un titlu câştigat în 2008 în turneul junioarelor.

    1. Tablourile principale de concurs la simplu feminin şi masculin vor fi programate cu o zi înainte

    Turneul de la Roland Garros copiază modelul lansat în luna ianuarie de colegii de la Australian Open: tragerea la sorţi a fost mutată de vineri dimineaţă – joi seară, la ora locală 19:00 (20:00 în România). Vom şti astfel cum se conturează tabloul pentru Halep & Co, Nadal şi Federer încă de pe data de 24 mai.

    De asemenea, tragerea la sorţi va fi efectuată în casă nouă, în clădirea cunoscută drept Orangery, din Auteuil Greenhouse Gardens.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legile justiţiei, adoptate în Camera Deputaţilor

    Legea pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu 182 de voturi “pentru” şi 91 “împotriva”.

    Legea pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată cu 190 de voturi “pentru” şi 98 “împotrivă”.

    Legea pentru modificarea Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM a fost adoptată cu 189 de voturi “pentru” şi 101 “împotrivă”.

    USR a protestat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea legilor justiţiei, purtând tricouri care pe spate aveau inscripţionate mesajul „#Fără Penali”, la cererea liderului deputaţilor PNL, aceştia s-au întors cu spatele la prezidiu, unde stateau aleşii PSD-ALDE.

    Tot în plen, PNL a anunţat că procedura de adoptare a legilor speciale va fi contestată la Curtea Constituţională.

  • ATENŢIE! Schimbări importante în piaţa muncii. Cea mai nouă lege adoptată afectează sute de mii de români

    Astfel, dacă proiectul va fi promulgat de către preşedintele Klaus Iohannis în forma actuală, începând de anul acesta firmele care închiriază forţă de muncă în regim temporar vor putea intermedia angajarea zilierilor, perioada de angajare a acestora se extinde de la 90 la 180 de zile, iar o altă modificare creşte numărul de domenii în care pot fi folosiţi zilieri.
     
    „Aspectul pozitiv al noii legi este că, până acum, nu exista un cadru legal pentru intermedierea angajării zilierilor. Aspectul negativ este că, odată cu amendamentele venite de la Senat, s-au introdus noi categorii de activităţi în care se poate apela la munca zilierilor, acum există 23 de categorii, faţă de 6 câte erau până acum. După părerea mea, oricât aş fi pro flexibilizare, deja este prea mult, pentru că forţa de muncă formată din zilieri va ajunge la un volum foarte mare în mod artificial”, a spus Cristian Seidler, deputat USR. 
     
  • Dragnea: Nu susţin modificarea legii pentru majorarea impozitelor şi taxelor locale

    ”Categoric nu. Nu au nicio legătură măsurile fiscale adoptate de Guvern cu (…) nivelul bugetelor locale. Nu am fost niciodată de acord şi nu o să fiu în continuare să susţin modificarea unui act normativ, o lege de exemplu, care să mărească impozitele şi taxele locale. Eu nu susţin aşa ceva şi PSD nu va susţine aşa ceva, pentru că nu e nevoie”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat fiind de proiectul MDRAP.

    El a mai spus că nu a discutat subiectul cu premierul Viorica Dăncilă.

    ”Nu am avut o discuţie. Eu acum am aflat despre asta şi sunt convins că nici dna Dăncilă nu a fost informată despre asta. Când va ajunge la guvern aşa ceva sigur că dna Dăncilă va avea o discuţie cu noi în coaliţie. Dar, din câte ştiu, nici dumneaei nu susţine aşa ceva”, a mai spus preşedintele PSD.

    În schimb, vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, a spus că el susţine majorarea impozitelor şi taxelor locale.

    ”În ceea ce priveşte taxele şi impozitele locale spun cât se poate de clar: eu şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România vom susţine în continuare plaja minimă şi maximă. Minima este foarte mică, probabil va fi dublată de la 0,2 la 0,4 şi vom folosi o plajă între 0,4 şi 0,8”, a spus Oprişan.

    Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, vineri, că Ministerul Dezvoltării Regionale a transmis o adresă primarilor, cerându-le şi îşi exprime punctul de vedere cu privire la propunerea de “stabilire a unor cote/niveluri unice la nivel naţional” pentru impozitele locale pe proprietate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Modificarea Codurilor Penale, discutată la Ministerul Justiţiei cu experţii MCV

    “Discuţiile s-au axat, în special, pe demersurile de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală şi pe procesul legislativ, fiind subliniată importanţa unui proces incluziv de consultare a tuturor factorilor interesaţi. Reprezentanţii sistemului judiciar au prezentat demersurile instituţionale efectuate cu privire la cele două proiecte. Totodată aceştia şi-au exprimat preocuparea referitoare la o serie de propuneri vehiculate în spaţiul public, în acelaşi timp cu disponibilitatea de a participa constructiv la dezbaterile din forul legislativ. Reprezentând Parlamentul, Eugen Nicolicea, a reiterat deschiderea spre dialog cu reprezentanţii sistemului judiciar în cadrul procesului de modificare a celor două coduri”, transmite Ministerul Justiţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis a promulgat Legea care modifică modul de numire a judecătorilor la CCR

    Senatul a adoptat Legea pentru modificarea art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, iniţiată de deputatul PSD, Eugen Nicolicea, în 14 februarie.

    Acesta vizează modificarea alin.(4) al art.5 din actul normativ şi prevede ca fiecare Cameră a Parlamentului numeşte la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de membru al Curţii Constituţionale, persoana care a întrunit votul majorităţii membrilor prezenţi.

    Actul normativ a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor în 28 iunie 2016.

  • Rădulescu, revoltat de creşterea numărului de femei la şefia PSD: Foarte simplu şi foarte şmechereşte. Eu iubesc femeile,dar chiar aşa…

    ”Eu aş vrea să candidez la funcţia de vicepreşedinte al partidului, cum am candidat şi acum patru ani. Înţeleg că se va propune o modificare de statut şi înţeleg că s-a propus să fie alegeri pe regiuni şi nu poţi să candidezi decât unul singur – un bărbat şi o femeie, pentru că nu poate în regiunea respectivă să dea organizaţia un singur aviz decât pentru o singură persoană. Logic – foarte simplu şi foarte şmechereşte”, a declarat deputatul Cătălin Rădulescu.

    El a mai spus că ar trebui organizate alegeri pe actualul statut.

    ”Eu cred că ar trebui să mergem pe statutul vechi al partidului, nu să facem un statut nou, ca să nu existe competiţie în partid. Mie mi se pare firesc ca orice om să poată candida. Ar fi limitarea candidaturilor”, a adăugat Rădulescu.

    El a acuzat şi creşterea procentului de posturi de vicepreşedinte alocat femeilor.

    ”Vor fi jumătate bărbaţi şi jumătate femei. Fiind opt regiuni, vor fi opt bărbaţi şi opt femei. Se măreşte numărul de femei. Ceea ce… Eu nu am nimic… Mie îmi plac femeile, le iubesc extraordinar, dar nu ştiu dacă e, aşa, o cutumă în partidul nostru, chiar aşa, dintr-o dată, de la 30(% -n.r.) la 50(% n.r.)…”, a mai spus deputatul PSD.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Tony Blair propune reformarea Uniunii Europene, pentru evitarea ieşirii Marii Britanii

    Liderii Uniunii Europene trebuie să lanseze iniţiative “pentru a ne ajuta să ieşim din impasul Brexitului”, a declarat Tony Blair într-un discurs rostit joi la o reuniune a asociaţiei BusinessEurope desfăşurată la Bruxelles.

    “Europa ştie că are nevoie de reforme. Reformarea Europei reprezintă cheia pentru schimbarea deciziei Marii Britanii”, a explicat Tony Blair, citat de cotidianul Le Figaro.

    Politicianul laburist a exprimat convingerea că Marea Britanie poate fi convinsă să rămână în Uniunea Europeană dacă preocupările britanicilor, în principal în materie de imigraţie, vor fi atenuate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro