Senatorul de Vermont Bernie Sanders, adversarul democrat al lui Hillary Clinton, şi-a bazat întreaga campanie pe lupta pe viaţă şi pe moarte a omului simplu cu cei 1%, elita bogată a planetei. Aşa a făcut şi Donald Trump, care a promis ca va „asana mlaştina” şi va înfrânge diabolicele „puteri financiare globale”. Salvele lor combinate au avut un rol esenţial în a-i transforma pe cei 1% dintr-un fenomen social sclipitor surprins de coperţile strălucitoare ale revistelor într-o filă dintr-o campanie bazată pe furie care arăta că ceva este în neregulă cu America.
Strategia, promisiunea că va reda demnitatea americanului adevărat, a funcţionat mai ales pentru Trump. Nici chiar el nu credea că atât de mulţi americani îşi vor lăsa deoparte principiile şi valorile pentru a-l aduce la Casa Albă. Doll crede că victoria lui Trump putea fi considerată recunoaşterea unui război împotriva clubului său şi a membrilor săi – internaţionalişti care ignoră frontierele şi naţionalităţile şi care văd doar afaceri de făcut oriunde s-ar afla. Atunci când Trump vorbea contra „globalizării radicale şi a excluderii oamenilor muncii de la vot”, el îi ataca pe cei 1%. „Ai putea spune că aceste persoane sunt de vină pentru globalizare – ei sunt cei 1%”, spune Doll.
Doll şi-a numit clubul Syneidesis, care în greaca veche înseamnă conştiinţă; l-a înfiinţat în urmă cu patru ani. Pentru început, se pune întrebarea dacă acuzaţiile lui Trump sunt legitime. Este globalizarea cu adevărat de vină pentru relele invocate de preşedinte în timpul alegerilor? Doll crede că nu. Sistemul economic este, desigur, imperfect. Alegerile au dramatizat ceea ce a fost ascuns, adică faptul că un număr mare de americani nu au acces la fructele comerţului liber şi ale frontierelor deschise. Însă Doll încă vede ceva principial în libera circulaţie a produselor, a ideilor şi a capitalului, cu recompensele mergând la acţionari şi la proprietarii companiilor. Membrii clubului său nu sunt, aşa cum pare să sugereze Trump, nişte depravaţi moral pentru că luptă, spre exemplu, pentru combaterea schimbărilor climatice.
Schimbările din politică l-au făcut pe Doll să ia o decizie personală: până acum, Syneidesis a fost doar terenul de joacă al bogaţilor. Dar dacă ar identifica clubul cu ceva mai mult – cu un instrument pentru oprirea destrămării ţesăturii economice şi politice globale? Syneidesis poate fi un club al „investitorilor responsabili”, a explicat Doll, clubul unor miliardari care nu doar caută compania altor miliardari şi să facă şi mai mulţi bani – aşa cum oaspeţii săi fac în prezent, ci care încearcă să salveze construcţia acum defăimată cunoscută doar prin numele sale abstracte cum ar fi globalizarea şi „ordinea mondială liberală”. „Putem fi un grup de investitori care promovează răspândirea acestui tip bun de capitalism şi globalizare.”
Că Syneidesis este un club exclusivist o arată condiţiile de acceptare – 1 miliard de dolari sau mai mult în active, inclusiv 100 de milioane de dolari în bani lichizi. Aceasta este principala atracţie. Pentru astfel de oameni, o frăţie între indivizi de acelaşi fel este un elixir esenţial. Altă atracţie „este promisiunea unei expuneri la oferte de afaceri disponibile nicăieri altundeva, oportunităţi exclusive cu o şansă mai mare decât media de a deveni mine de aur.“
Cu toate acestea, regulile Doll sunt flexibile. De exemplu, membrii ai clubului sunt Carl Page, un simbol al Silicon Valley cu un simţ ciudat al umorului; cu toate că el a câştigat zeci de milioane de dolari prin crearea şi vânzarea de companii de tehnologie în anii 1990, averea lui Page este mai mică de un miliard de dolari. Însă are avantajul de a fi fratele mai mare al Larry Page, cofondatorul Google.
Apoi mai este Peter Littlewood, directorul laboratorului federal de cercetare Argonne din Chicago. Nici Littlewood, de origine din Marea Britanie, nu este miliardar şi nici nu deţine atât de mult cash. Însă el este un membru nepreţuit al Syneidesis, vorbind cu farmecul uşor, lustruit al unui diplomat, cu autoritatea sa liniştită a unui fost director al legendarului laborator britanic Cavendish şi, înainte de aceasta, al departamentului de fizică teoretică de la Bell Labs. Şi, cel mai important, Littlewood este legătura Syneidesis cu cele mai valoroase investiţii ale clubului – invenţiile de la Argonne, progrese fundamentale în nanotehnologie, informaţie, baterii avansate şi altele.
Doll nu este singurul care s-a gândit că averile miliardarilor ar putea fi mobilizate pentru a crea un sanctuar al globalizării – pentru salvarea aceluiaşi ecosistem care a hrănit cele mai mari averi din istorie. Printre cei care au luat-o pe o pistă similară este miliardarul Bill Gates.
Însă şansele sunt împotriva lor, în parte pentru că ei par să meargă nu doar împotriva lui Trump şi a arhitecţilor Brexitului, ci şi a unei forţe fundamentale, mai puternice – ciclul istoric.
Trebuie să „ne luăm înapoi ţara” de la „elite”. „Nu vom mai preda niciodată această ţară, sau pe oamenii ei, falsului cântec al globalizării”, spunea Trump în aprilie. Oamenii de rând nu sunt lăsaţi să ridice capul sus de superbogaţi, de regii universului, oameni cu influenţă poltiică uriaşă care lucrează pentru bănci, sau la Washington. Sanders trimitea mesaje similare – doar gălăgie multă, credeau observatorii, având în vedere că actualul context, cu salarii stagnante şi o divizare puternică pe clase sociale, este prezent de zeci de ani.
Apoi brusc, lumea, din Brazilia până în Filipine, din Marea Britanie până în Turcia şi Polonia, a început să înlăture experienţa politică mainstream şi să aleagă personaje neconvenţionale, diverse tipuri de extremişti şi personalităţi caustice. Milenialiştii din lumea democrată au început să vorbească despre deschidere spre dictatura militară. Unii spun că lumea s-a întors în timp, în anii 1930, sau în 1910, sau chiar mai devreme.
Deci povestea anului 2016 este una dintre buclele unui ciclu, cred mulţi observatori. Dar care ciclu? A stabili exact ce fel de ciclu evoluează acum este esenţial pentru ca oameni ca Doll să-şi dea seama cu ce se luptă.
Dacă ceea ce este pe sfârşit este puterea globală supremă a Americii, atunci ce se observă este finalul erei postsovietice, ceea ce însemnă un ciclu care a durat din 1991 până acum. Aceasta însemnă că lumea intră într-o perioadă definită prin putere globală dispersată. Dar dacă acesta este sfârşitul ordinii mondiale liberale, înseamnă că se apropie de sfârşit o eră care a început după cel de-al doilea război mondial, un ciclu de 70 de ani şi dezintegrarea actualului sistem global.
