Tag: mesaje

  • Facebook testează un sistem de taxare a mesajelor transmise către celebrităţi

    Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, a început în Marea Britanie un program experiment prin care mesajele trimise unor celebrităţi şi altor oameni din afara listei de prieteni sunt taxate cu până la 11 lire, scrie The Guardian. Astfel, pentru a trimite un mesaj unei celebrităţi precum înotătorul olimpic Tom Daley britanicii trebuie să plătească 10,68 lire. Însă, dacă trimit un mesaj unei persoane mai puţin cunoscute, precum jurnalistului BBC  Robert Peston, plătesc 71 penny, scrie Reuters. Reprezentaţii Facebook au confirmat programul experiment din Marea Britanie, dar nu au precizat încă dacă va fi implementat în întreaga lume.

    „Este testat în cadrul unui număr limitat de utilizatori. Nu există un termen limită pentru acest test. Totul va depinde de ce se va întâmpla, ce feedback vom primi. Testăm de asemenea mai multe niveluri de preţ în Marea Britanie şi în alte ţări pentru a stabili taxa optimă care să semnaleze importanţa persoanei pe care o contactezi. Oricum, totul este un test momentan şi aceste preţuri nu sunt bătute în cuie”, a spus un purtător de cuvânt Facebook.

    Programul experiment a început în America în decembrie şi acum a fost extins în alte 36 de ţări, inclusiv în Marea Britanie.  Algoritmul pentru calcularea taxei variază în funcţie de un număr de factori, printre care numărul de abonaţi pe care o celebritate îi are şi un algoritm „secret” pentru calcularea faimei, au spus reprezentanţii Facebook. În România, reţeaua de socializare are aproximativ 6 milioane de utilizatori.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • REPORTAJ: Deţinuţii care comit înşelăciuni prin telefon trimit şi câte 500 de sms-uri pe oră

     Numai în Capitală, la sfârşitul lunii octombrie 2012 se aflau în lucru peste 130 de dosare care aveau ca obiect înşelăciuni prin telefon comise de către deţinuţi, fără a fi luate în calcul, la momentul respectiv, dosarele deja soluţionate.

    “Este o infracţiune care prosperă pe fondul faptului că foarte mulţi deţinuţi dispun de telefoane mobile. Ca exemplu, numai noi am găsit, la o percheziţie, 15 telefoane într-o singură celulă”, spune inspectorul principal Marinel Iordănescu, de la Serviciul Judiciar al Poliţiei Capitalei.

    Potrivit lui Iordănescu, înşelăciunile prin telefon vizează, în principal, persoane în vârstă, care pot fi determinate să-şi dea toate economiile pentru a putea intra în posesia unor premii fictive de ordinul zecilor de mii de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul trimite la CEDO proiectul privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate

     El a precizat că proiectul va fi discutat, miercuri, de Guvern şi prezentat imediat după în dezbatere publică, urmând să fie aprobat săptămâna viitoare.

    “Îl vom trimite şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a avea, dacă este posibil, un punct de vedere. Primele mesaje pe care le-am primit de acolo în mod informal sunt extrem de pozitive în acest sens”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

    Premierul a arătat că prin discuţii cu CEDO se va asigura că soluţia Guvernului nu va genera în continuare un număr important de dosare pe rolul acestei instanţe.

    Guvernul intenţionează ca angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate să aibă loc la 26 martie, nu la 19 martie, cum se intenţiona iniţial.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Facebook testează un serviciu de mesaje către persoane din afara cercului de prieteni. Costul mesajelor este de 1 dolar

    “Impunerea unui cost financiar celui care trimite mesajul ar putea fi cea mai eficientă cale de a descuraja mesaje nedorite şi de a facilita mesajele relevante şi utile”, se arată într-un comunicat al Facebook.

    Reţeaua de socializare permite deja membrilor să trimită mesaje celor din afara cercului de contacte, însă acestea sunt dirijate către fişierul “Other”, deseori ignorat de utilizatori, potrivit Wall Street Journal.

    Noul sistem Facebook ar permite trimiterea de mesaje direct către fişierul principal “Inbox” al utilizatorului, pentru o taxă.

    Fiecare mesaj trimis va costa iniţial 1 dolar, însă Facebook intenţionează să regleze în continuare preţul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mesaje cutremurătoare înregistrate în ultimele momente de viaţă ale victimelor de la 11 septembrie 2001

    Fie că au fost lansate prin telefoane mobile, telefoane fixe încă în stare de funcţionare din World Trade Center (WTC) sau prin telefoanele cu plată disponibile la bordul avioanelor deturnate, unele dintre aceste mesaje au fost salvate. Un astfel de exemplu este apelul unei femei, Melissa Doi, în vârstă de 32 de ani, care se afla atunci într-o companie ce îşi avea sediul la etajul 83 al turnului de sud al WTC. Ea a putut rămâne la telefon cu un angajat al serviciilor de urgenţă timp de patru minute, după impactul avionului:

    – “Voi muri, aşa este?”, afirmă ea plângând.

    – “Nu, nu, nu, nu”, răspunde operatoarea.

    – “Voi muri, ştiu!”

    – “Doamnă, doamnă, spuneţi-vă rugăciunile”, afirmă angajata în semn de consolare.

    – “Doamne, te rog …”

    Conversaţia se încheie la scurt timp după un strigăt de ajutor disperat al Melissei Doi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cate mesaje sunt publicate in fiecare zi pe Twitter

    Potrivit reprezentantilor Twitter, in ianuarie 2009,
    utilizatorii site-ului nu trimiteau decat doua milioane de mesaje
    pe zi.Creat in 2006, Twitter are in prezent 200 de milioane de
    utilizatori.Potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare
    Pew, 13% dintre adultii americani folosesc in prezent Twitter,
    comparativ cu noiembrie 2010, cand numai 8% accesau aceasta
    platforma.

    Twitter, care le permite utilizatorilor sai sa publice mesaje de
    maximum 140 de caractere, numite tweet-uri, este una dintre cele
    mai populare retele de socializare de pe internet, alaturi de
    Facebook si Zynga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mesajele de pe Twitter ajung in Biblioteca Congresului SUA

    De la lansarea serviciului de microblogging, in martie 2006, au
    fost publicate miliarde de “tweet”-uri. Numai intr-o zi,
    utilizatorii Twitter publica 55 de milioane de mesaje, numarul lor
    ajungand in acest moment la un total de aproape 12,3 de miliarde,
    cate doua pentru fiecare cetatean al lumii, conform GigaTweet, un
    serviciu care numara mesajele publicate in fiecare secunda.

    Mesajele, printre care se numara si primul tweet publicat pe
    Twitter de Jack Dorsey, unul dintre fondatorii serviciului, sau
    mesajul presedintelui american Barack Obama cand a castigat
    alegerile din 2008, vor fi astfel disponibile in arhiva digitala a
    Bibliotecii Congresului.

    Achizitia arhivei Twitter face parte din strategia Bibliotecii
    Congresului de a indexa orice carte, fotografie, harta, informatie
    tiparita, inregistrare sau melodie publicata in SUA, mesajele de pe
    Twitter fiind considerate valoroase si merita pastrate.

    Continutul online nu este o noutate pentru Biblioteca
    Congresului, care a inceput sa arhiveze informatii publicate pe
    internet inca din 2000, adunand pana in prezent 167 de terabytes de
    continut publicat inclusiv pe bloguri sau site-uri politice.

    Mesajele de pe Twitter nu vor ajunge in arhiva bibliotecii si nu
    vor putea fi folosite pentru cercetare decat dupa sase luni de la
    publicare.

  • Ce amenzi iau bancile si operatorii GSM daca iti trimit mesaje nedorite

    Clientii bancilor sau ai companiilor de telefonie mobila,
    nemultumiti de folosirea necorespunzatoare a datelor lor personale,
    pot face plangere la Autoritatea Nationala de Supraveghere a
    Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Anul trecut,
    circa 428 de romani au depus plangeri prin care au reclamat
    primirea de mesaje comerciale nesolicitate, sau pentru ca datele
    lor personale au fost raportate incorect catre biroul de credit,
    dar si din cauza ca datele lor personale au fost prelucrate ilegal.
    Autoritatea a efectuat 258 controale, in urma multora dintre
    acestea fiind aplicate sanctiuni contravenţionale in valoare de
    76.100 lei (18.000 euro).

    Cititi mai multe pe
    www.gandul.info

  • Aglomeratie in reteaua Cosmote de sarbatori

    Intre 24 si 26 decembrie, traficul de voce a inregistrat un
    avans de 72,71% fata de 2008, in timp ce volumul de mesaje scrise a
    crescut cu 62,18%. |ncepand cu ajunul Anului Nou si pana pe 2
    ianuarie, traficul de voce a crescut si mai mult, numarul minutelor
    vorbite fiind cu 74,43% mai mare decat in perioada similara a
    anului precedent.

    In schimb, in ce priveste SMS-urile, romanii au trimis aproape
    de doua ori mai multe mesaje in perioada Craciunului comparativ cu
    Anul Nou, cresterea in perioada 31 decembrie – 2 ianuarie fiind de
    numai 41,46% fata de 2008.

    Evolutia pozitiva a traficului de voce si de mesaje scrise se
    datoreaza insa in mare parte extinderii bazei de clienti, de la 5,9
    de milioane la sfarsitul lui 2008 pana la 6,6 milioane de
    utlizatori la finalul anului trecut, dar si schimbarii obiceiurilor
    de comunicare ale comsumatorilor.

  • Vinerea fara e-mailuri

    Lawrence Lessig, antreprenor si jurnalist la revista americana Wired, a propus cititorilor sai solutia drastica de a nu mai comunica prin e-mail in zilele de vineri. Initiativa a fost intai botezata – „falimentul e-mail“ – si apoi aplicata. In jur de 150 de angajati ai Intel s-au declarat adeptii noului curent, anuntand toate persoanele din lista lor de contacte e-mail ca programul lor de corespondenta electronica tine doar de luni pana joi. Vinerea este ziua cand sunt preferate intalnirile fata in fata sau discutiile la telefon. Scopul este sa incurajeze comunicarea directa, naturala si un mai bun schimb de idei, explica pe blogul personal Nathan Zeldes, unul din inginerii Intel.

    Vinerea fara e-mailuri a devenit chiar politica de companie pentru cateva companii de talie medie sau mare din Statele Unite. Operatorul de telefonie mobila U.S. Cellular si compania de procesare comenzi PBD Worldwide Fulfillment Services sunt doua dintre companiile care si-au declarat vinerile libere de e-mail. CEO-ul operatorului de telefonie mobila, citat de USA Today, spune chiar ca cei 7.000 de angajati pe care ii are in subordine petrec in medie o ora si jumatate zilnic verificandu-si inboxul, iar timpul scurs intre citirea unui e-mail si revenirea atentiei unui angajat dupa apasarea butonului send/receive este de aproximativ 4 minute. La randul lui, CEO-ul companiei PBD, care a impus acum un an si jumatate acest sistem, spune ca numarul de e-mailuri trimise de cei 400 de angajati a scazut cu 75%. „Nu mi-a venit sa cred, dar dupa ce am facut un studiu intern am aflat ca unii dintre angajati nu au vorbit vreodata cu colegii lor din acelasi birou altfel decat pe e-mail“, spune Scott Dockter, directorul executiv al PBD.

    Obiceiul de a amana raspunsul pentru alte zile la e-mailurile venite vinerea a fost preluat si de persoane influente din industria IT&C, Michael Arrington (Techcrunch.com) Jeff Nolan (Venture Chronicles), Vanessa Fox (ex-Google) sau investitorul Fred Wilson, asa ca sunt toate sansele sa urmeze si alte „falimente e-mail“. Dar pana la urma, cel mai puternic argument pentru a limita folosirea comunicarii prin e-mail si a incuraja comunicarea directa se gaseste in inbox-ul supraincarcat al fiecaruia. In fiecare zi sunt scrise 39,7 miliarde de e-mailuri in toata lumea, sunt generate automat 17,1 miliarde de alerte e-mail si 40,5 miliarde de mesaje spam.