Tag: masina

  • Amendă exorbitantă pentru o şoferiţă care şi-a permis „luxul” să intre cu maşina pe plajă, în plină iarnă

    Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa, femeia, în vârstă de 44 de ani, din Bucureşti, a intrat duminică pe plaja 3 Papuci din oraşul Constanţa cu un autoturism de teren, dar a fost observată de poliţiştii locali.
     
    Femeia a fost sancţionată contravenţional.
     
    „Persoana în cauză a fost amendată contravenţional cu suma de 10.000 de lei, sancţiunea fiind acordată pentru încălcarea OUG Nr. 19/2006, care prevede interzicerea circulaţiei sau staţionării autovehiculelor pe plajă, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative şi a utilajelor de întreţinere a plajelor”, au declarat reprezentanţii Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa.
     
  • Singurul model de maşină în care nu a murit nimeni. Testat şi în România

    Compania de cercetare tehnologică în domeniul siguranţei vehiculelor – Thatcham Research susţine că SUV-ul cu cinci stele la Euro NCAP are un număr de factori care l-au ajutat să fie recunoscut ca „Cea mai sigură maşină din lume”.

    Atât prima, cât şi a doua generaţie a maşinii au o masă relativ mare, ceea ce înseamnă că din punct de vedere fizic are un avantaj mare într-o coliziune.
     
  • Drive test X-Class: un pick-up cu accente premium

    X-Class e propunerea Mercedes-Benz pentru segmentul de comerciale uşoare de tip pick-up, segment dominat în mod uzual de Ford sau Toyota. Astfel, prin modelele X, Mercedes-Benz intră în competiţie directă cu Toyota Hilux, Volkswagen Amarok şi Nissan Navara; de altfel, X-Class preia de la Navara motorul dezvoltat de Renault.

    X-Class nu a fost dezvoltată special pentru pieţele europene, unde Mercedes-Benz domină deja segmentul de lux, ci mai degrabă pentru pieţe din Asia sau America de Nord. Cu toate acestea, reprezentanţii producătorului se aşteaptă să înregistreze vânzări semnificative şi pe unele pieţe dezvoltate, în special Germania.

    Pentru teste, cei de la Mercedes-Benz au propus un traseu alpin, în Austria, la o altitudine de peste 2.000 de metri. Conducând maşina pe un drum acoperit de zăpadă, realizezi destul de repede cât de importantă e tracţiunea integrală, mai ales în virajele strâmte. Am abordat traseul schimbând manual vitezele, iar asta a oferit ceva mai multă siguranţă.

    În ceea ce priveşte condusul în condiţii bune – fără zăpadă sau gheaţă – maşina se comportă aproape la fel de bine ca modelele din Clasa C sau Clasa E. Nu sunt un fan al pick-up-urilor, şi am conştientizat în permanenţă că mă aflu într-unul; sigur, cei care cumpără un pick-up o fac cu un scop, iar pentru ei, X-Class e o variantă superioară celorlalte modele de piaţă.

    Segmentul de traseu off-road pe care am testat maşina a scos la iveală şi importanţa tracţiunii integrale: X-Class urcă fără probleme pe drumuri de munte (forestiere, mai exacte) cu un grad mare de înclinare. De altfel, producătorul german notează că X-Class poate urca pante de până la 30 de grade, se poate înclina lateral până la 50 de grade şi poate trece prin apă adâncă de 60 de centimetri. Garda e suficient de ridicată încât să nu fii nevoit să ocoleşti fiecare piatră, dar cred că ar fi mai fi fost loc de 3-5 centimetri fără a afecta semnificativ centrul de greutate.

    X-Class este disponibilă cu două sisteme de tracţiune integrală, una nepermanentă pentru versiunile cu 4 cilindri şi permanentă pentru V6. Sistemul 4×4 nepermanent este preluat de la Navara şi poate comuta din 4×2 în 4×4. Şi lista de echipemente variază în funcţie de varianta aleasă: Pure, Progressive sau Power.

    Printre dotările Clasei X trebuie menţionate touchpadul multifuncţional, sistemul Comand Online, controlul vocal Linguatronic sau conectivitatea online prin smartphone. Maşina vine dotată şi cu sisteme de asistenţă şi o gamă destul de mare de sisteme de siguranţă.

    În ceea ce priveşte aspectul, designerii de la Mercedes-Benz au făcut o treabă bună: interiorul e premium, aşa cum era de aşteptat, iar liniile exterioare au elemente bine aliniate ideii de maşină de lux. Un element de design care trădează dimensiunile maşinii este bara frontală, extrem de lată. Sarcina utilă este mai mare de o tonă, iar sarcina de remorcare poate ajunge până la 3,5 tone.

    X-Class vine în următoarele vari­ante: X220d cu motor diesel de 3 litri care dezvoltă 161 de cai-putere, cu o cutie manuală în 6 trepte; X250d, motor diesel de 3 litri şi 188 cai-putere, care poate fi comandată cu o cutie manuală în 6 trepte sau o cutie automată în 7 trepte; X350d, cea mai puternică variantă diesel, dotată cu un motor de 3 litri V6 ce dezvoltă 255 de cai-putere şi o cutie manuală în 7 trepte; X200, variantă pe benzină care dezvoltă 164 de cai-putere şi vine cu o cutie manuală în 6 trepte. În România, modelele Clasei X pot fi comandate la un preţ ce pleacă de la aproximativ 35.000 de euro şi care poate ajunge la peste 45.000 de euro.

    În concluzie, X-Class e un concurent important pentru producătorii care au deja o istorie îndelungată pe segmentul pick-up. Nu cred că e o maşină care o să aibă prea mult succes în România, pentru că nu este o maşină pe care să o foloseşti mare parte a timpului în oraş, dar nu ar fi prima oară când gusturile excentrice ale Românilor contrazic ideile mele.

  • Paradoxul economie din România : cum ajung românii să plătească mii de lei în plus pe un apartament, de la o lună la alta, fără să crească preţul.

    Evoluţia pieţei imobiliare este unul dintre cele mai mari semne de întrebare la începutul lui 2019. Unii analişti estimează scăderi de 25-30% încă de anul acesta, alţii spun că preţurile vor creşte, iar dezvoltatorii şi platformele de anunţuri sunt în consens că ”în cel mai rău caz, preţurile se vor stabiliza”.
     
    Nimeni nu are un răspuns la întrebările care macină miile de români care vor să îşi cumpere o locuinţă. Să aştepte? Să mai stea în chirie? Să ţină banii în conturile de economii sau la ”saltea”?
     
    Taxa pe ”lăcomie” a dat peste cap la sfârşitul anului trecut sistemul bancar. Isteria şi teama de pierderi au cuprins investitorii. Aşa s-a ajuns să se evapore miliarde de lei de pe bursă (aproximativ 15 mld. lei), băncile fiind principalele afectate.
     
    Mai mult de atât, Roborul – rata interbancară prin intermediul căreia se calculează dobânda variabilă la credite – nu pare să se clintească, ci gravitează în continuare în jurul valorii de 3%. Cine aştepta ca după apariţia taxei, dobânzile să scadă rapid sub pragul de 2% (n.red pragul pentru taxă 0) a rămas dezamăgit.
     
  • Imagini virale. O fetiţă de 2 ani, desculţă, cu mâinile ridicate în faţa unor poliţişti

    Incidentul s-a petrecut în Florida, iar poliţia a transmis că fetiţa a imitat gesturile tatălui ei, care au fost atunci reţinut. Oamenii legii au fost nevoiţi să publice imaginile surprinse de camera de corp a unui agent pentru a arăta că fetiţa nu a fost în niciun moment în pericol.
     
    Ea a coborât din maşină în picioarele goale şi a mers spre agenţi înarmaţi cu mâinile ridicate, conform unor imagini filmate de un martor.
     
    Poliţiştii îl căutau pe tatăl fetei, suspect într-un caz de furt armat. În maşina acestuia se mai aflau şi soţia bărbatului şi încă o fetiţă de 1 an.
     
    Fetiţa de 2 ani a fost preluată apoi de mama ei în siguranţă, conform agenţilor, scrie stirileprotv.ro
     

  • Simbolul de pe bordul maşinii pe care doar 6 din 10 şoferi il recunosc. Tinerii cunosc mai bine emoji-urile decât acest indicator de pe bordul maşinii

    Un studiu la care au participat 1.000 de tinerii a scos la iveală faptul că cei din noua generaţie nu cunosc semnul care indică o presiune scăzută a roţilor.
     
    Mai exact, aceştia vor recunoaşte mai degrabă diverse emoji-uri decât semnul care îi anunţă că la una sau mai multe anvelope presiunea a scăzut sub limita admisă, scriu cei de la USA Today.
     
     
    Aprinderea indicatorului poate fi provocată de o pană, de pierderea presiunii ca urmare a deformării jantei sau pur şi simplu de schimbări bruşte de temperatură.
     
    Nu doar tinerii au avut probleme în a recunoaşte simbolul: doar 6 din 10 şoferi (de toate vârstele) ştiu care este indicatorul de presiune în anvelope.
  • Culmea tupeului : Un vasluian care locuieste într-o casă pusă la dispoziţie de Primărie cazurilor sociale, a sunat la 112 pentru a cere să îi fie curăţată zăpada din faţa porţii, deoarece nu poate ieşi cu maşina

    Reprezentanţii ISU Vaslui au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că la 112 a sunat un cetăţean care locuieşte în suburbia Rediu pentru a cere să îi fie deszăpezit în faţa porţii, deoarece nu reuşeşte să iasă cu maşina din curte.
     
    „În momentul în care oraşul Vaslui era sub cod galben de ninsori, iar în municipiu zăpada ajunsese aproape la 30 de centimetri, o persoană din suburbia Rediu a muncipiului Vaslui a sunat prin 112 la ISU că nu poate ieşi din curte cu maşina. Dumnealui a spus că în ziua respectivă a trecut maşina de deszăpezit pe drumul principal, pe DN 2F, şi o parte din zăpada de pe lamă i s-a pus în poartă şi nu poate ieşi. Colegul din dispecerat l-a întrebat ce urgenţă are: dacă e bolnav, dacă e cineva bolnav acasă, dacă i-a luat foc sau alte situaţii de urgenţă”, a spus George Onofreiasa, de la ISU Vaslui.
     
  • Cât costă să-ţi repari maşina pe propriul RCA

    Decontarea directă este permisă din iulie 2017, fiind prevăzută în noua lege RCA. Achiziţia unei poliţe cu decontare directă le permite şoferilor păgubiţi să solicite plata despăgubirii propriului asigurător RCA şi nu asigurătorului şoferului care a provocat dauna. Asigurătorul care a plătit dauna îşi recuperează apoi prejudiciul de la asigurătorul RCA al şoferului vinovat.

    În baza acestor clauze companiile de asigurări au plătit despăgubiri de circa 8,2 mil. lei pentru circa 1.500 de dosare de daune, ceea ce înseamnă că dauna medie s-a situat la circa 5.481 de lei. Pe lângă daunele deja plătite, asigurătorii au mai pus deoparte 4,4 milioane de lei în contul unui număr de 756 de dosare de daună avizate.
     
    În prezent nu mai sunt probleme cu recuperarea regreselor, despăgubirile ce trebuie recuperate de asigurătorii care au emis clauza de decontare directă pe RCA sau poliţa Casco de la asigurătorii şoferilor vinovaţi. În trecut, recuperarea acestor regrese era dificilă şi avea un impact puternic negativ asupra fluxului de numerar şi lichidităţii companiilor. Tocmai din cauza experienţei din trecut cu recuperarea regreselor asigurătorii erau reticenţi în acceptarea propunerii legislativului de a introduce decontarea directă. În final, decontarea directă a rămas opţională pentru clienţi, însă asigurătorii sunt obligaţi să o oferteze.
     
  • Misterul Daciei cumpărate de americani pentru MApN: De ce Pentagonul a cumpărat pentru România o maşină „ieftină şi veselă”

    Este un mister pentru că Dacia nu este un avion de luptă, un sistem de rachete sau un puţ petrolier. Este o maşină break mică, descrisă de un critic auto drept “ieftină şi veselă”, se arată într-un articol publicat de Bloomberg.
     
    Fostul secretar al apărării, Jim Mattis, care a demisionat odată cu venirea noului an, a aprobat ca Marina SUA să cheltuiască 2,9 milioane de dolari dintr-un fond pentru “cheltuieli extraordinare” pentru plata contractorilor locali în vederea construcţiei unui drum perimetral în jurul unei baze din România, care găzduieşte sediul antirachetă din Europa, şi să plătească factura pentru maşină.
     
    “Cred că plata va evita prejudicierea relaţiilor internaţionale dintre SUA şi România, precum şi criticile opiniei publice”, a scris Mattis în octombrie, pentru a le informa că aceste cheltuieli vor fi făcute pe 19 noiembrie.
     
    Cele 2,9 milioane de dolari au fost destinate în primul rând lucrărilor de proiectare şi construire a unui perimetru de 12,4 kilometri la baza militară Deveselu din sudul României. 
     
  • Îndemn inedit al unei cunoscute mărci auto: Nu cumpăraţi această maşină!/ Companie le propune altceva clienţilor

    Iniţial sloganul pare extras din lecţia de marketing “nu faceţi niciodată aceste lucruri”, dar de fapt se potriveşte cu strategia Volvo de a atrage şoferii spre abonamente asemănătoare serviciilor de streaming precum Netflix sau Spotify.
     
    Clienţii plătesc o singură factură lunară care acoperă diverse taxe şi reparaţii – un plan care ar trebui să acopere jumătate din producţia companiei până în 2025. “Este foarte transparent, un mod de a avea o maşină fără complicaţii”, spune Hakan Samuelsson, CEO Volvo . “Ştii exact ce costă.”
     
    După o perioadă de încercări în SUA şi Europa, în ultimul an, în octombrie Volvo a introdus un program la nivel naţional în Germania, cu abonamente la aproape toate modelele sale. Costul lunar variază de la 498 euro (561 dolari), pentru o versiune de bază a vehiculului său sport compact XC40 de până la 929 euro pentru un SUV de top XC90 cu jante din aliaj şi tapiţerie din piele Nappa. Volvo declară că un abonament diferă de un contract de închiriere tradiţional prin faptul că nu există nici o taxă de plată în avans sau de închiriere, iar preţul include asigurarea, taxele, asistenţa rutieră şi servicii precum preluarea de la locuinţa dvs. şi montarea şi depozitarea anvelopelor de iarnă.