Tag: litoral

  • Mâncare expirată şi mizerie în hotelurile, cluburile şi terasele de pe litoral. Amenzi de 100.000 lei

    Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au verificat, în perioada 12-13 august, şase hoteluri din staţiunile Neptun şi Olimp, precum şi cinci cluburi, dar şi cinci terase şi restaurante din staţiunea Mamaia.

    Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 102.500 lei pentru nereguli precum alimente depozitate necorespunzător sau expirate, lenjerie de pat murdară sau piese de mobilier stricate.

    Astfel, în patru unităţi hoteliere inspectorii ANPC au găsit faţade deteriorate ale unor balcoane, gresie stricată la baie, mobilier rupt în camere sau lenjerie de pat murdară. Totodată, au fost aplicate sancţiuni şi pentru lipsa informării consumatorilor cu privire la serviciile cu şi fără plată a programelor TV din camere

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Una dintre cele mai frumoase staţiuni de pe litoral, care concurează cu Mamaia, dar este mult mai puţin cunoscută. “Începe să arate ca în Egipt”. VIDEO

    Deşi Mamaia încă este cea mai căutată destinaţie de pe litoralul românesc, o altă staţiune de la area Neagră are toate şansele să o detroneze în scurt timp. Printre clădirile ridicate în perioada comunismului, au apărut hoteluri de 4 şi 5 stele, în care s-au investit milioane de euro, iar amenajările exterioare i-au făcut pe turişti să spună… “Plaja începe să arate ca în Egipt”.

    Treptat, sudul litoralului românesc începe să atragă tot mai mulţi turişti atraşi de servicii de 5 stele, pe care le găsesc la preţuri mult mai rezonabile decât cele percepute în Mamaia.  Proprietarii au investit milioane de euro în fostele unităţi de cazare comuniste şi le-au pregătit clienţilor tot confortul, departe de restul zonei care are nevoie de investiţii majore.

    Staţiunea Venus renaşte încet, dar sigur, cu ajutorul hotelurilor de 4 şi 5 stele recent deschise, care au un grad de ocupare de aproape 100% pe timp de vară. Turiştii sunt extrem de mulţumiţi de serviciile pe care le primesc, dar şi de amenajările exterioare din jurul unităţilor de cazare.  “Plaja începe să arate ca în Egipt. Sunt la standardele de afară, nu văd ceva mai mult afară decât aici”, a declarat un turist.

  • De ce este aşa de scumpă cazarea pe litoralul românesc?

    Un sejur de şapte nopţi, în regim de all-inclusive, costă 2.000 de lei de persoană la hotelul de patru stele Palace Hotel&Resort din Venus, în vârf de sezon, potrivit datelor de pe site-ul hotelului. Preţul include cazarea, micul dejun, prânzul şi cina, dar şi băuturi alcoolice şi nonalcoolice şi acces la piscină, loc gratuit în parcare şi internet.

    La Nisipurile de Aur, în Bulgaria, sejurul la all-inclusive începe de la 1.300 de lei de persoană la patru stele. “Este adevărat că preţurile sunt mai mari la noi decât la bulgari, nu reuşim să concurăm cu ei, nu suntem la fel de competitivi. Tarifele noastre sunt mai mari pentru că avem de plătit taxe foarte mari: pe apă, canalizare, curent, impozitele pe clădiri şi teren, taxele cu angajaţii, toate aceste taxe cresc costul la cazare”, a spus Lucian Ion, proprietarul Palace Hotel&Resort din Venus, care a încercat să atragă cât mai mulţi turişti introducând sistemul all-inclusive în urmă cu cinci ani.

    El spune că gradul de ocupare a fost de 70% pentru luna iulie până în prezent şi că nu reuşeşte să concureze cu hotelierii bulgari care au preţuri mai mici. “Şi mâncarea este foarte scumpă la noi, ceea ce creşte preţul sejurului la all-inclusive”. Cu toate acestea, hotelierii reuşesc să aibă turişti pe întreg sezonul de vară şi să aibă marje de profit de peste 10%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Unde preferă românii să-şi petreacă concediile de vară. Care este cea mai căutată destinaţie turistică

    Agenţiile de turism culeg roadele serviciilor oferite prin de early booking sau se bucură de nehotărâţii ce aleg last minute-uri. Activitatea lor este însă în toi; sezonul estival a început de două luni, iar majoritatea românilor şi-au făcut rezervări din timp pentru a putea profita de reduceri, mari diferenţe nu mai pot apărea în topul celor mai căutate destinaţii de vacanţă. O privire atentă asupra numărului total al celor mai vândute vacanţe, Grecia învinge şi anul acesta. Vine din urmă Turcia, însă evenimentele recente au dus la scăderea atractivităţii acestei destinaţii din motive de siguranţă. Bulgaria a urcat mult, miza căzând în principal pe preţurile mici, şi, în cele din urmă, litoralul românesc, cu clienţii săi fideli.

    După spusele tour operatorilor, destinaţiile străine rămân în topul preferinţelor datorită raportului calitate/preţ, distanţei relativ mică faţă de România, serviciilor bune oferite de hotelieri şi, mai ales, numeroaselor atracţii turistice. Spre exemplu, „Zakynthos are Laganas, staţiunea distracţiei, cu cea mai lungă plajă din insulă, dar şi multe plaje sălbatice, la care turiştii pot ajunge cu maşina sau scuterul sau atv-ul, precum şi alte staţiuni unde turiştii sunt introduşi în atmosfera grecească“, spune Maria Goicea, director de marketing al Cocktail Holidays. O altă destinaţie aflată la mare căutare este Corfu, „o insulă plină de verdeaţă, cu peisaje spectaculoase. Corfu Town atrage prin Cetatea Veche, o fortificaţie veneţiană, străduţele pavate şi înguste şi Canal d’Amour – canalul format într-o stâncă nisipoasă despre care legenda spune că îndrăgostiţii care îl trec înot rămân împreună totdeauna“, adaugă reprezentantul Cocktail Holidays. Pentru o vacanţă în Zakynthos sau Corfu, un turist plăteşte în medie 530 de euro, pachet ce include transpot charter, şapte nopţi de cazare, cu toate taxele incluse, spune Maria Goicea. „Turcia, Grecia, Spania, Bulgaria sunt destinaţii tradiţionale în alegerea vacanţei“, spune Daniela Toncu, director de vânzări la Happy Tour, iar bugetul mediu pentru pe care îl alocă românii pentru o vacanţă în străinătate este de aproximativ 500 de euro de persoană şi cuprinde transport şi pachete all inclusive la hotel de trei-cinci stele pentru şapte nopţi. Potrivit mai multor agenţii de turism, majoritatea românilor care au cumpărat excursii în străinătate vor sta la plajă vara aceasta în insulele greceşti, în staţiuni deja consacrate pentru concediile de vară, cum ar fi Creta, Rhodos, Zakynthos sau Corfu.

    O oarecare surprindere au avut unii reprezentanţi din turism observând o creştere bruscă a vânzărilor de pachete pentru litoralul românesc. „România este vedeta sezonului, cu creşteri de peste 50% faţă de anul 2015“, spune Lucia Morariu, director general al Eximtur, iar printre motivele enumerate de ea sunt: securitatea destinaţiei, creşterea unităţilor cu dotări superioare şi centre spa, numărul tot mai mare de centre spa şi agrement, ştranduri şi baze de tratament moderne construite în staţiuni specifice; în plus, 2016 este an electoral, iar românii călătoresc mai puţin pe destinaţii externe în astfel de ani. Pe lângă litoral, românii au mai ales de la Eximtur destinaţii locale precum Băile Felix, Sovata, Herculane, Călimăneşti-Căciulata, Vatra Dornei sau Sinaia. Pentru un concediu la Marea Neagră pe litoralul românesc, turiştii plătesc în medie 167 de euro, spune Lucia Morariu. România a fost una dintre cele mai bine vândute destinaţii şi de Accent Travel & Events, cu preţuri medii pe pachete de 600-800 de euro, în funcţie de sezonalitate, explică Mădălin Măncilă, marketing & development director al companiei. „Profilul turistului român este în mare parte unul conservator, astfel că sunt puţine destinaţii noi care să atragă atenţia“, motivează el alegerile clienţilor. „Noi încercăm să dezvoltăm şi să recomandăm destinaţii pe care turiştii să le privească ca opţiuni reale la cele clasice, însă pentru asta este nevoie de timp şi marketing“, spune Mădălin Măncilă; litoralul românesc păstrează primele locuri în vânzările de vacanţe pentru Accent Travel & Events. „România a cunoscut o creştere în alegerea turiştilor români cu 30% şi datorită voucherelor de vacanţă“, explică şi Daniela Toncu, director de vânzări al Happy Tour.

    În vara acestui an, Bulgaria se menţine în cărţi pentru concediile multor români în vara acestui an: „creşte datorită preţurilor bune“, spune Lucia Morariu. În cazul Eximtur, în rândul celor mai căutate ţări pentru concediile din 2016 se află Spania şi Italia, despre care reprezentanta companiei spune că înregistrează cereri mai multe graţie calităţii ofertei, dar, comparativ cu destinaţiile „conservatoare“, au preţuri mai piperate. În plus, „Italia duce lipsă de pachete charter pe timpul verii“, adaugă Morariu. O locaţie solicitată mult în Spania este, de câţiva ani, Tenerife – numită şi „Insula primăverii veşnice“ – una dintre puţinele destinaţii europene unde se poate face plajă tot timpul anului.

    Bugetele clienţilor sunt variate şi, după cum spune Mădălin Măncilă, marketing & development director la Accent Travel & Events, nu există o destinaţie anume ieftină sau scumpă, ci „diferenţa de tarif este dată de serviciile pentru care optează turistul. Indiferent de destinaţie, un pachet poate costa de la câteva sute de euro la câteva mii pentru şapte nopţi“. Aşadar, agenţiile se pliază pe bugetul alocat de turist şi încearcă să împace şi capra, şi varza – în funcţie de preferinţa clientului pentru destinaţie, să îi ofere variante direct proporţionale cu bugetul. Majoritatea concediilor în străinătate includ în ofertă transport cu avion cursă charter, transfer aeroport-hotel şi retur, cu toate taxele incluse, şi diverse tipuri de mese (mic dejun, demipensiune sau all-inclusive). Unele agenţii adaugă la pachetul de vacanţă şi asigurare medicală şi storno. Cu titlu de exemplu, cea mai scumpă destinaţie Happy Tour din vara aceasta este un sejur de 14 nopţi în Turcia, la un resort de cinci stele, pentru care turiştii, doi adulţi şi doi copii, au cheltuit aproximativ 80.000 de euro, spune Daniela Toncu, director de vânzări la Happy Tour. Cea mai ieftină vacanţă, la aceeaşi agenţie, a costat aproximativ 99 de lei, pentru un adult, care a dorit o noapte de cazare în România, cu toate mesele incluse şi bilet la concertul trupei Vunk, adaugă ea. Fenomenul early booking capătă proporţii tot mai însemnate de la an la an, spun reprezentanţii agenţiilor de turism, care au început să vândă oferte pentru vara acesta încă din toamna lui 2015.  Lucru care „ne arată foarte limpede faptul că turiştii români sunt din ce în ce mai atenţi la optimizarea bugetului de călătorie“, spune Mădălin Măncilă.

    Cât despre anul viitor, preferinţele sunt predictibile, consideră reprezentanţii agenţiilor, care se bazează pe acelaşi conservatorism al consumatorului. Se simte şi o doză de optimism vizavi de creşterea interesului pentru alegerile mai exotice. „Rămâne de văzut ce destinaţii noi vor apărea pe harta industriei de turism. Cu siguranţă însă ne vom baza pe cele clasice“, spune Mădălin Măncilă. Şi Maria Goicea consideră că „în trend rămân Grecia, Spania şi Turcia, dar suntem optimişti, credem că va creşte cererea pentru Portugalia şi Croaţia“. Cu o notă şi mai optimistă încheie Lucia Morariu, CEO al Eximtur, care afirmă: „Vor creşte mai mult solicitările pentru destinaţii externe, îndeosebi pentru croaziere, destinaţii exotice, circuite“. Rămâne de văzut dacă românii vor deveni mai puţin conservatori până la anul; acum, deciziile lor sunt deja luate.

  • Una dintre cele mai frumoase staţiuni de pe litoral, care concurează cu Mamaia, dar este mult mai puţin cunoscută. “Începe să arate ca în Egipt

    Deşi Mamaia încă este cea mai căutată destinaţie de pe litoralul românesc, o altă staţiune de la area Neagră are toate şansele să o detroneze în scurt timp. Printre clădirile ridicate în perioada comunismului, au apărut hoteluri de 4 şi 5 stele, în care s-au investit milioane de euro, iar amenajările exterioare i-au făcut pe turişti să spună… “Plaja începe să arate ca în Egipt”.

    Treptat, sudul litoralului românesc începe să atragă tot mai mulţi turişti atraşi de servicii de 5 stele, pe care le găsesc la preţuri mult mai rezonabile decât cele percepute în Mamaia.  Proprietarii au investit milioane de euro în fostele unităţi de cazare comuniste şi le-au pregătit clienţilor tot confortul, departe de restul zonei care are nevoie de investiţii majore.
     
  • 2016 va fi cel mai bun an de după Revoluţie pentru Litoralul românesc

    În acest an sunt 2000 de camere în plus pe sistem all inclusive, totalul fiind de 5000. La ora actuală, Litoralul românesc are 22 de hoteluri all inclusive, din Năvodari până în sudul litoralului, în acest an încă 6 hoteluri adoptând acest sistem.

    Multe hoteluri au adus facilităţi suplimentare pentru turişti, precum piscine, locuri de joacă, animaţie. Potrivit „Paradis Vacanţe de Vis”, din acest motiv unele hoteluri au recurs la uşoare creşteri de tarife justificate iar altele au păstrat tarifele, pentru a atrage şi mai mulţi turişti.

    Potrivit consultanţilor „Paradis Vacanţe de Vis”, lărgirea plajelor încă nu a influenţat notabil sezonul, deoarece acest proiect nu au fost promovat foarte mult. Încă nu s-a conştientizat importanţa lărgirii plajelor, atât la nivel de asociaţii, cât şi pe partea de promovare. Turiştii vor conştientiza acest aspect la faţa locului, iar de anul viitor avantajele plajelor lărgite vor fi mult mai popularizate.

    În toamna anului 2016 va continua proiectul lărgirii plajelor, pornind de la Eforie Nord până la Vama Veche inclusiv. Finalizarea este preconizată să aibă loc în toamna sezonului 2018, deci sezonul 2019 va beneficia de plaje lărgite pe tot litoralul!

    Cele mai căutate staţiuni sunt Mamaia, Eforie Nord şi Venus; din punct de vedere al hotelurilor, românii le preferă pe cele de 3 şi 4 stele. Hotelurile de 2 stele sunt din ce în ce mai puţin cerute, chiar şi cele renovate dar fără facilităţi gen recepţie, mic dejun, piscină, în vreme ce hotelurile de 5 stele sunt oricum mai puţine, mai scumpe, destul de elitiste.

    Numărul turiştilor străini este în creştere iar majoritatea vin din: Israel, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia dar şi din Grecia, datorită conexiunilor cu aeroportul Constanţa. Conexiunile aeriene cu Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa contribuie decisiv la creşterea fluxului de turişti străini, un exemplu important fiind seria de curse charter dinspre Israel (3 pe săptămână), operate în perioada iunie-septembrie.

    Media de buget per turist străin: 100 de euro fără transport, pe zi. Aceştia aleg excursii opţionale de o zi de genul Delta Dunării, Bucureşti, Balcik (Bulgaria), seri tradiţionale româneşti, degustări de vinuri Murfatlar, turul Constanţei.

  • O nouă destinaţie turistică lansată pe litoralul românesc te face proprietar pe viaţă– GALERIE FOTO+VIDEO

    Vacanţa de vară este evenimentul aşteptat pe parcursul întregului an. Însă această escapadă din rutina aglomerată a oraşelor presupune o provocare de cercetare a tutror ofertelor de pe piaţă, dar şi o planificare minuţoasă.

    O nouă destinaţie turistică a apărut pe litoralul românesc. Suprafaţa totală a complexului este de 72.000 de metri pătraţi şi include piscine exterioare pentru adulţi şi copii, restaurante, baruri, cluburi, zonă dedicată pentru copii şi un teatru de vară de tip amfiteatru.

    Vezi aici unde se află noua destinaţie turistică, cât costă şi cum poţi deveni proprietar pe viaţă în ea – GALERIE FOTO+VIDEO

  • Aproximativ 30.000 de turişti au petrecut minivacanţa de 1 mai pe litoral

    Aproximativ 30.000 de turişti au petrecut minivacanţa de 1 mai pe litoral, din care peste 15.000 în staţiunea Mamaia, potrivit datelor Asociaţiei Litoral Delta Dunării.

    Aproximativ 8000 de turişti au cumpărat bilete la festivalurile de muzică electronică organizate în zonă, din care peste 2000 au fost străini.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro