“Este vorba despre compania TISE, din Rusia, care a trimis o scrisoare neangajată în primăvara acestui an. A urmat apoi perioada de vară şi am primit din nou o scrisoare prin care au zis că situaţia se amână, dar îşi arată în continuare disponibilitatea”, a declarat ministrul Economiei. Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care Dan Diaconescu, care a câştigat licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni de la Oltchim, se retrage, Daniel Chiţoiu a declarat că firma din Rusia, conform discuţiilor iniţiale, ar fi interesată în continuare de preluarea combinatului. Referindu-se la aceeaşi situaţie, premierul Victor Ponta a precizat că, momentan, nu vrea să facă alte remarci, spunând doar că se declară rezervat.
Tag: investitor
-
Privatizarea OLTCHIM: Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiuni
OPSPI a organizat o licitaţie pentru vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei la Oltchim, de 54,8% din capital, şi a creanţelor deţinute asupra companiei de AVAS şi Electrica, însumând circa 410 milioane euro. Creanţele AVAS şi Electrica nu au fost adjudecate. Oferta firmei Aisa, a omului de afaceri Ştefan Vuza, pentru acţiunile deţinute de Ministerul Economiei este de 30 milioane de lei.
-
Dan Diaconescu a oferit 203 mil. lei pentru acţiunile Oltchim
Oferta se referă doar la pachetul de acţiuni al Ministerului Economiei, de 54,8%, nu şi la creanţele Electrica şi AVAS, în sumă de 410 milioane euro. Totalul creanţelor asupra combinatului este de circa 700 de milioane de euro.
Oferta firmei Aisa, a omului de afaceri Ştefan Vuza, pentru acţiunile deţinute de Ministerul Economiei este de 30 milioane de lei. Oferta firmei Chimcomplex, a omului de afaceri Ştefan Vuza, pentru acţiunile Ministerului Economiei la Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) este de 18,8 milioane lei, iar pentru acţiuni şi creanţa Electrica este oferită suma de 221,4 milioane lei. Oferta PCC pentru acţiunile Ministerului Economiei la Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) şi creanţele Electrica şi AVAS este de 13,4 milioane lei (2,9 milioane euro).
-
Privatizarea Oltchim. Diaconescu: Am dublat valoarea ofertei şi aduc un investitor străin
“Am dublat oferta pentru Oltchim, dar caietul de sarcini îmi interzice să divulg valoarea. Îi pregătesc o surpriză premierului Ponta, căruia îi urez un sincer «La mulţi ani» (Ponta împlineşte joi 40 de ani, n.r.) şi aduc un investitor străin”, a afirmat Diaconescu la intrarea în sediul Ministerului Economiei, unde vor fi depuse ofertele pentru preluarea Oltchim.
Virgiliu Băncilă, preşedintele executiv al SCR Group, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a declarat că grupul a depus două oferte pentru Oltchim, ambele îmbunătăţite.
Una dintre oferte vizează combinatul, iar cealaltă creanţele, a spus Băncilă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ministrul Economiei aşteaptă repornirea Oltchim într-o perioadă cuprinsă între două şi patru săptămâni
“Am discutat cu conducerea combinatului, care are un plan de redeschidere treptată a instalaţiilor. Aştept redeschiderea Oltchim într-o perioadă cuprinsă între două şi patru săptămâni. Trebuie menţionat însă că este nevoie de un credit de 20 de milioane de euro pe care ni-l poate asigura o bancă comercială în urma depunerii unei garanţii a statului român la EximBank. Dar, evident, aici vom face o notificare către Comisia Europeană. Din informaţiile noastre ar fi deja mai mulţi investitori interesaţi să depună ofertele pentru combinat, firme din Vest, mă refer. Şi cele două firme românesti care şi-au retras momentan oferta pentru a veni cu îmbunătăţiri la ea mâine (n.r. – joi). Vineri, în jurul prânzului, vom şti numele celui care va câştiga licitaţia de la Oltchim”, a declarat Daniel Chiţoiu. Ministrul Economiei a mai precizat că ajutorul social de 1.400 de lei va fi primit doar de angajaţii Oltchim care au salariul sub cel mediu brut pe economie.
-
Inghesuiala la angajare: Un investitor chinez deschide o fabrica in Dambovita
Bursa locurilor de munca s-a desfasurat in caminul cultural din
localitate, iar la un moment dat oamenii au inceput sa se
imbranceasca, fiind necesara interventia jandarmilor. Potrivit
reprezentantilor Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca
(AJOFM) Dambovita, patronul fabricii a cerut sprijinul Agentiei si
al primariei din localitate pentru a-l ajuta in recrutarea
angajatilor, astfel ca pentru o zi bursa locurilor de munca a
functionat ad-hoc la Darmanesti. Autoritatile locale spun ca
investitia va aduce o crestere a nivelului de trai al locuitorilor
din judetele Dambovita si Prahova, comuna fiind situata la limita
dintre cele doua judete. -
Ce biletel a pierdut Videanu intr-o afacere de sute de milioane de euro
E vorba despre parcul eolian pentru care satenii unei comune din
Constanta au ajuns sa se bata cu bate si pistoale zilele trecute cu
agentii de paza angajati ai unei firme din Cehia care vrea sa
construiasca centrale eoliene pe terenurile lor. La o prima vedere,
o intamplare dintr-o Romanie medievala. Ancheta ziarului Gandul
aduce insa la lumina o afacere cu implicatii mult mai adanci. Pe
scurt, doua firme, una din Cehia si cealalta din Spania, vor sa
dezvolte un business eolian pentru care isi disputa aceeasi zona.
Pentru una din firme, ministrul Videanu solicita sprijin, dupa cum
se vede in documentul prezentat de Gandul. Rugat sa explice,
Adriean Videanu sustine ca el a intervenit doar pentru ca altii au
intervenit si s-a ajuns la “dispute diplomatice”.Cititi mai multe pe www.gandul.info
-
Ce masuri propune George Soros pentru rezolvarea problemelor sistemului financiar
El s-a declarat un sustinator al planului presedintelui american
Barack Obama de a limita dimensiunile bancilor, chiar daca il
considera “prematur”: “Planul vine prea repede, problemele bancilor
nu s-au terminat inca”.Cititi mai multe pe www.zf.ro
-
George Copos incepe curatenia de toamna
In asteptarea investitorului german, George Copos s-a apucat sa dea afara pe toata lumea la Rapid, scrie Prosport.
La Centrul de copii si juniori mai sunt doar cinci antrenori din 12, ceilalti fiind anuntati ca nu mai e nevoie de serviciile lor. Nici seful Centrului, Puiu Nita, nu a scapat de valul restructurarilor.
Cititi mai multe pe www.prosport.ro.
Pentru a afla ce pasiuni are George Copos click aici.
Pentru a afla ce proiecte imobiliare are planificate George Copos click aici.