BusinessMagazin

Tag: incredere

  • Macron începe să urce din nou în sondaje

    După o perioadă în care popularitatea lui Emmanuel Macron a atins cote minime, acum aproximativ 46% dintre francezi declară că sunt mulţumiţi de modul de eforturile depuse de liderul de la Elysee, arată sondajul efectuat de institutul IFOP.

    Potrivit sondajului, procentele adunate în ultima lună de Macron provin din rândul simpatizanţilor mişcării de stânga a lui Jean-Luc Melenchon, care nu a reuşit să blocheze reformele din domeniul muncii propuse de către preşedintele Franţei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea româncei care câştigă 5 milioane de euro pe an în Portugalia din vânzarea de produse româneşti

    Unii dintre ei reuşesc însă să îşi ia inima în dinţi şi să se impună printre străini, cu mult efort şi multe sacrificii. Una dintre aceste persoane este şi Mirela Şuta, o femeie din Satu Mare care a ajuns în Portugalia acum 17 ani. Ea a fost subiectul emisiunii „În premieră”, de la Antena3, acolo unde şi-a povestit parcursul şi a dezvăluit secretele succesului.
     
    Mirela Şuta a ajuns în Portugalia ca spălătoare de vase, dar la scurt timp a renunţat şi i-a deschis o firmă de construcţii alături de fratele său,care avea experienţă în acest domeniu. A fost nevoită să depună muncă fizică şi să înveţe deprinderi noi pentru a putea dezvolta afacerea aşa cum şi-au dorit, ajungând la lucrări foarte mari.
     
    Începutul drumului spre succesul suprem de acum a început în momentul în care Mirela Şuta a devenit distribuitor al produselor Gerovital în Portugalia, ajungând mai apoi să îşi deschidă şi prima clinică de înfrumuseţare.
     
    În prezent Mirela Şuta conduce un lanţ de clinici de înfrumuseţare, o afacere de succes care îi aduce lunar venituri de 400.000 de euro.
     

     

  • Analiştii CFA anticipează o depreciere a leului şi creşterea dobânzilor

    Scăderea s-a datorat ambelor componente ale indicatorului. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 63,9 puncte, valoare în scădere cu 4,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 5,7 puncte până la valoarea de 36,1 puncte, aceasta fiind cea mai redusă valoare din octombrie 2012).

    În ceea ce priveşte cursul de schimb, este de remarcat că 79% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6300 (în creştere cu 123 pips faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp de pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4,6696 (valoare în creştere cu 173 pips).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum fac trei prieteni 230.000 de euro vânzând tricouri

    Într-o societate urbană românească unde rongleză este foarte întâlnită, iar zilnic auzim ”intrăm în meeting“ sau ”ratăm un deadline“, expresii precum ”walk on my hand“ sau ”my mustard jumps“ şi-au făcut apariţia pe tricouri atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. ”Noi ne-am gândit că ar fi cazul să inversăm puţin regulile jocului şi să lăsăm şi limba engleză să împrumute din expresiile noastre neaoşe româneşti. Aşa că am tradus mot à mot zicalele noastre consacrate“, spun fondatorii, care susţin că această colecţie a avut succes pentru că expresiile uzuale româneşti stârnesc uşor amuzamentul atunci când sunt traduse în engleză.

    Alexandru Ciobică, absolvent al Facultăţii de Informatică, Cristian Rădulescu, absolvent al Facultăţii de Management, şi Elena Matei, absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, secţia Publicitate, sunt fondatorii Ruvix şi au început această aventură în lumea antreprenorială deoarece ”ne-am dorit întotdeauna să facem ceva al nostru, să fim stăpâni pe procesul de producţie, să luăm un lucru de la stadiul de idee şi să îl aducem ca produs finit în atenţia publicului“, povesteşte Elena Matei, managing partner al Ruvix.

    Acel ceva avea să fie imprimarea de tricouri după ”o tură prin marile magazine fără a găsi un tricou care să mă reprezinte“, explică Cristian Rădulescu, unul dintre fondatori, despre felul în care a prins contur ideea care avea să se transforme în afacere. Fiecare dintre ei au avut diverse joburi înainte, însă ”Ruvix a însemnat cel mai îndrăzneţ proiect, iar acum suntem implicaţi mai mult decât full time“.

    Astfel, cei trei au pornit la drum, în 2014, ”cu toţi banii de care dispuneam atunci“, adică 2.000 de euro, într-un domeniu cu care niciunul nu era familiarizat, o greşeală din care aveau să înveţe. ”Nu ştiam cum se poate imprima un tricou, nu cunoşteam furnizori de materii prime sau de utilaje, nu aveam mari cunoştiţe de editare grafică“, spune reprezentanta firmei. Cu toate acestea, afacerea a mers şi au reuşit să-şi recupereze investiţia şi să intre pe profit după doi ani.

    Acum, în magazinul Ruvix se găsesc tricouri cu tot felul de mesaje şi imagini imprimate, dar şi căni, pijamale imprimate, fuste şi rochii clasice. Totuşi nici segmentul business-to-business (B2B) nu este ignorat şi compania are servicii şi pentru firmele ce doresc să îşi facă vizibil mesajul. Pentru asta, Ruvix se ocupă cu furnizarea de materiale promoţionale precum şi personalizarea serigrafică (o metodă de imprimare potrivită pentru tiraje mari din acelaşi model) a acestora.

    Potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, Ruvix a avut o cifră de afaceri de peste 230.000 de euro, cu un profit de aproape 26.000 de euro. Elena Matei spune că de la înfiinţare lucrurile au mers pe un trend ascendent, iar pentru finalul 2017 şi-au propus o creştere a vânzărilor business-to-consumer (B2C) de 30%, dar şi dublarea cifrei de afaceri pe B2B. ”Până acum ne-am cam atins ţintele şi estimăm să terminăm anul cu un rulaj de aproximativ 700.000 euro.“  În momentul de faţă, divizia dedicată clientului final este principala activitate a firmei, dar ”B2B câştigă tot mai mult teren, iar acum ne aduce în jur de 35% din totalul cifrei de afaceri“.

    Cel mai bine vândute produse sunt tricourile din colecţia romgleză precum ”Du-te şi plimbă ursul“ sau ”Freacă menta“.

    De asemenea, tricourile de burlăciţe sau cele dedicate cuplurilor sunt la mare căutare, dar şi tricourile personalizate care permit clienţilor să realizeze orice grafică pe tricou, potrivit Elenei Matei. Lunile cu cele mai mari vânzări sunt decembrie şi mai. în acest moment, în companie lucrează zece angajaţi permanenţi ”plus contabilul şi IT-istul“.

    Reprezentanta Ruvix adaugă că în dezvoltarea afacerii au întâmpinat multe obstacole, dar unul din cele mai mari impedimente nu a fost lipsa capitalului, ci lipsa de informaţii în domeniu. ”Acest lucru ne-a făcut spre exemplu să investim la început în serigrafie când noi de fapt voiam să facem tiraje mici cu grafici diverse. Tot din lipsă de experienţă, în prima noastră comandă de tricouri am ales tricouri de toate culorile, atât polo cât şi cu gât rotund, cu care am rămas pe stoc mult timp, pentru că în cele din urmă ne-am hotărât să comercializăm doar tricouri albe şi negre“, explică el.

    Mai departe au în plan să-şi diversifice şi mai mult portofoliu şi să ofere tricouri pentru copii şi pentru diverşi membri ai familiilor, iar pentru partea grafică ”avem în plan să colaborăm cu mai mulţi artişti grafici autohtoni“.
     

  • Gfk: Încrederea consumatorilor din UE a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 9 ani

    Rolf Bürkl, expertul în consum al GfK comentează: „Consumul privat s-a dovedit a fi unul dintre pilonii principali ai economiei europene în ultimul trimestru, în condiţiile în care numeroase ţări şi-au îmbunătăţit ori şi-au menţinut înclinaţia către cumpărare în acest trimestru. Aceste rezultate contrazic rezultatele relativ mixte obţinute de diverse ţări la alţi indicatori: aşteptările economice au scăzut în Franţa, Germania şi Portugalia, iar aşteptările privind veniturile au scăzut, de asemenea, în Franţa, Austria şi Germania, în comparaţie cu trimestrul al doilea al acestui an.”

    România: Aşteptările privind economia şi veniturile au variat într-o măsură nesemnificativă, dar dorinţa de cumpărare a crescut

    În ciuda creşterii veniturilor, scăderii inflaţiei şi reducerii TVA-ului, consumatorii din România s-au arătat prea puţin dispuşi să îşi schimbe opinia asupra perspectivei economice în timpul trimestrului al treilea.

    După un trimestru doi cu variaţii minime, aşteptările economice au fluctuat pe parcursul trimestrului III, revenind la aproximativ acelaşi nivel ca la finalul trimestrului anterior. Luna septembrie s-a încheiat la valoarea de 6,3 puncte, cu aproape un punct mai puţin decât la finalul trimestrului II, dar cu 5 puncte peste valoarea din aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Aşteptările privind veniturile au înregistrat, de asemenea, o mică scădere la începutul trimestrului III, dar apoi s-au stabilizat la nivelul de 24,2 puncte până la finalul trimestrului. Această variaţie reprezintă o scădere de 2 puncte faţă de sfârşitul trimestrului anterior, dar o creştere de 3,4 puncte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Înclinaţia către cumpărare a înregistrat cea mai mare variaţie. La începutul trimestrului s-a menţinut la nivelul perioadei anterioare, dar în septembrie a crescut la 12 puncte. Aceasta reprezintă o creştere de 6,4 puncte faţă de finalul trimestrului II şi o creştere de 9,7 puncte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

  • Business Magazin, în anul al 14-lea. Cel mai uşor este să scrii. Până începi să scrii

    Pentru toată lumea, cel mai uşor este să scrii. Până începi să scrii.

    Ţin minte că acum câţiva ani am avut o discuţie cu Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, despre un text, o opinie scrisă pentru Ziarul Financiar. El mi-a spus că s-a chinuit vreo trei zile să scrie o pagină A4 şi atunci a înţeles cât de greu este să scrii.
    Nu este nici cel mai greu, dar nici cel mai uşor lucru să poţi să transpui în cuvinte, propoziţii ceea ce ţi se învârte în cap şi ar putea să constituie subiectul unui articol.

    Când ai o discuţie cu un antreprenor şi încerci să scrii povestea lui, cel mai greu lucru este să găseşti fraza de început şi fraza de final. Pentru că în povestea lui sunt multe fraze de început şi nu ştii care este cea mai importantă. De aceea, poveştile încep cu contradicţii, cu vise care nu s-au realizat sau s-au realizat, cu cuvinte pompoase şi cifre mari.

    Un ziarist de la Business Magazin poate a surprins sau nu povestea unui antreprenor într-un articol. Nu întotdeauna cred/credem că am reuşit să facem cel mai bun articol, să scriem cea mai bună opinie, să descoperim cel mai nou trend sau să urmărim cel mai bine creşterea şi căderea unui antreprenor.

    De foarte multe ori, personajele noastre sau PR-ul lor (coşmarul ziariştilor) cred că articolul ar fi putut să fie scris mai bine, că autorul articolului nu a surprins în profunzime ideile interlocutorului, ci doar pe cele superficiale, care aveau cuvinte mai bombastice, că ziaristul trimis la interviu nu a înţeles nimic etc.

    Pentru mine, unele dintre cele mai interesante articole sunt legate de obituary, adică necrologuri. Poveştile scrise despre cei care au murit de către The Economist pe ultima pagină, de Financial Times sau de The Wall Street Journal mi se par fabuloase.

    O „moarte” şi un „război” sunt întotdeauna printre cele mai citite articole. Nu dai greş.

    În Financial Times de weekend, ediţia din 30 septembrie, am citit un necrolog extraordinar despre Lillian Ross, un jurnalist american de la The New Yorker, celebra revistă. Până atunci nu am auzit niciodată de Lillian Ross, care a murit la 99 de ani.

    Am citit cu cea mai mare plăcere sfaturile pe care ea le-a dat jurnaliştilor cu care a lucrat: să fii interesat de subiectul pe care îl scrii, nu de tine, adică să nu te autopromovezi; ascultă cu propriile tale urechi şi nu-ţi încredinţa profesia unui reportofon ca să înregistreze pentru tine interviul; fii responsabil, onest şi cât mai precis; nu-ţi exploata poziţia de reporter pentru a-ţi promova amărăciunea, resentimentele, gelozia şi prejudecăţile; să nu fii răutăcios în articole şi nici cu interlocutorii; nu te implica (emoţional) în poveştile celor cu care discuţi şi despre care scrii.

    În cei 13 ani, şi acum al 14-lea an, Business Magazin a încercat să găsească poveşti interesante, oameni noi despre care să scrie şi tendinţe înainte ca ele să apară la suprafaţă.

    Tot timpul şi cel puţin de două ori pe an ne întrebăm sau ne întreabă Adrian Sârbu, antreprenorul din spatele revistei, care este viitorul revistei Business Magazin şi ce trebuie să scriem în ea astfel încât cei care ne citesc să ne citească în continuare.

    Încă din 2003, proprietarul ne-a „împins“ să facem acest proiect.

    Cum poţi să-i surprinzi astfel încât să citească un articol până la capăt, să-l găsească interesant ca subiect, extraordinar ca scris şi util din perspectiva informaţiilor pentru o conversaţie cu altcineva sau la job, de unde poate să extragă date care să-i susţină activitatea profesională?

    Nu este cel mai uşor lucru să te baţi cu cotidianul ştirilor, mai ales când acestea îţi apar 24 h/24 h pe smartphone. Facebook-ul a mâncat o bună parte din felia noastră, iar smartphone-ul este întotdeauna la îndemână. Cine mai ţine în mână o revistă, cine o mai răsfoieşte? Cum cine? Voi şi noi! Cel mai interesant, cel mai inteligent film din ultimele două decenii este Las Fierbinţi, de la Pro TV. Nu râdeţi! Este un serial extraordinar în primul rând prin inteligenţă, apoi prin umor şi prin actualitatea subiectelor.

    Dacă aş putea, aş face un Las Fierbinţi pentru lumea corporatiştilor, pentru lumea din cadrul multinaţionalelor, pentru lumea urbană care încearcă să fie deasupra vremurilor.

    Întotdeauna Business Magazin a încercat să surprindă această lume urbană care creşte în fiecare zi – fie a antreprenorilor, fie a corporatiştilor, fie a tendinţelor.

    Mi-aş dori să surprindem cât mai bine cu analize economice, cu cifre, cu personaje, cu umor lumea multinaţionalelor, lumea corporatiştilor, adică lumea multora dintre voi.

    Şi pentru că suntem generoşi, mi-aş dori ca voi, cei care vreţi să scrieţi şi puteţi să faceţi acest lucru, să vă scrieţi propria poveste, pe care noi să o publicăm.

    La mulţi ani, Business Magazin! Să ai parte de cititori buni!

  • Fotograful care a petrecut opt ani cu cea mai violentă bandă de motociclişti din Noua Zeelandă: “Dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”

    Jono Rotman, un fotograf din Wellington, a petrecut aproape opt ani în preajma Mighty Mongrel Mob, o bandă de motociclişti din Noua Zeelandă ai cărei membri sunt renumiţi pentru că trăiesc într-o lume din care sunt excluse persoanele obişnuite. Fotograful a reuşit să  câştige încrederea membrilor şi să obţină acces la lumea lor. A reuşit astfel să facă fotografii de excepţie ale membrilor Mighty Mongrel Mob.

    Rotman a povestit publicaţiei Daily Mail Australia că a început să le câştige încrederea în momentul în care a început să facă fotografii ale închisorilor din Noua Zeelandă.  ”Am discutat cu un ofiţer de legătură al găştii în închisoare, care mi-a oferit contactul unui membru Mighty Mongrel Mob, iar lucrurile au evoluat de acolo”, a spus el.

    Rotman a început să călătorească prin ţară, vizitând casele şi cluburile câtorva membri ai benzii de motociclişti. ”Istoria lor este extrem de violentă, aşa că, evident, m-am simţit intimidat de multe ori. Exista mereu o înţelegere nevorbită că dacă depăşeam anumite limite, m-ar fi omorât”, povesteşte el.

    Tatuajele faciale, cât şi svastica nazistă sunt câteva dintre însemnele folosite de membrii găştii, cu scopul de a-şi arăta rebeliunea faţă de autoritate. Pentru a le câştiga încrederea, Rotman le-a specificat că vrea să se concentreze pe artă, şi nu spre expunerea lor. ”Găştile de acest tip au un set de porniri umane duse la extrem. Asta am vrut să explorez.”

    La începutul anului, a realizat o expoziţie de portrete, în care l-a inclus şi pe cel al lui Shane Harrison, un ucigaş ce făcea parte din bandă.

    ”Munca nu este despre cine ce a facut sau ce s-a întâmplat. Este vorba despre o anumită  istorie a ţării care ar putea fi studiată prin acest proiect, nu despre stereotipuri legate de aceşti oameni.”, a spus el.

  • Cât va ajunge să coste 1 EURO. Analiştii anticipează DEPRECIEREA LEULUI şi creşterea dobânzilor în următoarele luni

    În luna august 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară, la valoarea de 50,7 puncte, fiind cu 9 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior. Scăderea s-a datorat ambelor componente ale indicatorului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât va ajunge să coste 1 EURO. Analiştii anticipează DEPRECIEREA LEULUI şi creşterea dobânzilor în următoarele luni

    În luna august 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară, la valoarea de 50,7 puncte, fiind cu 9 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior. Scăderea s-a datorat ambelor componente ale indicatorului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Îi contestaţi pe şefii voştri, nu aveţi încredere în ei, dar refuzaţi să fiţi şefi în locul lor

    53% dintre angajaţi nu au încredere în capacitatea profesională a şefului.

    Totuşi, angajaţii români spun despre şefii lor că sunt inteligenţi, dar oportunişti, exigenţi şi tipicari. Păi cum ar vrea să fie?!

    La polul opus, angajaţii români nu vor să fie şefi: 41% dintre ei nu ştiu cum s-ar descurca într-o poziţie de management, 33% nu cred că ar face faţă poziţiei şi doar 26% dintre cei care au răspuns la studiul eJobs consideră că s-ar descurca mai bine decât şeful lor.

    Este un fel de Kafka al resurselor umane: şeful nu e bun, dar nici voi nu vreţi să fiţi şefi în locul lui, pentru că nu credeţi că puteţi să fiţi mai buni decât el.

    În aceste condiţii, cum să crească companiile, cum pot să cucerească lumea, cum pot să crească salariile dacă nu ai creştere internă, dacă businessul nu merge înainte?

    Consultanţii în resurse umane spun că multinaţionalele, dar şi companiile româneşti trimit doar prima linie de şefi să facă cursuri de leadership pentru a învăţa (dacă leadershipul se poate învăţa!) în încercarea de a conduce companiile.

    Când este vorba de eşalonul doi, de cei care au contact direct cu oamenii din companie, cursurile de leadership lipsesc, pentru că nu mai sunt bani, iar acest lucru contează mai mult decât cred companiile.

    O bună parte din angajaţi spun că părăsesc o companie mai puţin din cauza ei sau din cauza salariului, ci mai mult din cauza relaţiei tensionate cu şeful.

    Aici este un fel de ipocrizie, pentru că în momentul în care primeşti o ofertă de nerefuzat, relaţia bună cu şeful nu mai contează.

    Pe de altă parte, şi subalternii au o imagine idilică cu privire la şefi: se aşteaptă să fie comunicativi, să-i aprecieze, să le arate respect şi să nu-i favorizeze pe ceilalţi.

    Arată ca un fel de ”rai“ în relaţiile dintre şefi şi subalterni.

    Noţiunea de şef implică foarte, foarte mult subiectivism pentru că trebuie să iei decizii, nu poţi să stai la taclale cu fiecare subaltern toată ziua, să-i asculţi dramele personale; bineînţeles că îi favorizezi pe unii sau alţii pentru că ai nevoie de oamenii tăi în echipă şi bineînţeles că îi apreciezi pe unii în detrimentul altora mai mult pe criterii subiective decât obiective.

    Totuşi, în studiul eJobs există o frază cheie: cei mai încrezători în capacitatea lor de a fi un şef mai bun decât superiorul lor actual sunt tinerii cu vârste sub 25 de ani.

    Imediat după Revoluţie, dar mai ales după apariţia investiţiilor străine din 1988-2000, mulţi tineri s-au trezit că trebuie să fie şefi peste noapte, pentru că nu exista altcineva. În aceste condiţii, companiile au fost duse înainte de ambiţie, de determinare, de dorinţa de a nu eşua.

    Dacă vă mai amintiţi, voi, cei care aţi devenit şefi la 25 de ani, acum 15-20 de ani, aveaţi în subordine oameni mai seniori, care ştiau mai multe despre un lucru sau altul decât voi.

    Deşi erau mai calificaţi, nu mai aveau ambiţia de a muta munţii şi trăiau într-un trecut al perioadei comuniste care se prăbuşea. De multe ori, ambiţia şi determinarea trebuie să fie mai puternice decât calificarea profesională, care se poate cumpăra.

    Ambiţia, determinarea şi asumarea riscurilor se pot cumpăra mai puţin şi de aceea sunt foarte multe companii care au în spate oameni calificaţi, supracalificaţi, dar care nu reuşesc să crească pentru că nu are cine să le împingă înainte.

    Foarte multe companii ar trebui să fie atente la schimbările demografice din organigramă. Cei care au devenit şefi acum două decenii au devenit supracalificaţi, au văzut multe în faţa ochilor, au trăit şi perioada de boom, şi perioada crizei, aşa că nu îi mai mişcă nimic.

    Acest lucru poate fi însă o frână în creşterea unei companii. Ambiţia este înlocuită de calificare şi teama de a nu lua decizii greşite, care să-i arunce peste bord înainte de termen.

    Pentru că ştiu că merge piaţa în care activează, pentru că ştiu comportamentul consumatorilor şi al clienţilor lor, iar vânzarea a devenit o rutină care doar trebuie întreţinută şi banii curg de la sine, prea puţini manageri au ambiţia de a vedea cum ar putea să fie altfel decât piaţa, cum ar putea să fie disruptive.

    Cei de la Google şi Facebook au îngenuncheat piaţa media, care trăia bine mersi dintr-o rentă clădită în timp care părea că nu o poate lua nimeni. Marile branduri de ziare ale lumii, creatorii de conţinut, cei care fac agenda zilei, au ajuns să constate şi să se plângă că Google şi Facebook le iau toţi banii, deşi conţinutul este la ei.

    Din fericire pentru progres, tinerii pot să fie disruptivi, pot gândi altfel, ca o reacţie la încremenirea şi autosuficienţa din companii şi dacă îşi asumă şi leadershipul se pot schimba multe lucruri.

    Acest lucru este mai puternic decât dacă şeful este bun sau rău, dacă este mai mult sau mai puţin comunicativ.

    Dacă angajaţii îşi critică şefii, dar niciunul dintre ei nu vrea să fie şef în locul lor, aduceţi-le un şef de sub 25 de ani!