BusinessMagazin

Tag: gaze

  • Dezvăluiri din culisele tranzacţiei gigant de achiziţie a OMV: Un consorţiu format din mamutul energetic norvegian Aker, traderul Trafigura şi fondul de investiţii Bluewater este pregătit să plătească până la 7 mld. de euro pentru 51% din OMV, în schimbul accesului la gazele norvegiene. Ce se întâmplă cu Petrom?

    Un consorţiu din care face parte grupul energetic gigant norvegian Aker a făcut o ofertă nesolicitată pentru a cumpăra cea mai mare parte a activităţilor de explorare şi producţie ale companiei austriece de petrol şi gaze OMV, scrie Reuters.

    Consorţiul, din care fac parte Aker ASA, compania-mamă a celui de-al doilea mare producător de gaze din Norvegia, Aker BP, precum şi traderul mondial de mărfuri Trafigura şi fondul de investiţii Bluewater, şi-a exprimat interesul de a cumpăra 51% din divizia de E&P, a precizat ziarul austriac Kurier.

    O sursă din industrie a confirmat interes consorţiului, dar a identificat Aker BP ca membru şi nu Aker ASA. Atât ziarul, cât şi sursa au precizat, totuşi, că consorţiul a declarat că este în măsură să garanteze securitatea aprovizionării cu gaze a Austriei, o prioritate de top pentru guvernul austriac, care deţine 31,5% din OMV.

    Kurier şi sursa au spus că nu este clar cum intenţionează consorţiul să livreze acest gaz către Austria, o ţară fără ieşire la mare care se străduieşte să pună capăt dependenţei sale puternice de gazele naturale ruseşti. Până la războiul din Ucraina, Austria obţinea 80% din gazele sale din Rusia.

    OMV a confirmat că a primit o scrisoare prin care îşi exprimă interesul pentru activitatea sa de E&P.

    “Întrucât OMV se află în proces de analiză a portofoliului său ca parte a implementării noii strategii, am răspuns că nu putem discuta serios în acest moment”, a declarat un purtător de cuvânt al OMV.

    Kurier a relatat că Sverre Skogen, preşedintele şi directorul executiv al companiei norvegiene Mime Petroleum, era “şeful consorţiului”.

    De asemenea, oferta nu a inclus unitatea românească Petrom a OMV sau afacerile E&P din Rusia, a relatat Kurier.

    Consorţiul a estimat valoarea participaţiei de 51% în divizia E&P la 5,5 miliarde de dolari până la 7 miliarde de dolari, a adăugat Kurier.


     

  • Zece momente cheie din istoria spectaculoasă de 30 de ani a proiectului de gaze Midia: de la Sterling, la Curtea de la Haga, primul gaz nou şi încă un exit. Americanii de la Carlyle sunt gata să ridice ancora din Marea Neagră, în timp ce ruşii îl curtează pe Erdogan să transforme Turcia în noul hub de gaze din regiune

    O posibilă ieşire a fondului de investiţii Carlyle din acţionariatul Black Sea Oil and Gas (BSOG), compania care în vara acestui an a scos primele gaze noi din Marea Neagră prin proiectul Midia Gas Development, ar marca retragerea completă a americanilor din această regiune, având în vedere şi exitul de 1 mld. $ al gigantului ExxonMobil.

    Potrivit informaţiilor existente, recent Carlyle ar fi lansat o proces strategic de evaluare a BSOG în vederea pregătirii companiei pentru o nouă etapă de creştere, informaţie pe care nici reprezetanţii fondului de investiţii şi nici cei ai BSOG nu au dorit să o comenteze. Tot datele din piaţă spun că intenţia Carlyle este de a indentifica potenţiali noi parteneri în acest acest proiect, unde acţionar minoritar este şi BERD, care să poate susţină dezvoltarea companiei BSOG. 

    Informaţia vine într-un context extrem de delicat pentru regiune, războiul de la graniţa României ridicând semne de îngrijorare în rândul investitorilor. Pe de altă parte, săpătămâna trecută preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că guvernul său şi cel al Rusiei şi-au instruit autorităţile din domeniul energetic să înceapă studiile tehnice astfel încât Turcia să devină un hub semnificativ pentru gazele ruseşti în drumul lor spre Europa, notează Aljazeera. În timp ce americanii spun adio Mării Negre, turcii par a se alia cu Putin pentru a deveni cel mai mare punct de tranzit din regiune pentru gazul rusesc spre Europa.

    Cu un preţ istoric al gazului şi cu un război la graniţa României, americanii de la Carlyle au început un proces de evaluare strategică a proiectului pentru „a pregăti compania pentru o nouă etapă de creştere”, au spus pentru ZF surse din piaţa energiei. Până acum proiectul din Marea Neagră dezvoltat de BSOG a necesitat investiţii de circa 400 milioane de dolari, doar dezvoltarea proiectului până la primul gaz având o durată de 12 ani. În realitate, povestea proiectului Midia Gas Development (MGD) este o istorie de 30 de ani.

    Proiectul MGD constă în cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana), o platformă de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana şi o conductă submarină de 126 de kilometri care asigură transportul gazelor până la noua staţie de tratare a gazelor (STG) din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Întreaga investiţie s-a ridicat la circa 400 de milioane de dolari. Cantităţile extrase vor fi cumpărate de ENGIE România în baza unui contract semnat în 2018 cu o durată de 10 ani. În total, rezervele sunt de 10 miliarde de metri cubi. Momentul în care americanii au finalizat proiectul este extraordinar: producţia internă este pe minus, astfel că nevoia de noi resurse este tot mai pronunţată, legislaţia abia a fost schimbată în favoarea investitorilor, iar preţurile sunt la cer şi cel mai probabil acolo vor rămâne ani de zile.

    Istoria proiectului Midia Gas Development (MGD) începe de fapt undeva prin anii 1992, când statul român şi canadienii de la Sterling Resources încheiau contractul de explorare pentru perimetrele Pelican şi Midia. La finalul anului 2008, un act adiţional completa contractul. Chiar la finalul documentului de 42 de pagini, fiecare dintre acestea purtând antetul Secret de Serviciu, se precizau următoarele: „În porţiunile perimetrelor Pelican şi Midia, situate în zona platoului continental al Mării Negre aflat în curs de delimitare între România şi Ucraina, titularul (Sterling Resources) va executa doar operaţiuni petroliere de explorare, până la data hotărârii finale şi irevocabile a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga. După pronunţarea definitivă şi irevocabilă a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga titularul va avea dreptul de a executa operaţiuni petroliere de exploatare în suprafeţele ce vor fi atribuite statului român, iar suprafeţele ce vor fi atribuite statului ucrainean, dacă va fi cazul, vor fi excluse din suprafaţa contractuală, prin reducerea corespunzătoare a perimetrelor petroliere Midia şi Pelican”, se arată în documentul amintit. În timp ce mulţi nici măcar nu ştiau că este în derulare un proces la Haga cu Ucraina pentru platoul continental al Mării Negre, împărţeala „comorilor” deja se făcea în culise. În februarie 2009, România anunţa că a avut câştig de cauză la Haga în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre. În procesul istoric, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a acordat României 80% din suprafaţa aflată în litigiu, în total de 9.700 de kilometri. La acel moment, se spunea că zona câştigată la Haga ar avea peste 70 de miliarde de metri cubi de gaze (producţia pe şapte ani a României) şi 12 milioane de tone de petrol (România mai produce azi circa 4 milioane de tone de petrol pe an). Astfel, Sterling Resources a fost unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga. Mai departe însă, Sterling Resources începe să vândă din perimetrele întregite prin decizia Curţii de la Haga. La începutul lui 2014, compania încasează 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom, cei mai mari investitori în zona offshore de mare adâncime până în acest moment. Pasul făcut de OMV Petrom şi ExxonMobil venea în contextul în care bucata de perimetru se învecinează cu Neptun, zona în care deja cele două companii anunţaseră o descoperire de gaze în 2012. În 2015 vine însă mişcarea prin care Sterling Resources iese complet din scena petrolului românesc şi intră nimeni altul decât Carlyle, cel mai mare jucător din zona de private equity la nivel global. Din această nouă tranzacţie, Sterling Resources a încasat 42,5 milioane de dolari, ieşind complet de pe scena energiei româneşti. Odată preluată, Sterling Resources se transformă în Black Sea Oil & Gas (BSOG), compania începând anul acesta producţia de gaze din zona de mică adâncime a Mării Negre.

     

    Care au fost momentele cheie ale proiectului Midia Gas Development:

     

    Istoria proiectului Midia Gas Development (MGD) începe de fapt undeva prin anii 1992, când statul român şi canadienii de la Sterling Resources încheiau contractul de explorare pentru perimetrele Pelican şi Midia.

    În februarie 2009, România anunţa că a avut câştig de cauză la Haga în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre. Sterling Resources a fost unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga.

    La începutul lui 2014, Sterling încasează 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom.

    În 2015 vine însă mişcarea prin care Sterling Resources iese complet din scena petrolului românesc şi intră nimeni altul decât Carlyle. Sterling Resources se transformă în Black Sea Oil & Gas (BSOG)

    În 2017, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a devenit acţionar minoritar în cadrul companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG), deţinută integral de Grupul Carlyle.

    În 2017, primele contracte de foraj pentru proiectul Midia îi sunt atribuite omului de afaceri Gabriel Comănescu, proprietarul Grup Servicii Petroliere, cel mai puternic antreprenor de la Marea Neagră.

    În 2018, BSOG anunţă că are un compărător pentru gazul din Marea Neagră. Este vorba de francezii de la ENGIE şi o înţelegere pe 10 ani de zile pentru toată producţia.

    În 2019, BSOG anunţă decizia finală de investiţii în proiect, în ciuda legislaţiei complet modificată de PSD, care a oprit proiectul Neptun Deep, acolo unde erau americanii de la ExxonMobil.

    În iunie, 2022. Primele gaze noi din Marea Neagră, din proiectul BSOG, intră în sistemul naţional de transport.

    Octombrie, 2022. Apar primele informaţii legate de un posibil exit al Carlyle din BSOG.

     

     

     

     

     

  • Zece momente cheie din istoria spectaculoasă de 30 de ani a proiectului de gaze Midia: de la Sterling, la Curtea de la Haga, primul gaz nou şi încă un exit. Americanii de la Carlyle sunt gata să ridice ancora din Marea Neagră, în timp ce ruşii îl curtează pe Erdogan să transforme Turcia în noul hub de gaze din regiune

    O posibilă ieşire a fondului de investiţii Carlyle din acţionariatul Black Sea Oil and Gas (BSOG), compania care în vara acestui an a scos primele gaze noi din Marea Neagră prin proiectul Midia Gas Development, ar marca retragerea completă a americanilor din această regiune, având în vedere şi exitul de 1 mld. $ al gigantului ExxonMobil.

    Potrivit informaţiilor existente, recent Carlyle ar fi lansat o proces strategic de evaluare a BSOG în vederea pregătirii companiei pentru o nouă etapă de creştere, informaţie pe care nici reprezetanţii fondului de investiţii şi nici cei ai BSOG nu au dorit să o comenteze. Tot datele din piaţă spun că intenţia Carlyle este de a indentifica potenţiali noi parteneri în acest acest proiect, unde acţionar minoritar este şi BERD, care să poate susţină dezvoltarea companiei BSOG. 

    Informaţia vine într-un context extrem de delicat pentru regiune, războiul de la graniţa României ridicând semne de îngrijorare în rândul investitorilor. Pe de altă parte, săpătămâna trecută preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că guvernul său şi cel al Rusiei şi-au instruit autorităţile din domeniul energetic să înceapă studiile tehnice astfel încât Turcia să devină un hub semnificativ pentru gazele ruseşti în drumul lor spre Europa, notează Aljazeera. În timp ce americanii spun adio Mării Negre, turcii par a se alia cu Putin pentru a deveni cel mai mare punct de tranzit din regiune pentru gazul rusesc spre Europa.

    Cu un preţ istoric al gazului şi cu un război la graniţa României, americanii de la Carlyle au început un proces de evaluare strategică a proiectului pentru „a pregăti compania pentru o nouă etapă de creştere”, au spus pentru ZF surse din piaţa energiei. Până acum proiectul din Marea Neagră dezvoltat de BSOG a necesitat investiţii de circa 400 milioane de dolari, doar dezvoltarea proiectului până la primul gaz având o durată de 12 ani. În realitate, povestea proiectului Midia Gas Development (MGD) este o istorie de 30 de ani.

    Proiectul MGD constă în cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana), o platformă de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana şi o conductă submarină de 126 de kilometri care asigură transportul gazelor până la noua staţie de tratare a gazelor (STG) din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Întreaga investiţie s-a ridicat la circa 400 de milioane de dolari. Cantităţile extrase vor fi cumpărate de ENGIE România în baza unui contract semnat în 2018 cu o durată de 10 ani. În total, rezervele sunt de 10 miliarde de metri cubi. Momentul în care americanii au finalizat proiectul este extraordinar: producţia internă este pe minus, astfel că nevoia de noi resurse este tot mai pronunţată, legislaţia abia a fost schimbată în favoarea investitorilor, iar preţurile sunt la cer şi cel mai probabil acolo vor rămâne ani de zile.

    Istoria proiectului Midia Gas Development (MGD) începe de fapt undeva prin anii 1992, când statul român şi canadienii de la Sterling Resources încheiau contractul de explorare pentru perimetrele Pelican şi Midia. La finalul anului 2008, un act adiţional completa contractul. Chiar la finalul documentului de 42 de pagini, fiecare dintre acestea purtând antetul Secret de Serviciu, se precizau următoarele: „În porţiunile perimetrelor Pelican şi Midia, situate în zona platoului continental al Mării Negre aflat în curs de delimitare între România şi Ucraina, titularul (Sterling Resources) va executa doar operaţiuni petroliere de explorare, până la data hotărârii finale şi irevocabile a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga. După pronunţarea definitivă şi irevocabilă a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga titularul va avea dreptul de a executa operaţiuni petroliere de exploatare în suprafeţele ce vor fi atribuite statului român, iar suprafeţele ce vor fi atribuite statului ucrainean, dacă va fi cazul, vor fi excluse din suprafaţa contractuală, prin reducerea corespunzătoare a perimetrelor petroliere Midia şi Pelican”, se arată în documentul amintit. În timp ce mulţi nici măcar nu ştiau că este în derulare un proces la Haga cu Ucraina pentru platoul continental al Mării Negre, împărţeala „comorilor” deja se făcea în culise. În februarie 2009, România anunţa că a avut câştig de cauză la Haga în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre. În procesul istoric, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a acordat României 80% din suprafaţa aflată în litigiu, în total de 9.700 de kilometri. La acel moment, se spunea că zona câştigată la Haga ar avea peste 70 de miliarde de metri cubi de gaze (producţia pe şapte ani a României) şi 12 milioane de tone de petrol (România mai produce azi circa 4 milioane de tone de petrol pe an). Astfel, Sterling Resources a fost unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga. Mai departe însă, Sterling Resources începe să vândă din perimetrele întregite prin decizia Curţii de la Haga. La începutul lui 2014, compania încasează 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom, cei mai mari investitori în zona offshore de mare adâncime până în acest moment. Pasul făcut de OMV Petrom şi ExxonMobil venea în contextul în care bucata de perimetru se învecinează cu Neptun, zona în care deja cele două companii anunţaseră o descoperire de gaze în 2012. În 2015 vine însă mişcarea prin care Sterling Resources iese complet din scena petrolului românesc şi intră nimeni altul decât Carlyle, cel mai mare jucător din zona de private equity la nivel global. Din această nouă tranzacţie, Sterling Resources a încasat 42,5 milioane de dolari, ieşind complet de pe scena energiei româneşti. Odată preluată, Sterling Resources se transformă în Black Sea Oil & Gas (BSOG), compania începând anul acesta producţia de gaze din zona de mică adâncime a Mării Negre.

     

    Care au fost momentele cheie ale proiectului Midia Gas Development:

     

    Istoria proiectului Midia Gas Development (MGD) începe de fapt undeva prin anii 1992, când statul român şi canadienii de la Sterling Resources încheiau contractul de explorare pentru perimetrele Pelican şi Midia.

    În februarie 2009, România anunţa că a avut câştig de cauză la Haga în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre. Sterling Resources a fost unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga.

    La începutul lui 2014, Sterling încasează 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom.

    În 2015 vine însă mişcarea prin care Sterling Resources iese complet din scena petrolului românesc şi intră nimeni altul decât Carlyle. Sterling Resources se transformă în Black Sea Oil & Gas (BSOG)

    În 2017, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a devenit acţionar minoritar în cadrul companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG), deţinută integral de Grupul Carlyle.

    În 2017, primele contracte de foraj pentru proiectul Midia îi sunt atribuite omului de afaceri Gabriel Comănescu, proprietarul Grup Servicii Petroliere, cel mai puternic antreprenor de la Marea Neagră.

    În 2018, BSOG anunţă că are un compărător pentru gazul din Marea Neagră. Este vorba de francezii de la ENGIE şi o înţelegere pe 10 ani de zile pentru toată producţia.

    În 2019, BSOG anunţă decizia finală de investiţii în proiect, în ciuda legislaţiei complet modificată de PSD, care a oprit proiectul Neptun Deep, acolo unde erau americanii de la ExxonMobil.

    În iunie, 2022. Primele gaze noi din Marea Neagră, din proiectul BSOG, intră în sistemul naţional de transport.

    Octombrie, 2022. Apar primele informaţii legate de un posibil exit al Carlyle din BSOG.

     

     

     

     

     

  • România a devenit unul dintre cele mai verzi state europene cu preţul dezindustrializării agresive din ultimii 30 de ani. Austria, Polonia sau Ungaria au pus mai mult accent pe joburi decât pe aerul curat

    ♦ România este unul dintre cel mai puţin poluante state la nivel european, cu 5,7 tone de emisii per capita în 2020, la fel ca Portugalia, doar Suedia şi Letonia sunt mai verzi faţă de piaţa locală.

    Potrivit datelor Eurostat, la nivelul anului 2020, emisiile de gaze cu efect de seră erau de 5,7 tone/capita în România, cu 47% mai reduse faţă de nivelul din 1990, de 10,8 tone per capita. Această rată de 47% care arată reducerea poluării din ultimii 30 de ani este printre cele mai mari la nivel european, demostrând procesul agresiv de dezindustrializare prin care a trecut România.

    Lucrurile au stat foarte diferit în alte state. Spre exemplu, în Ungaria rata de reducere, în perioada analizată, a emisiilor de gaze cu efect de seră a fost de 29%, de la 9,2 tone per capita la nivelul anului 1990 până la 6,5 tone per capita în 2020. Polonia are una dintre cele mai mici rate de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în ultimii 30 de ani, de numai 20% după cum arată datele Eurostat. Astfel, fiecare polonez a fost responsabil în 2020 pentru emiterea a 10 tone de gaze cu efect de seră faţă de cele 12,5 tone de gaze cu efect de seră din anii 1990.

    Tot statisticile europene arată că Polonia a reuşit să termine anul 2020 cu o capacitate de producţie a energiei cu 29% mai mare faţă de cea din 2011.

    Ce este interesant la cazul Poloniei este faptul că ţara şi-a păstrat aproape intactă capacitatea centralelor pe cărbune, care asigură 70% din producţia de energie, dar a adăugat la această capacitate proiecte din energie verde. În România, lucrurile au stat diferit. În acest moment, capacitatea centralelor pe cărbuni care mai funcţionează este de circa 2.500 MW, în 2012 acestea având o putere de peste 5.300 MW şi asi¬gurând 40% din producţia naţională de energie. Acest exit din cărbuni fără a pune nimic în loc a subminat statutul de exportator net de energie al României în ultimii trei ani.

    Un alt exemplu este cel al Austriei care şi-a redus emisiile de gaze cu efect de seră cu 18% în aceşti 30 de ani, nivelul din 2020 fiind de 8,4 tone per capita.

    România este astfel un stat care duce media poluarăii în jos la nivel european, dar care nu are nimic de câştigat din acest lucru. De exemplu, piaţa locală îndeplineşte chiar şi acum ţinta asumată la nivel european privind reducerea emisiior de carbon până în 2030. Mai mult, România este una dintre puţinele state europene cu temele făcute la capitolul energie verde. Practic, dezindustrializarea brutală după anii 1990 a creat condiţiile pentru ca România să fie verde, chiar fără să îşi propună. Mai mulţi specialişti din piaţă au precizat că România trebuie să-şi exploateze acest statut, acela de a fi unul dintre cele mai puţin poluante state la nivel european, obiectivul fiind de a atrage local investiţii chiar în zona de producţie de energie verde, inclusiv pentru partea de componente. Dar acest lucru nu se întâmplă, România mergând mai departe cu închideri de termocentrale sau ţinându-şi industria închisă chiar dacă are interne resursele să o “hrănească.“

     

  • Analiză. Dacă Germania avea gaz intern pentru toată economia, oare mai stăteau combinatele închise ca în România de dragul pieţei libere? România îşi produce intern aproape tot gazul necesar. La ce folos când economia nu şi-l permite?

    ♦ Norvegia, Danemarca, Olanda şi România sunt statele europene care îşi pot satisface aproape în totalitate necesarul intern de gaze prin producţie locală, resursele Norvegiei transformând-o acum în principalul factor de stabilitate în contextul crizei gazului rusesc 

    ♦ Dar în ciuda acestui as din mânecă, gazul produs în România este atât de scump, încât marii consumatori de aici nici nu şi-l mai pot permite.

    Potrivit datelor Index Mundi care prelucrează informaţii de la CIA WorldFact Book, la nivelul anului 2020, România a avut o producţie de gaze naturale de 11 miliarde de metri cubi la un consum de circa 12 mi­liarde de metri cubi. Practic, ceea ce s-a extras pe plan local a fost aproape suficient pentru a acoperi cererea internă. Situaţia s-a deteriorat în anii următori din cauza scăderii accentuate a producţiei, lucru care a mişcat importurile ruseşti aproape de 20-30% din consumul intern.

    Chiar şi aşa, România ră­mâne un stat pri­vilegiat în peisajul european, alături de exemple precum Norvegia, Danemarca şi Olanda, state care nu doar că îşi acoperă con­sumul din resur­sele interne, dar sunt şi exporta­tori majori.

    Dar mai este interesant un aspect. De exem­plu, state complet lipsite de resurse şi mai mici ca suprafaţă şi populaţie au un consum de gaze si­milar cu cel al României, semn că deşi impor­tante, acele resurse au fost puse la lucru mai bine decât a reuşit România să o facă beneficiind de gaz local. Ungaria avea un consum de gaze natu­rale de 10 miliarde de metri cubi la nivelul anului 2020 şi o producţie de numai două miliarde de metri cubi, fiind complet dependentă de gazul importat din Rusia şi uneori chiar din România. În 1999, 70% din gospodăriile din Ungaria erau consuma­toare de gaze naturale.

    În 2007, peste 76% din gospodării erau co­nec­tate la o reţea de gaze, iar în prezent pon­derea este de 95%. În România, procentul celor conectaţi la reţeaua de gaze naturale este de circa 30-40%, arată ultimele date.

    Desigur, în actualul context, dezvoltarea bazată pe o singură sursă de aprovizionare, Rusia în acest caz, pare de neconceput, dar anterior războiului aceasta a fost reţeta pentru multe state europene, în ciuda tuturor semnalelor emise de ţări sud-est euro­pene.

    Germania, cea mai puternică economie din blocul european, are o producţie internă de gaze de numai 8 miliarde de metri cubi care acoperă circa 9% din necesarul intern. Puternica industrie a Germaniei s-a bazat pe gazul ieftin rusesc, fiind în acest moment cea mai afectată economie europeană de războiului din Ucraina.

    Revenind la România, este de remarcat fap­tul că resursele interne nici nu au stat la baza dezvoltării economice, chiar accesul la ele fiind extrem de dificil. În contextul în care gazul pro­dus pe plan local este în mare parte suficient pen­tru acoperirea cererii interne, exemple precum companii care stau închise pentru că nu pot plăti factura la gazul intern sunt paradoxale.

    De la începutul acestui an, chiar înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, marii consumatori de energie şi gaze spuneau că piaţa liberă, în contextul preţurilor istorice, devine o utopie, statul având puterea de a reglementa sectorul pentru o perioadă scurtă pentru că ţine în mâini aproape toată producţia de energie şi o producţie de gaze semnificativă. În loc de sprijin, marii consumatori s-au regăsit în postura de a cumpăra resurse interne la preţuri internaţionale, lucru care a dus la închiderea acestora. Mai departe, consumul de gaze a scăzut cu 13% în primul semestru al anului iar cel de energie s-a redus cu 5%. Potrivit calculelor făcute de ZF, în iulie şi august consumul de energie a scăzut cu 7% pentru ca în septembrie cererea de energie din România să se restrângă cu 8%, cifrele amintind de evoluţia cererii de energie din 2009.

     

     

  • Reacţie dură de la Azomureş, cel mai mare consumator de gaze din România, închis de un an. „Ce vedem la Bursa de la Viena este o porcărie. De ce trebuie gazul românesc cuplat cu Viena dacă piaţa nu funcţionează? Statul are puterea de a reglementa preţul.“

    ♦ De la începutul acestui an, chiar înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, marii consumatori de energie şi gaze spuneau că piaţa liberă, în contextul preţurilor istorice, devine o utopie, statul având puterea de a reglementa sectorul pentru o perioadă scurtă ♦ Un an mai târziu, industria mare este închisă ♦ Paradoxul? România îşi poate asigura din resurse interne 80% din necesarul de gaze naturale iar circa 80% din producţia de energie este controlată de stat.

    „Ce vedem la Baumgarten (Bursa de gaze de la Viena) este o porcărie, alea nu sunt preţuri normale. Piaţa gazului, cu regulile ei de funcţionare, a fost făcută pentru timpuri normale, nu pentru ce ve­dem acum. Această piaţă pur şi simplu nu mai funcţionează. Dar statele au puterea de a reglementa lucrurile“, a spus Harri Kiiski, cel care până recent a ocupat funcţia de di­rector general al Azomureş, cel mai mare consumator de gaze naturale din România, care asigură 50% din producţia de îngărăşă­minte locală. Pentru producătorii de îngră­şă­minte, gazul este materie primă, 70% din costurile de producţie fiind reprezentate de achiziţia gazului. În contextul exploziei pre­ţului, încă din decembrie, anul trecut, Azomureş şi-a închis activitatea, izbucnirea războiului din Ucraina şi impactul pe care agresiunea Rusiei a avut-o asupra preţului gazului făcând imposibilă reluarea activităţii.

    Dar închiderea marii industrii din Ro­mânia vine în contextul în care ţara este al doilea cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, având posibilitatea prin propriile resurse să-şi asigure 80% din necesarul intern.

    „Dacă toţi economism 20% din con­sum, toţi putem avea acces la gazul româ­nesc. Iar pentru gazul românesc costul este de 10-20 de euro/MWh. Hai să reglemen­tăm preţul la 30 de euro/MWh şi toţi ar fi fericiţi pe piaţă, inclusiv producă­torii. De ce trebuie să avem gazul românesc conectat la Baumgarten dacă piaţa oricum nu funcţio­nează?“, a spus Harri Kiiski, în prezent CEO adviser al Azomureş, în ca­drul con­ferinţei Coface Risc de ţară, orga­ni­zată la finalul săptămânii trecute. Azo­mureş este al şaselea cel mai mare producă­tor de îngră­şăminte chimice din UE, la nivelul întregii Uniuni 70% din capacitatea de producţie de îngrăşăminte fiind oprită. Spre exemplu, gazul pentru primul trimes­tru al anului viitor s-a tranzacţionat la Bursa de la Viena la peste 170 de euro/MWh.

    „Piaţa liberă nu mai este solu­ţia. Sta­tele mem­bre au cea mai ma­re pu­tere acum.“

    Impacul pe ori­zon­­tală al închiderii u­nor companii de talia Azo­mureş este în continuare greu de statbilit. Doar pentru că trenurile nu au mai plecat de la Azomureş către clienţi pline cu sacii de îngrăşăminte s-a tradus într-o scădere a rulajelor CFR Marfă de 10%.

    „În Italia, San Pellegrino nu mai face apă minerală pentru că nu mai are CO2. Sunt fel şi fel de efecte. În iarnă nu vom mai avea roşii olandeze. La anul vom avea un consum şi mai mic de îngrăşăminte. Acum se făceau livrările în mod normal. Dacă sunt mai puţine îngrăşăminte, va fi mai puţină mâncare. UE nu va mai exporta, ceea ce va duce la dezechilibre în balanţele comer­cia­le. Noi reprezentam 50% din piaţa de îngră­şă­minte, dar acum se fac importuri prin Portul Constanţa. Problema? Şi ucrainienii vor acele îngrăşăminte, maghiarii la fel.“

    Ideea de a reglementa pe o perioadă de şase luni preţul energiei a fost emisă de la începutul acestui an de mai mulţi consumatori. „Re­glementaţi preţul. Es­te cea mai simplă măsu­ră. Ai posibilitatea să faci acest lucru pentru 6 luni de zile. S-a scum­pit apa pe Dună­re? S-a scumpit căr­bu­nele? S-a scumpit combustibilul nuclear? Nu. Uitaţi de piaţa libe­ră în energie şi reglemen­taţi preţul. Energia este vitală pentru toţi“, spunea în ianuarie Ştefan Gadola, unul dintre fondatorii EnergoBit.

    Într-un an însă, statul a preferat să pună în aplicare scheme de sprijin care au destabilizat piaţa locală, ducând la un blocaj total pe partea de tranzacţionare. Deşi IMM-urile şi populaţia au fost protejate, marea industrie a fost lăsată pe cont propriu, în prezent fiind în discuţie noi modificări ale schemei de reglementare aflate în vigoare.

    Un alt impact al închiderii industriei mari este scăderea consumului de gaze şi energie electrică.

    „Vedem că producătorii sunt deja nervoşi pentru că nu mai e loc de înmagazinare. Este o pendulă până ajungi la o destabilizarea sistemului“, a mai spus Kiiski. Practic, în aceste moment, odată cu umplerea depozitelor de înmagazinare, producătorii caută consumatori, dar aceştia nu mai există, fiind închişi exact din cauza preţurilor istorice la gaze. În prezent, România are depozitele de gaze pline „n proporţie de 88%, la nivelul „ntregii UE fiind atins un grad de umplere de 90%. Vestea mai puţin bună este că goana după alimentarea cu gaze pentru iarna aceasta s-a făcut cu cel mai mare preţ din istorie, lucru care se va vedea „n facturi.

    „Suntem gata să pornim 50% din producţie în 7 zile, dacă avem condiţiile.“

    Harri Kiiski a mai tras un semnal de alarmă şi anume că deşi protejată de scumpiri, populaţia nu este pe deplin informată legată de riscurile care vin odată cu începerea iernii. În timp ce alte state au în derulare programe de informare ţintite pe acţiuni concrete în cazul unor probleme pe partea de aprovizionare, în România autorităţile tratează în continuarea economisirea energiei ca pe un subiect tabu.

    „Nu cred că le-am spus oamenilor cum să se pregătească de iarnă. Fiecare casă ar trebui să aibă lumânări, chibrituri şi o lanternă“, a mai spus fostul CEO al Azomureş.

  • Zăcământul uriaş de gaz din Europa pe care nu îl poate folosi

    În schimb, câmpul este în proces de închidere, iar Ţările de Jos resping apelurile de a pompa mai mult, chiar dacă Europa se pregăteşte pentru cea mai grea iarnă de după al Doilea Război Mondial. Motivul: forajul a dus la cutremure repetate, iar oficialii olandezi nu riscă o reacţie din partea rezidenţilor prin încălcarea promisiunilor.

    Groningen a fost un pilon al aprovizionării cu gaze pentru continent încă din 1963. Chiar şi după o jumătate de secol, mai există aproximativ 450 de miliarde de metri cubi de gaz disponibil în rezervă – în valoare de aproximativ 1 trilion de dolari. Mai important, este loc pentru a extrage aproximativ 50 de miliarde de metri cubi pe an, potrivit Shell Plc, unul dintre cei doi parteneri majori implicaţi în exploatarea locaţiei.

    Localnicii, însă, spun că Europa trebuie să caute în altă parte. Wilnur Hollaar, în vârstă de 50 de ani, care locuieşte în Groningen de aproape două decenii, încă este deranjat din cauza modului în care oficialii i-au ignorat preocupările. „Când am cumpărat această casă în 2004, era un palat”, spune Hollaar despre casa lui, care a fost construită în 1926. Dar, la fel ca mii de case din zonă, a fost avariat de cutremure; e plin de crăpături şi faţada se scufundă. „Casa mea s-a transformat într-o ruină”, spune el.

    Ministrul olandez al mineritului, Hans Vijlbrief, spune că este periculos să continui exploatarea, dar, cu toate acestea, ţara nu poate ignora suferinţa din alte părţi ale Europei.

    Rusia, care a reprezentat aproximativ o treime din importurile de gaze naturale ale Europei înainte de a invada Ucraina, a redus livrările ca răspuns la sancţiuni. Iar exploziile recente de pe conducta Nord Stream au afectat şi mai mult nivelul redus al fluxurilor către Germania. Fluxul suplimentar care, potrivit Shell, ar putea fi aplicat imediat ar fi arhisuficient pentru a înlocui cei 46 de miliarde de metri cubi importaţi de Germania din Rusia anul trecut.

    Oficialii olandezi au spus că, dacă Germania are nevoie de mai multă energie, o opţiune mai sigură ar fi să prelungească şi mai mult durata de viaţă a centralelor sale nucleare. Germania a deschis uşa unei astfel de mişcări, care ar fi o inversare a politicii energetice, dacă ar fi implementată. Guvernul a declarat luna trecută că două facilităţi programate pentru închidere vor fi disponibile după acest an, dacă este necesar.

    Comisarul Uniunii Europene pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, a declarat într-un discurs recent că Ţările de Jos ar trebui să-şi reconsidere decizia de a închide Groningen, Vijlbrief fiind presat şi de omologii din alte ţări UE pentru realizarea compromisul în cauză. Prim-ministrul Mark Rutte nu va exclude în totalitate utilizarea Groningenului pentru a spori proviziile, dar „doar într-un caz extrem, dacă totul merge prost”, spune el, lucru care nu este necesar în acest moment.

     

  • Care este ţara europeană care începe din nou să folosească gaze ruseşti. Cum a reuşit Gazprom să transporte gazele

    Gazprom a anunţat că a găsit o soluţie alături de cumpărătorii italieni pentru a depăşi schimbările de reglementare din Austria de la sfârşitul lunii septembrie, care împiedicau fluxurile de tranzit, potrivit unui comunicat al companiei. Contractele futures de referinţă pentru gaz au scăzut cu până la 4,7% după aflarea veştii.

    Disputa cu autorităţile austriece este cea mai recentă dintr-o serie de dispute privind reglementările şi clauzele contractuale care au fost folosite de Gazprom ca o modalitate de a limita livrările de gaze ruseşti către Europa. La începutul acestui an, Kremlinul a cerut ca aşa-numitele “state neprietenoase” să plătească pentru gazele din gazoducte în ruble şi a oprit livrările de gaze către naţiunile care au refuzat. Un alt pas a fost închiderea treptată a gazoductului Nord Stream pentru întreţinerea turbinelor.

    Livrările de gaze către Italia prin intermediul unei conducte care trece prin Austria au fost oprite sâmbătă, la doar câteva zile după atacul asupra gazoductelor Nord Stream, care a provocat scurgeri uriaşe de gaze în Marea Baltică, în apropiere de Danemarca şi Suedia. A existat o oarecare îngrijorare cu privire la următoarea mişcare a Rusiei, după ce actul a fost declarat drept sabotaj de mai multe naţiuni, inclusiv Germania.

  • Ungaria încheie un acord cu Gazprom privind amânarea plăţilor pentru gaze

    Gigantul rus de gaze Gazprom va permite Ungariei să-şi amâne plăţile pentru gaze naturale dacă acest lucru va fi necesar, în condiţiile în care importurile în creştere ale ţării riscă să apese asupra bugetului ţării deja aflat sub presiune, relatează Bloomberg.

    Ungaria a câştigat o amânare de trei ani pentru facturile ce ajung la scadenţă în următoarele şase luni.

     

  • Ameninţare din partea Gazprom: Republica Moldova ar putea rămâne fără gaze

    Gigantul energetic Gazprom a anunţat că ar putea întrerupe livrările de gaze către Republica Moldova dacă ţara nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată până la 20 octombrie.

    De asemenea, Gazprom şi-a rezervat dreptul de a anula în orice moment contractul de furnizare de gaze cu Moldova din cauza datoriilor istorice ale acesteia.

    România ar putea fi una dintre ţările care va livra gaze Republicii Moldova în cazul în care ruşii opresc furnizarea.