BusinessMagazin

Tag: film

  • O poveste pregătită în zece ani. Şi alte 18 filme pe deasupra – VIDEO

    Avengers: Infinity War
    Regia: Joe şi Anthony Russo
    Distribuţie: Robert Downey Jr., Chris Hemsworth, Mark Ruffalo
    Durată: 2 ore 40 minute
    Buget: 300 milioane dolari
    Data lansării: 27 aprilie

    Avengers: Infinity War nu este un film perfect, dar e genul de film căruia nu vrei să îi vezi defectele. Vorbim de o producţie atât de impresionantă încât e greu de spus cum ar fi putut arăta cu un alt regizor sau cu o altă echipă de scenarişti. Cred însă că majoritatea celor care merg în sălile de cinema pentru a vedea filmul – şi recomand tuturor să o facă – vor pleca mulţumiţi sau chiar uimiţi de ceea ce au urmărit.
    Nu o să înşir aici toate personajele cu care vă veţi reîntâlni în Infinity War, pentru că sunt prea multe, dar producătorii au făcut în aşa fel încât fiecare element din universul cinematografic Marvel să aibă un rol în desfăşurarea poveştii.
    Nu ştiu de vreun film al cărui deznodământ să fi fost construit cu atâta atenţie şi în atâţia ani. Mai important, însă, este faptul că această concluzie nu dezamăgeşte. Avengers aduce la un loc toate părţile bune din universul Marvel şi le lasă cumva în umbră pe cele mai puţin reuşite. Având în vedere tensiunea construită cu atenţie de regizori, poate că aceştia ar fi putut renunţa la câteva glume. Pe de altă parte, să nu uităm că sursa acestor filme e ceea ce americanii numesc „comic books”.
    Un lucru pe care e important să îl menţionez: atunci când numele producătorului a apărut pe ecran, marcând finalul filmului, m-am uitat instinctiv la ceas pentru că mi se părea că totul a durat prea puţin. O să fiu mai clar: filmul durează 2 ore şi 40 de minute, dar sentimentul a fost că mi-aş fi dorit să dureze de două ori mai mult. Veţi pleca din sălile de cinema cu foarte multe semne de întrebare, şi asta nu pentru că filmul s-ar termina în mijlocul acţiunii, ci pentru că e greu de descifrat ce va urma în universul cinematografic Marvel. Pentru mine a fost o surpriză plăcută, fiind oarecum plictisit de filmele care se termină într-o notă pozitivă pentru „băieţii buni”.
    Avengers: Infinity War a reuşit performanţe notabile în weekendul de lansare, doborând atât recordul de încasări din Statele Unite – 257 de milioane de dolari faţă de 247,9 milioane, recordul deţinut anterior de Star Wars: The Force Awakens – cât şi pe cel de încasări la nivel global, cu uluitoarea sumă de 640 de milioane de dolari. Anterior, cel mai bun weekend de lansare aparţinea Fast & Furious 8, care adunase 540 de milioane de dolari din bilete la nivel global. Evident, Avengers: Infinity War a debutat pe primul loc în toate ţările, iar cei de la Disney se pot aştepta la acelaşi lucru şi pe data de 11 mai, atunci când filmul va ajunge în cinematografele din China.
    Cei care nu au urmărit filmele lansate de studiourile Marvel în ultimii zece ani nu vor „prinde“ momentele subtile din Avengers: Infinity War şi nu vor putea experimenta emoţia poveştii, nefiind ataşaţi de personajele principale. Pentru toţi ceilalţi, filmul va aduce satisfacţia unui final pe măsura aşteptărilor. Închei repetând recomandarea din primele rânduri: mergeţi să vedeţi Avengers: Infinity War. Nu veţi regreta.

    Nota: 9/10

  • Studiourile Marvel au rămas fără idei – VIDEO

    Spun compromis pentru că Thor: Ragnarok încearcă să-şi acopere lipsurile cu o supradoză de umor, dar asta nu e ceva chiar atât de simplu de făcut. Toate filmele produse de Marvel sunt pe alocuri amuzante, pentru că altfel şi-ar pierde jumătate din spectatori, dar ultima parte a trilogiei Thor pare gândită mai degrabă ca o succesiune de glume. Suspansul lipseşte cu desăvârşire – nu că Universul Marvel ar excela la acest capitol – iar faptul că ştii ce urmează să se întâmple în majoritatea scenelor nu ajută deloc. Era însă de aşteptat ca regizorul să abordeze un stil bazat pe comedie, având în vedere că el a intrat în atenţia publicului cu What We Do in the Shadows – o parodie la adresa filmelor cu vampiri.

    Taika Waititi nu este doar regizorul filmului, el joacă şi rolul unui nou personaj CGI din Universul Cinematografic Marvel, pe nume Korg. De altfel, Waititi este cunoscut pentru faptul că are şi roluri în filmele pe care le regizează.

    Un punct pe care Taika Waititi a mizat prea mult, din punctul meu de vedere, e relaţia dintre Thor şi fratele său vitreg, Loki. E o temă care se repetă în toate cele trei părţi şi reprezintă şi baza scenariului din Avengers. N-aş avea neapărat ceva împotriva explorării relaţiei dintre cei doi, dar lucrurile încep şi se termină de fiecare dată la fel. Loki îl trădează pe Thor, Thor se ceartă cu Loki, Loki îl salvează pe Thor, Thor şi Loki se împacă. Cei de la Marvel ar putea să găsească şi un alt fir narativ.

    Reprezentarea lui Hulk este total diferită de cele anterioare. Alter ego-ul lui Bruce Banner nu mai e doar un monstru verde care urlă şi se caţără pe clădiri: în Ragnarok el vorbeşte, face glume şi flirtează cu femei. Nu a fost cea mai bună idee. Ca un fapt interesant, trebuie să ştiţi că Hela, interpretată impecabil de Cate Blanchett, este primul personaj negativ feminin din filmele Studiourilor Marvel.

    Dar dincolo de interpretări, scenariu, glume mai mult sau mai puţin reuşite şi predictabilitate, marea problemă a filmului e că foarte multe scene par improvizate. Sunt câteva dialoguri în care aş fi putut să jur că actorii şi-au uitat replicile, iar asta nu e ceva ce vezi prea des în producţiile Marvel.

    Nu are rost să ne întrebăm dacă Thor: Ragnarok va avea sau nu succes la box-office, pentru că orice film care poartă însemnele Marvel Studios are deja câteva sute de milioane de dolari garantate. E poate şi motivul pentru care cei de acolo au început să o lase mai uşor cu ideile creative. E doar o părere, sigur, dar aş paria că mulţi spectatori îşi doresc o nouă ”colecţie“ de eroi scoşi de la naftalină.

    În concluzie, Thor: Ragnarok e un film pentru fani, dar nu e genul de film care să aducă noi fani. Am râs la film, recunosc că m-am distrat, dar n-am ieşit cu nerăbdarea de a vedea următorul film produs de Marvel.

    NOTA: 6,5/10

     

  • Costumul de Iron Man a fost FURAT. Suma colosală la care se ridică armura de fier purtată de Downey Jr. în primul film al francizei

    Proprietarii depozitului situat în Pacoima, o suburbie a oraşului Los Angeles, au contactat poliţia marţi şi cred că armura purtată de personajul Tony Stark, omul de afaceri care se transformă într-un om de fier, a fost subtilizată în perioada februarie – 25 aprilie.

    Poliţia spune că “neobişnuitul” furt este considerat o prioritate, dar, până în prezent, nu are nicio pistă.

    Costumul este evaluat la 325.000 de dolari.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Actriţa franceză Fanny Ardant va primi Trofeul Transilvania al TIFF pentru întreaga carieră

    Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că la ediţia 2018 a TIFF vor fi proiectate 227 de filme din 51 de ţări.

    ”Avem bucuria şi onoarea de a avea la TIFF o invitată specială, un nume mare al cinematografului mondial, o divă absolută, actriţa franceză Fanny Ardant, care a lucrat, printre alţii, cu regizorul FrancoisTruffaut. Ea şi regizează, am avut bucuria să îi co-produc un film <Cenuşă şi sânge>. A acceptat să vină la TIFF pentru un portret în care vom avea şi filme în care dânsa joacă şi filme pe care le-a regizat. Va primi Trofeul Transilvania pentru întrega carieră. De asemenea, vor fi alţi doi premianţi la TIFF, Dan Nuţu, actor şi producător, care va primi premiul de excelenţă, iar Anna Szeles premiul pentru întreaga carieră. La TIFF vor fi proiectate 227 de filme, din care 178 de lungmetraj şi 49 scurte din 51 de ţări. Vom avea pentru prima oară un film din Kosovo în competiţie. Anul acesta vom avea la TIFF o ediţie diferită, sunt multe surprize”, a spus Giurgiu.

    Acesta a subliniat că Fanny Ardant va veni joi, 31 mai, şi va fi prezentă la cele patru filme care vor fi proiectate în onoarea sa şi va susţine un master clas.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce ţie nu-ţi place, poate fi cea mai mare pasiune a altcuiva. ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc, sushiul ieftin – sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“

    ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc cu display digital, sushiul ieftin – toate acestea sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“ aşa îşi începe ”prezentarea“ Ryan Bingham, personajul principal din filmul ”Up in the air“ din 2009, interpretat de George Clooney. Şi trebuie să recunosc că, măcar şi parţial, mă identific cu ce spune.

    De la începutul anului am bifat 15 zboruri, iar în mod normal nu trece o lună fără să zbor măcar o dată. Am rău de înălţime, şi totuşi în aer, la câteva mii de metri altitudine, nu am nicio problemă să privesc pe geam şi să admir păturile de nori. Dar zborurile nu se rezumă doar la perioada petrecută efectiv în aer, ci şi la orele uneori lungi prin aeroporturi, la dimineţile când soarele refuză să se trezească încă şi la nopţile târzii când oraşul deja doarme.

    Recent am pierdut un avion şi am aflat că unele companii aeriene de linie oferă cazare gratuită şi transport inclus. Iar în unele cazuri, cazarea poate fi înlocuită cu un tur de oraş cu mesele asigurate. Hotelurile pot fi în centrul oraşului sau în apropierea aeroportului, în funcţie de politica liniei aeriene, de timpul rămas până la următorul zbor şi, uneori, de preferinţele pasagerilor.

    Vedeţi aici toată povestea 

  • Ce ţie nu-ţi place, poate fi cea mai mare pasiune a altcuiva. ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc, sushiul ieftin – sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“

    ”Toate acele lucruri pe care tu probabil le urăşti când vine vorba despre călătorii – aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc cu display digital, sushiul ieftin – toate acestea sunt pentru mine o dovadă în plus că sunt acasă.“ aşa îşi începe ”prezentarea“ Ryan Bingham, personajul principal din filmul ”Up in the air“ din 2009, interpretat de George Clooney. Şi trebuie să recunosc că, măcar şi parţial, mă identific cu ce spune.

    De la începutul anului am bifat 15 zboruri, iar în mod normal nu trece o lună fără să zbor măcar o dată. Am rău de înălţime, şi totuşi în aer, la câteva mii de metri altitudine, nu am nicio problemă să privesc pe geam şi să admir păturile de nori. Dar zborurile nu se rezumă doar la perioada petrecută efectiv în aer, ci şi la orele uneori lungi prin aeroporturi, la dimineţile când soarele refuză să se trezească încă şi la nopţile târzii când oraşul deja doarme.

    Recent am pierdut un avion şi am aflat că unele companii aeriene de linie oferă cazare gratuită şi transport inclus. Iar în unele cazuri, cazarea poate fi înlocuită cu un tur de oraş cu mesele asigurate. Hotelurile pot fi în centrul oraşului sau în apropierea aeroportului, în funcţie de politica liniei aeriene, de timpul rămas până la următorul zbor şi, uneori, de preferinţele pasagerilor.

    Vedeţi aici toată povestea 

  • Recenzie Justice League: E greu să copiezi modelul de succes al celor de la Marvel – VIDEO

    Mi-e greu să pricep ce au vrut să facă producătorii cu Justice League: să pregătească noi poveşti de origine, să creeze un sentiment de anticipare faţă de următorul Justice League sau să testeze cum ar reacţiona fanii lor la adunarea supereroilor. Poate o combinaţie din toate, dar, aşa cum se întâmplă de obicei, când vrei să împuşti mai mulţi iepuri rămâi fără gloanţe.

    Ultima oară când a fost cap de afiş într-un film (Batman vs. Superman: Dawn of Justice), Superman părea să aibă o soartă pe care nimeni nu a luat-o în serios. Desigur că Superman nu a murit şi a revenit în prim-plan, dar nici măcar asta nu a salvat prea mult din film.

    Primul care sesizează pericolul e Batman, aşa că îşi asumă rolul de a strânge o echipă de supereroi. Ca să fie mai simplu de înţeles, imaginaţi-vă grupul Avengers cu o serie de schimbări: Batman în locul lui Iron Man, Superman în locul lui Thor, Aquaman în locul lui Hulk şi aşa mai departe. Comparaţia e uşor exagerată, dar şi filmul e la fel.

    Justice League aduce câteva modificări poveştii clasice, aşa cum ar fi introducerea unui Flash mai tânăr decât cei cu care eram obişnuiţi. Un lucru cel puţin ciudat, pe care l-a ”reperat“ un coleg, este modul în care Batman – deşi este evident că toată lumea îi ştie adevărata identitate – continuă să vorbească cu o voce modificată când îşi pune masca.

    Am spus-o săptămâna trecută şi simt nevoia să mă repet: filmele de acest gen nu mai aduc nimic nou. Chiar dacă nu sunt neapărat un fan al universului extins DC (numele oficial al francizei deţinute de Warner Bros.), am apreciat producţiile de calitate atunci când a fost cazul. Luaţi ca exemplu Wonder Woman, un film de o calitate mult superioară celorlalte încercări ale Warner Bros. Chiar dacă au trecut 57 de ani de când lumea a făcut cunoştinţă cu Justice League, creatorii nu par să fi găsit formula corectă pentru marele ecran.

    Regizorul Zack Snyder rămâne adeptul unei atmosfere întunecate, aşa cum a fost cazul în Dawn of Justice; desfăşurarea haotică a filmului şi scenele de luptă care nu au, regretabil, prea multă imaginaţie transformă Justice League într-o producţie cel mult mediocră.

    Viitorul francizei e pus în pericol şi de rezultatele financiare de până acum: în weekendul de lansare, Justice League a obţinut din bilete doar 93 de milioane de dolari, în condiţiile în care bugetul consolidat (ce include costurile cu marketingul şi lansarea pe DVD) trece uşor de 500 de milioane de dolari.

    E Justice League un film pentru fanii universului DC? Sigur. E Justice League un film bun? Nici pe departe.

    Nota: 6/10

  • Cele patru lecţii de business pe care le putem învăţa din cel mai mare succes al Marvel, Avengers: Infinity War

    1. Concentrează-te să creezi cel mai bun produs pe care-l poţi face

    “Nu am avut niciodată intenţia să facem un univers. Noi am vrut să facem un film Iron Man foarte bun, un film Hulk foarte bun şi aşa mai departe apoi am făcut ceea ce nimeni nu făcea: să-i punem împreună într-un singur film”, a delcarat Kevin Feige, preşedintele Marvel Studios. El continuă să spună că motivaţia din spatele acestei decizii a stat faptul că fanii voiau de foarte mult timp să-şi vadă eroii preferaţi pe un singur ecran.

    2. Să nu-ţi fie frică să renunţi la anumite lucruri şi să o iei de la capăt

    În acelaşi interviu, Feige a spus că firma a încercat să lege cât mai bine filmele unele de altele, dar dacă ceva nu mergea sau dacă se simţea forţat atunci nu a încercat să forţeze această conexiune. “Nu voiam să plantăm o sămânţă care urma să dea roade peste trei filme dacă acea sămânţă va strica filmul într-un fel”

    3. Lucrează cu colaboratori în care ai încredere şi lasă-i să-ţi arate viziunea lor

    Exemple în acest sens sunt ultimele două filme dinainte de Infinity War: Black Panther şi Thor: Ragnarok. Ambele filme au fost bine primite de critici şi de fani şi ambele au urmat viziunea impusă de regizori. Taika Waititi, regizorul Thor, a mers într-o direcţie amuzantă, ce a schimbat din temelii lumea serioasă a lui Thor. Pe de altă parte, Ryan Coogler, a creat un film cu super eroi care atingea teme de actualitate din SUA.

    4. Să ai un simţ al istoriei şi dorinţa de a merge mai departe

    Oamenii care conduc Marvel vor să înţeleagă cât mai bine ce vor fanii să vadă şi pentru asta aduc tot mai mulţi oameni în producţie pentru a stabili exact traiectoria potrivită pentru cele peste 8000 de personaje din universul Marvel

  • În aer, printre stele

    De la începutul anului am bifat 15 zboruri, iar în mod normal nu trece o lună fără să zbor măcar o dată. Am rău de înălţime, şi totuşi în aer, la câteva mii de metri altitudine, nu am nicio problemă să privesc pe geam şi să admir păturile de nori. Dar zborurile nu se rezumă doar la perioada petrecută efectiv în aer, ci şi la orele uneori lungi prin aeroporturi, la dimineţile când soarele refuză să se trezească încă şi la nopţile târzii când oraşul deja doarme.

    Recent am pierdut un avion şi am aflat că unele companii aeriene de linie oferă cazare gratuită şi transport inclus. Iar în unele cazuri, cazarea poate fi înlocuită cu un tur de oraş cu mesele asigurate. Hotelurile pot fi în centrul oraşului sau în apropierea aeroportului, în funcţie de politica liniei aeriene, de timpul rămas până la următorul zbor şi, uneori, de preferinţele pasagerilor.
    Şi aşa mi-am adus aminte de filmul ”Up in the Air„ şi de George Clooney. Personajul interpretat de el îşi petrecea uneori nopţile în hoteluri din incinta aeroporturilor şi m-am întrebat dacă există acest model şi în Europa.

    Răspunsul este da, iar un exemplu este aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Nu mai trebuie să ieşi din aeroport şi nu mai trebuie să treci din nou prin procesul de check in şi control paşapoarte. Pe cel mai important aeroport din Paris şi unul dintre cele mai mari din Europa, tranzitat anual de peste 40 de milioane de oameni, a fost inaugurată o zonă pentru acei pasageri aflaţi în tranzit între două zboruri internaţionale. Această zonă din interiorul terminalului 2E, hubul companiei aeriene Air France, poartă numele de Instant Paris. De ce? Pentru că are un aer parizian şi este inspirată din viaţa de zi cu zi a locuitorilor acestui oraş al iubirii. Pe ferestre este proiectată o hologramă a Turnului Eiffel, care în funcţie de vremea de afară se schimbă. Designul întregului concept te duce cu gândul la Paris, de la sculpturi la tablouri şi piese de mobilier. O boare de aer parizian pentru aceia care nu au timp să iasă din aeroport şi să viziteze Notre Dame sau Tour Eiffel.

    Zona Instant Paris, dezvoltată de Compania Aeroportului din Paris, cuprinde un lounge deschis nonstop publicului larg (ce deţine un boarding pass către un zbor internaţional), un restaurant, sub brandul Naked, o bibliotecă şi un hotel sub brandul YotelAir. Aici, pasagerii pot rezerva o cameră pentru 24 de ore sau pentru 4 ore. Iar cei care doar doresc să facă duş pot închiria o cabină pentru 45 de minute.

    Instant Paris nu este singura zonă din aeroport care găzduieşte un lounge, compania aeriană fanion a Franţei are în total opt lounge-uri pe aeroportul Charles de Gaulle pe care-l poate considera acasă. Acestea sunt deschise însă doar pasagerilor care călătoresc la business sau first class – redenumit La Première – sau celor care sunt membri ai Flying Blue, programul de loialitate al liniei aeriene, şi ai companiilor partenere, printre care şi Tarom. ”There’s nothing cheap about loyaIty“, spunea Ryan Bingham în ”Up in the Air“ când prezenta avantajele unui astfel de program.

    Air France are şapte lounge-uri de business şi unul La Première pentru pasagerii care zboară first class şi care ajung să plătească până la 14.000 de euro pentru un astfel de zbor. Preţul unei maşini sau avansul pentru o casă. Salariul mediu câştigat de un român după mai bine de doi ani de muncă. Dar ce înseamnă această sumă pentru executivul unei companii cu afaceri de miliarde şi care câştigă salariu de milioane de euro? Uneori este chiar o clauză din contract să zboare la first class.

    Pasagerii care călătoresc la first class au acces la lounge-ul La Première unde au o zonă de relaxare şi spa şi unde sunt serviţi cu preparate din meniul realizat de cheful Alain Ducasse. El este unul dintre cei mai cunoscuţi chefi din Franţa şi din lume, cu mai multe restaurante, dintre care Alain Ducasse at the Dorchester din Londra cu trei stele Michelin – maximul posibil. Alain Ducasse au Plaza Athénée din Paris a fost pe locul 13 în topul celor mai bune 50 din lume anul trecut. Iar după cină şi masaj, aceiaşi pasageri sunt conduşi cu o maşină Jaguar către aeronavă. Pare o scenă desprinsă dintr-un film, dar nu este.

    Pentru pasagerii business class mâncarea nu este încununată cu stele Michelin, dar există o zonă de spa operată de Clarins.
    Zi de zi, 100.000 de oameni zboară pe una dintre cele 1.000 de curse Air France. Destinaţii din peste 100 de ţări îi aşteaptă. Dintre aceştia însă, câteva mii călătoresc first sau business class. Pentru toţi ceilalţi am păstrat la final un secret. Pe zbor, la clasa economic, nu se serveşte şampanie, dar dacă ceri, ţi se va oferi. Nu degeaba călugărul benedictin Dom Perignon în momentul în care a gustat prima dată şampania a spus: ”Come quickly, I am tasting the stars!„ (”Vino repede, gust stelele!“).
     

  • Altă Lara, aceeaşi Croft

    Facem cunoştinţă cu o Lara Croft tânără, pasionată de arheologie, care nu e însă foarte sigură de cum va arăta viitorul ei. În urma unui incident cu autorităţile, ea ajunge în compania Anei Miller (Kristin Scott Thomas), cea care conduce compania pornită de tatăl Larei. Acesta lipseşte de ani buni, fiind dat dispărut în timp ce încerca să găsească mormântul pierdut al lui Himiko, o puternică regină din Japonia; Lara nu acceptă însă că tatăl său a murit şi pleacă în căutarea acestuia.
    Diferenţa majoră faţă de filmele ce o aveau ca protagonistă pe Angelina Jolie este că Roar Uthaug se concentrează mai mult pe defectele Larei, aşa cum ar fi statura ei, decât pe abilităţile ei ieşite din comun.
    Alegerea Aliciei Vikander pentru rolul Larei Croft e una corectă din punctul meu de vedere, pentru că franciza avea nevoie de o faţă nouă, care să nu fie încă asociată multor filme. Poate părea surprinzător ceea ce am scris, având în vedere că Vikander a câştigat deja un premiu Oscar pentru interpretarea sa din The Danish Girl; ea nu a fost însă imaginea vreunui blockbuster, preferând rolurile complexe în locul celor superficiale. A fost o decizie bună până acum, zic eu, şi sunt curios cum va evolua cariera ei după episodul Tomb Raider.
    Aici, Vikander îşi face treaba destul de bine, găsind echilibrul între agresivitate şi fragilitate. Nu e aceeaşi Lara Croft pe care spectatorii şi-o aminteau din filmele cu Jolie, iar asta e foarte bine; filmele care tratează originea personajelor trebuie să îţi prezinte omul de dinainte de erou, cel care ezită şi îşi pune semne de întrebare înainte de a se arunca în cine ştie ce aventură.
    Şi pentru că am vorbit la început la apetitul americanilor pentru relansarea unor filme de succes, anul acesta vă mai puteţi aştepta la versiuni noi ale unor poveşti vechi cu Peter Pan, Grinch, Corbul, The Grudge, Re-Animator, Robin Hood sau Sherlock Holmes.
    Revenind la Tomb Raider, am remarcat că multe scene spectaculoase din film seamănă extrem de mult cu cele folosite pentru a promova seria de jocuri Tomb Raider. Nu ştiu dacă e o întâmplare şi nu ştiu cât din acţiunea prezentată în joc se regăseşte şi în film, dar mi s-a părut o idee bună.
    Pe de altă parte, vorbim de un film bazat pe un joc, iar asta înseamnă că la un moment dat va trebui să renunţi la sentimentul de realism şi să le dai oamenilor spectacolul pentru care au plătit biletul de acces. Lara Croft trebuie să sară din avioane în flăcări şi să doboare, de una singură, câte 10-20 de adversari, altfel n-ar mai fi Lara Croft.
    O să concluzionez spunând că Tomb Raider e un film care va fi pe placul celor care urmăresc aventuri nerealiste, cu personaje care au puteri supranaturale şi cu întâmplări care pun la grea încercare logica. Pe scurt, ar trebui să aibă destul de mulţi fani.

    Nota: 7/10