BusinessMagazin

Tag: fata

  • Ce înseamnă semnalele luminoase pe care le fac şoferii în trafic? Codul secret din trafic

    Pentru că şi-au dat seama că nu eşti niciodată singur pe şosea, românii au dezvoltat un veritabil limbaj prin care se avertizează şi îşi mulţumesc reciproc cu ajutorul luminilor maşinii. Ca şofer trebuie să cunoşti acest limbaj codificat. 

    IATĂ AICI CODUL SEMNALELOR LUMINOASE ÎN TRAFIC ŞI CE ÎNSEAMNĂ FIECARE

  • Cum arată fetiţa Mădălinei Ghenea – FOTO

    Dacă până acum a postat doar fotografii retuşata cu mica ei prinţesă, în urmă cu câteva ore Mădălina Ghenea a făcut publică o imagine cu fiica ei fără “să îi ascundă” faţa în photoshop. Fanii i-au analizat bine trăsăturile şi au început să-şi spună părerile, respectiv cu cine seamănă mai mult: cu frumoasa actriţă care are Italia la picioare sau cu partenerul ei, Matei Stratan.

    Mai multe şi imagini pe www.one.ro

  • Odios: preşedintele Americii ameninţă că va şterge de pe faţa pământului o ţară cu 25.432.692 locuitori

    Să ameninţi o ţară cu ”distrugerea totală”, fie şi Coreea de Nord, e înfricoşător când vine din gura Preşedintelui celei mai  importante puteri militare a lumii, din partea unei puteri nucleare, şi tocmai la Naţiunile Unite, organizaţie a cărei raţiune de a fi sunt soluţiile politico-diplomatice.

    Citeşte: Odios: preşedintele Americii ameninţă că va şterge de pe faţa pământului o ţară cu 25.432.692 locuitori

  • Opinie Gabriel Pantelimon: Leadershipul faţă cu millennialii

    Gabriel Pantelimon este country general manager, Xerox România

    Dar acolo unde sunt diferenţe, e loc de învăţare, după părerea mea. Şi cred că procesul de învăţare trebuie să se manifeste în ambele direcţii – şi dinspre millennials către decreţeii autohtoni, care sunt acum în poziţii de conducere, dar şi dinspre decreţei către millennials. Începutul carierelor noastre a fost marcat de o schimbare bruscă de regim politic şi de deschidere internaţională. Am crescut cu vorbe care ne hrăneau ambiţia şi dorinţa de performanţă cu orice preţ – le ştiţi şi voi, ”sky is the limit“ (cerul e limita), ”greed is good“ (lăcomia e bună), ”work hard, play hard“ (munceşte din greu, petrece ca un nebun) şi aşa mai departe. Nu-i vorbă, că am valorificat această schimbare, am demonstrat, am făcut performanţă şi asta ne-a ajutat, într-adevăr, să creştem profesional foarte mult şi foarte repede. Dar orice efort intens de durată costă şi acum, cu experienţa acelor ani în urmă, ne gândim că poate am fi obţinut la fel de mult cu mai puţină încrâncenare, deşi nu cu mai puţină perseverenţă.

    Dacă ne ascultaţi discursurile, veţi vedea că vorbim mult despre work/life balance (echilibrul dintre carieră şi viaţa personală), că ne plângem şi deplângem burnoutul şi, ca lideri, căutăm soluţii să-l atenuăm cât mai mult posibil. Suntem tot mai preocupaţi – unii de ceva vreme, alţii mai recent – de construirea unor culturi organizaţionale autentice, în care performanţa să fie susţinută de colegialitate, de un efort bine dozat, de o distribuire justă a responsabilităţilor şi în care beneficiile financiare să fie dublate de o atmosferă de lucru care să promoveze dezvoltarea personală a fiecăruia dintre angajaţi.

    Nu e o treabă uşoară… Performanţele companiilor trebuie să rămână la cote înalte, în condiţiile în care pe fiecare domeniu de activitate nu trece o lună fără să aflăm de o nouă descoperire sau un nou jucător care ar putea zgudui iremediabil piaţa. Iar responsabilităţile angajaţilor de cursă lungă includ, deja de la sine înţeles, creativitatea, capacitatea de a genera idei noi în condiţiile în care numai ideile noi pot menţine organizaţia în care lucrează, şi pe ei personal, în formă bună.

    Mărturisim, suntem invidioşi pe deschiderea cosmopolită a colegilor noştri mai tineri, pe uşurinţa cu care îşi însuşesc şi folosesc noile tehnologii, şi tocmai de asta suntem uimiţi câteodată când observăm că nu toţi valorifică aşa cum ar putea resursele de cunoaştere imense şi globale care le stau la dispoziţie. Pe de altă parte, ei ne văd înregimentaţi şi şablonarzi câteodată şi ne readuc cu picioarele pe pământ, chiar şi atunci când ne-ar fi mai confortabil să stăm în birourile noastre din zgârie-norii din Pipera. Şi pentru asta le mulţumim.

    Noua generaţie de angajaţi ne reaminteşte că există viaţă şi după încheierea orelor de program, că tehnologia şi jargonul profesional sunt utile în măsura în care le stăpâneşti tu pe ele, nu ele pe tine, ne trag de mânecă să ne transformăm, cu adevărat, din manageri de procese şi proiecte în lideri care să inspire şi să stimuleze creativitatea echipelor.

    Au însă, şi ei, nevoie de timp şi de consecvenţă ca să construiască şi să-şi construiască evoluţiile profesionale. Jack Welch vorbea despre un atu esenţial al profesionistului, care îi permite să migreze după cum îşi doreşte şi să-şi împlinească toate dorinţele profesionale şi personale – employability. Pe româneşte, valoarea lui de piaţă.

    Welch scria despre acest concept acum aproape 20 de ani, dar el rămâne în continuare valabil pentru organizaţii şi este, poate, singurul lucru foarte important de care un profesionist aflat la început de drum trebuie să ţină cont. Orice este posibil, cu condiţia să te asiguri că valoarea pe care o aduci unei organizaţii compensează beneficiile pe care ţi le doreşti ca individ sau ca profesionist. Iar valoarea se construieşte în timp, asumându-ţi încercări temerare şi căutând din proprie iniţiativă să-ţi însuşeşti din experienţa celor din jurul tău.

    Lipsa de complexe, de inhibiţii şi de falsă modestie a profesioniştilor care încep acum o carieră, libertatea cu care se manifestă şi se exprimă, autenticitatea pe care o reclamă ne ajută pe toţi să mergem înainte, cu condiţia ca aceleaşi măsuri intransigente să fie folosite şi în evaluarea liderilor, dar şi în autoevaluare.

  • ”Copilul meu nu merge la o grădiniţă de stat. Nu va merge nici la o şcoală de stat. Cu orice sacrificiu, câtă vreme statul face toate eforturile ca să îmi îndobitocească fata”

    Pe Facebook Oana Dobre-Dimofte a scris: ”Copilul meu nu merge la o grădiniţă de stat. Nu va merge nici la o şcoală de stat. Cu orice sacrificiu, câtă vreme statul face toate eforturile ca să îmi îndobitocească fata, noi o să facem toate eforturile să nu îl lăsăm.
    În urmă cu câteva minute, am primit pe mail Codul de conduită al grădiniţei la care merge Erica şi al şcolii în care va continua, după grădiniţă.

    Nu o să dau numele, şcolii, nici în public nici în privat, ca să nu-i tune cuiva prin cap că vreau să îi fac reclamă. Dar o să postez aici câteva fragmente, că poate or înţelege mai mulţi că ASTA e abordarea pe care o merită copiii noştri. Sau cel puţin cea pe care cred că o merită copilul meu. Şi vorbesc doar de nişte repere minimale, pe scheletul acestui cod de conduită se construieşte o întreagă paradigmă complexă. Una funcţională, pentru că rezultatele respectivei şcoli sunt excelente.

    Şi totuşi, ceea ce se întâmplă în Educaţia de stat va continua să mă înspăimânte. Pentru că fii-mea va creşte într-o societate determinată majoritar de produsul sistemului de stat! Şi dacă societatea noastră de azi arată aşa, una determinată de o Educaţie cu manuale de sport şi de urgenţă nici nu am nervi să îmi imaginez cum va arăta!”

     

  • Cum au reuşit doi români să câştige 500.000 de euro din YouTube în 2016. Anul acesta vor să ajungă la 1 mil. euro

    Cântecul de două minute de care vorbeam are peste 8 milioane de vizualizări până acum. Totuşi, vedetele sunt ”Oac, oac, diri-diri-dam“ şi ”Răţuştele mele pe apă s-au dus“; împreună, acestea au adus canalului TraLaLa peste 100 de milioane de vizualizări. Responsabili sunt Alexandru şi Cristina Badan, care împreună au fondat afacerea, ajunsă acum cel mai popular canal de cântece pentru copii din România. Cei doi soţi din Iaşi au pornit proiectul în 2012, din nevoia de a-i distra şi linişti pe cei mici cu muzică şi desene animate. Au căutat pe internet astfel de cântecele pentru copiii lor, dar nu au avut noroc. Aşa că au decis să-şi facă singuri astfel de clipuri. Nu au realizat ei animaţia şi nici cântecele, însă au apelat la persoanele potrivite pentru a face asta.

    În prezent, TraLaLa este cel mai urmărit canal de YouTube din România pentru copii şi are o audienţă de 5 milioane de utilizatori şi 1,5 miliarde de vizualizări. Firma celor doi, Mora TV, administrează canalele de YouTube TraLaLa, Boon Boon şi LooLoo Kids, care împreună acumulează peste 20 de milioane de minute vizionate în fiecare zi, potrivit creatorilor. În mai 2017, Loo Loo Kids a depăşit milionul de abonaţi, iar numărul vizualizărilor pe canal era de peste 70 de milioane pe lună.

    Ideea pentru TraLaLa a apărut în momentul în care cei doi locuiau în Bucureşti, aveau doi copii, unul de doi ani şi altul de patru ani, şi erau pe cale să devină părinţi pentru a treia oară. ”Voiam să le dăm să asculte melodii de leagăn şi nu găseam. Am început fără intenţia de a face afaceri din asta“, spun soţii Badan, care menţionează că nici nu existau metode de monetizare pe YouTube la momentul respectiv; ”am vrut să ajutăm şi alţi părinţi să rezolve această problemă“.

    Despre dezvoltarea canalului, antreprenorul spune că o decizie bună a fost să creeze conţinut original, fără a pirata conţinut sau alte cântece. Nu a fost uşor. A fost nevoie să caute colaboratori potriviţi, animatori, sunetişti şi artişti care să înregistreze conţinutul; niciunul din cei doi soţi nu e nici animator, nici compozitor. El este de formaţie inginer mecanic, ”fără nicio tangenţă cu muzica, dar nici inginer nu pot spune că sunt. Am lucrat în marketing, vânzări, orice altceva în afară de muzică“. Cristina Badan este tehnician dentar cu o pasiune pentru fashion, pe care a transformat-o într-o afacere de vânzare de haine.

    Cu toate acestea, au participat la crearea conţinutului. ”Mergeam la bibliotecă să căutam cărţi, manuale vechi cu muzică. Făceam poze la portativ şi le trimiteam profesoarei de muzică, apoi ea ne cânta melodia la telefon. Şi dacă ne plăcea cum sună, atunci o foloseam“, spune antreprenorul. La vremea aceea se ocupa de canal doar part time, în timpul liber, şi recunoşte că a pierdut multe nopţi ”în care am învăţat ceea ce înseamnă YouTube“.

    Primele clipuri înărcate pe YouTube au fost patru cântece de Crăciun, la finalul anului 2012. Timp de doi ani au publicat conţinut la intervale iregulate, apoi din 2014, momentul în care traficul canalului a explodat, au început să publice conţinut lunar. ”Am scos chiar şi 15 cântece într-o lună“, recunoaşte el; precizează că începutul a fost dificil din cauza faptului că nu dispuneau de un buget mare pentru realizarea clipurilor.

    Animaţia nu este o treabă pentru cei cu buzunarul gol, deoarece un minut şi 30 de secunde de clip animat 3D costă în jur de 10.000 de euro, dacă este realizat intern, iar dacă este externalizat acest proces, atunci costul creşte până la 30.000 de euro, potrivit lui Badan. Clipurile companiei au o durată de unu-două minute, în medie, şi sunt realizate de animatori din România şi Republica Moldova. ”A fost foarte greu să găsim colaboratori foarte buni pentru că nu dispuneam de un buget de investiţii foarte mare. Marea majoritate a colaboratorilor de acum sunt cei pe care i-am descoperit încă de atunci. Probabil că la început eram singurii care credeam în acest proiect“, spune Badan.

    Pe lângă faptul că este destul de costisitor, acest proces durează destul de mult, în lipsa unor resurse hardware competente. Înainte de a încărca un clip pe YouTube, acesta trebuie randat; concret, în această fază finală, de randare, toate bucăţile video, foto, grafice, audio sunt lipite şi transformate într-un film, aşa cum îl ştim. Pentru a face acest lucru, este nevoie de o putere de procesare mare. Firma foloseşte 20 de computere ”cu cele mai noi procesoare“ pentru a randa un clip TraLaLa. În momentul de faţă, realizarea unui clip 2D durează între două şi trei săptămâni, în condiţiile în care pentru acest lucru lucrează câteva persoane; un clip 3D este finalizat în trei săptămâni şi la el lucrează în jur de 15 persoane, potrivit lui Alexandru Badan.

    ”Acum, dacă vrem să facem modificări pe animaţie trebuie să mai aşteptăm încă două săptămâni“, explică el. ”Dacă am avea propria staţie de randare, lucrurile acestea ar fi mai eficiente.“ În acest sens, au depus dosarul pentru a obţine finanţare din fonduri europene şi vor să investească 220.000 de euro pentru a-şi realiza propria ”fermă de randare“.

    Cum se realizează un clip? Totul porneşte de la o listă de melodii, apoi inginerul de sunet realizează negativul, după care vocile sunt înregistrate de corul de copii Elena Nicolai din Iaşi. La final, inginerul de sunet pune totul la punct şi partea audio este gata. Urmează partea de animaţie, care începe cu un scenariu (storyboard) prin intermediul căruia animatorii primesc indicaţii despre cum ar trebui să arate desenul. După ce povestea este animată, se mai adaugă ultimele detalii şi efecte audio-video, apoi clipul este încărcat pe internet.

    Creatorii canalului de YouTube recunosc că până anul trecut câştigau bani doar din reclamele de pe platformă, dar din 2016 au început să apară parteneriate cu companii, plasare de produse etc. Proiecte ce pot fi bănoase, dar venitul constant este asigurat în continuare de reclama online. Cifra de afaceri a companiei este situată în jurul a 500.000 de euro în 2016, iar anul 2017 se anunţă unul foarte bun pentru TraLaLa, Alexandru Badan aşteptându-se la dublarea încasărilor. În momentul de faţă, majoritatea veniturilor vin din reclama online.

    Sistemul de monetizare al YouTube se bazează pe conceptul de împărţire a veniturilor din reclamă cu creatorii de conţinut, sistem numit «revenue share». Astfel, orice creator de conţinut care are activ un cont de Google Adsense poate opta pentru monetizarea canalului său, prin acceptarea diferitelor formate de reclamă. În general, sunt anunţuri sponsorizate ce apar în coloana din dreapta, bannere transparente care sunt afişate peste video, reclame video care rulează la început şi pot fi închise după 5 secunde. Lui Google îi revin 45% din venituri, iar restul de 55% ajung la creator. YouTube a anunţat că 1,5 miliarde de oameni intră zilnic pe platforma lor. Adică am putea spune că 1 din 5 oameni de pe glob se uită la clipuri cu pisici pe YouTube.

  • În această ţară femeile plătesc TOTUL în natură. Fenomenul care face deliciul tuturor

    Problemele economice ale Republicii Buriatia, parte din Federaţia Rusă, au dus la apariţia unui fenomen care a făcut deliciul tabloidelor din întreaga lume.

    Localnicii au creat comunităţi online, mai ales în reţeua socială vk, care oferă sex la schimb contra unor servicii banale – reparaţii la instalaţiile din casă, la maşină, transportul mobilelor, scrie dailymail.co.uk.

    Printre cele mai simpatice anunţuri: “Ofer reparaţii în casă contra sex, aşa primeşti şi plăcere, şi renovare”; “Caut un bărbat care să-mi repare instalaţia electrică în apartament, ofer 2-3 partide de sex” sau “Ies cu ţine în oraş în schimbul unei canapele noi”.

  • Tânăra care la 19 ani conduce o publicaţie cu 80 de angajaţi, a editat patru cărţi si jucat într-o piesă de teatru pe Broadway

    Tavi Gevinson nu este o fată tipică de 19 ani. Până acum a editat patru cărţi, a jucat într-o piesă de teatru pe Broadway şi conduce Rookie, o publicaţie online cu 80 de angajaţi, relatează Business Insider.

    În plus, tânăra a pozat pentru celebra fotografă, Annie Leibovitz, pentru calendarul Pirelli 2016. Pentru prima dată, calendarul nu mai conţine fotomodele nud sau semi-nud, ci femei din diferite domenii, care întruchipează succesul. Amy Schumer, Patti Smith, Serena Williams , Tavi Gevinson sunt doar câteva dintre femeile care au pozat pentru noul calendar.

    Gevinson şi-a început cariera de la o vârstă fragedă. La 11 ani a lansat blogul Style Rookie, care a devenit o senzaţie în comunitatea de fashion. Trei ani mai târziu, în 2010, ea lua interviuri la New York Fashion Week.

    La doar 15 ani a pornit Rookie, publicaţia online adresată adolescenţilor. “Îmi aduc aminte când am început Rookie că tata m-a întrebat cum o să fac şi asta, având în vedere că sunt tot timpul la şcoală. I-am răspuns că o să public trei articole pe zi, după şcoală, seara şi ultimul înainte de culcare, atunci când adolescenţii au timp liber”, a spus ea.

    “Am fost foarte încântată să apar în acest calendar (Pirelli) alături de atâtea femei incredibil. Este un produs iconic, tot timpul l-am apreciat, însă mă bucur că merge într-o direcţie nouă”, este de părere Tavi.

    În prezent, Tavi scrie în continuare despre modă, dar s-a îndreptat şi spre alte domenii-iubire, feminism, cultură pop etc.
    Anul trecut, ea a jucat alături de Michael Cera şi Kieran Culking în piesa de teatru “This is Our Youth”. În ianuarie 2016 va juca în piesa “The Crucible” de Arthur Miller.

    S-a mutat din Chicago în propriul apartament în New York. “Merg în fiecare seară la premiere, lecturi sau la evenimente. Scriu despre toate. Încerc să sintezizez evenimentele cât mai bine. Încă am multe de învăţat”, a mai spus Tavi.
    În 2012 a publicat “Rookie Yearbook One”, o colecţie de articole, interviuri, eseuri şi ilustraţii realizate de comunitatea Rookie. A patra ediţie a fost publicată în octombrie 2015.

  • Tăriceanu, despre pensiile militarilor: E o anomalie. Pensiile ajung să fie mai mari decât salariile

    ”Este o anomalie. Pensiile speciale ajung să fie mai mari decât salariul net pe care îl are salariatul respectiv. Nu există nicărieri un astfel de sistem care să fie sustenabil. Premierul ne-a prezentat un pricipiu ca pensia să nu poată depăşi salariu. Nu se micşorează nicio pensie, dar rezolvarea e urgentă pentru că altfel impactul pe buget va fi unul care nu va putea fi susţinut şi nu e normal să continuăm cu această anomalie. Sunt pensii mai mari decât salariile”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

    Acesta a precizat că ministrul Muncii a prezentat câteva principii.

    ”Am discutat despre aceste principii, ne-au prezentat mai multe variante, pensiile aflate în plată nu scad. Pensiile care ar avea prin calculul actual o valoare mai mare decât salariul şi să fie indexate cu indicele de inflaţie. Altfel, în 4-5 ani impactul va fi la sume foarte mari”, a declarat şi Liviu Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Când şi de ce ar sparge românii puşculiţa

    Întrebaţi ce ar face dacă s-ar afla în situaţia de a rămâne fără bani, românii, în proporţie de 16%, au răspuns că şi-ar folosi economiile pentru a face faţă situaţiei, conform cercetării sociologice comparative desfăşurată de Grupul Kruk.

    În acelaşi timp, ajutorul familiei şi deschiderea în a solicita sprijinul acesteia pentru a trece peste greutăţile financiare, este soluţia la care ar apela 12% dintre români.

    Aproximativ 11% dintre germani ar proceda la fel, în timp ce majoritatea, 29%, şi-ar folosi economiile pentru a ieşi din impas. De asemenea, tot de economii s-ar folosi şi 27% dintre italieni în situaţia în care ar avea datorii de achitat. Aproximativ 20% dintre români şi-ar informa creditorul despre schimbarea situaţiei finaciare şi ar încerca să negocieze valoarea ratelor lunare, comparativ cu un procent de numai 13% dintre germani sau 9% dintre italieni, care ar face acest lucru.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro