Tag: explozie

  • O nouă veste sumbră de la BNR: datoria EXTERNĂ pe termen scurt a explodat

    Potrivit cifrelor date azi publicităţii de BNR, datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2017 nivelul de 24,2 miliarde euro (26,0 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,2% faţă de 31 decembrie 2016.

    În perioada ianuarie – septembrie 2017, datoria externă totală a crescut cu 294 milioane euro. Suma este relativ mică, date fiind închiderile de plăţi pentru anumite credite pe termen lung, scadente în 2017:

    Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 68,9 miliarde euro la 30 septembrie 2017 (74,0 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,0 la sută faţă de 31 decembrie 2016.

    Datele sunt şi mai îngrijorătoare în ceea ce priveşte balanţa de plăţi a României. Tot astăzi, BNR a anunţat că, în perioada ianuarie – septembrie 2017, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4,191 milarde euro, comparativ cu 2.885 miliarde euro în perioada similară din 2016, deci mai mare cu circa 50%, scrie realitatea.net

  • Preţurile au explodat şi este doar începutul

    Indicele care măsoară creşterea preţurilor a ajuns la finalul lunii ooctombrie la 2,6%. Inflaţia a început să urce accelerat din august încoace, după cum arată datele Institutului Naţional de Statistică. Cele mai mari scumpiri, luna trecută, le-au avut legumelele si conservele, peste 7%, cu peste 6,7% a urcat preţul ouălor, cu 6% s-au scumpit fructele, iar untul şi cartofii cu peste 5%. Şi tot într-o singură lună, factura la energia electrică a urcat cu 7%, iar carburanţii s-au scumpit 3,5%. Sunt scumpiri semnificative în ultyimul an la citrice – peste 20%, transport aerian cu 19% şi 12% la curentul electric, scrie realitatea.net

    CELE MAI MARI SCUMPIRI LA ALIMENTE

    SEPTEMBRIE 2017 – OCTOMBRIE 2017:
    – conserve legume  7,66%
    legume 6,67%
    – ouă 6,63%
    – fructe proaspete  6,19%
    – cartofi 5,41%
    – unt  4,8%

    Sursa: INS

    SCUMPIRI UTILITĂŢI

    SEPTEMBRIE 2017 – OCTOMBRIE 2017:
    – energie electrică  6,94%
    – carburanţi  3,47%
    – energie termică 1,96%

  • Oraşul din România care se dezvoltă mai rapid decât Bucureştiul. Preţurile au explodat la nivelul din perioada de boom

    „Conform datelor noastre, în ultimele trei luni, Bucureştiul înregistrează o uşoară scădere a preţului mediu cerut de proprietari. Este timpuriu să tragem concluzii, întrucât scăderea este relativ mică şi ar putea fi temporară, ca efect al epuizării fondurilor Prima casă temperând entuziasmul şi elanul bucureştenilor de a se angaja la un contract de creditare imobiliară”, explică Dorel Niţă, Head of Data and Research, Imobiliare.ro. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Criză acută în Europa: Franţa a rămas fără unt, iar preţurile au explodat

    „Problema are legătură cu faptul că este un război al preţurilor între retailerii francezi”, spune Thierry Roquefeuil, preşedintele federaţiei producătorilor de lapte FNPL. „Retailerii francezi refuză să crească preţurile, chiar şi cu câţiva cenţi, chiar şi în cazul untului. Producătorii de lactate remarcă că este o cerere externă la preţuri mai mari, aşa că vând în afară”, explică Roquefeuil, scrie Gândul.
     
    Preţurile globale ale untului aproape s-au triplat, ajungând la 7.000 de euro tona de la 2.500 de euro, în 2016, potrivit Agritel, o companie de consultanţă cu sediul în Paris. În Europa, preţurile au ajuns la 6.500 de euro tona, în luna septembrie, cel mai ridicat nivel de când Comisia Europeană a început să colecteze astfel de date.
     
    Ministrul Agriculturii, Stephane Travert, a declarat că speră să se ajungă curând la un acord între retaileri şi producătorii de lactate.
     
    Potrivit unui raport publicat de compania Nielsen, 30% din cererea de unt din supermarketurile din Franţa nu a fost acoperită în perioada 16-22 octombrie. În unele supermarketuri, cota s-a ridicat la 46%.
     
  • Dobânzile vor exploda la noi maxime greu de imagina

    Scăderile sunt puse pe seama incertitudinii fiscale. Firmele nu ştiu cum vor fi calculate sala­ri­ile anul viitor, dacă vor creşte sau vor scădea chel­tuielile cu contribuţiile sociale, iar ata­curile la adresa Pilonului II de pensii afectează percepţia investitorilor.
     
    Pe frontul bancar dobânda Robor la trei luni, de referinţă pentru majoritatea creditelor în lei, urcase ieri la 1,87% pe an, chiar dacă BNR a intervenit în piaţă în şedinţa din 30 octombrie printr-o injecţie de lichiditate prin licitaţie repo de 4,1 mld. lei, a patra doar în luna octombrie. Un analist vede Robor la 2% la finele anului, iar o voce pesimistă indică un nivel de 5% în următoarele şase luni.
     
  • Efectul taxelor PSD anunţate peste noapte: moneda EURO a explodat iar

    În ultimele două zile, cursul a urcat de la 4,5802 lei până la valoarea de 4,5975 lei/euro, atingându-se astfel maximul lunii octombrie.

    Schimbarea de trend este destul de bruscă, în condiţiile în care pe 10 octombrie moneda europeană a atins cel mai scăzut nivel din ultimele două luni (4,5729 lei/euro).

    Scăderea apetitului investiţional poate fi pus şi pe seama declaraţiilor surprinzătoare ale ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa, care a anunţat o nouă taxă de 2% pentru angajatori, dar şi ale şefului PSD, Liviu Dragnea, care a confirmat amânarea legii pensiilor pentru 2019 şi renunţarea la impozitul zero pentru salariile mici.

    Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,5975 lei/euro, 3,8945 lei/dolar, 3,9646 lei/franc elveţian. Leul atinge un nou minim al lunii octombrie.

    Dolarul american rămâne la 3,89 lei, aproape de cursul de ieri anunţat de BNR.

    Nu doar românii cu rate în euro sunt loviţi de fluctuaţiile cursului valutar. Şi cei cu rate în lei au probleme: ROBOR la şase luni a crescut din nou până la 2,02% şi a atins cel mai ridicat nivel din 30 decembrie 2014. Roborul la 9 luni a crescut în trei zile de la 2,05 la 2,08%, scrie relaitatea.net

  • Cea mai bună veste din ultimii 10 ani!! Este pentru prima oară când se întâmplă asta în România, iar salariile EXPLODEAZĂ

    Cu toate că scăderea numărului de noi şomeri poate fi un semnal bun pentru piaţa muncii, angajatorii susţin că, deşi au proiecte de recrutare, nu mai găsesc candidaţi.
     
    „Este cât se poate de clar că forţa de muncă disponibilă şi doritoare de muncă este la un nivel minim, iar cererea de forţă de muncă este la maxim istoric. De aceea, trebuie să luăm în calcul alternative. Dacă relocările din alte zone din România rezolvau problema până acum un an, în ultima perioadă am început să ne uităm spre aducerea de forţă de muncă de pe alte continente“, a spus Oana Petcu, sales & operations director în cadrul firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Humangest Group, care are aproximativ 600 de salariaţi.
     
    Într-adevăr, anul acesta „importul“ de personal din Asia a devenit o opţiune pentru tot mai mulţi angajatori români, astfel că în lanţul de restaurante City Grill lucrează ne­pa­lezi, în cadrul Teleferic Grand Hotel lu­crează filipinezi, la şantierul naval Vard Tul­cea lucrează vietnamezi, iar ferma de vaci Dutch Trading International a adus nepalezi.
     
    De ce nu aduc angajatorii muncitori din state non-UE, cu forţă de muncă mai ieftină, dar mai apropiate de România?
     
  • Daphne Caruana Galizia, jurnalista care a condus investigaţia Panama Papers în Malta, ucisă în urma exploziei unei bombe plasate sub maşina sa

    Daphne Caruana Galizia a murit, luni, după ce masina în care se afla, un Peugeot 108, a fost distrusă de o explozie puternică. Pe blogul său, Galizia a denunţat mai multe cazuri de corupţie.

    O jurnalistă puternică, ale cărei postări atrăgeau mai mulţi utilizatori decât toţi cititorii ziarelor din ţară, Caruana Galizia a fost descrisă de curând de site-ul Politico ca “un WikiLeaks într-o singură femeie“. Articolele ei au incomodat teribil diverse figuri, atât de la putere cât şi din lumea interlopă, din cel mai mic stat din Europa.

    Cele mai noi dezvăluiri ale sale au arătat către premierul Maltei, Joseph Muscat, şi către doi dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui, conectând trei companii offshore cu aceşti trei oameni şi cu vânzarea de paşapoarte malteze către guvernul din Azerbaijan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro