Tag: evitare

  • Se poartă imitaţiile: blănurile artificiale încep să atragă atenţia

    Privite ca o alternativă ieftină şi nedemnă de garderoba unei femei elegante, blănurile artificiale încep să atragă atenţia creatorilor de modă care evită blana naturală din motive ecologiste şi nu numai.

    Pe de altă parte, scrie Wall Street Journal, tot mai multe femei evită şi ele să mai poarte haine din blană naturală. Ele sunt tot mai interesate însă de articolele vestimentare care o imită bine, lucru posibil datorită progresului tehnologic, care a permis fabricarea unor materiale mai moi şi mai mătăsoase şi care nu se mai mătuiesc la fel de uşor, şi solicită companiilor din domeniul modei să ofere această alternativă.

    Printre creatoarele de modă care au adăugat în colecţiile lor îmbrăcăminte din sau garnisită cu blană sintetică se numără Pookie şi Louisa Burch, deţinătoarele firmei newyorkeze Trademark sau Rachel Comey, din aceeaşi metropolă americană, ori britanica Stella McCartney, ele aprovizionându-se în general cu materiale din Europa, un astfel de furnizor fiind producătorul german de jucării Steiff, cunoscut pentru ursuleţii săi de pluş.

    Stella McCartney a lansat chiar o gamă denumită „Fur Free Fur” (Blana fără blană), pentru a demonstra că se pot realiza haine de blană sintetică elegante, piesele din colecţia sa costând chiar mii de dolari.

  • Ce companie aeriană oferă bilete cu 9.99 euro de Ziua Naţională a României. Către ce destinaţii sunt valabile

    Ryanair  lansează o ofertă specială de Ziua Naţională a României pentru toţi clienţii români: zboruri începând de la €9.99. Acest tarif special se aplică pentru anumite zboruri cu plecare din Bucureşti pe rutele către Milano Malpensa, Milano Bergamo, Roma Ciampino şi Bologna pentru călătorii în perioada Ianuarie – Martie 2016.

    Locurile trebuie rezervate numai de pe site-ul companiei înainte de miezul nopţii, miercuri, 2 decembrie.

    “Ryanair sărbătoreşte Ziua Naţională a României prin scoaterea la vânzare a locurilor la preţuri începând de la €9.99 pentru unele zboruri din Bucureşti către Milano Malpensa, Milano Bergamo, Roma Ciampino şi Bologna pentru călătorii în ianuarie, februarie şi martie. Aceste locuri vândute la preţ promoţional pot fi rezervate până la miezul nopţii, miercuri, 2 decembrie. Pentru a profita de ofertă şi a evita epuizarea locurilor promoţionale, clienţii sunt invitaţi să acceseze site-ul companiei.”

  • Cum a evoluat piaţa locurilor de muncă în 2015

    Aşa cum prea bine se ştie, România nu a scăpat de aceste măsuri de austeritate. Sunt deja cunoscute măsurile din 2010, când salariile bugetarilor au fost tăiate cu 25 la sută. De asemenea, zeci de mii de oameni au fost disponibilizaţi şi nu au întârziat să apară protestele de stradă. Alţii au păţit-o şi mai rău. De exemplu, grecii au evitat falimentul chiar în acest an. Guvernul de la Atena condus de Alexis Tsipras a ajuns până la urmă la un acord cu Fondul Monetar Internaţional, iar Grecia a evitat în ultima clipă o situaţie dezastruoasă: aceea de a intra în incapacitate de plată. De asemenea, a fost o perioadă când băncile de la Atena au fost închise.

    În România, în 2015, lucrurile au stat mai bine din punct de vedere al ofertei de pe piaţa locurilor de muncă. Conform Ministerului Muncii, în acest an, până la 30 septembrie 2015 s-au înregistrat 6.098.953 contracte de muncă. Conform statisticilor, numărul e mai mare cu 400.000 de locuri de muncă faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. De asemenea, după mult timp, numărul de salariaţi activi este mai mare decât cel al pensionarilor. Conform cifrelor oficiale, în România există 5.378.723 de salariaţi activi, în timp ce numărul pensionarilor este de doar 5.287.892.

    În următoarea perioadă, tendinţa de creştere a numărului locurilor de muncă va rămâne aceeaşi.

    Domeniile care oferă cele mai multe locuri de muncă

    Cum era de aşteptat, domeniile care au făcut cele mai multe angajări şi care oferă în continuare oportunităţi în carieră sunt cele din IT, servicii şi inginerie. Un salariu entry level în domeniul IT porneşte de la 2000 – 2500 de lei. Interesant este că într-un an, cei care lucrează în acest domeniu pot ajunge la un venit de 1000 de euro lunar. În aceste condiţii, criteriile de selecţie sunt foarte stricte. Candidatul trebuie să se plieze perfect pe profilul şi obiectivele companiei angajatoare. Angajatorii gândesc deja pe termen lung chiar şi când vine vorba de un job entry-level. Tocmai de aceea, recruiterii sunt din ce în ce mai atenţi la gradul de compatibilitate al candidatului cu cerinţele companiei.

    De asemenea, pentru a fi siguri că vor avea parte de angajaţi eficienţi, angajatorii apelează din ce în ce mai des la variantele de a oferi contracte de muncă temporară. Astfel, în cel de-al treilea semestru al anului s-a înregistrat o creştere de 20% – 25% de angajaţi care au contracte pe perioadă determinată şi în care sunt stipulate obiective clare.

    Care sunt oraşele care oferă cele mai multe locuri de muncă

    Aşa cum era de aşteptat, oraşul cu cea mai bogată ofertă pe piaţa locurilor de muncă este Bucureşti. Capitală este urmată în top de alte două mari oraşe din România, Cluj şi Timişoara. Conform statisticilor, Bucureştiul acoperă o treime din totalul locurilor de muncă existente pe piaţă. Vorbim aici de un procent de 30.14%. De asemenea, Capitala conduce şi în topul aplicanţilor. Aproape jumătate dintre cei care aplică pentru un job provin din Bucureşti.

    Clujul oferă în jur de 20% din totalul locurilor de muncă disponibile, iar pe locul trei se situează Timişoara cu aproximativ 10 procente. Acelaşi studiu arată că aproape jumătate din posturile scoase la concurs provin din domeniul IT. Acesta este urmat de vânzări şi de inginerie.

  • Opinie Lavinia Raşca: Păstraţi treaz spiritul inovator al afacerii!

    Este adevărat: pentru a obţine avantajul competitiv, antreprenorii sunt agili în valorificarea oportunităţilor, aduc pe piaţă produse şi servicii noi sau folosesc în premieră procese moderne, ce reduc timpul de servire şi costurile. Prin contrast, de cele mai multe ori, în companiile mari, cultura birocratică încetineşte şi chiar împiedică luarea deciziilor şi, pe cale de consecinţă, încetineşte sau împiedică inovarea şi creativitatea. De obicei, când îşi propun proiecte cu grad mare de inovare, companiile mari achiziţionează entităţi antreprenoriale sau încheie cu ele contracte comerciale, cumpărând produse, sevicii sau licenţe.

    Când afacerea creşte, pot apărea probleme de comunicare, iar sistemele de aprobare şi de control pot deveni mult mai greoaie. Cu cât sunt implicate mai multe persoane cu păreri proprii şi divergente în procesul decizional, cu atât discuţiile prieteneşti, care duc la decizii rapide, cedează locul şedinţelor şi rapoartelor oficiale şi lungi. Este şi mai grav când persoane din posturile specializate au interese diferite, chiar divergente. În toate condiţiile menţionate, angajaţii creativi se simt frutraţi şi fie pleacă din companie, fie devin apatici.

    În unele companii de succes, care cresc, apare pericolul ca relaţiile cu clienţii să intre cu timpul în rutină şi furnizorii, din dorinţa de a fi eficienţi în satisfacerea nevoilor clienţilor, pe care cred că le cunosc foarte bine, nu mai pun întrebări sau evită schimbările. Vi s-a întâmplat să vă simţiţi greşit înţeleşi, în calitate de clienţi? Să aşteptaţi de la furnizori opinia lor de specialişti, pe lângă tratamentul politicos şi prompt, şi, în loc de asta, să vă simţi dezamăgiţi pentru că, dintr-o politeţe greşit înţeleasă, sau dintr-o nepăsare disimulată, nu v-au prevenit că sunteţi pe cale să faceţi o alegere greşită sau nu v-au informat despre o soluţie nouă, mai bună, gândindu-se că o veţi găsi prea scumpă? Mie mi s-a întâmplat şi atunci i-am părăsit pe vechii parteneri, deveniţi inerţi, în favoarea altor firme, agile şi îndrăzneţe. De ce poate apărea această inerţie, pe măsură ce companiile cresc şi se maturizează? Pentru că, fiind prea absorbite de eficienţă şi de excelenţă în operaţiuni, uită de necesitatea de a se reinventa şi de a se adapta la mediu.

    Automulţumirea şi aroganţa pot apărea atunci când creşterea şi succesul îi îmbată pe antreprenori şi pe echipele lor. “De ce ar fi necesare schimbări, care produc deranj şi consum de resurse, de vreme ce totul merge atât de bine?“ – se gândesc unii dintre ei. “De ce să investim în tehnologii noi, când cele actuale au dat rezultate, iar noi le perfecţionăm şi le eficientizăm permanent?“  “Chiar dacă acum clienţii doresc altceva, îşi vor da seama cu timpul că au greşit.“ Vi se pare imposibil un astfel de mod de gândire? Din păcate nu este.

    DE CE DISPAR CREATIVITATEA ŞI SPIRITUL INOVATOR CÂND COMPANIILE CRESC?

    Cei care au studiat acest fenomen au evidenţiat trei cauze principale. Este indicat ca antreprenorii să le cunoască, pentru a le putea evita – total sau, cel puţin, într-o cât mai mare măsură – şi pentru a păstra vii creativitatea şi inovarea în afacerile lor, atunci când se dezvoltă.

    Aceste cauze ale dispariţiei creativităţii şi spiritului inovator sunt:

    1. birocraţia şi îngreunarea comunicării odată cu creşterea dimensiunii companiei,
    2. interpretarea greşită a nevoilor clienţilor 
    3. automulţumirea şi aroganţa.

    CUM SĂ MENŢINĂ ANTREPRENORII SPIRITUL INOVATOR TREAZ?

    Din fericire, inovarea şi adaptarea la condiţiile pieţei nu sunt incompatibile cu creşterea companiei. Antreprenorii pot păstra inovativitatea companiei prin:

    1. gândirea strategică şi clar comunicată, care să canalizeze ideile persoanelor creative în direcţia avută în vedere de antreprenor;
    2. implicarea personală a antreprenorilor şi a top managerilor în procesul de inovare, cu toate că operaţiunile devin mai complexe şi ocupă tot mai mult timp;
    3. consolidarea culturii organizaţionale propice, în care oamenii creativi şi inovativi se simt bine şi stimulaţi. |ntr-o astfel de cultură:

    • oamenii sunt încurajaţi să caute în permanenţă noul, scrutând mediul extern,
    • eşecurile nu sunt pedepsite, ci folosite ca prilejuri de a învăţa şi de a progresa,
    • angajaţii sunt apreciaţi şi recompensaţi pentru ideile şi pentru inovaţiile lor,
    • ierarhia organizaţională nu stă în calea aplicării ideilor inovatoare în practică;

    4. perfecţionarea şi scurtarea continuă a procesului parcurs de la apariţia ideilor până la comercializarea lor, astfel încât:

    •  numărul de idei generate să fie cât mai mare,
    •  inovaţiile valoroase să nu fie oprite,
    •  riscurile eşecului să fie reduse prin intermediul unor măsuri urgente,
    •  resursele să fie direcţionate către proiectele cele mai interesante;

    5. angajarea de persoane cu atitudine antreprenorială, care:

    •  acceptă schimbarea şi nu precupeţesc eforturi pentru a pune în practică soluţii noi,
    •  văd oportunităţi în nevoile nesatisfăcute,
    •  apreciază colaborarea şi managementul participativ;

    6. concentrarea simultană şi cu atenţie egal distribuită asupra procesului de inovare şi asupra performanţei în operaţiuni.

    ÎN LOC DE CONCLUZIE

    Bill Gates spunea că „succesul este un profesor prost. Îi seduce chiar şi pe oamenii cei mai inteligenţi, făcându-i să creadă că nu vor eşua niciodată“.

    Legat de acest citat, care mi se pare foarte adevărat, doresc să vă recomand o carte – „Seduced by Success“, de Robert J. Herbold. Autorul foloseşte exemplele unor companii precum General Motors, Kodak şi Sony, pentru a arăta cum pot fi evitate capcanele care stau în calea creativităţii şi inovării în companii şi cum se poate menţine avantajul lor competitiv  pe termen lung. Astfel de capcane sunt menţinerea modelelor de business şi a produselor cu mare succes în trecut, dar depăşite în prezent, care sunt promovate în continuare, la adăpostul unei culturi a confortului, în loc de a moderniza procesele şi de a actualiza cunoştinţele angajaţilor.

    Astfel de greşeli pot fi evitate, arată autorul,  dacă se acordă o atenţie deosebită unor aspect precum:

    1. Revitalizarea continuă a brandurilor şi a produselor;
    2. Abordarea din unghiuri noi a practicilor folosite cu succes;
    3. Menţinerea vitezei şi agilităţii companiei cu ajutorul unui leadership puternic;
    4. Luarea măsurilor necesare astfel ca angajaţii să aibă putere şi să nu fie împiedicaţi de birocraţie să îşi manifeste ideile.
     

  • Dacă vă aflaţi în aceste localităţi, verificaţi telefonul înainte de a-l folosi. O clipă de neatenţie vă poate costa extrem de scump

    O simplă convorbire telefonică vă poate costa extrem de scump. La propriu. Totul se poate întâmpla dintr-o clipă de neatenţie. Un detaliu vă poate scuti însă de neplăceri. Este foarte simplu şi poate fi rezolvat imediat.

    Dacă vă aflaţi în aceste localităţi, verificaţi telefonul înainte de a-l folosi. O clipă de neatenţie vă poate costa extrem de scump

  • Sfaturi utile pentru a-ţi păstra în siguranţă dispozitivele mobile

    Bitdefender a elaborat o listă de recomandări pentru protecţia dispozitivelor mobile şi a datelor stocate pe ele în vacanţă. Pe durata călătoriilor în ţară sau străinătate, terminalele mobile se conectează frecvent la hotspot-uri wireless nesecurizate, pot fi pierdute pe plajă sau pot deveni victimele criptării de către temuţii viruşi ransomware.

    Viruşii ransomware fac din ce în ce mai multe victime, prin blocarea dispozitivelor mobile şi a conţinutului acestora şi solicitarea unei răscumpărări pentru deblocarea terminalelor. Ransomware se instalează mai ales prin drive-by download, deci fără ca utilizatorul să descarce cu intenţie vreun fişier, aşadar evitaţi pe cât posibil navigarea pe pagini cu conţinut maliţios. Nu daţi click pe linkuri care pot părea suspecte şi instalaţi o soluţie antivirus ca să vă alerteze despre eventualele site-uri nesigure. Nu uitaţi să vă asiguraţi datele prin back up, fie online sau pe un dispozitiv fizic, pentru a vă feri de probleme în caz de variaţii ale alimentării cu energie electrică sau alte eventuale accidente.

    Dacă folosiţi aplicaţii pentru a facilita găsirea hotelurilor, restaurantelor, muzeelor sau pentru a lua un taxi într-o zonă mai puţin cunoscută, instalaţi aplicaţii numai din surse de încredere. Altfel, aplicaţiile piratate pot să vă transmită contactele din agenda telefonului, pot să vă identifice poziţia folosind serviciile de localizare sau să colecteze fotografii şi alte date cu conţinut sensibil.

    Locurile care oferă servicii de internet wireless în mod gratuit sunt cel mai adesea cadrul ideal pentru distribuirea de viruşi, dat fiind că nu sunt protejate prin intermediul unei parole şi oricine le poate accesa. Într-un spaţiu public, persoana de alături poate să intercepteze uşor traficul de pe dispozitivul folosit de către dvs. şi poate colecta informaţiile personale, precum conturile şi parolele folosite la plăţi online.

    Dacă trebuie să transferaţi bani prin Wi-Fi, alegeţi o variantă sigură. Soluţii precum Bitdefender Safepay™ protejează reţeaua de accesul neautorizat şi se asigură că datele ajung în deplină siguranţă la destinaţia dorită. Este recomandat să opriţi setări precum Bluetooth sau conexiunea Wi-Fi atunci când nu le folosiţi.

    Restricţionarea accesului la conţinutul telefonului sau al tabletei de către alte persoane – fotografii private, agenda de contacte sau mesaje text – reprezintă o măsură de siguranţă simplă. Blocaţi ecranul gadgetului cu un cod PIN sau o parolă. Folosiţi soluţii de securitate anti-furt cu capacitate de urmărire şi securizaţi informaţiile esenţiale prin criptare. Datele se pot securiza, utilizând software specializat, dacă dispozitivul o permite, sau soluţiile deja existente pe terminal. Astfel de soluţii de securitate sunt disponibile şi pentru PC.

    E-mail-urile accesate pe mobil pot fi contaminate cu linkuri infectate şi fişiere ataşate care să conţină malware, la fel ca în cazul laptop-urilor sau desktop-urilor. Ransomware şi alte tipuri de conţinut malware sunt răspândite mai ales prin mecanisme de acest fel, de aceea evitaţi să daţi click pe linkuri cu caracter dubios sau să descărcaţi fişiere ataşate provenite de la expeditori necunoscuţi.

    Partajarea fotografiilor pe reţelele de socializare este o practică frecventă pe durata vacanţelor, însă postarea acestora având setările GPS activate va dezvălui şi poziţionarea dvs. geografică. Dezactivaţi tehnologia GPS înainte de a face poze cu smartphone-ul, dacă plănuiţi să le publicaţi online, pentru a evita să fiţi localizaţi.

    Bitdefender a obţinut anul trecut o creştere de circa 40% a afacerilor, acestea ajungând pentru Bitdefender SRL, parte a holdingului Bitdefender, la 276,89 mil. lei (circa 62 mil. euro).

  • Bucovina, inclusă pe lista celor mai frumoase regiuni din Europa – GALERIE FOTO

    Aceste destinaţii sunt ideale pentru cei care vor să evite aglomeraţia oraşelor turistice precum Paris sau Roma, oferind în schimb peisaje superbe.

    Printre locurile enumerate aceeaşi sursă se numeră Insulele Feror, regiunea Sarajevo şi Bucovina.

    Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina

    Kungsleden, Suedia

    Bacharch, Germania

    Svalbard, Oceanul Arctic

    Berat, Albania

    Kizhi, Rusia

    La Roque-Gageac, Franţa

    Vârful Triglav, Slovenia

    Cesky Krumlov, Cehia

    Insulele Azore, Portugalia

    Kasmu, Estonia

    Bucovina, România

    Lampedusa, Italia

    Cangas De Onis, Spania

    Insulele Feroe

    Tatev, Armenia

  • Wargha Enayati, Regina Maria: Trebuie să ai încredere că poţi să reuşeşti, chiar dacă lucrurile par imposibile

    Este bine să faci paşi mici, nu să faci planuri mari şi pe termen lung.  Astfel vei evita să fii dezamăgit.  Timpul îţi va arăta, ca şi mie de altfel, că nu trebuie să forţezi lucrurile.

    Te-aş sfătui să încerci să-ţi dezvolţi un simţ al siguranţei în afaceri, să nu-ţi fie teamă atunci când afacerile cresc prea mult şi să ai încredere că le poţi creşte singur mai departe.  Încearcă să nu reacţionezi niciodată impulsiv.

    Trebuie să ai încredere că poţi să reuşeşti, chiar dacă lucrurile par imposibile.  Aşa cum poate ştii, eu am reuşit să readuc numele Reginei Maria în conştiinţa tuturor românilor prin numirea businessului după această măreaţă Regină. Nu-mi imaginam să fie posibil, dar iată că am reuşit.  De asemenea, ca şi bahá’í, este foarte important să te gândeşti tot timpul cum să faci cunoscută şi Credinţa Bahá’í, aşa cum a făcut Regina Maria şi cum am încercat şi eu să fac în toţi aceşti ani.

    Eu am reuşit să ofer locuri de muncă pentru 2.000 de oameni într-un domeniu nobil şi să mă ţin de profesia mea de medic.  Aşa cum ne sfătuieşte Bahá’u’lláh, “Munca depusă în spiritul servirii semenilor este o formă de devoţiune, înseamnă slujirea lui Dumnezeu” şi asta te îndemn să faci şi tu, orice profesie ai alege.  Bineînţeles că te-aş sfătui să devii medic, chiar cardiolog, dar tu trebuie să hotărăşti.

    Şi nu în ultimul rând, îţi doresc să ai parte de o familie frumoasă, aşa cum am eu!

  • O redută greu de cucerit

    Verificarea posibilităţii de formare a unei noi majorităţi parlamentare cu ocazia votului pentru înlocuirea lui Toni Greblă la CCR a dovedit că, pentru moment, PNL nu poate mobiliza suficiente voturi din partea altor partide ori a dezertorilor din PSD. Simona Maya Teodoroiu, propusă de PSD, a fost aleasă de plenul Senatului ca judecător al Curţii Constituţionale, cu votul favorabil a 87 de senatori, în timp ce Mona Lisa Neagoe, susţinută de PNL, a luat 73 de voturi.

    Planul iniţial al PNL a fost să strângă om cu om de la celelalte partide şi de la gruparea Geoană-Vanghelie, spre a asigura la votul parlamentar o majoritate nouă, capabilă să evite trimiterea la CCR a unui alt reprezentant al PSD, apoi să forţeze o demitere a lui Călin Popescu-Tăriceanu din fruntea Senatului, apoi să înlocuiască şi conducerea Camerei (adică pe Valeriu Zgonea de la PSD) şi, finalmente, să poată răsturna guvernul Ponta prin moţiune de cenzură.

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a apreciat că pentru ca un astfel de tăvălug capabil să aducă la putere un guvern PNL să se formeze ar fi nevoie de o implicare publică a preşedintelui Klaus Iohannis după modelul patentat deja în epoca Băsescu, în care şeful statului toacă permanent şi agresiv guvernul şi pe premier, încurajând astfel eforturile de schimbare a majorităţii parlamentare. Deocamdată însă, tocmai pentru a evita modelul Băsescu, preşedintele Iohannis s-a abţinut de la atacuri contra lui Victor Ponta ori a guvernului PSD.

  • Lupta de un sfert de secol a Băncii Naţionale cu inflaţia: de la aproape 300% pe an, a coborât la mai puţin de 1%

    De la inflaţie de aproape 300% pe an, inflaţia a coborât la mai puţin de 1%. Anul 2014 a adus inflaţia anuală la un minim istoric neaşteptat de 0,83%. A fost pentru prima oară când rata anuală a inflaţiei a coborât sub 1%, după ce la începutul anilor ‘90 piaţa s-a luptat cu o hiperinflaţie galopantă. România a ajuns astfel să aibă pe an inflaţia dintr-o singură zi din 1993.

    Scăderea inflaţiei a fost anticipată de analişti în 2014, însă amploarea ajustării a luat prin surprindere pe toată lumea.

    Preţurile mărfurilor alimentare au scăzut anul trecut cu 0,4%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 1,25%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 2,25%. Anul agricol bun, inflaţia scăzută din zona euro, persistenţa deficitului de cerere agregată, scăderea preţului petrolului şi continuarea ajustării descendente a anticipaţiilor inflaţioniste şi-au adus contribuţia la minimul record al inflaţiei.

    Inflaţia anuală a oscilat pe parcursul anului 2014 în intervalul 0,66% – 1,5%, minimul de 0,66% fiind atins în iunie. Evoluţia inflaţiei a luat prin surprindere chiar şi banca centrală, care a operat trei ajustări ale prognozei (iniţial de la 3,5% la 3,3%, apoi de la 3,3% la 2,2% şi, ulterior, de la 2,2% la 1,5%).

    Rata inflaţiei din zona euro a coborât deja în teritoriu negativ în decembrie pentru prima oară din septembrie 2009, ca urmare a scăderii preţului petrolului şi a încetinirii ritmului de creştere a economiilor din zona euro.

    BNR anticipează că rata inflaţiei va depinde pentru întregul an 2015 în mare măsură de efectul de bază. Punctul cel mai de jos al inflaţiei este prevăzut a fi în februarie, iar ulterior, datorită efectului de bază, vor exista creşteri ale inflaţiei datorită efectului de bază până în septembrie, a explicat guvernatorul BNR. În ianuarie 2015 inflaţia anuală a fost de 0,4%, iar în februarie este de aşteptat ca inflaţia să se ducă spre zero, potrivit estimărilor BNR.

    Persistenţa unui trend descendent al inflaţiei poate să afecteze datornicii, dar şi creşterea economică. Dacă în condiţiile unor aşteptări inflaţioniste lumea merge şi cumpără ca să prindă preţuri mai mici pentru că ele în viitor vor creşte, în condiţiile instaurării de anticipaţii deflaţioniste comportamentul este exact invers: nu cumperi, amâni cumpărarea, aşteptând ca preţul să mai scadă. Conform cu teoria economică, asta înseamnă încetinirea creşterii economice.

    Scăderea inflaţiei şi a încurajat BNR să continue ciclul de relaxare a politicii monetare în 2014 prin reducerea dobânzii-cheie şi diminuarea ratelor rezervelor minime obligatorii, măsuri care au antrenat scăderea dobânzilor la credite şi relansarea creditării în lei, cu impact favorabil asupra economiei.

    Dobânda-cheie a fost tăiată de cinci ori în 2014 până la un minim istoric de 2,75%.

    Inflaţia mai scăzută decât aşteptările, posibila menţinere a creditării totale în teritoriul negativ, nivelul redus la care au coborât dobânzile la nivel european şi decizia Băncii Centrale Europene (BCE) de a arunca bani ieftini pe pieţe prin politica de relaxare cantitativă au determinat banca centrală să continue ciclul de relaxare a politicii monetare prin două noi ajustări ale dobânzii-cheie, până la 2,25%.

    Banca Centrală Europeană a anunţat la jumătatea lunii ianuarie un program de suplimentare a lichidităţilor prin achiziţii de obligaţiuni publice şi private în valoare de circa 1.100 de miliarde de euro, în încercarea de a stimula inflaţia şi creşterea economică.

    Datorită banilor ieftini aruncaţi pe pieţe de BCE prin politica de quantitative easing, România se va putea împrumuta mai ieftin în euro şi în lei, relaxarea politicii monetare poate continua, cu impact asupra îmbunătăţirii condiţiilor de creditare, şi există posibilitatea să vedem intrări mai mari de capitaluri străine, dar şi o volatilitate a cursului leu/euro.