Tag: dosar

  • Şefii Tel Drum, inculpaţi pentru obţinere pe nedrept de fonduri europene. MFE vrea despăgubiri

    Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă cu suma de 4.849.375 lei, anunţă DNA.

    Petre Pitiş, director general Tel Drum, Nedea Florea, director adjunct, şi Mircea Vişan, angajat al firmei, sunt cercetaţi de DNA obţinere pe nedrept de fonduri europene, alături de ei fiind anchetat şi Ioan Florian, reprezentant al firmei WFA IMPEX SRL. Firma Tel Drum, în calitate de persoană juridică, este cercetată pentru obţinere pe nedrept de fonduri europene, iar WFA Impex SRL pentru complicitate la această infracţiune.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosar de moarte suspectă după decesul actriţei Stela Popescu

    “Trupul neînsufleţit va fi ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei pentru a fi clarificate anumite aspecte de natură medicală. Cercetările sunt efectuate de către compartimentul Morţi Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, transmite Poliţia Capitalei.

    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă transmite, în cazul Stelei Popescu, că apelul la 112 anunţa un caz cu probleme respiratorii severe, la domiciliul victimei fiind trimise două ambulanţe SMURD. Pacienta era deja decedată când au ajuns echipajele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosar de moarte suspectă după decesul actriţei Stela Popescu

    “Trupul neînsufleţit va fi ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei pentru a fi clarificate anumite aspecte de natură medicală. Cercetările sunt efectuate de către compartimentul Morţi Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, transmite Poliţia Capitalei.

    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă transmite, în cazul Stelei Popescu, că apelul la 112 anunţa un caz cu probleme respiratorii severe, la domiciliul victimei fiind trimise două ambulanţe SMURD. Pacienta era deja decedată când au ajuns echipajele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DNA: Sechestru de peste 127 milioane lei pe averea lui Liviu Dragnea

    În dosarul „Tel Drum”, în 13 noiembrie, procurorii DNA au anunţat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.

    Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

    În dosar este cercetat şi Marian Fişcuci, descris de procurori drept persoană apropiată lui Liviu Dragnea şi acţionar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA la data faptelor, acesta fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat.

  • Dragnea: Voi merge la DNA. Probabil urmează sechestrul pe viaţă

    “Noi încă mai credeam că putem deveni o ţară normală în care nu auzi din presă, informaţii date pe surse pe canale nelegale. Am fost făcuţi ţapi ispăşitori la referendum, să ajungi să fii condamnat că s-au trimis sms-uri de la partid, am fost facut ţintă de câte ori PSD vrea sa facă ceva pentru România, cum sunt folosit ca mijloc pentru a bloca legile justiţie şi de către cine? De către oameni care se ascund”, a declarat Liviu Dragnea.

    Liderul PSD spune că va merge la sediul DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă sechestrul. “O să merg ca să iau în primire sechestrul. Urmează probabil şi sechestru pe viaţă.(…) Sunt un om cu faţă, cu vorbe, cei care sunt împortiva mea se ascund, crucifică oameni. Am spus colegilor să facă abstractie, să urmeze drumul cum am stabilit în campania electorală”.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus sechestru pe averea persoanelor urmărite penal din dosarul „Tel Drum”, între persoanele vizate de măsura anchetatorilor numărându-se şi Liviu Dragnea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul Tel Drum: Sechestru pe averea suspecţilor. Liviu Dragnea, între cei vizaţi de măsura procurorilor

    Conform sursei citate, suspecţii din acest dosar au fost notificaţi şi urmează să vină la sediul DNA pentru a li se aduce la cunoştinţă faptul că averea lor va fi pusă sub sechestru.

    Prin această măsură, procurorii încearcă să recupereze prejudiciul din acest dosar, care este estimat la 20 de milioane de euro şi 30 de milioane de lei.

    În dosarul „Tel Drum”, în 13 noiembrie, procurorii DNA au anunţat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.


    Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

    În dosar este cercetat şi Marian Fişcuci, descris de procurori drept persoană apropiată lui Liviu Dragnea şi acţionar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA la data faptelor, acesta fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat.

    Petre Pitiş, fost consilier în cadrul CJ Teleorman, reprezentant al Tel Drum SA, este anchetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi complicitate la abuz în serviciu, Florea Neda, reprezentant Tel Drum este cercetat pentru constiuirea unui grup infracţional şi complicitate la abuz în serviciu, Mugur Băţăuş, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, este suspectat de constiuirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi complicitate la infracţiuni privind obţinerea pe nedrept de fonduri europene, iar Victor Piperea, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la infracţiuni privind obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

    De asemenea, în aceeaşi cauză este anchetat şi Marian Predescu, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, la data faptelor, pentru complicitate la infracţiuni privind obţinerea pe nedrept de fonduri europene, dar şi reprezentanţi ai unei firme, Florian Ion şi Daniel Neagoe, aceştia fiind acuzaţi că făceau parte din grupul 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dan Voiculescu cere să beneficieze de legea recursului compensatoriu

    Omul de afaceri a fost eliberat în luna iulie, după ce a ispăşit trei ani din condamnarea de 10 ani, dispusă în dosarul „ICA”.

    „Până la data de 24 aprilie 2017 petentul a executat un total de 1.408 zile din care: 387 zile executate pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale din cele 3.653 zile (10 ani) pe care le avea de executat. Creditele primite ca urmare a programelor educaţionale – petentul condamnat a participat la opt programe respectiv activităţi sportive (pentru care nu se acordă credite) şi la 48 programe activităţi educaţionale pentru care a primit credite pentru a demonstra îndreptarea comportamentului”, explicau judecătorii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou termen în dosarul Colectiv. Îşi asumă statul român vina, la doi ani de la tragedie?

    Iniţial, primarul Cristian Popescu-Piedone şi patronii de la Clubul Colectiv au fost trimişi în judecată în dosare separate, însă cauzele au fost reunite.

    Victimele şi urmaşii celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Colectiv, de acum 2 ani, solicită despăgubiri, însă averea inculpaţilor trimişi în judecată nu acoperă nici pe departe valoarea daunelor cerute.

    Prin urmare, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis să-i ceară statului român să-şi asume vina şi să plătească.

    În primul dosar, victimele solicită 42.194.144 euro şi 28.477.456 lei, iar în cel de-al doilea, 90 de persoane s-au constituit părţi civile cu sume cuprinse între 30.000 euro şi 2.000.000 euro. Dosarele au fost conexate într-un singur proces în care sunt judecaţi atât patronii clubului, patronii firmei de artificii, pompierii care au fost în control şi nu au luat măsuri, cât şi fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

    Patronii clubului Colectiv — Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu — sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă — patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, scrie realitatea.net

  • Comisia juridică a Camerei a respins cererea DNA de privind urmărirea penală a Rovanei Plumb

    DNA a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează şi pe vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Paul Stănescu, noul ministru al Dezvoltării, vizat într-o anchetă a DNA. Cercetările, in rem

    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că cercetările sunt în curs în acest dosar, fiind o cauză redeschisă de Tribunalul Olt în septembrie 2015, la cererea DNA. Cauza este investigată de Secţia 1 a DNA.

    “Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti – Direcţia Naţională Anticorupţie, având ca obiect confirmarea redeschiderii urmăririi penale privind pe suspecţii Vîlcov Darius Bogdan, Stănescu Paul, Prina Minel Florin, Langa Bogdan Graţian, Tomescu Constantin Cristian, Şerban Laurenţiu Adrian, Ramba Andrei Ovidiu, Bărbulescu Andra şi Oprescu Marius. În baza art. 335 alin.4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr.223/C2/2015 din 15.07.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti – Direcţia Naţională Anticorupţie prin care s-a dispus infirmarea rezoluţiei nr.271/P/2012 din data de 05.07.2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciului Teritorial Craiova şi confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr.271/P/2012”, este decizia Tribunalului Olt din 2015.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro