Tag: dispunere

  • Turcia prelungeşte trei luni starea de urgenţă

    Turcia a dispus, luni, prelungirea stării de urgenţă instituite după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, anunţă vicepremierul Numan Kurtulmus.

    “Vicepremierul Numan Kurtulmus a anunţat prelungirea stării de urgenţă cu trei luni”, au declarat surse citate de agenţia Anadolu.

    Administraţia Recep Tayyip Erdogan a instituit starea de urgenţă pe 15 iulie, în contextul tentativei de lovitură de stat militară soldată cu moartea a peste 300 de persoane şi rănirea altor 2.100.

    Aproximativ 40.000 de persoane au fost arestate preventiv în urma complotului militar eşuat.

  • O româncă de 28 de ani a realizat ceva unic în lume. Companii precum Google sau Lincoln Labs îi fac sute de oferte

    Raluca Ada Popa este doctor în informatică şi una dintre cele mai de succes femei din lume. La doar 29 de ani, tânăra din Sibiu şi-a luat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi a pus la punct softul care ar putea să ne protejeze datele confidenţiale împotriva hackerilor si guvernelor. Giganţii IT au fost dispuşi să ofere sume considerabile pentru a beneficia de proiectele acesteia.

    Proiectul ei este denumit CryptDB şi începând din 2013 este folosit de companii de renume precum Google şi Lincoln Labs. Raluca Ada Popa proiectează sisteme informatice nedescifrate până acum de nimeni; Mylar, spre exemplu, este un program al româncei care criptează datele mai bine decât orice alt program de pe piaţă. Programul a fost dezvoltat şi publicat în 2013-2014 şi este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston.

    În anul 2013-2014 a aplicat pentru un post de profesor universitar, iar după interviuri a primit oferte de angajare de la toate facultăţile de top din lume, inclusiv MIT, Stanford, Berkeley, Harvard, Princeton şi a decis să accept oferta de la Berkeley.

    Raluca Ada Popa a câştigat anul acesta premiul  pentru cel mai bun student român din străinătate. Premiul a fost acordat de Liga Studenţilor Români din Străinătate în urma jurizării realizate de peste o mie de personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat, studenţi şi absolvenţi români şi membri LSRS din peste 50 de ţări. Liga Studenţilor Români din Străinătate  a sărbătorit, în 2015, şase ani de activitate.


     

  • Aţi fi dispuşi să călătoriţi stând în picioare în avion? Cum ar putea arăta noile locuri

    Locurile în picioare ar putea apărea în transportul aerian. Scaunul vertical este un concept care ar putea fi implementat în următorii cinci ani într-o încercare a companiilor aeriene de a tăia şi mai mult din costuri, relatează CNN.

    “Mi-a venit această idee în timp ce mă uitam la diferite moduri prin care s-ar putea reduce preţul biletului de avion”, a declarat Fairuz Romli, autorul conceputului şi profesor în ingineri aerospaţială la universitatea Putra Malaysia.

    Potrivit studiului lui Romli, aplicând scaunele verticale costul biletului s-ar reduce cu 44% şi capacitatea aeronavei cu 21%.
    “Zbor foarte des, mai ales pe rute interne şi de multe ori timpul de zbor este atât de scurt, încât după ce mi-am pus centura de siguranţă trebuie să o şi dau jos”, a mai spus Romli
    “Aşadar pe zborurile cu o durată atât de scurtă chiar avem nevoie să stăm pe scaun?”, se întreabă profesorul.

    El nu este singurul care s-a gândit la această soluţie. Airbus, Spring Airlines sau Ryanair au studiat posibilitatea implementării locurilor în picioare. Ryanair se gândea la asta de mai mulţi ani, dar purtătorul de cuvânt al companiei a declarat recent pentru CNN că Ryanair a abandonat această idee.

    “Noi nu credem că această idee este una bună”, a spus Mark Hiller, CEO alv Recaro Aircraft Seating, unul dintre cei mai mari furnizori de scaune pentru aeronave. “Din punctul nostru de vedere, pasagerii nu vor accepta să zboare aşa. Chiar dacă vor trece toate testele de certificare, pasagerii vor trebui să sacrifice foarte mult din confortul lor, chiar şi pentru zborurile scurte”, continuă HIller.

  • Locuri în picioare în avioane: aţi fi dispuşi să călătoriţi în aceste condiţii?

    Locurile în picioare ar putea apărea în transportul aerian. Scaunul vertical este un concept care ar putea fi implementat în următorii cinci ani într-o încercare a companiilor aeriene de a tăia şi mai mult din costuri, relatează CNN.

    “Mi-a venit această idee în timp ce mă uitam la diferite moduri prin care s-ar putea reduce preţul biletului de avion”, a declarat Fairuz Romli, autorul conceputului şi profesor în ingineri aerospaţială la universitatea Putra Malaysia.

    Potrivit studiului lui Romli, aplicând scaunele verticale costul biletului s-ar reduce cu 44% şi capacitatea aeronavei cu 21%.
    “Zbor foarte des, mai ales pe rute interne şi de multe ori timpul de zbor este atât de scurt, încât după ce mi-am pus centura de siguranţă trebuie să o şi dau jos”, a mai spus Romli
    “Aşadar pe zborurile cu o durată atât de scurtă chiar avem nevoie să stăm pe scaun?”, se întreabă profesorul.

    El nu este singurul care s-a gândit la această soluţie. Airbus, Spring Airlines sau Ryanair au studiat posibilitatea implementării locurilor în picioare. Ryanair se gândea la asta de mai mulţi ani, dar purtătorul de cuvânt al companiei a declarat recent pentru CNN că Ryanair a abandonat această idee.

    “Noi nu credem că această idee este una bună”, a spus Mark Hiller, CEO alv Recaro Aircraft Seating, unul dintre cei mai mari furnizori de scaune pentru aeronave. “Din punctul nostru de vedere, pasagerii nu vor accepta să zboare aşa. Chiar dacă vor trece toate testele de certificare, pasagerii vor trebui să sacrifice foarte mult din confortul lor, chiar şi pentru zborurile scurte”, continuă HIller.

  • Autorităţile turce au dispus închiderea a peste 130 de instituţii mass-media

    Autorităţile din Turcia au anunţat că vor închide 131 de instituţii mass-media, în urma tentativei de lovitură de stat din 15 iulie, relatează BBC News online.

    Lista instituţiilor care urmează să fie închise cuprinde trei agenţii de ştiri, 16 canale de televiziune, 23 posturi radio, 45 de ziare, 15 reviste şi 29 de edituri, potriivit Mediafax.

    În cele mai multe cazuri este vorba de instituţii media locale, însă pe listă sunt şi câteva care au o audienţa naţională.

    Multe dintre aceste instituţii au legături cu clericul musulman Fetullah Gulen, care este acuzat de guvernul turc că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din data de 15 iulie.

    Mai mult, în această săptămână, autorităţile au emis mandate de reţinere pe numele mai multor zeci de jurnalişti, inclusiv 47 de foşti jurnalişti de la publicaţia Zaman, unul dintre cele mai populare ziare din Turcia înainte de a fi preluat de stat în luna martie.

    Autorităţile militare au anunţat că 8.651 din membrii ai forţelor armate turce au fost implicaţi în tentativa de lovitură de stat.

    Aproximativ 60.000 de persoane au fost suspendate din funcţii sau arestate după tentativa de lovitură de stat din Turcia, în contextul în care Administraţia Recep Tayyip Erdogan a lansat o campanie împotriva susţinătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah Gulen.

  • Cea mai îndrăzneaţă decizie a Turciei. Decizia care pune sub semnul întrebării vieţile a zeci de mii de oameni

    Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a dispus miercuri seară instituirea stării de urgenţă în Turcia, la nivel naţional, timp de cel puţin trei luni, în cadrul măsurilor luate după tentativa de lovitură de stat. “Obiectivul instaurării stării de urgenţă este de a lua în mod rapid şi eficient măsurile necesare pentru a elimina ameninţările la adresa democraţiei în ţara noastră, la adresa statului de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor turci”, a declarat Recep Erdogan.

    Ce a făcut Erdogan. Acestă decizie pune sub semnul întrebării vieţile a zeci de mii de oameni 

     

  • Aur pentru România: echipa feminină de junioare a câştigat Campionatul European de tenis de masă

    Echipa feminină de junioare a României a cucerit medaliile de aur la Campionatele Europene de tenis de masă pentru cadeţi şi juniori de la Zagreb, marţi, după ce a dispus în finală de Serbia cu scorul de 3-0, potrivit Digi24.

    Punctele echipei României, antrenată de Petre Arnăutu, au fost aduse de Adina Diaconu, care a trecut cu 3-2 (6-11, 7-11, 14-12, 11-6, 11-3) de Izabela Lupulesku, de Andreea Dragoman, victorioasă cu 3-0 (12-10, 11-3, 11-5) în meciul cu Dragana Vignjevic, şi de Andreea Clapă, care a dispus de Tijana Jokic cu 3-1 (11-6, 3-11, 11-8, 11-2).

    Competiţia va continua în această săptămână cu probele individuale.

  • Ursus Breweries lansează oficial cidrul Kingswood pe piaţa din România

    Ursus Breweries, cel mai mare jucător de pe piaţa berii din România, lansează oficial pe piaţa locală marca premium de cidru Kingswood, scrie Ziarul Financiar

    Produsul este disponibil în sticle nereturnabile de 0,4 litri şi are o concentraţie de alcool de 4,5%.

    “În prezent, cidrul reprezintă un segment de băuturi alcoolice extrem de dinamic în România, care se remarcă printr-un potenţial de creştere pentru următorii ani. Consumatorii români sunt dispuşi din ce în ce mai mult să experimenteze gusturi noi, să îndrăznească mai mult, să se bucure de experienţe inedite”, a declarat Mihai Bârsan, Vicepreşedinte Marketing Ursus Breweries pentru ZF

  • Aţi fi dispuşi să plecaţi în vacanţă fără să ştiţi unde veţi ajunge?

    O companie din Statele Unite s-a gândit că oamenii vor răspunde “da” la întrebarea din titlu, aşa că oferă vacanţe de 3 zile de-a lungul şi de-a latul ţării.

    Pack Up + Go a fost înfiinţată acum 6 luni de Lillian Rafson, o tânără de 23 de ani care a înţeles potenţialul unui astfel de business. În funcţie de buget (care poate varia între 350 şi 2.000 de dolari) şi preferinţe, ea pregăteşte vacanţe de 3 zile dar nu oferă niciun detaliu turiştilor; astfel, ei află unde îşi vor petrece vacanţa atunci când ajung la aeroport.

    “Vacanţele mele preferate au fost cele spontane, pline de recomandări pe care nu le-aş fi găsit în vreun ghid”, a povestit Rafson celor de la Tech Insider.

    Fondatoarea Pack Up + Go a explicat că toate vacanţele sunt gândite astfel încât distanţa de parcurs să fie cât mai mică. “Dacă cineva din New York apelează la serviciile noastre nu îl vom trimite la San Diego, pentru că ar pierde jumătate din timp pe avion”, a mai spus Rafson.

    Compania avea ca target, în primul an, organizarea a 100 de vacanţe. Până acum, în doar 6 luni, Pack Up + Go a “pus la cale” peste 250 de călătorii.

  • În vizită, acasă la Rolls-Royce

    Totul începe de la culoare, iar un Rolls-Royce poate fi vopsit în orice culoare doreşte clientul. Mai exact în orice culoare sau combinaţie din cele 40.000 de nuanţe, astfel încât şi cea mai excentrică cerinţă a unui client poate fi rezolvată.

    Din 2003, de când brandul Rolls-Royce a fost relansat de BMW Group, după ce nemţii au preluat numele, sigla, grila radiatorului şi celebra statuetă, englezii au utilizat 500 de culori pentru aproximativ 20.000 de automobile. Cu ce se deosebeşte vopseaua Rolls-Royce de restul? Aceasta include tratamente suplimentare faţă de cele utilizate la un autoturism obişnuit, astfel încât luciul să fie impecabil.

    Tot la nivelul caroseriei se remarcă o linie simplă, pe lateral – celebra Coach Line, distinctivă, trasată în zona mediană, pe toată lungimea vehicului. Coach Line este realizată manual, cu pensula, de un aşa-numit master coachliner. Este singura lui ocupaţie în fabrică. Iar el este singurul care poate trasa celebra linie; acum are un ucenic, o fată, acceptată de către Rolls-Royce.

    Trei ore durează trasarea fiecărei linii, pentru precizie, iar Phantom are de obicei două linii. Unii clienţi preferă ca o linie să se termine cu un simbol pictat sau blazonul casei lor. Nu toate modelele sunt împodobite cu Coach Line şi au fost situaţii când cei de la uzină l-au trimis pe master couchliner cu pensula la client acasă, după ce acesta s-a decis că doreşte liniile speciale după cumpărarea maşinii. Uzina Rolls-Royce este singura fabrică din Goodwood şi a fost construită de BMW deoarece Volkswagen Group a cumpărat uzina din Crewe, unde Rolls-Royce era produs alături de Bentley. Numele şi emblemele RR însă au fost cumpărate de BMW direct de la Rolls-Royce, producătorul de motoare de avion, cu care bavarezii colaborau încă din anii ’70. Reprezentanţii celor două mărci au bătut palma, iar Rolls-Royce a ajuns pe mâna celor de la BMW pentru numai 40 milioane de lire sterline. Cei de la BMW au câştigat astfel dreptul de a folosi marca, statueta şi grila – căreia i se spune Pantheon, precum coloanele unui templu. Grila este considerat distinctivă, definitorie pentru marca britanică.

    Volkswagen a primit Bentley şi vechea uzină pe care a modernizat-o, însă şi acum, în Crewe, englezii plâng după Rolls-Royce.

    Între cele două companii a existat şi un proces, iar părţile au ajuns la un acord: Volkswagen a produs Rolls-Royce până în 2002, când în producţie era celebrul Silver Seraph, iar de la 1 ianuarie 2003 a început producţia celor de la BMW pentru Rolls-Royce la Goodwood. În orăşelul englez Goodwood, aflat la 100 de kilometri de Londra, nu existase o fabrică, iar bavarezii au ridicat-o din temelii. Ce s-a schimbat? Vechile modele Rolls-Royce practic împărţeau platforma cu Bentley, motiv pentru care modelele dinainte de Phantom merg acum în atelierele celor din Crewe.

    Locul pe care au construit fabrica nu este unul ales la întâmplare, fiind amplasat pe domeniul lordului March, cel care organizează o cursă faimoasă de cai şi competiţii auto, inclusiv celebrul festival al vitezei de la Goodwood. Dar a existat o condiţie: lordul a dorit ca în momentul în care iese pe balcon dimineaţa să nu vadă nicio construcţie. Pentru a-i respecta dorinţa, germanii au clădit fabrica în spatele unui deal; ca să-l mulţumească şi mai tare, pe acoperişul fabricii au fost plantaţi copaci şi gazon, pentru a se integra şi mai bine în peisaj.

    În plus, procesul de producţie este special – o limuzină Phantom este asamblată şi pregătită de livrare în cinci zile şi jumătate, în timp ce la un Ghost, Wraith sau noul cabriolet Dawn se lucrează o zi şi jumătate. Dar un Rolls-Royce este un Rolls-Royce datorită procesului de personalizare. Spre exemplu, până la sfârşitul Celui de-al doilea Război Mondial, Rolls oferea doar şasiul automobilului, iar clienţii mergeau la un carosier pentru o comandă cât de poate de personalizată, aşa cum sunt făcute costumele su misura la croitor. Istoria continuă: chiar dacă acum caroseria este aceeaşi, materialele sunt personalizate. De pildă la interior tapiţeria poate fi din mătase, din piele de struţ, aligator sau chiar din blană de iepure, nu numai deja clasica piele naturală. În plus, pielea este prelucrată atât manual, când vine vorba de broderie, dar şi cu laserul, atunci când este necesară precizie extremă.

    Alte materiale speciale, rar întâlnite în interioarele maşinilor, sunt marmura sau piatra, în timp ce iluminatul este asigurat de nu mai puţin de 1.340 de cabluri de fibră optică. Acestea pot fi aranjate astfel încât pot fi recreate constelaţii, un logo sau un blazon. Echiparea se numeşte Starlight Headliner şi pentru realizarea ei sunt necesare 14 ore, fiecare cablu fiind amplasat manual.

    Furnirul ales pentru planşa de bord poate fi dintr-un lemn cu pori deschişi; pentru că nu este lucios, întreg procesul este realizat manual, fiind necesare chiar şi şase săptămâni din momentul în care sosesc plăcile până ajung la formele finale. Toate aceste detalii – şi altele – sunt importante pentru clienţi, în contextul în care aproape toate modelele livrate sunt alese cu mare luare-aminte de aceştia. Pentru a da un alt exemplu în ce priveşte atenţia la detalii, britanicii s-au gândit inclusiv la un spaţiu destinat umbrelei, în portieră, spaţiu cu ventilaţie specială, pentru a elimina riscul menţinerii umezelii.

    Rezultatul? Anul trecut a fost al doilea cel mai bun din istoria mărcii britanice, cu aproape 3.800 de maşini livrate la nivel mondial, Rolls-Royce fiind cel mai bine vândut brand cu preţuri de peste 200.000 de euro. Cel mai bun dealer rămâne cel din Abu Dhabi, iar Statele Unite îşi menţin poziţia de cea mai mare piaţă. În România, un Rolls-Royce poate fi achiziţionat prin intermediul Automobile Bavaria Group, care la Bucureşti deţine un service oficial, dar şi un dealer la München.