Tag: discutare

  • Trei ardeleni au creat de la zero un business evaluat la 1 milion de euro

    “Atunci când ieşi în oraş, să mănânci la un restaurant ori să te bucuri de o bere cu prietenii, ajungi să aştepţi mai mult decât ai vrea pentru un meniu şi pentru notă?“ este întrebarea cu care începe filmul de prezentare a aplicaţiei Fast Order, dezvoltată de ardelenii Lucian Cramba, Bogdan Herea şi Alexandru Coman. Întrebarea rezumă conceptul de la care a pornit dezvoltarea aplicaţiei: aglomeraţia, personalul nepregătit, o satisfacţie redusă a clientului, lipsa de informaţii în ceea ce priveşte clienţii restaurantelor – sunt câteva dintre problemele pe care Lucian Cramba spune că reuşesc să le adreseze prin Fast Order. Lansată în martie 2016, aplicaţia este folosită în 100 de unităţi HoReCa din toată ţara, dar şi din afara graniţelor – ajunge chiar şi în Dubai, New York şi în câteva oraşe europene. Dacă investiţia iniţială în aceasta a fost proprie (cam 50.000 de euro, ai antreprenorilor Lucian Cramba şi Alex Coman), ulterior start-up-ul a atras peste 300.000 de euro prin două runde de finanţare. Prima, anul trecut, când Bogdan Herea, proprietarul furnizorului clujean de servicii IT Pitech+Plus a investit 125.000 de euro şi, recent, 200.000 de euro primiţi din partea unui grup de investitori privaţi în start-up-uri inovative. Lucian Cramba previzionează venituri de 200.000 de euro pentru cel de al doilea trimestru al anului şi spune că start-up-ul a ajuns să fie evaluat la circa 1 milion de euro. În prezent, acţionariatul majoritar este deţinut de Alex Coman, Bogdan Herea, Lucian Cramba; acţionarii minoritari, nou intraţi în firmă, deţin circa 20% din start-up.

    Concret, aplicaţia poate fi folosită acum de către clienţii restaurantelor în care aceasta este implementată. Clientul are posibilitatea să scaneze un QR code prin intermediul căruia este localizat şi are totodată acces la meniul restaurantului. Poate să realizeze comenzile direct de pe smartphone; totodată, aplicaţia permite şi chemarea unui chelner, solicitatea de debarasare a mesei sau solicitarea notei de plată. În plus, prin intermediul acesteia, nota de plată poate fi achitată direct de pe telefon şi poate fi chiar împărţită între mai mulţi participanţi la masă (acum lucrează la implementarea unui sistem de plată cu cardul printr-un parteneriat cu Banca Transilvania şi Romcard).

    Poate aceasta să înlocuiască ospătarii unui restaurant? Lucian Cramba spune că aplicaţia vine în completarea serviciilor unui ospătar şi nu în defavoarea lui. ”Din studiile pe care le-am făcut până acum, am înţeles că meseria de ospătar nu mai este privită ca una din care angajaţii să vrea să să iasă la pensie. De obicei este un job part time, pentru o vară sau două; de aceea, servirea lasă de dorit. Noi oferim o unealtă restaurantelor, prin să poată depăşi această barieră“. Antreprenorul se referă la un scenariu în care numărul comenzilor creşte foarte mult într-o seară aglomerată şi sunt prea puţin chelneri. ”Pot să gestioneze lucrurile într-un mod eficient? Noi am spune că nu. De aceea este nevoie de ei – atât pentru preluarea comenzilor, cât şi pentru customer support.“ Aplicaţia este totodată şi o modalitate de acumulare a datelor despre clienţi – de la cine sunt, la ce preferinţe şi tendinţe de consum îi caracterizează; astfel, potrivit lui Cramba, ospătarilor le rămâne mai mult timp să se ocupe de clienţii care au nevoie de interacţiunea umană.

    Lucian Cramba, care se autodescrie ”plecat de acasă de la 18 ani ca să fac afaceri şi niciodată n-am fost angajat“, povesteşte că ideea dezvoltării Fast Order i-a venit în urmă cu cinci ani, când avea o cafenea în Alba Iulia. A ajuns atunci la concluzia că nu există o metodă eficientă de a servi un număr mare de clienţi în timpul orelor aglomerate. Între timp, proprietarul clădirii în care era cafeneaua a decis să construiască în locul acesteia un bloc, dar ideea lui a rămas în picioare. Faptul că tehnologia nu era însă atât de avansată atunci nu i-a permis să dezvolte aplicaţia la acel moment; de pildă, internetul wireless era prea scump pentru a fi folosit peste tot pe telefoanele mobile. Astfel, împreună cu Alex Coman, abia în 2015 a pus bazele aplicaţiei, într-o formă rudimentară, care să valideze conceptul şi să verifice modul în care ideea era primită de proprietarii de restaurante, cât şi de clienţii acestora. ”Când ne-am dus la primul restaurant şi le-am povestit ce vrem să facem, le-am spus: este un produs care nu mai există, este foarte posibil să vă dea peste cap sistemul care deja funcţionează aici, costă şi bani, nu avem experienţă în domeniul HoReCa, are şi probleme tehnice, dar vreţi să îl testaţi?“ De altfel, scepticismul celor din industrie reprezintă în continuare o problemă de care se lovesc. ”A fost destul de greu la început, dar am fost perseverenţi, am învăţat foarte mult din piaţă şi am pus şi în aplicare ce am învăţat în produsul pe care îl avem astăzi, care în fiecare zi este îmbunătăţit.“

    Dacă iniţial doar Alexandru Coman s-a ocupat de dezvoltarea aplicaţiei, în prezent el coordonează o echipă formată din şapte programatori care lucrează la îmbunătăţirea şi dezvoltarea funcţionalităţilor acesteia.

  • Premierul desemnat, Mihai Tudose, discută cu Liviu Dragnea despre componenţa şi structura Guvernului

    Tot în cursul zilei de marţi, Dragnea i-a convocat pe premierul Mihai Tudose şi noii miniştri la Vila Lac 1, la ora 13.00, pentru o discuţie exploratorie privind structura Guvernului, în condiţiile în care unele ministere se vor comasa, iar altele vor fi unificate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING NEWS! Un gigant mondial vine la BUCUREŞTI. Anunţul ŞOC tocmai a fost făcut. Este cea mai mare veste pentru Capitală

    Amazon, cel mai mare retailer on­line din lume, este la un pas de a semna închirierea a 10.000 mp de biro­uri în proiectul Globalworth Campus din Bucureşti cu posibilitatea de a se extinde la 12.000 mp, potrivit unor date din piaţă. În cadrul birourilor vor lucra cel puţin 1.000 – 1.200 de angajaşi ai companiei americane. Mai mult, acesta este primul mare deal care ar putea fi semnat de Ioannis Papalekas pentru Globalworth Campus din Pipera la un an de când a picat contractul semnat cu cei de la Telekom. Compania de telecomunicaţii urma la acel moment să închirieze 25.000 mp de birouri în proiectul fondului de investiţii din Pipera, însă în cele din urmă aceţtia au extins contractul cu GTC pentru birourile din City Gate, din Piaţa Presei pentru 13.000 mp în martie anul trecut.

    Cererea pentru extindere din partea Amazon vine la mai pu­­­ţin de un an de când compania americană a semnat pentru închirierea unei suprafeţe de 13.500 mp în Iaşi, în clădirea United Bu­si­ness Center (UBC) 5 din cadrul centru­lui de birouri Palas, controlat de Iulian Das­călu.

    La o chirie medie de 12 euro/mp, contractul s-ar ri­di­ca la circa 1,4-1,5 mili­oane de euro a­nual, potrivit cal­cu­lelor ZF.

    Compania ame­ricană ar fi demarat deja recrutările în Bucu­reşti, o parte din­tre oamenii deja selectaţi făcând parte din echipa centrului de dezvoltare de software deţinut în Capitală de gigantul american Intel şi care se află în prezent în plin proces de reducere a activităţii, după ce producătorul de microprocesoare a luat decizia de a renunţa la operaţiunile de pe mai multe pieţe mici din Europa, inclusiv România, potrivit informaţiilor obţinute de pe piaţă de ZF. „Transferul” unor foşti angajaţi de la Intel către noul birou al Amazon din Bucureşti este confirmat de informaţiile publicate pe reţeaua de socializare LinkedIn de o serie de angajaţi, care menţionează că după încheierea „capitolului” Intel lucrează pentru retailerul online în Bucureşti, din noiembrie 2016 sau ianuarie 2017. Toţi angajaţii care au plecat de la Intel la Amazon sunt ingineri software.

    Printre cele mai mari clădiri noi care vor fi gata anul acesta sunt cele din zona Orhideea, precum The Bridge şi Orhideea Towers alături de primele două clădiri de birouri ale InterIkea de la Timpuri Noi. Pe lângă acestea, Ioannis Papalekas va livra în acest an proiectul Globalworth Campus pe Dimitrie Pompeiu în Pipera Sud de 60.000 mp de birouri. În zona Orhideea BCR a semnat pentru 20.000 mp în The Bridge, iar Misys, companie de software financiar, a luat 8.000 mp cu posibilitate de extindere la 13.000 mp în Orhideea Towers.

    Din punct de vedere al livrărilor, proiectele noi au totalizat anul trecut 297.000 metri pătraţi de aproape 5 ori faţă de 2015. Estimările pentru acest an vizează finalizarea a circa 185.000 metri pătraţi. Cea mai mare suprafaţă de birouri noi va fi construită în Centru-Vest – 35% din oferta nouă anunţată spre livrare în 2017.

    Amazon România a deschis în toamnă un nou centru de dezvoltare şi tehnologie în Iaşi, creând 400 de locuri de muncă permanente care se adaugă celor 600 pe care compania le avea deja în România.

    Noul sediu Amazon din România găzduieşte patru departamente: Technology Development, Compliance Operations, Retail Services şi Digital Imaging, toate fiind implicate în dezvoltarea soluţiilor tehnologice şi consolidarea operaţiunilor de pe site-ul Amazon. Amazon angajează de regulă ingineri şi dezvoltatori software, cercetători, analişti de business, specialişti în comerţ sau manageri de conformitate.

    Din 2005 şi până acum, Amazon a investit la nivel local aproximativ 40 de milioane de euro şi a creat 600 de locuri de muncă. Este vorba de joburi inovatoare, cu o valoare adăugată mare pentru că vorbim despre recrutarea de ingineri software, cercetători, analişti de date sau dezvoltatori de conţinut.

    Până la începutul lunii iunie, Globalworth, fondul de investiţii controlat de omul de afaceri Ioannis Papalekas a semnat contracte pentru a închiria o suprafaţă adiţională de 16.600 mp GLA în cadrul proprietăţilor pe care le deţine, ajungând la o suprafaţă totală închiriată de 413.200 mp cu o durată medie contractuală de 6,3 ani la 30 mai 2017, potrivit companiei. Acest lucru înseamnă că domină contractele de închiriere pe cinci ani, în detrimentul celor pe şapte. În total, rata de ocupare medie GLA este de 89,7%, la care se adaugă o suprafaşă comercială GLA adiţională de 11.500 mp semnată în cadrul unui precontract, ce creşte suprafaţă închiriată la un procent de 92,2%

    Gradul de ocupare din Globalworth Tower şi proiectul Gara Herăstrău a crescut la 96,3% la data de 30 mai, respectiv 75,4%. Este de notat că există opţiuni pentru chiriaşii din Gara Herăstrău de a creşte gradul de ocupare la peste 95% În 2017 am îmbunătăţit ratele de ocupare în Globalworth Plaza cu 12,9% la 42,6%. De asemenea, şi gradul de ocupare în proiectul City Offices, fostul City Mall, a crescut cu 12,7% la un total de 34,5%.

    De asemenea, potrivit unui raport pe bursă al Globalworth, fondul de investiţii este în prezent în diferite stagii de discuţii sau negocieri cu un număr de chiriaşi pentru a închiria spaţiul rămas disponibil şi s-au semnat contracte de preînchiriere pentru încă 11.500 mp în Globalworth Plaza şi City Offices, care le-ar creşte gradul de ocupare la 78,1, respectiv 42,9%.

    Printre contractele semnate în acest an se numără cel cu Huawei pentru 6.700 mp în Globalworth Tower, Printec cu 1.300 mp în Globalworth Plaza (fostul Nusco Tower), Nespresso cu 645 mp în Globalworth Tower şi 580 mp în Green Court B către EBV.  La acestea se adaugă Wipro în Globalworth Tower, pentru 3.900 mp, Global Compass în City Offices cu 3.300 mp, Zara în Globalworth Tower cu 1.300 mp, Coface în Globalworth Plaza cu 1.200 mp, Prime Kapital Development – compania fondată de foştii manageri ai fondului de investiţii NEPI – Martin Slabbert şi Victor Semionov, cu 1.100 mp în Globalworth Tower, Baker Tilly în Gara Herăstrău pentru 800 mp.

    Dincolo de proiectele de birouri se adaugă cele industriale, închiriate integral către Valeo Lightnings în Timişoara şi Dacia la Oarja.

  • Întâlnire Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, la Bruxelles: L-am asigurat că România este o ţară stabilă. Am propus ca proiectul bugetului zonei euro să fie deschis şi pentru noi

    Klaus Iohannia a afirmat că îi asigură pe parteneri din proprie iniţiativă că România este o ţară stabilă.

    “Este important să spun partenerilor de discuţii că suntem o ţară stabilă. Nu este o problemă dacă se schimbă Guvernul”, spus preşedintele.

    Klaus Iohannis a avut, o întâlnire bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la Bruxelles, iar întrevederea dintre cei doi şefi de stat a durat aproximativ 30 de minute, precedând lucrările Consiliului European.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Efectul Londra: Companiile aviatice asiatice au aversiune faţă de riscul politic din Europa şi SUA

    Atentatele de la Londra şi dezbaterea privind restricţiile de călătorie în Statele Unite au fost principalele subiecte discutate duminică la reuniunea directorilor companiilor aeriene, cel mai mare eveniment anual al industriei de profil, informează agenţia de ştiri Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ingredientul ascuns din bere pe care majoritatea oamenilor nu ştiu că este folosit. “Este destul de dezgustător dacă stai să te gândeşti”

    Mai puţin cunoscut este însă faptul că berea la halbă conţine o substanţă extrasă din peşte şi, potrivit BBC, organizaţii internţionale solicită producătorilor de bere să investigheze alternative pentru aceasta, din cauza problemelor de etică ale consumatorilor vegani.

    Se pare că ihtiocolul (cleiul de peşte – extras din vezica peştilor) se află pe pe lista de ingrediente a berii la halbă şi este foarte probabil să se regăsească şi în berea pe care aţi consumat-o dvs. astfel de-a lungul timpului. Încă din secolul XIX, acest ingredient a fost folosit în scopul creşterii clarităţii berii. Totodată, o face mai luminoasă şi, astfel, mai atrăgătoare pentru consumatori. Ingredientul este folosit de producătorii de bere, fie că vorbim despre giganţii în domeniu sau despre microberării.

    Prezenţa acestui ingredient a devenit însă o problemă pentru vegetarieni şi vegani,  mulţi dintre ei nu au realizat până acum că trebuie să fie atenţi la acest aspect.

    Există însă berării care au renunţat deja la acest ingredient. Spre exemplu, berăria Twisted Barrel din Anglia a decis să nu folosească acest ingredient la scurt timp după fondarea companiei, în 2014. Fondatorul acestei companii, Tim Boswarth, a devenit vegan în urmă cu doi ani şi a declarat pentru BBC că a fost şocat atunci când a aflat despre acest ingredient.

    ”Este destul de dezgustător dacă stai să te gândeşti, chiar şi pentru oamenii care consumă carne; este pur şi simplu un lucru despre care nu se discută.Nimeni nu vrea să se promoveze prin a spune că filtrează berea prin intermediul peştilor morţi”, a declarat el în interviul acordat BBC.

    În afară de aspectele etice care ţin de veganism, producătorul a observat că acest ingredient alterează şi aroma berii. ”Din ce în ce mai mulţi oameni ştiu acum că berea nu trebuie să fie clară – nu contează cum arată, iar cleiul de peşte este folosit doar din considerente estetice.”

    În prezent, organizaţii internaţionale au solicitat producătorilor de bere să caute alternative pentru înlocuirea acestui ”ingredient ascuns”. 

  • Dacian Cioloş s-a întâlnit cu Prinţul Charles la reşedinţa acestuia din Anglia

    ”Cu Prinţul Charles de Wales, la reşedinţa sa de la Highgrove, Anglia, vorbind despre cum putem susţine împreună fermierii români şi păstrarea patrimoniului României”, a postat Dacian Cioloş pe Facebook, alături de o fotografie în care apar cei doi.

    Fostul premier a precizat că discutat cu Prinţul Charles şi Aura Woodward, directoarea Fundaţiei Printul de Wales Romania, despre colaborarea concretă cu Platforma România 100 în susţinerea pentru comercializare a produselor naturale româneşti şi un posibil program de punere în valoare a cetăţilor medievale din Transilvania care să ajute la crearea de locuri de muncă pentru localnici.

  • Rusia, SUA şi ONU ar putea avea o întrevedere la Geneva pentru a discuta despre Siria – oficial rus

    Bogdanov a adăugat de asemenea că Moscova aşteaptă confirmarea Washingtonului că această întrevedere va avea loc.

    Statele Unite şi Rusia au avut o serie de dispute vehemente privind viitorul Administraţiei Bashar al-Assad, dar tensiunile par să se fi diminuat după discuţiile “sincere şi substanţiale” pe care le-au avut la Moscova preşedintele rus, Vladimir Putin, şi secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou festival de amploare în România: organizatorii UNTOLD lansează NEVERSEA

    Primăria Constanţa îşi anunţase, în martie, intenţia de a pune litoralul românesc pe harta internaţională a destinaţiilor turistice de tip festival prin organizarea unui eveniment muzical de amploare, iar Decebal Făgădău i-a invitat pe reprezentanţii celui mai popular festival din Europa, UNTOLD, pentru a discuta posibilitatea dezvoltării unui nou proiect pe litoralul Mării Negre. Aşa s-a născut NEVERSEA, „cel mai mare festival pe plajă, de la malul Mării Negre”.

    Potrivit lui Decebal Făgădău, Constanţa merită să găzduiască cel mai important festival desfăşurat în aer liber, la malul mării, oraşul urmând să devină un punct important pe harta festivalurilor din Europa.

    Făgădău crede că un astfel de eveniment va atrage mii de turişti străini şi români, iar economia oraşului va avea extrem de mult de câştigat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un alt miliardar se pregăteşte să candideze în Statele Unite: “Mi-am dat seama cât aş fi regretat dacă alegeam să stau deoparte”

    “Am discutat despre cât de mare ar fi ameninţarea unui Trump ajuns la putere”, a explicat Cuban într-un email. “Am încercat să ne dăm seama cât de important este ca eu să mă implic, şi cât de mult aş fi regretat dacă aş fi ales să stau deoparte.”

    El mai spune că alături de familia sa simte că a luat-o într-o direcţie corectă, şi că are o platformă şi o voce pentru anii ce vor urma.

    La 58 de ani, Mark Cuban este şi el un om de afaceri care a pornit de la zero, deţinând acum, printre altele, clubul de fotbal american Dallas Mavericks. Şi pare din ce în ce mai decis să candideze la preşedinţie, scriu cei de la Business Insider.

    Înainte de alegerile din 2016, Cuban s-a ferit de viaţa politică, dar în ultimul timp el a început să vorbească deschis despre posibilitatea de a candida în 2020.

    Cuban s-a născut în 1958 în Pittsburgh, Pennsylvania, în cadrul unei familii de evrei. Bunicul său din partea tatălui şi-a schimbat numele de familie din Chabenisky în Cuban după ce a emigrat din Rusia; bunicii din partea mamei erau de origine română. Prima experienţă de business a avut-o la 12 ani, când a vândut saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi pentru baschet.

    Mark Cuban a urmat cursurile Universităţii din Pittsburgh, unde a devenit membru al frăţiei Pi Lambda Phi; a avut de-a lungul facultăţii mai multe slujbe, cum ar fi barman, instructor de dansuri disco sau organizator de petreceri. S-a transferat apoi la Universitatea din Indiana, de unde a obţinut în 1981 o diplomă în administrarea afacerilor.

    În 1982, Mark Cuban s-a mutat în Dallas, Texas, unde a obţinut un post ca agent de vânzări pentru una din primele companii implicate în comercializarea calculatoarelor, Your Business Software(YBS). A fost concediat după câteva luni şi a decis să pornească propriul său business, MicroSolutions, luând alături de el o parte dintre clienţii YBS.

    A vândut compania 7 ani mai târziu, în 1990, pentru 6 milioane de dolari.