Tag: declaratie

  • Gabriela Firea: Dragnea a oferit primele trei locuri la europarlamentare la cel puţin 30 de colegi

    „Nu am făcut nici armistiţiu şi nici nu am încheiat vreun fel de pact de coabitare cu preşedintele Liviu Dragnea. Nici nu aş fi avut cum, pentru că nu este vorba de o dispută personală care să poată fi încheiată cu o ofertă potrivită. Am spus-o şi o mai repet: nu urmăresc să-i iau locul dlui Dragnea şi nu încerc să obţin niciun fel de avantaj personal. De asemenea, vreau să fie foarte clar că nu intenţionez să destabilizez coaliţia majoritară din parlament sau să pun în pericol programul de guvernare.

    Am ridicat însă nişte probleme, acumulate într-un an şi jumătate de discuţii sterile în partid, care s-au acutizat în ultima perioadă. Tăcerea mea din ultimele zile nu are nicio cauză subterană, spre stupefacţia celor care se hrănesc zilnic doar cu esenţă de complot, ci mi s-a părut normal să las „scena” liberă şi altor colegi care ar putea să contribuie la această dezbatere absolut necesară pentru PSD. Dacă cei mai mulţi au ales să se abţină de la luări publice de poziţie, acest lucru se datorează şi modului perfid în care am fost atacată şi defăimată de către camarila, asumată sau nu, din jurul lui Liviu Dragnea”, precizează, într-o declaraţie pentru MEDIAFAX, primarul Capitalei, Gabriela Firea.

    Vicepreşedintele PSD mai spune că nu va ezita să se alăture „oricărei iniţiative” care are ca scop modernizarea PSD şi că Dragnea a impus partidului o „agendă paralelă şi un stil discreţionar de conducere”.

    „Nu sunt în fruntea niciunei răzmeriţe şi nu am intenţionat să fiu eu cea care dă tonul schimbării în partid. Ştiu însă că sunt mulţi colegi care gândesc la fel ca mine, aşa că nu voi ezita să mă alătur oricărei iniţiative oneste, fie ea scrisoare, rezoluţie sau orice altceva, care are ca scop modernizarea Partidului Social Democrat, readucerea lui aproape de oameni şi de problemele lor, precum şi asumarea fără echivoc a valorilor europene şi nord-atlantice. În urmă cu 3 ani, la congresul care i-a validat alegerea în funcţia de preşedinte al partidului, Liviu Dragnea spunea că trebuie să începem construcţia unui partid nou, autentic de stânga, care va pune pe primul loc oamenii.

    <Vom face politica celor care lucrează în marile întreprinderi, a celor care nu au sâmbăta şi duminica libere, a celor care inovează, a celor care sunt plecaţi în străinătate>. Ne-am lăsat cu toţii amăgiţi de aceste vorbe mari, oamenii ne-au votat covârşitor la alegerile din 2016, iar noi, cei din conducerea partidului l-am sprijinit necondiţionat. Numai că Liviu Dragnea a uitat mult prea repede promisiunile şi a impus partidului o agendă paralelă şi un stil discreţionar de conducere, luând decizii, unele de o importanţă covârşitoare, pe baza consultării cu doar câţiva oameni, unii dintre ei din afara PSD, sau chiar din statul subteran cu care spune că se luptă”, a menţionat Firea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi pescari din Irlanda de Nord au prins ceva neaşteptat în plasă: Este vechi de aproape 10.500 de ani şi intact

    Specimenul are un diametru de 1,8 metri şi fost extras de pe fundul lacului dulce Lough Neagh, la o adâncime de 6 metri şi o distanţă de 1,6 km de ţărm, potrivit Fox News.

    Elanul irlandez (Megaloceros giganteus) a dispărut acum 10.000 de ani. Aceasta a fost una dintre cele mai mari specii de cerb care au trăit pe Pământ. Numele de elan irlandez este incorect, potrivit paleontologilor, deoarece aceasta este o specie de cerb. Mai mult, animalul nu trăia doar în Irlanda, ci şi în alte regiuni din Europa, Asia şi Africa.

    „Am fost şocat când am mers în marginea bărcii şi am văzut craniul şi coarnele”, a declarat Raymond McElroy, unul dintre pescari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu PwC: 4 din 5 executivi (84%) susţin că au proiecte în dezvoltare bazate pe tehnologia blockchain

    În cadrul studiului PwC “Blockchain is here. What’s your next move?” au fost intervievaţi 600 de executivi din 15 state şi teritorii pe tema implicării companiilor lor în utilizarea tehnologiei blockchain şi viziunea pe care o au privind potenţialul acesteia.

    Pe măsură ce tehnologia blockchain remodelează  companiile şi comerţul, studiul indică în mod clar teama organizaţiilor de a nu rămâne în urmă în adoptarea acesteia. Sunt luate în calcul mai multe elemente, cum ar fi faptul că dezvoltarea accelerată în acest domeniu la nivel global oferă oportunităţi de reducere a costurilor, accelerarea vitezei tranzacţiilor,  precum şi un grad mai mare de transparenţă şi trasabilitate.

    Un sfert dintre executivii intervievaţi declară că au început să implementeze tehnologia blockchain. 10% au spus că au proiecte dezvoltate în fază pilot în timp ce 15% au proiecte deja operaţionale. Aproximativ o treime (32%) susţin că au proiecte în dezvoltare, o cincime fiind în fază de cercetare.

    SUA (29%), China (18%), şi Australia (7%) sunt percepute a avea cele mai puternice capabilităţi de a dezvolta proiecte bazate pe această tehnologie. Cu toate acestea, respondenţii cred că în următorii 3 până la 5 ani China va depăşi Statele Unite ale Americii (30%), mutând centrul de influenţă şi activitate privind tehnologia blockchain din SUA şi Europa.

    De asemenea, studiul relevă preponderenţa serviciilor financiare în tehnologia blockchain. 46% dintre respondenţi consideră domeniul financiar drept sectorul lider, iar 41% cred că va deveni în viitorul apropiat (3-5 ani). Printre sectoarele considerate a avea potenţial în următorii 3-5 ani se numără cel energetic şi utilităţile (14%), cel al sănătăţii şi de îngrijire personală (14%), şi cel al producţiei industriale (12%).

    Cele mai mari beneficii ale tehnologiei blockchain vor fi dezvoltate şi răspândite prin intermediul platformelor comune la nivel de industrie. Cu toate acestea, studiul indică faptul că acest lucru nu se va întâmpla în absenţa unor standarde agreate de companii (chiar dacă sunt în competiţie directă).

    În ciuda potenţialului pe care tehnologia blockchain îl are, aproape jumătate (45%) dintre respondenţi identifică încrederea drept unul dintre cele mai mari obstacole în calea adoptării sale. 48% consideră că un alt obstacol este nesiguranţa în privinţa reglementărilor. De asemenea, cele mai multe reţineri în ceea ce priveşte încrederea între utilizatori au fost notate în Singapore (37%), Emiratele Arabe Unite (34%), şi Hong Kong (35%),  indicând, în parte, influenţa serviciilor financiare în dezvoltarea tehnologiei blockchain. Cele mai multe reţineri în ceea ce priveşte incertitudinea din punct de vedere al reglementării au fost observate în Germania (38%), Australia (37%) şi Regatul Unit (32%).

    „Dezvoltarea şi implementarea tehnologiei blockchain pentru a-şi atinge potenţialul nu reprezintă un proiect IT. Este o transformare a modelelor, rolurilor şi proceselor de business. Este nevoie de un context clar de business şi de un ecosistem care să îl susţină; cu reguli, standarde, precum şi flexibilitate în a lucra cu schimbările pe planul reglementărilor. Transparenţa şi trasabilitatea tranzacţiilor trebuie să fie un deziderat comun al tuturor companiilor implicate în dezvoltarea blockchain deoarece numai printr-un astfel de demers se poate spori adopţia la scară largă. Pe de altă parte, considerăm necesară o conlucrare cât mai strânsă între companiile care dezvoltă această tehnologie şi autorităţile de reglementare pentru a creşte gradul de încredere şi a crea un cadru de reglementare care să aibă în vedere particularitatea acestei tehnologii. Iar odată ce au fost adresate aceste două probleme ale blockchain vom asista atât la dezvoltarea de noi aplicaţii şi utilizări cât şi la o adopţie mai facilă a acestei tehnologii” consideră Ionuţ Sas, partener în cadrul Departamentului de taxe şi consultanţă juridică, PwC România. 

    Unul din trei respondenţi, care au declarat o implicare scăzută sau chiar neimplicare în dezvoltarea tehnologiei blockchain, a motivat acest lucru prin absenţa progresului în privinţa costurilor (31%), incertitudinea privind debutul potrivit (24%) precum şi probleme de administrare (14%).

    Studiul identifică patru domenii cheie asupra cărora ar trebui orientată atenţia în procesul de dezvoltare a platformelor interne sau industriale de tip blockchain:

    1. Crearea unui  business case: organizaţiile pot  porni de la un nivel redus, dar trebuie să îşi fixeze un scop al iniţiativei astfel încât ceilalţi participanţi să-l poată identifica şi, ulterior să se poată alinia acestuia.

    2. Dezvoltarea unui ecosistem: Participanţii ar trebui să provină din companii diferite aflate în aceeaşi industrie pentru a lucra împreună la un set de reguli care să stea la baza tehnologiei blockchain. Dintre cei 15% dintre respondenţii care deja aveau aplicaţii în implementare, 88% au declarat fie că erau lideri, fie membri activi în cadrul unui consorţiu blockchain.

    3. Crearea unui design care să ţină cont de activitatea utilizatorilor (ce pot să vadă şi cum pot acţiona): Partenerii au nevoie de reguli şi standarde pentru aprobarea accesului. Implicarea unor profesionişti în zona de risc de la bun început (în domenii precum cel juridic, al conformităţii şi securităţii cibernetice) va asigura crearea unor cadre de funcţionare ale tehnologiei blockchain în care autorităţile de reglementare şi utilizatorii să poată avea încredere.

    4. Adresarea incertitudinii privind reglementarea: Studiul avertizează dezvoltatorii industriei blockchain că ar trebui să urmărească, dar să nu aştepte ca reglementările să evolueze în următorii ani. Din contră, este vital să se implice alături de autorităţile de reglementare în a profila modul în care mediul va evolua.

     

     

  • Toader, după declaraţiile lui Lazăr: E libertate de exprimare. Fiecare, după limitele de înţelegere

    „Eu zic că nu am nevoie să mă pregătesc, ştiu ce am de spus. Teoretic, şi acum aş putea ţine conferinţa”, a declarat ministrul Justiţiei.

    Întrebat cum vede declaraţiile lui Augustin Lazăr care lasă de înţeles că Toader a minţit, ministrul a spus: „Se numeşte libertate de exprimare, iar fiecare se exprimă după cum îi dictează limitele de înţelegere. Ca să nu vorbesc de altele”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbare majoră: Uber nu se mai concentrează pe divizia de maşini

    „Pe termen scurt din punct de vedere financiar, poate că nu este o victorie pentru noi, dar din punct de vedere strategic pe termen lung, credem că este direcţia exactă în care vrem să mergem”, a declarat Dara Khosrowshahi, CEO-ul Uber.

    Compania de car-sharing a investit într-o divizie de biciclete în ultimul an. Bicicletele sale electrice Jump sunt disponibile în opt oraşe din SUA, inclusiv New York şi Washington, iar în curând se va lansa în Berlin.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul prim-ministru australian promite stabilitate şi schimbări generale

    „Treaba noastră este să ne asigurăm că vom repara atât relaţiile interne din pardit, cât şi pe cele din Parlament”, a declarat Morrison în prima sa apariţie publică.

    „Noua generaţie a conducerii Partidului Liberal este de partea voastră”, le-a transmis acesta cetăţenilor australieni.

    Cetăţenii australieni sunt revoltaţi de instabilitatea politică din ţară din ultimii zece ani, perioadă în care niciun prim-ministru nu şi-a dus la final mandatul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia ia în considerare toate opţiunile pentru a răspunde sancţiunilor impuse de Statele Unite

    Ministrul de Externe a declarat că Administraţia de la Moscova nu a identificat niciun semn conform căruia Statele Unite ar fi pregătite să normalizeze relaţiile.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Justin Trudeau: Canada şi Arabia Saudită poartă discuţii diplomatice

    „Continuăm să fim implicaţi diplomatic cu Arabia Saudită, consider că este important să menţinem relaţii pozitive cu toate ţările din lume”, a declarat Trudeau.

    „În acelaşi timp, ne-am exprimat îngrijorarea faţă de sentinţa dată de Arabia Saudită, având în vedere preocuparea noastră pentru apărarea drepturilor omului şi valorile noastre împărtăşite la nivel internaţional”, a adăugat acesta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Benjamin Netanyahu speră că Statele Unite vor recunoaşte anexarea Înălţimilor Golan

    Benjamin Netanyahu a declarat că nu a renunţat la speranţa că Statele Unite vor recunoaşte anexarea Înălţimilor Golan, ca răspuns la declaraţiile făcute de John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională.

    „Să renunţ la un lucru atât de important? În niciun caz”, a declarat prim-ministrul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING NEWS. Liviu Dragnea a fost ameninţat cu moartea

    “Când vine o echipă, când vine un preşedinte şi spune stop acestor înţelegeri, trebuie să-l distrugi, dacă se poate şi pe el, şi primul-ministru, şi echipa care-l susţine. Pentru că Liviu Dragnea vine şi spune foarte clar că nu face aceste înţelegeri. Vreau să construiesc pentru această ţară. Tăriceanu, ALDE, vin şi spun noi mergem cu această construcţie. Deranjăm şi deranjează enorm de mult. Şi numai eu ştiu presiunile care sunt. Poate mai ştiu şi alţii. Presiunile la care sunt supuşi şi preşedintele Dragnea, şi doamne premier, şi preşedintele Tăriceanu. Presiunile sunt enorme, de la ameninţări cu moartea până la şantaj la familie până la discreditare. Eu nu, dar preşedintele Dragnea da ( a fost ameninţat cu moartea -n.r.)”, a declarat Darius Vâlcov, la DC News.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro