BusinessMagazin

Tag: colegi

  • Citez din mine

    „Când vorbesc cu cineva la telefon, cel mai rău mă supără dacă respectivul ţine aparatul pe speaker: mă simt captiv, într-o cutie mică, un pitic neputincios discutând cu un uriaş. Este numai un sentiment personal, nu ştiu dacă în vreun cod al manierelor e prins şi acest aspect, în fond e vorba de o facilitate tehnică pe care o poţi folosi, dar cheful de discuţie îmi dispare rapid şi folosesc primul motiv fezabil pentru a renunţa la conversaţie. În mintea mea miicimea pe care mi-o impune carcasa telefonului este transferată şi problemei mele, aceasta devenind brusc lipsită de importanţă dacă interlocutorul nu este suficient de captivat astfel încât să îşi ridice aparatul la ureche, pentru a mă auzi mai bine.

    În urmă cu vreo şapte luni de zile am iniţiat în revistă un demers care astăzi mi se pare similar chestiei cu telefonul pus pe speaker: o voce subţirică dintr-o cutiuţă aruncată pe un birou răvăşit. Este vorba de un apel către clasa politică, căreia îi ceream să nu rupă echilibrul economiei româneşti, şi enumeram inconsecvenţele primelor şase luni de guvernare în materie de economie.“


    „Când a început, săptămâna trecută, Marele Deranj Naţional Legat de Retragerea Trupelor din Irak primul lucru la care m-am gândit a fost episodul atacului cavaleriei uşoare. În cursul Marelui Deranj extrem de invocată a fost Imaginea României. Şi Angajamentele. Şi s-a spus că cât de mult se strică imaginea României.

    Eu cred că n-am stricat nimic, pentru că nu avem ce strica, nu poţi strica ceva ce nu există.
    Recapitulare: Atacul cavaleriei uşoare este un episod din Războiul Crimeei, în octombrie 1854. O sumă de comandanţi incompetenţi, un ordin greşit transmis şi greşit înţeles şi 670 de oameni au pornit la un galop nebun, o şarjă spre moarte, în bătaia tunurilor inamicului. Un atac ce adună la un loc eroism pur şi zădărnicie, cu totul un distilat fin de fire omenească cântat de lordul Tennyson într-un poem faimos.

    Uite tot aşa şi noi, de ceva vreme, tot galopăm la deal după cum ne ordonă unii sau alţii, urmând vreun ordin ce i se năzare unuia sau altuia. Şi aici nu mă pot abţine să nu-l citez pe Tennyson – «…Tunuri în stânga lor, Tunuri în dreapta lor, Tunuri în faţa lor…» – înţelegeţi orice de aici şi faceţi orice analogie, că oricum nu greşiţi. Şi aşa, între tunuri, şi noi în galop, cu imaginea României, cică, pe post de stindard.
    În primul rând că negativul, în sens fotografic, pe care îl putem defini drept imagine actuală a României nu era o rochiţă imaculată pe care anunţul făcut de liberali a pătat-o iremediabil.“


    „În continuare întrebarea mi se pare îndreptăţită – la ei de ce da şi la noi nu. Că şi la noi aerul şi mâncarea şi vinul şi fetele şi ceva monumente şi pitoresc cât cuprinde…

    Cred că am înţeles asta în ultima încăpere de vizitat a castelului Sant’ Angelo. Este iatacul personal al nu mai ştiu cărui papă, o încăpere în care turistul lipăitor intră, de regulă, obosit, trage o panoramare de trei secunde – «…ceva de pozat? …nişte picturi pe pereţi… a’ sunt tocmai aproape de tavan şi nu se văd prea bine, las’s c-am mai făcut…» şi pleacă. Pe mine m-a oprit muzica care a început să picure brusc dintr-un elegant sistem 5.1 şi vocile. Nu, nu alea din capul meu, ci vocile a doi actori, un băiat şi o fată, care au început să istorisească, puţin cântat şi mult expresiv, povestea dragostei dintre Amor şi Psyche, adică tocmai frescele care împodobeau camera. Pe un ecran, filmări meşteşugite ale frescelor în cauză alternau cu imaginile celor doi povestitori, actori care se bucurau de ceea ce făceau şi o făceau bine şi frumos, muzica aceea suavă curgea în continuare, aşa că m-am aşezat pe canapeaua din mijocul încăperii şi am avut parte de cea mai grozavă jumătate de oră din anul acesta. Nu a avut absolut nici o importanţă faptul că nu înţelegeam decât un cuvânt din o sută, îmi ajungeau imaginile şi vocile celor doi şi faptul că puteam privi şi frescele, live.“


    „Noaptea se întâmplă să fiu CelMaiMareScriitorRomânînViaţă – atunci ideile capătă o lumină specială, aparte, vin mai uşor şi pleacă mai greu, aşa că ai timp să le prinzi pe îndelete şi să le fixezi grijuliu, cu ace cu gămălia frumos colorată, fie pe pagini albe de hârtie, fie pe pagini cu extensia .doc. Câteodată ideile vin în vis şi, ca să nu trăiesc dezamăgirea pe care presupun că a încercat-o marele regizor, prefer să pierd câteva ore din somnul de frumuseţe pentru a definitiva echivalentul poveştii băiatului ce iubea o fată.

    Noaptea poţi fi StăpânulLumii – ce iese pe balcon sau pe prispa casei sau la fereastra de la bucătărie pentru a-şi admira regatul. Liniştea aceea specială ce rămâne după ce supuşii au dat manelele mai încet şi bubuitul de başi din maşini s-a estompat îţi dă un sentiment bun şi te relaxează mai mult decât o oră de somn. Şi mai oferă şi un dram de speranţă. Iar gustul ţigării fumate atunci e cel mai bun, chiar dacă fumatul e plin de pericole.

    Noaptea mai pot fi CelMaiTareDinParcare (sună aiurea, n-am ştiut să spun altfel), în funcţie de jocul de calculator care ajunge să mă pasioneze la un moment dat sau altul. De exemplu acum sunt cel mai bun căpitan de submarin din flota germană din al doilea război mondial, pentru că Silent Hunter III mă acaparează de o bună bucată de vreme; dar am mai fost şi Eliberatorul în saga Gothic sau PurtătorulTuturorSperanţelor în Half Life II.

    Ca să nu mai vorbesc de frumuseţea pe care noaptea o dă muzicii puse în surdină, oricare ar fi aceea: descoperi în chitara lui BB King sau la cea a lui Alvin Lee de la Ten Years After sunete noi, ba chiar şi Rammstein sună mai bine noaptea, dacă se poate aşa ceva, pentru că ei sună bine tot timpul.

    Un singur regret am, acela că m-am dezobişnuit să fiu PlimbăreţulAiureaînSerileCaldeDeVară, de mână cu cineva drag.“


    „Cel mai mare strateg este Dumnezeu. Şi are şi umor. A creat umanitatea şi a pus petrol şi gaze în locuri neprielnice omului, sub gheţuri veşnice, în deşerturi sau pe funduri de oceane. Acum se uită, cu un zâmbet, la felul în care se agită creaţiile sale.“


    „Toamnă. Destul de cald, încă. Pelerinaj la moaştele unui sfânt. Un cordon lat, nesfârşit, de oameni înconjoară dealul Mitropoliei. Îi văd o zi, două, trei, la un moment dat mi se părea că sunt aceiaşi, lipiţi de caldarâm, că nu s-au mişcat deloc. Ce-i mâna să stea aşa, înghesuiţi, apăsaţi nu numai de cele lumeşti ci şi fizic? Nu rezist, într-o seară cobor din tramvai şi mă plimb, agale, cale de-o staţie, de-a lungul mulţimii. Pestriţă, haine de firmă lipite de pulovere second-hand, jachete de motociclist lângă broboade, machiaje pronunţate lângă feţe aspre, nebărbierite. Bătrâni şi tineri, câteva fete «din acelea» şi mulţi prinşi de regulă la capitolul «…şi alţii». Alţii destul de eleganţi şi distanţi încât să pară puţin nefireşti în ambianţa aceea. Priviri nu goale, dar opace, ermetice, cumva umbrite. Toţi respectă cu sfinţenie gardurile metalice înşirate de jandarmi, identific chiar şi un soi de lideri de grup, care ordonă deplasarea anevoioasă. Ici-colo mai este îngăduită câte o ţigară, dar destul de discret, palmată.
    Ce-i mâna? Nu m-am prins, erau prea diverşi ca să-i categoriseşti numai în oameni necăjiţi care stau din cauza vreunei boli sau a unui necaz; unii prea neliniştiţi ca să fie numai credincioşi, alţii cu personalităţi prea evidente, prea laice ca să pară pelerini.
    Şi am intuit că, mai mult decât credinţa, reală sau mimată, ce i-a adunat şi i-a obligat să accepte trecutul osului prin os, la viteză de melc, este dorinţa de a-şi înşela soarta.“


    „…tânăra gânditoare. îi spun aşa pentru că nu-mi place cum sună filosoafă, deşi mi-a oferit un răspuns esenţial şi existenţial. Se afla pe un trotuar desfundat de margine de Bucureşti, cu câteva sacoşe mari într-o mână. Cu mâna cealaltă, de care mai atârna un copilaş de puţini ani, împingea un cărucior rablagit în care se afla un copilaş de puţine luni. Ţipau în gura mare şi unul şi celălalt, căruciorul avansa anevoie şi hurducat, iar sacoşele o încurcau la mers. Eram singuri pe o bucată bună de drum şi inevitabil privirile ni s-au întâlnit. A răspuns uităturii mele curios-miloase cu un zâmbet trist şi mi-a spus, cu un glas limpede şi clar: «…cred că aşa-i şi în iad…». M-am uitat în jur, atent, şi n-am simţit nevoia să o contrazic.“


    „Tramvaiul 7, de 1 Mai, adică aproape gol. Două doamne în vârstă, dar cu aer neaşteptat de sportiv discută peste scaune de câte în lună şi în stele – religie, educaţie, excursii. «…ştii ce-aş face eu dacă aş avea bani?», spune cea mai energică. «O sală cu filme porno! ştii câţi bani se câştigă?! Am văzut eu, în Turcia», continuă ea repede.
    «Ei, da’ poţi?», întreabă cealaltă, cu o aparenţă cumva mai bisericoasă. «…cum să nu poţi, de ce să nu poţi?», ridică tonul prima.
    «Aşa, că nu te lasă», replică bisericoasa, cu năduf.
    «…şi mai sunt şi internetul şi prejudecăţile. Ba şi forfetarul», am adăugat eu în gând, închizând cartea din care încercam, fără succes, să citesc.
    Interesantă situaţie, nu? Şi pur românească, în esenţă: avem dorinţa de a face, îndoiala, întrebările, evaluarea, ba chiar şi concluzia, pusă, desigur, chiar înainte de a începe treaba. Iar cele mai importante segmente ale discuţiei nu sunt cele ce ţin de ideea în sine şi de cine o are, aşa cum greşit şi facil s-ar putea crede, ci părţile cu banii şi cu cei ce te lasă sau nu să faci ceva, la noi.“


    „Închideţi ochii şi repetaţi, în gând, de câteva ori, cuvântul «balastieră». Nu simţiţi deja în nări un iz de râu curgând domol şi umezind malul sălbatec-buruienos? Mocheta sau covorul nu s-au transformat deja într-un covor scrâşnitor de pietriş? Balastiera are ceva primordial, de început de lume. Poate fi şi început de carieră.

    Săptămâna trecută am stat de vorbă cu un om interesant, cândva personaj important, astăzi numai împăcat cu sine şi cu problemele pe care le are. Mi-a plăcut şi am sporovăit vreo trei ceasuri despre o mulţime de lucruri, pentru că ieşirea din viaţa să-i spunem publică nu i-a alterat abordarea pragmatică a vieţii. Printre altele mi-a vândut un pont la care recunosc că nu m-aş fi gândit, sau poate că da, dar după un consum serios de celule herculepoirotiste: vrei să pui de-o afacere înfloritoare, rapid? Fă o balastieră! Pentru că ritmul rapid al construcţiilor din Bucureşti a creat un deficit de banal nisip şi de banal pietriş. Ceva utilaje, ceva basculante, ceva bani, nu puţini pentru un jurnalist ca mine, nu mulţi pentru cineva cu talent pentru afaceri, o bucată de mal de râu, poate ceva relaţii, că deh, trăim unde trăim şi puterea da a ocupa o cincime din piaţă, ce vreţi mai mult? Ziua următoare balastiera mă obseda, ştiţi sentimentul – uite comerţul exterior la şapte luni… balastieră… uite cu desconspirarea… da banca dă oare bani pentru aşa ceva?…uite cu ratingul îmbunătăţit al României… da un excavatorist bun se mai găseşte sau au plecat toţi în Spania? Aşa că am zis să dau un google.ro, să văd ce şi cum.“

    Da, o să văd ce şi cum.

  • Primarul din România care îşi conduce localitatea din puşcărie. Şedinţele de consiliu le ţine pe Facebook

    Cherecheş conduce Baia Mare din puşcărie! Încarcerat din 27 aprilie, primarul suspendat şi reales din Baia Mare ţine „şedinţe operative pe Facebook”. Nu ar fi nimic nou, mai ales pentru că acesta a fost unicul lui mod de comunicare cu exteriorul pe întreaga perioadă a campaniei electorale. Strategia s-a dovedit a fi una de succes, deoarece a fost reales de peste 70% dintre băimărenii care au trecut pe la urne.

    În cea mai recentă postare făcută chiar în dimineaţa zilei de miercuri, 15 iunie, edilul, care nu a fost încă învestit în noul mandat pentru că nu există un cadru legislativ pentru astfel de cazuri, le trasează sarcini colegilor consilieri.

    “’Şedinţă’ operativă… pe Facebook
    Un alt fel de mesaj, pentru colegii mei din primărie, din Consiliul Local actual şi cel care urmează să fie investit.
    Dragi colegi, colaboratori şi prieteni,
    vă mulţumesc pentru munca şi implicarea voastră şi vă amintesc ce vă spuneam mereu: din frică, nimeni nu a construit nimic! Vă rog să continuaţi să munciţi cu curaj şi să nu blocaţi proiectele noastre pentru oraş. Ca să fiu mai concret:
    Primul şi cel mai important proiect e Baia Mare – Capitală Europeană a Culturii în 2021. Vă rog să nu distrugeţi această şansă a oraşului, judeţului şi regiunii noastre. Fiţi alături de oamenii entuziaşti din Fundaţia Baia Mare 2021, Andreea Ciortea şi Vlad Tăuşance şi ajutaţi-i în proiectele lor. Ei au salvat onoarea oraşului şi au organizat un eveniment fabulos: Street Delivery în Baia Mare, acum când Consiliul Local şi Primăria s-au ferit să organizeze Zilele Culturale. Mulţumesc, Andreea! Mulţumesc, Vlad! Sprijiniţi-l pe directorul Teatrului Municipal, Radu Macrinici, în organizarea Festivalului Atelier care va începe în câteva zile. Susţineţi teatrul şi nu uitaţi de oamenii care trebuie să-şi ia salarii, inclusiv cei de la Fanfara Municipală”, a scris Cherecheş pe pagina sa de Facebook.

    Edilul încarcerat nu-i omite aproape pe niciunul dinrte consilierii Coaliţiei pentru Baia mare, platformă înfiinţată de el şi care a obţinut majoritatea în CL Baia mare la alegerile din 5 iunie.

    „Colegii mei, din Consiliul Local, Pop Ştefan şi Rob Marinel, au o misiune pe care le-o încredinţez. Să susţină clubul nou înfiinţat Minaur, să cheme la o întâlnire antrenorii, sponsorii vechi şi să pornească acest proiect, atât pentru handbal fete, cât şi pentru handbal băieţi. Chiar dacă ar fi să o luăm de la zero, important e să se constituie colaborarea dintre Minaur – Academia Minaur – CSŞ2 – Extrem (cu toată supărarea mea pentru familia Negruţ). Vă rog să rugaţi fetele de la HCM care şin la oraşul nostru să ne ajute în proiect, chiar dacă ar fi să pornim din divizia secundă. Avem nevoie de ele pentru ca în doi ani să fim iarăşi ce am fost. La fel şi cu echipa de băieţi. Pentru handbal băieţi, proiectul pe care trebuie să-l consolidăm este cel al Academiei Minaur. Pe structura academiei trebuie să clădim viitorul. DNA! Nimeni dintre cei ce au făcut posibilă performanţa în handbal în Baia Mare nu au dus bani acasă, dimpotrivă, au ajutat cu bani, cu priceperea lor, cu timpul lor, cu sănătatea lor. Sunteţi fericiţi că aţi distrus munca noastră?! Ştiu că nu vă interesează. Ştiu că nu ţineţi la acest oraş, nefiind băimăreni”, a mai adăugat Cherecheş în postarea de pe Facebook.

     

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

     

  • Primarul din România care îşi conduce localitatea din puşcărie. Şedinţele de consiliu le ţine pe Facebook

    Cherecheş conduce Baia Mare din puşcărie! Încarcerat din 27 aprilie, primarul suspendat şi reales din Baia Mare ţine „şedinţe operative pe Facebook”. Nu ar fi nimic nou, mai ales pentru că acesta a fost unicul lui mod de comunicare cu exteriorul pe întreaga perioadă a campaniei electorale. Strategia s-a dovedit a fi una de succes, deoarece a fost reales de peste 70% dintre băimărenii care au trecut pe la urne.

    În cea mai recentă postare făcută chiar în dimineaţa zilei de miercuri, 15 iunie, edilul, care nu a fost încă învestit în noul mandat pentru că nu există un cadru legislativ pentru astfel de cazuri, le trasează sarcini colegilor consilieri.

    “’Şedinţă’ operativă… pe Facebook
    Un alt fel de mesaj, pentru colegii mei din primărie, din Consiliul Local actual şi cel care urmează să fie investit.
    Dragi colegi, colaboratori şi prieteni,
    vă mulţumesc pentru munca şi implicarea voastră şi vă amintesc ce vă spuneam mereu: din frică, nimeni nu a construit nimic! Vă rog să continuaţi să munciţi cu curaj şi să nu blocaţi proiectele noastre pentru oraş. Ca să fiu mai concret:
    Primul şi cel mai important proiect e Baia Mare – Capitală Europeană a Culturii în 2021. Vă rog să nu distrugeţi această şansă a oraşului, judeţului şi regiunii noastre. Fiţi alături de oamenii entuziaşti din Fundaţia Baia Mare 2021, Andreea Ciortea şi Vlad Tăuşance şi ajutaţi-i în proiectele lor. Ei au salvat onoarea oraşului şi au organizat un eveniment fabulos: Street Delivery în Baia Mare, acum când Consiliul Local şi Primăria s-au ferit să organizeze Zilele Culturale. Mulţumesc, Andreea! Mulţumesc, Vlad! Sprijiniţi-l pe directorul Teatrului Municipal, Radu Macrinici, în organizarea Festivalului Atelier care va începe în câteva zile. Susţineţi teatrul şi nu uitaţi de oamenii care trebuie să-şi ia salarii, inclusiv cei de la Fanfara Municipală”, a scris Cherecheş pe pagina sa de Facebook.

    Edilul încarcerat nu-i omite aproape pe niciunul dinrte consilierii Coaliţiei pentru Baia mare, platformă înfiinţată de el şi care a obţinut majoritatea în CL Baia mare la alegerile din 5 iunie.

    „Colegii mei, din Consiliul Local, Pop Ştefan şi Rob Marinel, au o misiune pe care le-o încredinţez. Să susţină clubul nou înfiinţat Minaur, să cheme la o întâlnire antrenorii, sponsorii vechi şi să pornească acest proiect, atât pentru handbal fete, cât şi pentru handbal băieţi. Chiar dacă ar fi să o luăm de la zero, important e să se constituie colaborarea dintre Minaur – Academia Minaur – CSŞ2 – Extrem (cu toată supărarea mea pentru familia Negruţ). Vă rog să rugaţi fetele de la HCM care şin la oraşul nostru să ne ajute în proiect, chiar dacă ar fi să pornim din divizia secundă. Avem nevoie de ele pentru ca în doi ani să fim iarăşi ce am fost. La fel şi cu echipa de băieţi. Pentru handbal băieţi, proiectul pe care trebuie să-l consolidăm este cel al Academiei Minaur. Pe structura academiei trebuie să clădim viitorul. DNA! Nimeni dintre cei ce au făcut posibilă performanţa în handbal în Baia Mare nu au dus bani acasă, dimpotrivă, au ajutat cu bani, cu priceperea lor, cu timpul lor, cu sănătatea lor. Sunteţi fericiţi că aţi distrus munca noastră?! Ştiu că nu vă interesează. Ştiu că nu ţineţi la acest oraş, nefiind băimăreni”, a mai adăugat Cherecheş în postarea de pe Facebook.

     

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

     

  • Aproape jumătate dintre angajaţii români se tem de pierderea locului de muncă

    În timp ce 62% dintre angajaţii români sunt satisfăcuţi şi foarte satisfăcuţi de actualul loc de muncă, 57% declarându-se optimişti şi foarte optimişti cu privire la viitorul lor la actuala slujbă, doar 33% apreciază că le-ar fi uşor să găsească un nou loc de muncă. În schimb, 42% consideră că acest lucru ar fi greu şi foarte greu de realizat, relevă un studiu IRES, realizat la cererea compania de produse şi servici pentru motivarea şi fidelizarea angajaţilor Up România.

    Încrederea în găsirea cu uşurinţă a unui nou loc de muncă creşte odată cu nivelul de educaţie (41.5% dintre cei cu studii superioare) şi valoarea salariului actual (44.1% dintre cei cu salarii nete peste 2000 lei), iar bărbaţii (38.5%), angajaţii până în 35 de ani (48.3%), cei din mediul urban (37%) şi cei care lucrează în mediul privat (39.2%) declară că le-ar fi uşor şi foarte uşor să îşi găsească o nouă slujbă în comparaţie cu femeile (24.8%), celelalte categorii de vârstă – 36-50 de ani (29,5%), 51-65 de ani (22,8%) –, angajaţii din mediul rural (28.1%) şi cei care lucrează în sectorul public (25.6%).

    „Aceste date ne arată o realitate văzută din două perspective. Pe de o parte, există un optimism generalizat în rândul celor care au un loc de muncă şi care prezintă grade mari de satisfacţie, ceea ce evident este îmbucurător, în special dacă ne gândim la productivitatea muncii. Un angajat care îşi percepe locul de muncă ca mulţumitor şi satisfăcător, va fi mai implicat şi mai productiv. Pe de altă parte, scepticismul mare legat de găsirea unui nou loc de muncă ne arată că acest optimism faţă de actualul loc de muncă este un optimism constrâns, urmare a percepţiei că piaţa muncii suferă de lipsa oportunităţilor”, a declarat Elena Pap, directorul general Up România.

    Deşi declară în proporţie covârşitoare că munca lor este interesantă, provocatoare, motivantă (peste 60%), angajaţii intervievaţi în cadrul studiului IRES au tendinţa să regrete în primul rând colegii (35%),  mai presus de activitatea propriu-zisă (26%) şi salariul (19%). Majoritatea angajaţilor români participanţi la cercetare se declară mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de relaţiile cu colegii, superiorii ierarhici direcţi şi cu managementul, cele mai mulţumitoare fiind cele cu colegii (72%). Relaţiile de calitate, bazate pe respect reciproc, între colegi şi între colegi şi angajator/management, figurează printre elementele menţionate de angajaţi drept definitorii pentru o bună calitate a vieţii la locul de muncă.  

    Tot aceste categorii dau şi cele mai mari proporţii de respondenţi care declară că le-ar fi uşor să-şi găsească un nou loc de muncă. Cei mai mulţi dintre angajaţii intervievaţi îşi percep nivelul de salarizare drept bun şi foarte bun (44%) şi doar 26% îl consideră slab şi foarte slab. Doar jumătate dintre respondenţi (54%) consideră că promovările în cadrul organizaţiei din care fac parte se realizează corect, iar 19% declară contrariul. Participanţii la studiu, din firmele cu mai puţin de 50 de angajaţi, tind să considere în proporţie mai mare decât ceilalţi că promovările se realizează echitabil în organizaţiile lor.

    Printre beneficiile cele mai dorite de către participanţii la această cercetare, se regăsesc, în ordinea preferinţelor: asigurările medicale (88%), primele de sărbători (88%), tichetele de masă (79%) şi tichetele cadou (77%). Pentru realizarea acestui top, au fost cumulate procentele celor care declară că au aceste beneficii şi, mai mult decat atat, le doresc şi procentele celor care declară că nu au aceste beneficii, dar şi le doresc.

    Printre beneficiile extra salariale încă inexistente la noi, dar pe care angajaţii români intervievaţi şi le doresc la actualul loc de muncă, se află pe primele locuri: tichetele culturale (61%) – pentru achiziţionarea de cărţi, bilete la evenimente culturale etc. –, tichetele sport (57%) – pentru achiziţionarea de echipament sportiv sau desfăşurarea de activităţi sportive – şi tichetele de servicii (55%) – pentru remunerarea prestaţiilor casnice (bone, îngrijirea persoanelor vârstnice etc.).

  • Cum să prosperi într-un mediu perturbator

    Parcă am mai spus odată: din când în când nu poţi să nu fii de acord că în engleză anumiţi termeni sună mai bine, mai inteligibil decât în română; este cazului „Deep Work Rules for Focused Success in a Distracted World“, de Cal Newport, care apare în româneşte cu titlul „Concentrat. Cum să prosperi prin muncă profundă într-un mediu perturbator“.

    „Deep Work“ este ceva destul de greu de obţinut în ziua de azi, în care telefonul, smartwatch-ul, laptopul, computerul, televizorul, copiii, colegii, şeful, taximetristul, administratorul blocului sau vecinul cu bormaşină încep să dinguie/clicăie/vibreze/huruie/vorbească tocmai în momentul în care vă gândiţi la Cel Mai Important Lucru din Lume pentru slujba voastră.

    Unii s-au retras în turnuri de fildeş, la propriu sau la figurat, pentru a munci cu spor. Alţii, cum este Woody Allen, au refuzat binefacerile tehnologiei moderne: regizorul a folosit de-a lungul a 44 de ani şi 44 de filme doar o maşină de scris nemţească şi niciun alt gadget electronic; un laureat de premiu Nobel pentru fizică munceşte atât de izolat, încât nu a fost de găsit nici după anunţul decernării permiului; iar Bill Gates este un fan al gadgeturilor, dar de două ori pe an se retrage din lumea reală undeva pe malul unui lac, unde rămâne doar cu cărţile şi gândurile sale.

    Avem câte ceva de învăţat de la fiecare dintre aceştia, în vremuri în care ajungi să te comporţi, fie că vrei, fie că nu vrei, ca un suferind de ADHD, tocmai pentru că vrei să răspunzi telefonului, smartwatch-ului, laptopului, computerului, televizorului, copiilor, colegilor, şefului, taximetristului şi administratorului de bloc.

    Cal Newport, asistent universitar şi blogger, încearcă să vă convingă că, unu, mama reuşitei este concentrarea şi doi, încearcă să vă antreneze mintea şi să vă transforme obiceiurile pentru a atinge acest obiectiv. Desigur, asta până începe vecinul cu bormaşină.

  • Colegii toxici care-ţi fac viaţa un calvar

     La şedinţa de dimineaţă, Ionescu de la Finanţe îi întrerupe constant pe ceilalţi. Îşi bate joc de ideile lor, pentru că “el ştie întotdeauna mai bine”, chiar dacă se discută despre cu totul altceva decât despre finanţele companiei. Popescu de la Marketing ţipă toată ziua la subalterni, cu pauze scurte, cât să perie de scame costumul şefului cel mare. Georgeasca de la HR ştie tot despre toată lumea, iar unde lipseşte informaţia, debordează imaginaţia.

    Deşi par firi diferite, Ionescu, Popescu şi Georgeasca au ceva în comun: toţi fac parte din categoria bullies, acei colegi toxici care ne fac viaţa un calvar. “Bullies la locul de muncă au existat dintotdeauna, dar abia recent specialiştii au înţeles cât de mult rău pot provoca aceşti oameni companiilor.
    Există studii care arată că aceste persoane sunt responsabile, în mare măsură, de scăderea productivităţii, de creşterea absenteismului şi, implicit, de micşorarea cifrei de afaceri”, spune Laura Voica, specialist în resurse umane în cadrul companiei de profil HPDI.

    Mai precis, specialiştii sunt de comun acord că prezenţa colegilor toxici în organizaţii poate duce la reducerea eficienţei, scăderea moralului şi loialităţii angajaţilor, creşterea costurilor datorate recrutării şi reconversiei profesionale, efecte negative asupra imaginii organizaţiei sau costuri indirecte generate de timpul suplimentar petrecut de oamenii din companie (în general departamentul HR) pentru a rezolva situaţiile conflictuale.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce vârsta ai la volan? Jocul care-ţi spune asta. Te poţi testa aici – VIDEO

    Oprirea de urgenţă dintr-un joc interactiv îţi testeaza reflexele la volan şi-ţi arată ”experinţa” şi “vechimea” şoferului din tine. Rezultatul testului depinde de capacitatea de a efectua o oprire spontană. Compania din spatele jocului a aflat că oamenii stângaci au avut un timp de reacţie mai bun decât colegii lor dreptaci, iar bărbaţii au apăsat mult mai rapid pe “frână” în comparaţie cu femeile.

    O companie londoneză, Justpark.com a creat un joc conceput pentru a testa reflexele de conducere ale unei persoane.

    Fă-ţi aici testul care îţi arată cât de experimentat eşti!

  • Un funcţionar public povesteşte cum a fost plătit de stat timp de 14 ani fără să facă nimic

    Un bărbat de 65 de ani, funcţionar public în Germania, a trimis un mesaj colegilor săi prin care le recunoştea că a fost plătit de stat timp de 14 ani fără să lucreze nimic. El a spus că a primit peste 740.000 de euro în acest interval; mail-ul a fost trimis în 2012, înainte ca bărbatul să iasă la pensie datorită tăierilor de posturi.

    “Încă din 1998 am fost prezent la serviciu, dar într-un fel fel eram în altă parte. Aşa că sunt bine pregătit pentru ieşirea la pensie. Adio!” le-a scris bărbatul colegilor săi. El a acuzat autorităţile locale, arătând că acestea au creat un sistem ineficient, angajând de multe ori mai multe persoane pe acelaşi post. “În mod evident, acest lucru mi-a uşurat mult viaţa”, a mai scris neamţul, potrivit celor de la The Telegraph.

    Volker Fleige, primar al oraşului unde bărbatul era angajat a spus că mesajul l-a enervat teribil, pentru că funcţionarul nu venise niciodată cu astfel de acuzaţii de-a lungul celor 38 de ani de muncă la stat. “Comportamentul de acest gen este extrem de îngrijorător”, a spus Fleige.
     

  • Tânărul de 21 de ani care câştigă 1.000 de dolari pe zi conducând maşini

    Fondatorul Vehicle Virgins, un popular canal de YouTube printre iubitorii de maşini, explică de unde a pornit un business care generează lunar mii de dolari.

    Parker Nirenstein este un tânăr atipic: în timp ce colegii săi de colegiu petrec sau se joacă la calculator, el filmează, editează şi postează clipuri pe canalul său de YouTube. Tema? Tot ce se poate spune despre maşini.

    Nirenstein, de 21 de ani, este student la Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii Michigan. Cu ajutorul câtorva camere de filmat GoPro, el realizează videoclipuri în care prezintă diverse maşini. Pare o idee simplă, dar canalul său a strâns peste 200.000 de abonaţi şi i-a permis să cumpere maşina visurilor lui: un Lamborghini Gallardo.

    Pe 20 martie, canalul Vehicle Virgins a generat aproape de 1.000 de dolari, record absolut pentru tânărul american.

    “A început ca un mod de a oferi sfaturi celor care voiau să îşi cumpere o maşină”, povesteşte Parker. “Mai mulţi colegi veneau la mine cu întrebări, pentru că eu şi prietenii mei vorbeam toată ziua de maşini. Acum un an, canalul a început să crească, şi asta mi-a permis să conduc maşini la care nu aveam acces în mod normal.”

    Pentru a primi maşinile în test, tânărul explică la finalul fiecărui clip de la ce dealer poate fi cumpărat respectivul model; pentru comercianţi e o afacere bună, explică Parker, pentru că au doar de câştigat.

    Mai mult, companii precum Hyundai sau Toyota au remarcat succesul lui Parker şi au început să îi trimită acestuia maşini pentru a le testa.

  • (P) 1tedjob revoluţionează piaţa locurilor de muncă: interviuri video şi teste personalizate

    Astăzi discutăm cu Radu Stănescu, fondatorul 1tedjob.com. Împreună dezbatem situaţia actuală, existentă pe piaţa locurilor de muncă, şi aflăm mai multe despre povestea platformei de recrutare online.

    Ce te-a determinat să construieşti un site dedicat locurilor de muncă?

    Mulţi ani am lucrat şi în zona de recrutare şi totul a pornit de la o simplă idee: o platformă menită să conecteze companiile cu oamenii. Mi-am dat seama că există această nevoie, a unui serviciu care să faciliteze recrutarea şi să fie o soluţie pentru problemele întâmpinate de mine sau colegii mei care profesează în acest domeniu.

    Una dintre cele mai mari probleme ale unei companii care îşi caută oameni este reprezentată de timpul petrecut până când este identificată persoana potrivită.

    Timp de 6 luni am lucrat la idee şi am modelat-o în urma discuţiilor avute cu manageri, antreprenori, prieteni şi colegi. Pe lângă ajutorul cumulat din diferite domenii, foarte important a fost şi aportul întregii echipe care a lucrat la dezvoltarea www.1tedjob.com. Împreună am reuşit să aducem pe piaţa locurilor de muncă o platformă care să fie ceea ce vor aplicanţii şi în acelaşi timp ce îşi doresc angajatorii.

    Aşadar, as putea spune că am simţit nevoia unui site de recrutare care să fie etalon pentru eficienţă şi productivitate în procesul de selecţie.

    Spune-ne mai multe şi despre povestea numelui. De ce 1tedjob?

    Povestea numelui este una simplă. Majoritatea candidaţilor îşi doresc să obţină un job, “wanted job”, iar companiile sunt în căutarea celui mai apropiat profil (wanted candidate).

    Pornind de la cuvântul “wanted”, am ajuns la un joc de cuvinte: “wan”, care sună ca cifra 1 din engleză plus “ted”, cealaltă parte a cuvântului.

    Să povestim puţin despre companii. De ce ar alege companiile 1tedjob, pentru a posta anunţuri de joburi?

    Experienţa mea şi în domeniul recrutării, precum şi interacţiunea cu alţi colegi, a generat o serie de situaţii pe care 1tedjob le rezolvă. Mai exact, platforma aduce următoarele avantaje:

    • timpul petrecut de companie în procesul de recrutare este redus;
    • testarea candidaţilor este posibilă înainte ca aceştia să ajungă la interviu;
    • efortul pentru evaluarea candidaţilor este cu mult redus.

    În plus, filtrarea candidaţilor este mai uşor de realizat datorită testelor situaţionale şi decizionale existente pe 1tedjob.com. Candidaţii parcurg aceste teste şi îşi dovedesc astfel abilităţile profesionale. Angajatorii ştiu dacă un anumit candidat este potrivit pentru un interviu în funcţie de rezultatele obţinute la testele parcurse. Aceste teste pot fi alese dintr-o listă deja existentă sau se pot scrie altele.

    Dar pentru cei care îşi caută un loc de muncă, ce oferă 1tedjob în plus?

    Cei care îşi caută un loc de muncă se trezesc într-o situaţie deja cunoscută. Aplică alături de alte zeci de persoane, uneori chiar sute şi nu reuşesc să se evidenţieze, chiar dacă sunt potriviţi pentru acel post. De aici apare frustrarea acestora şi ne-am dat seama că au nevoie de ajutor pentru a facilita această legătură între aplicant-recrutor. 

    Astfel, pe 1tedjob.com, oamenii trec printr-un test standard sau personalizat şi au posibilitatea să aplice printr-un interviu video, totul înainte de o primă întâlnire cu angajatorul. Cei care sunt bine pregătiţi şi nu se tem, cu siguranţă, vor parcurge aceste două etape care filtrează aplicanţii.

    Care este impactul pe care îl au aceste interviuri video? Sunt deschişi oamenii spre o astfel de abordare?

    Aceste interviuri video reprezintă interes pentru majoritatea companiilor deoarece îşi pot face o primă impresie despre candidati, înainte să-i cheme la interviul organizat la sediul companiei.

    În aceste video-interviuri, care nu durează mai mult de 5-10 minute, angajatorii pot afla răspunsurile la câteva întrebări stabilite de companie (un număr de 3-5 întrebări) şi pot afla următoarele despre potenţialul angajat:

    • modul în care comunică, daca este coerent şi flexibil;
    • nivelul de comunicare şi exprimarea corectă;
    • mesajele non-verbale transmise;
    • capacitatea de a comunica într-o anumită limbă străină solicitată de angajator.

    Care consideri ca sunt tendinţele actuale pe piaţa muncii?

    De-a lungul timpului am observat că forţa de muncă a scăzut din punct de vedere al calificărilor profesionale, candidaţii merg la interviuri şi nu sunt suficient de pregătiţi. Piaţa locurilor de muncă este una dinamică şi dificilă în acelaşi timp. Este foarte greu să găseşti un angajat care să îndeplinească toate cerinţele unei companii şi să aibă potenţial.

    Tinerii care tocmai au terminat facultatea şi nu au experienţă sunt blocaţi şi îşi găsesc cu greu un loc de muncă. Din ce în ce mai puţine companii implementează programe de management trainee sau de dezvoltare a talentelor. Este nevoie de ceva maturitate pentru ca acest lucru să se întâmple.

    Mulţi angajaţi care au rămas fără loc de muncă au impresia că sunt foarte buni în ceea ce fac, dar în realitate ei au destul de multe lipsuri. Pe de altă parte, cei cu pregătire şi care dau rezultate sau au potenţial sunt ţinuţi în continuare în companii.

    În România înca există mentalitatea care îi determină pe angajaţi să creadă că locul de muncă într-o anumită companie îţi oferă siguranţă. Lucrurile nu mai stau chiar aşa, mai ales de când cu deschiderea spre Europa, mulţi oameni buni pleacă din ţară. Astfel este din ce în ce mai greu să găseşti un om conform cerinţelor.

    Care sunt cele trei valori care crezi ca îl caracterizează pe angajatul de succes? Se regăsesc la noi sau mai avem de lucru?

    Din fericire se regăsesc. Este unul dintre motivele care m-au determinat să construiesc 1tedjob.  Am încredere în potenţialul angajaţilor români.

    Valorile pe care aş vrea să le subliniez ar fi: integritate, încredere în sine, implicare, auto-dezvoltare şi adaptare. Cred că am depăşit numărul de trei valori dar asta îmi dovedeşte încă o dată că am încredere în români şi potenţialul pe care îl au.

    Ce planuri aveţi pe termen scurt? Intenţionaţi să vă extindeţi şi spre alte ţări?

    Fiind încă la început de drum avem nevoie de timp ca să creştem pe piaţa din ţară, să interacţionăm cu cât mai mulţi clienţi, să le stârnim interesul pentru publicarea de anunţuri şi să atragem cât mai mulţi candidaţi. Cu siguranţă există un potenţial de creştere de 100%.

    În acest moment nu avem concurenţă. Piaţa este asaltată de tot felul de site-uri şi firme de recrutare, iar oamenii nu mai au timp să analizeze diferenţele. Tocmai de aceea comunicarea este importantă în acest moment pentru noi. Ne dorim ca oamenii, atât candidaţii, cât şi companiile, să conştientizeze valoarea adaugată oferită de 1tedjob.

    În următoarea perioadă avem planificată lansarea în Bulgaria. Apoi, după ce obţinem rezultate, vom face un pas spre lansarea în Europa.

    Un ultim sfat pentru cei care îşi caută un loc de muncă?

    A venit momentul să eficientizeze căutarea şi să încerce 1tedjob. Nu vreau să fac discriminări, aşa că şi cei care sunt în căutare de noi angajaţi sunt invitaţi să beneficieze de avantajele 1tedjob.com.