Tag: colectie

  • O colecţie de fotografii impresionante ce au câştigat premii peste tot în lume – GALERIE FOTO

    Există o vorbă care spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte şi nu putem fi decât de acord. Există oameni dedicaţi de pe tot globul care surprind momente impresionante atât în natură, cât şi în mediul urban, surprind tradiţii şi momente impresionante, iar unele dintre aceste fotografii sunt premiate la concursuri internaţionale. În galeria foto de mai jos puteţi vedea câteva dintre fotografiile impresionante ce au adunat premii şi recunoaştere la diferite concursuri de fotografie din lume.

     

  • Istoria ceaiului într-o colecţie

    Cum ceaiul este o băutură savurată de om de multă vreme, inevitabil de-a lungul timpului s-au confecţionat tot felul de obiecte necesare preparării şi servirii sale, care astăzi sunt la mare căutare de către colecţionari. O astfel de colecţie, deţinută de un om de afaceri din domeniul comerţului cu ceai, Nirmal Sethia, proprietar al Newby Teas, este poate cea mai importantă din lume şi valorează 200 de milioane de dolari, scrie CNN.

    Colecţia se compune din peste 1.700 de piese din Europa, Asia şi America de Nord şi de Sud, unele vechi de o mie de ani, altele de dată mai recentă, printre care boluri, ceainice, ceşcuţe şi farfurioare sau cutii pentru ceai, proprietarul prezentând din când în când elemente ale sale la expoziţii.

  • 10 personalităţi care au apărut în filme fără ca cineva să observe acest lucru – GALERIE FOTO

    Cei de la Brightside au realizat o colecţie de imagini care prezintă personalităţi ce au avut mici roluri în filme, fără însă a fi creditaţi pentru acest lucru.

    Se întâmplă uneori ca în timpul unui film să ai impresie că ai recunoscut pe cineva – şi de multe ori impresia este una corectă. Iată câţiva dintre “actorii de ocazie”.

    Sursa: Brightside.me

  • 10 personalităţi care au apărut în filme fără ca cineva să observe acest lucru – GALERIE FOTO

    Cei de la Brightside au realizat o colecţie de imagini care prezintă personalităţi ce au avut mici roluri în filme, fără însă a fi creditaţi pentru acest lucru.

    Se întâmplă uneori ca în timpul unui film să ai impresie că ai recunoscut pe cineva – şi de multe ori impresia este una corectă. Iată câţiva dintre “actorii de ocazie”.

    Sursa: Brightside.me

  • Cum arată cele mai bune hoteluri din lume – GALERIE FOTO

    Luxuriantul hotel din St. Barths deţinut de viitorii socri ai Pippei Middleton a fost votat unul dintre cele mai bune din lume. Eden Rock (fotografia principală), parte din colecţia Oetker, care include şi The Lanesborough din Londra sau Le Bristol din Paris, a primit această nominalizare din partea cititorilor Conde Nast Traveller la categoria „Călătorii”. Dar nu este singurul premiu deţinut la această categorie de părinţii lui James Matthews –  în colecţia lor intră şi Hotel du Cap-Eden-Roc din Antibes, Franţa, care a luat, de asemenea, coroana pentru cel mai bun hotel pentru vacanţe din Europa.

    MailOnline Travel a prezentat câteva dintre cele mai impresionante hoteluri din lume, premiate de această publicaţie:

    Cel mai bun din America şi Caraibe

    Cel mai apreciat hotel din lume, Eden Rock din St Barths se află, bineînţeles, şi pe primul loc în din regiunea America şi Caraibe. Există doar 34 de camere pentru oaspeţi şi vile în complexul Eden Rock, fiecare cu şarmul său individual. Unele au o privelişte uimitoare la plajă în timp ce altele au vedere şi ieşire spre grădina luxuriantă. Spre exemplu, cea din fotografia de mai sus este una dintre camerele „Rock Classic”, iar mai jos observăm apartamentul „Cristofor Columb”.

    Iar pentru gurmanzi, este de menţionat că în spatele meniurilor de neuitat servite la hotel se află Jean-Georges Vongerichten, chef premiat cu trei stele Michelin,

    Cel mai bun din Europa, Turcia şi Russia

    Hotel Du Cap-Eden-Roc din Antibes, Franţa, oferă unele dintre cele mai impresionante vederi către Riviera Franceză. Oaspeţii au la dispoziţie 116 camere spaţioase, dispuse de-a lungul celor trei locaţii, fiecare cu un decor elegant, pe aceeaşi linie cu împrejurimile uimitoare. La fel sunt şi localurile, iar pentru amatori, barurile sunt unele dintre cele mai populare din regiune.

    Cel mai bun din Orientul Mijlociu, Africa şi Oceanul Indian

     

    Singita Grumeti este situat fix lângă Serengeti National Park din Tanzania, iar fauna sălbatică din zonă se regăseşte din abundenţă în centrul rezervaţiei, care iniţial a fost recunoscută de Guvern ca un efort de a proteja regiunea. Există o plajă extinsă de facilităţi puse la dispoziţia oaspeţilor pentru a se apropia cât mai mult de animalele aflate în habitatul lor natural. Opţiunea „Explore”, de exemplu, permite oaspeţilor să stea la un camping special din natură pentru a simţi la cote maxime experienţa în aer liber.

    Cel mai bun din Australasia şi Sudul Pacificului

    Având avantajul de a fi înconjurat cu plaje tropicale impresionante şi facilităţi spa extravagante, nu e nicio surpriză că The St. Regis Bora Bora Resort este cea mai căutată şi populară locaţie pentru nunţi şi vacanţe în luna de miere – unul dintre principalele servicii oferite de resort. Toate camerele sunt mari, impresionante, unele situate deasupra unor picioroange pe apă iar altele oferind o privelişte incredibilă a apei curate ca lacrima.

    Cel mai bun din Asia şi subcontinentul Indian

    Taj Lake Palace Hotel in Udaipur este locul ideal dacă vrei să te simţi ca un maharajah. Întreaga clădire, care a fost cândva un palat, este situată în mijlocul unui lac, oferind fiecărei camere o privelişte spectaculară. Designul are accente asiatice, cu apartamente ce oferă fresce care evocă diverse perioade istorice. Să nu mai vorbim de majordomii aflaţi la dispoziţia ta 24 din 24, antrenaţi să se comporte regeşte cu oaspeţii. 

  • Keanu Reeves construieşte motociclete pe care le vinde cu 78.000 de dolari. Fiecare exemplar este unicat

    Keanu Reeves a pus bazele companiei Arch Motorcycles alături de prietenul său Gard Hollinger, un designer recunoscut în lumea motocicletelor şi vinde motociclete unicat. Primul produs al companiei este KRGT-1 şi este bazat pe prototipul pe care Hollinger l-a făcut cu Reeves în urmă cu câţiva ani şi se vinde cu 78.000 de dolari, dar preţul poate creşte în funcţie de cerinţele clientului, relatează Bloomberg

    Keanu Reeves este pasionat de motoare, da nu a învăţat să meargă pe motociclete de mic, cum fac foarte mulţi entuziaşti, ci a învăţat când era deja adult, însă a strâns  zeci de mii de mile pe motocicletele din colecţie, precum 1974 BMW 750, Kawasaki KZ 900 sau 1984 Harley Shovelhead.

    În 2007 Reeves a venit la Hollinger să-i ceară să modifice Harley-ul, însă Hollinger l-a refuzat. “Nu făceam eu chestii de genul asta”. Cei doi au început să vorbească despre un model care ar arăta frumos, dar pe care ai putea sta şi confortabil. Astfel a apărut un prototip argintiu cu roţi groase şi cu un rezervor îndoit precum aripa unui Bugatti.

    Lui Reeves i-a plăcut atât de mult, încât a vrut mai multe modele şi pentru prietenii lui. A vrut să pornească o companie producătoare de motociclete. Nu plănuia să facă o afacere din asta, dar motocicleta era atât de “fun, încât nu puteam să mi-o scot din minte”.

    Hollinger nu a fost  convins la început. Acesta avea deja o afacere în domeniu şi nu voia să pornească alta, însă după mai multe întâlniri cu actorul a decis să meargă pe acest drum.

    De la prototip până ca motocicleta să intre în producţie s-au scurs trei ani de zile şi în dezvoltarea produsul au fost investiţi doar banii din fonduri proprii, deşi Keanu Reeves a refuzat să precizeze o sumă. “Când conduci o motocicletă trebuie să te facă să te bucuri precum un copil”

    Motocicleta are un motor V-Twin de 2 litri şi este realizată din peste 200 de componente, iar din 2014 au vândut o mână de exemplare, fără să precizeze un număr exact. Fiecare exemplar este făcut după chipul şi asemănarea clientului, aşadar specificaţiile tehnice se pot schimba, însă, în principiu, motocicleta are 121 cai putere, poate atinge cu uşurinţă 160 km pe oră şi cântăreşte 244 de kg. Are şase viteze şi rezervorul te duce 320 de km până vei fi nevoit să faci plinul. La fel ca şi în cazului unui costum realizat pe comandă şi pentru motocicletă vei fi nevoit să vii de mai multe ori la atelier pentru măsurători pentru pedale, distanţa faţă de ghidon sau  unghiul şeii.

    După ce ai ales modelul, motocicleta îţi este livrată în aproximativ 90 de zile.

     

  • Colecţia de artă a lui David Bowie, scoasă la licitaţie: Opere de Damien Hirst şi Marcel Duchamp

    Colecţia privată de artă a lui David Bowie va fi dezvăluită publicului pentru prima oară. Aproape 300 de lucrări ale unor artişti precum Damien Hirst, Henry Moore şi Marcel Duchamp, vor fi expuse în galeria Sotheby’s din Londra, înainte de a fi scoase la licitaţie în noiembrie.

    Tablourile ar trebuie să fie vândute pentru suma totală de 10 milioane de litre sterline, potrivit experţilor. “Colecţia de artă a lui Bowie oferă o perspectivă unică asupra vieţii intime a unuia dintre cei mai creativi artişti ale secolului al XX-lea”, a spus Oliver Barker, preşedinte al lanţului de case de licitaţii Sotheby în Europa.

    Multe dintre lucrări sunt semnate de artişti britanici din secolul XX, printre care Stanley Spencer, Patrick Caulfield şi Peter Lanyon. David Bowie s-a născut şi a fost crescut în sudul Londrei, aşa că în colecţia sa se regăsesc şi pânze ce înfăţişează străzi din capitala britanică, semnate de artiştii Leon Kossoff şi Frank Auerbach, potrivit BBC.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum călătoreşte unul dintre cei mai cunoscuţi colecţionari de artă din Marea Britanie – GALERIE FOTO

    James Stunt, unul dintre cei mai cunoscuţi colecţionari de artă din lume, şi-a făcut recent apariţia la Londra, pentru un eveniment al casei de licitaţii Sotheby’s. Stunt a venit la licitaţie cu o coloană de 5 maşini, toate de colecţie, şi alături de un număr impresionant de oameni de securitate.

    James Stunt, de 33 de ani, a făcut avere din mai multe afaceri, precum jocuri de noroc sau transporturi. El are o avere de 5,5 miliarde de dolari şi este căsătorit cu Petra Ecclestone, fiica fostului şef al Formulei 1. Nunta celor doi, din 2011, a costat 12 milioane de lire sterline.

    Stunt are o colecţie de peste 200 de maşini rare ce include două Rolls Royce Celestial, trei Lamborghini, două Mercedes şi două Range Rover.

  • Comunismul din Rusia în imagini: Fotografii vândute cu sute de mii de lire sterline – GALERIE FOTO

    În 2013, a fost expusă la Londra o colecţie de 155 de grupaje ale fotografilor „subterani” din fosta Uniune Sovietică, cu elemente din viaţa de zi cu zi a vremii. Au fost vândute 34 de calupuri din colecţie, iar vânzările totale s-au ridicat la 313,250 de lire sterline. Pozele au fost făcute în perioada 1959-2004 şi oferă o imagine originală a URSS-ului de sub stăpânirea guvernului sovietic.

    Cinci lucrări ale lui Alexey Titarenko, inclusiv aceasta, sunt estimate la o valoare cuprinsă între şase-opt milioane de lire sterline. 

  • Comunismul din Rusia în imagini: Fotografii vândute cu sute de mii de lire sterline – GALERIE FOTO

    În 2013, a fost expusă la Londra o colecţie de 155 de grupaje ale fotografilor „subterani” din fosta Uniune Sovietică, cu elemente din viaţa de zi cu zi a vremii. Au fost vândute 34 de calupuri din colecţie, iar vânzările totale s-au ridicat la 313,250 de lire sterline. Pozele au fost făcute în perioada 1959-2004 şi oferă o imagine originală a URSS-ului de sub stăpânirea guvernului sovietic.

    Cinci lucrări ale lui Alexey Titarenko, inclusiv aceasta, sunt estimate la o valoare cuprinsă între şase-opt milioane de lire sterline.