Partidul Ecologist francez a înregistrat victorii semnificative în a doua rândă a alegerilor locale organizate weekendul trecut, câştigând oraşe ca Strasbourg, Lyon, Bordeaux şi Besancon, potrivit Politico.
Dşi premierul Edouard Philippe a fost reales primar al oraşului Le Havre din nordul Franţei, preşedintele Emmanuel Macron şi-a exprimat „îngrijorarea pentru prezenţa scăzută la vot“, potrivit unui oficial.
În timp ce economia italianului de rând începe să se fărâmiţeze din cauza impactului catastrofal al coronacrizei, organizaţiile de crimă organizată profită de situaţie pentru a-şi extinde controlul. Strategia mafiei are două direcţii: afacerile ajunse în pragul falimentului sunt cumpărate pentru a fi folosite la spălarea de bani, apoi, prin ajutorarea cu alimente sau bani cu împrumut a familiilor nevoiaşe, câştigă sprijinul unei părţi din societate.
La începutul lunii aprilie, la nici o lună de la introducerea măsurilor de restricţionare a circulaţiei şi a contactului dintre oameni, publicul putea vedea clipuri video cu bande cunoscute ca fiind ale mafiei împărţind produse de uz esenţial italienilor lăsaţi fără venituri de criza aflată la început în regiunile sudice sărace Campania, Calabria, Sicilia şi Puglia în timp ce tensiunile creşteau în toată ţara, scrie The Guardian. „Magazinele, cafenelele, restaurantele şi cârciumile erau închise de mai bine de o lună“, spune Nicola Gratteri, investigator antimafia şi procurorul-şef din Catanzaro.
„Milioane de oameni lucrează în economia informală, ceea ce înseamnă că milioane de oameni nu mai aveau niciun venit de mai mult de o lună şi nu ştiau când şi-ar putea relua munca. Guvernul emite aşa-numitele bonuri de cumpărături pentru a-i sprijini pe oameni. Dar dacă statul nu intervine pentru a ajuta aceste familii, mafia îşi oferă serviciile, impunându-şi controlul asupra vieţii oamenilor.“
Efectele blocajului din Italia afectează aproximativ 3,3 milioane de persoane care lucrează la negru.
Dintre acestea, peste un milion locuiesc în sud. Au apărut informaţii că proprietarii de magazine mici au fost constrânşi să ofere alimente gratuit, aceasta în timp ce poliţia patrula pe lângă supermarketurile din unele zone pentru a opri furturile.
Clipuri cu oameni din Sicilia care protestează indignaţi de reacţia întârziată a guvernului sau cu persoane care fac scandal în faţa băncilor din Bari pentru împrumuturi de 50 de euro au devenit virale la un moment dat, turnând gaz pe focul crizei; un foc de care mafia este mai mult decât dispusă să-l stingă, în propriul interes.
Guvernul a demonstrat că este conştient că „mafia ar putea profita de sărăcia în creştere recrutând oameni”, după cum a spus ministrul de interne Luciana Lamorgese, sau pur şi simplu acţionând prin distribuirea de pachete gratuite cu paste, apă, făină şi lapte. În Napoli, în cele mai sărace cartiere ale oraşului, poliţia şi-a intensificat prezenţa după ce bărbaţi cu legături cu Camorra, mafia napolitană, au organizat livrări la domiciliu de pachete cu alimente. În Palermo, potrivit La Repubblica, fratele unui cap al Cosa Nostra ar fi distribuit mâncare celor mai nevoiaşi din cartierul Zen, un bastion al mafiei. Când ştirea a apărut în presă, bărbatul s-a apărat pe Facebook susţinând că face doar muncă de caritate şi l-a atacat pe jurnalistul care a oferit publicului pentru prima dată povestea.
„Mafiile nu sunt doar organizaţii criminale“, explică Federico Varese, profesor de criminologie la Universitatea din Oxford. „Sunt organizaţii care aspiră să guverneze teritorii şi să controleze pieţe. Comentatorii se concentrează adesea pe aspectul financiar al mafiei şi tind să uite că puterea ei vine din baza locală de unde operează.“
Distribuirea de pachete cu alimente este o tactică la fel de veche ca mafia în sine. În sudul Italiei, capii mafioţi se prezintă prin tradiţie oamenilor ca binefăcători locali, iniţial fără a cere nimic în schimb.
„Capii mafiei consideră oraşele lor ca fiind propriile lor moşii”, spune Gratteri.
„Ei ştiu foarte bine că, pentru a guverna, trebuie să aibă grijă de oamenii de pe teritoriul lor. Şi o fac exploatând situaţia de criză în avantajul lor. În ochii oamenilor, un şef care bate la uşă oferind mâncare gratuită este un erou. Şeful ştie că va putea conta pe sprijinul acestor familii atunci când va fi necesar, când, de exemplu, mafia sponsorizează în alegeri un politician care le va proteja interesele infracţionale.”
Zeci de investigaţii din sud au condus la arestarea unor politicieni care au ajutat şi au ocrotit mafia şi care au fost aleşi cu sprijinul mafioţilor locali, aceştia obligând cetăţenii să-i voteze în schimbul unor servicii precum un simplu pachet cu mâncare. „Aceste ajutoare de la mafie nu sunt cadouri. Mafia nu face nimic pentru că are un suflet generos. Acestea sunt favoruri pe care toată lumea trebuie să le plătească într-o formă sau alta, ajutând şi ascunzând de autorităţi un fugitiv, ţinând o armă, distribuind droguri şi altele asemenea“, a explicat Varese. „Gândiţi-vă la ce s-a întâmplat cu El Chapo, regele drogurilor din Mexic”, atrage atenţia Gratteri.
„El a traficat tone de cocaină şi a ordonat uciderea a sute de oameni, însă în oraşul său natal era cunoscut pentru bunăvoinţa sa. Oamenii îi erau recunoscători că a adus medicamente pentru familiile satului sau că a construit drumuri. Acelaşi lucru se întâmplă în oraşele italiene.” În Campania, dacă nu oferă alimente, Camorra înmânează bani. Sume mici, de obicei de 50 de euro, scrie BBC. Obişnuiau să ceară bani, iar acum ei sunt cei care dau bani, spune Luigi Cuomo, preşedintele of SOS Imprese, o organizaţie care protejează afacerile mici de politici mafiote precum taxa de protecţie. „Oferă sume mici, dar vor cere ceva în schimb.”
Marcello era la începutul lunii mai proprietarul unui restaurant din centrul oraşului Palermo pe care a trebuit să-l închidă în martie. Se aşteaptă atunci ca din clipă în clipă să primească o ofertă pe care nu o va putea refuza. Este foarte simplu, a povestit el. Un mafiot ciocăne la uşă şi se oferă să cumpere afacerea, atunci şi acolo. Urmează negocierea unui preţ, apoi cineva transferă o parte din bani în contul proprietarului afacerii. Restul banilor este predat în numerar. „Afacerea mea se scufundă”, se plângea atunci Marcello. „Şi când cineva îţi aruncă un colac de salvare, poţi alege fie să te îneci cu idealurile tale, fie să înoţi.” Dar mafia se va întoarce întotdeauna să ceară ce pretinde a fi al ei, spune Gaspare Mutolo, un fost mafiot sicilian care a devenit martor cheie în zeci de cazuri de crimă organizată.
„Exact aşa lucram şi eu”, spune el. „Eram mereu fermecător. Păream generos. Nu mi-am arătat niciodată culorile adevărate. Dar ţineţi minte, am ucis mai mult de 20 de oameni.“ Mutolo a vorbit cu BBC dintr-o locaţie secretă unde se află sub protecţia poliţiei şi îşi petrece zilele pictând. Lucrările sale sunt adesea reprezentări ale tentaculelor mafiei care ajung în comunităţi. El spune că de fiecare dată când a ajutat o familie nevoiaşă nu-i pasă cine erau oamenii aceia. „Când copiii îţi plâng pentru că nu au mâncare pe masă sau dacă afacerea ta este pe punctul de a da faliment, nu te gândeşti la consecinţe când accepţi ajutor dintr-o direcţie greşită. Te gândeşti doar la supravieţuire.“
Apoi, când se apropiau alegerile locale, el se ducea la oamenii pe care i-a ajutat şi le spunea: „Ciao, bella, mă mai ţii minte? Te-am ajutat când ai avut nevoie. Acum, eu am nevoie de tine. Şi tot ce îţi cer este să te duci la vot. Pentru acest candidat.“ Mutolo spune că mafia are suficienţi bani la îndemână pentru a-i cheltui în caz de criză. „Sunt mult mai eficienţi decât statul când vine vorba de ajutarea celor aflaţi la nevoie”, spune el. Antonio şi soţia sa Francesca deţin o măcelărie într-un mic oraş cu clădiri albe, specifice zonei mediteraneene, din Apulia. Când afacerea lor părea că se îndreaptă spre faliment, s-au pomenit că unul dintre clienţii lor obişnuiţi a intrat în magazin şi s-a oferit să-i ajute cu un împrumut. „Ne-am uitat unul în ochii celuilalt. Inimile noastre parcă au încetat să mai bată şi ne-am dat seama imediat ce se întâmplă“, a povestit Antonio.
El şi soţia sa au refuzat oferta. Ştiau că astfel de credite sunt o afacere de bază a mafiei. Infractorii acordă împrumuturi şi apoi „începe o agonie lentă”, spune procurorul Gratteri. „Scopul final al mafioţilor nu este niciodată să facă un ban dintr-o afacere cinstită, ci să preia afacerea şi să o folosească pentru a spăla bani.“ De când a început carantina, o linie telefonică de asistenţă specială pentru ajutarea victimelor şantajului a înregistrat o creştere de 100% a plângerilor, majoritatea venite de la afaceri mici. „Dacă guvernul italian nu este capabil să-i ajute pe aceşti oameni, îi aruncă practic în braţele mafiei”, spune Attilio Simeone, care lucrează pentru linia de asistenţă.
În criza de acum 10 ani şi în anii de creştere care au urmat din 2012, IT-iştii au fost marii câştigători ai creşterilor salariale.
De la un câştig mediu net de 2.583 lei (720 euro) în septembrie 2008, când a început oficial criza, IT-iştii au ajuns la 8.289 lei (1730 euro) în martie 2020, adică au avut o creştere de 321%.
Alături de ei se află angajaţii din asigurări şi reasigurări, care au avut o creştere de 330%, respectiv de la 2.020 lei la 6.672 lei. În valoare nominală, IT-iştii au câştigat cel mai mult.
Cine s-a reconvertit profesional spre IT în 2008 a dat lovitura.
În septembrie 2008, cele mai mari câştiguri salariale erau la angajaţii care lucrau în industria petrolieră şi de gaze, cu 3.501 lei net, în industria siderurgică, cu 3.002 lei, şi în bănci, cu 3.052 lei.
Zece ani de restructurare în sectorul bancar s-au văzut, salariile bancherilor majorându-se în această perioadă cu 195%, de la 3.052 lei net la 5.938 lei.
Cei din industria petrolului şi a gazelor, care s-au confruntat cu perioade de restructurare, au marcat o creştere salarială de numai 165%, de la 3.501 lei la 5.789 lei. În creşteri procentuale, avem un plus de 324% în activităţile de servicii administrative, de la 794 lei la 2.570 lei. Cei care lucrează în sănătate au avut o creştere salarială de 316%, de la 1.223 lei la 3.862 lei.
Dacă ne uităm la salariul mediu pe economie, creşterea între septembrie 2008 şi martie 2020 este de 254%, de la 1.296 lei la 3.294 lei. La polul opus, cei care lucrează în hoteluri şi restaurante, deşi au avut o creştere de 217%, au fost şi au rămas cel mai prost plătiţi din economie, respectiv de la 741 lei în 2008 la 1.605 lei în martie 2020. Dacă s-ar fiscaliza şi bacşişul, câştigul real ar fi mult mai mare.
Să vedem în următorii zece ani care vor fi câştigătorii.
Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.
Bolt a spus că finanţarea îi va permite să câştige cotă de piaţă într-un sector afectat de COVID-19, deoarece restricţiile au ţinut clienţii acasă, iar rivalii Uber, Lyft şi Ola au redus mii de locuri de muncă.
După debutul pandemiei, estonienii de la Bolt au anunţat că nu vor concedia oameni, în ciuda impactului crizei medicale asupra businessului, o altă abordare diferită în criză în raport cu competitorii.
Compania Bolt a fost afectată puternic de măsurile de carantină impuse în Europa, precum şi rivalii de la Uber, întrucât vânzările estonienilor au scăzut cu 75% în luna martie, în comparaţie cu nivelul mediu din februarie.
Spre exemplu, activitatea din Slovacia s-a prăbuşit total, după ce guvernul ţării a impus restricţii pentru serviciile de taxi în luna martie – acestea fiind ridicate astăzi.
Bolt a fost înfiinţată în 2013 şi are peste 30 de milioane de utilizatori în 35 de ţări.
De la un câştig mediu net de 2.583 lei (720 euro) în septembrie 2008, când a început oficial criza, IT-iştii au ajuns la 8.289 lei (1730 euro) în martie 2020, adică au avut o creştere de 321%.
Alături de ei se află angajaţii din asigurări şi reasigurări, care au avut o creştere de 330%, respectiv de la 2.020 lei la 6.672 lei. În valoare nominală, IT-iştii au câştigat cel mai mult.
Cine s-a reconvertit profesional spre IT în 2008 a dat lovitura.
În septembrie 2008, cele mai mari câştiguri salariale erau la angajaţii care lucrau în industria petrolieră şi de gaze, cu 3.501 lei net, în industria siderurgică, cu 3.002 lei, şi în bănci, cu 3.052 lei.
Zece ani de restructurare în sectorul bancar s-au văzut, salariile bancherilor majorându-se în această perioadă cu 195%, de la 3.052 lei net la 5.938 lei.
Cei din industria petrolului şi a gazelor, care s-au confruntat cu perioade de restructurare, au marcat o creştere salarială de numai 165%, de la 3.501 lei la 5.789 lei. În creşteri procentuale, avem un plus de 324% în activităţile de servicii administrative, de la 794 lei la 2.570 lei. Cei care lucrează în sănătate au avut o creştere salarială de 316%, de la 1.223 lei la 3.862 lei.
Dacă ne uităm la salariul mediu pe economie, creşterea între septembrie 2008 şi martie 2020 este de 254%, de la 1.296 lei la 3.294 lei. La polul opus, cei care lucrează în hoteluri şi restaurante, deşi au avut o creştere de 217%, au fost şi au rămas cel mai prost plătiţi din economie, respectiv de la 741 lei în 2008 la 1.605 lei în martie 2020. Dacă s-ar fiscaliza şi bacşişul, câştigul real ar fi mult mai mare.
Să vedem în următorii zece ani care vor fi câştigătorii.
Această nouă criză economică, pe care lumea o aştepta de mai mult timp, dar nu ştia sub ce formă va veni, va scoate în faţă câteva probleme, idei şi, în final, poate soluţii, bune sau rele, care vor câştiga adepţi şi teren în următorii ani.
Cele mai multe idei vor fi catalogate ca fiind socialiste, pentru că vor implica o mult mai mare intervenţie a statului în economiile capitaliste, în sectorul privat, care are limitele lui.
Fără stat, niciun capitalist nu poate rezista unei crize majore şi mai ales urmărilor pe care le aduce.
Sutele de milioane de şomeri care vor rezulta pe termen scurt din această criză – 40 de milioane în SUA, 60 de milioane în Europa, de exemplu vor avea un cuvânt greu de spus în privinţa viitorului, în privinţa modului de reconfigurare a lumii, a economiilor, a priorităţilor naţionale şi individuale.
Naţionaliştii vor câştiga teren, pe ideea că trebuie să ne apărăm ţara din punct de vedere economic şi politic în faţa unor crize mondiale, unde deciziile se iau în altă parte. Chiar şi în ţările occidentale se discută tot mai mult despre problema naţională şi mai puţin despre problemele globale.
Vechile sisteme, administrate de instituţii mondiale, vor fi contestate, mai ales când se va pune problema unor restructurări, unor noi reforme care încep şi nu ştii când se sfârşesc.
Establishmentul, adică liderii politici, economici, va fi zguduit, mai ales dacă economiile nu-şi vor reveni rapid.
1. La nivel mondial, se vorbeşte despre introducerea unui venit minim garantat pentru fiecare locuitor al unei ţări, pentru a asigura o plasă de siguranţă în cazul în care apar crize economice majore. În această criză a COVID-19, deşi este sanitară, impactul cel mai mare va fi la nivel economic şi de aceea se discută această soluţie, pentru a asigura un venit minim în cazul apariţiei unor crize, indiferent de natura lor.
Nu toată lumea agreează această idee, dar cei aflaţi la putere ar putea să fie nevoiţi să apeleze la această soluţie, mai ales dacă vor reveni crizele.
2. La nivelul economiilor puternice, Uniunea Europeană şi chiar SUA, se va repune în discuţie introducerea salariului minim pentru angajaţi, pentru a da satisfacţii şi a asigura liniştea pe piaţa muncii.
În SUA, Jeff Bezos, cel care a creat Amazon şi a ajuns cel mai bogat om din lume, pledează pentru introducerea şi creşterea salariului minim în SUA, peste nivelul actual. La nivelul companiei pe care o conduce, a introdus un salariu minim care este peste salariul federal, iar Jeff Bezos pledează ca şi statele americane fie să introducă, fie să majoreze salariul minim. Dacă şi cel mai bogat capitalist discută acest lucru, înseamnă că este o problemă care trebuie rezolvată cândva, şi cât mai repede.
La nivelul Uniunii Europene, se va relua discuţia introducerii unui salariu minim, o variantă pe care nu toate statele o agreează, dar probabil se va ajunge la un consens, pentru că presiunea de pe piaţa muncii va cere acest lucru.
În România, salariul minim ar trebui să crească de la 1.286 de lei spre 2.000 de lei net, dacă s-ar introduce un nivel european.
3. Criza a scos la iveală faptul că sistemul privat, acest capitalism privat are limite şi nu poate sta în picioare când vin crize majore.
Mari companii, cum ar fi Lufthansa, au implorat intervenţia statului pentru a nu intra în insolvenţă, întrucât grupul nu are suficiente resurse pentru a supravieţui.
În astfel de crize, sistemul bancar, care este în mare majoritate privat, nu a fost dispus să intervină cu linii de finanţare fără să aibă susţinerea şi garanţia unui stat.
În Franţa, Renault discută o linie de finanţare de 5 miliarde de euro cu statul, pentru a nu avea probleme de lichidităţi.
De asemenea, Airbus, mândria Uniunii Europene în războiul cu americanii de la Boeing, sunt în aceeaşi situaţie, de a avea nevoie de linii de finanţare de miliarde de euro de la stat, întrucât nu pot accesa pieţele financiare private.
Niciun stat puternic nu-şi poate permite să lase companiile naţionale, care sunt private, să intre în faliment.
Capitalismul privat este bun până vine criza. Când vine criza, pierderile se naţionalizează, iar profiturile se privatizează.
4. Situaţia sistemului medical, ca infrastructură, va câştiga teren în opinia publică, iar guvernele vor fi nevoite să investească mult mai mulţi bani pentru a da confort populaţiei când apar astfel de crize.
În România sistemul medical privat are limitele lui, iar acest lucru s-a văzut.
5. Sistemul de educaţie se va digitaliza tot mai mult, mai repede sau mai târziu, iar profesorii şi programele şcolare va trebui să se reformeze şi să se adapteze tehnologiilor prezente.
6. Globalizarea, care a fost trendul în ultimii 30 de ani, va intra într-un trend de deglobalizare, mai ales că opinia publică se va adapta sloganurilor şi lozincilor de genul „Trebuie să ne apărăm ţara, pentru că în criză nu ne ajută nimeni!”.
Deglobalizarea va fi economică şi politică, iar cei care vor ridica steagul naţionalismului vor câştiga teren. Nu va mai conta dacă în spatele acestei lozinci se va afla ceva real.
La nivelul marilor puteri, SUA şi Uniunea Europeană, se pune deja problema delocalizării capacităţilor de producţie, din China cel puţin, pentru a da satisfacţie locuitorilor că ţara de la care a pornit virusul SARS-CoV-2 este pedepsită.
Dar această deglobalizare va pune statele şi guvernele în situaţia de a vedea dacă pot produce local tot ce au nevoie, dacă au oameni şi know-how.
Globalizarea a şters multe cunoştinţe şi statele au pierdut ramuri întregi din economie, pe care acum nu pot să le reconstruiască chiar atât de uşor.
Toate aceste idei şi teme care vor câştiga adepţi şi teren în următorul deceniu trebuie finanţate, au un cost foarte mare, pe care cineva trebuie să-l plătească.
Acest cost va fi plătit de state, bănci centrale, prin printarea de bani în prima fază, apoi vor urma taxarea bogaţilor, fie că sunt companii, fie că vor fi persoane fizice, iar apoi vor veni inflaţia, deprecierea monedelor naţionale şi schimbări de regim la nivel politic.
Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.
Un român munceşte într-un abator din România câştigă între 2.500-4.000 de lei net, spun reprezentanţii businessurilor de profil din România. În Anglia, în schimb, un angajat dintr-un abator poate ajunge la un venit lunar de 1.500-2.000 de lire, dublu sau chiar triplu faţă de România, dar şi productivitatea per angajat este mai mare.
„Este o diferenţă de venit între România şi alte ţări, dar cred că România nici nu ar putea angaja toţi măcelării, pentru că nu are capacitate. La noi un măcelar câştigă 3.500-4.000 de lei la un program de 8 ore. În străinătate venitul salarial e mai mare, dar apar şi costurile cu masa şi cazarea. Este mirajul banilor, dar dacă faci calculele complete, diferenţele dintre ce câştigi în România şi în străinătate sunt mici”, spune Călin Muscă, proprietarul Pork Prod, companie ce creşte şi abatorizează anual 85.000 de porci.
Pe de altă parte, Ion Udrişte, un antreprenor cu experienţă de peste 40 de ani în industria cărnii, care realizează preparate din carne într-o fabrică din localitatea Bascov, judeţul Argeş, spune că un român care într-un abator din zona sa câştigă până în 3.000 de lei net.
„Un om care lucrează în abator câştigă 2.500-2.900 de lei, dar trebuie să ştie meserie, pentru că încă nu e totul mecanizat. Ce face aici nu se compară cu ce face în afară, pentru că acolo există roboţi. Dar şi volumul de muncă e diferit. Dacă aici abatorizăm 100 de porci, acolo se abatorizează 10.000-15.000 de porci în acelaşi timp. Ia bani mai mulţi românul în străinătate, dar şi munceşte mai mult”, explică antreprenorul.
Un măcelar din Anglia, cu 30 de ani de experienţă în domeniu, spune că are un venit lunar de 1.500-2.000 de lire (8.100-10.800 lei), dar volumul de muncă este foarte mare.
Cele mai multe idei vor fi catalogate ca fiind socialiste, pentru că vor implica o mult mai mare intervenţie a statului în economiile capitaliste, în sectorul privat, care are limitele lui.
Fără stat, niciun capitalist nu poate rezista unei crize majore şi mai ales urmărilor pe care le aduce.
Sutele de milioane de şomeri care vor rezulta pe termen scurt din această criză – 40 de milioane în SUA, 60 de milioane în Europa, de exemplu vor avea un cuvânt greu de spus în privinţa viitorului, în privinţa modului de reconfigurare a lumii, a economiilor, a priorităţilor naţionale şi individuale.
Naţionaliştii vor câştiga teren, pe ideea că trebuie să ne apărăm ţara din punct de vedere economic şi politic în faţa unor crize mondiale, unde deciziile se iau în altă parte. Chiar şi în ţările occidentale se discută tot mai mult despre problema naţională şi mai puţin despre problemele globale.
Vechile sisteme, administrate de instituţii mondiale, vor fi contestate, mai ales când se va pune problema unor restructurări, unor noi reforme care încep şi nu ştii când se sfârşesc.
Establishmentul, adică liderii politici, economici, va fi zguduit, mai ales dacă economiile nu-şi vor reveni rapid.
1. La nivel mondial, se vorbeşte despre introducerea unui venit minim garantat pentru fiecare locuitor al unei ţări, pentru a asigura o plasă de siguranţă în cazul în care apar crize economice majore. În această criză a COVID-19, deşi este sanitară, impactul cel mai mare va fi la nivel economic şi de aceea se discută această soluţie, pentru a asigura un venit minim în cazul apariţiei unor crize, indiferent de natura lor.
Nu toată lumea agreează această idee, dar cei aflaţi la putere ar putea să fie nevoiţi să apeleze la această soluţie, mai ales dacă vor reveni crizele.
2. La nivelul economiilor puternice, Uniunea Europeană şi chiar SUA, se va repune în discuţie introducerea salariului minim pentru angajaţi, pentru a da satisfacţii şi a asigura liniştea pe piaţa muncii.
În SUA, Jeff Bezos, cel care a creat Amazon şi a ajuns cel mai bogat om din lume, pledează pentru introducerea şi creşterea salariului minim în SUA, peste nivelul actual. La nivelul companiei pe care o conduce, a introdus un salariu minim care este peste salariul federal, iar Jeff Bezos pledează ca şi statele americane fie să introducă, fie să majoreze salariul minim. Dacă şi cel mai bogat capitalist discută acest lucru, înseamnă că este o problemă care trebuie rezolvată cândva, şi cât mai repede.
La nivelul Uniunii Europene, se va relua discuţia introducerii unui salariu minim, o variantă pe care nu toate statele o agreează, dar probabil se va ajunge la un consens, pentru că presiunea de pe piaţa muncii va cere acest lucru.
În România, salariul minim ar trebui să crească de la 1.286 de lei spre 2.000 de lei net, dacă s-ar introduce un nivel european.
3. Criza a scos la iveală faptul că sistemul privat, acest capitalism privat are limite şi nu poate sta în picioare când vin crize majore.
Mari companii, cum ar fi Lufthansa, au implorat intervenţia statului pentru a nu intra în insolvenţă, întrucât grupul nu are suficiente resurse pentru a supravieţui.
În astfel de crize, sistemul bancar, care este în mare majoritate privat, nu a fost dispus să intervină cu linii de finanţare fără să aibă susţinerea şi garanţia unui stat.
În Franţa, Renault discută o linie de finanţare de 5 miliarde de euro cu statul, pentru a nu avea probleme de lichidităţi.
De asemenea, Airbus, mândria Uniunii Europene în războiul cu americanii de la Boeing, sunt în aceeaşi situaţie, de a avea nevoie de linii de finanţare de miliarde de euro de la stat, întrucât nu pot accesa pieţele financiare private.
Niciun stat puternic nu-şi poate permite să lase companiile naţionale, care sunt private, să intre în faliment.
Capitalismul privat este bun până vine criza. Când vine criza, pierderile se naţionalizează, iar profiturile se privatizează.
4. Situaţia sistemului medical, ca infrastructură, va câştiga teren în opinia publică, iar guvernele vor fi nevoite să investească mult mai mulţi bani pentru a da confort populaţiei când apar astfel de crize.
În România sistemul medical privat are limitele lui, iar acest lucru s-a văzut.
5. Sistemul de educaţie se va digitaliza tot mai mult, mai repede sau mai târziu, iar profesorii şi programele şcolare va trebui să se reformeze şi să se adapteze tehnologiilor prezente.
6. Globalizarea, care a fost trendul în ultimii 30 de ani, va intra într-un trend de deglobalizare, mai ales că opinia publică se va adapta sloganurilor şi lozincilor de genul „Trebuie să ne apărăm ţara, pentru că în criză nu ne ajută nimeni!”.
Deglobalizarea va fi economică şi politică, iar cei care vor ridica steagul naţionalismului vor câştiga teren. Nu va mai conta dacă în spatele acestei lozinci se va afla ceva real.
La nivelul marilor puteri, SUA şi Uniunea Europeană, se pune deja problema delocalizării capacităţilor de producţie, din China cel puţin, pentru a da satisfacţie locuitorilor că ţara de la care a pornit virusul SARS-CoV-2 este pedepsită.
Dar această deglobalizare va pune statele şi guvernele în situaţia de a vedea dacă pot produce local tot ce au nevoie, dacă au oameni şi know-how.
Globalizarea a şters multe cunoştinţe şi statele au pierdut ramuri întregi din economie, pe care acum nu pot să le reconstruiască chiar atât de uşor.
Toate aceste idei şi teme care vor câştiga adepţi şi teren în următorul deceniu trebuie finanţate, au un cost foarte mare, pe care cineva trebuie să-l plătească.
Acest cost va fi plătit de state, bănci centrale, prin printarea de bani în prima fază, apoi vor urma taxarea bogaţilor, fie că sunt companii, fie că vor fi persoane fizice, iar apoi vor veni inflaţia, deprecierea monedelor naţionale şi schimbări de regim la nivel politic.
Celebra jucătoare de tenis Naomi Osaka a devenit cel mai bine plătită femeie din istorie după ce a câştigat 37,4 milioane de dolari în ultimul an, potrivit Forbes. Anterior, Serena Williams, care a câştigat 23 de turnee de grand slam, a fost cel mai bine plătit sportiv de sex feminin din ultimii patru ani – câştigând între 18 milioane şi 29 de milioane de dolari, scrie CNN.
Osaka a doborât acum recordul deţinut anterior de Maria Sharapova, care primise acest titlu în 2015, când a câştigat 29,7 milioane de dolari. Osaka a câştigat două mari turnee de grand slamu până în prezent, fiind drept una dintre cele mai strălucite vedete din turul WTA. Ea a câştigat turneul Williams la US Open în 2018, urmat de victoria din 2019 la Australian Open.
Născută în Japonia, tânăra în vârstă de 22 de ani a crescut în SUA şi a devenit populară printre sponsori şi a semnat un contract cu Nike. Osaka se află pe locul 29 în topul celor mai bine plătiţi 100 de sportivi, în faţa Serenei Williams, care ocupă locul 33. Lista completă a Forbes pentru 2020 urmează să fie publicată săptămâna viitoare.
„În cel mai fericit caz, anul acesta salariile vor rămâne la fel. Un muncitor din România nu va putea fi plătit la fel ca unul din Germania sau Austria atâta timp cât productivitatea este mai scăzută pentru că lucrează cu utilaje învechite.“
Mai mult de 403.000 de români care muncesc în hoteluri şi restaurante, în fabrici de îmbrăcăminte şi de mobilă şi în industria tăbăcirii şi finisării pieilor, fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie au câştigat un salariu mediu net mai mic de 2.000 de lei, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Salariul mediu net pe economie a fost de 3.294 de lei în luna martie, ceea ce înseamnă că angajaţii din aceste patru industrii câştigă cu aproximativ 40% sub media naţională.
„Motivele variază de la un domeniu la altul, dar principalul motiv este legat de lipsa calificărilor. Nivelul salarial din aceste industrii este mai mic deoarece majoritatea angajaţilor sunt muncitori necalificaţi. Angajaţii blue-collar din producţie câştigă destul de puţin comparativ cu alte domenii dacă nu au anumite cursuri la activ sau specializări“, spune Sorina Faier, managing partner în cadrul companiei de executive search Elite Search.
Cele mai mici salarii le-au avut angajaţii din hoteluri şi restaurante – 1.605 lei mediu net în martie 2020, chiar mai mic decât cel câştigat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Salariul mediu net din HoReCa a fost cu aproape 150 de lei mai mic în martie 2020 decât în aceeaşi lună a anului 2019.
„Veniturile sunt mici şi în HoReCa, dar aici se adaugă şi câştigurile din bacşiş, pe lângă salariul de bază. Cu toate acestea, angajatorii din domeniu ar trebui să aibă politica salarială adaptată la experienţa angajaţilor, lucru care nu se prea întâmplă. Nu este în regulă să plăteşti acelaşi salariu şi pentru un angajat cu experienţă, şi pentru unul fără experienţă şi să spui că oricum îşi cresc veniturile din bacşiş“, spune expertul în resurse umane.
În hoteluri şi restaurante lucrau 213.700 de persoane în luna martie a acestui an, cu 5.000 mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului trecut. De altfel, industria HoReCa a fost printre cele mai afectate de criza creată de pandemia de COVID-19. Dintre cei 213.700 de angajaţi, 87.686 erau în şomaj tehnic pe 15 mai, la sfârşitul stării de urgenţă, conform datelor de la Ministerul Muncii.
Al doilea cel mai mic salariu de pe piaţa muncii din România este câştigat de angajaţii din fabricile de îmbrăcăminte. Aici, în martie 2020, salariul mediu net a fost de 1.813 lei, în creştere cu doar 57 de lei comparativ cu luna martie a anului trecut. În industria fabricării articolelor de îmbrăcăminte din România lucrau 96.300 de angajaţi în luna martie, cu 11.700 mai puţini decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Sorina Faier afirmă că în multe domenii din România firmele au costuri mai mari din cauza lipsei unei infrastructuri performante şi, astfel, le rămân mai puţini bani pentru modernizarea şi dezvoltarea capacităţii de producţie, crearea de noi locuri de muncă şi măriri de salarii. Costurile suplimentare reprezintă un dezavantaj competitiv, iar companiile urmăresc obţinerea producţiei la costuri cât mai mici.
„Un muncitor din România nu va putea fi plătit la fel ca unul din Germania sau Austria atâta timp cât productivitatea este mai scăzută pentru că lucrează cu utilaje învechite sau firma are costuri suplimentare. Spre exemplu, o firmă de producţie de mobilier sau articole vestimentare din România are costuri mai mari cu transportul produselor pe o distanţă de 300 km pe drumurile din România faţă de o firmă din Germania, unde infrastructura este mai dezvoltată şi livrările se pot face mai rapid şi cu costuri mai mici pe aceeaşi distanţă“, explică ea.
În fabricile de mobilă din România, salariul mediu net era de 1.978 de lei în luna martie a acestui an, cu doar 58 de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2019. În aceste fabrici lucrează 55.700 de angajaţi, în scădere cu 2.200 de persoane faţă de luna martie a anului trecut, conform datelor de la INS.
Cei circa 37.700 de români care lucrează în tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnasamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor câştigau un salariu mediu net de 1.989 de lei în martie, un salariu cu 8 lei mai mic decât cel pe care îl primeau în aceeaşi lună din 2019. Numărul de angajaţi din această industrie a scăzut cu 5.400, de la 43.100 în martie 2019, la 37.700 în aceeaşi lună a acestui an.
Sorina Faier crede că aceste patru industrii nu vor beneficia de creşteri salariale anul acesta, ci este posibil chiar ca salariile angajaţilor să scadă.
„În cel mai fericit caz, anul acesta salariile vor rămâne la fel. Scăderi salariale vor exista în multe industrii, depinde de fiecare companie cum va gestiona criza şi resursele. Din păcate, în continuare mulţi angajaţi riscă să rămână fără locuri de muncă după revenirea din şomajul tehnic deoarece multe firme vor intra în insolvenţă. Este posibil ca, din cei 400.000 de angajaţi în cele patru industrii menţionate, să rămână numai 350.000, cel puţin pe timpul crizei“, adaugă ea.