Tag: asigurare

  • Gigantul bancar Deutsche Bank şi-a asigurat o finanţare nouă de la Fondul Suveran al Qatar-ului, în încercarea de a depăşit actuala criză

    Investiţia va fi realizată prin intermediul Autorităţii de Investiţii a Qatar-ului, fondul suveran al ţării, potrivit surselor citate.
     
    Alte două vehicule de investiţii ale Qatar-ului, controlate de membri ai familiei regale şi de alţi politicieni proeminenţi, deţin deja participaţii în Deutsche Bank.
     
    Statul german susţine o potenţială fuziune între Deutsche Bank şi Commerzbank pentru a se asigura că ţara are măcar un creditor puternic ce poate finanţa economia orientată spre export a ţării, chiar şi în timpul unei crize.
     
    În timp ce unii economişti consideră că această fuziune ar fi o soluţie imperfectă care forţează două entităţi slăbite să funcţioneze împreună, o astfel de mişcare ar permite Qatar-ului să îşi recupereze măcar parţial investiţia în Deutsche Bank – în contextul în care acţiunile Deutsche Bank şi-au pierdut jumătate din valoare de  la începutul anului.
     
  • Lista firmelor la care poţi încheia asigurarea de răspundere civilă auto

    Reglementările privind asigurarea RCA sunt reglementate de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.
     
    Contractul RCA se încheie pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului.
     
    Orice persoană, proprietar a unei maşini, este obligată să încheie o asigurare RCA.Există totuşi excepţii: ‘Nu sunt obligate să încheie un contract RCA persoanele fizice şi juridice care utilizează vehicule exclusiv în scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau raliurilor, organizate legal; pentru riscurile ce derivă din aceste activităţi, proprietarii de vehicule sau organizatorii competiţiei se pot asigura facultativ.’
     
  • Soluţia celui mai mare lanţ românesc de restaurante pentru găsirea de angajaţi. Investesc în aceasta 350.000 de euro

    City Grill a implementat un sistem pentru a susţine specializarea angajaţilor pe posturi de bucătari sau ospătari.

    Elementul de noutate:

    Academia City Grill îmbină practica directă, în faţa clientului, cu teoria şi practica exersate în clasă şi asigură un program de formare complet.

    Descrierea inovaţiei:

    Grupul City Grill a lansat anul trecut Academia City Grill în scopul pregătirii actualilor şi viitorilor angajaţi ai restaurantelor. Academia City Grill este o instituţie acreditată pentru oferirea cursurilor de ospătar şi bucătar, cu recunoaştere internaţională, dublată de practică. Cursanţii din academie fac practică în restaurantele grupului, dublând astfel valoarea cunoştinţelor acumulate în cursurile teoretice. În cadrul academiei se lucrează în serii de câte 10-20 de oameni. Cursurile se desfăşoară pe o perioadă de patru luni, atât în cazul ospătarilor, cât şi al bucătarilor. Academia City Grill funcţionează ca o şcoală profesională. Ospătarii au cursuri o dată pe săptămână, iar practică în bucătarie de două ori pe săptămână. Investiţia totală pentru cei trei ani de studiu din program se ridică la peste 250.000 euro. Investiţia necesară dezvoltării facilităţilor pentru Academia City Grill ajunge la 100.000 euro.

    Efectele inovaţiei:

    În cadrul Academiei City Grill au suţinut examene deja 100 de persoane care au obtinut diploma de calificare în meseriile de ospătar şi bucătar. De asemenea, un program de învăţământ dual funcţionează din acest an şcolar (septembrie 2018) la Liceul Mihai Bravu din Bucureşti şi implică 54 elevi, a căror şcolarizare este susţinută financiar de Grupul City Grill.
     

    Academia City Grill este unul dintre proiectele incluse în ediţia specială a Business MAGAZIN – CELE MAI INOVATOARE COMPANII DIN ROMÂNIA.

  • Adrian Marin, director general / Generali România: “Reputaţia în afaceri este un element important mai ales în epoca vitezei, când informaţia se află la un clic distanţă, iar renumele este primul element analizat, indiferent că vorbim despre o persoană sau despre o companie”

    Carte de vizită
    ¶ A absolvit în 1992 Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini, secţia Maşini-Unelte
    ¶ Lucrează de peste 20 de de ani în grupul Generali
    ¶ Este şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR)

  • Dispozitivul care analizează modul în care conduci pentru a-ţi genera cea mai bună ofertă de CASCO

    Elementul de noutate:
    Groupama Asigurări este, potrivit reprezentanţilor, prima companie de asigurări din piaţa din România care foloseşte tehnologia telematică. Elementul inovator adus de această tehnologie constă în posibilitatea colectării cu o frecvenţă mai ridicată a poziţiilor vehiculelor în trafic şi procesarea lor pentru un rating actualizat în timp real şi disponibil clientului şi asigurătorului. Clientul are un control direct asupra preţului poliţei, pe care îl poate ajusta prin îmbunătăţirea comportamentului său în trafic.

    Descrierea inovaţiei:
    Procesul de punere în practică a inovaţiei a fost îndelungat: s-a integrat tehnologia într-un produs de asigurare, s-a calibrat scorul, s-au identificat parametrii corecţi, s-au stabilit criterii de eligibilitate a clienţilor şi s-a conceput designul produsului, ca, în final, acesta să fie implementat, astfel încât totul să fie funcţional şi cât mai intuitiv. Groupama Asigurări a lansat proiectul pilot în noiembrie 2017 la agenţiile dintr-un număr limitat de oraşe. În urma feedbackului primit, compania a lansat clauza Autocontrol la nivel naţional în martie 2018.
    Inovaţia produce efecte atât pentru clienţi, cât şi pentru asigurător; clienţii au control direct asupra preţului poliţei CASCO, conştientizează elementele care le afectează ratingul şi beneficiază de predictibilitatea primei de asigurare în timp. De cealaltă parte, compania identifică mai bine nivelurile de risc în trafic şi îşi poate adapta produsele din viitor în funcţie de acestea.

    Efectele inovaţiei:
    Clauza Autocontrol, ataşată poliţei CASCO, foloseşte un dispozitiv telematic amplasat pe autovehiculul clientului pentru a înregistra date privind stilul de condus al acestuia, evenimentele în trafic şi alte informaţii relevante, pe baza căruia se construieşte un rating individualizat. Cu ajutorul unei aplicaţii pe telefonul mobil, clientul îşi poate verifica în timp real ratingul, pe care şi-l poate îmbunătăţi dacă îşi ajustează comportamentul în trafic. În funcţie de acest rating, clientul poate beneficia de o reducere de până la 40% a preţului poliţei CASCO.

  • Cum funcţionează primul magazin din România care analizează comportamentul clienţilor

    Elementul de  noutate:
    Integrarea celor nouă componente de IoT (Internet of Things) permite colectarea, centralizarea şi prelucrarea eficientă a datelor privind nevoile şi comportamentul clienţilor în magazin. Elementele de inovaţie existau şi au fost integrate în noul concept de magazin inteligent, care poate fi replicat atât pentru alte companii de retail, cât şi în alte sectoare de business. Vodafone România a proiectat soluţia, a organizat resursele necesare realizării ei şi a identificat sectorul unde un astfel de suport poate asigura susţinerea dezvoltării activităţii – sectorul retail. Printre avantaje se numără şi faptul că aceste componente de IoT pot fi implementate fără a interfera cu operaţiunile curente ale companiei-client şi fără a afecta infrastructura existentă.

    Descrierea inovaţiei:
    Vodafone România şi Mega Image au lansat primul magazin inteligent din România, situat în bulevardul Barbu Văcărescu nr. 201. Magazinul dispune de nouă soluţii de tip Internet of Things complet funcţionale şi integrate într-o platformă digitală complexă. Acestea ajută Mega Image să identifice nevoile clienţilor, să le înţeleagă comportamentul, pentru a putea măsura şi îmbunătăţi eficienţa operaţiunilor din magazin, pentru a creşte satisfacţia cumpărătorilor şi pentru a oferi o experienţă de calitate ridicată în magazin.

    Soluţiile centralizează informaţii şi oferă statistici privind traficul clienţilor şi zonele de interes ale vizitatorilor, suport optimizat pentru monitorizarea stocurilor, afişarea de conţinut digital pentru publicitate personalizată, pentru o promovare a produselor adaptată pe segmente de cumpărători şi pentru gestionarea cozilor de aşteptare, furnizează semnal Wi-Fi în magazin, precum şi un sistem de feedback şi asistenţă imediată pentru clienţi. Spre exemplu, soluţia care identifică zonele de interes ale cumpărătorilor monitorizează, prin intermediul senzorilor inteligenţi, cele mai frecventate rute din magazin.

    Cu ajutorul datelor disponibile, reprezentanţii Mega Image pot înţelege mai bine nevoile cumpărătorilor şi le pot pune imediat la dispoziţie diverse beneficii, precum facilitarea accesului la produsele care îi interesează şi reducerea timpului de aşteptare. Toate aceste componente sunt integrate într-un concept digital complet, flexibil, ce poate fi replicat şi în alte unităţi comerciale, în funcţie de nevoile specifice ale companiilor de retail.

    Efectele inovaţiei:
    Principalele efecte ale inovaţiei sunt profilarea optimizată a clienţilor şi evaluarea corectă a comportamentului lor în magazin, redesenarea modelului de business al clientului, disponibilitatea în timp real a datelor despre evoluţia stocurilor din magazin (ceea ce îi dă companiei posibilitatea de a asigura o alimentare mai rapidă cu articolele care lipsesc), reducerea pierderilor prin scăderea cantităţii de marfă care trebuie aruncată, reacţia promptă a personalului de deservire (soluţia pentru asistenţa clienţilor) şi gestionarea îmbunătăţită a cozilor, ceea ce înseamnă un timp redus de aşteptare pentru clienţi.

  • Electrificarea: noul standard pe piaţa vehiculelor comerciale

    Mercedes-Benz, liderul pieţei pe segmentele camioanelor de transport şi al vehiculelor specializate, a lansat recent mai multe modele în cadrul târgului IAA de la Hanovra. Principalele elemente aduse de producător în atenţia publicului au fost electrificarea şi conectivitatea. Klaus Maier, directorul de vânzări şi marketing al Mercedes-Benz Vans, spune că întreg portofoliul de vehicule va include versiuni electrice în doi sau trei ani. „Tocmai am lansat e-Vito, vom lansa şi e-Sprinter anul următor şi vor urma şi restul modelelor, descrie el planurile producătorului auto. Maier mai spune că versiunile electrice sunt construite în aceleaşi fabrici ca şi modelele clasice şi prin urmare cererea de pe piaţă va determina proporţia în care unităţile vor fi realizate. „Suntem însă determinaţi să urmăm acest proces de electrificare a vehiculelor, mai spune el.

    E imposibil să spui când numărul vehiculelor comerciale electrice îl va depăşi pe cel al vehiculelor comerciale cu motoare pe combustibil, crede Klaus Maier. În momentul de faţă, sunt destule modele care pot asigura până la 100 de kilometri pe zi cu o singură încărcare, iar asta e suficient pentru multe companii din zona logistică, argumentează el. „Dacă ne gândim la costurile de achiziţie, dacă maşina e folosită 60-70 de kilometri pe zi, luând în calcul şi costul electricităţii, investiţia se recuperează în doi-trei ani. Dacă vorbim însă de autonomii de 500 de kilometri, cred că va mai trece ceva timp până să avem vehicule comerciale electrice care să aibă acelaşi cost de achiziţie ca unele cu motoare pe diesel. În concluzie, cred că ţine foarte mult de client şi de cerinţele sale.

    Maier subliniază faptul că trecerea de la diesel la maşini electrice e foarte importantă în oraşe, acolo unde nivelul de poluare e foarte ridicat. În Europa, autorităţile par decise să îmbunătăţească infrastructura, iar legile vor impune oricum acest lucru.

    Divizia Mercedes-Benz Vans a înregistrat un record de vânzări în 2017, cu o creştere anuală de 12%, ajungând la 401.000 autovehicule la nivelul tuturor regiunilor. Astfel, în regiunea UE 30, vânzările s-au majorat cu circa 9% faţă de 2016, ajungând la aproximativ 273.300 autovehicule (2016: 249.900 unităţi), cu o creştere de aproximativ 10% în Germania, unde au fost comercializate aproximativ 105.800 unităţi (2016: 96.100) – ambele valori stabilind noi recorduri pentru divizia Mercedes-Benz Vans. Creşteri au fost înregistrate de asemenea în regiunea NAFTA, unde au fost comercializate circa 44.800 unităţi în 2017, cu 3% mai mult decât în 2016 (43.400 unităţi), iar un nou record a fost stabilit în Statele Unite ale Americii, unde divizia de autovehicule comerciale a Mercedes-Benz a înregistrat 34.200 unităţi vândute în 2017, cu 1% în plus faţă de rezultatul din 2016 (33.700 unităţi). O creştere a vânzărilor a fost raportată şi în America de Sud, unde numărul total de autovehicule comerciale uşoare Mercedes-Benz a crescut cu 31% faţă de 2016, până la 16.400 unităţi (faţă de 12.500 unităţi în 2016).

    „În prima jumătate a anului am crescut cu peste 7% la nivel global, după ce şi în ultimii ani am înregistrat creşteri importante“, notează Klaus Maier. El explică avansul înregistrat de companie prin mutarea atenţiei către pieţele din afara Europei, mai ales către Statele Unite şi China. În America, de altfel, compania a inaugurat la începutul lunii septembrie o fabrică în North Charleston, Carolina de Sud, unde va produce noul Sprinter. Odată cu deschiderea a venit şi prima comandă: 20.000 de unităţi pentru Amazon, gigantul de e-commerce. În prezent, principalele pieţe pentru divizia Vans a producătorului Mercedes-Benz sunt Germania, Statele Unite, Marea Britanie şi China. „Vorbim de mobilitatea electrică şi tot ce înseamnă aceasta: eu sunt convins că mobilitatea electrică va fi folosită în zona de logistică, de distribuţie – mai ales pe distanţe scurte, în interiorul oraşelor, aceasta cred că e tehnologia corectă”, spune şi Stefan Buchner, membru al boardului Daimler Trucks şi preşedintele Mercedes-Benz Trucks. „Pe distanţe lungi, sunt ferm convins că tehnologia diesel va fi la fel de importantă în următorii 5-10 ani. Desigur, există loc de mai bine şi depunem eforturi în acest sens.“ El explică însă că, dincolo de combustibil, un element esenţial este cel al infrastructurii, iar construirea acesteia revine în sarcina autorităţilor locale. „Noi urmărim cu atenţie dezvoltarea infrastructurii şi, în funcţie de condiţii, vom oferi tehnologia potrivită.”

    Stefan Buchner este de părere că ne aflăm într-o etapă foarte interesantă, mai ales în ceea ce priveşte motorizările, sistemele de siguranţă şi conectivitatea. „De ce e importantă conectivitatea? Foarte simplu, pentru că prin conectivitate putem îmbunătăţi fluxul operaţional al clienţilor noştri.“

    În ceea ce priveşte inovaţiile de pe noile modele lansate de Mercedes-Benz, el aminteşte de Active Drive Assist, sistemul de conducere autonomă, şi de cele legate de siguranţa participanţilor la trafic, în special Active Brake Assist 5, cea mai recentă variantă a sistemului dezvoltat de Daimler. „Am cheltuit o sumă importantă pentru a eficientiza consumul, pentru a îmbunătăţi conectivitatea şi, poate cel mai important, sistemele de siguranţă. În total, investiţiile reprezintă un număr cu trei cifre, de ordinul milioanelor de euro“, concluzionează Buchner.

    Piaţa de vehicule comerciale din România a crescut în primele şase luni cu 7%, fiind înmatriculate 12.572 de maşini, ponderea cea mai mare fiind reprezentată de vehiculele comerciale uşoare, cu 8.642 înmatriculări, arată datele ACEA – Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile – şi ACAROM – Asociaţia Constructorilor de Automobile din România. La nivelul UE, înmatriculările de vehicule comerciale noi au crescut în primele şase luni cu 4,7%, volumul acestora fiind de 1,28 milioane unităţi. Topul ţărilor europene este condus de Franţa, cu 271.116 unităţi, Marea Britanie cu un volum de 209.167 unităţi şi Germania cu un volum de 187.269 unităţi noi înmatriculate. Pe segmente, LCV-urile (vehiculele comerciale uşoare, <3,5 tone) reprezintă un volum de 1,06 milioane de unităţi, o creştere de 5,1%. Segmentul microbuzelor şi autobuzelor reprezintă un volum de 22.206 unităţi, o scădere de -0,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2017. Anul trecut, numărul vehiculelor comerciale noi înmatriculate a scăzut în România cu 1,2%, la 22.789 unităţi, în condiţiile în care la piaţa UE a crescut cu 3,2%, fiind cumpărate 2,4 milioane de vehicule.

  • Este oficial: Jandarmii vor asigura paza şi protecţia la metrou

    În termen de 30 de zile se va aproba prin Hotărâre de Guvern modul în care se va implementa prevederea legislativă menţionată. Hotărârea de Guvern va reglementa asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor aparţinând Metrorex SA, cu efective de jandarmi.
     
    După aprobarea Hotărârii de Guvern – coroborată cu Programul de implementare agreat între Ministerul Transporturilor  şi Ministerul Afacerilor Interne – serviciile de pază vor fi asigurate de Jandarmeria Română.
     
  • ​Cel de-al doilea depozit eMAG, construit în Joiţa, Giurgiu este cel mai mare din sud-estul Europei – VIDEO

    Proiectul a costat aproximativ 65 de milioane de euro. Sistemul de sortare, care a costat 3 milioane de euro, poate gestiona 7.300 de produse pe oră.

    850 de oameni lucrează la depozitul eMAG din Joiţa. 45.000 de produse ies zilnic din depozit. Instalaţia care asigură încălzirea din pardoseală are o lungime totală de 205 kilometri.

  • Pompierul personal

    Pentru a-şi şti casele la adăpost ori a reduce pagubele produse de incendiile de vegetaţie, aceştia apelează la societăţi de asigurare, care în schimbul unor prime de mii, zeci de mii sau chiar de mai bine de o sută de mii de dolari pe an trimit la faţa locului echipaje private de pompieri, iar pe clienţi îi duc la hoteluri de cinci stele până trece urgia. Rolul pompierilor privaţi este de a se deplasa la proprietatea clientului, de unde îndepărtează toate materialele inflamabile şi împrăştie soluţii de ignifugare, ori sting incendii minore, printre altele, iar după trecerea incendiului evaluează starea proprietăţii şi îndepărtează materialele cancerigene. Aceştia sunt trataţi însă precum civilii şi nu pot interveni alături de pompierii oficiali.