Tag: aplicare

  • România ajunge în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru probleme privind calitatea aerului

    Franţa, Germania şi Marea Britanie au fost trimise în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru nerespectarea valorilor-limită pentru dioxidul de azot (NO2) şi pentru neadoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depăşire a acestor valori. Ungaria, Italia şi România sunt trimise în faţa Curţii de Justiţie din cauza nivelurilor ridicate persistente de particule în suspensie (particulate matter – PM10). Valorile-limită stabilite în legislaţia UE privind calitatea aerului înconjurător (Directiva 2008/50/CE) ar fi trebuit atinse în 2010 şi, respectiv, 2005.

    În ceea ce priveşte Republica Cehă, Slovacia şi Spania, măsurile aplicate sau planificate, astfel cum au fost comunicate Comisiei în urma Summitului ministerial privind calitatea aerului, par a fi în măsură să soluţioneze în mod adecvat lacunele identificate. Din acest motiv, Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape punerea în aplicare a măsurilor respective, precum şi eficacitatea lor în remedierea situaţiei cât mai curând posibil.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproximativ 100 de profesori din Craiova au protestat faţă de Legea salarizării

    Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ Dolj, Constantin Rada, a declarat că Legea salarizării este în detrimentul angajaţilor din educaţie, arătând că personalul nedidactic are de suferit.

    „Prima şi cea mai importantă revendicare este privind Legea salarizării, care este o lege proastă pentru salariaţii din învăţământ, respectiv noi suntem poziţionaţi pe grilă între coeficienţii 1,65 şi 2,76, în ultima treime pe o scară de la 1 la 12, deşi în lege se spune că învăţământul este prioritate naţională. Iată cum acest guvern înţelege să respecte această promisiune. După cum ştim, la 1 martie, s-a aprobat o majorare de 20%, din păcate trunchiat, respectiv personalul nedidactic atât din şcoli, cât şi din inspectoratele şcolare nu a primit această majorare, lucru absolut incalificabil. Adică amărâţii care fac curăţenie, se îngrijesc de şcoală, ei nu primesc această majorare, că aşa a hotărât Guvernul. Alocarea sumelor necesare pentru lichidarea hotărârilor judecătoreşti – avem hotărâri judecătoreşti de şapte-opt ani care nici acum nu au fost puse în plată. Stabilirea unui regulament de sporuri – inclusiv după această majorare de 20%, sporurile, respectiv dirigenţie, gradaţie de merit se calculează la salariul lunii decembrie 2016, lucru incalificabil. Deblocarea posturilor în învăţământ – după cum se ştie, s-a dat o ordonanţă de urgenţă în care se spune că în anul 2018 se blochează posturile în învăţământ şi se poate angaja doi la unu, adică pleacă doi, angajezi unul”, a afirmat Rada.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AMENDĂ ridicolă data de ANSVSA producătorului de gheaţă care folosea apă nepotabilă,

    Acţiunea a fost întreprinsă de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) în urma unei adrese primite din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în care se solicită verificarea condiţiilor de igienă din unitatea respectivă.

    „Până la primirea notificării oficiale din partea ANPC (conform procedurii), prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, ANSVSA a decis demararea unor controale la nivel naţional, având ca tematică verificarea condiţiilor igienă în unităţile care produc gheaţă alimentară şi în depozitele de gheaţă. Odată cu primirea notificării în care se menţionează elemente concrete, se va decide extinderea acestei tematici de control la magazine alimentare, dar şi la unităţi de alimentaţie publică în care este folosită gheaţa alimentară (baruri, restaurante etc.)”, precizează ANSVSA.

    În perioada 7-11 mai, comisarii ANPC au efectuat un control în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor, la operatorii economici care produc în unităţi proprii gheaţă alimentară, atât pe raza municipiului Bucureşti, cât şi la operatorii economici din judeţele Giurgiu şi Constanţa. În urma acestei acţiuni au fost oprite temporar de la comercializare 1.800 kg de cuburi de gheaţă aflate în depozitele a doi producători, precum şi o cantitate de 5.372 de pungi pentru cuburi de gheaţă de 1 sau 2 kg aflate la comercializare în marile magazine.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Ce vor păţi şoferii care nu înregistrează contractul de vânzare-cumpărare al maşinii, începând cu 20 mai

    Suspendarea dreptului de a circula pe drumurile publice se aplică şoferilor temporar, până în momentul în care cumpărătorul reuşeşte să îşi declare autoturismul.

    “Numeroşi cetăţeni ne-au adresat petiţii şi au pus întrebări referitoare la ce posibilitate au după ce vând un autovehicul să urmărească starea înmatriculării şi să se asigure că noul proprietar va transcrie vehiculul pe numele său, astfel încât să nu mai fie puşi în situaţia de a plăti amenzi pentru o maşină pe care nu o mai au. Începând cu data de 20 mai, va intra în vigoare o nouă instituţie, cea a suspendării înmatriculării vehiculului, aceasta reprezentând o interdicţie temporară de circulaţie a vehiculului pe drumului public, nu echivalează cu o radiere”, a declarat comisar şef Florin Catană, directorul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

    Nu mergeţi cu ITP-ul expirată

    Un şofer riscă suspendarea dreptului de a conduce în cazul în care autoturismul are documentul de Inspecţie Tehnică Periodică expirat sau anulat ori netranscrierea dreptului de proprietate de către noul proprietar în termen de maxim 90 de zile de la momentul cumpărării.

    “În momentul în care vînzătorul îşi va scoate autoturismul din evidenţa fiscală, rolul acestuia se termină. Autoritatea fiscală va informa prin sisteme automate autoritatea de înmatriculare care, dacă nu va avea o transcriere a proprietarului în 90 de zile va proceda la suspendarea înmatriculării definitive. Suspendarea începe automat şi se termină automat. Când se va efectua inspecţia tehnică, prin acelaşi mecanism automat de transmitere a datelor, acestea se vor prelua de către registrul naţional de evidenţă şi se va reactiva înmatricularea. Exact aşa se va întâmpla şi la transcrierea de către noul proprietar, în momentul în care vehiculul va fi transcris pe numele acestuia, se înlătură menţiunea de suspendare a înmatriculării”, a declarat directorul DRPCIV.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cireşele din Turcia a căror coajă n-ar fi fost “recomandată pentru consum” | Distribuitorul a GREŞIT eticheta. Ce amendă a aplicat Proteţia Consumatorilor

    „Urmare a apariţiei pe reţelele de socializare a unei fotografii potrivit căreia cireşele preambalate în caserole a 500 gr, având origine Turcia, sunt tratate cu Imazalil şi Thiabendazole, coaja nefiind recomandată pentru consum, ANPC s-a autosesizat şi a desfăşurat – prin Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti – controale la două puncte de lucru ale unui comerciant şi la distribuitorul fructelor”, se arată într-un comunicat al Autorităţii.

    Verificările la cele două puncte de lucru ale comerciantului nu au relevat prezenţa la vânzare a acestor produse, care fuseseră deja scoase din circuitul consumului, motivaţia înscrisă în Fişa de retragere a produsului fiind „Neconformitate etichetare”, menţionează Autoritatea.

    Potrivit ANPC, din controlul desfăşurat la distribuitor, respectiv a documentelor aferente produsului cireşe, au rezultat următoarele:

    – din factura fiscală, declaraţia de conformitate şi declaraţia pe propria răspundere a administratorului firmei a rezultat că produsul în cauză nu este tratat cu Imazalil şi Thiabendazole şi că sunt în conformitate cu legislaţia română în vigoare, nefiind modificate genetic;

    – din documentul redactat în limbă engleză şi provenind de la producătorul din Turcia, care a însoţit produsul, rezultă că produsul cireşe furnizat în România nu este tratat cu Imazalil şi Thiabendazole, fiind apt pentru consumul uman;

    – tot în limba engleză s-a prezentat şi Certificatul fitosanitar din care rezultă că fructele în cauză nu au fost supuse vreunui tratament chimic, sunt libere de boli de carantină.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un psiholog de la Harvard spune că oamenii te judecă după aceste două criterii la prima întâlnire. De ce trebuie să ţii cont la un interviu de angajare

    Profesorul şi psihologul Amy Cuddy ce predă la Harvad Business School a studiat mai mult de 15 ani de zile primele impresii şi efectul acestora asupra oamenilor. În cartea sa “Presence”, Cuddy este de părere că oamenii răspund la următoarele două întrebări atunci când se văd pentru prima dată, potrivit Business Insider

    1. Pot să am încredere în această persoană?
    2. Pot să respect această persoană?

    Psihologii se referă la aceste două dimensiuni cu două categorii: căldură şi competenţă. Ideal, un candidat vrea să fie perceput şi prietenos şi inteligent, bun cunoscător.

    Într-un context profesional, oamenii tind să mizeze pe dovedirea competenţei şi mai puţin apropierea, căldura. Se pare că, deşi e important să arăţi că eşti bun pentru rolul cerut de angajator, este mai important să arăţi că cineva poate avea încredere în tine.

  • Răspunsul jignitor primit de o tânără, după ce a aplicat pentru un job. ”E dezgustător”

    Paige Bond a găsit anunţul într-un ziar local şi a trimis CV-ul printr-un mail, prin care îşi descria întreaga activitate şi experienţă. Când a primit răspunsul, femeia în vârstă de 48 de ani a avut parte de un şoc.

    Angajaţii firmei respective au început să comenteze prin email profilul de Facebook al acesteia, fără să-şi dea seama că va primi şi ea răspunsurile.

    ”Probabil merită un interviu dacă tu crezi că poţi face faţă cu cineva ca ea în jurul tău”, a fost răspunsul unui angajat, care i-a judecat culoarea unghiilor şi a spus că prezenţa ei în firmă ar putea fi ”iritantă”. Replicile au mers şi mai departe: ”Ştergeţi acest email în cazul în care o angajaţi, să nu găsească conversaţia”.

    După ce şi-a dat seama de greşeală, angajatul i-a trimis un mesaj vocal prin care îşi cerea scuze.

    ”Sunt o femeie aranjată şi da, am sânii mari, dar cum mă poţi judeca după asta? Sunt orice, dar nu o piţipoancă. Îmi analizezi profilul de Facebook şi te uiţi la pozele mele, este dezgustător. Este umilitor şi total greşit”, susţine femeia, potrivit metro.co.uk.

    Paige a primit în urma acestui scandal nenumărate scuze din partea firmei.

  • Cele patru lecţii de business pe care le putem învăţa din cel mai mare succes al Marvel, Avengers: Infinity War

    1. Concentrează-te să creezi cel mai bun produs pe care-l poţi face

    “Nu am avut niciodată intenţia să facem un univers. Noi am vrut să facem un film Iron Man foarte bun, un film Hulk foarte bun şi aşa mai departe apoi am făcut ceea ce nimeni nu făcea: să-i punem împreună într-un singur film”, a delcarat Kevin Feige, preşedintele Marvel Studios. El continuă să spună că motivaţia din spatele acestei decizii a stat faptul că fanii voiau de foarte mult timp să-şi vadă eroii preferaţi pe un singur ecran.

    2. Să nu-ţi fie frică să renunţi la anumite lucruri şi să o iei de la capăt

    În acelaşi interviu, Feige a spus că firma a încercat să lege cât mai bine filmele unele de altele, dar dacă ceva nu mergea sau dacă se simţea forţat atunci nu a încercat să forţeze această conexiune. “Nu voiam să plantăm o sămânţă care urma să dea roade peste trei filme dacă acea sămânţă va strica filmul într-un fel”

    3. Lucrează cu colaboratori în care ai încredere şi lasă-i să-ţi arate viziunea lor

    Exemple în acest sens sunt ultimele două filme dinainte de Infinity War: Black Panther şi Thor: Ragnarok. Ambele filme au fost bine primite de critici şi de fani şi ambele au urmat viziunea impusă de regizori. Taika Waititi, regizorul Thor, a mers într-o direcţie amuzantă, ce a schimbat din temelii lumea serioasă a lui Thor. Pe de altă parte, Ryan Coogler, a creat un film cu super eroi care atingea teme de actualitate din SUA.

    4. Să ai un simţ al istoriei şi dorinţa de a merge mai departe

    Oamenii care conduc Marvel vor să înţeleagă cât mai bine ce vor fanii să vadă şi pentru asta aduc tot mai mulţi oameni în producţie pentru a stabili exact traiectoria potrivită pentru cele peste 8000 de personaje din universul Marvel

  • Programul Oficial de Internship al Guvernului României oferă 200 de locuri pentru tinerii absolvenţi

    “Organizatorii programului guvernamental au prezentat studenţilor de la SNSPA şi ASE Programul de Internship şi i-au încurajat să aplice pentru unul din cele 200 de locuri disponibile în această ediţie, în Guvern, ministere, instituţii şi autorităţi publice. Înscrierile au început în data de 19 aprilie şi vor continua până pe 14 mai, iar programul de stagiu se va desfăşura în perioada 16 iulie -14 septembrie 2018”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Întâlnirile dintre guvern şi studenţi vor continua atât în universităţi din Bucureşti, cât şi în cele din alte mari centre universitare din ţară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IFN-ul Agricover Credit a acordat în 2017 credite fermierilor în valoare de 1,37 miliarde lei

    Agricover Credit IFN, instituţie financiară dedicată finanţării agriculturii româneşti a acordat anul trecut plasamente în valoare de 1,37 miliarde lei fermierilor români şi a realizat un profit operaţional de 29,6 milioane lei, în creştere cu 19% faţă de anul 2016.

    “În anul 2017 am acordat finanţare în valoare de 1,37 miliarde lei unui număr de 2350 fermieri care fac agricultură profesionistă. Creşterea remarcabilă a volumului de credite acordate confirmă faptul că agricultura românească este în plină dezvoltare, iar fermierii au nevoie de soluţii de creditare specializate şi inovatoare care să le permită aplicarea celor mai noi tehnologii şi extinderea fermelor.” a declarat Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit IFN.

    Rata creditelor neperformante cu restanţe mai mari de 90 de zile a fost de 1,55%, menţinându-se la un nivel foarte bun, mult sub valoarea medie a sistemului bancar românesc. 

    Numărul clienţilor activi a crescut cu 22% faţă de anul anterior şi a avut la bază extinderea portofoliului de clienţi micro (sub 100 hectare),  mici şi mijlocii (segmentul clienţilor 100-400 hectare). Agricover Credit a dezvoltat produse speciale pentru aceste segmente de clienţi, puse la dispoziţie prin intermediul unor echipe comerciale dedicate care se deplasează direct la fermă.