Tag: adoptare

  • Senatul a adoptat înfiiţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

    Iniţiativa legislativă a primit 72 de voturi “pentru” adoptare, 30 de voturi “împotrivă” şi o abţinere.

    Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a susţinut de la tribuna plenului că iniţiativa va beneficia de îmbunătăţiri, atunci când va ajunge la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional pe acest proiect de lege.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATENŢIE! Schimbări importante la paşapoarte. Ce TREBUIE să ştiţi dacă aveţi peste 25 de ani şi vreţi să plecaţi din ţară

    Iniţiativa legislativă care aparţine Executivului prevede extinderea termenelor de la valabilitate a paşapoartelor de la 5 la 10 ani, pentru cetăţenii care au împlinit vârsta de 25 de ani şi de la 3 la 5 ani pentru persoanele între 12 şi 25 de ani.

    Scopul principal al proiectului de lege fluidizarea în acţiunile serviciilor de paşapoarte prin reducerea numărului de cereri pentru eliberarea paşapoartelor.

    Un alt amendament la articolul 40 al proiectului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 prevede: “Exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se suspendă numai în următoarele situaţii: este inculpată într-o cauză penală şi a fost dispusă, în condiţiile Codului de procedură penală, instituirea unei măsuri preventive, cu impunerea după caz, a obligaţiei de a nu părăsi o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia.”

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ministrul Muncii, despre simplificarea procedurii de adopţii: În primul rând acolo umblăm

    “Avem în plan, în perioada următoare, legea adopţiilor. E un proiect de suflet. Am rude care au încercat să adopte un copil care au văzut cât de greu e. Cunosc mult situaţii în care persoane care au luat în plasament un copil şi au vrut să-l adopte erau nevoite să renunţe la indemnizaţie. Vrem ca această indemnizaţie să se dea până la 18 ani chiar dacă îl adoptă”, a declarat ministrul Muncii la România Tv.

    Întrebată dacă va fi simplificată procedura de adopţii, Olguţa Vasilescu a răspuns: “În primul rând acolo umblăm. Sesiunea aceasta parlamentară îl transmitem Parlamentului”.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Patru roţi verzi

    Potrivit datelor publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) în ianuarie 2018, ponderea maşinilor electrice şi hibrid din totalul vânzărilor de autovehicule noi a ajuns, anul trecut, la 2,2%, iar numărul acestora a ajuns la 2.811 unităţi, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior.

    La finalul lunii februarie, Uber a lansat pe piaţa locală un nou serviciu de mobilitate, Uber Green, care funcţionează cu maşini 100% electrice, cu zero emisii de carbon. ”Credem că viitorul transportului este electric, împărţit cu alţii şi autonom, dar este încă o cale lungă până acolo. Scopul acestui serviciu pilot este să facă mobilitatea electrică accesibilă unui număr de oameni mai mare ca niciodată şi să contribuie la dezvoltarea transportului electric în Bucureşti“, a declarat Nicoleta Schroeder, general manager al Uber România.

    Serviciul pilot începe cu 20 de maşini Renault Zoe şi îşi propune ca până la finalul lunii aprilie să îl folosească cel puţin 10.000 de oameni.

    Bucureşti este primul oraş din Europa Centrală şi de Est (CEE) cu un serviciu de ridesharing complet electric. |n Europa, Uber mai oferă opţiuni de mobilitate electrică în Londra, Paris, Madrid, Amsterdam, Lisabona, Porto şi Zürich.

    Alegerea Bucureştiului pentru lansarea noului seviciu a fost determinată de faptul că, pentru Uber, România este una dintre cele mai mari pieţe din Europa de Est, dar şi cea mai poluată ţară din CEE. ”Bucureştiul are nevoie urgentă de un plan de transformare. Nivelul de poluare este situat mult peste media europeană admisă. Lipsa implementării acestui lucru poate avea un impact financiar semnificativ, din perspectiva Curţii Europene de Justiţie. Cuantumul penalităţilor poate ajunge chiar şi până la valoarea de 100 de milioane de euro pe zi“, a declarat Andrei Coşuleanu, executive director al ONG-ului Let’s do it România!.

    Uber a intrat pe piaţa din România în februarie 2015, în Bucureşti, urmat de Cluj, Braşov şi Timişoara, un an mai târziu. Uber Green este al treilea serviciu lansat, după UberX, care acoperă 90% din cursele efectuate, şi Uber Select, iar planurile companiei vizează lansarea până în 2020 a unui nou serviciu, UberPool, care, potrivit Nicoletei Schroeder, ar putea reduce traficul cu o treime şi le-ar permite utilizatorilor identificarea altor călători care circulă în aceeaşi direcţie, cu care ar putea împărţi cursa şi, implicit, costul acesteia. |n prezent, în România, numărul celor care aleg serviciile Uber se ridică la 500.000 de utilizatori, iar reprezentanţii companiei speră la o dublare în următorii ani.

    O altă companie care vine în sprijinul adoptării mobilităţii electrice în plan local este Kaufland România. |n urmă cu doi ani, odată cu lansarea reţelei e-charge în România, retailerul alimentar împreună cu producătorul de staţii electrice Renovatio au decis să suporte costurile încărcărilor pentru utilizatorii de maşini electrice. |n contextul deciziei recente a Renovatio de a introduce un sistem de tarifare al serviciului de încărcare a maşinilor electrice, Kaufland a anunţat, la începutul lunii martie, că va suporta în continuare costurile de încărcare pentru clienţii săi.

    Astfel, cardurile pe care retailul alimentar şi-a asumat să le pună la dispoziţia clienţilor începând cu 19 martie 2018 vor asigura alimentarea gratuită a autovehiculelor exclusiv în cele 20 de staţii disponibile în parcările supermarketurilor Kaufland, plasate în marile oraşe, dar şi în tranzit, pe coridoarele principale care traversează România: Constanţa – Bucureşti – Sibiu – Timişoara – Arad, respectiv Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Târgu-Mureş – Cluj-Napoca – Oradea. ”La rândul nostru, am achiziţionat o flotă de 26 de maşini nepoluante (zero emisii), 100% electrice“, a declarat Valer Hancaş, director comunicare & corporate affairs la Kaufland România.

    O evoluţie a pieţei de transport electric s-a datorat şi proiectului Rabla Plus, prin intermediul căruia se pot achiziţiona maşini electrice şi hidrid. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Mediului, Ion Câmpeanu, anul trecut au fost acceptate în proiectul Rabla Plus în jur de 1.000 de unităţi.

    Investiţii s-au făcut şi la nivelul punctelor de alimentare: ”|n 2017, în cadrul unui program multianual pentru înfiinţarea staţiilor de încărcare, s-a alocat un buget de 45 de milioane de lei, bani cheltuiţi în totalitate pentru noi staţii de încărcare“, declară Ion Câmpeanu. El adaugă că, prin programul clasic Rabla, în 2017 au fost achiziţionate 28.000 de maşini, fapt care a contribuit simţitor la reducerea emisiilor de carbon.

    Potrivit datelor Alianţei Europene a Sănătăţii Publice (EPHA), la nivel european, costurile de sănătate survenite datorită poluării sunt cuprinse între 330 şi 940 de miliarde de euro pe an. De aceea, începând cu aprilie 2010, 15 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au hotărât să ofere stimulente fiscale posesorilor de autovehicule cu încărcare electrică şi cu combustibil alternativ, constând în reduceri şi scutiri de taxe, dar şi bonusuri pentru cei cu maşini nepoluante.

    Printre statele care au adoptat această politică se numără toate ţările din vestul Europei, cu excepţia Italiei şi a Luxemburgului, plus Cehia şi România.
     

  • România poate ajunge la Curtea Europeană de Justiţie din cauza maşinilor diesel

    Comisia Europeană ar putea sesiza Curtea Europeană de Justiţie referitor la calitatea aerului în nouă ţări membre UE, inclusiv România, situaţie care ar putea conduce la instituirea de limite privind circulaţia vehiculelor diesel în oraşele mari, afirmă surse citate de publicaţia Welt am Sonntag.

    Comisia Europeană intenţionează să intensifice presiunile asupra ţărilor acuzate că nu iau măsuri eficiente pentru îmbunătăţirea calităţii aerului în zonele urbane. În acest context, Karmenu Vella, comisarul UE pentru Mediu, Afaceri maritime şi Pescuit, ar putea sesiza Curtea de Justiţie a UE (CJUE) din cauza refuzului autorităţilor din ţările respective de a adopta măsuri necesare diminuării poluării, afirmă surse citate de publicaţia germană Welt am Sonntag.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea referendumului, adoptată de Camera Deputaţilor în forma iniţială

    Camera Deputaţilor a votat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind referendumul în forma iniţială, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis ceruse reexaminarea.

    Modificările aduse legii referendumului îl scoate din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că, până în prezent, Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care preşedintele îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a aprobat nouă programe noi de studii de licenţă

    Guvernul a adoptat, prin Hotărâre, Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2018 – 2019.

    “În urma adoptării acestei Hotărâri, este introdusă o nouă specializare/un nou program de studii universitare de licenţă în Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, respectiv Management şi audit de mediu în domeniul de licenţă Ştiinţa mediului. Documentul certifică şi înfiinţarea a opt programe noi pentru studii de licenţă, iar pentru 105 specializări/programe de studii universitare de licenţă din 40 de instituţii de învăţământ superior au fost operate modificări ale capacităţii de şcolarizare, conform rapoartelor ARACIS”, reiese dintr-un comunicat transmis de Ministerul Educaţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul reduce acciza la motorină pentru transportatorii de mărfuri şi persoane

    ”Astăzi începem să aprobăm printr-o ordonanţă de urgenţă o serie de măsuri în sprijinul ONG-urilor furnizoare de servicii sociale. Astfel, microintreprinderile care fac sponsorizări pentru asigurarea finanţării organizaţiilor non-profit care sunt dfurnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat vor beneficia de deducerea sumelor aferente din impozitul pe venitul microintreprinderilor până la nivelul de 20% din impozitul pentru trimestrul în care au fost înregistrate cheluielile respective”, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

    Ea a mai spus că persoanele fizice vor putea redirecţiona 3,5%, faţă de 2%, pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi la cu cel puţin un serviciu social licenţiat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Învăţământul general obligatoriu extins la 15 clase. Noile schimbări adoptate de Camera Deputaţilor

    “Învăţământul general obligatoriu este de 15 clase şi cuprinde ultimii 2 ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul preşcolar şi învăţământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020”, potrivit proiectului de lege.

    Ideea de obligativitate înseamnă o şansă la educaţie de calitate şi pentru mediile defavorizate, susţine deputatul PSD Carmen Gavrilă.

    “Situaţia actuală reprezintă intrarea în sistemul educaţional de tip preşcolar de la 3 ani, cu grupă mică, grupă mijlocie, grupă mare. Nu există însă obligativitate, deşi la toate judeţele, la toate nivelele, sistemul educaţional face eforturi pentru a asigura şcolarizarea preşcolarilor. Pe de altă parte, ideea de obligativitate înseamnă o şansă la educaţie de calitate şi pentru mediile defavorizate, pentru învăţământul rural, pentru mediile de periferie urbană – acolo unde copiii poate nu au posibilitatea de a beneficia nici de supraveghere nici de un sprijin educaţional. (…) În felul acesta, de la cei 13 de ani de acum – 12 clase şi una pregătitoare – se adaugă încă doi ani, dar în etape”, afirmă deputatul PSD Camerlia Gavrilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Finanţelor: Achiziţiile publice vor fi schimbate radical

    „Până la finalul lunii aprilie se va adopta în Guvern o OUG referitoare la partea de achiziţii publice. Va fi o abordare normală, nouă, în liniile Directivelor europene în acest sens. Nu vom adăuga nimic în plus faţă de ceea ce la nivel european se cere în mod imperativ. Din toate zonele de achiziţii publice din Europa se iau bunele practici. (…) Va fi un act care va schimba radical zona achiziţiilor publice. Pe achiziţii centralizate, la fel va fi OUG care va stabili un nou mecanism la nivelul MFP, o nouă structură care va face aceste achiziţii centralizate şi vom începe cu câteva zone pilot, să existe nişte studii care să arate foarte clar că în acele zone sunt filtre foarte mari. Câteva exemple: autoturisme, medicamente şi altele. La fel, la final de aprilie va fi aprobat”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro