Ce hobby aveţi şi cât timp dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?
Hobby… cred că viaţa mea e un hobby. Practic de când mă ştiu sunt o persoană activă. Locuinţa pentru mine e un loc în care mă odihnesc şi încerc să nu o transform în locul în care îmi trăiesc viaţa.
Fac de toate în funcţie de persoanele din jurul meu. Când am venit în India ştiam numai de fotbal şi a fost greu să îmi găsesc în primele şase luni un grup, pentru că atunci nu erau terenuri sintetice şi mergeam la o şcoală unde jucăm pe zgură cu localnicii. Un fel de băieţi de cartier care se ocupau cu nimica toată ziua, dar eu eram fericit că alergam şi eu două ore şi băteam mingea cu ei.
Ulterior m-am implicat în tot felul de activităţi – ba cu un vecin, ba cu un nou „prieten” sau om de afaceri – şi am început să joc badminton, tenis, golf, cricket, squash, în funcţie de partener. După aproximativ un an m-am întâlnit cu un român şi m-a invitat să joc cu echipa lui. Se fac cinci ani de când în fiecare luni seară două ore jucăm fotbal cu băieţi din cele mai diverse naţii: român, american, canadian, neamţ, spaniol, francez, columbian, grec, iranian şi aşa mai departe. De doi ani joc în The Amator League dumincă de duminică, pe teren mare, într-o competiţie locală organizată foarte bine. Mult peste nivelul ligii 3 la noi din punctul de vedere al condiţiilor şi audienţei. Nivelul de joc e absolut de amator şi nu se compară cu ce avem noi acasă. Aici fotbalul este destul de nou pentru ei.
Joc şi golf, dar depinde de întâlniri; în principiu în weekend şi dimineţile sau serile, în funcţie de timp şi familie. În complexul în care locuiesc avem un club sportiv unde joc badminton, tennis sau squash cu vecinii. În cazul în care nu am altă activitate sportivă, mă antrenez în sala de forţă. În biroul meu am sac de box şi speed bag.
Zilnic fac ceva; dacă nu, sunt bolnav. La propriu şi la figurat.
Ce corespondenţe există între sport şi afaceri?
Aş pune altfel problema şi cred că e şi reţeta succesului meu. Gândeşte-te că ai aceeaşi maşină timp de aproximativ 80 de ani. Înveţi să o conduci vreo doi ani, apoi o upgradezi. Cu maşina faci de toate: duci copiii la şcoală, apoi mergi la serviciu şi o foloseşti în schimbul unor bani pentru interesul companiei. Când e gata ziua de muncă, mergi acasă. Cum întreţii maşina, aşa o ai şi de asta se leagă productivitatea ei. Sportul e modalitatea prin care păstrezi motorul şi pompele în stare optimă de funcţionare, şi alimentaţia e combustibilul. Trebuie să fie o combinaţie echilibrată şi ai o maşină în perfectă stare de funcţionare, la care vârsta e doar un număr.
Indiferent câţi bani faci, există un punct critic care, odată depăşit, sănătatea nu mai poate fi cumpărată cu bani.
Un exemplu concret: să foloseşti maşina 2 km pe zi, dar să o alimentezi zilnic la fiecare masă cu 10 litri de benzină; dacă rezervorul e elastic, se măreşte până explodează. Nimeni nu ar face aşa ceva cu propria maşină, dar cu propriul corp e ceva acceptat: nu faci mişcare, dar mănânci ca un atlet. Nu are logică.
Mă uitam la nişte studii despre activitatea fizică şi mediul de muncă. Cu cât am avansat tehnologic, cu atât am redus activitatea fizică. Cu toate acestea, nu înseamnă că activitatea fizică în exces este benefică. Dacă efortul excesiv e sănătos, poştaşii nu ar trebui să moară niciodată.
Pe de altă parte, sportul te ajută să lucrezi, să înţelegi şi să motivezi personalităţi. Când eşti pe terenul de joc, relaţiile umane se schimbă. Nu prea contează statutul social şi totul se limitează la statutul abilităţilor sportului respectiv.
În sport, personalitatea fiecăruia e influenţată de dorinţa de câştig. Pe mine mă ajută să văd ce fel de partener/angajat/client întâlnesc prin modalitatea în care exprimă dorinţa de a câştiga. Poţi câştiga o competiţie respectând regulile ei sau prin înşelăciune. Poţi citi oamenii prin sport şi modalitatea primară de a-şi ghida viaţa. În funcţie de semnalele date, îmi iau măsurile necesare astfel încât în business să câştig întodeauna.
Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?
E o vorbă din bătrâni: „cine se aseamănă se adună”. E vorba de interese şi e cu siguranţă o relaţie strânsă între domeniul de activitate şi sport. Când am plecat din România îmi aduc aminte de sportul „la cafele dimineaţă cu ţigară în gură” prin tot felul de baruri şi diferenţa era dată de preţul meniului. Îţi poţi petrece timpul liber constructiv şi există în fiecare disciplină oameni din aria ta de interes cu care poţi lega prietenii şi/sau relaţii de afaceri.
Îmi aduc aminte că eram prin 2012 la o decernare de premii în Delhi (după aproximativ zece luni în India),
la o discuţie în cinci la care luau parte un arhitect australian cunoscut pe plan mondial şi câţiva importanţi oameni de afaceri. La o ţigară şi cafea în pauza de masă se discuta tocmai de hobby şi mă întrebau ce fac. Eu jucam doar fotbal pe atunci şi am spus că joc de trei ori pe săptămână. Automat arhitectul mi-a spus de faţă cu toţi că e un sport de săraci şi că ar fi bine să mă implic în golf dacă vreau să fac ceva în viaţă. M-am simţit extrem de jignit. Îmi venea să îi ard una îngâmfatului, pe loc. Ulterior l-am cunoscut mai bine şi am înţeles că nu avea intenţia să mă jignească, însă eu am interpretat ca o jignire discuţia, din pricina realităţii pe care era greu să o accept, când am bătut mingea o viaţă şi am câştigat şi bani din fotbal ceva vreme ca jucător şi apoi zece ani ca arbitru. Mi-a dat un sfat preţios şi uşor l-am urmat. Iubesc fotbalul, dar e o raritate să întâlneşti oameni importanţi pe terenul de fotbal – mai ales în India.
La golf am constatat că e o raritate să nu întâlneşti factori de decizie pe teren. Pe de altă parte, am întâlnit şi la pescuit oameni de afaceri care conduc companii mari; dar golful pentru afacerile de o anumită dimensiune este o reţetă sigură. Motivul e simplu: doar un CEO sau om cu bani are timpul şi banii necesari unei activităţi atât de îndelungate – o partidă durează, în medie, cinci ore.
Practic rămâne la latitudinea fiecăruia cum şi în ce mod îşi petrece timpul. Practicarea unui hobby este benefică pentru orice persoană. Cine nu are niciun hobby nu are nici vise, nici idealuri; e practic o plantă. Pentru mine e foarte important ca oamenii din jurul meu să aibă un hobby; dar cititul şi jocurile pe calculator neînsoţite de activitate fizică, parte a rutinii săptămânale, sunt nişte hobbyuri distrugătoare pentru sănătate.
Din punctul de vedere al companiei, mi-am promovat liderii în India în urma competiţiilor de cricket din firmă. Acum lucrează în firmă 1.700 de angajaţi. Turneul de cricket din ianuarie va avea cam 300 de participanţi şi premii totale de peste 5.000 de euro. E o sumă uriaşă şi cei de la HR nu înţelegeau de ce „arunc” banii aceştia pe sport.
Practic, am structurat echipele în funcţie de contracte şi clădiri. Văd cine este căpitanul pe hârtie, cine este liderul de drept, cine vine la timp, se încălzeşte, ia în serios şi doreşte să câştige banii din competiţie, cum comunică între ei, cine vorbeşte, cine ascultă, cum joacă când sunt conduşi, cine dă semnalul de revenire în caz de eşec, cine e în conflict cu cine, de ce etc. Pe teren vezi harta organizaţională a personalităţilor din companie.
De cinci ani am promovat liderii de pe teren şi practic sunt adevăraţii lideri din viaţa de zi cu zi a companiei. Sunt cei care trag echipa după ei şi echipa îi urmează acceptându-i ca şefi. Promovarea unei persoane bune profesional e greşită dacă echipa nu îl acceptă ca lider. Cu cât e mai mare firma, cu atât e mai uşor să cuplezi echipele pe potriviri de personalităţi şi astfel să diminuezi conflictele. Prefer să am un lider slab pregătit profesional dar care are o echipă bine pregătită profesional sub el. Până la urmă, contează scorul la final de lună în buzunarul fiecăruia.
Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?
Nu cred că există viaţă sănătoasă fără sport. Nu există obiceiuri sănătoase fără sportul ca parte din viaţă. Nu poţi fi gras şi ambiţios. Nu am văzut obez harnic, să fie ordonat şi determinat să treacă peste orice obstacole ca să reuşească. Corpul e o imagine a caracterului, a modului de viaţă şi de alimentaţie. În lumea de azi, unde toată informaţia e accesibilă, nu prea există scuze că nu am cum, nu ştiu cum. Nu am timp e o oarecare scuză, dar… insuficientă.
Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?
Extreme. Unde integritatea şi securitatea îmi sunt puse în pericol sau riscul de accidentare e mare, bazat mai mult pe securitatea echipamentului folosit decât pe abilităţile mele. Nu îmi place să nu am control şi să depind de echipament.