Tag: proiect

  • Torţionarii vor fi obligaţi să plătească despăgubiri victimelor

     În forma iniţială, proiectul prevedea că torţionarii condamnaţi definitiv pentru faptele comise în perioada 1945-1989 vor fi obligaţi să plătească victimelor despăgubiri între 25% şi 50% din venitul lor lunar, durata plăţii acestora urmând să nu fie mai mică de doi ani.

    “În legătură cu pensiile torţionarilor, să trimitem astăzi legea spre Parlament. Sunt două cazuri, poate că o să fie mai multe, e târziu, dar e important, mai bine mai târziu şi vreau să luăm această măsură”, a spus Ponta miniştrilor în şedinţa de guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Biroul Permanent al Senatului a aprobat retragerea procedurii de urgenţă pe proiectul Roşia Montană

    Biroul Permanent al Senatului a aprobat retragerea procedurii de urgenţă pentru discutarea proiectului privind Roşia Montană, în condiţiile în care la nivelul USL s-a convenit revenirea asupra ideii înfiinţării unei comisii speciale în acest caz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisie specială în Parlament, privind proiectul Roşia Montană

     Anunţul a fost făcut de senatorul PSD Cristian Dumitrescu.

    Propunerea de înfiinţare a Comisiei speciale privind Roşia Montană ar urma să fie aprobată marţi în plenul reunit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 300 de câini fără stăpân, ridicaţi de la 122 de unităţi de învăţământ din Capitală

     Potrivit reprezentanţilor Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), 315 câini fără stăpân au fost capturaţi şi transportaţi în adăposturile municipalităţii, în cadrul proiectului “Grădiniţe şi şcoli fără câini”, 68 dintre aceştia fiind capturaţi vineri.

    Echipele de hingheri au ridicat câini din curţile a 122 de unităţi de învăţământ sau din imediata apropiere a acestora.

    “Au mai rămas 24 de solicitări primite de la reprezentanţii unităţilor de învăţământ preşcolar şi primar, pe care le soluţionăm în cursul zilei de astazi, astfel încât noul an şcolar să poată începe în condiţii de normalitate pentru copii”, a spus Răzvan Băncescu, coordonatorul de proiect al ASPA, citat într-un comunicat de presă al municipalităţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Predoiu: Un litigiu cu RMGC poate însemna cereri de despăgubiri de ambele părţi

     “Nu e rău să-ţi aperi interesele până la capăt. E mai rău să cedezi, să te speli pe mâini”, spune el.

    Predoiu susţine, potrivit Digi 24, că un litigiu cu Gold Corporation poate înseamna cereri de despăgubiri din partea ambelor părţi şi s-ar putea încheia chiar cu renunţarea la proiect.

    Compania a fost “invitată” de un comportament imprudent al lui Ponta şi Şova, spune Cătălin Predoiu: “Nu vorbeşti de posibile despăgubiri, e ca şi cum te predai. Nu cred că îi e atat de simplu companiei să înceapă un proces”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova: Dacă nu se adoptă proiectul, Gold Corporation poate emite pretenţii pentru 2 miliarde dolari

     “Eu nu vreau să dau idei sau argumente investitorilor străini, dar, evident, dacă nu le vom da posibilitatea să realizeze investiţia, ne vor acţiona în instanţele internaţionale, fie la Washington, fie Viena, fie Olanda, de încălcarea convenţiei de promovare şi protecţie reciprocă a investiţiilor şi vom vedea ce se va întâmpla, nu vom avea o poziţie uşoară. Nu pot emite orice fel de pretenţii, dar pretenţiile se bazează pe cheltuielile de investiţii deja realizate şi pe profitul estimat, potrivit unui bussinesplan atestat”, a explicat Dan Şova, într-o conferinţă de presă.

    Întrebat de unde rezultă că investitorul de la Roşia Montană poate cere despăgubiri de 2 miliarde de dolari, Şova a spus că este vorba despre 550 de milioane de dolari pe care acesta i-a investit până în prezent, la care se adaugă 1,5 miliarde de dolari profitul estimat pe baza extragerii a 241 tone de aur.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, despre proiectul Roşia Montană: Vom încerca să ne apărăm în faţa instanţelor internaţionale pentru a nu plăti despăgubiri

     Declaraţiile premierului despre proiectul Roşia Montană:

    – Vom încerca să ne apărăm în faţa instanţelor internaţionale pentru a nu plăti aceste despăgubiri

    – În măsura în care proiectul nu se face, ecologizarea ne va costa 150 mililoane euro.

    – Duranţa licenţei e de 20 de ani. Titularul plăteşte statului o redevenţă de 2%, renegociat la 6%.

    – Referitor la proiectul de lege trimis Parlamentului: licenţa de exploatare emisă în 1999 de Guvernul României are gradul de secretizare “CONFIDENŢIAL”. Consider, şi-mi asum asta, că anumite aspecte de interes public pot să le fac publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu, atac dur la Ponta: Premierul a început un joc destul de parşivel. Cred că vrea tare proiectul de la Roşia Montană, dar nu asumă răspunderea

     Antonescu a spus că miercuri seară, într-o emisiune televizată, premierul Victor Ponta a făcut o “pledoarie” pentru proiectul Roşia Montană.

    În ceea ce priveşte declaraţiile premierului care a spus că i-a promis soţiei că va vota împotrivă, dar că proiectul este în interes naţional, liderul PNL a spus: “Eu nu pot să comentez aşa ceva (…), relaţia mea cu Victor Ponta s-a bazat întotdeauna pe onestitate, pe transparenţă, pe asumarea unui mod diferit de Traian Băsescu şi camarila lui de a face politică. Ori din punctual meu de vedere acest mod de a face politică asumat împreună înseamnă opţiuni cinstite, la vedere, cu argumente cinstite”.

    El a menţionat că în acest caz speră că este vorba despre “un accident şi că lucrurile vor reveni la normal”.

    Cititi mai multe pe www.meidiafax.ro

  • Antonescu: Premierul a început un joc destul de parşivel. Cred că vrea tare proiectul de la Roşia Montană, dar nu asumă răspunderea

     Antonescu a spus că, din intervenţia de miercuri seară a premierului, el a înţeles că Victor Ponta este “absolut convins” că proiectul de la Roşia Montană este bun, corect şi aduce beneficii.

    “Eu cred că premierul vrea tare acest proiect, dar nu asumă răspunderea”, a adăugat liderul PNL, într-un interviu la “Adevărul”.

    El a amintit că primul care a spus că nu mai are rost dezbaterea din Parlament a fost Victor Ponta.

    Preşedintele Senatului a menţionat că singurul mod în care se poate opri dezbaterea din Parlament este ca Guvernul să-şi asume răspunderea pe proiect, iar în caz contrar să vină în Parlament să-şi susţină punctul de vedere în favoarea proiectului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NEPI a atras 45 milioane euro pentru Mega Mall şi preluarea integrală proiectului de la Vulcan

     Banii au fost atraşi printr-o majorare de capital, acţiunile fiind vândute printr-o tranzacţie rapidă (accelerated book build), începută luni dimineaţă şi care a avut o valoare programată de aproximativ 35 milioane euro.

    “NEPI a încheiat oferta ABB anunţată astăzi, 9 septembrie 2013. Datorită cererii puternice, majorarea de capital s-a făcut pentru 594.900.000 ranzi sud-africani (aproximativ 45 milioane euro). La acest nivel, oferta a fost suprasubscrisă. Noile acţiuni NEPI ce vor fi emise ca urmare a ofertei ABB, au fost la preţul de 70 ZAR (ranzi sud-africani – n.r.) pe acţiune, cu un discount de 3,7% faţă de preţul mediu ponderat din ultimele cinci zile sau 4% luând în calcul preţul de închidere anterior, din data de 6 septembrie 2013.

    Un total de 8.498.571 acţiuni noi vor fi emise şi admise la tranzacţionare în data de 13 septembrie 2013″, se arată într-un comunicat transmis, luni după închiderea şedinţei bursiere de la Bucureşti de New Europe Property Investments (NEPI).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro