Tag: marea britanie

  • Magazinul care vinde “nimic”, dar cu toate acestea are mulţi clienţi – FOTO

    Magazinul, denumit „Inutilious Retailer” este unul aparte, neavând program fix şi nici produse de vânzare.

    Un fotograf britanic, Adrian Wilson, care se amuza imprimând tricouri cu imagini ale unor opere de artă şi lăsându-le în magazine de îmbrăcăminte, şi-a deschis propriul magazin la New York, scrie The Guardian.

    În el sunt expuse  articole vestimentare cu imprimeuri realizate de clienţi, iar cei care doresc unul din aceste articole sunt invitaţi într-un atelier din spatele magazinului, unde li se prezintă nişte matriţe pentru material textil din secolul al XIX-lea pe care sunt îndemnaţi să le folosească să imprime imagini pe alte obiecte de îmbrăcăminte, plătind astfel pentru cel ales. După ce au terminat treaba, patronul şi fotografiază alături de creaţiile lor şi produsele pe care le iau din magazin.

  • Cum arată cel mai bun restaurant din lume – GALERIE FOTO

    „El celler de can roca” este cel mai bun restaurant din lume, conform topului anual al celor mai bune 50 de destinaţii gastronomice. Topul, întocmit de publicaţia britanică Restaurant Magazine, a ajuns la ediţia cu numărul 13 şi pare că suferă din cauza numărului ghinionist, pentru că au apărut şi o serie de controverse legate de listă şi de jurizare. Ba a apărut chiar şi mişcarea Occupy 50 best.

    În top 10 se află restaurante din Spania, Italia, Danemarca, Statele Unite, Londra, Japonia, Brazilia, Thailanda, nume binecunoscute în gastronomie. Încă din 2013 primul loc a fost disputat de două restaurante, cel danez, Noma, şi cel spaniol, El Celler de Can Roca. În 2013 El Celler a ocupat primul loc, iar în 2014 Noma a ajuns să ocupe această poziţie. De ce sunt atât de faimoase aceste restaurante încât să fie clasate pe locurile fruntaşe?

    Cu trei stele Michelin şi pe primul loc în topul acestui an, El Celler de Can Roca este creaţia fraţilor Joan, Josep şi Jordi Roca, un restaurant cu 55 de locuri deschis în 1986. În 2013 fraţii Roca au prezentat El Somni, o producţie multisenzorială care explora interacţiunea dintre gastronomie, muzică şi artă.

    În 2014 întreaga echipă s-a angajat într-un tur al restaurantelor din sudul Statelor Unite şi America Latină, în timp ce localul lor a fost închis. El Celler este angajat şi în proiectul numit Terra Animada, care îşi propune să catalogheze specii sălbatice rare de plante care să fie reintroduse în alimentaţie. El Celler oferă o experienţă care îmbină tradiţionalul şi avangarda, criticii spunând că restaurantul nu-şi uită niciodată rădăcinile şi oferă ceea ce se numeşte căldura familială. 

    Noma, care se află într-un fost depozit pescăresc, a fost ales de patru ori cel mai bun restaurant din lume şi ocupă anul acesta locul trei. Cu două stele Michelin şi dominat de personalitatea chefului René Redzepi, Noma s-a mutat la începutul acestui an în Japonia, timp de cinci săptămâni, o mişcare primită cu entuziasm de japonezi. Redzepi este un tehnician care se joacă şi asimilează constant culturi şi obiceiuri culinare.

    Osteria Franciscana din Modena, Italia, ocupă locul al doilea în 2015. Restaurantul are trei stele Michelin, iar cheful Massimo Bottura se bucură de succesul cărţii sale intitulate „Să nu ai încredere niciodată într-un bucătar italian slăbănog”. Creaţiile sale sunt şi rămân italieneşti, dar formele şi texturile sunt prezentate clientului în moduri nemaiîntâlnite.

    Topul întocmit de Restaurant Magazine este realizat în baza voturilor a peste 1.000 de critici alimentari, bucătari, cunoscători şi profesionişti din industria alimentară, de două ori mai mulţi decât adepţii mişcării Occupy 50 Best, a cărei petiţie a fost semnată, până în momentul scrierii acestui articol, de 407 persoane.  Este adevărat că printre semnatari de află destule nume de chefi, somelieri şi proprietari de restaurante, care reproşează lipsa de criterii în sistemul de întocmire a topului, autopromovarea, pentru că unii dintre chefii din listă sunt şi membri ai juriului, naţionalismul, ba chiar şi şovinismul listei. „Ce au în comun Noma, El Bulli şi Fat Duck? Au îmbolnăvit sute de consumatori, dar au fost încoronate drept cele mai bune restaurante din lume”, arată manifestul care deschide pagina de internet a grupului.

    Semnatarii petiţiei spun că juraţii topului 50 au tendinţa de a recompensa restaurante situate în oraşe turistice, în timp ce altele rămân neobservate sau unele zone, cum este Orientul Mijlociu, sunt slab reprezentate. Alţii au spus că trebuie să existe o reprezentare naţională şi echilibrată, pentru că în jur de 60% dintre restaurantele din clasament se află în Europa de Vest. Nu ne putem pronunţa în privinţa argumentelor Occupy 50 Best, dar putem admite că există o anumită opacitate în întocmirea topului restaurantelor, iar sistemul de notare nu este la fel de limpede precum cel al acordării stelelor Michelin. Ghidul francez are, de exemplu, inspectori anonimi care pun note inclusiv aranjamentelor florale de pe mese şi care emit rapoarte detaliate, în timp ce top 50 nu solicită justificări sau comentarii din partea juriului.

    Pe de altă parte, topul 50 Best a fost puternic mediatizat de la înfiinţarea sa, în 2002, şi s-a constituit într-un concurent serios al Ghidului Michelin. Organizatorii, sponsorizaţi de companii din industria alimentară, cum sunt San Pellegrino sau Lavazza, susţin că încearcă să protejeze anonimatul juriului; membrii acestuia au reguli clare care specifică, de exemplu, că voturile nu pot fi acordate restaurantelor pe care le deţin sau în care au interese.

  • O aplicaţie îţi spune ce salariu trebuie să ceri la interviul de angajare

    Negocierea salariului poate fi o sarcină dificilă, iar cei mai mulţi candidaţi aleg pur şi simplu un număr şi speră ca angajatorul să îl găsească rezonabil.

    Compania Adzuna a găsit o soluţie la această problemă – o aplicaţie care îţi examinează CV-ul pentru a determina cât de mult valorează serviciile tale.

    Pentru a determina cu acurateţe nivelul utilizatorului, Adzuna analizează CV-urile comparându-le cu cele existente deja în baza de date. Un factor important este şi nivelul de educaţie al celui în cauză.

    Adzuna, unul dintre cele mai mari motoare de căutare de job-uri din Marea Britanie, îşi îndeamnă utilizatorii să încarce CV-urile pentru a merge pregătiţi la interviurile de angajare. Mai mult, site-ul prezintă şi ofertele disponibile care oferă salarii asemănătoare celor determinate de aplicaţie

  • Criza zonei euro şi salariile din România favorizează migraţia spre Marea Britanie. Mulţi imigranţi, români

     Potrivit raportului elaborat de Observatorul pentru Migraţie, în ultimii cinci ani, numărul cetăţenilor europeni care s-au mutat în Marea Britanie a crescut cu 700.000, atingând nivelul de 3,3 milioane.

    Conform documentului, 49% dintre cei 700.000 de imigranţi suplimentari sunt polonezi şi români, iar alţi 24% provin din Spania, Italia şi Portugalia.

    În anul 2011, în Marea Britanie erau înregistraţi circa 80.000 de români, iar acum numărul acestora a depăşit cifra de 220.000, precizează documentul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românul care face manuale pentru liceul britanic unde au învăţat Prinţii William şi Harry

    Schimbările adevărate şi norocul se trag din mari frustrări, spune Paul Balogh, confondatoul unei companii care produce material educaţional digital pentru Eton College, cel mai prestigios liceu din Marea Britanie, şcoala aristocraţilor şi a familiei regale.

    El a povestit pentru Viitorul RomânieiLearn Forward s-a născut dintr-o frustrare, aceea că sistemul educaţional românesc trebuie să se schimbe, să meargă înainte, să ţină pasul cu evoluţia tehnologică. Lucrul acesta este posibil, mai ales cu tinerii de astăzi, care au potenţialul să producă schimbări majore. A ales să îşi continue afacerea la Londra din motive care ţin de realitatea administrativă a României, fiindcă, să fim sinceri, nu a ajuns strada să schimbe Guvernul pentru că lucrurile merg bine la nivel administrativ.

    Dar, spune Paul Balogh, la nivel uman suntem o ţară occidentală, cu tineri plini de potenţial, iar schimbarea socială este iminentă cu o asemenea forţă care vine din urmă. Ce ne va trebui, însă, este multă răbdare, fiindcă nu se va schimba ţara peste noapte, poate peste o generaţie.

    Viitorul României: Cum a început povestea Read Forward?

    Paul Balogh: Cred că mai toate lucrurile bune pornesc dintr-o frustrare. Te apuci să faci ceva cu un elan uneori negativ în sensul că ai vrut să faci ceva anterior, nu a funcţionat aşa cum ai vrut din diferite condiţii şi la un moment dat îţi spui “La naiba, trebuie să fac lucrurile pe cont propriu!”. Asta depinde şi de cum sunt structurile individuale, dar funcţionează. Am văzut de multe ori că o echipă care este faţă în faţă unei adversităţi funcţionează mai bine decât o echipă care nu înfruntă o provocare.

    Adică să fie unită împotriva a ceva?

    Da. Am văzut sistemul acesta funcţionând foarte bine la Humanitas cu echipa de online. Cred că zilele trecute am văzut pe undeva zicala asta – dacă vrei să construieşti o barcă având la dispoziţie puţine resurse, nu trebuie să le spui foarte precis oamenilor ce fel de lemn să aibă sau cum să-l prelucreze, trebuie doar să le explici de ce trebuie să meargă pe mare.

    Cititi mai multe pe www.viitorulromaniei.ro

  • Cine este şeicul care face profit din restaurantele şi cafenelele aflate pe aeroportul Otopeni

    Dnata Catering, companie în a cărei activitate sunt incluse administrarea serviciilor de alimentaţie publică de pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti şi furnizarea serviciilor de catering pentru TAROM, este deţinută de firmele Alpha Flight Group Limited (64,1851%), Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB)(4,9791%) şi Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM (30,8358%), potrivit informaţiilor transmise de Registrul Comerţului. Astfel, mai mult din jumătate de profitul înregistrat de companie merge către Alpha Flight Group Internaţional, deţinută de compania arabă Dnata Catering, parte a grupului Emirates, din care face parte şi operatorul aerian cu acelaşi nume.

    Compania Dnata a fost fondată în1959 în  Dubai de şeicul Sheikh Ahmed bin Saeed Al Maktoum, preşedinte şi CEO al companiei şi în prezent. El este fiul fostului conducător al oraşului Dubai, şeicul Saeed bin Maktoum Al Maktoum şi unchiul actualului conducător al oraşului, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum (deşi acesta este cu 9 ani mai tânăr decât el). Este licenţiat la Universitatea din Denver, iar cariera lui în aviaţie a început în 1985, odată cu numirea sa ca Preşedinte al Departamentului Aviaţiei Civile din Dubai – organul guvernamental care supraveghea activităţile Dubai International şi Dubai Duty Free, printre altele. Operatorul national Emirates a fost lansat în acelaşi timp şi el a fost numit preşedinte. (wikipedia)

    Compania din România a înregistrat în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, o cifră de afaceri netă de 76.396.498 (circa 17,09 milioane de euro)şi un profit net de 13.327.440 (aproximativ 3 milioane de euro). Cunoscută iniţial sub numele Abela Rocas SA (schimbat în Alpha Rocas SA în aprilie 2005), aceasta a fost fondată în 1993 în Bucureşti, capitalul majoritar investit în afacerea din România fiind de origine libaneză. În 2005, Abela Rocas SA a devenit o subsidiară a grupului britanic Alpha Group PLC, după ce firma britanică a achiziţionat Abela Rocas în schimbul a 5 milioane de euro. Britanicii au achiziţionat 64,18% din acţiunile Abela Rocas, restul de acţiuni fiind deţinute de TAROM şi de CNAB. Potrivit presei internaţionale, la sfârşitul anului 2004, compania avea o cifră de afaceri de 281,3 miliarde de lei şi profit de 80,7 miliarde de lei (înainte de taxe, cifre publicate înaintea denominării monedei naţionale).
     




    Vezi şi:

    Cele mai bizare lucruri întâlnite de stewardese: un vultur uitat pe scaun, supă la plic cu apă din toaleta avionului şi altele

    Companiile care angajează cele mai atrăgătoare femei.Top 10 cele mai frumoase stewardese – GALERIE FOTO

    De ce sucul de roşii e mai gustos în avion? Studiu surpriză: care este factorul care dă „gustul fad” al mâncării servite de stewardese

    Viata fabuloasă a prinţului din Dubai – GALERIE FOTO

     

     

  • Cel mai vârstnic vieţuitor al Pământului. Are 184 de ani şi recent a trăit o premieră – VIDEO

    Opt monarhi britanici, de la George al IV-lea, până la Elisabeta a II-a, au fost încoronaţi, în cursul vieţii lui Jonathan.

    Până la vârsta de 50 de ani a trăit în arhipelagului Seychelles, ulterior s-a mutat în frumoasa Insulă Sfânta Elena.

    Citeşte aici povestea celui mai vârstnic vieţuitor al Pământului. Are 184 de ani şi recent a trăit o premieră – VIDEO

  • ISIS plănuieşte să producă şi să folosească arme biologice şi chimice în atacurile teroriste

    Abdelhak Khiame, şeful departamentului anti-terorism din Maroc, avertizează că organizaţia teroristă ISIS vrea să producă arme biologice şi chimice. ISIS ar fi creat o toxină letală atunci când este atinsă, informează The Sun

    ISIS ar fi plănuit atacuri cu arme chimice şi biologice în patru oraşe marocane în luna februarie, dar departamentul lui Khiame le-ar fi oprit. Acesta a mai spus că atacuri similare ar putea avea loc în Marea Britanie sau în alte oraşe europene.

    „Au brigăzi de copii pe care îi antrenează şi plănuiesc să-i folosească în atacuri teroriste în Europa.”, afirmă Khiame.
    „Substantele care au fost folosite in complotul descoperit de noi in februarie sunt disponibile in magazinele din Marea Britanie si din toata Europa.”, a mai spus el.

    Autorităţile marocane au găsit într-un borcan o neurotoxină numită Epsilon, un agent biologic extraordinar de letal. Aceasta provoacă leziuni ale nervilor şi leziuni cerebrale. Mai mult, această substanţă poate fi folosită pentru a contamina alimenele, apa sau chiar poate fi pulverizată în aer.

    Abdelhak Khiame este văzut ca o figură importantă în lupta împotriva terorismului. Acesta a dat informaţii preţioase serviciului de securitate francez, informaţii care au dus la raidul de la Saint Denis în care teroristul Abdelhamid Abaaoud a fost ucis. 

  • Oraşul din România unde vilele sunt construite din ajutoare sociale britanice. La porţile caselor stau BMW-uri ”sclipitoare” cu numere de Anglia

    Jurnaliştii de la publicaţia britanică Daily Mail au publicat un articol despre Ţăndărei, localitatea din România unde mai mult de 100 de case sunt construite cu bani câştigaţi ilegal în Regatul Unit, potrivit Scotland Yard.  

    ”Străzile colorate ascund un secret întunecat: este un oraş care se presupune ca este construit pe baza beneficiilor sociale britanice, unde localnicii care respectă legea se tem de revenirea de peste hotare a vecinilor lor. Bine aţi venit în Ţăndărei, un oraş unde multe dintre case au fost construite pe socoteala sistemului generos de beneficii sociale al Marii Britaniei – şi abilităţii subclasei infrracţionale de a manipula acest beneficiu”, scrie Daily Mail în ediţia online.

    Publicaţia descrie oraşul drept unul care s-a schimbat enorm în ultimii ani: numărul de vile de aici s-a triplat din momentul în care a atras atenţia internaţională. Dintre acestea, mai mult de 300 – dintre care majoritatea cu  BMW-uri ”sclipitoare” şi autoturisme Volkswagen parcate pe aleile pavate cu atenţie – se crede că au fost plătite de contribuabilii britanici prin bani câştigaţi ilegal sau prin înşelătorii legate de beneficiile sociale din Regatului Unit.

    Faptul că mai multe din maşinile parcate în faţa caselor au plăcuţe de înmatriculare britanice reprezintă o dovadă a faptului că romii care au călătorit în Regatul Unit pentru a solicita ajutoare sociale au trimis bani acasa, unde salariul mediu anual este de circa 4.100 de lire sterline. Potrivit Daily Mail, mai mult de 3.000 de romi au solicitat astfel de ajutoare, potrivit unor date statistice ale Guvernului britanic. Cei care sosesc în Regatul Unit beneficiază de acelaşi acces la beneficii ca şi un cetăţean al Regatului Unit, ceea ce înseamnă primirea a 20,70 lire sterline pentru cel mai mare copil din familie şi încă 13,70 lire sterline pentru ceilalţi copii. Astfel, pe parcursul unui an, o familie cu trei copii ar putea să primească circa 2.500 de lire sterline, mai mult decât jumătate din salariul mediu anual la nivelul României.

    ”Mă bucur că sunt plecaţi din ţară. Când se întorc, nu ies afară după lăsarea întunericului (…). Este prea periculos.” a declarat un localnic publicaţiei.

    Două dintre casele somptuoase din Ţăndărei aparţin clanului Radu. Adrian Radu, un membru arestat al acestui clan,  a beneficiat de 29.000 de lire sterline din partea Regatului Unit între 2008 şi 2010 şi, momentul arestării sale, avea o vilă cu şase dormitoare şi un autoturism Audi Q7.

    Vedeţi în galeria foto vilele impresionante din Ţăndărei

  • Cele mai tari păcăleli de 1 aprilie

    Azi este 1 aprilie, cunoscută şi ca ziua când oamenii fac diferse farse sau păcăleli, simple sau elaborate. Originea sărbătorii este plasată de unii istorici în Evul Mediu, când Sfântul Sisoe, un pustnic egiptean prieten cu mai cunoscutul Antonie cel Mare, obişnuia să-l păcălească pe această dată pe Sfântul Antonie, susţinând că l-a văzut pe diavol uşurându-se în strachina cu mâncare a acestuia sau prefăcându-se că a reuşit să învie din morţi diverse victime ale unei epidemii de ciumă, potrivit Wikipedia.

    Iosif Szenasi, psihoterapeut, a exemplificat pe pagina sa de Facebook cele mai tari păcăleli de 1 aprilie, pe care vi le prezentăm mai jos:

    „1. În 1957 reputatul post de televiziune britanic BBC a difuzat un reportaj detaliat despre recolta foarte bună de spaghetti din livezile de arbori de spaghetti din Elvetia.
    Reportajul a avut un succes uriaş, sute de telespectatori au sunat la redacţie întrebând cum ar putea obţine şi ei un copac de spaghetti să-l planteze în curte.

    2. În 1962, la postul naţional de televiziune suedez, doi fizicieni au explicat audienţei cum îşi pot face singuri televizoare în culori dacă întind un ciorap de damă, de nailon, peste ecran. Ei au descris în termeni ştiinţifici cum are loc refractia luminii in fibrele de nailon, exact ca-n tubul catolic al televizoarelor în culori.

    A urmat un val de reclamaţii furioase din partea telespectatorilor dezamăgiţi că metoda n-a functionat.

    3. În 1976, un reputat astronom britanic a explicat la Radio BBC 2 că, din cauza unei alinieri istorice între planetele Pluto, Jupiter şi Terra, gravitatia pe pământ urmează să fie redusă în mod semnificativ.

    Astronomul le-a cerut ascultătorilor ca fix la 9:47 să sară ca să experimenteze imponderabilitatea la ei acasa. Liniile telefonice s-au umplut ulterior de ascultatori care au descris convingator ca au simtit reducerea gravitatiei exact la ora precizata.

    4. În 1998, lanţul american de fast-food Burger King a publicat reclame în toate marile ziare pentru a anunţa că a pus în vânzare hamburgerul pentru stângaci, în care toate ingredientele şi condimentele sunt rotite cu 180°, astfel încât se poată bucura de ele în mod corect şi stângacii.

    S-au format cozi mari. Clienţii voiau să se asigure că primesc hamburgerul corect şi că nu se încurcă comanda lor – hamburgeri pentru stângaci livrat dreptacilor.

    5. Tot în 1998, într-un jurnal ştiinţific din statul american Alabama a apărut un articol în care se relata că Parlamentul urmează sa redefinească valoarea numărului PI de la 3,14159 etc la 3, la cererea bisericii şi ca să fie de acord cu valoarea precizată în biblie.

    Parlamentul local a fost inundat de telefoane furioase ale alegătorilor care au cerut deputaţilor să lase pe PI in pace.

    6.  În 2013 armata americană a anunţat că începe să înroleze şi pisici, nu doar câini, în rândul trupelor speciale.

    Anunţul publicat în Jurnalul Oficial al armatei preciza că se caută pisici sănătoase, agile şi capabile să sară cel puţin 2 m şi jumătate înălţime, care vor fi folosite şi antrenate să zgârâie, să muşte şi să scuipe inamicii. „