La orele de fizică din şcoală, am fost învăţaţi că orice obiect care are o densitate mai mare decât apa se scufundă. Oamenii de ştiinţă ne demonstrază că există o excepţie de la această regulă: materialul cu cea mai închisă culoare de până acum – ,,Vantablack”.
În videoclipul pe care vi-l prezentăm mai jos, cercetătorii din cadrul companiei britanice Surrey Nanosystems ne arată modul în care materialul produs de ei în anul 2014 contrazice această regulă elementară a fizicii.
Fregata britanică HMS Kent a interceptat, cu câteva zilei înainte de meciul dintre Anglia şi Rusia, submarinul rus Stary Oskol, înarmat cu rachete şi torpile, trecând prin Strâmtoarea Dover, informează The Independent.
Cotidianul britanic The Sun glumeşte pe această temă spunând că este o metodă de-a lui Vladimir Putin de a încuraja spiritul patriotic al jucătorilor şi suporterilor din Franţa înainte de meci şi de-ai intimida pe englezi.
Potrivit Daily Mail, submarinul a venit din Marea Nordului, însă Marina Regală Britanică a refuzat să ofere detalii despre destinaţia navei ruseşti. Submarinul a fost escortat de către fregat britanică înapoi la Strâmtoarea Dover.
Cu toate acestea, înainte de meci, fanii celor două echipe de fotbal s-au încăierat pe străzile din MArsilia. În urma altercaţiei, 31 de răniţi sunt trataţi în spitalele din Marsilia, iar un suporter englez este grav rănit, potrivit unui raport al prefecturii, după ciocnirile dintre fanii englezi şi ruşi, în jurul Vechiului Port al oraşului francez.
Timothy Garton Ash, un popular comentator britanic, avertizează prin Financial Times că Brexitul, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, ar fi criza crizelor pentru Europa. Un ziar german, Der Spiegel, îi imploră la propriu, într-o ediţie specială, pe britanici „să nu plece“. Pentru ziarul francez Liberation, Brexitul ar fi sacrificul de care este nevoie pentru salvarea Europei.
Ieşirea Marii Mritanii din UE este, prin încărcătura sa economică şi mai ales politică, un eveniment fără precedent şi o provocare pentru Europa, fascinând şi trezind teamă totodată. Ziare şi politicieni, oameni de ştiinţă, analişti, economişti, ONG-uri, companii, toţi şi toate se implică într-un fel sau altul, pro şi contra, într-o dezbatere al cărei final va ţine în cele din urmă de votul britanicilor de rând şi de voinţa ţărilor europene de a se înţelege între ele. Britanicii vor decide pe 23 iunie soarta Marii Britanii şi a Europei, iar votul lor nu putea veni într-un moment mai dificil pentru UE.
Un sondaj de opinie realizat de think tank-ul Pew Research Center în 10 state membre, grup în care sunt incluse unele dintre cele mai proeuropene ţări, a găsit că doar 51% dintre cei chestionaţi au o părere favorabilă despre Uniune. În cel mai recent Eurobarometru pentru toate cele 28 de ţări membre ale UE, 43% din persoanele participante au răspuns că ele cred că UE merge într-o direcţie greşită. Doar 23% cred că drumul este cel bun. În alte sondaje, 48% dintre italieni s-au declarat în favoarea ieşirii din UE. La fel au spus şi 29% dintre nemţi.
Chris Elliott a crescut la o fermă din ţinutul Antrim. „Toţi din Irlanda au ferme”, râde el. „Este obligatoriu. Muţi dintre noi au rădăcini rurale.“ La ferma din Antrim, din apropierea oraşului cu acelaşi nume, sunt „câteva vaci de lapte, câteva vaci de carne, culturi de cartofi şi de căpşuni şi zmeură. Ceva destul de tipic”. La început interesat de biologia marină, Elliott s-a ocupat apoi de ştiinţele veterinare. „La sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990 era acel interes pentru folosirea incorectă a medicamentelor pentru animale – şi eu am devenit foarte interesat“. A lucrat timp de 20 de ani la Serviciul de Ştiinţe al Irlandei de Nord, o agenţie guvernamentală, înainte de a ajunge la Universitatea Reginei din Belfast ca profesor în siguranţa alimentară.
Când familia are fermă, ştii sigur de unde vine mâncarea. Elliott crede că provenienţa alimentelor va sta la rădăcina viitorului mare scandal privind consumul alimentar din Marea Britanie.“ La un moment dat vei afla că ceva ce credeai că este produs în Marea Britanie este adus din afară – vei fi şocat.“
Apoi, este peştele. „Norvegia şi Rusia domină industria mondială a pescuitului – au investit masiv şi au construit un număr mare de vapoare-fabrici. Acum, ce se întâmplă cu peştele?” (Lui Elliott îi plac întrebările retorice.) „Ce fac ei se cheamă «C şi M», adică taie capul peştelui şi îi scot maţele. Apoi duc peştii în altă ţară. Cea mai mare parte a operaţiunilor de tranşare se întâmplă în China deoarece acolo angajează zeci de mii de femei ca să taie peştele – femeile sunt mai bune la făcut file decât maşinile, şi sunt mai ieftine“. Apoi peştii sunt îngheţaţi în unităţi de 7,5 kilograme şi trimişi în Coreea de Sud, „deoarece are cele mai multe depozite frigorifice din lume”. Au depozite masive, de dimeniunea stadionului Wembley. Cumpărătorii se duc în Coreea de Sud, la fel şi traderii, care cumpără diferite cantităţi din diferite specii pentru a le vinde altor traderi, care vând mai departe către companii.
După ce peştele este cumpărat sub forma acestor grămezi, se pierde controlul lanţului de aprovizionare. Aşa că „peştele prins la câţiva kilometri de coasta de nord a Scoţiei a văzut China, Coreea de Sud şi probabil încă vreo două ţări. Ce ajunge înapoi în porturile scoţiene este o ladă de 7,5 kilograme de peşte îngheţat despre care ţi se spune că este cod”. Se pot comite multe fraude aici. Elliott le spune „păcatele peştelui marin”: înlocuirea speciilor, îngroşarea fileurilor cu apă sărată, etichetarea peştelui prins cu năvod ca peşte capturat cu undiţa, notarea incorectă a proporţiilor. „Dacă ne gândim la Marea Britanie, aproape tot peştele procesat care intră în produse gata de consum sau îngheţate vin prin acest lanţ de aprovizionare“.
Un „obsedat“ de frauda alimentară – aşa se descrie chiar el -, Elliott urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă prin lume în legătură cu clima. „Schimbările climatice perturbă sever cererea şi oferta. Spre exemplu în Asia de Sud-Est au fost probleme mari cu recolta de chimion la sfârşitul anului 2014. Chimionul este vândut prin lanţuri de aprovizionare foarte complexe. Este recoltat în diferite ţări din regiune, precum Vietnam şi India, apoi transportat la facilităţi masive de procesare din Turcia – un mare procesator de condimente. Am aflat de oameni care s-au îmbolnăvit în Canada pentru că au consumat chimion. Intraseră în şoc anafilactic. Chimionul fusese mărunţit cu coji de alune. Retailerii mici care vând condimente în cantităţi mai mari pot cumpăra direct din ţara lor de origine – ceea ce asigură încă o breşă prin care crima organizată poate pătrunde în lanţuri de aprovizionare insuficient reglementate, spune Elliott. El povesteşte că a respins, din teamă, o invitaţie de la un procesator turc pentru vizitarea facilităţilor sale. „Mi-am zis: «Nu cred că mă voi duce pentru că probabil nu mă voi mai întoarce acas㻓. Este o diferenţă între infractorii şi fraudatorii din comerţul cu alimente. „Infractorii sunt chiar proşti şi sunt prinşi. Fraudatorii sunt în general foarte deştepţi şi nu sunt prinşi. În general la fraudatori ne gândim aici“.
Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.
Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.
„A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC DeclanLawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.
Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.
Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatoriişi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şiGraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).
Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.
Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.
Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.
De ce să te mulţumeşti doar să vinzi berea pe care o produci la microberăria proprie când poţi să vinzi altora cele necesare pentru a-şi vedea de hobby-ul lor? O companie britanică nu de mult înfiinţată, Ubrew, a decis să aplice această strategie, ajutând astfel la crearea unei noi ”specii“ de producător de bere în Marea Britanie, nanoberăria, scrie Financial Times.
în schimbul unui abonament lunar, Ubrew oferă spaţii cu temperatură controlată, echipamente profesionale, ingrediente şi sfaturi de preparare a berii celor interesaţi din Londra, unii dintre clienţi ajungând chiar să transforme pasiunea în afacere, vânzând ceea ce produc către mici magazine şi localuri. Succesul Ubrew a fost atât de mare, încât firma se gândeşte să se extindă şi la Manchester.
Lira sterlină scade la minimul ultimelor patru luni, după cel mai recent sondaj care arată că tabăra care doreşte ieşirea Marii Britanii din UE are un avans de 10%, la mai puţin de două săptămâni până la referendum, scrie Bloomberg.
Indicele de volatilitate pe o lună, care ia în calcul şi perioada post referendumul din 23 iunie, a urcat la maximul ultimelor şase săptămâni, ceea ce indică faptul că traderii se pregătesc pentru mai multă agitaţie după ce referendumul va fi finalizat.
Un proiect de modificare a programei din sistemul de învăţământ din Marea Britanie le va permite, după implementarea sa, elevilor din ultimii ani de liceu să-şi facă o idee despre cerinţele industriei modei.
La orele alocate noii discipline, scrie The Independent, aceştia vor învăţa despre istoria creaţiei de modă şi despre creatori importanţi precum Dior, Channel sau Vivienne Westwood, vor dobândi cunoştinţele de matematică necesare calculării cantităţii de material pentru proiectele lor, precum şi cunoştinţe de marketing şi branding şi vor fi încurajaţi să vină cu propriile creaţii, pentru ca după terminarea liceului să se poată îndrepta, dacă doresc, spre o carieră în domeniul modei.
Un aeroport care a costat aproape 300 de milioane de euro e pe cale să devină un subiect extrem de delicat, pentru că niciun avion nu poate să aterizeze pe piste.
Deschiderea aeroportului de pe insula Sfânta Elena a fost amânată pe termen nedeterminat, după ce teste realizate de mai multe companii au scos la iveală faptul că vântul reprezintă un factor de risc pentru aterizarea în siguranţă a avioanelor.
Insula Sfânta Elena este cel mai îndepărat teritoriu al Marii Britanii şi este locuită, în prezent, de aproximativ 4.000 de oameni. Aeroportul a fost ridicat din fonduri britanice cu speranţa că va ajuta comerţul din zonă şi va ridica, astfel, nivelul de trai.
Însă primul zbor de test, realizat cu o aeronavă Beoing 737, a dezvăluit pericolele la care sunt expuse avioanele în apropierea aeroportului. Raportul notează că există o serie de curenţi care pot schimba traiectoria avionului sau îl pot răsturna.
Lordul Ashcroft, cel care a supervizat operaţiunea din partea britanicilor, a dat asigurări că mai multe grupuri de specialişti lucrează pentru a găsi o soluţie în ceea ce priveşte aeroportul.