Tag: cumparare

  • Ambasadorul Franţei: E o aberaţie să cumperi mere din Polonia, când România este un paradis agricol

     “La iniţiativa mea, în martie anul trecut, au fost organizate mai multe reuniuni cu marile lanţuri de magazine franceze prezente în România, cu Ministerul Agriculturii şi cu reprezentanţi din agricultură şi, respectiv, din sectorul bio. De ce? Pentru că mi-am dat seama, ca şi consumatorii români, de unele aberaţii. După cum aţi auzit deseori, şi premierul Victor Ponta a spus-o astăzi (în discursul de deschidere al Forumului Franţa – Europa Centrală şi de Sud-Est – n.r.) România este un paradis agricol care se poate transforma într-un infern dacă nu sunt reorganizate lucrurile şi, în special, filierele scurte”, a declarat Philippe Gustin, într-o conferinţă de presă.

    Ambasadorul francez a explicat că a lansat discuţiile pentru ca în supermarketuri să poată fi cumpărate mere româneşti.

    “Cum se poate accepta ca merele cumpărate din supermarketuri să fie importate din Polonia? Pornind de la acest exemplu al mărului, am lansat discuţii între producători şi marile lanţuri de distribuţie cu obiectivul ca mâine (în curând – n.r.) să găsim în aceste lanţuri de magazine mere din România”, a spus Gustin.

    Cititi mai multe pe www.medifafax.ro

  • Qatar ar putea cumpăra 20% din acţiunile Monte dei Paschi, a treia mare bancă din Italia

     Monte dei Paschi a primit fonduri de 4,1 miliarde de euro de la statul italian anul trecut, după pierderi cauzate de criza datoriilor suverane şi un scandal referitor la instrumente financiare derivate. Banca intenţionează să atragă capital suplimentar de 3 miliarde de euro printr-o emisiune de acţiuni.

    Vânzarea de acţiuni noi a fost amânată până la mijlocul anului 2014, după ce MPS, fundaţie caritabilă care are legături strânse cu politicienii locali, a cerut mai mult timp ca să-şi reducă participaţia pentru a plăti din datorii.

    MPS este cel mai mare acţionar al Monte dei Paschi, în timp ce pe poziţia a doua, la mare distanţă, se află compania Finamonte, cu 4%. Doar alţi doi investitori, AXA (3,72%) şi JPMorgan (2,53%), mai deţin participaţii cu drept de vot mai mari de 2%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UDMR va depune un proiect în Parlament în sprijinul celor pe care băncile îi evacuează din locuinţe

     Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a avut mai multe discuţii cu reprezentanţii băncilor din municipiu şi cu cetăţeni care au datorii la bănci şi nu le mai pot onora, astfel că ar putea fi evacuaţi din locuinţe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Antal a afirmat că a elaborat un proiect pentru a proteja familiile care nu îşi pot plăti datoriile la bănci nu din cauza neglijenţei, ci din motive obiective, proiect pe care parlamentarii UDMR îl vor depune săptămâna viitoare în Parlament.

    “În România sunt zeci de mii de familii care se află în prag de evacuare de către bănci. (…) Dacă nu luăm măsuri, începând cu 1 martie va începe acest proces de evacuare, ceea ce va duce inclusiv la prăbuşirea pieţei imobiliare din România”, a afirmat primarul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VACANŢE DE LUX: 700 de români au dat 700.000 euro pentru croaziere în Mediterana pe cel mai mare vas din lume

     Pâna în prezent, cele două vase ale Royal Carribean, Oasis of the Seas şi Allure of the Seas, cele mai mari din lume, au navigat doar în Caraibe, unde au logistica necesară pentru acostarea şi aprovizionarea unor nave de asemenea dimensiuni.

    “Pentru Oasis of the Seas, care va naviga în Europa în această vară, au fost vândute deja 310 cabine pentru 694 de pasageri din România. Aceştia au plătit în total circa 700.000 de euro”, a declarat joi, într-un comunicat, Nicolae Demetriade, preşedintele World Travel, care reprezintă în România Royal Caribbean International.

    Lansat în 2009, vasul Oasis of the Seas are 16 punţi şi o greutate de 225.282 tone.

    El a spus că în preţul unei cabine sunt incluse, pe lângă cazare, toate mesele, spectacolele susţinute de artişti profesionişti, printre care dansuri, musical, acrobaţii, spectacole de înot sincron, folosirea sălilor de fitness şi a terenurilor de sport, participarea la cluburile pentru copii şi la spectacole de patinaj.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Omul de afaceri Gruia Stoica rămâne în arest

     Instanţa supremă a dezbătut, marţi, recursul lui Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de arestare preventivă pentru 29 de zile, în dosarul în care omul de afaceri este acuzat de cumpărare de influenţă. Procurorii anticorupţie susţin că Stoica i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.

    Avocaţii lui Gruia Stoica au invocat prevederi din noul Cod de procedură penală şi au arătat că faptele de care omul de afaceri este acuzat nu sunt dovedite cu probe şi că o bună parte dintre acestea ar fi obţinute ilegal de către procurorii DNA.

    Aceştia au arătat că procurorii anticorupţie ar fi făcut interceptări nelegale, iar alte interceptări făcute în baza legii siguranţei naţionale nu au fost obţinute legal, pentru că ele nu au fost făcute cu un mandat de la judecător.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum schimbă generaţia Y regulile din turismul modern

    Generaţia Y va deveni în câţiva ani segmentul cu cei mai mulţi bani cheltuiţi pe servicii, iar turiştii de origine chineză sunt pe cale să devină o oportunitate pentru hotelieri, indică studiul „EY – Global Hospitality Insights Top Thoughts for 2014„, care prezintă tendinţele pentru următorii ani în turism, precum şi măsurile pe care industria ar trebui să le ia pentru a-şi păstra clienţii.

    Odată cu generaţiile, se schimbă şi cerinţele în servicii. Astfel, pe măsură ce generaţia Y ocupă tot mai mult din populaţia activă la nivel global, necesităţile şi dorinţele lor trebuie luate în considerare de cei responsabili din industria de turism. Generaţia Y sau milenialii sunt tinerii născuţi între anii 1980 şi 2000. În următorii cinci ani, ei vor reprezenta jumătate din forţa de muncă a lumii. Mai important însă, în următorul deceniu majoritatea cheltuielilor cu turismul va fi suportată de către mileniali.

    Care sunt schimbările? Despre mileniali s-au scris numeroase studii şi rapoarte, însă cea mai importantă trăsătură este cu siguranţă nevoia permanentă de a fi conectaţi cu cei din jurul lor. Milenialii au ca interese primordiale prietenii, distracţia şi cultura digitală. Sunt încrezători şi relaxaţi, relativ conservatori în gândire şi, poate cel mai important, reprezintă cea mai educată generaţie din istorie.

    Au fost protejaţi, dar aşteptările de la ei au fost întotdeauna ridicate. Sunt nerăbdători şi pun preţ pe lucrul în echipă. Sunt în permanenţă conectaţi cu alte persoane, ceea ce duce la faptul că sunt uşor influenţabili de către prieteni. Generaţia Y are un profund impact asupra culturii noastre. Cei care fac parte din generaţia Y călătoresc mai frecvent, explorează mai multe destinaţii şi cheltuie mai mult atunci când sunt în vacanţă; sunt într-o constantă căutare de informaţii şi de senzaţii noi.

    Ei au început deja să înlocuiască vechea generaţie şi acest lucru determină modificări ale industriei de turism, în toate sectoarele ei. Aflată într-o perioadă de tranziţie, generaţia Y devine principalul segment ca volum al serviciilor achiziţionate. Astfel, industria de turism trebuie să se adapteze acestui val de călători care sunt mai buni cunoscători ai ofertelor pe care le cer. „Dacă hotelierii români vor lua în calcul din timp faptul că generaţia Y se aşteaptă să reprezinte în 5 ani jumătate din numărul de turişti la nivel mondial, veniturile realizate din turism în România ar putea creşte semnificativ.

    Trebuie avută în vedere dezvoltarea unor facilităţi care să răspundă aşteptărilor acestei categorii de clienţi, cum ar fi aplicaţii pentru rezervări direct de pe smartphone, posibilitatea de a face comandă la room service de pe tableta disponibilă în camera de hotel, programe extinse de fidelizare pe bază de comision care să prelungească sejurul cât mai mult şi, bineînţeles, prezenţa intensă în social media„, spune Elena Badea, head of marketing, EY România.

    Traian Bădulescu, director al Travel Advisor Media, spune că industria de turism din România este conştientă de cerinţele milenialilor. „Cei din generaţia Y sunt mult mai pretenţioşi, deoarece s-au născut în era digitală şi servicii precum accesul la Internet li se par normale. Paradoxal, România stă mult mai bine decât statele vecine şi chiar state din vest la acest capitol. Mulţi manageri de hotel au decis să nu mai perceapă bani pentru accesul la Internet, incluzând costul în preţul camerei.„ Analistul a mai explicat că sistemul hotelier din România este bine pregătit din punctul de vedere al facilităţilor oferite. „România stă foarte bine la dotările din hoteluri, mai ales în oraşele mari.

  • Oraşul din România unde norocoşii sunt milionari în euro

    La extragerea 6/49 de duminică seară, premiul de 3,4 milioane de lei a fost câştigat de un gălăţean, biletul fiind cumpărat de la agenţie 17-010. De-a lungul timpului, această agenţie a eliberat trei bilete cu care s-au câştigat mari premii şi zeci de bilete cu care s-au obţinut premii din categoria a II-a sau a III-a.

    Începând cu 2001, gălăţenii şi-au făcut un obicei din a câştiga premiile consistente oferite de Loteria Naţională. În decembrie 2001, un contabil de 33 de ani a obţinut un premiu care a făcut senzaţie la acea vreme: 500.000 de euro (160.000 lei), un apartament în Bucureşti şi un autoturism.

    Următoarea întâmplare a avut loc în 2008, când două persoane din Galaţi au împărţit un premiu de peste cinci milioane de euro. Unul dintre câştigători, un pensionar, a obţinut aproximativ două milioane şi jumătate de euro, cumpărând un bilet de la deja celebra agenţie Loto 17-010 din Galaţi.

    În septembrie 2009, cel mai mare premiu din istoria loteriei, respectiv peste 11 milioane de euro a ajuns în acelaşi judeţ de pe malul Dunării. Un angajat al Curţii de Apel Galaţi, care juca săptămânal de 20 de ani aceleaşi numere a intrat în posesia a 49 de milioane de lei.

    În vara anului 2013, biletul completat de un gălăţean cu variante simple care a costat mai puţin de zece lei s-a dovedit suficient pentru a încasa cel mai mare premiu din istoria Loteriei, mai exact peste 11 milioane de euro. La extragerea Loto din 30 decembrie 2013, premiul cel mare a ajuns, fără a mai surprinde pe nimeni, tot la Galaţi.

  • Google, venituri de 16,8 miliarde dolari şi profit de 3,4 miliarde de dolari în trimestrul patru

     Vânzările companiei au depăşit estimările analiştilor datorită afacerilor din zona publicităţii online, potrivit datelor Bloomberg.

    Google a anunţat joi vânzarea diviziei producătoare de telefoane mobile Motorola Mobility către grupul chinez Lenovo, într-o tranzacţie de 2,91 miliarde de dolari. Motorola Mobility a înregistrat o pierdere operaţională de 384 milioane de dolari în trimestrul al patrulea, la venituri de 1,24 miliarde de dolari, mai mici cu 18% faţă de nivelul din trimestrul al patrulea al anului 2012.

    Grupul american a preluat Motorola în 2012, pentru 12,4 miliarde de dolari, vizând în principal portofoliul bogat de brevete şi patente al producătorului de telefoane.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt primele criterii pentru români la achiziţia unui autoturism

     Astfel, 77% dintre cei intervievaţi au ales consumul de combustibil, 60% fiabilitatea şi 59% costurile cu întreţinerea.

    La distanţă relativ mare se află siguranţa autoturismului/testele NCAP (28%), iar pe locurile următoare în topul criteriilor se află aspectul exterior (18%) şi cel interior (12%).

    “Procentajul relativ scăzut al acestor ultime două criterii denotă o alegere mai degrabă raţională a românilor când vine vorba despre alegerea maşinii”, notează studiul realizat de Daedalus Millward Brown pentru portalul vezicatface.ro

    Mărimea portbagajului este unul dintre primele trei criterii pentru 11% dintre respondenţi, cu un procent în plus faţă de cei 10% care se uită la păstrarea valorii în timp a autoturismului (deprecierea auto) atunci când cumpăra o maşină.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Wizz Air şi Bancpost au lansat un card de credit cu dobândă de 31% pe an

    Bancpost, controlată de banca de stat elenă Eurobank, a lansat în parteneriat cu Wizz Air un card de credit cu limită maximă de 38.000 de lei (circa 8.400 de euro) care permite acumularea de puncte convertibile în servicii şi zboruri gratuite la achiziţionarea de pe wizzair.com.

    Dobânda anuală efectivă pentru un card de credit Wizz MasterCard World este de 31,45% pe an, pentru o valoare totală a creditului de 5.367 lei, calculat pe o perioadă de un an, considerând dobânda variabilă pentru cumpărături de 26% pe an, comision de emitere de zero lei şi comision de administrare anual de 45  lei.  Suma totala de plata este, în acest caz, 6.198 lei.

    Beneficiarii cardului Wizz Bancpost sunt persoanele fizice cu vârsta cuprinsă între 23-65 ani cu venituri nete de minimum 500 de lei. Limita minimă de creditare este de 500 de lei, iar cea maximă ajunge la 38.000 de lei. Rata anuală a dobânzi pentru cumpărături este de 26%, în timp ce rata anuală a dobânzii pentru retrageri de numerar ajunge este de 29,73%.

    Bancpost, controlată de banca de stat elenă Eurobank, vrea să vândă circa 50.000 de carduri de credit emise în parteneriat cu compania aeriană low-cost Wizz Air în următorii cinci ani.

    Wizz Bancpost este un card de credit MasterCard World emis de Bancpost prin intermediul căruia tot ce se cumpără se transformă în puncte care pot fi utilizate pentru utilizarea serviciilor şi zborurilor pe wizzair.com. Toţi deţinătorii de carduri primesc acces gratuit la Wizz Discount Club, prin care beneficiază de o reducere de 45 lei pe fiecare segment de zbor, dar şi acces gratuit la MasterCard Business Lounge din aeroportul Henri Coandă din Bucureşti.

    Bancpost este cel mai mare jucător de pe piaţa locală de carduri, cu cotă de piaţă de 16%, potrivit oficialilor băncii. În 2013, banca a înregistrat o creştere de 28% a numărului de carduri emise faţă de anul anterior şi un avans de 20% a tranzacţiilor de retragere de numerar.

    Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

    Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

    Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.