BusinessMagazin

Tag: trecut

  • Nici nu s−a terminat prima lună din an, că semnele de întrebare au început să apară din toate direcţiile. Ce va fi în 2019?

    01

    Cât se va mai deprecia moneda naţională?
    Leul s-a aflat miercuri în cea de-a şaptea zi consecutivă de scădere la minime istorice, ajungând la un curs de schimb leu/euro (înainte de închiderea ediţiei, miercuri, 23.01) de 4,7569 lei, ca urmare a unei creşteri de 0,91% faţă de ziua anterioare. Cursul este influenţat de dezechilibrele din comerţul exterior, dar şi de mediul politic, iar deprecierea va continua.

    Analiştii financiari spun că se vor testa şi niveluri mai ridicate, nefiind exclusă o depreciere a leului şi de 2-3%.

    4,7569

    reprezintă valoarea atinsă de cursul de schimb leu⁄euro miercuri, 23.01 înainte de închiderea ediţiei, ca urmare a unei
    creşteri de 0,91% faţă de marţi, acesta reprezentând un minim istoric pentru moneda naţională

    02

    Cât va mai creşte ROBOR? Ce indicator i−ar putea lua locul?
    Indicatorii ROBOR şi-au continuat galopul de la începutul anului.
    Toţi indicatorii ROBOR importanţi au revenit miercuri (23.01, înainte de închiderea ediţiei) pe creştere, după o zi de stagnare, iar trei dintre aceştia au înregistrat un avans important, arătau datele afişate de Banca Naţională a României (BNR). Indicele ROBOR la 3 luni, de pildă, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 3,03% pe an, de la 2,97% cu o zi în urmă. Ratele ROBOR la trei luni şi la şase luni au devenit motiv de conflict între bancheri şi politicieni şi referinţa aflată la baza noii taxe pe activele băncilor. Politicienii au susţinut că acest indice al dobânzilor interbancare este manipulat printr-o înţelegere de tip cartel între bănci, ca să-şi majoreze profitul, având în vedere că dobânzile variabile la creditele în lei sunt legate de ROBOR. Pe de altă parte, reprezentanţii băncilor spun că politicienii fac acuzaţii fără fundament, construite pe neadevăruri.

    ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei, iar indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de BNR. 

    03

    Câte bănci vor pleca din România până la finalul anului?
    Potrivit unui studiu de impact privind „taxa pe lăcomie” (taxa pe activele bancare) al BNR, anul acesta, doar 4 din cele 23 de bănci din ţară vor mai avea profit, iar efectele vor fi resimţite şi de români. În primul rând, vor creşte dobânzile pentru cei un milion de datornici, însă vor întâmpina probleme şi cei care vor vrea să se împrumute. Studiul estimează o pierdere de 680 milioane lei în anul 2019 şi de aproximativ 3,4 miliarde lei în anul 2020. În contextul în care băncile reprezintă cel mai mare finanţator din România, o scădere a profitului ar avea consecinţe în lanţ în economie: investitorii vor căuta alte pieţe mai atractive şi mii de angajaţi ar putea fi disponibilizaţi. Reacţiile bancherilor nu au întârziat să apară: Sergiu Manea, CEO-ul Băncii Comerciale Române (BCR), cea mai mare bancă locală din punctul de vedere al activelor, a declarat recent că banca ia în calcul să îşi amâne planurile de investiţii, ca urmare a introducerii noii taxe pentru bănci. În acest context, sunt de luat în calcul şi decizii mai radicale ale grupurilor bancare prezente pe piaţa locală – inclusiv exitul.

    04

    Ce se va întâmpla cu Pilonul II de Pensii?

    După discuţiile din ultimii ani legate de naţionalizare, OUG 114 a adus noutăţi şi pentru sistemul de pensii.Într-o măsură ce poate fi discutată drept dăunătoare pentru sistemul de pensii Pilon II, statul a eliminat componenta de contribuţie la pensie de 3,75% pentru anumiţi angajaţi.
    În cazul companiilor din construcţii, care au o cifră de afaceri formată exclusiv din activităţi de construcţii, iar aceste activităţi depăşesc 80% din totalul cifrei de afaceri, angajaţii beneficiază şi de alte facilităţi: se elimină impozitul de venit de 10% pentru salariaţi, se elimină contribuţia la sănătate (dar salariaţii încă beneficiază de sistemul public de sănătate), se reduce contribuţia la pensie de la 25% la 21,25% – adică se elimină exact componenta de pensie facultativă, 3,75%, potrivit specialiştilor. Ne îndreptăm treptat spre dispariţia acestui fond?

    “Noi uităm că nu vorbim numai de această ordonanţă (ordonanţa 114⁄2018 − n.red.). Este un adevărat Pentagon al Bermudelor. Mai sunt cele trei iniţiative care au trecut de Parlament, plus o altă iniţiativă legată de recunoaşterea sau nu a provizioanelor. Toate aceste iniţiative care vin cu cadenţă creează premisele unei furtuni perfecte nu doar pentru sistemul financiar−bancar, ci pentru economie˝,
    Sergiu Oprescu, Alpha Bank

    05

    La ce nivel va ajunge deficitul comercial al României?
    Deficitul comercial a ajuns în primele zece luni ale anului trecut la 11,8 miliarde de euro, în creştere cu 15,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 (plus 1,6 mld. euro). Acesta a fost cel mai înalt deficit înregistrat la zece luni din an din 2009 încoace, indică datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Ce urmează?

    06

    Cât de dependentă energetic va fi România În 2019?

    România a ajuns dependentă în proporţie de 20% de importurile de energie, iar procentul ar putea să crească, în contextul în care pe piaţa locală a devenit mai ieftin să aduci energie de peste graniţe decât să o produci aici.
    Creşterea importurilor de energie a venit după rezol­varea problemelor de la Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbuni, care generează în mod normal 25% din producţia de energie.
    După întoarcerea minerilor la cele 10 cariere ale companiei,  România a avut nevoie de circa
    1.800 MW suplimentari, recordul acestui an (până la închiderea ediţiei – n.red.), în mai multe intervale orare, pentru a-şi aco­peri o cerere aflată în limite normale pentru această perioadă.
    Cu aceste premise de început de an, nu putem să nu ne întrebăm ce se va întâmpla în restul anului.

    07

    Va începe Ford producţia unui model nou de maşină la Craiova?
    Ford a confirmat anul trecut o investiţie suplimentară de 200 de milioane de euro şi adăugarea unui număr de 1.500 de locuri de muncă dedicate producţiei unui al doilea vehicul la fabrica sa din Craiova.
    Noul vehicul s-ar adăuga actualului SUV de clasă mică Ford EcoSport şi motorului 1.0 EcoBoost, ambele produse deja la fabrica din Craiova. Pentru a sprijini producţia noului vehicul, Ford România va angaja aproximativ 1.500 de operatori de bază şi calificaţi pentru al treilea schimb. Forţa de muncă actuală de la uzina de clasă mondială care asamblează vehicule şi motoare – mai mult de 4.400 de angajaţi – va fi astfel suplimentată, totalul ajungând la aproximativ 5.900 de angajaţi. Compania anunţa în primăvara anului trecut că noul model şi data de start a producţiei acestuia vor fi confirmate în apropierea momentului lansării acestuia – ar putea fi 2019?

    08

    Care va fi deficitul bugetar la finalul lui 2019?
    Deficitul bugetar de la finalul lui 2019 va trece, probabil, de pragul maximal de 3% cerut de instituţiile europene. Fiind vorba de un an electoral, am putea asista la măriri de salarii sau pensii, iar asta va duce atât la creşterea datoriei publice, cât şi a deficitului bugetar.

    09

    Ce alte taxe va introduce Guvernul?
    Pachetul de măsuri fiscale bugetare prin care guvernul „vrea să susţină şi să aducă bunăstare românilor”, anunţat spre finalul anului trecut, inclusiv mult discutata „taxă pe lăcomie” (pe activele bancare), precum şi taxe noi pentru companiile din sectorul energetic, de telecomunicaţii şi industria jocurilor de noroc, ne face să ne întrebăm ce noi taxe ar putea anunţa guvernul anul acesta.

    10

    Vine criza?
    „Anul acesta se profilează şi apariţia unui set de dezechilibre – adâncirea deficitelor de cont curent şi bugetar, dar şi creşterea inflaţiei, care ar trebui gestionate într-o manieră transparentă şi consecventă. În timp ce indicatorii macroeconomici cel mai probabil vor fi robuşti, mare parte din evoluţia lor va depinde de capacitatea statului de a atrage, facilita şi gestiona investiţii, pe măsură ce nevoia de fluxuri de investiţii – inclusiv prin absorbţia de fonduri UE – va deveni mai pronunţată”, spune una dintre declaraţiile recente referitoare la conturarea unei noi crize la orizont – de data aceasta a lui Johan Meyer, CEO-ul Franklin Templeton Investments. România a fost în 2018 una dintre economiile cele mai performante din Uniunea Europeană, cu o creştere estimată a PIB real de 4% y-o-y. Cu toate acestea, după un avans record şi o accelerare semnificativă în ultimii ani, economia României se îndreaptă acum spre un viitor incert. Schimbările fiscale neaşteptate din sectoare esenţiale ale economiei, adoptate în decembrie 2018, riscă să afecteze serios potenţialul de creştere al ţării, spune managerul.

    11

    Cine il va înlocui pe Mugur Isărescu la conducerea BNR?
    Mugur Isărescu primea pentru cinci ani, cel de-al cincilea mandat pentru funcţia de guvernator pe 16 mai 2014, iar acest mandat se va încheia în 2019. El îndeplineşte această funcţie din 4 septembrie 1990, cu întrerupere de un an (decembrie 1999 – decembrie 2000), când a fost prim-ministru. Cine va fi următorul guvernator al BNR?

    12

    Care va fi noul unicorn al ţării?
    După ce UiPath a devenit primul unicorn de pe piaţa locală, ne întrebăm ce altă companie de tehnologie ar putea să atingă acest statut. Bitdefender se îndreaptă spre pragul de 1 miliard de euro (anul trecut, compania a fost evaluată la peste 689 milioane de euro), însă producătorul românesc de soluţii de securitate cibernetică nu respectă întocmai definiţia unicornului, nefiind un start-up.

    13

    Ce fac fraţii Pavăl cu noua companie tip holding cu un capital de 1 miliard de euro?
    Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii retailerului Dedeman, au înfiinţat în decembrie anul trecut Pavăl Holding, o companie cu un capital social de un miliard de euro, cea mai mare deţinere directă a unor antreprenori români. Pavăl Holding este cea mai mare companie înfiinţată în 2018 după valoarea capitalului social şi este deţinută de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%. Fraţii Pavăl au realizat în ultimii doi ani mai multe achiziţii, de la pachete de acţiuni în companii energetice la clădiri de birouri. Dedeman a cumpărat în 2018 proiectul The Bridge, în cea mai mare tranzacţie de office de pe piaţa locală, evaluată la 200 de milioane de euro. Ei controlează însă şi 59% din producătorul de cărămizi Cemacon, dar deţin şi pachete de acţiuni în cadrul companiilor energetice Electrica, Transelectrica şi Conpet. 

    ˝Am înfiinţat firma holding pentru flexibilitatea pe care ţi−o oferă această structură în dezvoltarea de noi investiţii ale grupului nostru, dar şi pentru că dorim să ne organizăm să ne structurăm mai bine pe linii de business încât să fim mai eficienţi. Nu intenţionăm să ne listăm la bursă. Pavăl Holding va deţine toate participaţiile pe care le controlăm în prezent˝, Dragoş Pavăl

    14

    Va ieşi Telekom de pe piaţa locală?
    Grupul elen OTE, prin intermediul căruia gigantul german Deutsche Telekom (DT) controlează Telekom România, a infirmat recent informaţiile potrivit cărora ar fi demarat negocieri pentru vânzarea grupului format din fostele companii Cosmote şi Romtelecom cu afaceristul bulgar Spas Roussev, însă pe piaţă zvonurile că nemţii ar fi luat decizia de a ieşi de pe piaţa locală persistă. Subiectul exitului DT de pe piaţa din România, care a început să se vehiculeze anul trecut, a revenit brusc pe piaţă săptămâna trecută după ce omul de afaceri bulgar Spas Roussev, care tocmai a preluat de la grecii de la OTE şi nemţii de la DT subsidiara din Albania, a afirmat pentru Capital.bg că se află în discuţii şi pentru achiziţia Telekom România. „Achiziţia Telekom Albania este primul pas al încercării mele de a consolida piaţa de telecom din Balcani. Negocierile cu Deutsche Telekom continuă pentru operaţiunile lor din România, negocieri în care, datorită dimensiunii tranzacţiei, sunt implicat alături de un partener. Ulterior vor fi discuţii şi pentru Macedonia“, a declarat Roussev.

    15

    Câte fabrici se vor mai închide? 

    Luna aceasta, producătorul elveţian  Nestlé România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa bunurilor de larg consum, a anunţat oficial că va închide fabrica din Timişoara. Demersurile au început, procesul urmând a fi finalizat până la sfârşitul lunii mai 2019; închiderea fabricii va afecta jumătate din cei 860 de salariaţi din România, iar compania va muta inclusiv producţia napolitanelor Joe, marcă românească preluată de Nestlé, în Ungaria. Închiderile de fabrici au fost constante ale ultimilor ani: în 2017, Dräxlmaier a închis o fabrică ce avea 800 de angajaţi în Piteşti, iar anul trecut, producătorul românesc Lemarco Cristal din Urziceni a fost închis pe motiv că nu era competitiv. 

    16

    Ce investiţii noi vor mai veni pe piaţa locală?
    ​În timp ce unele companii au anunţat închideri de fabrici, există şi motive de optimism: anul acesta de pildă, producătorul de electrocasnice Arctic, controlat de grupul turc Arcelik, va porni producţia de maşini de spălat în noua fabrică a companiei din localitatea Ulmi, judeţul Dâmboviţa.
    Noua unitate de producţie va realiza în 2019 circa 1,1 milioane de electrocasnice, pentru ca în următorii ani cifra să se dubleze. Această nouă investiţie de peste 100 de milioane de euro, din care o treime este ajutor de stat, va susţine creşterea businessului Arctic pe piaţa locală până spre valoarea de 1 mld. euro, conform estimărilor ZF.
    Grupul german Daimler, care deţine marca Mercedes-Benz şi este în top trei cei mai mari exportatori din economia românească, porneşte luna viitoare producţia unei noi cutii de viteze la Sebeş pe lângă cea automată cu nouă trepte, marcând astfel cea de-a doua extindere a producţiei sitului din judeţul Alba din ultimele şase luni.
    Ce fabrici ar mai putea veni în România? Christophe Dridi, noul director general al Group Renault România şi al Automobile Dacia, a declarat luna aceasta că vrea să crească gradul de integrare locală a maşinilor produse la Mioveni şi discută cu mai mulţi furnizori posibilitatea de a-i atrage pe piaţa locală – astfel, numărul producătorilor din automotive ar putea creşte. 

    17

    Cine ar putea să îşi mai vândă compania?
    Piaţa serviciilor medicale şi farma a fost una dintre cele mai căutate în ultimii ani, investitorii strategici şi financiari preluând lanţuri de farmacii, distribuitori farma, clinici şi spitale din România. Domeniul a fost urmat de telecom – în luna mai a anului trecut, grupul american Liberty Global a anunţat oficial – după îndelungi speculaţii – vânzarea operaţiunilor din România, Germania, Ungaria şi Cehia către grupul britanic Vodafone. Va continua trendul sau vor urma vânzări spectaculoase pe alte segmente? Compania de consultanţă şi audit Deloitte România anunţă că piaţa de fuziuni şi achiziţii va înregistra circa 100 de tranzacţii în 2019 şi va continua să reflecte trendul din ultimii zece ani.
    De asemenea, valoarea medie a tranzacţiilor pentru anul 2019 este estimată de Deloitte România la 40 – 50 de milioane de euro, peste media de 40 de milioane de euro din ultimul deceniu.

    18

    Câte restaurante noi se mai deschid?
    Nici nu a început bine anul, că ştirile referitoare la deschideri de restaurante nu contenesc să apară: de la Therme, care a anunţat săptămâna trecută deschiderea unui restaurant în cadrul complexului de relaxare în urma unei investiţii de 3,5 milioane de euro, şi până la cel mai nou restaurant din Floreasca, Ora Experience, rezultatul unei investiţii de 150.000 de euro, al omului de afaceri Bogdan Cervenschi.
    În 2019 şi-a anunţat revenirea pe piaţa locală lanţul de restaurante fast-food Burger King (adus de polonezii de la Amrest); Gregory’s, care deţine deocamdată o unitate în Pipera, şi-a anunţat extinderea spre finalul anului trecut; la fel şi grupul românesc de restaurante Il Calcio, care vrea un al treilea restaurant.

    19

    Ce se va întâmpla cu prima casă?
    Plafonul acordat garanţiilor pentru programul Prima casă va fi de 2 miliarde lei în 2019, la un nivel similar cu anul 2018, contrazicând astfel tendinţele de scădere înregistrate în anul anterior. Pe de altă parte însă, programul Prima casă ar putea să nu mai fie susţinut de bănci, ca urmare a faptului că ratele de dobânzi sunt mai mici faţă de cele standard, iar împărţirea riscului cu clientul este mai mare pentru bancă, de vreme ce avansul este mai mic faţă de creditele ipotecare de listă.

    20

    Cât va mai costa benzina?

    Preţul benzinei va stagna sau va scădea în 2019, apreciază analiştii citaţi de ZF, comform tendinţei de la finalul anului 2018.

    21

    Vor începe căutările de gaze în Marea Neagră?
    OMV şi Exxon trebuie să anunţe în trimestrul I din 2019 dacă zăcământul de gaze este comercial. Exxon şi OMV-Petrom ar putea hotărî în acest an să facă exploatare şi producţie în Marea Neagră. 

    22

    Câţi KM de autostradă va avea România ÎN 2019?
    Potrivit informaţiilor transmise agenţiei Mediafax de CNAIR (Comisia Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) la începutul anului, România ar urma să aibă 118 km noi de autostradă, depinzând însă de constructori; Asociaţia Pro Infrastructura contrazice însă acest obiectiv şi oferă ca variantă fezabilă inaugurarea a 43 de km de autostradă.

    23

    Câţi români vor mai pleca din ţară?
    Deputatul PNL Marilen Pirtea a declarat recent că 500.000 de tineri au plecat din România în ultimii zece ani din cauza „exodului alimentat de guvernarea PSD-ALDE”, precizând că există decalaje mari între aşteptările cetăţenilor şi slaba calitate a vieţii. Doar în 2017 din România au emigrat aproape 220.000 de persoane, potrivit datelor INS, iar numărul românilor plecaţi în străinătate în ultimele două decenii a ajuns la peste 3,6 milioane, cei mai mulţi fiind în prezent în Italia şi în Spania. 

    24

    Vor mai reuşi companiile să facă 100.000 de noi angajări ?
    Numărul de salariaţi va depăşi 5 milioane de persoane, dar economia nu va mai putea angaja peste 100.000 de noi angajaţi în 2019 pe fondul deficitului de candidaţi. Or, potrivit lui Dragoş Petrescu, preşedintele Asociaţiei HORA (patronatul restaurantelor), doar deficitul de personal din industria restaurantelor ajunge la 50.000 de persoane anul acesta.

    25

    Cum va evolua consumul?
    După boomul consumului de anul trecut, specialiştii anticipează o încetinire a acestuia. Spre exemplu, reprezentanţii industriei financiare care s-au reunit la mijlocul lunii ianuarie la Viena, la evenimentul dedicat lor, Euromoney, anticipau o scădere a inflaţiei şi temperarea creşterii cursurilor valutare pe fondul majorărilor salariale care au dus la creşterea puterii de cumpărare, la creşterea consumului şi la susţinerea creşterii economice. Ei spuneau că Europa Centrală şi de Est nu mai poate creşte prin consum, prin creşterea salariilor, fără să aibă o productivitate mare în spate. 

    26

    Cine va candida, în 2019, pentru funcţia de preşedinte al României şi cine va câştiga alegerile?

    Alegerile din 2019 nu poartă o miză la fel de mare ca şi cele de anul viitor, atunci când se va decide componenţa parlamentară. Cu toate acestea, o victorie a lui Klaus Iohannis poate însemna încă cinci ani de conflicte între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. Cum niciun alt partid nu a desemnat încă un contracandidat, un nou mandat pentru Iohannis pare a fi varianta cea mai plauzibilă.

    27

    Ce partid european va deţine majoritatea în Parlamentul European după alegerile din luna mai?
    Alegerile europarlamentare din luna mai vor aduce clarificări în ceea ce priveşte ascensiunea partidelor eurosceptice sau stabilitatea coaliţiei actuale, în fruntea căreia se află Partidul Popular European. Dispariţia de pe scena publică a unor partide precum Frontul Naţional (Franţa) ar trebui să limiteze accesul partidelor extremiste în forul legislativ european; Parlamentul European va avea, cel mai probabil, o structură similară cu a celui de astăzi.

    28

    Ce partid va câştiga alegerile europar−lamentare desfăşurate pe teritoriul României?
    Fiind un partid de masă, PSD are cele mai mari şanse să câştige şi alegerile europarlamentare din luna mai, în ciuda protestelor populare din ultimele luni. Şansa partidelor mici, aşa cum este noua formaţiune PLUS a lui Dacian Cioloş, este de a aduce la vot cât mai mulţi „votanţi ocazionali” – acel segment de alegători care se prezintă rar la cabina de vot şi care poate modifica rezultatul final. Acest aspect e cu atât mai important în cadrul alegerilor europarlamentare, când prezenţa la vot e una extrem de scăzută.

     

    29

    Cine o să fie şeful Comisiei Europene după alegerile europarlamentare din mai 2019?
    Şefia instituţiilor europene se împarte între partidele care înregistrează cele mai bune rezultate la alegerile europarlamentare; este de aşteptat, prin urmare, ca Partidul Popular European (cea mai mare formaţiune din Parlamentul European) să primească un nou mandat de preşedinte al Comisiei Europene, chiar dacă acesta e în prealabil propus de liderii statelor membre. Un scenariu plauzibil e acela în care Jean-Claude Juncker va rămâne, timp de 5 ani, în fruntea organului executiv al UE.

    30

    Cum o să iasă România după cele 6 luni de preşedinţie a Consiliului UE?
    Cel mai important dosar al României (excluzând Brexitul) este negocierea exerciţiului financiar 2021-2027. Interesele noastre sunt legate în special de fondurile de coeziune, iar presiunea tot mai mare pe o condiţionare a acestora în funcţie de respectarea valorilor europene poate deveni un subiect de controversă în timpul discuţiilor. Ca imagine, România – dacă va reuşi să organizeze cu succes summiturile şi întâlnirile formale – va avea de câştigat la finalul celor 6 luni.

    31

    Va ieşi Marea Britanie din Uniunea Europeană până la finalul anului?
    Este probabil întrebarea momentului, mai ales după înfrângerea istorică suferită de Theresa May pe
    15 ianuarie. Premierul britanic trebuie să negocieze atât cu liderii europeni cât şi cu parlamentarii din Regatul Unit, încercând să găsească o cale de mijloc care să permită ieşirea din Uniunea Europeană în termeni avantajoşi. Principala miză e accesul pe piaţa unică europeană, o piaţă cu peste 500 de milioane de clienţi (în jur de 440 de milioane după ieşirea Marii Britanii).

    32

    Va rămâne Donald Trump preşedintele Statelor Unite până la finalul acestui an?
    Pe măsură ce ancheta condusă de procurorul special Robert Mueller avansează, tot mai mulţi democraţi înaintează varianta suspendării lui Donald Trump din funcţia de preşedinte al Statelor Unite. E un scenariu greu de imaginat, dar şi situaţia lui Donald Trump e una fără precedent. Acuzaţiile legate de colaborarea cu agenţi ruşi ar putea, odată dovedite, să aducă finalul mandatului său la Casa Albă. Toate aceste acuzaţii există însă încă de la preluarea funcţiei, iar Trump a reuşit să reziste în Biroul Oval.

    33

    Cum va evolua războiul comercial dintre Statele Unite şi China?

    Secretarul de stat american, Mike Pompeo, declara, la finalul anului trecut, că Statele Unite sunt angajate într-un proces de a convinge China să se comporte precum o naţiune normală în ceea ce priveşte comerţul”. Liderul chinez, Xi Jinping, nu pare impresionat de ameninţările americanilor, iar negocierile dintre cele două state se află într-un punct mort. E de aşteptat, prin urmare, ca tarifele aplicate reciproc să crească în continuare până la momentul în care una dintre cele două mari puteri va fi dispusă să facă un compromis.

    34

    Vom asista la semnarea unui acord de pace istoric între Statele Unite şi Coreea de Nord?
    Întâlnirea de anul trecut dintre Kim Jong-un şi Donald Trump a fost un moment istoric, care a semnalizat atât deschiderea Coreei de Nord către Vest, cât şi cea a lui Donald Trump către negocieri extinse. Semnarea unui acord de pace reprezintă doar o chestiune de timp, iar 2019 poate fi anul care să aducă normalizarea situaţiei în acea regiune din Asia.

    35

    Vor rămâne Statele Unite în NATO?
    Preşedintele Donald Trump a analizat în mai multe rânduri, în anul 2018, posibilitatea retragerii Statelor Unite din alianţa nord-atlantică. Principalul său motiv de nemulţumire este faptul că partenerii din alianţă nu alocă suficienţi bani apărării. Decizia de a ieşi din NATO ar fi însă una extremă şi cu efecte pe termen lung, aşa că Trump va rămâne, probabil, doar la stadiul de critici.

  • Cine este familia Ambani, care locuieşte în cea mai scumpă locuinţă din lume?

    Dhirubhai Hirachand Ambani s-a născut în familia unui profesor de şcoală din oraşul Modhera, regiunea indiană Gujarat. La 17 ani, el s-a mutat în Yemen, oraşul-port Aden (colonie britanică până în 1963), unde lucra deja fratele său.

    Acolo, a lucrat o perioadă de timp ca funcţionar la A. Besse & Co., cea mai mare companie de trading transcontinentală de la estul Suezului. S-a întors în India cu 15.000 de rupii indiene şi a pus bazele propriei companii de trading de textile. A înfiinţat firma Reliance Commercial Corporation într-un parteneriat cu un văr de al doilea, pe nume Champaklal Damani. Aceasta importa iniţial fire de poliester şi exporta mirodenii către Yemen.

    Primul birou al Reliance Commercial Corporation era o cameră de 33 de metri pătraţi care avea un telefon, o masă şi trei scaune. În această perioadă, Ambani şi familia lui stăteau într-un apartament cu trei camere din Mumbai.

    După ce Champaklal Damani şi Dhirubhai Ambani şi-au încheiat parteneriatul, Ambani a continuat afacerile pe cont propriu. Marketingul intens al brandului în India l-a transformat într-un nume de uz curent pe teritoriul ţării. În 1975, o echipă tehnică de la Banca Mondială a vizitat unitatea de producţie a Reliance Textiles.

    Dhirubhai a murit în 2002, la vârsta de 69 de ani, fără un testament, iar conducerea companiei a fost astfel moştenită de cei doi fii ai săi, Mukesh şi Anil.

    Compania face acum parte din Fortune 500 şi este evaluată la 100 de miliarde de dolari, activităţile acesteia fiind diverse şi răspândite între mai multe entităţi.
    Conglomeratul indian Reliance Industries are afaceri în energie, industria petrochimică, textile, resurse naturale, retail şi telecomunicaţii. Reliance Industries este una dintre cele mai profitabile companii din India, cea mai mare companie listată la bursă din punctul de vedere al capitalizării bursiere – pe 18 octombrie 2007, Reliance Industries a devenit prima companie indiană care a atins o capitalizare de piaţă de 100 de miliarde de dolari.

    În prezent, familia Ambani conduce conglomeratul din industriile telecom şi petrolieră Reliance Industries. Fiica în vârstă de 27 de ani a lui Mukesh, Isha Ambani, căsătorită cu Anand Piramal, în vârstă de 33 de ani, este moştenitoarea unui imperiu din industriile imobiliare şi farmaceutică.  În 2005, fraţii au împărţit compania într-o înţelegere negociată de mama lor, iar Mukesh a rămas la conducerea afacerilor din petrol, petrochimie şi rafinărie, Anil preluând businessurile de construcţii, telecomunicaţii, asset management, entertainment şi afacerile de producţie de energie. În prezent în vârstă de 61 de ani, Mukesh Ambani are o avere estimată la 42,7 miliarde de dolari şi este preşedintele şi cel mai mare acţionar al Reliance Industries Limited. El l-a depăşit astfel pe fondatorul grupului Alibaba, Jack Ma, în iulie 2018, devenind cel mai bogat om din Asia. Fratele său, Anil Ambani, în vârstă de 59 de ani, este preşedintele grupului Reliance şi are o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari. Anil este căsătorit cu Tina Ambani, fostă actriţă la Bollywood. 

    În prezent în vârstă de 61 de ani, Mukesh Ambani are o avere estimată la 42,7 miliarde de dolari şi este preşedintele şi cel mai mare acţionar al Reliance Industries Limited. El l-a depăşit astfel pe fondatorul grupului Alibaba, Jack Ma, în iulie 2018, devenind cel mai bogat om din Asia. Fratele lui Mukesh Ambani, Anil (59 de ani) are o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari.

    Casa familiei Ambani din Mumbai, India, este de fapt un zgârie-nori de 27 de etaje, a cărei valoare este estimată la 1 miliard de dolari.

  • Caracas, fantoma unei bijuterii globale

    “Este datoria noastră să găsim o modalitate prin care să oferim oamenilor viaţa de care au nevoie” spune o inscripţie aflată lângă un portret al fostului preşedinte venezuelean Hugo Chávez, aflată într-un punct care oferă o vedere panoramică asupra oraşului Caracas. Portretul, murdărit acum cu vopsea de vandali, este folosit de către jurnaliştii de la The Guardian pentru a descrie imaginea dezolantă din prezent a capitalei venezuelene.

    „Un oraş fantomă. Mă doare să văd cum a ajuns Caracasul”, spune Omar Lugo, directorul platformei de ştiri El Estímulo, intervievat de jurnaliştii britanici. Ei observă cum, în urmă cu o generaţie, capitala Venezuelei era unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din America Latină. Strălucirea acestuia era alimentată de industria petrolieră, precum şi de turismul generat de cultura efervescentă a oraşului – o „Mecca” pentru gurmanzi, viaţă de noapte şi iubitorii de artă.

     

    Metroul, construit de francezi, un proiect de miliarde de dolari, dar şi restaurantele, galeriile de artă şi muzeele au stârnit odinioară invidia întregii lumi.
    „Caracas era un oraş vibrant… Chiar te simţeai – aşa cum spunem noi aici – în lumea întâi”, spune Ana Terese Torres, o scriitoare din Caraqueña, care a surprins în una dintre cărţile sale decăderea Caracasului.

    În 1998, odată cu celebrarea reuşitei la alegerile din perioada respectivă, Chávez a ales balconul centrului cultural Teresa Carreño. Construit în perioada boomului din industria petrolieră din anii ’70, a găzduit vedete precum cântăreţii Dizzy Gillespie, George Benson, Ray Charles şi Luciano Pavarotti, trasând noua ambiţie a ţării: „Venezuela a renăscut”, a declarat atunci Chavez.

    La două decenii după, un cataclism economic pe care experţii îl atribuie unor politici sociale prost concepute, corupţiei şi scăderii preţului petrolului după 2014 dă acum Caracasului aerul unei epave. Serviciile publice se prăbuşesc, afacerile se închid, iar locuitorii sunt evacuaţi în autobuze către un număr redus de avioane care mai conectează capitala venezueleană de restul lumii.

    „Este un sentiment de frustrare economică”, spune Lugo jurnaliştilor de la The Guardian oftând, pe măsură ce se plimbă pe străzile goale, numărând apartamentele care au încă luminile aprinse. „O ţară care a fost rezultatul unui miracol inversat.”

    Luis Saavedra, un fost consultant din industria petrolieră, spune că blocul de apartamente în care locuieşte, care are 13 etaje, şi-a pierdut jumătate din rezidenţi ca urmare a faptului că Venezuela a intrat într-un picaj economic după ce Nicolás Maduro a preluat preşedinţia, la moartea lui Chávez, în 2013. 14 din cele 26 de apartamente ale clădirii sunt acum goale, iar proprietarii lor sunt exilaţi în Spania, Portugalia, Germania, Argentina şi Statele Unite. Preţul unei locuinţe de 180 de metri pătraţi a scăzut de la 320.000 de dolari la 100.000 de dolari, dar cumpărătorii sunt greu de găsit. În noiembrie, clădirea a rămas fără curent electric timp de 16 zile. „Acest populism – aşa-numitul socialism – ne-a terminat ţara. Nu este pe punctul de a pune capătul acestei ţări, ci chiar l-a pus”, spune Saavedra, care are 65 de ani.

    „Nu au putut să-şi continue viaţa aici. Sunt în Porto. Ce păcat”, a oftat Saavedra, în timp ce prezenta jurnaliştilor britanici casele rămase goale.

    Organizaţia Naţiunilor Unite spune că exodul din ultimii ani a înghiţit 3 milioane de persoane, reprezentând aproape 10% din populaţia Venezuelei. Creşterea ratei criminalităţii şi decăderea oraşului fac ca după 6 seara maşinile să dispară de pe străzile Caracasului, iar după 8, întreg oraşul să fie pustiu.

    Când a preluat puterea, în 1998, Chávez a declarat război „sărăciei imense” care umbrise oraşul, în ciuda averii vaste construite din petrol. Între timp, locuitorii mahalalelor au luat şi ei drumul mărilor, forţaţi de lipsa hranei, medicamentelor şi a locurilor de muncă, precum şi a sistemului public de transport aflat în prăbuşire şi hiperinflaţia despre care Fondul Monetar Internaţional se teme că va ajunge la 10.000.000% în 2019.

    Criza prin care trece ţara nu i-a ocolit pe vârstnici: „Îmi pare foarte rău să văd prin ce trece ţara, fiindcă am trăit vremurile bune din Venezuela… Banii veneau de peste tot”, a spus Rosemarie Newton, o pensionară în vârstă de 73 de ani, întâlnită de jurnaliştii britanici când îşi lua singura masă zilnică la o bancă de alimente.

    Grădina botanică a oraşului este un alt exemplu al decăderii acestuia: palmieri uscaţi şi o lagună secată se află chiar la intrare, potrivit unui articol publicat de Reuters anul trecut. Un fost sit al Rezervaţiei Naturale UNESCO şi cândva una dintre cele mai frumoase atracţii turistice ale oraşului, se afla anul trecut pe punctul de a fi abandonată.

    Agenţia  culturală a Naţiunilor Unite a denumit-o în anul 2000 „o minune a planificărilor urbanistice”. „Până şi cactuşii au nevoie de apă, chiar dacă oamenii nu cred acest lucru”, spunea Jan Tillett, unul dintre cei care au îngrijit grădina timp de 15 ani, în interviul acordat Reuters.

    Lipsa investiţiilor a lovit rezervele de apă ale Venezuelei timp de mai mulţi ani; însă mai multe perioade de secetă de anul trecut au exacerbat situaţia. În Caracas, localnicii stăteau în aceste perioade la coadă pentru a umple sticle, iar pacienţii din spitale trebuia să îşi aducă propria apă.

    Grădina botanică ar trebui să beneficieze de un buget anual de 200 de milioane de bolivari, adică aproximativ 66 de dolari, spun angajaţii citaţi de Reuters.
    Chiar şi Teresa Carreño, teatrul cândva strălucitor unde Chávez şi-a lansat revoluţia bolivariană, şi-a oprit activitatea. Fostul director al teatrului, Eva Ivanyi, îşi aminteşte că acesta a fost construit în anii ‘70 ca răspunsul Americii de Sud la Scala din Milano. „Simboliza viitorul. Simboliza civilizaţia. Simboliza Europa. Simboliza succesul. Era ca o scară către modernitate – viitorul la care aspira ţara”, spune Ivanyi în interviul acordat The Guardian.

    În prezent, edificiul cultural este lăsat în paragină şi e folosit doar pentru gale politice dedicate laudelor partidului socialist sub ochii căruia Venezuela s-a prăbuşit.

    Într-o clădire înghesuită aflată în apropierea teatrului, care a fost cândva sediul central al operatorului de zbor venezuelean de stat Viasa, forţele de ordine au împuşcat opt oameni.

    „Sunt câteva lucruri pe care nu le poţi distruge”, spune Ivanyi, care crede totuşi că vremurile bune se vor întoarce cândva.

    Istoria unei prăbuşiri

    Imediat după descoperirea petrolului la începutul secolului al XX-lea, naţiunea din America de Sud şi-a construit întreaga economie pe seama aurului negru. Chiar şi astăzi Venezuela conduce în topul rezervelor de petrol, cu 300 de miliarde de barili. În 1950, când majoritatea ţărilor de pe glob se zbăteau să-şi revină după cel de-al doilea război mondial, Venezuela era extrem de bogată, având al patrulea PIB per capita din lume. Astfel, ţara era de două ori mai bogată decât Chile, de patru ori mai prosperă decât Japonia şi de 12 ori mai bogată decât China. În perioada 1950-1980, economia venezueleană a crescut constant, iar în 1982 era cea mai prosperă economie din America Latină. Din păcate pentru Venezuela, această situaţie nu avea să continue foarte mult.

    Autorităţile s-au folosit de resurse vaste de petrol pentru a plăti diferite programe sociale, în sănătate, educaţie, transport sau alimentaţie. La mijlocul anilor ’80, preţul petrolului s-a prăbuşit şi a decimat economia venezueleană. Astăzi, Venezuela este una dintre cele mai sărace economii din regiune şi lucrurile se vor înrăutăţi dacă criza actuală va continua, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Venezuela se sprijină în continuare foarte mult pe petrol (95% din exporturile ţării sunt reprezentate de această resursă), ceea ce înseamnă că orice fluctuaţie a preţului petrolului face diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie. După scăderea semnificativă a preţului petrolului în anii ’80, inflaţia a crescut ajungând în 1989 la 84,5%, iar în 1996 la 99,9%.

    În 1998, Hugo Chávez a fost ales preşedinte şi a promis că va reduce sărăcia, iar standardul de viaţă va creşte. Revenirea preţului petrolului a făcut ca acest lucru să se întâmple în anii 2000. Anul 2004 a fost unul critic pentru Chávez din cauza creşterii fulminante a preţului barilului de petrol. Economia a mers din ce în ce mai bine, iar preşedintele s-a ţinut de promisiune şi a cheltuit banii pentru a îmbunătăţi viaţa celor mai săraci; astfel procentul sărăciei s-a înjumătăţit până în 2010. Acest lucru a dus la creşterea deficitului ţării, context în care menţinerea programelor de bunăstare socială devenea imposibilă dacă preţul petrolului scădea. Lucru care s-a întâmplat de altfel când Maduro a preluat conducerea.

    Chávez a murit în 2013 şi Nicolas Maduro a preluat şefia statului. Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou şi era clar că Venezuela urma să aibă o bătălie intensă cu inflaţia, iar bancnota naţională urma să se devalorizeze foarte mult. Acum ţara duce o lipsă masivă de alimente, medicamente şi alte bunuri esenţiale, iar violenţa şi protestele cresc în Caracas.

  • Câţi bani face una dintre cele mai controversate afaceri din România şi cum vrea să ajungă în peste 100 de ţări

    13 milioane de dolari anul trecut, cu un obiectiv de creştere de peste 50% pentru anul în curs descriu evoluţia unuia dintre cele mai controversate businessuri de pe piaţa locală: afacerea de videochat Studio 20. Ce se ascunde în culisele acesteia povesteşte Mugur Frunzetti într-o ediţie a emisiunii Smart Business.

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i aducem în faţă, în cadrul unui material video publicat pe site-urile şi paginile de Facebook ale Business Magazin şi Ziarului Financiar, pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar.

    E un domeniu de activitate controversat, la fel ca multe altele la noi“, descrie Mugur Frunzetti, managerul care conduce businessul Studio 20, prima afacere de videochat românesc francizată internaţional, industria în care activează. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Studio 20, 100.000 de persoane lucrează în această industrie, iar dacă în 2014 piaţa videochatului din România era estimată la peste 100 de milioane de euro, până astăzi aceasta s-a triplat.

    Mugur Frunzetti spune că şi-a asumat rolul de CEO al Studio 20 ca urmare a ambiţiilor de dezvoltare internaţională a businessului: dacă în urmă cu trei ani, când a preluat acest rol şi a început să investească în business, acesta era format dintr-un singur studio, în România în prezent afacerea operează 15 studiouri, majoritatea locale, iar patru sunt internaţionale – în Statele Unite (Los Angeles), Columbia, Ungaria şi Australia. Cifra de afaceri a studioului a ajuns anul trecut la 13 milioane de dolari, iar pentru anul în curs Mugur Frunzetti previzionează venituri de 20 de milioane de dolari. Până în 2020 însă, şi-a fixat obiectivul de a atinge 100 de sedii în toată lumea şi de transformare în ”cel mai mare furnizor de conţinut de live streaming din lume; deja suntem cei mai mari, dar aproape de alţi concurenţi, până în 2020 vrem să ajungem departe de ei“. Compania are 150 de angajaţi permanenţi şi 500 de modele.

    Mugur Frunzetti descrie afacerea de videochat drept un business de live entertainment, pe care îl aseamănă cu platforma de streaming de filme Netflix: ”Doar că în acest tip de live entertainment există interacţiune în timp real între cele două părţi aflate în spatele a două camere diferite“. El spune că percepţia peiorativă a publicului care se leagă de acest domeniu are legătura cu evoluţia istorică a domeniului, în contextul businessului de live entertainment pentru adulţi, astfel că s-a păstrat asocierea cu acesta, ceea ce, potrivit lui, nu mai este neapărat valabil în prezent. ”Sunt foarte multe lucruri pe care le poţi transmite într-o interacţiune live între doi oameni; poate fi şi o transmisie adult, dar poate fi şi o discuţie care acoperă necesităţi de socializare, în contextul în care acest tip de comportament este încurajat şi de dezvoltarea unor reţele sociale precum Facebook. Dacă interacţiunile tip text nu ne ajung, atunci avem nevoie şi de o interacţiune în timp real.“ El insistă asupra celor două componente care alcătuiesc conceptul de videochat: ”Video şi chatul, componenta de discuţie. Atât timp cât înţelegem ambele componente, înţelegem de fapt ce înseamnă videochatul; atunci când ne fixăm într-o componentă din cele două, deja ne ducem pe o nişă care e mai mult sau mai puţin reprezentativă pentru întreaga industrie.“

    Antreprenorul descrie piaţa ca fiind una cu foarte multe nişe: în Statele Unite acestea se axează mai mult pe zona de conţinut pentru adulţi, în timp ce, potrivit lui Frunzetti, în România s-a dezvoltat mai mult componenta de socializare. Tot el observă că genul de relaţii create în acest mediu sunt de fapt o oglindă a relaţiilor din viaţa reală. ”De multe ori relaţia dintre model şi utilizator trece prin toate stagiile unei relaţii normale şi asta ne-am propus să le învăţăm pe modelele noastre: ne cunoaştem, ieşim la o cafea, povestim, ne împrietenim, vedem un film, ieşim cu nişte prieteni şi poate la un moment dat mergem mai departe, dar asta nu înseamnă că din prima zi sărim în pat.“

    Astfel, modelul şi vizitatorul ei, care în timp poate deveni vizitator fidel, pot trece prin foarte multe etape, iar relaţia lor poate evolua, se desfăşoară în funcţie de ei doi. ”În general, tot ce făceam tradiţional în viaţa reală, offline, se transpune din ce în ce mai mult în online, nu mai ieşim în fiecare seară cu prietenii la un suc fiindcă ne dăm mesaje pe Facebook, nu mai vorbim despre ce facem că suntem într-un grup de WhatsApp, aşa se întâmplă şi în videochat, unde sunt din ce în ce mai mulţi oameni şi mai ales din generaţia tânără.“ El spune că această migraţie a socializării spre online se întâmplă mai ales în rândul clienţilor din Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Franţa: ”Îşi restrâng socializarea la ecranul laptopului, telefonului, tabletelor şi îşi mută aici prieteniile, dragostea etc“. Nu interpretează acest lucru ca fiind rău sau bun, dar nu ezită să spună că pentru businessul lor acesta este, evident, un lucru pozitiv.

    El spune că nu există un răspuns clar referitor la profilul unui model, însă subliniază că acesta nu se leagă doar de calităţile fizice. ”Sunt oameni care şi în viaţa reală, dacă îi cunoşti, au un farmec aparte, vrei să vorbeşti mai mult cu ei. Tot aşa există oameni care nu îţi inspiră nimic, în pofida calităţilor fizice.“ Spune că în cadrul Studio 20 lucrează deopotrivă modele care au început această activitate la 18 ani şi altele la 35. Nu neagă că principala motivaţie care le aduce aici sunt banii: ”Avem o medie a veniturilor undeva la de 5-6 ori salariul mediu pe economie, însă modelele care vin doar pentru bani renunţă repede, în maximum un an“.

    Oferă exemplul unei fete care şi-a fixat ca obiectiv să îşi cumpere zece apartamente în Bucureşti din banii obţinuţi altfel; până în prezent a ajuns la şase apartamente. Veniturile modelelor sunt influenţate de mai mulţi factori, printre care nişa pe care o aleg – modelele din zona glamour, care nu sunt orientate pe furnizarea de conţinut pentru adulţi, nu vor câştiga la fel de mulţi bani precum cele din a doua categorie. Totodată, contează volumul de muncă, în contextul în care ele însele aleg cât de mult să muncească zilnic. Maximul de venituri obţinut într-o lună de un model al Studio 20 a ajuns la 55.000 de dolari. ”Nu a făcut nimic special, a fost urmarea unei munci constante pe tot anul 2017. Chiar dacă îşi lua concedii, nu le lua niciodată mai mult de trei zile; spunea că altfel ar pierde legătura cu membrii.“

    Iar dacă pe piaţa muncii din România există o criză de personal, pe care Mugur Frunzetti spune că o resimte când vine vorba despre dezvoltatori în IT, oameni de marketing, implicaţi în traininguri etc., când vine vorba despre modele situaţia este diferită. ”Această activitate se mulează foarte bine pe noua generaţie, independentă, care nu vrea să depindă de un angajator anume şi vrea recompense imediate.“ A observat într-adevăr lipsuri în ceea ce priveşte calitatea pregătirii lor. ”Tot o caracteristică a generaţiei actuale este că se aşteaptă la succes fără prea multă muncă, caută scurtăturile; în plus, pregătirea este foarte slabă, de la an la an, trebuie să facem din ce în ce mai multe cursuri intensive de limba engleză, de exemplu.“ O particularitate a Studio 20 este că oferă cursuri de cultură generală modelelor: ”Le deghizăm sub umbrela cursurilor de engleză – introducem acolo şi noţiuni despre geografie, istorie etc.“, totul creat în scopul ”cuceririi“ clienţilor internaţionali. Potrivit lui Frunzetti, în jur de 70% dintre clienţi sunt din Statele Unite; ei sunt urmaţi de cei din Australia, Canada, Marea Britanie şi ţările nordice.

    Mugur Frunzetti spune că primele site-uri de acest tip au apărut în urmă cu 20-21 de ani, iar în România, în urmă cu circa 18 ani. ”În primii 10 ani activitatea a fost destul de restrânsă, fiindcă nu au existat investiţii în această industrie, oamenii de business s-au ţinut departe de acest domeniu, văzută ca un paria al societăţii.“

    Cum stau lucrurile acum? ”În prezent, nu doar eu, dar şi alţii care au făcut mult business în viaţă şi care nu am fost axaţi pe domeniul acesta am intrat pe zona de live streaming şi schimbăm modul în care lucrurile se desfăşoară şi ca structuri interne, dar şi ca poziţionare pe piaţă.“ El este un investitor în serie în IT – este unic fondator al Stay Safe, care a dezvoltat aplicaţia cu acelaşi nume care avertizează în timp real utilizatorii cu privire la pericolele din zona în care se află (indiferent de natura acestora – dezastre naturale, accidente auto sau orice alt tip de incident).  Este acţionar şi în cadrul agenţiei de marketing online Retargeting.biz, iar în trecut a investit în floria.ro şi într-un grup de retaileri online din IT&C (marketonline.ro, azerty.ro, mediadot.ro). La nivel internaţional, piaţa de videochat este estimată la 10 milarde de euro.

  • Diagnostic pentru cinci ţări

    În ultimii ani afacerea a înregistrat creşteri constante de două cifre şi ne aşteptăm să avansăm în acelaşi ritm în continuare”, descrie Laurenţiu Luca evoluţia businessului de care este responsabil. El ocupă rolul de managing director pentru Europa de Sud-Est al Synevo, după ce anterior a condus businessul suedezilor timp de aproximativ doi ani pe piaţa locală. Cu promovarea recentă, a devenit responsabil de un business care ajungea la finalul anului 2017 la o valoare cumulată de 57 de milioane de euro şi o echipă de peste 1.600 de angajaţi.

    În ceea ce priveşte Synevo România, afacerea a înregistrat în 2017 venituri de 46,9 milioane de euro, în creştere cu 18,3% faţă de anul anterior, iar numărul total de angajaţi a ajuns la 898. Datele mai recente arată că în primele trei trimestre ale anului trecut, Synevo România a ajuns la venituri de 39,4 milioane de euro, iar creşterea previzionată pentru întreg anul 2018 era tot de două cifre.

    Potrivit lui, funcţia dobândită anul trecut trece însă dincolo de cifre şi presupune o administrare eficientă a operaţiunilor Synevo din această regiune, compusă din România, Moldova, Serbia, Bulgaria şi Georgia, în concordanţă cu strategia de dezvoltare a grupului Medicover. De asemenea, rolul presupune şi identificarea oportunităţilor de piaţă care să ajute la extinderea businessului de laborator în regiune. „Un alt obiectiv de management al grupului Medicover, în ultimii ani, a fost integrarea operaţiunilor din ţările din regiune, astfel încât să ofere acces la tehnologii de ultimă generaţie şi teste de diagnostic avansat la un preţ accesibil, comparativ celor din Europa de Vest”, explică executivul. Compania oferă în prezent în această regiune peste 2.000 de tipuri de servicii, care au ajuns la peste 18 milioane de teste anual.

    Cum a ajuns însă să conducă acest business?

    Laurenţiu Luca povesteşte că alegerea medicinei este rezultatul unei întâmplări fericite, în contextul în care el visa la o carieră militară, în aviaţie sau marină. „Din cauza unui membru al familiei care fugise din România prin anii 80, dosarul meu de admitere la liceele militare a fost respins, deoarece nu prezentam încredere pentru armata acelor vremuri.” Astfel, a fost nevoit să aleagă, în lipsa altor opţiuni, să îşi continue educaţia la Liceul Sanitar din Constanţa, iar apoi la Facultatea de Medicină din acelaşi oraş, devenind pasionat de acest domeniu. „Însă, trebuie să recunosc, eram interesat în egală măsură şi de ideea de business, la modul general”, îşi aminteşte el. 

    Motivat şi de oportunităţile din perioada anilor ’90, povesteşte că în 1998 şi-a început cariera în domeniul promovării şi vânzării de produse farmaceutice, continuând apoi această activitate în diverse roluri şi companii, până în anul 2010, când a luat prima dată contact cu Synevo.

    Nu percepe trecerea de la profesia de medic spre cea de lider în domeniul farmaceuticelor drept una subită şi o descrie mai degrabă ca pe o evoluţie dinspre un număr limitat de pacienţi până la rezultate mai profunde în îngrijirea pacienţilor, dar şi a oamenilor sănătoşi.

    „Percepţia generală este aceea că medicina tratează oamenii bolnavi, însă eu cred că medicina este şi pentru oameni sănătoşi sau pentru cei care doresc să-şi menţină o stare bună de sănătate. Cred că evoluţia mea profesională a urmat acest traseu, de la pacienţi la oameni sănătoşi, de la tratamente la diagnostic preventiv, o evoluţie profesională neplanificată în prealabil, aşa cum poate părea acum, când povestesc despre ea”, explică el.

    De altfel, îşi autodescrie rolul drept unul care poate influenţa disponibilitatea unor proceduri de diagnostic care să contribuie la menţinerea stării generale de sănătate, nu doar la o diagnosticare corectă.

    Şi fiindcă activează în acest domeniu de mai bine de 15 ani, şi-a formulat şi câteva păreri ferme despre evoluţia sistemului.

    „Sistemul medical românesc, în ansamblu, este un conglomerat de unităţi sanitare de diverse specializări, care trebuie să asigure asistenţă medicală corectă pentru pacienţi, teoretic. În realitate, avem spitale conduse şi finanţate corespunzător, care produc performanţă, însă avem şi exemple concrete de management defectuos”, descrie Laurenţiu Luca sistemul medical românesc.

    Din punctul lui de vedere, există o nealiniere între conducerea locală a unor unităţi sanitare şi strategia naţională care prevede asigurarea unei sănătăţi corespunzătoare a populaţiei, care are mai multe cauze: finanţare insuficientă, uneori management defectuos, implicaţii sociale avute în comunităţile locale sau lipsa unor indicatori corecţi de evaluare a eficienţei cheltuirii fondurilor de sănătate. „De exemplu, indiferent de cât de mult ne-am strădui noi să organizăm sistemul în cel mai bun mod posibil, nu vom putea avea calitate vestică atât timp cât avem cel mai mic buget alocat pentru sănătate din întreaga Uniune Europeană”, consideră Laurenţiu Luca.

    Executivul citează cel mai recent raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), care arată că România alocă anual pentru sănătate 983 de euro pe cap de locuitor, fiind pe ultimul loc în Europa. Alături de România, pe penultimul loc, este Bulgaria, cu o sumă de 1.234 de euro (care este totuşi cu peste 25% mai mult decât ceea ce alocă România).

    „Sigur, situaţia este mai complexă decât o arată cifrele statistice, însă, în realitate, ştim că nu se poate face medicină performantă cu fonduri insuficiente. Corecţia salarială din sistemul public, pentru medici şi personalul medical este una benefică, însă ea nu rezolvă probleme structurale de performanţă decât, poate, pe termen scurt”, punctează Luca. 

    Din punctul lui de vedere, trebuie aplicate strategii coerente pe termen lung, urmărind exemple de succes din alte ţări, care au dovedit că pot obţine performanţe medicale. „Până la urmă, ştim cu toţii că, fără educaţie şi sănătate, toţi vom avea de pierdut, atât acum cât şi-n viitor.”

    Laurenţiu Luca spune că este dificil de surprins în câteva rânduri diferenţele dintre cele cinci pieţe pe care le coordonează, însă a observat că toate au un numitor comun: „Nevoia pacienţilor de a avea acces la analize medicale de calitate şi la o ofertă variată de teste, care porneşte de la testele uzuale şi ajunge până la cele mai avansate (inclusiv genetică, histopatologie, biologie moleculară)”.

    Observă că fiecare dintre aceste ţări are sisteme diferite de finanţări publice, care oferă, mai degrabă, pentru pacienţi un acces limitat la servicii de calitate. De exemplu, în Serbia, sistemul public de sănătate nu contractează teste de laborator cu operatorii privaţi, oferind pacienţilor doar analizele medicale de bază prin sistemul public de sănătate. „Or, de cele mai multe ori, oferta de servicii publice este limitată, iar noi putem suplimenta cererea pieţei printr-o ofertă de teste avansate. În alte ţări lucrurile stau diferit, iar acolo putem suplimenta oferta şi lipsa alternativelor de diagnostic din sistemul public prin servicii de calitate”, precizează executivul.

    În ceea ce priveşte Synevo, strategia companiei implică menţinerea nivelului de investiţii alocat pentru dezvoltarea reţelei de laboratoare şi de puncte de recoltare, astfel încât să îmbunătăţească accesul clienţilor la servicii de laborator în toate ţările din regiunea Europei de Sud-Est. În acelaşi timp, şi-au propus să dezvolte liniile de diagnostic specializat (histopatologie, citologie şi genetică). „Credem că, prin investiţii continue în tehnologie, în educaţia oamenilor noştri şi asigurarea disponibilităţii serviciilor noastre recunoscute pentru calitatea lor, vom continua dezvoltarea în România şi în regiune, pe termen lung”, spune Luca, fără să precizeze valoarea exactă a investiţiilor în aceste direcţii.

    Mai spune că vor beneficia şi de investiţiile făcute de grupul Medicover în Germania, unde compania a cumpărat anul trecut un centru pentru genetică umană şi diagnostic de laborator, ce va oferi acesul la o platformă de teste genetice avansate (pentru diagnosticul individualizat al unor patologii precum oncologie, afecţiuni ginecologice etc.)

    Când vine vorba de sfaturi pentru tinerii care care îşi încep cariera în domeniul serviciilor medicale, Luca numeşte asumarea riscurilor: „Cred că cel mai important, pe lângă obţinerea unui bagaj educaţional solid, este să caute oportunităţi profesionale şi să fie deschişi în a-şi asuma riscuri profesionale”. Precizează că nu se referă la identificarea unor oportunităţi în afara ţării, sau la a căuta soluţiile cele mai convenabile, ci la asumarea unor provocări care să contribuie la dezvoltarea personală şi profesională. Din punctul lui de vedere, primii 10 – 15 ani din cariera profesională sunt cei mai importanţi şi trebuie investiţi corespunzător – nu trebuie irosiţi.

    „Câştigul (material, emoţional, recunoaşterea profesională) apare după o perioadă solidă de succese profesionale. Nu sfătuiesc pe nimeni să caute scurtături, pentru că acestea nu există, iar dacă există, nu asigură succesul. Însă obţinerea succesului nu este echivalentă cu fericirea, astfel încât e important ca tinerii să-şi găsească împlinirea în ceea ce fac în primul rând.”

    Un sfert de secol de analize

    Divizia de laboratoare medicale Synevo, parte a grupului suedez Medicover, are o istorie pe piaţa locală de peste 24 de ani în medicina de laborator. Un reper important a fost inaugurarea, în 2010, a Laboratorului Central Synevo, de referinţă, gândit de la început ca un hub regional pentru ţările din Europa de Sud-Est.
    Anul trecut, Synevo a deschis în România 20 de puncte de recoltare, ajungând la 16 laboratoare şi la 98 de centre de recoltare în total, potrivit ZF.
    Medicover ocupă locul al treilea în piaţa de servicii medicale private din România, cu afaceri de 330 de milioane de lei în 2017, cifră care include şi veniturile Synevo. Liderul pieţei este MedLife, urmat de Regina Maria.

    Carte de vizită Laurenţiu Luca

    Este, din mai 2018, managing director al Synevo în Europa de Sud-Est;
    Din noiembrie 2016 a fost director general al Synevo România, iar între 2011  şi 2016 a fost directorul regional al companiei în Balcani şi Georgia;
    În 2003, şi-a început cariera în domeniul farmaceutic, ca reprezentant medical, şi a lucrat timp de câţiva ani în compania farmaceutică Ipsen Pharma;
    A absolvit Universitatea Ovidius din Constanţa (Facultatea de Medicină) în 2001 şi are şi un MBA la The Open University, obţinut în 2007.

  • Cum înveţi antreprenorii să îşi finanţeze afacerile

    Problema principală pe care o reclamă antreprenorii din România la început de drum este cea a lipsei finanţărilor, însă Ionuţ Pătrăhău, fost vicepreşedinte al Băncii Transilvania şi actual cofondator al platformei Human Finance, susţine că „există o mare abundenţă de bani în piaţă”, dar fondatorii de start-up-uri nu ştiu cum să îşi pregătească proiectul pentru a-l prezenta cu încredere în faţa unui investitor.

    „Ne-am convins încă o dată că lipsa finanţării start-up-urilor vine din lipsa lor de experienţă. Există o mare abundenţă de bani în piaţă, cei care administrează bani ştiu asta. Există o lipsă de proiecte, nu o lipsă de finanţare. Poate vine din nou pe fondul unei crize şi va fi şi o criză a finanţării, dar până atunci totul e în expansiune şi rolul pe care vrem să ni-l luăm este să ajutăm antreprenorii să devină experimentaţi, să facem investitorii să fie confortabili cu transparenţa, cu încrederea, cu valorile pe care le emană afacerile inovative”, explica Ionuţ Pătrăhău în faţa presei şi a unei adunări formate din investitori şi consultanţi, la evenimentul de lansare a Human Finance, organizat în decembrie.

    În tabăra fondatorilor, Pătrăhău îl are alături pe Andrei Dudoiu, un alt fost vicepreşedinte al băncii din Cluj.Cei doi spun că experienţa pe care au acumulat-o activând în domeniul bancar le-a permis să dezvolte o perspectivă mai amplă în ceea ce priveşte nevoile de finanţare pe care le au antreprenorii la început de drum, dar şi asupra modului în care pot fi obţinuţi banii; atunci când eşti bancher înţelegi foarte bine unul dintre principalii factori ai unei investiţii: riscul.
    „În cei 20 de ani în care am fost bancher, am ajuns la concluzia că în multe cazuri lipsa educaţiei şi a experienţei de business are ca efect lipsa accesului la finanţare. Finanţatorii privaţi au la rândul lor fonduri importante pe care le-ar investi în start-up-uri, dar caută modalităţi inovative de investiţii şi siguranţă în ceea ce priveşte transparenţa şi profesionalismul antreprenorilor din industriile noi. Atât ei, cât şi băncile ar deveni mai activi pe acest segment dacă ar avea mai multe certitudini”, crede Andrei Dudoiu.

    Alături de cei doi foşti bancheri, la masa fondatorilor se află şi Daniel Mateescu, de profesie IT-ist, dar care a ocupat timp de cinci ani poziţia de director operaţional al companiei Total Soft, ceea ce i-a oferit experienţa executivă.

    Tabloul fondatorilor este completat de Iulian Pădurariu, specialist în marketing şi consultant de business, care a intrat în lumea antreprenoriatului în 2005, înfiinţând biroul de consultanţă Jack Trout.

    „Mă bucur mult că am început acest proiect şi cred că se adresează unei nevoi reale şi va ajuta mulţi antreprenori aflaţi la început de drum”, spune Iulian Pădurariu.

    Cum îl poate asigura antreprenorul pe investitor că proiectul prezintă un risc ce merită asumat? Fondatorul unui business care accesează platforma Human Finance îşi poate analiza start-up-ul prin intermediul instrumentelor puse deja la dispoziţie.

    Prima aplicaţie din cadrul platformei se numeşte Digital CFO şi ajută antreprenorii „să devină directorii financiari ai propriei afaceri”, potrivit reprezentanţilor companiei.

    „Prin intermediul Digital CFO, Human Finance identifică nevoia şi modelul de finanţare prin equity sau lending şi oportunitatea participării unuia sau mai multor investitori la finanţarea fiecărei afaceri. Human Finance deschide platforma către partenerii care aderă la valorile Human – Get knowledge. Get funding – pentru a-şi integra propriile produse şi servicii”, transmite compania.

    Altfel spus, acest instrument poate rezolva una dintre principalele probleme ale antreprenorilor care nu au studii în finanţe, şi anume interpretarea informaţiilor contabile. Mulţi antreprenori aflaţi la început de drum nu deţin cunoştinţele necesare pentru a-şi interpreta informaţiile pe care i le oferă contabilul. Prin instrumentul Digital CFO, un utilizator îşi poate încărca bilanţurile în platformă, iar aplicaţia va oferi un set de date „comestibile” pe care antreprenorul neexperimentat le poate înţelege.

    „Scopul aplicaţiei nu este să facem antreprenorii contabili, ci dimpotrivă, să îi ajutăm să înţeleagă pe limba lor. Dacă vii la noi şi ne dai datele de intrare noi îţi dăm lună de lună informaţiile de la contabilul tău dar mestecate pe limba română, pe înţelesul tuturor”, explică Daniel Mateescu, fost director operaţional în cadrul Total Soft şi actual cofondator al Human Finance.

    Pentru că lipsa de finanţare pleacă în principal din lipsa de educaţie a celor care vor să acceseze capital, una dintre cele două funcţii principale ale Human Finance este „Get knowledge” – platforma oferind sute de materiale cu scop educaţional, pe care antreprenorii le pot accesa.

    Fondatorii au investit până acum 90.000 de euro în platformă şi îşi propun să dubleze această investiţie proprie înainte de a căuta surse de finanţare externă, încercând să ajungă în următorii trei ani la 100.000 de start-up-uri. Mai mult, fondatorii susţin că au deja investitori nerăbdători să utilizeze această platformă pentru a-şi găsi următoarele investiţii.

    „Noi ne propunem ca până la sfârşitul anului 2019, Human Finance să pună umărul la finanţarea a 100 de afaceri, dintr-o comunitate construită de 1.000 de companii inovative. Peste trei ani vrem să ajungem să ne adresăm unui număr de 100.000 de start-up-uri din această regiune a Europei. (…) Am avut deja discuţii şi în Varşovia, iar următorul pas în discuţiile de dezvoltare ar fi Praga. (…) Deja avem investitori cu care am discutat şi care sunt pregătiţi să investească în start-up-uri şi de cealaltă parte avem deja peste 100 de utilizatori înscrişi pe platformă şi doar ce i-am dat drumul”, spune Andrei Dudoiu.

    Potrivit fondatorilor, Human Finance se adresează „afacerilor inovative”, care se află la început de drum şi au o activitate de maximum doi ani şi jumătate. „Vă provocăm să intraţi şi să investigaţi, să vorbiţi cu noi, pentru că ne ajutaţi să definitivăm ceea ce vrem să propunem start-up-urilor. Nu ne adresăm numai start-up-urilor, ci şi companiilor cu o istorie deja de un an, până în doi ani şi jumătate. Grosul este cel al companiilor incipiente, cei care nu au avut parte de finanţare decât de la rude, prieteni şi cunoscuţi şi cei care au planuri foarte ambiţoase de dezvoltare. (…) Nu ne aşteptăm ca unicornii să treacă pe la noi, ne aşteptăm la businessuri mici în mare parte şi la antreprenori la început de drum”, spune Pătrăhău.

    În primele trei luni platforma va putea fi accesată gratuit, atât de antreprenori cât şi de investitori, urmând să fie introdusă o variantă premium, bazată pe o subscripţie lunară cu o valoare cuprinsă „între 20 şi 50 de euro, încât să rămână accesibilă pentru toată lumea”, au transmis reprezentanţii companiei. Aceştia au mai spus că majoritatea aplicaţiilor din cadrul platformei vor rămâne totuşi gratuite.

    Un alt instrument de finanţare pe care fondatorii ar vrea să îl introducă, dar nu este reglementat în România, este crowdfundingul.

    „La noi crowdfundingul nu e reglementat, ar trebui să mergem în alt regim legislativ să dezvoltăm tokenization şi monetization, dar sigur se va ralia şi România la standardele respective deoarece crowdfundingul este un instrument complex. Ne adresăm cu el oricui are cel puţin 1.000 de euro în buzunar şi vrea să se implice”, spune Pătrăhău.

    Companiile pot fi testate şi pot primi certificate „de performanţă” de la Human Finance. „Completezi unul dintre testele noastre, iar în funcţie de rezultat eşti introdus în anumite liste. Poţi intra pe cadet list dacă obţii un anumit punctaj, apoi dacă la testul de knowledge ai un anumit punctaj intri pe knowledge list şi dacă parcurgi aceste capitole şi se vede că ai cunoştinţele necesare intri într-un premium list şi atunci putem vorbi de o situaţie în care deja eşti căutat de investitori.”

    Iar fondatorii spun că deja au discutat cu investitori care sunt interesaţi să investească şi aşteptau această platformă pentru a putea avea o siguranţă că start-up-urile la care se uită sunt „antrenate” şi transparente, iar antreprenorii pe care pariază au know-how-ul necesar.  

  • Cine mai citeşte cărţi în România şi ce autori au fost preferaţi anul trecut

    Libris.ro, cea mai mare librărie online din România, a vândut în 2018 peste 1.5 milioane de cărţi. 5 din cei 9 autori ai celor mai vândute 10 cărţi în 2018 sunt români, Irina Binder plasându-se  în top cu 2 volume.
     
    Străinul de lângă mine al româncei Irina Binder, este cea mai vândută carte pe Libris.ro în 2018, fiind cartea preferată în 30 dintre cele 42 judeţe ale ţării. Cartea Insomnii, a aceleiaşi autoare, se află pe locul 2 în topul naţional, urmată de volumele Micul Prinţ de Antoine de Saint Exubery, Medicina, nutriţie şi bună dispoziţie de Simona Tivadar şi Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, de Yuval Noah Harari.
     
    Braşovenii, bucureştenii şi ilfovenii au plasat cele mai multe comenzi raportat la populaţia judeţului. 
     
    Cea mai mare valoare medie a comenzii s-a înregistrat în Braşov, 155 lei, aproape dublă faţă de media naţională, în valoare de 80 lei. Cel mai fidel client de pe Libris.ro este tot din Braşov, el plasând 238 comenzi în decursul anului 2018. De altfel, clienţii din Braşov au făcut în medie 1,73 comenzi, cea mai mare valoare în raport cu judeţele ţării. Clienţii din Bacău au plasat în medie 1,45 comenzi, iar cei din Cluj şi Bucureşti, 1,44 comenzi.
     
    Ce citesc românii: Topuri General, Beletristică, Cărţi pentru copii, Dezvoltare Personală
     
    Beletristică, Dezvoltare personală şi Cărţi pentru copii sunt cele mai populare categorii de carte pe Libris.ro, alături de Manuale şi carte şcolară, în aproape toate judeţele ţării. 
     
    Top 10 naţional – cele mai vândute cărţi pe Libris.ro în 2018:
    1. Străinul de lânga mine – Irina Binder
    2. Insomnii – Irina Binder
    3. Micul prinţ – Antoine de Saint-Exupery
    4. Medicină, nutriţie şi bună dispoziţie – Simona Tivadar
    5. Sapiens. Scurtă istorie a omenirii – Yuval Noah Harari
    6. De vorbă cu Emma ed.3 – Vitali Cipileaga
    7. Orbi – Petronela Rotar
    8. Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni – Ioana Chicet-Macoveiciuc
    9. Puterea extraordinară a subconştientului tău – Joseph Murphy
    10. 27 de paşi – Tibi Uşeriu
     
    Top 5 cele mai vândute din Beletristică pe Libris.ro în 2018:
    1. Străinul de lângă mine – Irina Binder
    2. Orbi – Petronela Rotar
    3. Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni – Ioana Chicet-Macoveiciuc
    4. Privind înăuntru – Petronela Rotar
    5. Eu încă te iubesc – Cristina Chiperi
     
    Top 5 cele mai vândute din Cărţi pentru Copii pe Libris.ro în 2018:
    1. Cele mai frumoase poveşti – Ion Creangă
    2. 100 de jocuri distractive şi educative
    3. Montessori. Vocabular – Lumea plantelor
    4. Jocuri ale minţii – Sarah Khan
    5. Creionul magic – Caiet de activităţi – Grupa mică 3-4 ani – Cristina Bănică
     
    Top 5 cele mai vândute din Dezvoltare Personală pe Libris.ro în 2018:
    1. Insomnii – Irina Binder
    2. De vorbă cu Emma ed.3 – Vitali Cipileaga
    3. Cele cinci limbaje ale iubirii – Gary Chapman
    4. Ascultă-ţi corpul, prietenul tău cel mai bun! ed. 3 – Lise Bourbeau
    5. De vorbă cu mine însumi – Prentice Mulford
     
    Traficul înregistrat de pe dispozitive mobile pe Libris.ro în 2018 a ajuns la 60%, iar ratele cele mai mari de folosire au fost observate la vizitatorii din Timiş (76%), Bucureşti (72%) şi Cluj (71%). La polul opus din perspectiva folosirii dispozitivelor mobile se află vizitatorii din Harghita (53%), Covasna (54%) şi Brăila (57%).
     
    Fondat in 2009, Libris.ro este o afacere 100% românească şi cea mai mare librărie online din România. Peste 120.000 de titluri de carte stau la dispoziţia cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzică, filme şi cadouri. 
     

  • Bucureşti, România, Uniunea Europeană

    Aderarea la Uniunea Europeană a fost un episod mult mai important decât cel din 2004, atunci când România a devenit membru al NATO, pentru că Uniunea Europeană acoperă toate zonele economice şi sociale, nu doar cele legate de apărare.

    Procesul Brexit, perspectiva financiară multianuală şi summitul de la Sibiu sunt doar trei dintre provocările cu care se va confrunta preşedinţia română a Consiliului UE. De asemenea, în timpul acestui mandat, respectiv în luna mai, vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. „Preşedinţia României la Consiliul UE se va derula într-un context european şi internaţional complex, mandatul acesteia urmând a fi calibrat în funcţie de evoluţia unor dosare cu miză majoră la nivelul Uniunii. În acest moment, cele mai vizibile dintre acestea, dincolo de dosarele legislative ordinare, apar a fi, în principal, Brexitul şi cadrul financiar multianual post-2020”, conform site-ului Ministerului Afacerilor Externe.

    Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este preluată, prin rotaţie, de toate statele membre; e o întâmplare, aşadar, că preluăm frâiele într-un moment marcat de atât de multe evenimente. Nimeni nu putea anticipa, în 2007, că „divorţul“ oficial al Marii Britanii de UE va avea loc în timpul preşedinţiei române; la fel, nimeni nu se putea gândi, în acel moment de expansiune, la influenţa tot mai mare a curentelor eurosceptice.

    România trebuie însă să gestioneze toate aceste lucruri, trecând totodată peste o serie de neînţelegeri – să le numim astfel pentru a evita un termen mai dur, aşa cum ar fi conflicte – pe care oficialii de la noi le-au avut cu cei de la Bruxelles în ultimele luni ale anului 2018.

    O primă provocare a preşedinţiei României la Consiliul UE va fi legată de procesul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, preconizată a avea loc la 29 martie.

    Următoarea prioritate a României va fi să adopte cadrul financiar multianual, unde România va trebui să echilibreze promovarea intereselor naţionale cu responsabilitatea de moderator neutru.

    Tot în perioada preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene va avea loc un summit la Sibiu, pe 9 mai 2019. Reuniunea va fi dedicată viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019-2024 şi va reuni la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători. În septembrie 2017 preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut României şi preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, să organizeze un summit special la Sibiu pe 9 mai 2019.

    Calendarul oficial al preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene cuprinde mai multe reuniuni politice şi culturale. Din prima categorie fac parte, printre altele, reuniunea informală a miniştrilor apărării, 30 ianuarie, la Palatul Parlamentului, reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe (Gymnich) – 31 ianuarie, la Banca Naţională a României, reuniunea informală a miniştrilor afacerilor interne şi a miniştrilor justiţiei, 6-8 februarie, la Palatul Parlamentului, reuniunea informală a miniştrilor finanţelor publice, 6 aprilie, la Banca Naţională a României.

    România va preda ştafeta preşedinţiei Consiliului UE Finlandei la 1 iulie 2019. În mandatul Finlandei urmează să se decidă noua conducere a instituţiilor europene, cum ar fi Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul European.

    România vs. Uniunea Europeană

    Relaţia noastră cu Europa este, în prezent, una complicată. Aspectele negative sunt multe şi nu are rost să le enumerăm; cele pozitive se referă mai ales la modul în care românii percep Uniunea Europeană, fiind încă una dintre naţiunile cu un grad mare de acceptare a structurii interstatale – 50% dintre români spun că au încredere în Uniunea Europeană, potrivit celui mai recent Eurobarometru, publicat în noiembrie 2018. Deşi în scădere cu 2% faţă de prima parte a anului trecut şi cu 7% faţă de aprilie 2017, procentajul este peste media europeană de 42%.

    Într-un articol publicat la începutul acestui an, Financial Times vorbea de contextul „ironic“ în care România preia preşedinţia Consiliului UE: agenda celor şase luni include declanşarea procedurilor de infringement împotriva Poloniei şi Ungariei pentru nerespectarea statului de drept. România nu va încerca ştergerea acestor puncte din program, cred cei de la FT, pentru că toţi ochii vor fi aţintiţi asupra Palatului Victoria; dar procedurile de infringement au oricum şanse mici de a-şi atinge scopul final, şi anume anularea dreptului de vot pentru o ţară, fiind nevoie de votul în unanimitate al celorlalte 27 de ţări.

    Mai multe publicaţii franceze au tratat subiectul preluării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România cu scepticism, criticând „derivele antieuropene de la Bucureşti” şi comparând România cu „o bătaie de cap pentru Europa”.

    „Guvernul de la Bucureşti nu a înţeles complet ce înseamnă să prezidezi ţările din Uniunea Europeană”, a declarat Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, citat de Le Monde, pentru a exemplifica atmosfera în care România a preluat la 1 ianuarie preşedinţia Consiliului UE.

    Publicaţia Le Parisien a comparat România cu „o bătaie de cap pentru Europa”, criticând „guvernul care trage cu gloanţe roşii spre Bruxelles”.

    Preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România pentru următoarele şase luni a fost comparată ca gravitate de către Le Parisien cu procesul de Brexit şi alegerile europarlamentare din luna mai. Situaţia din România a fost dezbătută şi în presa italiană, de către cotidianul La Repubblica, în care preşedinţia preluată de România este privită drept un motiv de nelinişte la nivel european, tot din cauza atitudinii şi acţiunilor partidului de guvernare.

    Ce poate câştiga România în aceste şase luni?

    În cadrul unui interviu acordat anul trecut pentru Business Magazin, eurodeputatul Siegfried Mureşan a explicat că preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este cea mai bună oportunitate pe care o are România de a influenţa mersul Uniunii. „Ce trebuie să faci când deţii preşedinţia? Trebuie să ajuţi cele 28 de state membre să ajungă la poziţii comune, să coordonezi tot procesul legislativ. Tu vei vorbi în numele întregului Consiliu, în numele a 28 de state, iar pentru a o putea face trebuie să fii credibil. Evident, ai nevoie de oameni competenţi, dar, pe lângă competenţă, credibilitatea este esenţială. Toţi trebuie să aibă încredere că în momentul în care îţi încredinţează un dosar sau un punct de vedere, acela este bine reprezentat“, spunea atunci Mureşan.

    A exercita pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene nu e simplu, lucru vizibil cu preşedinţia bulgară, explică eurodeputatul. „Ar trebui însă să fie mai uşor pentru noi, fiind al şaptelea cel mai mare stat din Uniune, cu ministere suficient de mari – e mai dificil pentru Malta sau Cipru, state cu o populaţie de sub 2-3 milioane de oameni şi administraţie publică de mici dimensiuni. În mod normal, nu ar trebui să fie peste măsură de dificil. Sigur, întrebarea e şi cum priveşte guvernul această preşedinţie, şi sper să nu o vadă doar ca pe ceva organizat de câţiva diplomaţi şi politicieni, o preşedinţie de care să scăpăm repede şi ieftin. Eu sper să o ia ca pe o investiţie, ca o oportunitate de a discuta despre România, de a prezenta ţara aşa cum e, cu oameni care ies în stradă pentru dreptate şi justiţie şi care vor valori europene.“

    Pe de altă parte, George Ciamba, numit ministru pentru afaceri europene în a doua parte a anului trecut, declara într-un interviu acordat Mediafax că vor fi mai multe dosare care vor rămâne legate de preşedinţia României: acordul de comerţ liber cu Singapore, terminarea traducerii conforme şi semnarea acordului de comerţ liber cu Vietnamul, procesul de lărgire spre Balcanii de Vest, aniversarea a 10 ani de la parteneriatul estic sau summitul de la Sibiu. „Este foarte important să înţelegem: coeziunea, ca valoare comună europeană, înseamnă unitate şi cred că acesta este lucrul pe care vrem să-l degajăm de la summitul de la Sibiu, cu două săptămâni şi jumătate înainte de alegerile pentru Parlamentul European. Nu e vorba de a schimba acum radical Europa, ci de a aduce Europa la mesajele care întotdeauna au caracterizat-o şi care au fost de succes“, a mai spus Ciamba.

    Preluarea preşedinţiei Consiliului UE este un moment care vine o dată la 14 ani şi care poate aduce prestigiul ţării ce deţine funcţia, dar şi unul care poate creşte gradul de influenţă al unui stat în cadrul instituţiilor europene. Indiferent de cum vor decurge următoarele şase luni, România şi-a câştigat deja locul în cărţile de istorie.

  • Cleopatra Leahu, partener Suciu Popa: „Cum se evaluează impactul asupra mediului în România?”

    Legea EIM transpune Directiva 2014/52/UE de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului (Directiva EIA). Deşi termenul de 3 ani prevăzut pentru transpunerea directivei în legislaţia statelor membre a expirat la 16 mai 2017, Legea EIM a fost adoptată cu o întârziere de un an şi jumătate; mai mult, Legea EIM stabileşte un termen de până la 12 luni pentru adoptarea legislaţiei secundare, ceea ce înseamnă că directiva va fi integral transpusă abia la sfârşitul anului 2019. Întârzierea îndeplinirii obligaţiei de transpunere nu rămâne fără efect, întrucât are un impact semnificativ asupra proiectelor finanţate din fonduri europene. De ce? Pentru că evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectele în cauză ar trebui raportată la prevederile legislaţiei europene în vigoare (respectiv, la noua directivă EIA), în caz contrar finanţarea acestora fiind pusă sub semnul întrebării. 
    Pentru proiectele în curs, evaluarea se va desfăşura conform vechii proceduri în cazul în care îndrumarul de definire a domeniului evaluării a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii EIM. Pentru celelalte proiecte, se vor aplica prevederile noii legi, ceea ce ridică problema punerii sale în aplicare, în condiţiile în care legislaţia secundară nu este încă aprobată.Etapele procedurii EIM rămân, în principiu, neschimbate; se modifică însa durata şi caracteristicile acestora.

    Etapa de încadrare


    În trecut, titularul proiectului trebuia să depună un memoriu de prezentare ce cuprindea descrierea şi caracteristicile amplasamentului, ale proiectului şi ale activităţilor propuse, respectiv descrierea sumară a impactului potenţial al proiectului asupra mediului.
    Potrivit Legii EIM, memoriul de prezentare va include suplimentar şi valoarea investiţiei, perioada de implementare, descrierea detaliată a lucrărilor de demolare, precum şi a tuturor efectelor negative posibile asupra mediului ale proiectului şi a aspectelor de mediu susceptibile a fi afectate în mod semnificativ de proiect. Rezultatele altor evaluări relevante pentru proiect trebuie, de asemenea, luate în considerare, iar pentru proiectele care au legătură cu apele, memoriul va conţine şi informaţii specifice legate de corpurile de apă.
    În mod tradiţional, aceste informaţii erau prezentate abia în etapa de definire a domeniului evaluării, mai exact în raportul privind impactul asupra mediului. Consecinţa imediată va fi o creştere semnificativă a bugetului alocat de operatori pentru desfăşurarea etapei de încadrare a unui proiect, noile cerinţe implicând contractarea de consultanţă specializată încă din prima etapă, astfel încât memoriul de prezentare să fie redactat într-o manieră completă şi conformă cu noile norme.
     

    Etapa de definire a domeniului evaluării


    În derularea acestei etape, autorităţile dobândesc o marjă largă de apreciere privind informaţiile suplimentare pe care le pot solicita titularului şi nivelul de detaliu al acestora, în funcţie de caracteristicile specifice ale proiectului şi de aspectele de mediu care ar putea fi afectate.
    O altă noutate vizează instituirea unei garanţii a calităţii rapoartelor din cadrul procedurii EIM, prin impunerea în sarcina autorităţii a obligaţiei de a se asigura că deţine expertiza necesară pentru a examina rapoartele depuse de titular. În acest scop, pentru proiectele de o complexitate deosebită, autoritatea poate contracta expertiză externă. Totuşi, rămâne de văzut modul în care autorităţile vor reuşi să îşi îndeplinească obligaţia de a utiliza personal având cunoştinţe de specialitate suficiente în domeniul proiectului în cauză, în contextul în care expunerea de motive pentru Legea EIM nu identifică nicio creştere a cheltuielilor bugetare ca rezultat al aplicării acestei legi.  
    Legea EIM instituie totodată şi o interdicţie de a elabora rapoarte în cadrul procedurii EIM de către persoanele care au condamnări penale definitive pentru fapte ce au legătură cu exercitarea calităţii de expert.

    Durata procedurii


    Legea EIM prelungeşte majoritatea termenelor aplicabile diverselor etape şi faze ale procedurii EIM.
    Ca exemplu, pe vechea reglementare, autoritatea competentă trebuia să ia decizia etapei de încadrare în termen de 15 zile de la depunerea memoriului de prezentare. Conform noii legi, autoritatea va lua decizia în maximum 90 de zile de la data la care titularul proiectului a transmis toate informaţiile necesare, existând şi o opţiune de prelungire a acestui termen în situaţii justificate de natura, complexitatea, amplasarea şi dimensiunea proiectului. Perioadele de consultare a publicului sunt, de asemenea, prelungite. Consecinţa directă este, în mod evident, extinderea duratei întregii proceduri EIM, aspect ce trebuie luat în considerare de fiecare operator în stabilirea calendarului de desfăşurare a proiectului propus.

  • America a fost zguduită anul trecut de dezastre. Pagubele au fost de zeci de miliarde de dolari

    Statele Unite au înregistrat cele mai mari pagube ca urmare a unor catastrofe naturale în 2018.
     
    Incendiul Camp Fire, care a afectat California în noiembrie, a generat pagube de 16,5 miliarde de dolari, fiind cel mai costisitor incident de anul trecut.
     
    Pe locurile doi şi trei s-au situat uraganele Michael şi Florence, care au generat pagube de 16 miliarde de dolari, respectiv 14 miliarde de dolari.
     
    Michael a fost, de altfel, al patrulea cel mai puternic uragan înregistrat vreodată pe teritoriul Statelor Unite. Furtuna a pus la pământ întreg oraşul Mexico Beach din Florida.
     
    Camp Fire a fost cel mai violent incendiu produs vreodată în California, numărul victimelor ridicându-se la 86. Mii de case au fost arse în totalitate, iar oraşul Paradise a fost distrus în întregime.
     
    Costul total al pagubelor generate anul trecute de dezastre naturale s-a ridicat la 160 de miliarde de dolari, mult sub suma-record din 2017, de 350 de miliarde de dolari.
     
    Din punct de vedere al numărului victimelor, cel mai mare dezastru a fost tsunami-ul care a lovit coasta Indoneziei pe 28 septembrie, când peste 2.100 de oameni şi-au pierdut vieţile. Din 1980 până în prezent, 71% din decesele cauzate de dezastre naturale au avut loc în Asia.