Tag: Traian Basescu

  • Băsescu: România stă bine, după cum a ieşit din criză, totul e să nu mai mărim taxele la nesfârşit

     “Eu am încercat înainte de revoluţia arabă, cu deplasările în Egipt, în Libia, însă probabil acum, după acest val de destabilizare care a trecut, ar trebui să revenim la proiectul de a ne întoarce în Africa”, a spus preşedintele Traian Băsescu.

    El a arătat că aceasta este o piaţă pe care România poate fi extrem de competitivă şi “este păcat să nu ne lărgim orizontul”.

    “Noi am obişnuit să ne autoflagelăm”, a mai spus preşedintele, spunând că, la nivelul Uniunii Europene, contribuţia industriei în PIB este de 15%, iar în România producţia industrială ocupă 30% din PIB.

    “La nivelul Uniunii Europene se pune problema reindustrializării, noi avem deja 30% şi trebuie să ne creştem capacităţile industrială, pentru că s-a convins toată lumea că numai din servicii nu se poate trăi bine pe termen foarte lung, nu se poate garanta prosperitatea, locuri de muncă fără să ai şi o industrie cu multe IMM-uri care să o deservească”, a arătat Traian Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camera respinge reexaminarea ordonanţei care permite majorarea indemnizaţiilor din AGA

     Deputaţii au respins această cerere cu 195 de voturi “pentru”, 71 voturi “împotrivă” şi 76 de abţineri, adoptând ordonanţa 26/2013 în forma iniţială.

    PSD a susţinut această ordonanţă, în timp ce PDL a anunţat că va vota în favoarea cererii de reexaminare a preşedintelui.

    Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului pentru reexaminare ordonanţa 26/2013 care permite majorarea indemnizaţiilor membrilor AGA ale societăţilor în care statul e acţionar majoritar, precum şi asimilarea remuneraţiilor membrilor CA cu cele din companiile cu managament privat.

    Solicitatea şefului statului a vizat articolele 6 alin. 1 şi 14 alin. 1 şi 2 din ordonanţa guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Amestecul de lăcomie şi incompetenţă de care România suferă poate pune în pericol ţara

     Preşedintele Traian Băsescu a precizat că responsabilitatea oamenilor politici este foarte mare, adăugând: “De acum încolo va trebui să facem ce trebuie, şi nu ce putem”.

    “Dacă până acum costul guvernării, prin deficite, o reprezenta diluarea modernizării şi scăderea nivelului de trai, odată cu evenimentele din Ucraina, proasta guvernare poate pune în pericol stabilitatea ţării. Prin corupţie, prin incompetenţă, prin minciună, prin politizare sau prin deprofesionalizare, putem pune în pericol România, mai mult decât orice altă ameninţare”, a declarat şeful statului.

    El a avertizat că “amestecul de lăcomie şi incompetenţă de care România suferă, pe fondul unei situaţii internaţionale caracterizată de agresivitate şi revizionism, poate pune în pericol ţara”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul a adoptat declaraţia cu ocazia marcării a 10 ani de la aderarea la NATO. La şedinţa solemnă au participat numeroşi oficiali

     Preşedintele Băsescu a avut un loc rezervat în faţa prezidiului, iar foştii şefi de stat şi foşti alţi oficiali implicaţi în aderarea la NATO au fost aşezaţi de o parte şi de alta a prezidiului.

    În schimb, premierul Victor Ponta a stat în sală, în banca parlamentarilor.

    La şedinţă au participat numeroşi foşti şi actuali oficiali, precum şi reprezentanţi ai Armatei şi membri ai corpului diplomatic.

    Parlamentul a adoptat declaraţia cu ocazia marcării a 10 ani de la aderarea la NATO

    Parlamentul a adoptat, marţi, o declaraţie cu ocazia marcării a 10 ani de la aderarea la NATO, în care România se angajează să susţină în mod activ promovarea rolului Alianţei de furnizor se stabilitate şi este în continuare preocupată de contextul geopolitic actual “marcat de riscuri emergente”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul aniversează aderarea la NATO. La şedinţa solemnă participă numeroşi oficiali

     Preşedintele Băsescu are un loc rezervat în faţa prezidiului, iar foştii şefi de stat şi foşti alţi oficiali implicaţi în aderarea la NATO sunt aşezaţi de o parte şi de alta a prezidiului.

    În schimb, premierul Victor Ponta stă în sală, în banca parlamentarilor.

    La şedinţă participă numeroşi foşti şi actuali oficiali, precum şi reprezentanţi ai Armatei şi membri ai corpului diplomatic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gigi Becali nu va fi graţiat

     “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a decis, vineri, 28 martie a.c., neacordarea graţierii individuale a domnului George Becali ca urmare a analizării dosarului de graţiere a domniei sale. Decizia domnului preşedinte Traian Băsescu a fost transmisă solicitantului graţierii”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis agenţiei MEDIAFAX.

    Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul “Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

    Finanţatorul Stelei a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu, avocaţilor: Dacă mă uit la justiţia din 2000 şi cea din 2014, puteţi fi mândri de progres

     Şeful statului a afirmat că orice stat poate avea legi moderne, şi România este un astfel de stat, chiar dacă mai sunt şi confuzii în unele legi, dar, “atât timp cât nu există pilonul justiţiei, solid şi credibil, pentru a veghea la aplicarea legii şi a sancţiona neaplicarea legii, statul nu este unul solid”.

    Traian Băsescu a mai spus că actul de justiţie nu poate să se limiteze doar la judecător, procuror sau avocat, ci merge mai departe, în partea de execuţie, la notar, executor judectătoresc, consilierul juridic, iar toţi, la un loc, trebuie să se înscrie într-o limită a deontologiei.

    “Toţi trebuie să aplice legea, sau să aplice hotărârile judectoreşti, dând dovadă de bună credinţă şi cu o deontologie profesională nealterată. pentru că avem şi acte de justiţie afectate de necorectitudinea notarului, de incorectitudinea executorului judecătoresc sau de neprezentarea în procese a consilierului juridic al primăriei, într-un proces de proprietate”, a afirmat Traian Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Băsescu şi premierul Ponta, unul lângă celălalt la bilanţul MApN

    Premierul a sosit primul la MApN, ulterior sosind şi preşedintele Traian Băsescu, la sosirea căruia a fost intonat imnul. Cei doi au fost întâmpinaţi, la intrarea în sediul Ministerului, de către ministrul Apărării, Mircea Duşă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Ministerele Finanţelor şi Muncii nu vor să îşi cupleze bazele de date, nu pot fi protejate

     Potrivit şefului statului, o prioritate pentru care a insistat la bilanţul SRI se referă la protecţia cibernetică.

    “În momentul de faţă, din cauza egoismului unora din instituţiile statului, care vor să îşi păstreze bazele de date numai pentru ele, nu se poate realiza o protecţie eficientă a sistemelor cibernetice ale României”, a spus Traian Băsescu, dând ca exemplu cuplarea bazelor de date ale Ministerului de Finanţe cu cele ale Ministerului Muncii.

    “Am discutat-o în CSAT de câteva ori, printre altele, şi totuşi nu se petrece. Nu se petrece pentru că sunt tot interese politice. De ce cel de la Finanţe, care ştie veniturile, raţiile fiscale ale fiecărui cetăţean, să poată verifica dacă respectivul cetăţen beneficiază de ajutoare sociale, nu? Pentru că ajutoarele sociale sunt o pârghie electorală. Şi de asta am vrea să ţinem bazele de date separat”, a comentat preşedintele Traian Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro