Tag: spital

  • Harman Connects You to great opportunities

    HARMAN România

    Motivaţie:
    HARMAN România şi-a propus să sprijine lupta împotriva noului coronavirus şi a efectelor negative ale acestuia asupra mediului socio-economic.

    Descrierea proiectului:
    A existat o campanie internă, desfăşurată de HARMAN România cu scopul de a sprijini lupta împotriva noului coronavirus. Campania a avut două componente – o donaţie de 15.000 euro din partea companiei şi o strângere de fonduri internă cu ajutorul angajaţilor.
    Campania internă s-a desfăşurat pe durata unei luni, angajaţii HARMAN având posibilitatea de a dona bani direct în contul fundaţiei, printr-un sistem plăţi online cu cardul. De-a lungul celor 30 de zile s-au implicat mai mult de jumătate din angajaţii HARMAN România şi o mare parte din angajaţii unuia dintre furnizorii interni. „Sistemul sanitar a fost cel mai greu încercat în toată această perioadă. Consider că fără implicarea activă a companiilor şi a societăţii civile, această criză ar fi fost mult mai greu de gestionat. De aceea, am ales să ne implicăm personal în acestă luptă. Mă bucur că echipa noastră, HARMAN Romania, îşi aduce şi individual contribuţia pentru un sistem sanitar mai bun”, spune Alexandru Moţoc, Managing Director HARMAN România.

    Efecte:
    Cei 15.000 euro donaţi de companie au fost folosiţi pentru cumpărarea de alcool  sanitar, măşti protectoare, combinezoane de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini şi pentru suprafeţe şi mănuşi chirurgicale. Toate materialele au ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”. Suma strânsă de angajaţi se ridică la o valoare de 30.160 lei şi a fost utilizată în scopul construirii spitalului modular, în parteneriat cu organizaţia Dăruieşte Viaţă, care va acomoda 50 de paturi dedicate persoanelor diagnosticate cu cazuri severe.

  • Campania: #OMasaDeNepretuit #Acum

    Mastercard

    Motivaţie:
    În martie, odată cu instaurarea stării de urgenţă, din cauza noului coronavirus, prima industrie care a resimţit impactul a fost HoReCa. Oamenii au intrat în case, restaurantele s-au închis pe termen nedeterminat, iar angajaţii lor au rămas fără loc de muncă. În acelaşi timp, medicii şi personalul medical din prima linie au fost mai solicitaţi decât oricând, devenind eroii care au fost nevoiţi să nu stea acasă, ci să se lupte cu pandemia în ture interminabile. În mai puţin de două săptămâni, restaurantul Kané reuşea să se mobilizeze pentru a gândi o transformare rapidă şi, alături de partenerul principal Mastercard, anunţa iniţiativa #ACUM, prin care devenea temporar o bucătărie comunitară, cu dublu obiectiv: să susţină industria, prin preluarea stocurilor şi bucătarilor de la restaurante închise, şi să livreze zilnic o masă medicilor şi asistentele din spitale, precum şi altor persoane vulnerabile, izolate şi fără posibilităţi.

    Descrierea proiectului:
    Kané a conceput un meniu zilnic unic, iar pentru fiecare comandă, un meniu era livrat automat către cei din linia întâi. Pentru a amplifica vizibilitatea proiectului, Mastercard a dezvoltat o componentă dedicată de promovare. Astfel, brandul a colaborat cu o serie de creatori de conţinut care le-au prezentat campania comunităţilor lor, îndemnându-i nu doar să plaseze o comandă, ci şi să lase, prin comentarii, mesaje de mulţumire adresate medicilor şi asistentelor care se luptau zi de zi pentru a salva vieţi. Toate mesajele au fost printate şi incluse, apoi, în pachetele cu mâncare livrate în spitale, iar gândurile de susţinere a celor de acasă au ajuns, astfel, la destinatari. Campania a construit o punte de comunicare între oamenii de acasă şi eroii din prima linie, într-o perioadă în care oamenii au fost mai solidari decât oricând şi au simţit mai mult ca niciodată nevoia să fie alături de ceilalţi.

    Efecte:
    #Acum a debutat cu obiectivul de a livra cel puţin 5.000 de mese calde către medici. Două luni mai târziu, la finalul proiectului, peste 45.000 de porţii de mâncare fuseseră livrate în 5 spitale din Bucureşti: Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş, Spitalul de Urgenţă Floreasca, Institutul Oncologic Alexandru Trestioreanu şi Spitalul Clinic de Copii Marie Skłodowska Curie, precum şi către o serie de persoane vulnerabile. 

  • Lupta împotriva COVID-19

    Provident Financial România

    Motivaţie:
    Campania de susţinere a luptei împotriva COVID-19 a fost o reacţie naturală a unei companii pentru care oamenii, clienţi şi angajaţi deopotrivă, şi interacţiunile acestora sunt fundamentale, iar decizia Provident de a se alătura efortului colectiv de susţinere a cadrelor medicale şi a tuturor celor implicaţi în linia întâi a fost o completare a unei serii de acţiuni interne care au prioritizat protecţia angajaţilor şi clienţilor, spun reprezentanţii companiei. Pentru un impact cât mai ridicat în lupta împotriva COVID-19, Provident a decis să reducă substanţial bugetul de comunicare şi să doneze 500.000 de lei către Asociaţia ,,Dăruieşte Viaţă’’ pentru susţinerea construcţiei spitalului modular pentru pacienţii cu COVID-19.

    Descrierea proiectului:
    Proiectul a pornit de la premisa că fiecare dintre noi poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei generale, prin eforturi dozate pe măsura resurselor proprii. Astel, compania a avut o responsabilitate suplimentară nu doar din prisma resurselor, ci datorită numărului considerabil de oameni care depind de aceasta, de la angajaţi şi familiile lor, la clienţi şi familiile acestora. Obiectivul campaniei a urmărit creşterea capacităţii de răspuns a celor aflaţi în prima linie de luptă împotriva COVID-19, pentru un impact considerabil. Campania a angrenat resurse interne considerabile, nu doar prin cuantumul donaţiei, ci prin implicarea directă a unui număr ridicat de angajaţi. Astfel, odată cu anunţul privind donaţia organizaţiei, a fost lansată şi invitaţia către oamenii din companie de a contribui individual pentru susţinerea construcţiei spitalului. Astfel, prin intermediul canalelor interne de comunicare, angajaţii au fost motivaţi să continue donaţiile, iar aceştia au postat certificatele de donator ca formă de motivare pentru alţi colegi. Astfel, pe lângă donaţia de 500.000 de lei a companiei, s-au adunat alte zeci de donaţii individuale.

    Efecte:
    Pe termen scurt, cu efect imediat, spitalul modular construit în cadrul campaniei de asociaţia „Dăruieşte Viaţă” asigură servicii medicale de specialitate bolnavilor afectaţi de COVID-19, într-un moment în care spitalele deja existente sunt aproape la capacitate maximă, din perspectiva pacienţilor internaţi, iar numărul infectărilor este în continuă creştere. Impactul campaniei, însă, este inclusiv pe termen lung, în contextul în care spitalul modular a fost construit de aşa natură încât, după finalul pandemiei, acesta să fie utilizat ca secţie de terapie pentru marii arşi, grup de pacienţi cu nevoi speciale, costisitoare şi extrem de stricte. Campania a contribuit şi la creşterea gradului de conştientizare a consecinţelor pandemiei de COVID-19. Popularizarea campaniei Provident a generat, doar în prima săptămână, 102 articole în mass-media, inclusiv apariţii TV şi în social media, cu un reach total de aproape 3 milioane de cititori, toate generate organic. Cu un reach în social-media de 60.000 de oameni, campania companiei a completat iniţiativa de comunicare a asociaţiei „Dăruieşte Viaţa”. Toate acestea, în contextul în care un studiu Novel Search, realizat la comanda Provident, a dezvăluit că în societate există un grad de neîncredere privind existenţa COVID-19.

  • Bucureşti: Secţia de ATI a Spitalului Sfânta Maria, închisă. Trei angajaţi, depistaţi cu Covid

    Secţia ATI a Spitalului Clinic Sfânta Maria din Bucureşti a fost închisă, după ce trei angajaţi au fost depistaţi cu Covid, informează Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

    Potrivit unui comunicat al ASSMB, la Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, în cadrul Secţiei ATI, au fost depistate 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în rândul personalului medical.

    Persoanele depistate pozitiv sunt asimptomatice şi se află, conform procedurii, în izolare la domiciliu.

    De asemenea, alţi 7 contacţi se află în carantină.

    Toate cazurile au fost raportate la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, ancheta epidemiologică fiind încheiată, a mai transmis ASSMB.

    Secţia ATI a Spitalului Clinic „Sfânta Maria” este în prezent închisă pentru o perioadă de două săptămâni.

  • Premieră medicală la Galaţi: La Spitalul Judeţean se fac primele operaţii pe inimă

    La Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi se desfăşoară miercuri primele proceduri de cardiologie intervenţională. Operaţiile au loc sub coordonarea şefului Departamentului de Cardiologie Intervenţională de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Lucian Calmac. Echipa operează mai mulţi pacienţi care reprezintă urgenţe medicale.

    În curând, spitalul gălăţean va avea o secţie de cardiologie intervenţională. Aceasta va costa 8,2 milioane de lei şi va fi amenajată cu bani din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi. Cea mai mare parte a sumei este alocată pentru echipamentele medicale, dar vor fi cheltuieli şi pentru recompartimentarea spaţiului unde se va afla secţia.

    Ministerul Sănătăţii şi-a dat avizul, iar la spitalul gălăţean sunt medici specializaţi pentru astfel de intervenţii.

    „Astăzi, avem o premieră. Se fac primele intervenţii de acest tip la spitalul gălăţean. În curând, intervenţiile o să se facă foarte des. Am alocat deja banii pentru noua secţie de cardiologie intervenţională. Va fi un centru regional. Cu ajutorul aparatelor performante, la Galaţi se vor monta stenturi pacienţilor care au suferit un infarct miocardic. De asemenea, medicii vor realiza la Galaţi implanturi de stimulatoare cardiace şi vor face coronarografii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

    Până la intervenţiile de miercuri, bolnavii din Galaţi şi Brăila erau nevoiţi să meargă la centrele specializate din Bucureşti şi Iaşi.

  • Focar de COVID-19 la cel mai mare spital de psihiatrie din judeţul Dolj

    18 angajaţi şi pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, din judeţul Dolj, au COVID-19, astfel că toţi cei 446 de pacienţi şi 347 de angajaţi vor fi testaţi în regim de urgenţă. În Dolj sunt active 20 de focare de coronavirus.

    14 angajaţi şi patru pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, din judeţul Dolj, au fost depistaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2.

    Primul caz a fost descoperit în data de 3 august, la o angajată care s-a întors din concediu, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

    Epidemiologii DSP fac acum o anchetă în spital.

    Prefectul de Dolj, Nicuşor Roşca, a dispus ca toţi angajaţii şi bolnavii internaţi aici să fie testaţi în regim de urgenţă pentru COVID-19.

    În Spitalul de Psihiatrie Poiana mare sunt internaţi 446 de pacienţi, cu boli psihice cronice, iar în unitatea medicală lucrează 336 de persoane.

    De la începutul epidemiei şi până în prezent, în Dolj au fost înregistrate 43 de focare de COVID-19, iar 20 dintre ele sunt încă active.

    Cele mai multe cazuri sunt la un cămin de bătrâni din Craiova şi la un centru de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi din Filiaşi.

  • Focar de coronavirus la un spital privat din Prahova

    Un focar de infectări cu COVID-19 a fost depistat la un spital privat din judeţul Prahova. Sunt infectaţi şapte pacienţi şi patru angajaţi.

    Direcţia de Sănătate Publică Prahova a raportat un nou focar, identificat la un spital privat din Boldeşti-Scăeni.

    Şapte pacienţi şi patru angajaţi au fost depistaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus.

    Patru pacienti au fost izolaţi în spital, iar alţi trei au fost izolaţi pe alt nivel al unităţii medicale unde erau deja internaţi.

    Angajaţii şi pacienţii vor fi testaţi.

    Conform DSP Prahova, în prezent, nouă focare sunt declarate active în judeţ, cu un total de 224 persoane.

    În judeţul Prahova, de la începutul epidemiei şi până în prezent, 3986 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul celor confirmaţi de la începutul epidemiei, 135 de prahoveni au murit.

  • Un nou focar de coronavirus în cadrul unui Spital Judeţean: 16 angajaţi sunt infectaţi

    Un focar de coronavirus a fost înregistrat la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui. 16 angajaţi au fost infectaţi cu noul coronavirus.

    Directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada, a declarat pentru MEDIAFAX că este vorba de 8 asistente medicale şi 8 infirmiere ale căror teste au ieşit pozitive la Sars – Cov -2.
    Aceasta a spus că urgenţele din secţie sunt asigurate cu personalul neinfectat.La nivelul secţiei au avut loc şi acţiuni de dezinfectare ale spaţiilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Min. Economiei, mesaj către preşedintele CJ Mehedinţi: Îţi baţi joc de oameni? Vrei să îi ucizi?

    „Aladine, chiar îţi baţi joc de mehedinţeni!?! Vrei să îi ucizi?!? Preşedintele CJ Mehedinţi Aladin Georgescu nu e prieten cu legea! Crede din nou că Spitalul Judeţean este terenul lui de joacă, deşi suntem în plină criză epidemiologică! Nu pune sănătatea mehedinţenilor pe primul loc, ci se gândeşte doar la interesele lui electorale! Şi totodată nu pot să nu mă întreb: de unde să ştie cineva care conduce Garda de Mediu cum să fie managerul spitalului, mai ales acum în perioadă de criză sanitară?!? Aladine, chiar îţi baţi joc aşa, pe faţă, de toată lumea?!?”, scrie pe Facebook Virgil Popescu, ministru al Economiei şi deputat de Mehedinţi.

    El îl acuză pe Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, că încalcă „cu bună ştiinţă” un ordin dat de ministrul Sănătăţii prin care l-a numit manager pe dr. Victor Maliborschi, pe perioada stării de alertă.

    „Prin această numirea controversată preşedintele PSD Mehedinţi Aladin Georgescu sfidează din nou legea şi pune, la propriu, în pericol vieţile mehedinţenilor! Lucrurile nu vor rămâne aşa! Voi solicita ministrului Sănătăţii implicare pentru a pune lucrurile la punct întrucât acţiunile preşedintelui CJ Mehedinţi pun în pericol sănătatea mehedinţenilor şi situaţia nu poate rămâne aşa. Dacă va fi cazul voi pune acest subiect pe masa Guvernului, pentru că lucrurile au mers prea departe. Oare ce lucru trebuie protejat, cu disperare, la Spitalul Judeţean?”, conchide Popescu.

     

  • Galaţi: Focar de COVID-19 într-un centru medico-social. Zeci de persoane la spital

    Un nou focar de COVID-19 a izbucnit la Centrul Medico-Social din Pechea, în judeţul Galaţi, unde cel puţin 21 de persoane au fost confirmate pozitiv cu COVID-19.

    Cele 21 de cazuri noi de COVID-19 de la Centrul Medico-Social din Pechea au fost transportate la spital.

    Autorităţile susţin că oamenii s-au îmbolnăvit după ce au intrat în contact cu o angajată a instituţiei, infectată cu Sars-Cov 2.

    Centrul a intrat în carantină pentru 14 zile şi au fost impuse o serie de reguli.

    „Pacientul zero este o angajată a căminului care a intrat în contact cu o persoană pozitivă. Paza este asigurată de jandarmi, se va asigura consultarea pacienţilor de două ori pe zi, masa este servită în saloane şi se face triaj epidemiologic la intrare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avramescu.

    În centrul de la Pechea sunt internate 83 de persoane, iar numărul angajaţilor este de 54.

    Toţi cei implicaţi vor fi testaţi în următoarele zile.