Tag: sef

  • „Vă rog să mă luaţi în serios”. SCRISOAREA virală a unui băieţel de 10 ani pentru şeful unei companii aeriene

    „Vă rog să mă luaţi în serios”, a scris Alex în scrisoarea trimisă directorului executiv.
     
    Joyce a fost de acord să se întâlnească, faţă în faţă, cu Alex pentru „a-şi compara notiţele”.
     
    „De obicei, competitorii nostri nu ne cer sfaturi, dar când un viitor conducător de companie aeriană ne-a contactat, nu am putut să îl ignorăm. Este doar un mod în care îi puteam răspunde la întrebări: ca de la un CEO la un alt CEO“, a notat Joyce înr-un mesaj pe Twitter, care s-a viralizat.
     
    Din perspectiva şefului viitoarei companii aeriene Oceania Express, băiatul i-a cerut sfaturi lui Joyce în privinţa promovării companiei, asigurându-l pe directorul executiv că a început deja să lucreze la unele detalii, de genul avioanelor de care are nevoie, numărul de zboruri sau catering.
     
    „Pentru că sunt în vacanţa am mai mult timp pentru lucru, însă nu ştiu ce anume să fac. Puteţi să îmi daţi o idee? Mă gandeam să vă întreb pe dumneavostră din moment ce sunteţi directorul executiv al companiei Qantas”, a scris Alex în scrisoare.
     
  • Ce spune şeful CNAIR despre protestul antreprenorilor care îşi doresc autostrăzi: Este clar un semnal de alarmă

    Întrebat, miercuri, de presă, la Câmpia Turzii, pe şantierul Autostrăzii Transilvania, despre protestul de 15 minute, Narcis Neaga a declarat că mesajul l-a recepţionat atât personal, cât şi împreună cu colegii din CNAIR.
     
    ”Este clar un semnal de alarmă pe care l-am recepţionat şi personal şi împreună cu colegii din companie. Chiar ţinem cont de acest protest în sensul că încercăm şi suntem convinşi că vom merge spre îmbunătăţirea performanţelor companiei”, a spus Neaga.
     
    Întrebat, de asemenea, dacă vorbeşte despre o restructurare a CNAIR, Neaga a răspuns afirmativ, precizând că nu este vorba despre concedieri, ci despre o eficientizare a companiei.
     
    ”Reorganizarea a început din 2014, compania s-a reorganizat, s-a restructurat. Şi noi ne confruntăm cu o criză de forţă de muncă, de profesionişti în ceea ce priveşte analiza contractelor, managementul de contract. Aşa cum se resimte în toată România o criză a forţei de muncă, şi noi ne confruntăm cu această criză. Deci nu spunem că acest protest a fost momentul zero, dar nu ţi-e totuna când vezi un asemenea impact şi chiar ne-a atins şi pe noi”, a subliniat şeful CNAIR.
     
  • Dăncilă şi-a numit un şef al Cancelariei prim-ministrului, după ce a reînfiinţat funcţia. Cine se va ocupa de mapa premierului

    „În temeiul art. 19 şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare şi al art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare, prim-mionistrul emite prezenta decizie. Articol unic- Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Costin Mihalache se numeşte în funcţia de şef al Cancelariei Prim-ministrului, cu rang de ministru”, prevede decizia premierului publicată, vineri, în Monitorul Oficial.
     
    Numirea acestuia vine după ce Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, un act normativ prin care se reînfiinţează Cancelaria prim-ministrului pentru o mai bună coordonare a activităţilor aparatului de lucru al prim-ministrului.
     
    Guvernul Sorin Grindeanu a desfiinţat Cancelaria premierului în prima sa şedinţă.
     
    Pe 13 februarie, Costin Mihalache fusese numit de către Consiliului de Administraţie al CFR, în locul lui Ion Gavrilă, la conducerea administratorului naţional de infrastructură feroviară CFR SA.
     
    Anterior numirii sale la conducerea CFR, Mihalache a ocupat funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă, conform informaţiilor din CV-ul său.
     
    Ministerul Transporturilor (MT) l-a numit, anul trecut, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR).
     
    Între februarie 2014 şi decembrie 2014, Mihalache a fost secretar de stat coordonator împuternicit pentru SC Transelectrica SA şi SC Transgaz SA.
     
  • Reacţia lui Teodorovici, după ce economistul-şef al BNR a anunţat că majoritatea administratorilor Pilonului II de pensii doresc să se retragă din România

    „Nu am să fac ce fac colegii de la BNR. I-am rugat de trei ori să înceteze cu o astfel de abordare în a-şi exprima punctul de vedere, altul decât al BNR…Eu nu cred că domnul economist Lazea a prezentat punctul de vedere al BNR vizavi de pilonul 2 de pensii. Domnul Lazea nu poate să reprezinte, sau dacă e aşa, să ne spună, acesta este punctul de vedere…

    Acest comportament din partea colegilor de la BNR nu este corect. Dialogul să fie cel între BNR şi Ministerul de Finanţe, să ne comportăm şi unii, şi ceillaţi, corect faţă de cei care ne urmăresc, fără atacuri la instituţii, fără atacuri la persoane. Nu mi se pare o abordare corectă din partea BNR. Dacă continuă aşa, înseamnă că nu-şi merită locul pe care îl ocupă. Dânsul este economist sef al BNR, nu poţi să duci un mesaj mai departe”, a declarat luni, la Parlament, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Şeful DNA Călin Nistor cere premierului Dăncilă şi lui Toader abrogarea OUG 7

    „La data de 27 februarie 2019, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, domnul Nistor Călin, a informat primul ministru al României şi pe ministrul Justiţiei despre situaţia creată la nivelul instituţiei ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 7/2019 prin care s-au modificat dispoziţiile art.57 din Legea nr.303/2004, în sensul că procurorii pentru care numirea se face de Preşedintele României nu pot fi delegaţi în funcţii de conducere, coroborat cu dispoziţia prin care delegările în funcţii de conducere încetează în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a acestui act normativ”, se arată într-un comunicat transmis de DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să vinzi puzzle-uri în lumea tabletelor

    Cei doi antreprenori au înfiinţat afacerea în 2011, când au descoperit jocurile inteligente şi puzzle-urile metalice marca Professor Puzzle.„Acestea sunt puzzle-uri mecanice, jocuri de inteligenţă, jucării antice, unele inspirate din viaţa unor personalităţi celebre, altele vechi, dar modernizate, care pot înlocui telefoanele, tabletele şi care pot fi jucate în familie. Rezolvarea lor presupune logică, concentrare, comunicare, perseverenţă şi răbdare, abilităţi importante în viaţa noastră ca adulţi, dar şi în cea a copiilor”, spune Cosmin Stanciu, coproprietar al businessului.

    Cei doi ştiau că pe piaţa din România nu există genul acesta de jocuri şi au văzut oportunitatea de business. Astfel, în 2012 au deschis firma Risium Arr, au investit 2.000 de euro în primul stoc de marfă şi au devenit distribuitori autorizaţi ai brandului acestui producător şi distribuitor de puzzle-uri mecanice şi jocuri de inteligenţă din Anglia. „Am fost primii pe piaţă şi până în 2016 cred că am rămas singurii care comercializau astfel de jocuri în marile centre comerciale din România. În 2012 eram exagerat de prudenţi, primul import ţin minte că a fost de aproximativ 2.000 euro, bani care s-au întors relativ repede şi care au fost de fiecare dată reinvestiţi”, adaugă Răzvan Ancăn.

    Deşi pe lângă prezenţa pe site-ul propriu online cei doi antreprenori participau cu produsele în fiecare an la târguri precum Gaudeamus, Bookfest, Corporate Gift Show, în timp, au observat că, în ciuda faptului că erau pe piaţă de aproximativ patru ani, potenţialii clienţi încă nu ştiau pentru ce sunt produsele lor. Antreprenorii au decis să devină mai vizibili, iar în 2016 au investit 10.000 de euro într-un stoc mai mare de marfă şi au deschis şi prima insulă, în mallul Băneasa Shoppping City.

    „Magazinele proprii au apărut deoarece trebuia să fim mult mai vizibili, trecuseră patru ani de când eram prezenţi pe piaţă şi, deşi eram prezenţi în mediul online şi în diferite magazine partenere, produsele Professor Puzzle nu erau încă cunoscute în Bucureşti. În 2016 am deschis prima insulă Professor Puzzle în Băneasa Shopping City, iar în 2018 am deschis insula din AFI Cotroceni”, povesteşte Cosmin Stanciu. Risium Arr gestionează în prezent site-ul propriu, două insule proprii în mallurile AFI Cotroceni şi Băneasa Shopping City, însă distribuie produsele marca Professor Puzzle şi în marile lanţuri de librării – Librarium, Cărtureşti, Librăriile Humanitas, Diverta – precum şi în magazinele Autograf sau SMYK all for kids. De altfel, cei doi antreprenori au ajuns la vânzări de aproape 3 milioane de lei anul trecut, în creştere cu 42% faţă de 2017, când compania a înregistrat afaceri de 2 milioane de lei.

    „Creştem de la an la an, având în vedere că până în 2016 eram singurii jucători, practic piaţa era a noastră şi era normal să creştem. Dar anul trecut în perioada sărbătorilor nu mai aveam marfă pe stoc şi îi direcţionam pe clienţi către magazinele partenere pentru a le satisface nevoile.” Cosmin Stanciu a menţionat că magazinele fizice proprii şi cele partenere generează aproape 91% din cifra de afaceri, însă şi vânzările online au o creştere constantă. „Puzzle-ul mecanic este încă un produs nou în România, încă explicăm clienţilor ce este şi ce face şi de aceea este mult mai uşor de vândut în magazin decât pe site”, spune antreprenorul.

    „În ochii clienţilor, noi suntem băieţii cu jucării pentru birou. Clientul Professor Puzzle este corporatist, cu vârsta între 30 şi 35 ani, venituri peste medie, femei în proporţie de 59%.” Cu toate acestea, antreprenorii au povestit că nu există neapărat un profil al clienţilor, deoarece „avem clienţi corporatişti, avem clienţi companii, avem clienţi bunici şi nepoţi, antreprenori, studenţi. Avem clienţi de toate vârstele şi din toate categoriile pentru că produsele Professor Puzzle sunt pentru toată lumea.” Clienţii companii obişnuiesc să dea comenzi de jocuri inteligente pentru a le face cadou angajaţilor. „A venit la un moment dat o doamnă asistentă care lucra de noapte şi a vrut un joc care să o ţină trează toată noaptea. A doua zi când a ieşit din tură a venit să ne arate că a rezolvat jocul şi să mai cumpere unul pentru următoarea seară. La fel, a venit o doamnă care a cumpărat mai multe jocuri inteligente şi la final am întrebat-o pentru cine sunt toate şi a spus că sunt pentru copii cu autism”, au povestit proprietarii businessului.

    Pornind de la acest aspect, de la profilul clienţilor, i-am întrebat pe antreprenori care este atuul unui joc inteligent. „Avem prieteni care cumpără jocuri inteligente pentru serile cu prietenii, pentru că este o modalitate de a te deconecta de la telefon, tabletă sau alte tehnologii. Aceste jocuri au puterea de a face oamenii să interacţioneze”, spun ei. În prezent, în cadrul companiei Risium Arr lucrează o echipă de nouă angajaţi, iar cel mai nou coleg are o vechime de şase ani. Planurile pentru anul în curs vizează dezvoltarea distribuţiei.  

  • Cât câştigă şeful uneia dintre cele mai importante companii aeriene din România

    Michael O’Leary a anunţat în urmă cu câteva luni că părăseşte conducerea operaţiunilor de zi cu zi a operatorului low-cost, însă va deveni şeful unei structuri holding în care sunt incluse patru entităţi.

    Ryanair are o capitalizare bursieră de 13 miliarde de euro şi se confruntă cu dificultăţi în ultimul timp, din cauza grevelor. Din toamnă, O’Leary a emis două revizuiri privind profitul şi a redus preţurile biletelor în sezonul de iarnă cu 7%. Acţiunile Ryanair au pierdut aproximativ 40% faţă de nivelul record înregistrat în august 2017, de 19,23 euro.

    Citiţi mai multe despre strategia Ryanair într-un viitor articol al Business MAGAZIN.

     

  • Cu ce a ajuns să se ocupe acum cel mai odios asasin plătit de Pablo Escobara, după ce a scăpat de închisoare

    Oamenii conduşi de Popeye au omorât mii de oameni în Columbia, pe vremea în care Pablo Escobar controla traficul de droguri, însă a scăpat cu viaţa după ce Don Pablo a fost ucis în 1993.

    El a fost trimis în judecată în 1995 pentru sute de crime, pe care le-a mărturisit, şi a ajuns în acelaşi în în detenţie.

    Cititi aici articolul integral

     

  • Opt idei de afaceri pe care oricine le poate începe. Acestea sunt businessuri pe care le poţi face chiar dacă ai un job – VIDEO

    Îngrijitor pentru animalele de companie
    Deoarece majoritatea proprietarilor îşi tratează animalele de companie ca pe membri ai familiei, nu agreează ideea de a-i lăsa într-o canisă, ci preferă să îi lase în grija unor profesionişti. Aceştia au responsabilitatea de a merge la domiciliul proprietarilor, de unde preiau în grijă patrupezii. Hrănitul, plimbatul şi spălatul acestora se numără printre responsabilităţile angajaţilor. Potrivit asociaţiei National Association of Professional Process Servers (NAPPS) din SUA, îngrijirea la domiciliu a animalelor de companie este una dintre industriile cu cea mai rapidă dezvoltare din America de Nord.

    Servicii de livrare
    Un alt business uşor de pornit este cel de livrare a produselor la domiciliu. Un vehicul şi un cazier “curat” sunt singurele lucruri de care ai nevoie. Poţi să livrezi produse rapid şi eficient chiar în zona în care locuieşti.

    Grădinăritul şi serviciile de deszăpezire
    Chiar dacă sunt afaceri sezoniere, tunsul gazonului sau curăţarea zăpezii sunt businessuri care pot aduce un profit frumos celor care nu se dau în lături de la muncile fizice. Cu siguranţă veţi găsi proprietari comozi care preferă să plătească pe cineva pentru a le aranja grădinile.

    Vezi aici mai multe

  • Donald Trump îl propune pe şeful Trezoreriei americane, David Malpass, la conducerea Băncii Mondiale

    Administraţia Trump a trimis o notificare către acţionarii Băncii Mondiale în care anunţă că preşedintele Trump vrea să îl aleagă pe şeful Trezoreriei americane, David Malpass, ca nominalizare la conducerea creditorului, potrivit surselor citate de Reuters.

    Nominalizarea lui Malpass ar aduce la conducerea instituţiei un om care îi este loial lui Donald Trump şi care este sceptic cu privire la instituţiile multilaterale.

    Publicaţia Politico, care a scris prima despre această decizie, susţine că aceasta va fi anunţată oficial miercuri.

    O sursă din diplomaţia europeană susţine că administraţia Trump a anunţat deja câţiva şefi de stat cu privire la nominalizarea lui Malpass, adăugând că acţionarii europeni nu au motive să blocheze această numire.

    Cu toate acestea, Malpass sau oricare alt nominalizat, ar trebui încă să câştige aprobarea celor 12 membri ai board-ului executiv de la Banca Mondială.

    În timp ce Statele Unite controlează 16% din acest board şi este ţara care alege în mod tradiţional liderul, şi alţi competitori ar putea apărea.

    Dacă va fi ales, Malpass l-ar înlocui pe fizicianul Jim Yong Kim. Kim, care a fost nominalizat iniţial de preşedintele Barack Obama în 2012, a părăsit poziţia în data de 1 februarie pentru a intra în fondul de private equity Global Infrastructure Partners – cu trei ani înainte de finalizarea mandatului.