Tag: secrete

  • Un director care a intervievat zeci de mii de candidaţi dezvăluie secretul angajării: Toţi cei pe care i-am luat au făcut asta întotdeauna

    Minal Mehta, manager de produs al reţelei LinkedIn şi consultant de carieră în cadrul Harvard Business School  a schiţat o listă de criterii pe care le-au bifat majoritatea celor pe care i-a angajat:

    1. Pregătiţi-vă.

    Trebuie să ştiţi pe care dintre experienţele tale vrei să le împărtăşeşti celui care te intervievează. “Din sutele de interviuri pe care le-am orchestrat, am realizat că cele mai bune au fost cele cu candidaţi care aveau o coerenţă în povestire”, spune Mehta. În timp ce toată lumea ştie că pregătirea este cheia, mulţi uită că modul în care te pregăteşti este foarte important. Mulţi candidaţi încearcă să îşi pregătească dinainte lista cu întrebări pe care ar putea să le primească şi încearcă să răspundă la acestea. Recrutorul recomandă să începeţi cu sfârşitul şi să continuaţi în ordine inversă.

    Documentarea asupra companiei şi jobului pentru care candidaţi, cât şi înţelegerea nevoilor angajatorilor în termeni de abilităţi şi potrivire culturală sunt esenţiale. 

    “Este important să vă autoevaluaţi şi să descoperiţi la ce sunteţi bun şi cât dorează să vă reglaţi abilităţile astfel încât acestea să corespundă cu nevoile companiei în care vreţi să lucraţi. Acest proces poate să vă ofere o imagine clară referitoare la potrivirea între voi şi postul pentru care candidaţi”, spune specialistul în resurse umane.

    Alegeţi situaţiile din istoricul carierei care evidenţiază atuurile aflate  la intersecţia dintre abilităţi şi cerinţele postului respectiv. De asemenea, găsiţi poveştile care ilustrează că puteţi învăţa lucrurile care vă lipsesc. De cele mai multe ori, toate poveştile care vă vin în minte pot avea ca scop şi răspunsul pentru întrebările legate de comportament. 

    2. Cunoaşteţi-vă audienţa. Structuraţi-vă răspunsurile.

    Specialistul în resurse umane recomandă folosirea unei structuri care să îl facă pe intervievator să înţeleagă ceea  ce încercaţi să transmiteţi. Un exemplu preferat de angajatori este metoda STAR: Situaţie (crearea contextului), Task (cerinţa), Acţiunea (ce aţi făcut), Rezultatul (ce s-a întâmplat). Povestirea contextului este extrem de importantă:  chiar dacă situaţia vă este familiară, intervievatorul trebuie să aibă informaţii clare care să îl plaseze în acel context, altfel povestea nu va fi înţelească corect.

    3. Păstraţi-vă calmul.

    Amintiţi-vă că acesta este un interviu nu doar pentru voi, cât şi pentru intervievator. Este important să fiţi calm la un interviu, la fel ca în cazul unei conversaţii obişnuite. Este important ca recrutorul să vă evalueze, dar este la fel de important ca voi să îl evaluaţi pe el şi să vă asiguraţi că acesta este locul în care vreţi să vă construiţi cariera.

  • Un dosar desecretizat al CIA dezvăluie cât de aproape au ajuns SUA şi sovieticii de un război în 1983

    Un articol nedatat vorbeşte despre unul dintre cele mai controversate incidente din deceniul final al Războiului Rece: “alerta de razboi” în care retorica unei beligerenţe aproape fără precedent din partea Moscovei ar fi putut fi susţinută de un protocol secret al KGB ca să rămână într-o stare aproape echivalentă cu intrarea în război, scrie Busines Insider.

    În acest articol, Ben B. Fischer, membru în acea perioadă în Centrul CIA pentru Studii despre informaţii secrete, ajunge la concluzia că era o realitate proiectul sovietic cu numele de cod RYAN, prin care agenţiile secrete sovietice erau monitorizate permanent pentru a urmări indicaţii şi avertismente privind pregătirile de război împotriva Statelor Unite.

    Deşi RYAN nu a fost nici generator de panică, nici un proiect fără precedent, sovieticii au construit un “sistem strategic de avertizare” într-un moment în care la Kremlin se simţea o anxietate crescândă cu privire la direcţia Războiului Rece.

    Potrivit lui Fischer, forţele militare SUA din 1980 – care au ajuns atunci la cea mai mare expansiune în timp de pace din istoria Americii – au convins ofiţerii sovietici că orice oportunitate ar fi avut să câştige Războiul Rece dispărea cu rapiditate.

    Anii ’80 au adus şi începutul operaţiunilor militare SUA care aveau ca scop subminarea discretă a psihologiei din ce în ce mai fragilă a conducerii de la Kremlin.

    Operaţiunea cu caracter psihologic de la începutul anilor ’80, denumită campania PSYOP, a fost “practic invizibilă”, scrie Fischer, chiar şi pentru cei din CIA. Efortul de păstrare a secretului a presupus pătrunderea sub acoperire a forţelor americane navale şi aeriene în zone sensibile de-a lungul periferiei sovietice, efort susţinut prin “tehnici sofisticate şi atent repetate de decepţie şi negare”.

    Una dintre marile crize care au afectat relaţiile americano-sovietice a adăugat un alt nivel de paranoia şi stare generală de alarmă în Moscova. La 1 septembrie 1983, sovieticii au doborât un avion coreean de pasageri în spaţiul aerian internaţional. Moscova a pretins atunci că avionul fusese identificat drept o aeronavă a serviciilor secrete americane posibil aflată într-o misiune a forţelor americane sau americano-japoneze.

    “În mod remarcabil”, scrie Fischer, “un memorandum secretizat coordonat de ministerul apărării şi de KGB arată că în mod particular conducerea sovietică avea aceeaşi viziune”.

    Astfel, o stare de alertă intensificată din partea sovieticilor, protocoalele RYAN, programul PSYOP şi alte mişcări au contribuit la “ultimul paroxism al Războiului Rece”.

  • Băsescu: România şi-a atins toate obiectivele. Vom avea un comandament NATO pe teritoriul ţării. La summit s-au semnat 5 documente publice şi 15 secrete – LIVE TEXT

     Declaraţiile preşedintelui:

    – A fost un summit foarte important, care a prefigurat noile misiune ale Alianţei, de după misiunile din Afganistan.

    – Foarte mulţi au speculat pe disputele între Europa şi SUA, au pus sub semnul întrebării legătura transatlantică şi a fost suspectată chiar unitatea membrilor NATO.

    – Summitul a demonstrat că nu există şefi de stat care să nu fi înţeles misiunea fundamentală a NATO, de a-şi apăra proprii membri.

    – România a avut câteva obiective, aceastea fiind atinse.

    – La summit s-au semnat 20 de documente, din care cinci sunt publice, iar 15 sunt secrete. Acum, structurile militare trebuie să pună în practică politicile.

    – Cele 5 documente sunt: Comunicatul summitului, declaraţia privind relaţia transatlantică, care este foarte importantă, declaraţia comună NATO – Ucrsaina, declaraţia privind Afganistanul şi declaraţia privind forţele armate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fericirea se află pe o insulă

    Nu am fost niciodată atrasă de Grecia, ţară unde majoritatea prietenilor mei preferau să-şi petreacă concediile de vară şi de unde mereu se întorceau cu poveşti despre plaje cu nisipuri fine şi cu ape de un albastru nemaivăzut. Vara aceasta, pentru că nu-mi pregătisem concediul din timp dar şi dintr-o oarecare comoditate, am decis să mă conving cu ochii mei dacă Grecia chiar este un colţ de paradis, aşa cum auzisem. Am dat cu banul, la propriu, pentru a alege o destinaţie grecească şi m-am ales cu Zakynthos.

    „Floarea Levantului“ sau „Veneţia Sudului“, aşa cum a fost numită de-a lungul timpului insula Zakynthos, aflată în Marea Ionică, în vestul peninsulei Peloponez, nu se lasă descoperită din prima. Odată ce păşeşti în afara aeroportului de pe insulă, te loveşte din plin ariditatea peisajului, unde la sfârşit de iulie abia dacă simţi o adiere lină de vânt. O insulă prăfuită, unde din loc în loc apar palmieri şi câteva smocuri de flori de un roşu turbat, aceasta este prima imagine cu care te primeşte Zakynthos în mijlocul verii. Nu fiţi dezamăgiţi, pentru că odată ce vă depărtaţi de aeroport şi mergeţi către staţiunile de pe insulă, aproape de mare, peisajul se schimbă la 180 de grade.

    Prima întâlnire cu adevăratul spirit al insulei a avut loc pentru mine în Laganas, staţiunea în care am şi stat de altfel, situată în partea de sud. Considerată polul distracţiei din Zakynthos, pentru că este frecventată în special de turiştii tineri, Laganas este şi cea mai mare staţiune din insulă. Chiar dacă de multe ori am auzit că în Grecia te simţi ca acasă datorită numărului mare de români care aleg această ţară ca destinaţie de vacanţă, în Laganas de puţine ori am auzit limba română printre turişti. În schimb, cuvinte în engleză, suedeză, italiană sau germană se auzeau la tot pasul, fie pe plaja cu nisip mărunt şi apă cristalină din golful care mărgineşte staţiunea, fie pe străzile largi, înţesate de magazine cu suveniruri sau cu baruri, restaurante şi cluburi din Laganas.

    Laganas mai este vestită şi pentru că în apropiere de această staţiune trăiesc celebrele broaşte ţestoase Caretta Caretta, pe care le puteţi vedea dacă vă îmbarcaţi într-un vaporaş Glass Bottom (cu podea de sticlă, prin care se vede fundul apei), dar puteţi şi înota alături de ele, având în vedere că de multe ori se apropie de malul golfului. Iar dacă vreţi să fiţi şi mai aproape de faimoasele ţestoase, puteţi ajunge cu vaporaşul sau cu o barcă cu motor pe insula Marathonisi din apropierea Laganas, care are două plaje, una cu nisip fin şi auriu unde Caretta îşi depun ouăle, alta cu pietricele fine şi cu două mici grote ce pot fi vizitate.

    Iar dacă aţi înotat în apele line din golful Laganas, pline ochi de turişti, puteţi încerca şi plaje mai pustii, unde însă încălţămintea specială este absolut necesară, din cauza aricilor de mare care nu vă vor cruţa deloc. Keri este un dintre aceste plaje. Situată în partea de sud-vest a insulei, Keri impresionează nu doar prin plaja secretă unde vă puteţi bălăci în voie, departe de ochii curioşi ai altor turişti, dar şi prin arcadele de piatră săpate de apă, prin care soarele creează jocuri de culori şi lumini. Din Laganas puteţi lua vaporaşe care vă vor duce pentru 20-25 de euro de persoană atât pe insula Marathonisi, cât şi la Keri, plimbare ce durează trei ore cu tot cu timpul pentru înot. Iar pentru 10 euro în plus puteţi face întregul tur al insulei Zakynthos, care durează 6-7 ore, cu opriri pe câteva plaje care vă vor răsfăţa privirile: Kalamaki, Tsilivi, Alikansa sau Alykes.

    Dacă vreţi totuşi să vedeţi şi altceva decât coaste dantelate şi plaje mirifice, cea mai la îndemână modalitate de a vizita interiorul insulei, care nu are mai mult de 40-50 de kilometri în lungime şi vreo 20 de kilometri în lăţime, este maşina. Dacă aţi ajuns cu avionul în Zakynthos, nu vă faceţi griji, pentru că în fiecare staţiune se găsesc la tot pasul locuri de unde puteţi închiria o maşină, de la preţuri începând de la 40-50 de euro pe zi.

    Odată ce v-aţi hotărât să închiriaţi o maşină pentru una sau mai multe zile, primul popas trebuie – neapărat – să fie capitala insulei, Zakynthos sau Zante, plină de clădiri cu două şi trei etaje, a căror arhitectură este o combinaţie de stil veneţian, dar şi francez şi englez. Centrul oraşului, în care trăiesc circa 10.000 de locuitori, este dominat de statuia lui Dionysios Solomos, poetul care a scris imnul naţional al Greciei. În portul din Zakynthos se regăseşte şi biserica Saint Dionysios, numită după sfântul protector al insulei, unde puteţi admira picturi de acum câteva secole. Mai puteţi vizita, tot în turul cu maşina, celelalte staţiuni din Zakynthos, printre care Argassi sau Planos.

    Am lăsat spre final „cireaşa de pe tort“ a insulei Zakynthos. Cu siguranţă aţi văzut imagini cu cea mai cunoscută destinaţie din Zakynthos, plaja Navagio, pe afişele de promovare a sejururilor în Grecia. Un mic golf străjuit de stânci, cu o apă de un turcoaz intens cum rar am văzut, „păzit“ de un vas naufragiat în urmă cu câteva decenii, despre care se spune că ar fi aparţinut unor contrabandişti de ţigări – imaginea îţi desfată ochii şi te face să te minunezi că un astfel de peisaj poate exista la o distanţă atât de mică de România.

    Cunoscută şi sub denumirea de Shipwreck Beach, plaja din Nagavio este accesibilă doar de pe mare, fie cu ambarcaţiuni închiriate, fie cu vase care fac croaziere zilnice. Pentru a surprinde însă o imagine panoramică a acestui colţ de rai trebuie să ajungeţi deasupra golfului, undeva la 200-300 de metri înălţime. Privind în jos, simţi un nod în stomac care nu ştii dacă este provocat de frica de înălţime sau de emoţia de a vedea un colţ de paradis.
    Destul de aproape de Navagio se găsesc şi aşa-numitele Blue Caves, sau grote albastre, în care se poate intra şi înota, alături de corali care sclipesc multicolor în apele albastre, nestingherite de lumină.

    Iar dacă despre peisaje am vorbit numai de bine, mâncarea grecească nu trebuie nici ea ratată în Zakynthos, chiar dacă în Bucureşti şi în întreaga ţară în ultimii ani numărul restaurantelor cu specific grecesc a crescut vertiginos şi ne-a făcut să ne simţim din ce în ce mai familiari cu bucătăria acesteia. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu un gyros cu carne de pui bine rumenită, o salată grecească stropită fără pic de milă cu ulei de măsline şi cu ierburi sau un sos tzatziki dens şi aromat, toate preparate după reţeta autentică, chiar în ţara de unde provin. Nu rataţi taverna El Greco, situată pe serpentinele din Agios Sostis, în staţiunea Laganas, unde pe lângă mâncarea tradiţională grecească puteţi servi o carafă straşnică de ouzo aromat, tradiţionala băutură a grecilor.

    Plaje care aduc aminte de zei şi de legende elene de mult uitate, apă limpede şi curată, exuberanţă la tot pasul, delicii culinare care satisfac gusturile oricărui gurmand – ce îi mai poate lipsi unei vacanţe reuşite? Cred că ştiu deja unde vreau să-mi petrec următorul concediu de vară.

  • CEDO condamnă Polonia pentru “complicitate” în cazul închisorilor CIA

     Varşovia a fost condamnată pentru rolul său în actele de tortură la care au fost supuşi, pe teritoriul său între 2002 şi 2003, un palestinian şi un saudit, înainte de a fi transferaţi la baza americană de la Guantanamo, unde sunt deţinuţi şi în prezent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clubul select: secretele aplicaţiilor de un miliard de dolari

    Poveşti de succes precum cea a lui Mark Zuckerberg au arătat totuşi că oricine poate construi, de la zero, afaceri de miliarde de dolari. Tineri antreprenori din lumea întreagă visează cu ochii deschişi la „the next big thing“ şi dezvoltă, zi de zi, mii de aplicaţii sau programe. Succesul nu depinde însă numai de idee; sunt foarte mulţi factori care influenţează parcursul pe care îl urmează un proiect. Există şi exemple ale unor decizii proaste, aşa cum pare a fi cea a lui Evan Spiegel, CEO al Snapchat, care a refuzat o ofertă de trei miliarde de dolari din partea Facebook, pentru a putea păstra controlul asupra companiei. La scurt timp după refuz, peste patru milioane de conturi au fost atacate de hackeri, iar valoarea companiei a scăzut considerabil.

    INSTAGRAM, APLICAŢIA CARE A SPART GHEAŢA
    Atunci când Mark Zuckerberg a achiziţionat aplicaţia, pentru 1 miliard de dolari, la doar 18 luni de la lansarea acesteia, Instagram avea deja o bază solidă de 30 de milioane de utilizatori care încărcau, zilnic, în jur de cinci milioane de fotografii.

    Aplicaţia de distribuire a pozelor a apărut în AppStore pe 6 octombrie 2010. A reuşit să strângă un milion de utilizatori în primele două luni. Graţie celor de la Facebook, Kevin Systrom şi Mike Krieger au devenit milionari peste noapte. De-a lungul procesului de dezvoltare a Instagram, cei doi au lăsat în spate mai multe proiecte eşuate; unul dintre acestea era menit să-i sprijine pe cei ce nu se pot bucura de soare (suferind de afecţiuni ale pielii) prin trimiterea selectivă a unor fotografii postate de locuitori ai zonelor însorite.

    Un alt proiect ce nu a fost dus la bun sfârşit de cei doi a fost Burnb, un serviciu de localizare pentru care Systrom a adunat 500.000 de dolari în prima rundă de finanţare. Cu toate acestea, aşa cum îşi amintesc cei doi, conceptul din spatele Burnb a stat la baza Instagram.
    În iunie 2011, Instagram avea deja cinci milioane de abonaţi şi aproape două milioane de descărcări lunar. Creşterea a fost ajutată şi de interesul arătat de celebrităţi ca Justin Bieber, Kim Kardashian, Snoop Dogg sau Barack Obama. Bieber, în special, a fost unul din factorii determinanţi pentru succesul aplicaţiei.

    Dimensiunea tranzacţiei a surprins pe multă lume, chiar dacă în trecut asistasem la achiziţia MySpace de către NewsCorp (în anul 2005, pentru 580 milioane de dolari), a YouTube de către Google (în anul 2006, pentru 1,65 miliarde dolari) sau cea a The Huffington Post de către AOL (în anul 2011, pentru 315 milioane dolari).
    Momentul decisiv în decizia celor de la Facebook a fost dezvoltarea versiunii pentru Android, lansată cu scurt timp înainte ca reţeaua socială să cumpere aplicaţia. În 24 de ore de la lansarea versiunii Android, Instagram avea deja un milion de utilizatori. După o săptămână, peste cinci milioane de oameni descărcaseră aplicaţia.

    UBER, INAMICUL PUBLIC AL COMPANIILOR DE TAXI
    ”Prin creştere şi expansiune, compania a evoluat de la un start-up banal din Silicon Valley la un mod de viaţă pentru milioane de oameni din toată lumea“, au anunţat cei de la Uber pe blog, după ce ultima rundă de finanţare a urcat valoarea companiei la 17 miliarde de dolari.

    Uber este o aplicaţie ce permite utilizatorilor să dispună în permanenţă de o maşină şi un şofer, iar succesul său începe să modeleze industria. Mai exact, odată ce contul a fost creat, utilizatorul poate cere o maşină în regim de taxi în oricare din oraşele în care Uber operează. Şoferii nu sunt angajaţi ai Uber, dar plătesc un comision către companie pentru a putea fi listaţi. Un alt aspect extrem de important este că plata se face prin telefon, astfel că serviciile pot fi apelate chiar şi atunci când utilizatorul nu dispune de bani cash.

    De la lansarea în San Francisco, în urmă cu patru ani, Uber s-a extins în 128 de oraşe din 37 de ţări. Cea mai recentă rundă de finanţare a adus 1,4 miliarde dolari în conturile Uber; astfel, evaluat la 17 miliarde de dolari, Uber este acum cel mai valoros start-up finanţat de investitori, depăşind aplicaţia de booking Airbnb, evaluată la 10 miliarde de dolari.
    Datorită numărului tot mai mare de clienţi, Uber devine un pericol pentru companiile de taximetrie, motiv pentru care în mai multe state europene şoferii de taxi au organizat proteste.
     

  • NSA a primit în 2010 mandat pentru interceptări în 193 de ţări, inclusiv în România – DOCUMENTELE SECRETE

     Instanţa de supraveghere a serviciilor de informaţii (FISC) a oferit în anul 2010 un mandat judiciar care permite Agenţiei pentru Securitatea Naţională să intercepteze orice tip de comunicaţii de interes pentru Statele Unite.

    Practic, instanţa federală specială a oferit mandat pentru interceptarea, în caz de nevoie, a comunicaţiilor tuturor statelor membre ONU, cu excepţia Marii Britanii, Canadei, Australiei şi Noii Zeelande (cu care SUA au relaţii privilegiate), precum şi ale unor entităţi precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Organizaţia Internaţională pentru Energie Atomică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai mulţi reporteri au fost arestaţi în timpul întâlnirii grupului Bilderberg

    Mai mulţi jurnalişti independenţi s-au cazat la hotel înainte de începerea conferinţei, însă atunci când au încercat să obţină reacţii de la participanţi au fost rugaţi să părăsească hotelul, relatează infowars.com. Jurnaliştii filmaseră în prealabil etajul rezervat conferinţei Bilderberg şi atunci când au refuzat să şteargă imaginile, au fost arestaţi şi reţinuţi pentru mai bine de o oră.

    Cu toate acestea, ziariştii au reuşit să obţină agenda de discuţii a conferinţei. Principalele teme abordate vor fi criza din Ucraina şi victoria neşteptată a partidul extremiste în cadrul alegerilor europarlamentare.

    Grupul Bilderberg, fondat în 1952 de David Rockefeller şi familia de bancheri Rotschild, este un grup de poiticieni şi oameni de afaceri din lumea întreagă. Membri se întâlnesc anual şi discută, în secret, modalităţi de a promova o apropiere între Statele Unite şi Europa.

    Datorită caracterului secret al întâlnirilor şi al faptului că organizaţia nu discută niciodată cu presa, grupul Bilderberg a fost deseori acuzat că ar complota împotriva anumitor regime.

  • Luxul britanic comprimat într-o maşină

    Una din patru maşini de lux vândute în lume este un Bentley şi este livrată din Crewe, un orăşel din centrul Angliei de unde anul trecut s-au expediat peste 10.000 de maşini anul trecut. Dar nu acesta este secretul.

    Istoria Bentley a început în 1919, fabrica fiind fondată de Walter Owen Bentley, sau W.O., cum era cunoscut, iar prima maşină, EXP I, a fost asamblată la Londra în acel an. După două „opriri„ în Cricklewood şi Derby, compania a ajuns, alături de Rolls-Royce, în Crewe în 1946.

    Uzina Bentley a fost construită tocmai în Crewe pentru că este un mare nod feroviar, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial acolo se produceau motoare pentru celebrele avioane Spitfire. Exact acele avioane care luptau cu nemţii deasupra Canalului Mânecii.

    În 2002, după mai bine de 70 de ani, Bentley s-a separat de Rolls-Royce, atunci când Grupul Volkswagen a achiziţionat uzina din Crewe. La acea vreme, cei de la VW credeau că au cumpărat şi Rolls- Royce, dar, printr-o strategie bine pusă la punct, BMW Group a preluat rapid numele de Rolls-Royce pentru automobile de la compania cu acelaşi nume ce produce motoare pentru avioane. Astfel, Volkswagen a păstrat Bentley, alături de uzină şi personal, iar BMW a reconstruit uzina Rolls-Royce în Goodwood, în sudul Angliei.

    Dacă până în 2002 diferenţele dintre Bentley şi Rolls-Royce erau minime, de obicei doar la nivelul grilei radiatorului şi farurilor, din acel an înainte fiecare a urmat o strategie cât se poate de diferită.

    „Din 1931, de când Rolls-Royce a preluat Bentley, modelele celor două mărci erau foarte similare. Mulsanne a fost primul model al Bentley ce nu mai are nicio legătură cu Rolls-Royce„, explică Nigel Lofkin, ghid pentru Bentley Experience, care lucrează în cadrul companiei britanice de mai multe decenii.

    „VW a luat clădirea, oamenii, experienţa, tradiţia şi cultura de aici, în timp ce BMW a luat doar numele de Rolls-Royce. Separarea a fost una profundă. Era în vremea când ne mai oprea lumea pe stradă să ne întrebe dacă mai lucrăm la Royce’s (numele sub care era cunoscută uzina din Crewe – n.red)„, a spus Lofkin.

    „Volkswagen a adus tehnologie şi bani. La acel moment eram foarte speriaţi că ei vor veni cu principiile lor şi vor instala roboţi pentru a înlocui angajaţii. Dar ne-am înşelat. Întâi au venit şi au observat, după care au investit. Astfel, de la 1.300 de angajaţi câţi aveam la acea vreme, acum avem 3.700„, a subliniat ghidul Bentley.

    Arta de a vinde un Bentley nu stă în specificaţii tehnice. Dar nu pentru că acestea nu ar fi impresionante, ci pentru că un Bentley nu este un Bentley în urma unor cifre. „Am avut un client din Olanda care tocmai achiziţionase o maşină şi a dorit un tur al fabricii, la finalul căruia a mai comandat un Bentley„, se laudă Nigel Lofkin. Aşa poate fi descris pe scurt efectul unui tur asupra unui milionar.

    Dar povestea unei vizite nu începe în uzina propriu-zisă, ci la câţiva kilometri. Începe în Manchester, continuă prin satele mici ale Britaniei, cu sau fară ceaţă, cu sau fără soare.

    Cum te apropii de Crewe şi de uzina Bentley vezi imediat cum tehnologia, sticla şi aluminiul parcă se continuă cu detaliile clasice. Exact înainte de a ajunge la sediul constructorului eşti întâmpinat de un showroom al mărcii realizat la cele mai ridicate standarde, după care vezi cărămida roşie a clădirilor centrului. Dar, tocmai pentru a avea acces în centru, nu poţi să nu remarci intrarea realizată cu sticlă şi aluminiu, exact cum te-ai aştepta să fie într-un Apple Store sau oricare alt centru de tehnologie.

    Dacă la exterior impresia este de uzină britanică, totul fiind atent calculat şi cu arhitectură tipică britanică, la interior impresia este una că te afli într-o uzină modernă. Cel puţin la prima vedere. Liniile de asamblare seamănă cu cele de la Porsche. Există şi un robot în uzină, dar acela este responsabil doar de instalarea parbrizului.