Duminică după-amiază, 30 aprilie 2023. Calea Victoriei din Bucureşti, care este închisă în weekend, era arhi-arhiplină. Nu ştiu dacă am văzut vreodată atât de mulţi oameni pe Calea Victoriei, mai ales că este weekend prelungit cu ocazia zilei libere de astăzi, luni, 1 mai, iar oamenii pleacă din Bucureşti.
Peste tot era coadă, la gelaterii, la cafenele, la pizzerii, la cofetării şi chiar la celebrele merdenele de la Nea Mihai, din piaţa Amzei (pentru cei care nu ştiu, sunt cele mai bune merdenele din Bucureşti) trebuia să stai la coadă cel puţin 15 minute.
La Velocità, un icon pe Calea Victoriei, stăteai la coadă 30 de minute pentru a lua o îngheţată care nu-i ieftină deloc.
Calea Victoriei era extrem de vie, colorată, cool, cu cele mai noi tendinţe din modă, tinerii îşi plimbau cu mândrie copiii, iar părinţii şi bunicii le ţineau trena.
Ce paradox: acum 34 de ani, în 1989, aceşti părinţi şi bunici, care erau muncitori în fabricile comuniste, stăteau la coadă pentru zahăr, ulei, făină, carne, ca să nu mai vorbim că pâinea era pe cartelă.
Acum, copiii şi nepoţii lor, corporatişti, stau 30 de minute la coadă la Velocità sau la celelalte gelaterii pentru o îngheţată.
Ziua de 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, are semnificaţii diferite.
Bunicii şi părinţii trebuiau să iasă, aduşi cu arcanul, la celebra defilare prin faţa liderilor Partidului Comunist, iar acum copiii şi nepoţii defilează de plăcere pe Calea Victoriei, prin faţa privirilor tuturor, ca să vadă cine mai trece şi cu ce este îmbrăcat.
Cei care se plimbau în weekend pe Calea Victoriei sau cei care au fost weekendul trecut pe Kiseleff la Street Food, au rămas şi îşi doresc să rămână în România în continuare, chiar dacă jumătate din generaţia Z crede că în viitorul apropiat ar trebui să părăsească ţara pentru o viaţă mai bună.
Foarte mulţi dintre corporatiştii din Bucureşti, dar şi cei din celelalte oraşe mari, realizează că ce au obţinut aici este într-un fel sau altul la fel ca în afară: joburile din multinaţionale sunt la fel ca în afară, lucrează în clădiri de birouri la fel cum sunt cele de la Londra, Viena, Paris, New York, mâncarea este la fel, iar salariile, chiar dacă sunt mai mici ca în afară, au o putere de cumpărare poate mai mare aici, în România, decât în Occident. Să vedeţi cum se va ridica Iaşiul!
În ultimii 20 de ani, România a înregistrat cea mai mare rată de creştere economică din Europa, iar în ultimul deceniu creşterea economică şi creşterea puterii de cumpărare a fost şi mai mare (salariile s-au dublat şi chiar triplat în valoare nominală, iar prin stabilitatea cursului valutar leu/euro au înregistrat o creştere în euro susţinută).
Fiecare dintre cei care stau la coadă la Velocità sau la o altă gelaterie, munceşte din greu pentru banii lui, stă cu orele la muncă, încearcă să demonstreze că este mai bun decât omologul lui din afară, se încăpăţânează să creadă că în România poţi să trăieşti rezonabil de bine, aşa cum cred expaţii care vin aici şi nu mai pleacă.
Fără să aibă în faţa ochilor anumite date economice ale viitorului, aceşti corporatişti, aceşti foarte mici, mici, mijlocii antreprenori şi liber profesionişti simt că această ţară are o şansă, mai ales după ce au văzut că nu suntem în urmă faţă de celelate ţări.
Problema corporatiştilor este statul, guvernul, partidele, oamenii care administrează instituţiile de stat care nu fac nimic, care lucrează împotriva lor şi a acestei ţări.
Problema banilor într-un fel sau altul s-a mai diluat, salariile corporatiştilor au crescut, dar când te uiţi în jur la tot ceea ce ţine de stat – infrastructura medicală, infrastructura educaţională, infrastructura publică -, toţi spun că este un dezastru, că nu mişcă nimic, că suntem o cauză pierdută. În fiecare zi apare un caz de corupţie la stat, iar banii ceruţi şi daţi ca mită nu sunt puţini, ci chiar foarte mulţi.
Când companiile, atât multinaţionale cât şi firmele româneşti, caută cu disperare oameni, multe firme fiind nevoite să lucreze cu asiatici, pentru un job la stat, la o instituţie publică, se dă în continuare şpagă.
Când trebuie să pleci din ţară cu avionul, inevitabil te loveşti şi eşti lovit în plin de preţurile produselor de la Otopeni şi nu înţelegi de ce aceste preţuri sunt mai mari decât în afară. Noroc că acum am aflat de Dosarul Otopeni, unde cei de acolo umblau să dea şpagă 22 de milioane de euro pentru prelungirea contractelor de închiriere a magazinelor din Otopeni. Iar această şpagă (care pentru foarte mulţi este foarte mare – 22 de milioane de euro pentru 10 ani -, dar în realitate este mică pentru businessul de acolo, de 80-90 de milioane de euro pe an) se recuperează imediat prin preţurile produselor şi serviciilor din Otopeni, pe care le plătim cu toţii.
Bugetul de stat are an de an bani mai mulţi, dar acest lucru se vede prea puţin, mult prea puţin: în sănătate este un dezastru, cel puţin ca percepţie, spitalele sunt murdare şi cad peste tine, mai ales cele din oraşele mijlocii şi mici, clădirile instituţiilor de stat sunt un dezastru, când te duci la ghişeele instituţiilor de stat funcţionarii sunt înghesuiţi ca într-o închisoare etc.. Acum, la şcoală, problema părinţilor nu este legată de note sau educaţie, pentru că este deja o cauză pierdută, ci de intrarea drogurilor în şcoli şi de faptul că poliţia, autorităţile statului, nu fac nimic. Certitudinea părinţilor este că aceste droguri ajung în şcoli, pe străzi, cu ajutorul poliţiei, cu ajutorul serviciilor secrete, care îi acoperă pe traficanţi, aşa cum văd în filmele americane.
Dincolo de asta, toţi îşi pun problema, cel puţin la nivel de discuţie de cafenea, unde se duc banii din taxe şi impozite pe care ei îi plătesc din munca lor (45% din salariul brut se duce la stat, iar pentru cei care au afaceri, sunt taxele pe companii, care nu se opresc niciodată).
Ce face statul cu aceşti bani, unde se duc ei?, este întrebarea tuturor.
Acum, piaţa este stresată de posibilitatea majorării taxelor şi impozitelor pentru că bugetul nu are bani suficienţi. De unde a venit acest lucru?
Iar lumea este furioasă, o furie din aceasta ascunsă, când îl aud pe Ciolacu de la PSD că cei care câştigă mai mult decât preşedintele României trebuie să plătească un impozit mai mare. Dar de ce să facă acest lucru? Adică, cu cât munceşti mai mult, facturezi mai multe ore – de IT, de consultanţă, de avocatură etc. -, vei plăti un impozit mai mare?
Aceşti corporatişti încearcă să spună în fiecare zi că nu au făcut o greşeală că au rămas în ţară, că vor să-şi crească copiii în această ţară, iar cei de la PSD, înfrăţiţi cu cei ce la PNL, vor să vină cu taxe şi impozite mai mari, din care să fure şi mai mult, că doar vin alegerile.
Poate Ciolacu, Ciucă şi alţi lideri ai celor două partide care formează guvernul ar trebui să stea la coadă la Velocità, să audă ce vorbesc oamenii.
La un moment dat, USR era o speranţă pentru ei şi de aceea i-au votat. Cei de la USR au ajuns o dezamăgire, nimic nu se mai aude de ei, iar PSD şi PNL fură ca-n codru şi vor să pună taxe şi impozite mai mari. Despre Iohannis nu au ce să zică, pentru că preşedintele nu este prezent în spaţiul public, deci nici nu-l simt în viaţa lor.
Aşa că, dacă PSD şi PNL le măresc taxele şi impozitele, s-ar putea ca votul lor de la anul să se îndrepte către AUR, ca o reacţie negativă la adresa celor care sunt acum la putere. Aşa s-a întâmplat în 2000, când mulţi tineri, proaspăt angajaţi în multinaţionalele care veneau în România, au votat cu Vadim doar ca să nu voteze cu Iliescu, care era votat de bunici şi părinţi, apoi au votat cu Băsescu, care le promitea că îi va trage pe PDSR-işti în ţeapă în Piaţa Victoriei, iar apoi au votat cu USR, care era ceva nou şi vorbea pe limba lor.
Să vedem cu vine vor vota la anul.
Până una alta, trăiască ziua de 1 Mai corporatist, Ziua Internaţională a Oamenilor Muncii.
