BusinessMagazin

Tag: proprietari

  • ANAF scoate la vânzare apartamente rămase fără moştenitor. Vezi aici ce preturi au

    O categorie aparte de bunuri scoase la vânzare de Fisc sunt succesiunile vacante. Proprietari au murit fără a lăsa moştenitori, iar imobilele în care au stat au intrat în posesia statului.

    Acestea devin adevărate chilipiruri, pe măsură ce statul diminuează preţul, de la o licitaţie la alta. Imobilele sau alte bunuri care au aparţinut persoanelor decedate, pentru care nu s-au găsit succesori, intră în proprietatea statului. Prin departamentul de valorificare bunuri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) le pune spre vânzare. Preţurile cerute de stat sunt, de cele mai multe ori, sub nivelul pieţei. Lunar apar în evidenţa Fiscului câteva zeci de astfel de oferte

    Românii interesaţi pot găsi informaţii despre imobilele scoase la vânzare la rubrica „Anunţuri” de pe site-ul ANAF, în categoria „Valorificare bunuri ale statului”, unde sunt prezentate atât detaliile bunurilor, cât şi ale licitaţiei.

    De exemplu, pe data de 17 noiembrie, Direcţia Finanţelor Publice Prahova organizează licitaţia pentru vânzarea, în Sinaia, a unui apartament cu două camere, cu suprafaţă de circa 45 mp, preţul de pornire fiind de circa 22.000 de euro (100.000 de lei). Preţul este destul de avantajos în condiţiile în care un apartament de două camere în această localitate valoarează între 35.000 şi 50.000 de euro, în funcţie de amplasament.

     Potrivit responsabililor de vânzare, este vorba despre o succesiune vacantă. Fostul proprietar locuia în Germania, iar după decesul acestuia, notarul desemnat de stat nu a reuşit să descopere rude până al gradul al şaptelea, cărora le-ar fi putut încredinţa moştenirea.

    Cititi mai multe pe www.botosaneanul.ro

  • ANAF scoate la vânzare apartamente rămase fără moştenitor. Vezi aici ce preturi au

    O categorie aparte de bunuri scoase la vânzare de Fisc sunt succesiunile vacante. Proprietari au murit fără a lăsa moştenitori, iar imobilele în care au stat au intrat în posesia statului.

    Acestea devin adevărate chilipiruri, pe măsură ce statul diminuează preţul, de la o licitaţie la alta. Imobilele sau alte bunuri care au aparţinut persoanelor decedate, pentru care nu s-au găsit succesori, intră în proprietatea statului. Prin departamentul de valorificare bunuri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) le pune spre vânzare. Preţurile cerute de stat sunt, de cele mai multe ori, sub nivelul pieţei. Lunar apar în evidenţa Fiscului câteva zeci de astfel de oferte

    Românii interesaţi pot găsi informaţii despre imobilele scoase la vânzare la rubrica „Anunţuri” de pe site-ul ANAF, în categoria „Valorificare bunuri ale statului”, unde sunt prezentate atât detaliile bunurilor, cât şi ale licitaţiei.

    De exemplu, pe data de 17 noiembrie, Direcţia Finanţelor Publice Prahova organizează licitaţia pentru vânzarea, în Sinaia, a unui apartament cu două camere, cu suprafaţă de circa 45 mp, preţul de pornire fiind de circa 22.000 de euro (100.000 de lei). Preţul este destul de avantajos în condiţiile în care un apartament de două camere în această localitate valoarează între 35.000 şi 50.000 de euro, în funcţie de amplasament.

     Potrivit responsabililor de vânzare, este vorba despre o succesiune vacantă. Fostul proprietar locuia în Germania, iar după decesul acestuia, notarul desemnat de stat nu a reuşit să descopere rude până al gradul al şaptelea, cărora le-ar fi putut încredinţa moştenirea.

    Cititi mai multe pe www.botosaneanul.ro

  • Cum un câine traumatizat şi-a inspirat stăpânul să fondeze o afacere de succes

    Înainte să plece în călătorie, Aaron Hirschhorn, un tânăr britanic, şi-a lăsat labradorul într-o canisă. „Când m-am întors aveam de plătit 1.400 de dolari, iar Rocky era vizibil traumatizată. S-a ascuns sub birou timp de trei zile”, a declarat acesta publicaţiei BBC. Experienţa l-a determinat să pună bazele unei afaceri.

    Aşa a decis să fondeze compania Santa Monica Dog Vacay, pentru a pune în legătură proprietarii de câini cu familiile gazdă, în loc de canişele tradiţionale. Familia Hirschhorn a găzduit în casa lor circa 110 câini în primul an şi au câştigat 35.000 de dolari, folosiţi pentru dezvoltarea unui site web. Gazdele DogVacay, acum în număr de 35.000, sunt în mod normal proprietari de câini, spune Hirschhorn. Ca o măsură de sigurnaţă, proprietarii pot opta pentru a primi zilnic fotografii cu animalelor lor. Site-ul oferă posibilitatea de a analiza profilurile gazdelor şi locaţiile, dar şi de a rezerva şi plăti online.

    Aceasta este una dintre multitudinea de firme ce se bazează pe economia de tip „sharing” în care oamenii „împrumută” de la case, maşini sau servicii, în ideea de a reduce costurile, risipa şi de a trăi mult mai sustenabil. Uber şi Airbnb sunt două mari exemple globale de succes pentru acest fenomen. Generaţiile mai tinere, în special, nu consideră necesară achiziţionarea unor bunuri sau servicii, dacă le pot închiria.

    De exemplu, când Daan Weddepohl din Amsterdam şi-a pierdut toate bunurile într-un incendiu, a trebuit să împrumute tot ce avea nevoie de la prieteni. Iar dezastrul l-a impulsionat să creeze Peerby, o aplicaţie ce permite închirierea sau împrumutarea unor lucruri de la vecini, pe o perioadă scurtă. „O bormaşină este folosită, în medie, între nouă şi 17 minute de-a lungul vieţii. Mai mult, ne folosim 80% dintre lucruri o dată pe lună”, spune Weddepohl.

     

  • Viaţa plină de frustrări a unui proprietar de franciză McDonald’s

    Al Jarvis avea 16 ani când a început să lucreze în cadrul unui restaurant McDonald‘s din Saginaw, un oraş din Michigan, în 1965. Primul său client a comandat un meniu All-American: un burger, cartofi prăjiţi şi un shake pentru 52 de cenţi. În curând, Jarvis ajunsese să lucreze 50 de oră săptămânal şi să recupereze orele pierdute de somn la şcoală. A renunţat chiar şi la colegiu pentru a se ocupa de managementul restaurantelor, iar până în 1977 devenise consultant pentru proprietari de franciza McDonald’s pe care îi ajuta să deschidă restaurante în statul Michigan – descriu jurnaliştii de la publicaţia Business Week povestea unuia dintre cei mai vechi angajaţi al lanţului american de fast-food.

    Ulterior, Jarvis a cumpărat un restaurant McDonald‘s, iar pe parcursul anilor a angajat sute de persoane, a văzut zeci de articole de meniu intrând şi iesind din acesta şi a petrecut 4-5 ore pe zi, cinci sau şase zile pe săptămână, administrând restaurantul. Jarvis a lucrat 50 de ani  la McDonald’s şi, la şase luni după aceasta perioadă, a decis sa vanda cele doua restaurante pe care ajunsese sa le detina. “Când vedeam cozile ce ajunsesera sa se creeze la drive-thru, simteam o durere in stomac. Oamenii erau diferiţi, compania era diferită. Devenise foarte frustrant”, explica el, referindu-se la modul diferit in care functiona compania, un exemplu in acest sens fiind faptul ca devenise imposibil pentru angajati sa livreze rapid produsele cerute de clienti in timp util.

    Există 5.000 de francize McDonald’s în toată lumea, iar acestea genereaza o treime din veniturile companiei, potrivit Business Week. ”McDonald’s a fost extrem de bun cu mine. Cred în brand.” Dar, la fel ca alţi proprietari de franciza, Jarvis se întreabă dacă directorii din sediile centrale ale companiei vor putea să inoveze pentru a-şi respecta promisiunea de a livra in continuare mâncare gustoasă rapid, promisiune făcută la inceputurile comapaniei. Experienţa lui Jarvis sugerează că răspunsul este nu şi, spre deosebire de alţi proprietari de franciza care nu doresc să comunice presei obsevaţiile lor, Jarvis a acceptat să povestească Business Week părerea sa.

    ”Nu cred că ştiu ce vor să facă”, a spus el referindu-se la executivii de top ai McDonald’s. Ei spun ca ar trebui să ne întoarcem la modul iniţial de a face afaceri, apoi fac burgeri customizaţi şi vorbesc despre micul dejun care va putea fi comandat toată ziua.(…) Îmi pare rău pentru manageri şi pentru echipă. Nu aceea este nişa noastră. Noi facem burgeri şi cartofi prăjiţi.”

    Pentru prima dată în cel puţin trei decenii, McDonald’s va închide mai multe restaurante în Statele Unite ale Americii decât va inaugura. Vanzarile celor 59 de locatii inchise au inregistrat scaderi în ultimele 10 trimestre si, potrivit Business Week,  acţiunile companiei au subperformat in indexul Standar&Poor în ultimii trei ani calendaristici. McDonald’s vrea să concureze cu Starbucks, Chick-fil-A şi Jamba Juice, încercând să pună prefixul Mc oricărui trend observant pe piaţa. ”Fac prea multe”, spune Bob Goldin, vicepreşedinte executiv şi cercetător în cadrul Technomic. ”Nu par să mai fie cei mai buni la nimc.”

    În această vară, McDonald’s a crescut salariile angajaţilor din restaurantele deţinute de companie cu cel puţin un dolar peste minimul local. Acest lucru pune de asemenea presiune asupra proprietarilor de franciza. De asemenea, la începutul lunii septembrie, McDonald’s a anunţat că va începe să ofere micul dejun pe parcursul întregii zile în Statele Unite ale Americii, iar acest lucru va aduce schimbări în restaurante care necesită investiţii cuprinse între aproximativ 500 şi 5000 de dolari pentru echipament – presiune care va cădea din nou, mai ales pe proprietari de franciza.

    Restaurantele cumparate de Jarvis functioneaza langa alte restaurant, parte din lanturi internationale: Burger King, Pizza Hut, KFC, Subway, etc. Jarvis a crezut că poate aduce restaurantul la break even în şase luni, iar acest lucru a durat 18.

    Câteva din tensiunile proprietarilor de francize McDonald’s vin de la  sediile centrale ale companiei. McDonald’s deţine doar 18% din restaurantele  deschise în toată lumea, dar controlează terenurile şi clădirile în care se află majoritatea dintre acestea. McDonald’s are o taxă de franciză care variază între 8,5% şi 15% din veniturile unui restaurant, depinzând de locaţie şi de alţi factori. Astfel, operatorii au griji legate de ce rămâne după plata chiriei, redeventelor, fondului de salariu şi a altor cheltuieli. În general, se descurcă bine, scrie Business Week. Jarvis nu a discutat despre veniturile sale cu jurnaliştii de la publicatia americana, dar nu este neobişnuit pentru proprietari să ajungă la venituri cu sume de şase cifre, potrivit lui Arturs Kalnis, profesor de management axat pe studiul francizelor. Un proprietar care în mod obişnuit lucrează în cadrul McDonald s poate să ajungă la un salaraiu de manager de 108.000 de dolari, pe lângă alte beneficii.

    Presiunile asupra proprietarilor de franciza devin mai mari in contextual in care executivii McDonald’s insistă asupra unui nou produs precum cafeaua McCafe şi cer între 15.000 şi 20.000 de dolari pentru un aparat de făcut espresso. Proprietarul de franciza şi nu compania plăteşte pentru acesta.

    Ambele părţi sunt multumite când anumite investiţii determină recuperarea rapidă a costurilor, iar Jarvis oferă exemplul unui spaţiu de joacă deschis în restaurantul său care i-a crescut numărul de clienţi.

    În 2013, McDonald’s a lansat McWrap-ul. Directorii considerau că acest produs este ideal pentru noua generaţie. Politica McDonald’s spune ca 90 de secunde este sunt suficiente pentru servirea fiecărui client, aspect pe care Jarvis l-a găsit imposibil de implementat după introducerea McWrap-ului, a cărui realizare dura cel puţin 20 de secunde.

    Un alt impas de care s-a lovit Jarvis a fost ca, la cererea conducerii McDonald’s, a încercat să ţină deschis restaurantul timp de 24 de ore în 2009. Pentru a menţine break even-ul,avea nevoie de vânzări de 100 de dolari pe oră, dar în intervalul orar 2 a.m. – 4 a.m. obţinea doar 15-20 de dolari. Nu si-a atins tinta de vanzari, astfel ca a renunţat după două luni de funcţionare in acest regim. I-a plăcut totuşi ideea conducerii companiei de a adăuga un al doilea drive thru. Acesta a fost obiectul unei investitii de 100.000 de dolari. Chiar şi aşa, cozile continuau în continuare să apară în timp ce angajaţii lui încercau să livreze comenzile din ce in ce mai complexe. Până la începutul anului 2014, după mai mulţi ani de vânzări lente, Jarvis a decis să vândă ambele sale restaurante.

    ”Adevărul este că am avut rezultate slabe în ultimul timp”, a declarat CEO-ul McDonald’s, Steve Easterbrook, in cadrul unui interviu citat de Business Week. McDonald’s este în continuare cel mai mare lanţ de restaurante din piaţa fast-food din Statele Unite ale Americii, ce are o valoare totală de 222 de miliarde de dolari. Compania a făcut faţă unor momente dificile, un exemplu al strategiei acesteia fiind în anul 2003, când au lansat strategia ”Plan to Win.” Compania a renunţat atunci la axarea pe deschiderea de noi locaţii în favoarea aducerii de mai mulţi clienţi în cele existente, cu produse mai atractive: spre exemplu, a schimbat modul de realizare a burgerilor, ce au devenit mai suculenţi în urma unui procedeu diferit de pregătire, a adăugat produse solicitate de clienţi, precum băuturile neacidulate ori salatele.

    S-a concentrat pe un serviciu mai prietenos şi mai rapid şi a introdus prima campanie de publicitate globală, ”I m lovin it”, a declarat CEO-ul McDonalds. Easterbrook a declarat că vrea ca McDonald’s să răspundă mai rapid trendurilor în domeniul food şi în acelaşi timp să îmbunătăţească serviciul – prin simplificarea companiei – prin reducerea numărului de produse din meniu şi alocarea de mai mult control proprietarilor de franciza.

    Easterbrook şi-a propus de asemenea să vândă 3.500 din cele 6.700 de restaurante deţinute de companie proprietari de francizalor în următorii trei ani. Compania ar ajunge astfel să deţină 10% din numărul total de restaurante. Spre comparaţie, Burger King deţine doar 1% din lanţul de restaurante.

  • Şi-au transformat grădina într-o afacere profitabilă

    Cândva simbol al statutului social al stăpânilor casei, grădinile înconjurate de ziduri rămân la mare căutare printre cei care doresc să cumpere o proprietate imobiliară în Marea Britanie, scrie The Telegraph. Proprietarii din ziua de azi sunt însă ceva mai practici şi preferă să pună grădina la treabă ca să recupereze cheltuielile cu întreţinerea ei.

    Familia care deţine Hatch House, din Tisbury, comitatul Wiltshire din sud-vestul Angliei, Sir Henry şi Lady Rumbold, şi-a transformat grădina amenajată iniţial în secolul al XVII-lea într-un spaţiu deschis publicului, care ulterior a ajuns să găzduiască spectacole de balet ale Covent Garden Dance Company, devenite între timp un eveniment anual. Pe lângă spectacole, grădina Hatch House mai găzduieşte şi câteva nunţi în fiecare an.

    Proprietarii Gordon Castle din Scoţia au profitat şi ei de grădina lor, lansând până şi o marcă de bere, una de cidru şi una de gemuri şi sosuri. Simpla prezenţă a grădinii nu garantează însă profitul pentru proprietarii care nu o ţin doar pentru ei, ea trebuie îngrijită atent şi studiat în timp ce fructe se pot produce şi ce trebuie făcut ca oamenii să revină la evenimentele organizate în ea, explică David Jacques, proprietarul Sugnall Hall din Staffordshire, de profesie arhitect peisagist.

    Acesta deţine o grădină construită în 1737 şi folosită multă vreme pentru producţia de legume şi fructe destinte consumului de zi cu zi al proprietarilor. Vizitatorii din prezent pot mânca fructe culese din pomii grădinii sau bea suc produs din acestea, pot participa la târguri horticole, nunţi sau chiar festivaluri de jazz. Experţii în astfel de proprietăţi îi dau dreptate, sfătuindu-i pe cei interesaţi de o achiziţie să caute una cu o grădină deja profitabilă, ca să nu-şi mai bată capul.

  • Lacătul care-i face pe hoţi să vomite instant

    O persoană se apropie de o bicicletă cu un fierăstrău electric. Se pregăteşte să taie lacătul, dar este lovit cu un spray care-l face să vomite imediat. Nu est doar un vis al proprietarilor de biciclete, ci un produs numit SkunkLock, pentru care creatorii încearcă să obţină finanţare via indiegogo, informează The Guardian. 3

    “Ne-am săturat de hoţi. Eram cu un prieten când am aflat că bicicleta i-a fost furată. Fusese legată cu două lacăte în valoare de 120 de dolari fiecare”, a declarat Daniel Idzkowski, unul dintre inventatorii SkunkLock.

    Daniel, alături de Yves Perrenoud, a realizat un lacăt în formp de “U” care atunci când este tăiat elimină un gas, formulă proprie, ce-i face pe hoţi să vomite.

    Inventatorii nu au testat produsul într-o situaţie reală, dar a fost testat de ei şi de alţi voluntari. “La un metru distanţă este destul de rău. 99% din oameni vor simţi nevoia să vomite. La 1,5 metru distanţă mirosul este notabil şi reacţia este să te îndepărtezi, iar la trei metri se simte şi mirosul este neplăcut”, au spus ei.

    Lacătul nu este infailibil deoarece poate fi spart fără ca hoţul să fie nevoit să taie metalul unde este înmagazinat gazul, totuşi creatorii susţin că această activitate ar dura cel puţin 30 de minute, fapt care ar atrage atenţia asupra hoţului.

    Inventatorii au strâns până acum 6663 de dolari de la 56 de persoane, adică 33% din suma totală cerută (20.000 de dolari). Tinerii mai au la dispoziţie încă o lună pentru a strânge suma cerută şi a crea teroare în rândul hoţilor.

  • Lacătul care-i face pe hoţi să vomite instant

    O persoană se apropie de o bicicletă cu un fierăstrău electric. Se pregăteşte să taie lacătul, dar este lovit cu un spray care-l face să vomite imediat. Nu est doar un vis al proprietarilor de biciclete, ci un produs numit SkunkLock, pentru care creatorii încearcă să obţină finanţare via indiegogo, informează The Guardian. 3

    “Ne-am săturat de hoţi. Eram cu un prieten când am aflat că bicicleta i-a fost furată. Fusese legată cu două lacăte în valoare de 120 de dolari fiecare”, a declarat Daniel Idzkowski, unul dintre inventatorii SkunkLock.

    Daniel, alături de Yves Perrenoud, a realizat un lacăt în formp de “U” care atunci când este tăiat elimină un gas, formulă proprie, ce-i face pe hoţi să vomite.

    Inventatorii nu au testat produsul într-o situaţie reală, dar a fost testat de ei şi de alţi voluntari. “La un metru distanţă este destul de rău. 99% din oameni vor simţi nevoia să vomite. La 1,5 metru distanţă mirosul este notabil şi reacţia este să te îndepărtezi, iar la trei metri se simte şi mirosul este neplăcut”, au spus ei.

    Lacătul nu este infailibil deoarece poate fi spart fără ca hoţul să fie nevoit să taie metalul unde este înmagazinat gazul, totuşi creatorii susţin că această activitate ar dura cel puţin 30 de minute, fapt care ar atrage atenţia asupra hoţului.

    Inventatorii au strâns până acum 6663 de dolari de la 56 de persoane, adică 33% din suma totală cerută (20.000 de dolari). Tinerii mai au la dispoziţie încă o lună pentru a strânge suma cerută şi a crea teroare în rândul hoţilor.

  • Argo Capital Property investeşte 33 milioane euro pentru extinderea centrului Era Park Iaşi

    Argo Capital Property, unul dintre marii proprietari, operatori şi dezvoltatori de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est, va extinde centrul comercial Era Park din Iaşi cu o suprafaţă închiriabilă de 30.000 de metri pătraţi, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 33 milioane euro.

    Era Park este unul dintre cele mai mari centre comerciale din regiunea de nord-est a României, situat în vestul municipiului Iaşi.

    Era Park Iaşi include în prezent un hipermarket Carrefour, cel mai mare din oraş, un magazin de bricolaj Praktiker, un retailer de articole sportive Decathlon, un magazin Altex, precum şi branduri unice în Iaşi ca Mobexpert, Kare Design, Rovere Mobili si Nobilia care, împreuna cu Jysk, formează Home Centre – o destinaţie completă pentru segmentul „Home&Deco”. Centrul dispune şi de o parcare de 3.500 de locuri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un top care trebuie să fie pe masa oricărui CEO

    Studiul despre unde vor să lucreze studenţii români după terminarea facultăţii, asta dacă rămân în ţară, trebuie să fie discutat continuu de către proprietarii şi directorii companiilor. Dacă vor ca businessul pe care l-au construit să aibă un viitor.

    Acum zece zile, pe piaţa românească a ieşit unul dintre cele mai interesante topuri din acest an: care sunt companiile unde vor să muncească studenţii români. Topul general şi pe domenii a fost realizat de Universum Global, o companie care efectuează de mai mulţi ani acest studiu pe pieţele din vestul Europei. În 2016, au făcut acest studiu pentru prima dată pentru România, luând în considerare răspunsurile a 10.500 de studenţi de la 46 de universităţi, de la 136 de specializări.

    Astfel de studii au mai fost făcute pe piaţă şi de alte companii. Oricum, acest top trebuie să fie pe masa fiecărui antreprenor român, a fiecărui CEO, a fiecărui manager, a fiecărui acţionar semnificativ dintr-o companie. Ca să nu mai spun că acest top trebuie să fie în faţa fiecărui director de HR în fiecare zi pentru a-l visa, şi ziua şi noaptea, timp de 365 de zile, până când apare o nouă ediţie.

    Prezentul şi viitorul unei companii ţin de un asemenea top care arată unde vor studenţii români să se angajeze. Degeaba ai cele mai bune idei într-o companie, ai cele mai bune planuri de afaceri, aprobate şi finanţate de către bancă, dacă cei care vin din spate nu vor să lucreze la tine sau cei care vin poate nu sunt cei mai buni, cei mai talentaţi, cei mai determinaţi şi chiar cei mai inteligenţi. Plus că mulţi studenţi români vor să plece să lucreze în afară.

    Antreprenorii români şi companiile româneşti nu dau aproape deloc importanţă acestor topuri, nici să fie în ele, nici să crească în clasament de-a lungul anilor. În Vest, câştigarea unei poziţii de la un an la altul poate însemna pentru companie posibilitatea de a atrage mai multe talente umane. În prezent, există o luptă la cuţite în America între băncile de investiţii şi companiile din Silicon Valley pentru atragerea noilor talente. Când era boom economic, marile bănci americane erau prima opţiune pentru premianţii de la Harvard, Stanford sau de la celelalte universităţi americane. Să lucrezi la Goldman Sachs sau la JPMorgan, unde de la bun început câştigi 200.000 de dolari pe an, era visul oricui.

    După criză şi după ce Facebook şi Google au devenit mai importante decât băncile, prima opţiune a celor mai buni studenţi este să lucreze la giganţii sau start-up-urile din Silicon Valley, unde locurile de muncă sunt mai cool, hanoracele şi „Converşii“ sunt ţinuta obligatorie, iar ideile şi proiectele sunt discutate în celebrele cafeterii. Acum băncile de investiţii preiau ceea ce rămâne neangajat în Silicon Valley.

    În România, studenţii vor să lucreze pentru Apple, Google şi BMW, ca top trei, toate branduri internaţionale. Dintre companiile româneşti, studenţii români au bifat Dacia, OMV Petrom şi Banca Transilvania. Opţiunea studenţilor români nu cred că este întâmplătoare. Apple, Google şi BMW sunt branduri de top, iar să lucrezi acolo ţine de statut şi de modul în care te prezinţi în faţa prietenilor. Este ceva să spui la bere că lucrezi la BMW, chiar şi vânzător într-un showroom, şi altceva că lucrezi la Rădăcini, unul dintre cei mai importanţi dealeri auto. De asemenea, dacă spui că lucrezi în fabrică la BMW sau la Mercedes, este altceva decât dacă eşti la Dacia sau Renault.

    Ca să nu mai vorbim de Apple şi Google. Cu toate că eşti unul dintre cei 100.000 de angajaţi ai celebrelor branduri, acest lucru contează mult mai mult decât un salariu mai mare şi o poziţie mai bună, de pildă, la Allview în Braşov. Companiile româneşti se plâng că nu găsesc angajaţi, că nimeni nu mai vine să muncească şi dacă vine cineva, este slab pregătit, pleacă devreme acasă şi cere salariu de la 1.000 de euro în sus; fără să ştie nimic, are pretenţii mari.

    Prezenţa sau nu într-un asemenea top, indiferent de poziţie, ţine de o strategie pe care trebuie să o ai zi de zi de a asigura directorilor şi până la urmă acţionarului forţă de muncă talentată care să-şi dorească să vină la job şi să „mişte“ proiectele. Pentru acest lucru, companiile şi directorii trebuie să fie prezenţi zilnic, să comunice cu studenţii, cu publicul, cu clienţii lor, să schimbe interioarele din companii, să aducă culoare, să-şi îmbunătăţească imaginea publică, să-şi dezvăluie salariile pentru a atrage atenţia studenţilor.

    Nu te poţi bate cu Apple, Google, Oracle, IBM, Samsung, BMW sau Mercedes, cu brandurile lor, de care au grijă de ani de zile, dar te poţi bate cu alte arme, de gherilă, în privinţa comunicării, în privinţa nivelului de salarizare, în privinţa proiectelor pe care studenţii le pot face.

    Acest lucru nu cade numai în responsabilitatea celor de la resurse umane, ci în primul rând în responsabilitatea CEO-ului companiei şi acţionarului. Ei trebuie să urmărească zi de zi cum este percepută compania în spaţiul public, pe Facebook, pe Google, în locurile unde sunt prezenţi studenţii.

    Când proprietarii unor companii se plâng că nu are cine să le conducă businessul, ar trebui să se gândească ce au făcut ani de zile pentru a atrage talentele, pentru a descoperi noi oameni, pentru a-i pregăti să fie lideri, pentru a-i învăţa la faţa locului cum se conduce o companie. Cei mai mulţi dintre proprietarii români nu şi-au bătut capul cu acest lucru, pe ideea că „sunt 100 ca tine care aşteaptă la uşă să fie directori“. Până să fie „100 la uşă“, ar trebui să vadă dacă firma şi brandul lor se află în topul preferinţelor studenţilor, ale oamenilor din piaţă, ale celor din concurenţă de a lucra pentru ei.

  • Cel mai cunoscut club de noapte din lume a fost scos la vânzare

    Lanţul de cluburi Pacha, care include şi celebra locaţie din Ibiza, a fost scos la vânzare pentru suma de 500 de milioane de euro. Preţul ia în calcul toate cluburile Pacha precum şi taxele de franciză pentru acestea.

    Motivul din spatele vânzării, scrie Dj MAG, ar fi antipatia dintre fondatorul Ricardo Urgell şi familia Matutes, proprietarii Ushuaia, un alt lanţ de cluburi extrem de popular.

    Cunoscută pentru viaţa de noapte extrem de agitată, Ibiza se pregăteşte în 2016 pentru închiderea altui spaţiu legendar, Space Ibiza, care va organiza pe 2 octombrie ultima petrecere din istoria sa.