BusinessMagazin

Tag: prieteni

  • Tânărul care dormea în parc şi la Starbucks a ajuns milionar şi investeşte în zeci de companii

    Un tânăr nevoit să îşi întrerupă cariera sportivă din cauza unui accident a trăit aproape un an dormind în parc, pe canapelele prietenilor sau în cafenele. A învăţat să scrie cod şi, în cele din urmă, startup-ul creat de el s-a transformat într-un business de milioane de dolari.  

    Ali Hamed s-a înscris la Universitatea Cornwell pentru a juca baseball, dar şi-a fracturat spatele într-un joc şi a fost nevoit să renunţe la sport. În perioada de recuperare, a învăţat să scrie cod şi a creat un site care sumariza ştiri. Startup-ul nu a avut succes, prin urmare a trecut la următoarea afacere: CoVenture, prin care construia software pentru companii mici în schimbul unui procent din acţiunile acestora.

    În perioada în care a construit afacerea, a trebuit să se mute aproape de tot în oraşul New York. Timp de şapte luni a fost practic un om al străzii în New York, alternând între a sta pe canapeaua prietenilor lui şi dormind în cafenele Starbucks sau în Union Square Park.

    În CoVenture, Ali Hamed a  angajat 40 dezvoltatori şi designeri web pentru a crea soluţii tehnice pentru companii care nu au un background tehnic. Prin afacerea lui, construieşte software care valorează 30.000 de dolari în schimbul a 5%  din acţiunile fiecărei companii.

    Afacerea s-a dovedit a fi extrem de profitabilă: în 2013,  CoVenture  a lucrat cu şase start-upuri, cu venituri care au totalizat 10 milioane de dolari.

    În prezent, Hamed este în ultimul an la Universitatea Cornwell, dar îşi petrece mare parte din săptămână în New York City. Şi-a permis între timp să îşi cumpere propriul apartament în oraş.

  • S-a săturat să lucreze în benzinărie şi acum munceşte de acasă. La 21 de ani, vinde de un milion de dolari din faţa calculatorului

    Acum un an, Ben Cardwell (21 de ani), lucra part-time la o benzinărie şi încerca să îşi termine studiile. Astăzi, are o afacere pe Facebook care a generat în ultimele trei luni peste un milion de dolari în vânzări.

    Cardwell şi-a început afacerea vânzând haine şi electronice online pe TradeMe, versiunea din Noua Zeelandă a e-Bay. Lucrurile se mişcau însă extrem de greu, aşa că a realizat o pagină pe Facebook pentru a arăta prietenilor hainele pe care le vindea, relatează BusinessInsider.com. După câteva săptămâni, a primit un mail de la cineva care lucra pentru Facebook şi care îi recomanda să încerce serviciul de publicitate al site-ului. El a primit, cadou, un voucher de 50 de dolari.

    În acea noapte, Ben Cardwell a vândut produse de 800 de dolari, şi a înţeles că se află pe drumul cel bun. În august 2013, el a început să se concentreze tot mai mult pe pagina de Facebook, pe care a numit-o Deal Man: un site global de reduceri la haine, specializat în produse pentru bărbaţi.

    Fără să cumpere reclame, Deal Man a ajuns la peste 100.000 de fani şi vânzări ce depăşeau 100.000 de dolari lunar. La sfârşitul anului, însă, Facebook a schimbat algoritmul în care postările erau prezentate fanilor, obligând comercianţii să plătească pentru a-şi afişa produsele. Cardwell s-a adaptat la situaţie şi a început să cumpere publicitate pe reţeaua socială, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Din decembrie şi până acum, Deal Man a generat vânzări de peste 1 milion de dolari.

  • A construit cu doi prieteni la Bucureşti o afacere de aproape un milion de euro pe an: “Dacă nu rămâneam împreună nu am fi reuşit”

    Sorin Stratulat povesteşte râzând că, după ce a absolvit facultatea de marketing din Braşov, a înţeles repede că, deşi fusese un student „silitor”, trebuie să facă altceva în viaţă. S-a înscris la un curs la „Igiena„, reţeaua naţională de saloane de înfrumuseţare deţinută anterior de stat. Acolo a învăţat meserie timp de doi ani, după care a plecat din România să lucreze pe un vas de croazieră în SUA şi în Caraibe, unde tundea şi coafa turişti: „Acolo mi-am dat seama de dimensiunea acestui business. Până atunci nu înţelegeam că poate deveni o industrie”. Cele două lecţii învăţate în anul petrecut departe de ţară au fost să ştie să respecte timpul clientului şi să zâmbească mereu.

    Proiectul Beauty District a luat naştere în 2008 când Sorin Stratulat, alături de Cătălina Stoica şi Alex Abagiu, au decis să înfiinţeze un salon care să ofere servicii de coafură, machiaj şi manichiură/pedichiură – „rareori găseşti locuri în care să le ai pe toate trei la un loc„. După mai mulţi ani în care a lucrat în saloanele Getei Voinea, proprietara lanţului de saloane de înfrumuseţare cu acelaşi nume, a decis, în urma unor neînţelegeri şi după principiul „un şut în fund, un pas înainte„, să înceapă un proiect separat alături de cei doi prieteni pe care îi cunoştea din industrie. „Am pornit cu 50.000 de euro, însemnând închirirea spaţiului şi echipament, pentru că nu eram în punctul în care să avem foarte mulţi bani”. Au închiriat 250 mp în zona parcului Herăstrău pentru 3.800 de euro lunar, sumă care a mai scăzut în prezent.

    Nu regretă că nu a început singur pentru că, privind înspre concurenţa de la acea vreme, ideea lor era „inovatoare„ şi a fost bine primită pe piaţă. Ca să evite riscul unor certuri, au decis să separe conturile de încasare în trei societăţi separate – „a fost măsura noastră de siguranţă, însă acum vrem să unificăm businessul, după ce ne-am lovit împreună de toate situaţiile posibile”.

    Primii clienţi au venit graţie renumelui lui Alex Abagiu, un nume cunoscut între make-up artiştii din România. Abagiu a câştigat mai multe premii în industria frumuseţii, culminând cu editorialul publicat de revista americană Makeup Artist Magazine, care l-a nominalizat ca fiind unul dintre cei mai buni specialişti din Europa, şi a semnat campanii publicitare pentru Victoria’s Secret, Vogue USA şi Elle. „Asta a determinat din start un aflux de clienţi care au venit pentru machiaj, dar care s-au îndreptat şi către serviciile de coafură şi manichiură-pedichiură. Am început să facem profit după un an şi jumătate, moment în care am încetat să mai aducem bani de acasă.„ În prezent, trei sferturi din clientelă folosesc toate cele trei segmente ale businessului, valoarea bonului mediu fiind estimată la 300 de lei. Cumulat, cei trei au obţinut venituri de 630.000 de euro în anul fiscal 2012.

    CONTINUAREA ÎN PAGINA A DOUA

  • Ce vedem la cinema: “Burlaci întârziaţi” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Billy (Michael Douglas), Paddy (Robert De Niro), Archie (Morgan Freeman) şi Sam (Kevin Kline) sunt cei mai buni prieteni încă din copilărie. Atunci când Billy, burlacul convins al grupului, o cere în sfârşit în căsătorie pe prietena sa, cei patru pleacă spre Las Vegas, hotărâţi să se distreze şi să îşi amintească de vremurile trecute.

    Ajunşi la destinaţie însă, cei patru îşi dau seama că viaţa i-a schimbat mai mult decât se aşteptau în tinereţe şi sunt nevoiţi să îşi regândească priorităţile.  

    Ce vedem la cinema: “Burlaci întârziaţi” (VIDEO)

    Un film distribuit de MediaPro Distribution, “Burlaci întârziaţi” are premiera pe 20 decembrie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Twins (Ploieşti), Cinema Glendale (Bucureşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Studio (Bucureşti), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).

     

  • Ponta: China are nevoie de prieteni politici pe termen lung, de încredere, şi de parteneri comerciali

     El a arătat totodată că şi China are nevoie, de asemenea, de o Europă puternică, de un partener puternic pe scena mondială, şi că, cu cât mai puternică este Europa, cu atât va fi mai bine pentru China şi pentru restul lumii.

    “Însă, trebuie să spun astăzi, aici, foarte clar: Europa poate fi puternică doar dacă toate ţările din Europa se dezvoltă din punct de vedere economic suficient de rapid pentru a creşte standardele de trai, infrastructura şi serviciile sociale, iar Europa poate fi puternică doar dacă toate ţările prezente astăzi aici, chiar dacă nu sunt încă membre ale UE, se pot integra în acest program cât mai rapid. UE care include ţările noastre, însă şi alte ţări precum Republica Moldova, Turcia, Ucraina şi, astfel, această regiune poate fi un actor global de care lumea are nevoie”, a spus Ponta la deschiderea Forumului Economic şi Comercial China – Europa Centrală şi de Est.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mircea Diaconu: Geo Saizescu era un prieten, un om cald şi blând

     “Un om care ne-a părăsit… şi faptul că a fost şi unul dintre regizorii noştri şi nu numai, şi prietenii noştri. Cam asta este, de fapt, până la urmă, caracteristica principală a lui Saizescu. El era un prieten, era un om cald, un om bun, chiar un prieten şi, din păcate, publicul care, în general, percepe dispariţia destul de importantă a actorilor, a oamenilor de artă, în ultima vreme parcă mai mult ca niciodată, cred că au dreptate. Se duc, se duc şi parcă nu vine destul din urmă”, a declarat Diaconu pentru MEDIAFAX.

    Acesta a adăugat că a fost apropiat de cineast, jucând alături de Geo Saizescu în filmul “Buletin de Bucureşti” (1982), de Virgil Calotescu. “Am fost apropiaţi, ne-am văzut în toate împrejurările, un prieten chiar dacă vârsta era mai înaintată. A fost un grup de oameni care chiar am fost foarte apropiaţi, chiar dacă vârstele erau diferite şi, din păcate, puţini mai trăiesc din acel grup de oameni de generaţia lor, din păcate prea puţini mai trăiesc”, a adăugat acesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capitalistul săptămânii: Ingvar Kamprad

    Kamprad a crescut la o fermă din satul suedez Agunnaryd. Încă din copilărie s-a arătat înzestrat cu un simţ dezvoltat al afacerilor, prima dintre acestea fiind vânzarea de chibrituri. A continuat apoi comerţul cu stilouri, felicitări de Crăciun şi peşte. A pus piatra de temelie pentru IKEA în 1943, când avea doar 17 ani, odată cu o sumă de bani primită de la tatăl lui pentru rezultatele bune de la şcoală. A fondat IKEA, prin intermediul căreia a început să vândă bunuri de consum: pixuri, portmonee, rame de tablou, feţe de masă, ceasuri, chibrituri, bijuterii, ciorapi din nailon. Acronimul IKEA vine de la numele lui (Ingvar Kamprad), numele fermei unde s-a născut, Elmtaryd, şi localitatea în care a crescut, Agunnaryd. Cinci ani mai târziu, afacerea s-a extins şi a început să includă şi vânzarea de mobilă.

    Până în 1950, toate celelalte produse au fost înlăturate din catalogul Ikea. Presat de competiţie, Kamprad a luat hotărârea deschiderii unui showroom în 1953, în Almhult. Ideea de asamblare a mobilei de către clienţi i-a venit pentru a reduce costurile de depozitare şi de transport. Primul depozit de retail a fost deschis în Stockholm în 1965, iar în mai puţin de două decenii magazinul s-a extins în 115 de locaţii din 25 de ţări. Potrivit săptămânalului suedez Veckans Affärer, Kamprad ar fi cel mai bogat om din lume, informaţie bazată pe presupunerea că ar fi deţinătorul întregii companii, o ipoteză pe care atât IKEA, cât şi familia Kamprad o resping. Ingvar Kamprad ar deţine o parte mică din afacere, restul revenind Fundaţiei INGKA Stichting şi INGKA Holding, ca parte a unei scheme favorabile de impozitare.

    În pofida faptului că este una dintre cele mai bogate persoane din lume, Kamprad este caracterizat drept foarte econom. Potrivit unui interviu acordat unei televiziuni olandeze, Kamprad conduce un Volvo din 1993, zboară doar la clasa economică şi îşi încurajează angajaţii să scrie pe ambele foi ale unei file de hârtie, reciclează plicuri de ceai şi colectează pacheţelele cu sare şi piper oferite la unele restaurante. Kamprad şi-a explicat principiile în cartea „Testamentul unui distribuitor de mobilă„, în care scria: „Nu avem nevoie de maşini opulente, titluri impresionante, uniforme sau alte simboluri care să exprime statutul. Ne bazăm pe propria putere şi voinţă„. Totuşi, el rămâne unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, clasat pe locul cinci în indexul milionarilor realizat de Bloomberg. Deţine o  vilă în Elveţia, o proprietate în Suedia şi o vie în Provence, Franţa. În plus, a condus un Porsche timp de mai mulţi ani. În iunie 2013, la 87 de ani, a demisionat din consiliul director al IKEA Holding SA.

    CEO-ul companiei este, de la 1 septembrie, Peter Agnefjäll, care a preluat şi funcţia de preşedinte al grupului. În prezent există 303 magazine ale IKEA Group în 26 de ţări. Compania are 139.000 angajaţi şi a avut 690 milioane de vizitatori în anul financiar 2012.

  • Capitalistul săptămânii: WILLIAM LEVER

    Cea mai mare companie britanică şi prima multinaţională modernă are o istorie bogată, care începe în 1930, după fuziunea dintre Lever Brothers şi Margarine Unine. Temelia acesteia a fost pusă în anii 1800, odată cu fondarea companiei Lever Brothers, datorită iniţiativei lui William Lever, cunoscut şi drept Lordul Leverhulme. Lever s-a născut în Bolton, Anglia, într-o familie care avea o băcănie. A renunţat la şcoală la 16 ani şi a început să lucreze în cadrul băcăniei, iar după cinci ani a devenit partenerul tatălui lui. Din dorinţa de a-şi diversifica activităţile, cumpără în 1885 împreună cu fratele lui o companie producătoare de săpun din Warrington, Anglia, devenită Lever Brothers. Cei doi fac un parteneriat cu William Hough Watson, un chimist din oraşul natal. El revoluţionează modul de producere a săpunului prin folosirea uleiului de palmier şi a glicerinei.

    Datorită abilităţilor de marketing ale lui William Lever, săpunul lor ajunge să fie vândut în 134 de ţări în mai puţin de un deceniu de la lansare. Până în 1888, au produs 450 de tone de săpun. Datorită extinderii afacerii, cumpără un teren în Cheshire şi construieşte acolo, între 1888 şi 1914, un sat pentru angajaţi. A deschis şcoli pentru 500 de elevi, iar pentru femei a creat cursuri de gătit, croitorie şi stenografie. Până în 1909, în Port Sunlight – cum a numit aşezarea – existau 700 de locuinţe, o sală de concert şi un teatru, o bibliotecă şi o piscină în aer liber. Chiriile reprezentau salariul pe o săptămână al muncitorilor. Port Sunlight a fost creat pe baza principiului că sănătatea şi fericirea angajaţilor vor asigura şi productivitatea companiei, dar existau şi reguli stricte prin care, dacă un muncitor îşi pierdea locul de muncă, era evacuat.

    La începutul anilor 1900, Lever folosea ulei de palmier produs în coloniile britanice din Africa. A început să aibă dificultăţi în obţinerea concesiunilor de plantaţii, prin urmare a început să caute alte colonii. În 1911, Lever a vizitat Congoul belgian pentru avantajul unei forţe de muncă ieftine şi al concesiunilor de ulei de palmier. Atitudinea lui faţă de congolezi a fost una rasistă după standardele zilei de azi, iar lucrătorii de pe plantaţii făceau muncă forţată, potrivit unor informaţii din cartea „Lord Leverhulme’s Ghosts: Colonial Exploitation in the Congo„ (Fantomele Lordului Leverhulme: exploatarea colonială din Congo) de Jules Marchal. Autorul acesteia scria: „Leverhulme a creat un regat privat bazat pe sistemul belgian de muncă forţată, un program care a redus la jumătate populaţia din Congo şi a fost responsabil de mai mulţi morţi decât holocaustul nazist”.

    În Marea Britanie, este un binefăcător pentru mulţi, mai ales în oraşul natal, unde a construit cel mai mare parc, donat de el în 1914. Începând cu 1918, cheltuieşte circa un milion de lire sterline pentru amenajarea Insulei Lewis, aflată pe coasta vestică a Scoţiei, dar opoziţia localnicilor îl opreşte să îşi ducă la capăt viziunea. După ce se întoarce dintr-o călătorie în Africa, se îmbolnăveşte de pneumonie şi moare. Până în 1930, angajase 250.000 de oameni şi, în termeni de valoare a pieţei, compania sa este cea mai mare din Marea Britanie.

  • Capitalistul săptămânii: Steve Wozniak

    La 1 aprilie 1976, Jobs şi Wozniak au înfiinţat Apple Computer. Apple I era un calculator cu un microprocesor de 25 de dolari şi un ecran de 40 de caractere lăţime şi 24 de rânduri înălţime. Nu avea carcasă, sursă de alimentare, tastatură sau afişaj; acestea trebuiau furnizate de utilizator. Wozniak spunea recent că Jobs a devenit conştient mai târziu despre cât de valoroase erau computerele create de prietenul său.

    În plus, menţionează cofondatorul Apple la 37 de ani de la lansarea acesteia, el a fost cel care, atunci când Apple a decis să nu le ofere nicio recompensă foştilor colaboratori care au avut un aport în dezvoltarea companiei, le-a oferit părţi din acţiunile proprii. Pe lângă proiectarea hardware-ului, Wozniak a scris mare parte din software-ul furnizat iniţial cu Apple.

    A scris un interpretor de limbaj de programare, un set de instrucţiuni pentru un procesor virtual pe 16 biţi şi un joc care a reprezentat motivul adăugării funcţiei de sunet la calculator, dar şi codul necesar pentru controlul unităţii de disc. Nedespărţiţi pentru o vreme, cei doi au
    început să aibă tot mai multe neînţelegeri din momentul când Jobs a început să transforme principiile antreprenoriale după care conducea compania în reguli corporatiste.

    Contractul încheiat între Steve Jobs, Stephen Wozniak şi Ronald Wayne pentru înfiinţarea, în 1976, a companiei Apple a fost cumpărat la licitaţie cu 1,59 de milioane de dolari. Conform BBC, preţul cerut de casa de licitaţii Sotheby a fost depăşit de 15 ori. Wozniak şi-a încheiat definitiv activitatea la Apple în februarie 1987, la 12 ani după înfiinţarea companiei, dar a rămas oficial angajat şi continuă să deţină acţiuni.

  • Afaceri care au început pe un banal şerveţel de hârtie

    PUŢINĂ LUME ŞTIE, DE EXEMPLU, CĂ POVESTEA AUTOMOBILULUI LOGAN ÎNCEPE PE UN ŞERVEŢEL. În 1997 Louis Schweizer, pe atunci CEO al Renault, a vizitat Rusia. Acolo a descoperit Lada, maşina rusească ce costa 6.000 de dolari şi care se vindea mult mai bine decât mai elegantele şi mai dotatele Renault, care costau dublu sau peste. Lada era o maşină învechită, iar Schweizer spune că i s-a părut inacceptabil faptul că tehnica modernă nu permite fabricarea unei maşini bune la preţul de 6.000 de dolari.

    El a scris pe un şerveţel, în avion, în drum spre Paris, specificaţiile de bază care să stea la baza unei maşini ieftine – modernă, fiabilă, accesibilă – şi a adăugat că restul se negociază. Şerveţelul cu cerinţele a ajuns la Gerard Detourbet, manager în divizia de cercetare-dezvoltare, care a primit misiunea de a construi maşina de 6.000 de dolari.

    În continuare povestea este cunoscută: ingineri din Franţa şi România, sub supravegherea lui Detourbet, au proiectat o maşină de la zero, cu mai puţine componente decât un automobil tipic Renault, cu o arhitectură simplă, dar spaţioasă. De la şerveţelul lui Schweizer îşi au originea oglinzile simetrice, care pot fi folosite pe orice parte a maşinii, parbrizul mai plat pentru reducerea costurilor şi diminuarea potenţialelor defecte sau tabloul de bord care putea fi turnat dintr-o bucată, elemente care au contribuit la reducerea costurilor şi la scăderea consumului de materii prime. Iar Logan s-a transformat într-o poveste de succes nu numai pe pieţele mai sărace, cărora le era iniţial destinată, ci şi pe pieţe mai bogate, dar care au simţit atingerea crizei economice.

    O poveste bună
    În 1966, un avocat pe nume Herb Kelleher şi un fost bancher şi pilot pe nume Rollin King, proprietarul
    unei linii aeriene micuţe, au băut ceva într-un bar din San Antonio. Au tot vorbit de una şi de alta, iar conversaţia a dus la ideea unei linii aeriene care să furnizeze zboruri low cost pe continentul american. Cei doi au trasat rutele (un triunghi care lega cele trei mai oraşe din Texas, Dallas, Huston şi San Antonio) şi ideile pe un şerveţel; privindu-l, Kelleher a exclamat: „Rollin, e o nebunie, s-o facem!„. Şi aşa a apărut Southwest Airline. Sau cel puţin aşa este legenda, pentru că în 2007, într-un interviu pentru The Dallas Morning News, Rollin King a admis că povestea cu şerveţelul este una dată naibii de bună, dar că nu este adevărată.

    Focus de CEO
    La scurt timp după ce a fost numit CEO al General Electric, Jack Welch a folosit şerveţelul de sub pahar pentru a-i explica soţiei viziunea sa despre companie; a trasat trei cercuri care se intersectau pentru a demonstra cele trei zone care îl interesau în mod deosebit: activitatea de bază, sectorul tehnologic şi serviciile. Businessurile care nu intrau în cele trei categorii urmau a fi vândute sau închise. Respectiva strategie, alături de alte câteva principii sănătoase l-au transformat pe Welch într-unul dintre cei mai admiraţi CEO ai lumii.