Tag: presa

  • ESOP: Anul 2018 aduce chirii mai echilibrate pentru birourile noi din principalii poli de business ai Bucureştiului

    Potrivit reprezentanţilor comapniei, dacă în urmă cu cinci ani, chiriile spaţiilor de birouri noi, de clasă A din polul de business Barbu Văcărescu – Aviaţiei – Dimitrie Pompeiu porneau de la 16 euro/mp/lună şi ajungeau la 17 euro/mp/lună, acum încep de la  14,5 euro/mp/lună şi ajung la 17,5 euro/mp/lună, fiind apropiate la limită inferioară de cele din polul de business Orhideea – Grozăveşti – Politehnică, unde chiriile sunt de 13,00-14,5 euro/mp/lună.

    În Zona Expoziţiei au fost anunţate în ultimele luni mai multe proiecte de anvergură, astfel încât se conturează un nou pol de business  in zona Expoziţiei – Piaţa Presei Libere, care se poziţionează ca nivel al chiriilor între polul Barbu Văcărescu – Aviaţiei – Dimitrie Pompeiu şi polul Orhideea – Grozăveşti – Politehnică cu valori de 14,5-16,5 euro/mp/lună.

    „În 2017, marile proiecte de birouri în construcţie s-au concentrat în principalii poli de birouri din Bucureşti, numărul lor mărindu-se, de la doi, la cinci poli de business. În paralel cu dezvoltarea zonelor din centru-nord şi Victoriei- Aviatorilor, s-a consolidat polul din centru-vest, s-a deschis polul Unirii – Timpuri Noi şi s-a anunţat un nou pol de birouri în zona Expoziţiei – Piaţa Presei Libere.

    Clădirile de birouri de clasă A, cu numeroase facilităţi, aflate în lucru în principalii poli de birouri din Bucureşti, vor livra o suprafaţă estimată de peste 600.000 mp în perioada 2018-2021 şi vor atrage marile companii din România, o parte dintre acestea – precum IBM, BCR, ING, Bitdefender, Amazon etc având deja semnate contracte de pre-închiriere.
    Chiriile la spaţiile de birouri de clasă A din cei cinci poli de birouri se situează acum la un nivel cuprins între 13 şi 18 euro/mp/lună, in funcţie de zonă şi facilităţile oferite.
    Spaţiile de birouri din clădirile existente vor fi eliberate treptat de marii chiriaşi şi vor face loc chiriaşilor de talie medie, cu bugete de 8-12 euro/mp/lună, care vor avea astfel acces la clădiri de birouri de calitate, în locaţii bune”, spune Alexandru Petrescu Managing Partner la ESOP Consulting – CORFAC International.

    Cele mai importante evenimente ale pieţei de birouri în 2017 au fost inaugurarea primelor faze ale proiectelor Timpuri Noi Square (care a deschis un nou pol de business în Capitală, Unirii-Timpuri Noi) şi The Bridge (care dă startul livrărilor de spaţii de clasă A în zona Orhideea-Grozăveşti-Politehnică).

    În 2018-2019, sunt aşteptate mult mai multe livrări de clădiri noi de clasă superioară în toţi cei cinci poli de birouri, cea mai mare activitate urmând a o avea polii din centru-vest şi Expoziţiei.

    Printre marile proiecte de birouri care vor livra spaţii noi de birouri de clasă A în 2018-2019 se numără:
    –    Campus 6, Bucharest Business Garden, The Bridge II, Orhideea Towers, The Light, AFI Tech Park, în polul de business din Orhideelor – Grozăveşti – Politehnică – Vladimirescu;
    –    Equilibrum, Globalworth Campus, Oregon Park în polul de business din Barbu Văcărescu-Aviaţiei-Dimitrie Pompeiu;
    –    Expo Business Park, City Rose Park în polul de business din Bd Expoziţiei – Piaţa Presei Libere;
    –    Unirii View, Day Tower, Timpuri Noi Square, în polul de business din Unirii – Timpuri Noi
    –    The Mark,  D’OR Business Center, în polul de business din Piaţa Victoriei – Charles de Gaulle-Dorobanţi.

    „Evoluţia chiriilor în principalii poli de birouri în 2018-2019 va depinde de ritmul livrărilor şi de dinamica creşterii afacerilor sşi a numărului de angajaţi ai marilor companii din Bucureşti. Estimăm că va exista o tendinţă de egalizare a chiriei medii în principalii poli de business din Bucureşti (Orhideelor-Politehnică, Pompeiu-Barbu-Văcărescu, Expoziţiei-Piaţa Presei Libere, Unirii-Timpuri Noi), în care vor fi cele mai multe livrări în următorii doi ani. Considerăm că perioada 2018-2019 reprezintă una dintre cele mai favorabile perioade de după declanşarea crizei financiare din 2008, pentru companiile care doresc să-şi securizeze sedii noi la un raport calitate preţ competitiv, prin semnarea de contracte de pre-închiriere înainte de momentul livrării clădirilor”, completează Alexandru Petrescu

    ESOP este o companie de consultanţă imobiliare ce lucrează de 15 ani în piaţa birourilor si pe piaţa rezidenţială. Începand cu 2013, ESOP activează în asociere cu CORFAC International – Corporate Facility Advisors – o alianţă de companii imobiliare antreprenoriale angajate să ofere servicii de calitate la nivel local, naţional şi international. CORFAC International oferă servicii imobiliare cu o acoperire în 61 de locaţii din America de Nord şi în peste 24  in alte  ţări pe plan international. În cifre – peste 8.500 de tranzacţii anual, cuprinzând 55 mil mp şi evaluate la peste 5,2 miliarde de dolari.
     

  • Preşedintele sârb: Serbia nu are în plan să adere la NATO

    “Serbia se află pe calea europeană, însă diferenţa dintre Serbia şi alte ţări din regiune este că Serbia nu vrea să adere la NATO”, a afirmat Aleksandar Vucic, adăugând că în urmă cu zece zile a făcut aceeaşi declaraţie în faţa celor 29 de membri ai alianţei, la Bruxelles.

    “Serbia îşi va menţine neutralitatea. Asta este politica ei şi va continua să fie”, a mai menţionat preşedintele sârb.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atelierele Pegas deschid al cincilea magazin în urma unei investiţii de 40.000 de euro

    “Atelierele Pegas se extind în ţară alături de partenerii noştri de la NEPI, aşadar era firesc pentru noi să deschidem magazin în cel mai nou centru comercial din ţară. Râmnicu Vâlcea reprezintă o piaţă importantă pentru noi, care acum se concretizează într-un spaţiu generos de 200 mp. De asemenea, magazinul din Râmnicu Vâlcea are toată gama de produse Pegas, de la clasicele biciclete la cele mai noi inovaţii Pegas cum sunt bicicletele şi vehiculele electrice, pe care le veţi găsi la preţuri cu discount foarte mare doar pe perioada deschiderii Shopping City Râmnicu Vâlcea” spune Andrei Botescu, cofondator Atelierele Pegas.

    Magazinul din Râmnicu Vâlcea este al treilea mono store deschis de Atelierele Pegas în 2017, după cel din Shopping City Timişoara şi cel din Afi Cotroceni Bucureşti. Pentru 2018, Pegas continuă expansiunea cu cel puţin cinci magazine proprii şi lansarea francizei Pegas atât în ţară, cât şi în străinătate.

    Povestea Pegas a început cu un cadru de bicicletă construit într-o fabrică de armament, la Zărneşti. Designul era inspirat de muscle bike-urile americane şi britanice, care la rândul lor imitau stilul unei motociclete chopper. Silueta Pegasului, cu şa lungă şi coarne, a fost pentru mii de copii din România comunistă definiţia cuvântului „bicicletă”, devenind mai târziu un obiect cult. După ’89 Pegas a dispărut. 20 de ani mai târziu, un proiect independent a readus marca Pegas şi vechea bicicletă, într-o nouă formă, încercând să ne aliniem tuturor cerinţelor pieţei locale, dar şi trendurilor internaţionale, prezentând acum biciclete şi vehicule pentru întreaga familie şi pentru toate gusturile.

    În acest moment, Atelierele Pegas se extind în ţară prin magazinele proprii şi totodată utilizând în continuare şi reţeaua naţională de distribuţie creată cu parteneri din fiecare oraş din România.

    În octombrie 2015 proiectul Pegas a intrat în  parteneriat cu Network One Distribution, parteneriat prin care îşi va accelera dezvoltarea la nivel naţional şi internaţional. În urmatorii trei ani, Atelierele Pegas ţintesc o creştere de zece ori a volumului de biciclete, până la 25.000 de bucăţi anual şi o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.

     

  • Grupul Eurolines a bifat anul acesta o creştere de 20% faţă de anul anterior, până la 150 mil. euro

    Cifra de vânzări a Grupului Eurolines, alcătuit din 22 de companii, s-a majorat în 2017 cu 20 % şi a ajuns la 150 milioane euro, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companii.

    Vânzările de pachete turistice ale reţelelor TUI TravelCenter şi Eurolines s-au majorat cu 50 % faţă de 2016. Pentru TUI TravelCenter, creşterea vine în special din majorarea vânzărilor pentru destinaţiile din zona mediteraneană (Grecia, Turcia, Spania, Cipru, Malta) şi pentru cele exotice. Destinaţii exotice precum Thailanda (cu un avans al vânzărilor de peste 100%), Maldive, Rep. Dominicană, Mexic, Sri Lanka şi Tanzania sunt tot mai căutate de către români pentru că sunt din ce în ce mai accesibile. Preţurile au scăzut faţă de acum 7-8 ani, puterea de cumpărare şi disponibilitatea românilor de a călători tot mai departe sunt mai mari. De exemplu, preţul pachetelor pentru Krabi, Thailanda, porneşte de la 559 euro/pers (avion, cazare la hotel 3 stele, mic dejun şi transfer), tarif comparabil cu cel pentru o vacanţă în Grecia.

    Nova Travel, tour-operatorul Grupului Eurolines, a avut în 2017 o cifră de vânzări de 12 milioane de euro, în creştere cu 14 % faţă de nivelul din 2016. Nova Travel a organizat în sezonul estival 2017 curse charter marca TUI către cele mai iubite destinaţii estivale, respectiv către Grecia (insulele Creta, Rodos, Corfu, Santorini şi Zakynthos), Turcia (Antalya) şi Spania (insulele Tenerife, Mallorca). A organizat până la 23 de plecări pe săptămână din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. În luna mai 2017, Nova Travel a încheiat o poliţă de asigurare în caz de insolvenţă/faliment în valoare de 150.000 USD, triplând benevol suma minimă prevăzută de lege.

    Danubius Travel, tour-operatorul Grupului Eurolines din Constanţa, a avut o creştere de aprox. 45% a cifrei de vânzări în anul 2017, comparativ cu anul 2016, depăşind nivelul de 20 milioane euro. Danubius Travel a lansat Cruise-Link, o platformă de rezervări în timp real a croazierelor destinată exclusiv partenerilor B2B. Practic, Cruise-Link integrează itinerariile marilor linii de croazieră (momentan 14 la număr, din care MSC, NCL, COSTA, PULLAMANTUR, ROYAL CARIBBEAN, etc) şi oferă atât accesul instantaneu la sistemele operatorilor de croaziere cât şi suportul 24/7, în limba română.

    Green Village Resort din Sfântu Gheorghe, Delta Dunarii va încheia anul 2017 cu o cifră de vânzări de aprox. 2,2 milioane euro, cu 22 % mai mare faţă de anul precedent. Numărul de turişti români şi străini care au vizitat Green Village Resort a crescut în 2017 cu 10 % comparativ cu 2016, la peste 11.000 persoane.

    În ceea ce priveşte anul 2018, reprezentanţii Eurolines spun că îşi păstrează concentrarea pe invesţiile în tehnologie şi digitalizare prin dezvoltarea platformelor sistemelor de rezervări, invesţitii într-un sistem CRM, automatizarea proceselor interne şi prin continuarea invesţiilor masive în siteul www.tui-travelcenter.ro.

    TUI TravelCenter are ca obiectiv creşterea calităţii serviciilor de consultanţă în agenţii prin implementarea unui nou sistem de gestiune a relaţiei cu clienţii care să permită o mai bună analiză a datelor despre turişti şi preferinţele lor de vacanţă.

    De asemenea, si-a propus creşterea ponderii vânzărilor on-line, care reprezintă sub 10% din total în acest moment. În următorii 5 ani, ţinta este ca vânzările on-line să atingă 40% din vânzările totale.

    TUI TravelCenter şi-a bugetat pentru 2018 o creştere de 12% a vânzărilor. Green Village Resort şi-a propus o cifră de vânzări mai mare cu 15% faţă de nivelul din 2017 şi continuarea investiţiilor în valoare de 300.000 euro. Nova Travel estimează pentru 2018 o cifră de vânzări de 13,1 milioane de euro, plus 6 % comparativ cu nivelul din acest an. În 2018, Nova va introduce în oferta sa o cursă charter nouă către Cipru, va creşte numărul total de locuri disponibile cu 30% faţă de 2017 şi va inaugura noul parteneriat cu SUNEXPRESS (charter Lufthansa – Turkish Airlines) pe ruta Bucureşti-Antalya. Pentru cursele charter din 2018, Nova Travel îşi propune un grad de ocupare de minimum 95%.  Pentru Danubius Travel este aşteptată o majorare de 40 % a cifrei de vânzări în 2018, până la nivelul de 29 milioane de euro, obţinută din creşterea vânzărilor pe cele 2 platforme: hotel-link.ro şi cruise-link.ro.

    Grupul Eurolines vizează o creştere de 15% a cifrei de vânzări comparativ cu 2017.

     

  • Complexul rezidenţial Cosmpolis a ajuns la peste 6.700 de rezidenţi după 10 ani de la începutul dezvoltării complexului

    Deja un ansamblu rezidenţial bine-cunoscut şi cu o poziţie consolidată în piaţă, în Cosmopolis se continuă dezvoltarea imobilelor şi extinderea proiectului în faze de construcţie multiple. Dezvoltatorul Opus Land a reuşit ca în cei 10 ani de activitate să strângă în Cosmopolis o comunitate ce numără peste 6.700 de rezidenţi, iar acest număr creşte cu fiecare an.

    „În 2009, anul în care am început livrarea primelor unităţi, aveam puţin peste 700 de rezidenţi, iar acum am ajuns la mii de locuitori, majoritatea familii cu unul sau doi copii, şi tineri profesionişti, la început de carieră. Anul acesta am construit încă 45.900 mp de suprafaţă rezidenţială şi estimăm că vom vinde peste 540 de unităţi locative. Am investit chiar şi în perioada de recesiune, atunci când multe industrii au avut de suferit, cu multe sacrificii însă am găsit soluţiile financiare şi nu am abandonat «visul», căci făcusem o promisiune şi urma să fie respectată. Era şi este modul nostru de a confirma, chiar şi în acest moment aniversar, că drumul pe care îl parcurgem este solid şi că investim să construim viitorul a mii de familii. În continuare respectăm această promisiune şi ne-am propus să aducem plus valoare pentru rezidenţii noştri, pentru parteneri şi, de asemenea pentru comunitatea Cosmopolis. Suntem aici pe termen lung şi ne asumăm rolul de dezvoltator imobiliar responsabil.”, a declarat Ahmet Buyukhanli, CEO Opus Land.

    În cei 10 ani de existenţă pe piaţa imobiliară, Cosmopolis a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării mediului economic (280 de milioane euro volum total de investiţii), oferind rezidenţilor numeroase facilităţi care acum includ două grădiniţe, o şcoală primară, două parcuri, o plajă privată pe malul lacului din apropierea ansamblului, 24 de piscine exterioare, terenuri de baschet, fotbal şi tenis, mai multe terenuri de joacă pentru copii şi o sală de fitness.  În plus, rezidenţii au transportul asigurat până la staţiile de metrou Pipera şi Aurel Vlaicu, prin linii de microbuz care circulă permanent, din 30 în 30 de minute. Pentru complexitatea şi mixul de facilităţi oferite, dar şi pentru investiţie şi design, Cosmopolis a fost premiat în 2014, 2015 şi 2016 în mai multe rânduri de către publicaţii şi instituţii de profil, naţionale şi internaţionale.

    Începând cu finalul anului trecut, Cosmopolis are propriul strip mall, primul construit în România în cadrul unui complex rezidenţial. Cu o suprafaţă închiriabilă de 4.000 mp, acesta dispune de supermarket, Farmacie, restaurante, cafenele, cofetării, fast-food, brutărie, curăţătorie, petshop şi clinică veterinară, salon de înfrumuseţare, ATM. Există şi alte mici business-uri deschise din pasiune de către locatarii complexului rezidenţial. Aceştia se implică în participarea la diferite evenimente organizate cu specific, precum târgul de produse home-made, evenimentele speciale pentru copii sau campionatul de fotbal.

    „Vom continua să investim în multiplicarea facilităţilor de care au nevoie locuitorii complexului rezidenţial. Din momentul în care am început acum 10 ani dezvoltarea Cosmopolis am ştiut cât de mult îi ajută pe rezidenţi să găsească tot ce au nevoie chiar în apropierea locuinţei. Următoarea investiţie din cadrul Cosmopolis va fi o sală de fitness ultramodernă, dotată cu aparatură de ultimă generaţie şi o piscină interioară, instructori şi personal dedicat antrenamentelor individuale, dar şi de grup” a declarat Ahmet Buyukhanli, CEO Opus Land.

    Cosmopolis este una dintre cele mai mari investiţii imobiliare realizate în România, fiind amplasat în partea de nord-est a Bucureştiului. Început în anul 2007, proiectul imobiliar s-a dezvoltat treptat ajungând să se transforme într-un adevărat oraş european, cu o comunitate care numără în prezent 6.700 de locuitori şi care dispune de numeroase facilităţi chiar în interiorul complexului. În momentul de faţă, Cosmopolis se întinde pe o suprafaţă de 821.000 mp, având finalizate peste 2.840 de apartamente şi vile. Investiţiile în cadrul complexului rezidenţial Cosmopolis s-au ridicat la aproximativ 280 de milioane de euro, buget alocat construcţiei de locuinţe, infrastructurii, spaţiilor comerciale şi spaţiilor verzi. Planurile de viitor includ construcţia a cel puţin 7.000 de locuinţe noi, precum şi dezvoltarea continuă a infrastructurii şi a facilităţilor oferite.

    Managerul şi agentul exclusiv Cosmopolis este Coldwell Banker România, una dintre cele mai mari companii de consultanţă imobiliară din România după ultimele rezultate financiare oficiale. Aceasta este şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidenţial, fiind manager şi agent exclusiv pentru peste 15 proiecte rezidenţiale din Bucureşti şi din ţară. Compania a vândut în 2016, direct de la dezvoltator, peste 1.500 de locuinţe noi doar în Bucureşti şi zonele limitrofe.

     

     

  • Primul oraş din România în care biletul pentru transportul în comun se va plăti doar cu telefonul şi cu cardul

    Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că vor dispărea biletele pentru transportul în comun, motiv pentru care şi chioşcurile Regiei Autonome de Transport vor fi închise.

    “Noi vom introduce în curând plata de pe telefon, şi nu doar de pe telefon, pentru transportul în comun. Nu ne mai complicăm cu alte subsisteme, alte variante. Este epoca telefoanelor multifuncţionale, care nu sunt telefoane de fapt, ci aparate inteligente care vor avea tot mai multă utilizare şi se pretează să fie folosite pentru plata biletelor pentru transportul în comun. Nu vom mai ţine chioşcurile unde se vând bilete, este total depăşit sistemul, ci vom avea un sistem care va permite plata de pe telefon sau cu cardul bancar. Nu mai merge cu bilete, trebuie să ne adaptăm vremurilor pe care le trăim”, a afirmat Nicolae Robu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Brandul românesc de accesorii telecom Tellur şi-a crescut vânzările cu 25%

    Brandul Tellur aparţine ABN Systems International, unul dintre cei mai mari distribuitori de accesorii telecom şi entertainment, precum şi de produse pentru activităţi de call-center din România.

    Astfel, vedeta vânzărilor în 2017 a fost setul de căşti in-ear Bluetooth Pluto pentru birou şi sport, cu sunet foarte clar şi sistem magnetic de prindere, introduse în octombrie, cu un foarte mare success de vânzări.

    Pe locul doi se clasează un produs existent în portofoliul Tellur de aproape trei ani dar care a revenit spectaculos odată cu anularea taxei de înmatriculare auto, care a impulsionat înmatricularile de autoturisme rulate în România. Este vorba de Modulatorul FM care permite conectarea unui memory stick cu muzică la player-ul automobilului prin intermediul prizei de 12V – perfect pentru automobilele cu radio-CD fără mufă USB. Cu peste 30.000 de unităţi vândute anul acesta, Modulatorul FM este în topul vânzărilor.

    „Avem peste 1.400 de produse în catalog, cu aproximativ 50% mai multe ca în 2016, cu care acoperim o cerere extrem de extinsă, de la produse foarte accesibile, precum căştile Urban, până la produse premium, cum ar fi căştile Tellur Morpheus Zeal, Sedna True Wireless series sau boxele din seria Jazz. Acesta este angajamentul nostru de distribuitor de anvergură”, explică George Barbu, director comercial ABN Systems International, unul dintre cei mai mari distribuitori de accesorii telecom şi entertainment din România – un business antreprenorial fondat în 2002.

    Pe locul trei vin husele pentru Samsung modelele J3, J5, J7 – care oglindesc promoţiile derulate de operatorii telecom în cursul anului. Pentru 2018, ABN Systems International pregăteşte câteva surprize sub brandul Tellur, cum ar fi încărcătoarele wireless dar şi alte gadgeturi prin care compania va creea noi nişe de piaţă.

    ABN Systems International este unul dintre principalii furnizori de echipamente telecom, soluţii de comunicare mobilă si accesorii, cu venituri de 17,5 milioane de euro în 2016 (respectiv 9,6 milioane euro în 2015 şi 8,5 milioane euro în 2014).

    Compania fondată în 2002 este cea mai de success afacere antreprenorială din domeniul exclusiv al distribuţiei de accesorii telecom.

  • Consilier general:Firea cheltuie peste 10 milioane de lei din bani publici pentru imaginea personală

    Potrivit sursei citate, în prezent, la nivelul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniu lui Turistic (AMPT) este în curs atribuirea a două contracte, unul de 9,2 milioane de lei pentru realizarea de emisiuni radio şi tv, iar altul, de 1,6 milioane de lei, pentru un concert organizat la Palatul Patriarhiei.
     
    „Solicităm suspendarea imediată a procesului de atribuire a acestor contracte pentru că ambele achiziţii au, de fapt, o singură miză, şi anume să o ajute pe Gabriela Firea să-şi facă imagine pe banii bucureştenilor”, a declarat, miercuri, preşedintele USR Bucureşti şi consilier general din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) Roxana Wring, în cadrul unei conferinţe de presă.
     
    Potrivit sursei citate, caietul de sarcini pentru achiziţia serviciilor de realizare şi difuzare materiale radio şi TV este atât de vag şi ar putea acoperi „eventuale campanii de imagine pentru Gabriela Firea”.
     
    În caietul de sarcini al acestui contract de achiziţii al AMPT, intrat în posesia MEDIAFAX, la capitolul „Descrierea serviciilor solicitate” se arată: „Proiectul depus va conţine conceptul original privind producţia de materiale audiovizuale dedicate Centenarului Marii Uniri şi respectând tema Proiectului Cultural «Bucureşti-Centenar» şi obiectul de activitate al AMPT şi graficul de difuzare, începând cu luna decembrie 2017 până la data de 31 decembrie 2018, (…) servicii de producţie TV a materialelor audiovizuale constând în reportaje, interviuri, dezbateri, documentae, ştiri şi altele”.
     
  • Hotelierii români raportează un grad de ocupare de peste 85% de 1 Decembrie

    De asemenea, în topul destinaţiilor preferate rămân staţiunile montane, satele din Transilvania, Bucovina şi Maramureş, precum şi Alba Iulia. Un trend crescător înregistrează şi city break-urile cu avionul în România, încurajate fiind şi de numărul mare de zboruri low cost.

    Mini-vacanţa de 1 Decembrie este ocazia optimă de care turiştii profită pentru a părăsi marile aglomeraţii urbane şi a se îndrepta către staţiunile montane din România. Şi anul acesta, cele mai solicitate destinaţii sunt cele de pe Valea Prahovei, precum şi Bran sau Moeciu. Ofertele încep de la 350-400 de lei pentru un sejur de 3 nopţi, camera dublă.

    De asemenea, interesul românilor se îndreaptă şi către satele din Transilvania, Bucovina şi Maramureş, datorită autenticităţii şi tradiţiilor acestor locuri. Pentru un sejur de 3 nopţi, camera dublă, ofertele de cazare încep de la 300-350 de lei.

    Şi Alba Iulia este o opţiune în agenda de călătorii a românilor, fiind o destinaţie-reper pentru semnificaţia istorică a acestei perioade. Astfel, cei care vor să participe la parada de ziua naţională şi să se bucure de evenimentele muzicale de 1 Decembrie găsesc oferte începând cu 300 de lei, sejur de 3 zile, camera dublă.

    Surprinzătoare este creşterea înregistrată în numărul city break-urilor în ţară, în care turiştii optează pentru transport cu avionul, potrivit reprezentanţilor hotelguru.ro. Astfel, oraşe precum Oradea, Timişoara şi Cluj devin alternative de vacanţă pentru turiştii din zone îndepărtate ale ţării prin cursele aeriene operate de companiile low cost. Oferta de cazare pentru acestea începe de la 350 de lei, sejur de 3 zile, camera dublă.

    HotelGuru.ro este un portal de rezervări online care are listate 1700 de unităţi de cazare din România, din totalul celor 127.000 de unităţi de cazare din întreaga Europă, afişate pe site. Pe HotelGuru.ro pot fi făcute rezervări atât la pensiuni, cât şi la hoteluri de 5 stele. HotelGuru.ro este parte a grupului Szallas.hu din Ungaria, ce a generat rezervări de peste 25 de milioane de euro, anul trecut, în Europa Centrală şi de Est. 

     

  • Zitec se extinde în Braşov

    În cadrul biroului din Braşov activează în prezent o echipă formată din 6 persoane, inclusiv poziţii  precum business performance strategist sau lead software developer. Pentru următorul an, compania şi-a propus să continue procesul de recrutare şi să angajeze 20 de dezvoltatori software şi specialişti în digital marketing, pe toate nivelurile de experienţă.

    Candidaţii care doresc să aplice pentru poziţiile de entry-level trebuie să aibă cunoştinţe de bază în programare şi să cunoască limba engleză. Programatorii ce vizează job-uri de nivel mediu şi senior au nevoie de minim 2 ani de experienţă.

    “Braşov e primul oraş din ţară unde deschidem un birou permanent în plus faţă de cel din Bucureşti şi continuăm astfel să mărim echipa Zitec, care include în acest moment peste 160 de colegi. În Braşov vom căuta atât programatori, QA, specialişti în Digital Marketing, cât şi alte roluri importante pentru noi. Nu va exista o diferenţă faţă de structura din Bucureşti.”, a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi Fondator Zitec.

    În plus, colegii din Braşov şi Bucureşti au libertatea de a lucra oricând în oricare dintre cele două birouri, în funcţie de nevoile acestora.

    „Odată cu inaugurarea biroului din clădirea Neorama, introducem şi un concept nou: FlexiCity. Dacă până acum colegii puteau să aibă un program flexibil în ceea ce priveşte orele de lucru, zilele de lucru sau lucrul de acasă, acum introducem şi opţiunea FlexiCity: colegii vor putea opta să lucreze fie din biroul din Bucureşti, fie din cel din Braşov, atât timp cât activitatea din echipele lor nu este afectată.”, a adăugat Lăpuşan.

    Tranzacţia a fost realizată prin intermediul iAdvise, companie de consultanţă imobiliară din Braşov, lider pe segmentul comercial.

    Zitec este specializată în dezvoltarea de soluţii de afaceri, servicii şi produse tehnologice personalizate, precum şi servicii de online marketing. Cu  o cifră de afaceri de 4 milioane euro în 2016 şi circa 40% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate pentru parteneri din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elveţia, Italia sau Olanda, succesul Zitec este confirmat şi prin referinţele primite din partea unor clienţi de top din România, precum PayU, Flanco, Amadeus, Depanero, Vector Watch, Noriel, Preţuri Pentru Tine sau Network One Distribution.

    La începutul acestui an, Zitec a atras o investiţie de peste 1,7 milioane de euro din partea eMAG. Odată cu această investiţie, Zitec are în plan o extindere accelerată pe piaţă, prin creşterea echipei, deschiderea de birouri în provincie, formarea unui departament specializat în fonduri europene şi granturi, precum şi activităţi susţinute de creştere a portofoliului de clienţi în Europa de Vest şi SUA.

    Zitec este una dintre puţinele companii româneşti certificată Microsoft ISV Gold, Microsoft Cloud Gold şi Amazon AWS Technology Partner. Compania are, totodată, cel mai mare număr de specialişti certificaţi Zend (The PHP Company) din România.