În pregătirea misiunii care l-a consacrat, a fost trimis în Argentina (1961), legendat ca om de afaceri libanez de origine siriană (alias Kamal Amin Taabet). S-a infiltrat rapid în anturajul personalului ambasadei siriene din Buenos Aires şi a fost invitat să meargă să investească în Siria. S-a mutat astfel la Damasc (1962) unde a pătruns în cele mai înalte cercuri politice şi militare. În ianuarie 1965, Cohen a fost capturat, judecat şi condamnat la moarte. Pe parcursul detenţiei sale de câteva luni, autorităţile israeliene au depus eforturi diplomatice intense pentru a-i obţine graţierea. O serie de politicieni şi diplomaţi vest-europeni, inclusiv Papa, au solicitat clemenţă, dar fără succes. Pe 18 mai, Cohen era spânzurat în Piaţa Marjeh din Damasc, sub privirile şi în uralele unui public numeros.
Tag: obtinere
-
Povestea unui spion. De ce s-a luptat unul dintre cele mai periculoase servicii secrete din lume pentru a-i obţine ceasul
Aşa a aflat întreaga lume povestea lui Eli Cohen. De ce s-ar preta o agenţie atât de temută şi de respectată la recuperarea unui obiect cu o valoare strict simbolică? Dincolo de sfera relaţiilor publice, o ştire atât de curioasă, de neobişnuită, îndeamnă la explorarea unei teme fluide, puţin studiate, precum cea a culturii organizaţionale din sânul serviciilor de informaţii.Cine a fost Elyiahu ”Eli” Ben-Shaul Cohen1? Născut în 1924 în Alexandria, Eli Cohen s-a implicat încă din tinereţe în mişcarea sionistă din Egipt. S-a speculat chiar sprijinul său pentru operaţiuni desfăşurate de serviciul militar de informaţii israelian (Aman). Se cunoaşte că a fost în atenţia Frăţiei Musulmane şi a Mukhabaratului, poliţia secretă egipteană. Odată cu înăsprirea situaţiei evreilor din Egipt, a căror persecuţie atinge cote dramatice după Criza Suezului, Cohen a ajuns în Israel (1956) unde a fost angajat ca analist în Aman, pentru ca mai apoi să devină operativ în Mossad. -
Cât aur poţi scoate din lucrurile pe care abia aştepţi să le arunci din casă. Este una dintre cele mai profitabile afaceri ale momentului
Profesorul Veena Sahajwalla deţine, în cadrul Universităţii New South Wales din Australia, o importantă producţie de aur, argint şi cupru. “Mina urbană” a acesteia nu îşi extrage materialele din rocă, ci din gadgeturi electronice. În câţiva ani, aceasta preconizează că va obţine şi profit.
“Modelele economice arată că o micro-fabrică construită cu circa 500.000 de dolari poate genera venituri şi locuri de muncă în doar doi-trei ani. Asta înseamnă că există, deopotrivă, beneficii pe plan social, economic şi de mediu”, spune Sahajwalla. De fapt, studiile indică faptul că aceste facilităţi sunt de departe mult mai profitabile faţă de minele tradiţionale.
Potrivit unui studiu publicat recent în publicaţia Environmental Science&Technology, un tub de televizor conţine în general 450 de grame de cupru, 227 de grame de aluminiu şi 5,7 grame de aur.
În timp ce o mină de aur poate genera cinci sau şase grame de metal la o tonă de material brut, o tonă de deşeuri electronice generează în jur de 350 de grame de aur, fiind totodată şi un process mai puţin costisitor. Doar în 2016, o cantitate de circa 435.000 de tone de telefoane au generat materii prime în valoare de circa 9,4 miliarde de euro.
-
Transgaz a obţinut o finanţare europeană de 46 de milioane de euro
„Transgaz va semna, în zilele următoare, un contract prin care va primi un grant de 46 de milioane de euro din Programul Operaţional Infrastructura Mare pentru dezvoltarea capabilităţilor SNT în zona de Nord-Est a României”, a declarat Alexandru Macoveiciuc, purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei, într-o întâlnire cu presa.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
„Cel mai periculos om din Uniunea Europeană”
Parlamentul European a aprobat, în urmă cu două săptămâni, declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE. Mai exact, Parlamentul European a aprobat raportul care constată că guvernul Viktor Orban prezintă „riscul clar“ de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. Lansarea procedurii de sancţionare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri.
Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, din cauza legilor privind libertatea de exprimare, din cauza organizării sistemului judiciar, a celui electoral şi în contextul abordării imigraţiei; guvernul de dreapta de la Budapesta a fost acuzat că încalcă normele fundamentale ale Uniunii Europene. Autorii rezoluţiei împotriva Ungariei, printre care se numără eurodeputata olandeză Judith Sargentini, afirmă că „există un risc clar privind încălcarea gravă a valorilor fundamentale europene“.
Răspunsul lui Orban a venit prompt: Ungaria nu va accepta „ameninţări“ şi nu va deveni „patria imigraţiei“, a afirmat premierul ungar în plenul Parlamentului European. „Ungaria va fi condamnată pentru că a decis că nu va fi patria imigraţiei. Dar noi nu vom accepta ameninţări şi acte de şantaj din partea forţelor proimigraţie: ne vom apăra frontierele, vom opri imigraţia clandestină. Noi ne vom apăra frontierele şi doar noi putem decide alături de cine trăim. Am oprit sute de mii de imigranţi clandestini şi am apărat Ungaria şi Europa. Cetăţenii maghiari au decis că patria noastră nu va fi patria imigraţiei“, a subliniat Orban.
Cum a ajuns însă Orban un politician de extremă dreapta, care practică un discurs aflat la graniţa cu extremismul?
Este o metamorfoză completă a tânărului care, în timpul unui discurs din 1989, se prezenta ca un campion al democraţiei; a tânărului crescut în sărăcie, care a spus că până la 15 ani nu ştia ce înseamnă apă caldă la robinet.
După absolvirea facultăţii, în 1987, Orban a lucrat part-time pentru Open Society Foundation (Fundaţia pentru o Societate Deschisă), organizaţia nonguvernamentală patronată de miliardarul George Soros. Doi ani mai târziu, s-a mutat alături de soţie şi fiica sa la Oxford, cu intenţia de a participa la un studiu legat de filosofia politică europeană. Orban s-a întors însă la Budapesta după doar patru luni, luând decizia de a intra în viaţa politică.
Viktor Orban a participat la primele alegeri libere din Ungaria, în 1990, pe listele Fidesz, numit şi partidul tinerilor. Deşi formaţiunea a câştigat doar 22 de locuri în Parlament, cei care le-au ocupat au atras simpatia publicului prin imaginea lor nonconformistă – aveau plete şi purtau blugi sau tricouri, îndepărtându-se de ceea ce oamenii se aşteptau să vadă din partea reprezentanţilor.
Plin de ambiţie şi carismă, Orban – care nu avea nici 30 de ani – a reuşit în scurt timp să preia controlul partidului. După rezultatele dezamăgitoare ale Fidesz la alegerile din 1994, el a mutat partidul către zona de dreapta şi a adoptat un discurs naţionalist. Mişcarea s-a dovedit una inspirată, Fidesz câştigând detaşat alegerile din 1998; Orban, transformat într-un politician în costum, a devenit cel mai tânăr prim-ministru din istoria Ungariei.
Sub conducerea sa, Fidesz a suferit două înfrângeri surprinzătoare, în 2002 şi 2006; au urmat însă două victorii importante, la alegerile din 2010 şi 2014.
Un important derapaj constituţional a avut loc în 2013, atunci când Parlamentul de la Budapesta a adoptat o serie de amendamente care limitau atribuţiile Curţii Constituţionale, limitau libertatea presei (incriminând exprimările publice care „încalcă demnitatea naţiunii“), a educaţiei (studenţii cu burse de stat erau obligaţi să se angajeze la firme ungureşti), a cultelor (care puteau primi bani numai dacă lucrau „pentru interesul public“) şi a minorităţilor (autorităţile locale puteau interzice stabilirea romilor pe teritoriul lor).
După votul parlamentului ungar, secretarul general al Consiliului Europei de la acea vreme, Thorbjorn Jagland, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, declarau că amendamentele „trezesc îngrijorare privind respectarea principiilor statului de drept, a legislaţiei UE şi a standardelor Comisiei Europene“. Pia Ahrenkilde Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei, spunea că nu este exclusă adoptarea unor sancţiuni contra Ungariei. Departamentul de Stat al SUA a comunicat că revizuirea Constituţiei ungare „ar putea ameninţa principiile independenţei instituţionale care caracterizează o guvernare democratică“.
În faţa protestelor de la UE şi din SUA, Viktor Orban a acuzat companiile străine (multinaţionalele din utilităţi, energie, telecom şi băncile) cărora Ungaria le-a impus suprataxe de criză sau le-a refuzat cererile de majorare a tarifelor că au făcut reclamă proastă Ungariei în străinătate şi a declarat că „ţările din Europa Centrală şi de Est trebuie să-şi croiască propriile politici fără a se uita la UE“ şi că „nu trebuie să ascultăm tot ce ne spun birocraţii de la Bruxelles“. Referindu-se la companiile străine, Orban a declarat în parlament că „vom lupta şi vom face şi alte noi propuneri legislative… Preţurile la utilităţi vor fi reduse şi mai mult, iar companiile vor avea profituri şi mai mici“.
Discursul lui Orban a devenit şi mai agresiv la începutul anului 2015, atunci când partidul a pierdut susţinerea în Parlament. Pentru a recâştiga susţinerea, Orban a ales ca temă centrală imigraţia, atacând decizia Uniunii Europene care impunea fiecărui stat membru să primească un număr de refugiaţi. Mai mult, într-un gest de sfidare la adresa instituţiilor europene, liderul Fidesz a construit un gard de peste 170 de kilometri lungime la graniţa cu Serbia şi încă unul de-a lungul graniţei cu Croaţia.
Între iunie şi septembrie 2015, susţinerea pentru partidul condus de Viktor Orban a crescut vertiginos, iar ziarul german Der Spiegel l-a numit pe Orban „câştigător al crizei refugiaţilor“. Chiar şi principalii săi critici au căzut de acord asupra faptului că el a intuit, înaintea altor lideri europeni, nevoia de a controla graniţele ca un prim pas în gestionarea fluxului de imigranţi.
Unii analişti au catalogat drept absurdă ideea că Viktor Orban, liderul naţionalist al unei ţări cu o populaţie de sub 10 milioane, ar putea să remodeleze politica europeană şi să atace poziţia dominantă a cancelarului german Angela Merkel. Cu toate acestea, efectele discursului său nu ar trebui neglijate.
„În locul democraţiilor liberale care au eşuat, vom construi o democraţie creştină a secolului XXI care să garanteze demnitatea umană, libertatea şi securitatea, care protejează egalitatea, modelul familiei tradiţionale şi cultura noastră creştină şi care să ofere naţiunii noastre şansa de a supravieţui şi a prospera”, transmitea Orban în luna mai, la finalul unei campanii electorale din care partidul său a ieşit câştigător. „Ştiu că mulţi vor considera acest obiectiv imposibil, însă cred că Ungaria poate fi până în 2030 în primele cinci ţări europene în privinţa standardelor de viaţă”. Alianţa de guvernământ Fidesz – Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria desfăşurate la începutul lunii aprilie, câştigând 133 din cele 199 de locuri din Parlament.
Discursul lui Viktor Orban se aseamănă şi cu cel al lui Nigel Farage, liderul partidului UKIP din Marea Britanie, cel pe care mulţi îl consideră răspunzător de Brexit. La fel ca Farage, Orban a încercat să creeze tensiuni rasiale şi să dezvolte sentimentul de ostilitate faţă de refugiaţi.
Cu toate acestea, regimul din Ungaria nu poate fi comparat cu unele totalitare, aşa cum ar fi cel din Rusia. Politicienii din opoziţie nu sunt încarceraţi, iar protestele nu primesc răspuns violent din partea autorităţilor. Dar pericolul există: în ultimii 7-8 ani, Orban a pus bazele unui nou model politic, pe care publicaţiile din Ungaria îl numesc „democraţie în declin“. Iar cifrele par să le dea dreptate: în Indexul Corupţiei, realizat de Transparency International, Ungaria ocupă locul al doilea în rândul celor mai corupte state din Uniunea Europeană, după Bulgaria. Prin intervenţiile repetate asupra procesului electoral şi prin subjugarea presei libere, Ungaria a reuşit să fie catalogată drept „cea mai nedemocratică ţară“ din rândul statelor membre ale UE.E greu de spus ce va urma, în condiţiile în care Orban se bucură de susţinerea regimului polonez de la Varşovia – un alt exemplu în ceea ce priveşte derapajele instituţiilor de forţă. Pentru a retrage dreptul de vot al unui stat membru, toate celelalte state trebuie să se pună de acord asupra acestui lucru; e o măsură la care, în configuraţia actuală a Uniunii, nu se poate ajunge. Prin urmare, pericolul ca şi alţi lideri cu un profil asemănător cu cel al lui Orban să câştige simpatia votanţilor e mai mare ca oricând.
-
Recep Erdogan vrea reformarea structurală a Consiliului de Securitate ONU
“Naţiunile Unite au obţinut succese incontestabile în cei 73 de ani, dar s-au îndepărtat de atingerea aşteptărilor omenirii în privinţa păcii şi bunăstării. Turcia devine vocea lumii spunând că lumea este mai mare de cinci ţări”, a declarat Recep Tayyip Erdoğan, citat de cotidianul Hurriyet.
Consiliul de Securitate ONU are 15 state membre, dar doar cinci au statut permament şi drept de veto – Statele Unite, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Oraşul care oferă o slujbă şi două hectare de teren oricui acceptă să se mute acolo
Cape Breton e o insulă mică aflată la capătul estic al regiunii Nova Scotia, în Canada. The Farmer’s Daughter Country Market, brutărie şi magazin general, este principalul busines din zonă şi încearcă să se extindă. În principiu, ei au toate lucrurile de care au nevoie, cu o singură excepţie: oamenii.
Această insulă, cu natura sa unică şi un mediu înconjurător sănătos, are foarte multe de oferit: există multe locuri de interes turistic, cluburi de copii, biserici şi altele. Populaţia actuală este de 150.000 de oameni, dar este în scădere de ani buni.
După ce au angajat toată forţa de muncă disponibilă local, cei de la The Farmer’s Daughter Country Market au postat pe pagina de Facebook un anunţ care pare prea bun pentru a fi adevărat: orice persoană dispusă să se mute în oraş va primi un loc de muncă şi două hectare de teren.
Singura piedică pare a fi legea din Canada, care spune că doar rezidenţii statului nord-american pot aplica pentru o astfel de poziţie; sigur, o carte verde poate rezolva însă această problemă, iar pentru a obţine cartea verde rezidenţii au nevoie de două lucruri: o invitaţie de la un angajator canadian, aprobată de Ministerul Muncii, şi un permis temporar de muncă care se obţine după obţinerea vizei.
Sursa: Brightside.me
-
Dincolo era mai ieftin
Universităţile particulare oferă taxe de şcolarizare ca la stat, în timp ce unele universităţi de stat, cum ar fi cele din Michigan, South Dakota sau Nebraska, îi îmbie pe potenţialii studenţi din alte state cu posibilitatea de a plăti taxe de şcolarizare la fel ca localnicii, adică de două sau chiar trei ori mai mici, scrie Wall Street Journal. Ţinta acestora o reprezintă, bineînţeles, elevii buni, universităţile încercând fie să-i convingă că nu sunt aşa de scumpe cum se credea, fie să obţină o creştere a calităţii studenţilor admişi şi, implicit, a prestigiului instituţiei.
-
Cum va fi calculată INDEMNIZAŢIA de creştere a copilului pentru mamele cu venituri din drepturi de PROPRIETATE INTELECTUALĂ
„Remediem astăzi o scăpare din legislaţie, astfel încât persoanele care obţin venituri din drepturile de proprietate intelectuală să beneficieze de indemnizaţii pentru creşterea copilului pe măsura veniturilor realizate. Aşadar, armonizăm prevederile Codului fiscal cu cele referitoare la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, astfel încât nimeni să nu aibă de suferit. Prin completarea legislaţiei vom introduce şi veniturile obţinute din proprietate intelectuală în categoria sumelor care se iau în considerare la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului”, a declarat joi, premierul Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern.
Ministerul Muncii a anunţat, pe 7 septembrie, că a lansat procedura de modificare a ordonanţei de urgenţă 111/2010 astfel încât femeile care obţin venituri din drepturi de autor să primească indemnizaţie pentru creşterea copilului, iar situaţia să fie remediată.
Reprezentanţii Ministerului Muncii au transmis că prin modificarea Codului Fiscal prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, categoria veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală a fost scoasă de sub incidenţa reglementărilor privind veniturile din activităţi independente şi reglementată separat în cuprinsul Codului Fiscal la articolul 70.
Astfel, până la data de 22 martie 2018 inclusiv, veniturile din drepturile de proprietate intelectuală se iau în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de OUG nr.111/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind venituri din activităţi independente.
-
Reţeta sigură pentru a-ţi convinge şefii să îţi dea o mărire de salariu. Cum poţi să-ţi dublezi salariul cu câteva mişcări simple
Fragmentele de mai sus reprezintă o parte din discursurile pe care cei mai mulţi angajaţi le au, de regulă, cu superiorii atunci când vor să iniţieze o conversaţie pe tema creşterii salariale. Fie că aplică strategia „aşa da” sau pe cea „aşa nu”, nu mulţi sunt cei care, în contextul actual al pieţei muncii, reuşesc să obţină o creştere semnificativă a salariului. De ce? Pentru că angajatorii sunt „limitaţi” de grilele de salarii atunci când trebuie să decidă o majorare de salariu şi, oricum, „nimeni nu este de neînlocuit”.
„Mie mi-a crescut salariul semnificativ doar atunci când mi-am schimbat jobul”, a spus Robert, în vârstă de 30 de ani, angajat în cadrul unei multinaţionale care activează în domeniul IT din Bucureşti. El lucrează de zece ani, perioadă în care a schimbat trei angajatori, însă doar o singură dată a primit o majorare salarială în aceeaşi companie, atunci când a schimbat departamentul.
„Prima dată când am plecat de la o companie la alta, pe acelaşi post, mi-a crescut salariul cu 50%, iar a doua oară când am procedat la fel salariul meu a fost majorat cu 60%. Singura dată când mi-a crescut salariul în cadrul aceleiaşi companii a fost când m-au mutat pe alt departament şi mi s-a oferit o majorare salarială de 15%”, adaugă Robert.
Majorările salariale sunt un punct sensibil atât pentru angajat – care nu ştie când şi cât este oportun să ceară – dar şi pentru angajator – care are buget limitat şi vrea totuşi să îşi ţină oamenii motivaţi. Care este cel mai bun moment pentru a cere o majorare de salariu? Atunci când angajatul „îşi prinde angajatorul la înghesuială” şi ştie că nu are opţiuni mai bune, spun specialiştii în resurse umane.
„În această situaţie, probabil că vei primi acea majorare, dar în mod cert relaţia are de suferit şi probabilitatea de a se încheia creşte odată cu frecvenţa unor astfel de gesturi”, explică Octavian Pantiş, cofondator al firmei de consultanţă şi training Qualians.
În opinia lui, angajaţii greşesc atunci când abordează problema doar din punctul lor de vedere. Adică, în loc să se plângă că stau peste program, că volumul de muncă este tot mai mare sau că gestionează o echipă cu targeturi din ce în ce mai mari, pot să încerce să „vândă” ideea unei creşteri salariale pe limbajul angajatorului.
„Ei pot înainta o cerere de majorare salarială abordând problema astfel: «Am economisit sume imense pentru companie şi o pot face în continuare mai bine decât oricine» sau «Am crescut veniturile businessului cu 20% şi cred că le putem dubla în următorii doi ani»”, adaugă Pantiş.
În general, creşterile salariale din companiile private ajung până la 10-12% pe an pentru performanţe extraordinare obţinute de angajaţi, iar media creşterilor salariale de pe piaţa locală este de 4-5% din salariu pe an, spune Oana Botolan Datki, SEE managing partner în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane Consulteam, care realizează şi studii salariale. De altfel, ea spune că în orice companie există cel puţin un moment pe an când se discută despre îndeplinirea obiectivelor pe anul anterior şi implicit angajatorii fac propuneri de majorări salariale atunci când angajaţii au obţinut performanţe în anul anterior.
„Când se discută despre planul pentru anul care tocmai începe, acela este cel mai bun moment pentru angajat să ceară o creştere salarială. Dacă angajatul este avansat sau preia sarcini şi obiective noi, în momentul respectiv se discută şi despre noul volum de muncă care impactează salariul”, a spus Oana Botolan Datki.
Practic, în momentul în care există o astfel de abordare, angajatul nici nu trebuie să ceară o creştere salarială, pentru că dacă are rezultate bune pe anul trecut, va avea salariul mărit în fiecare an. „Companiile funcţionează prin sisteme şi politici. În aproximativ 99% dintre companiile multinaţionale există un proces foarte clar care spune că dacă ţi-ai îndeplinit obiectivele de performanţă ţi se oferă şi o creştere salarială. Cât de mare este această creştere depinde de bugetul companiei”, a mai spus reprezentanta Consulteam. De asemenea, adaugă ea, o situaţie des întâlnită care precede o majorare salarială este cea în care angajatul primeşte o altă ofertă de muncă în cadrul altei companii. În această situaţie, angajatul se duce spre conducerea companiei în cadrul căreia este salariat, iar angajatorul îi creşte salariul pentru că nu vrea să îl piardă din echipă. „Actualul angajator, pentru că vrea să îl păstreze în echipă, îi oferă o creştere salarială, dar ăsta va fi un semnal de alarmă pentru angajator, care va fi atent la el, pentru că ştie că îl poate pierde oricând”, a mai spus Oana Botolan Datki.
De altfel, uneori angajaţii cer majorări de salarii fără un motiv bine întemeiat, ceea ce constituie o greşeală.
„Greşelile făcute de angajaţi ţin de motivele invocate, care trebuie să fie pertinente, să aibă o bază pentru care vor o creştere salarială, dar şi momentul ales. Dacă se ştie în interiorul companiei că există o discuţie care priveşte performanţele angajatului în fiecare an, atunci acesta nu se poate duce oricând către managerul său cu o astfel de cerere.”
Pe de altă parte, angajaţii pot obţine creşteri salariale în momentul în care pleacă să lucreze la o altă companie, de cele mai multe ori acesta fiind motivul pentru care pleacă.
Companiile care oferă creşteri mari de salarii în momentul în care recrutează forţă de muncă din cadrul altei companii sunt de obicei cele care nu îşi cresc oameni şi care au nevoie neapărat de forţă de muncă calificată, cu experienţă şi astfel sunt dispuse să plătească salarii mai mari.
„Când caută oameni seniori în exterior, de regulă angajatorii sunt în ofsaid pentru că nu şi-au crescut oameni în interior şi au nevoie de cineva imediat, aşa că sunt dispuşi să plătească mai mult decât dacă ar da noile responsabilităţi cuiva din interior fără să obţină aceleaşi rezultate”, a adăugat Octavian Pantiş.
„Preţul” mai mare plătit pentru recrutarea unui expert din exteriorul companiei reprezintă costul „nedezvoltării” oamenilor din interior, a mai spus el. „Există şi situaţia în care compania caută în piaţă pe cineva cu un anume set de abilităţi, cunoştinţe si aptitudini pentru a gestiona o oportunitate nouă, caz în care, din nou, sunt dispuşi să plătească mai mult pentru că altfel nu ar putea fructifica din plin oportunitatea. Prin urmare, cel mai sănătos motiv pentru a plăti mai mult un angajat este creşterea productivităţii sale.”
De ce sunt benefice pentru business creşterile salariale
De cele mai multe ori angajatorii evită să vorbească despre subiectul majorărilor de salarii, acestea fiind acordate pentru că aşa s-a negociat cu sindicatele sau pentru a acoperi nivelul inflaţiei. În plus, orice creştere de costuri, spun cei mai mulţi dintre reprezentanţii companiilor locale, face România o destinaţie mai puţin atractivă pentru investitori, iar plecarea unor businessuri de pe plan local ar influenţa negativ economia. Cu toate acestea, istoria arată că nu întotdeauna creşterile de salarii în masă au reprezentat o strategie nepotrivită. În 1914, Henry Ford – fondatorul industriei auto americane şi fondatorul Ford Motor Company (în 1903) – a dublat salariul zilnic al angajaţilor din fabrică de la 2,5 la 5 dolari pe zi. El credea că prin majorarea semnificativă a salariilor muncitorii ar fi mai fericiţi şi mai eficienţi la locul de muncă, iar fluctuaţia de personal s-ar reduce. În plus, crescând salariile, muncitorii îşi puteau achiziţiona maşini fabricate chiar de ei, astfel producţia şi vânzarea companiei aveau să crească. Strategia sa a avut efecte benefice pe termen lung, având în vedere că în prezent, Ford Motor Corp. ocupă locul cinci în lume la producţia de automobile, compania fiind listată pe bursa de la New York (NYSE).
Cu cât au crescut salariile în ultimul an în România
Salariul mediu al angajaţilor români a ajuns în luna iunie a acestui an la valoarea de 2.721 de lei net (590 de euro), în creştere cu 14% faţă de perioada similară a anului 2017, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Creşterea salariului minim (de la 1.065 de lei în 2017 la 1.162 de lei în 2018), majorările de salarii din sectorul bugetar, dar şi deficitul de personal de pe piaţa muncii care obligă firmele să ofere salarii mai mari atunci când recrutează sunt printre principalii factori care au contribuit la aceste creşteri. Cu toate acestea, în mediul privat, unde lucrează trei sferturi din totalul celor 5 milioane de angajaţi din România, majorările salariale anuale nu depăşesc 4 – 5% pe an, potrivit rezultatelor studiilor salariale făcute de firmele de profil.