Tag: nato

  • Disensiuni în NATO / Stoltenberg ar vrea contribuţii mai mari pentru apărare, dar unele ţări se opun

    Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a afirmat marţi că ar trebui suplimentate bugetele naţionale pentru apărare, cerând negocieri pentru o soluţie comună în contextul riscurilor generate de conflictul din Ucraina, dar unele ţări, inclusiv Germania, se opun.

    Stoltenberg susţine că unele state membre NATO vor stabilirea unei cote minime a cheltuielilor pentru apărare, potrivit agenţiei DPA, citată de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung. “Unii aliaţi sunt hotărâţi să stabilească o cotă minimă pornind de la actualul prag de 2% din PIB. Ne vom întâlni la nivel de miniştri ai Apărării, vom avea discuţii în capitalele statelor”, a afirmat Stoltenberg.

    Stoltenberg argumentează că războiul din Ucraina confirmă necesitatea suplimentării bugetelor pentru apărare. “NATO există pentru a asigura că un conflict precum cel din Ucraina nu escaladează. De aceea, avem nevoie de măsuri credibile în sensul descurajării şi apărării, de aceea trebuie să investim mai mult în securitate”, a susţinut Stoltenberg. El speră să se ajungă la un acord înaintea summitului NATO programat în iulie la Vilnius.

    Secretarul general al NATO nu a dezvăluit ce state ar vrea suplimentarea bugetului pentru apărare. Conform unor surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, doar Polonia, Lituania şi Marea Britanie ar vrea acest lucru.

    Afirmaţiile lui Jens Stoltenberg riscă să genereze noi dispute în cadrul NATO pe tema bugetului pentru apărare. Unele ţări, în frunte cu Germania, se opun alocării cotei de 2% din PIB pentru apărare, notează publicaţia Der Spiegel.

    În pofida cererilor insistente ale Statelor Unite, Germania a refuzat să aloce apărării o cotă de 2% din PIB. În 2022, bugetul pentru apărare al Germaniei a fost la nivelul de 1,44% din PIB, iar cota de 2% ar putea fi atinsă abia în 2024-2025.

    Grecia are cea mai mare cotă din PIB alocată apărării, 3,76%, însă Statele Unite au cea mai mare contribuţie netă, 822 de miliarde de dolari (768 de miliarde de euro), respectiv 3,47%.

  • Cresc tensiunile între Kosovo şi Serbia: Preşedintele sârb a ordonat armatei să intre în stare de alertă sporită. Forţele militare de menţinere a păcii conduse de NATO au raportat schimburi de focuri în nordul Kosovo

    Preşedintele Serbiei a ordonat armatei să intre în stare de alertă sporită, a declarat ministrul apărării, Milos Vucevic, subliniind relaţiile tot mai tensionate ale ţării balcanice cu vecinul Kosovo, a raportat The Guardian.

    Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008, dar Belgradul a refuzat să o recunoască şi i-a încurajat pe cei 120.000 de etnici sârbi din Kosovo să sfideze autoritatea Pristinei – în special în nord, unde etnicii sârbi sunt majoritari.

    Armata sârbă a fost pusă în stare de alertă sporită din cauza tensiunilor cu Kosovo de mai multe ori în ultimii ani – ultima dată în noiembrie, după ce guvernul a afirmat că mai multe drone au intrat în spaţiul aerian sârb.

    La 10 decembrie, sârbii din nordul Kosovo au ridicat baricade pentru a protesta împotriva arestării unui fost poliţist suspectat de complicitate într-o serie de atacuri împotriva poliţiştilor de etnie albaneză.

    Blocajele au coincis cu mai multe serii de schimburi de focuri, ultimul astfel de incident fiind raportat duminică, potrivit forţei de menţinere a păcii conduse de NATO, KFOR.

    “Preşedintele Serbiei a ordonat armatei să intre în stare de alertă sporită. Armata sârbă e gata să folosească forţa”, a declarat luni ministrul apărării, Milos Vucevic.

    El a adăugat că preşedintele Aleksandar Vucic a ordonat, de asemenea, ca forţele armate speciale să fie sporite de la 1.500 la 5.000 de militari, cât sunt în prezent.

    Ministerul de Interne al Serbiei a anunţat, de asemenea, că “toate unităţile (vor) intra imediat sub comanda şefului Statului Major General”.

    Aceste ordine ale lui Vucic vin după ce şeful armatei, generalul Milan Mojsilovic, a fost trimis duminică la graniţa cu Kosovo.

    “Situaţia de acolo este complicată şi complexă”, a declarat duminică Mojsilovic.

    Nordul Kosovo a fost deosebit de tensionat în special din noiembrie, când sute de lucrători de etnie sârbă din poliţia kosovară, precum şi din ramura judiciară, şi-au părăsit locurile de muncă.

    Aceştia protestau împotriva unei decizii controversate de a interzice sârbilor care trăiesc în Kosovo să folosească plăcuţe de înmatriculare emise de Belgrad – o politică care a fost în cele din urmă eliminată de Pristina.

    Însă demisiile în masă au creat un vid de securitate în Kosovo.

    Pristina a încercat să programeze alegerile locale din 18 decembrie în municipalităţile cu majoritate sârbă, dar acestea au fost amânate după ce anunţul a provocat o indignare generalizată, principalul partid politic sârb declarând că va organiza un boicot.

    KFOR, care şi-a sporit prezenţa şi patrulele în regiune în ultimele luni, a declarat că ultimul episod de violenţă a avut loc duminică, când au fost trase focuri de armă în direcţia soldaţilor letoni încorporaţi în forţele armate.

  • Medvedev avertizează că ţările NATO care ajută Ucraina riscă să devină ţinte legitime ale Rusiei

    Dmitri Medvedev a acuzat ţările NATO de lansarea unui “război hibrid” împotriva Rusiei. “Acum, principala întrebare este dacă războiul hibrid declarat de facto de NATO împotriva ţării noastre poate fi considerat o intrare a Alianţei în război cu Rusia. Este posibil să considerăm furnizarea unui volum mare de armament Ucrainei drept un atac asupra Rusiei?”, a declarat vineri Dmitri Medvedev vineri, într-un mesaj postat pe platforma Telegram, conform agenţiei Tass şi site-ului german Tagesschau.de.

    “Liderii statelor NATO afirmă unanim că nici ţările lor şi nici Alianţa Nord-Atlantică nu luptă împotriva Rusiei. Dar toată lumea înţelege că lucrurile stau total diferit”, a afirmat Dmitri Medvedev, argumentând că există diverse interpretări ale dreptului de război şi sugerând că statele NATO ar putea fi considerate ţinte legitime deoarece furnizează armament Ucrainei.

    Rusia denumeşte “operaţiune militară specială” războiul din Ucraina. Occidentul a aplicat Rusiei sancţiuni masive din cauza invaziei militare în Ucraina şi a oferit Kievului asistenţă militară, umanitară şi financiară.

    Administraţia Vladimir Putin a avertizat, joi, că vor fi “consecinţe” dacă Statele Unite confirmă acţiunea “provocatoare” de trimitere a unor sisteme antiaeriene avansate de tip Patriot în Ucraina. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, a afirmat că Statele Unite au devenit, “practic, parte în conflict”, pe fondul informaţiilor că ar intenţiona să trimită sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina.

    Asistenţa militară masivă, inclusiv transferul de armament sofisticat, “ar însemna chiar o implicare mai largă în ostilităţi, cu personal militar, iar acest lucru ar putea genera posibile consecinţe”, a declarat joi Maria Zaharova, potrivit agenţiei The Associated Press. Oficialul rus nu a specificat ce consecinţe ar putea apărea.

    Anterior, Dmitri Medvedev a avertizat că, imediat ce sistemele Patriot vor intra pe teritoriul Ucrainei, “împreună cu personalul NATO, vor deveni o ţintă legitimă” pentru armata rusă. Kremlinul a confirmat că sistemele Patriot vor deveni o ţintă legitimă a armatei ruse.

    Administraţia Joseph Biden este pe cale să definitiveze planurile de trimitere a unui sistem antibalistic de tip Patriot în Ucraina, iar decizia în acest sens ar putea fi anunţată săptămâna aceasta, au afirmat mai mulţi oficiali de la Washington, sub protecţia anonimatului. Planul Pentagonului trebuie să fie aprobat de secretarul Apărării, Lloyd Austin, şi la final de preşedintele Joseph Biden. Administraţia de la Kiev solicită de multe luni sisteme antiaeriene avansate pentru contracararea atacurilor masive ale armatei ruse cu rachete balistice şi de croazieră. Informaţia privind posibilitatea livrării de sisteme antiaeriene şi antibalistice Patriot Ucrainei nu a fost confirmată deocamdată la nivel public de Administraţia SUA.

  • Kosovo cere intervenţia forţelor conduse de NATO din cauza creşterii tensiunilor etnice

    Premierul din Kosovo a îndemnat trupele conduse de NATO să intervină după ce protestatarii minoritari sârbi au blocat drumurile şi bărbaţi înarmaţi necunoscuţi s-au luptat cu poliţia în weekend, pe fondul tensiunilor etnice în creştere în nordul agitat al ţării, potrivit CNN.

    Solicitarea a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc duminică la Pristina. Premierul Albin Kurti a cerut Forţei Kosovo (KFOR), o forţă internaţională de menţinere a păcii condusă de NATO, să garanteze „libertatea de mişcare”, în timp ce a acuzat „bandele criminale” de blocarea drumurilor.

    O pace fragilă a fost menţinută în Kosovo de când ţara şi-a declarat independenţa faţă de Serbia, în 2008, după războiul din 1998-1999, în care NATO a intervenit pentru a proteja majoritatea albaneză din Kosovo. Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo.

    În ultimele săptămâni, minoritatea sârbă din nordul Kosovo a răspuns prin rezistenţă violentă la acţiunile întreprinse de Pristina, pe care le consideră antisârbe. Sâmbătă, protestatarii sârbi au blocat drumurile principale după arestarea unui fost poliţist sârb. Ulterior, poliţia kosovară a fost ţinta unor focuri de armă şi a ripostat De asemenea, o grenadă paralizantă a fost aruncată asupra unei maşini aparţinând EULEX, misiunea Uniunii Europene în Kosovo. Nu s-au înregistrat răniţi.

    În urma violenţelor, UE, Statele Unite şi NATO au cerut reţinere din partea ambelor părţi şi au solicitat îndepărtarea baricadelor. Totodată, autorităţile kosovare au amânat până în aprilie alegerile locale care ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul săptămânii viitoare.

    Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat sâmbătă că Belgradul va cere KFOR să permită Serbiei să desfăşoare militari şi poliţişti în Kosovo, dar a recunoscut că nu există nicio şansă ca permisiunea să fie acordată. Duminică, Vucic a spus că Serbia a cerut eliberarea tuturor sârbilor arestaţi din nordul Kosovo. Vucic a acuzat autorităţile de la Pristina şi pe premierul kosovar Kurti că alimentează tensiunile prin „nenumărate mişcări unilaterale”.

    Belgradul şi Pristina poartă discuţii la Bruxelles pentru a încerca să normalizeze relaţiile.

  • Stoltenberg: NATO a analizat principalele provocări şi vrea intensificarea cooperării cu partenerii

    Miniştrii de Externe din statele NATO au discutat, la reuniunea de la Bucureşti, despre principalele provocări la adresa securităţii, inclusiv despre acţiunile de combatere a terorismului, stabilind intensificarea cooperării cu naţiuni partenere, inclusiv cu Republica Moldova.

    “Miniştrii de Externe au discutat şi despre terorism, cea mai directă ameninţare asimetrică la adresa securităţii noastre. Am văzut acest lucru cel mai recent prin atacul îngrozitor de la Istanbul. Miniştrii au stabilit să continuăm eforturile pentru contracararea acestei ameninţări”, a afirmat Jens Stoltenberg, conform agenţiei MEDIAFAX, în conferinţa de presă organizată la finalul reuniunii miniştrilor de Externe din ţările NATO, desfăşurată la Bucureşti.

    La ultima sesiune a reuniunii de la Bucureşti au participat şi miniştrii de Externe din Republica Moldova, Bosnia-Herţegovina şi Georgia. “Sunt trei parteneri de valoare supuşi presiunilor Rusiei. Am discutat despre preocupările comune şi despre modalităţile de intensificare a cooperării. Aliaţii au stabilit să intensifice susţinerea punctuală, inclusiv în privinţa dezvoltării capacităţilor, a aplicării reformelor şi a organizării de programe de instruire pentru îmbunătăţirea securităţii acestor ţări şi a instituţiilor de apărare”, a precizat Stoltenberg.

    Secretarul general al NATO a reafirmat că aderarea Finlandei şi Suediei va contribui la consolidarea securităţii acestor ţări şi va face “mai sigur spaţiul euro-atlantic”.

    “Vreau să închei prin a mulţumi României pentru găzduirea în mod excelent a acestei reuniuni a miniştrilor de Externe din ţările NATO. Acest lucru demonstrează încă o dată angajamentul puternic al României faţă de Alianţa noastră”, a subliniat Jens Stoltenberg.

  • Jens Stoltenberg: Marea Neagră are o “mare importanţă strategică” pentru NATO

    Marea Neagră are o “mare importanţă strategică” pentru NATO, iar din 2014, alianţa şi-a sporit prezenţa în această zonă, a declarat marţi, la Bucureşti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg,

    Declaraţia vine după ce Ucraina a anunţat luni că în Marea Neagră a intrat o navă de război rusă capabilă să tragă rachete de croazieră.

    “Lucrăm mai îndeaproape cu naţiunile din Marea Neagră, Georgia şi Ucraina, doi parteneri apropiaţi”, a spus şeful NATO. “Am făcut asta înainte de război şi, desigur, facem mai mult acum, după război. Marea Neagră necesită ca NATO să abordeze toate provocările pe care le vedem în regiune. Asta face parte din adaptarea noastră generală a acestei alianţe – să răspundem la o agresiune mai agresivă”.

    Jens Stoltenberg a reaafirmat sprijinul NATO pentru Ucraina împotriva agresiunii ruseşti. El a subliniat că alianţa “nu este parte a conflictului”, dar spune că membrii săi oferă “un sprijin fără precedent” ţării pentru ca aceasta să se poată apăra de Rusia.

    În continuare, el acuză Rusia de intensificarea “valurilor de brutalitate” în invazie, invocând şi costul financiar pentru ţările europene şi alte ţări.

    “Într-adevăr, cu toţii plătim un preţ pentru războiul Rusiei în Ucraina, dar preţul pe care îl plătim noi este în bani, în timp ce pentru Ucraina este plătit în sânge.”

    Stoltenberg spune că NATO nu trebuie să permită Rusiei să câştige, deoarece aceasta ar însemna că preşedintele Vladimir Putin şi alţi lideri autoritari vor deveni mai încrezători în folosirea violenţei pentru a-şi atinge scopurile, adăugând că “nu poate exista o pace durabilă dacă opresorul câştigă”.

    Stoltenberg a apreciat că rezultatul invaziei Rusiei în Ucraina este exact opusul scopurilor declarate de Vladimir Putin – în sensul că va duce la o prezenţă mai mare a NATO la graniţele sale.

    Având în vedere că preşedintele rus dă adesea vina pentru agresiunea sa pe alianţa occidentală pentru extinderea în Europa de Est după căderea Uniunii Sovietice, Stoltenberg subliniază că rezultatul invaziei a fost creşterea volumului de trupe şi echipamente militare în statele care se învecinează cu Rusia.

    De asemenea, secretarul general remarcă faptul că aproape sigur va avea ca rezultat extinderea NATO şi în ceea ce priveşte membrii săi, Suedia şi Finlanda fiind în stadii avansate de aderare, încălcând politicile lor de neutralitate de lungă durată.

    „Ştim că cele mai multe războaie se termină la masa negocierilor, dar ceea ce se întâmplă la masa negocierilor este legat în mod inextricabil de ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă”, a spus Jens Stoltenberg.

     

     

     

  • Germanii s-au săturat de ”bătaia de joc”: Zeci de proteste se desfăşoară în estul ţării. Cetăţenii cer autorităţilor să ia măsuri impotriva inflaţiei, a războiului şi a pagubelor generate de pandemia de Covid

    Timp de mai multe săptămâni, în fiecare luni seara – o aluzie la protestele regulate din anii 1980 împotriva regimului comunist, care au avut loc la Leipzig – o serie îngrijorătoare de mitinguri s-au desfăşurat în zeci de oraşe din estul Germaniei, scrie Financial Times.

    “Vă rugăm să nu provocaţi poliţia şi reţineţi că steagurile ruseşti sau semnele care arată susţinerea pentru forţele armate ale Rusiei nu sunt binevenite!”, a declarat un organizator prin difuzoare la evenimentul din această lună.

    “Germania serveşte ca marionetă exclusiv intereselor americane şi ale NATO”, a avertizat primul orator în faţa mulţimii de câteva sute de persoane, un amestec de studenţi, familii de toate vârstele şi pensionari. Unii purtau bannere pentru stânga germană, alţii steaguri pentru pace, iar alţii pancarte confecţionate în casă care făceau paralele complexe între războiul de nouă luni din Ucraina şi pandemia de coronavirus. În timp ce retorica antiamericană se înălţa, mulţimea a aplaudat, a huiduit şi a fluierat.

    “Politica de embargo împotriva Rusiei a eşuat complet şi este îndreptată în mod catastrofal împotriva noastră”, a continuat vorbitorul, invocând Holocaustul şi declarând războiul din Ucraina un “paradis” pentru “magnaţi, companii de armament şi profitori”.

    La majoritatea protestelor au participat câteva sute de persoane. Dar, la fel ca in cazul mitingurilor similare din alte părţi ale Europei Centrale şi de Est, ele indică o tendinţă îngrijorătoare pentru curentul politic dominant din regiune.

    În Germania, unele proteste au fost organizate de stânga radicală, iar altele de dreapta populistă, într-un semn al modului în care o criză economică din ce în ce mai profundă, o moştenire istorică conflictuală şi o relaţie complexă cu Rusia dizolvă rivalităţile politice tradiţionale, provocând naşterea unor noi mişcări.

    În Leipzig, cel mai mare oraş din estul Germaniei după Berlin, stânga şi dreapta s-au trezit adesea protestând împreună în Augustusplatz, separate doar de un tramvai.

    “Vrem ca NATO să nu mai creeze un conflict între Germania şi Rusia, între Ucraina şi Rusia”, a declarat Sabine Kunze, o pensionară prezentă la miting. Ea strângea o pancartă de carton maro pe care scria: “Pace cu Rusia”.

    “Vrem preţuri normalizate la gaz şi electricitate”, a adăugat ea, derulând o listă de nemulţumiri. “Nu mă deranjează să vorbesc cu voi, pentru că oamenii trebuie să înţeleagă că nu suntem nazişti”, a adăugat ea. “Noi vrem pace”.

    David, un şomer în vârstă de 30 de ani din Brandenburg, a purtat o fotografie de carton a cancelarului Olaf Scholz: “Jumping Jack”, scria pe ea, cu “Războiul lui Biden” imprimat pe verso.

    “Germanii obişnuiţi plătesc pentru că America vrea să intervină în Rusia”, a spus el, adăugând că facturile cresc şi şansele de a obţine un loc de muncă scad.

    La mitingurile organizate în alte părţi din estul Germaniei în ultimele două luni, mesajele au fost izbitor de asemănătoare, indiferent de culoarea politică.

    “Securitate energetică şi protecţie împotriva inflaţiei – ţara noastră mai întâi!”, au fost mesajele scrise pe pancarte în cadrul unei adunări organizate în octombrie la Berlin de Alternative für Deutschland, partidul populist de dreapta. Unii protestatari au fluturat steaguri ruseşti.

    O dezvăluire parlamentară recentă a serviciilor de securitate germane a enumerat sloganurile de campanie de la 23 de mitinguri organizate în septembrie de către saxonii liberi de extremă dreapta. Printre acestea se numărau: “Nordstream 2, deschideţi-l imediat!”; “Comunitate, nu divizare!” şi “Opriţi inflaţia, războiul şi nebunia pandemiei!”.

    “O mulţime de nemulţumiri diferite se contopesc – foarte periculos de mult în termeni democratici – în aceste proteste, în special în estul Germaniei”, a declarat profesorul Hajo Funke, politolog la Universitatea Liberă din Berlin.

    A fost remarcabil modul în care sentimentele anti-război au fost canalizate de mişcările populiste care s-au stabilit în opoziţie faţă de restricţiile impuse în timpul pandemiei, a adăugat el.

    Cu toate acestea, a spus el, răspândirea lor a fost încetinită de măsurile eficiente luate de guvernul federal german pentru a ajuta consumatorii şi întreprinderile să facă faţă impactului războiului.

  • Stoltenberg i-a convocat pe ambasadorii statelor NATO pe tema incidentului din Polonia

    Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, va organiza miercuri o reuniune de urgenţă cu ambasadorii statelor membre NATO pe tema incidentului din sud-estul Poloniei.

    Va fi organizată o reuniune de urgenţă miercuri dimineaţă, la Bruxelles, pentru a discuta despre acest “incident tragic”, a declarat Oana Lungescu, purtătoarea de cuvânt a NATO, citată de postul de televiziune CNN.

    Guvernul de la Varşovia a confirmat căderea unei rachete ruseşti pe teritoriul Poloniei, în apropierea frontierei cu Ucraina, precizând că a fost convocat pentru explicaţii ambasadorul Rusiei. “A căzut o rachetă de fabricaţie rusă în localitatea Przewodów, omorând doi cetăţeni polonezi”, a declarat în cursul nopţii de marţi spre miercuri Lukasz Jasina, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Varşovia.

    Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat pentru postul de televiziune CNN că nu are informaţii despre incidentul din Polonia. Ministerul rus al Apărării a negat, marţi seară, informaţiile potrivit cărora rachete ale armatei ruse ar fi căzut pe teritoriul Poloniei, denunţând o “provocare” menită să amplifice conflictul din Ucraina.

    Preşedintele Joseph Biden i-a oferit asigurări preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, că Statele Unite susţin în totalitate Polonia şi NATO şi vor oferi asistenţă pe durata investigaţiei în cazul incidentului produs în sud-estul ţării.

  • Polonia confirmă explozia din estul ţării, dar nu cunoaşte cauzele

    Piotr Müller, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Varşovia, a confirmat producerea unei explozii în regiunea Lublin. “Ancheta va dura toată noaptea pentru stabilirea cauzelor exploziei”, a declarat Piotr Müller, citat de cotidianul Le Monde.

    “Vom analiza dacă este necesară invocarea Articolului 4 al Tratatului Organizaţiei Atlanticului de Nord”, care prevede sesizarea Consiliului Nord-Atlantic, a precizat oficialul guvernamental polonez.

    Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a decis convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului pentru Securitate Naţională, în contextul intensificării bombardamentelor ruse în Ucraina, în timp ce un oficial american a afirmat că două persoane ar fi fost ucise pe teritoriul Poloniei.

    Surse poloneze au raportat, marţi, o explozie în localitatea Przewodów, situată în estul Poloniei, în apropierea frontierei cu Ucraina. Conform surselor citate, două persoane au murit în explozie. Poliţia poloneză a confirmat incidentul, precizând că anchetează circumstanţele producerii deflagraţiei împreună cu autorităţile militare.

    Un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor secrete americane a declarat sub protecţia anonimatului, pentru agenţia The Associated Press, că explozia este rezultatul căderii în mod accidental a unei rachete ruse pe teritoriul Poloniei. Rusia a efectuat bombardamente masive marţi în Ucraina, inclusiv în zone situate în vestul ţării, în apropierea frontierei cu Polonia.

    Însă Ministerul rus al Apărării a negat, marţi seară, informaţiile potrivit cărora rachete ale armatei ruse ar fi căzut pe teritoriul Poloniei, denunţând o “provocare” menită să amplifice conflictul din Ucraina. “Nu au fost lansate atacuri ruse asupra ţintelor situate în apropierea frontierei de stat dintre Ucraina şi Polonia. Resturile metalice depistate la faţa locului nu au nicio legătură cu armele ruse. Este o provocare deliberată care are rolul escaladării crizei”, a comunicat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia Reuters.

    Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că îşi coordonează activităţile cu Polonia. “Verificăm informaţiile şi ne coordonăm strâns acţiunile cu aliatul nostru Polonia”, a declarat un oficial din cadrul NATO.

  • Mesajul lui Simonis pentru suedezii care nu vor România în Schengen: Noi am ratificat tratatul de aderare la NATO

    România a fost între primele ţări careau ratificat aderarea Suediei la NATO, le spune social-democratul Alfred Simonis social-democraţilor suedezi care se opun aderării ţării noastre la Spaţiul Schengen.

    România are de convins, mai nou, nu doar Ţările de Jos (Olanda), ci aparent şi Suedia să o accepte în Spaţiul Schengen. Guvernul suedez minoritar e susţinut în Parlament inclusiv de social-democraţi, care s-ar opune aderării României la zona europeană de liberă circulaţie.

    Liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, spune la RFI că „România a fost una din primele ţări care au ratificat tratatul de aderare a Suediei la NATO”.

    În cazul Ţărilor de Jos, PSD a cerut USR şi REPER să-şi convingă colegii din grupul Renew Europe să susţină aderarea României la Schengen. În cazul Suediei, însă, este voba chiar de colegii PSD din familia socialistă europeană.

    Întrebat ce demersuri va face PSD, liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, a răspuns: „Am cerut de fiecare dată şi USR-ului şi celorlalte partide parlamentare să facă tot ceea ce ţine pentru a ajuta România în acest demers, în mod special, dar în orice alt demers care implică un parcurs european. Facem tot ceea ce ţine de noi şi pe lângă zona de diplomaţie, trebuie să facem fiecare dintre noi ceea ce putem pentru a convinge toate statele care se opun sau se mai opun să accepte integrarea României în Spaţiul Schengen”.

    Liderul deputaţilor PSD aminteşte că „România a fost una din primele state care au ratificat tratatul de aderare la NATO al Finlandei şi al Suediei, în vacanţă parlamentară ne-am adunat cu toţii, la propunerea PSD, e adevărat şi am votat acel acord de ratificare, cred că al doilea sau al treilea stat membru NATO care a făcut asta. Cred că dincolo de interesele politice locale, naţionale, jocuri în interiorul fiecărei ţări, important este parcursul european, parcursul euroatlantic şi cred că trebuie să căutăm în această perioadă ceea ce ne uneşte, nu ceea ce ne desparte, pe toţi şi din politica internă şi familiile politice europene”.