Nume vehiculate de miniştri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat investitorii că luni, 7 decembrie, vor intra la tranzacţionare cele trei emisiuni de titluri de stat pentru populaţie din programul Fidelis derulat de Ministerul Finanţelor Publice prin piaţa de capital în perioada 9-27 noiembrie.
Ministerul Finanţelor a atras de la investitori persoane fizice pe parcursul a trei săptămâni 2,7 miliarde de lei. Pe 2 decembrie cele trei segmente ale emisiunii Fidelis, respectiv cele două finanţări în lei, în valoare totală de 1,3 mld. lei, şi cea în euro, de 1,4 mld. lei, au fost procesate în sistemul bursei de la Bucureşti.
Indicele de alocare a fost stabilit la 1, ceea ce înseamnă că pentru fiecare titlu de stat subscris investitorilor le va fi alocat câte 1 titlu de stat.
Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager şi Intermediar) şi Banca Transilvania (Grup de Distribuţie), Banca Comercială Română şi BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate şi prin participanţi eligibili.
Pe de altă parte, numărul şi valoarea finală de titluri de stat subscrise şi alocate sunt următoarele: 6.285.714 titluri cu o valoare totală de 628,57 mil. lei la emisiunea în lei cu maturitatea de 1 an, respectiv 5.494 de ordine; 6.683.964 titluri cu o valoare totală de 668,4 mil. lei la emisiunea în lei cu maturitate de 3 ani, respectiv 4.377 de ordine; 2.886.484 titluri cu o valoare totală de 288,6 mil. euro (1,4 mld. lei) la emisiunea în euro cu maturitatea de cinci ani, număr ordine 3.395.
♦ La conducerea Spitalului Judeţean Neamţ s-au aflat nu mai puţin de opt manageri în ultimul an ♦ Managerul Spitalului Neamţ Lucian Micu şi-a anunţat demisia după ce zece pacienţi din terapie intensivă cu COVID-19 au murit în urma unui incendiu în secţia ATI.
Lipsa de organizare din spitale, subordonarea acestora la nivel local, fără posibilitatea de colaborare rapidă şi fără medici de profesie în fruntea spitalelor sunt factori care contribuie la haosul din sănătate şi duc periodic la accidente în spitale, acolo unde pacienţii caută tratament.
Cel mai recent exemplu de lipsă de organizare este la Spitalul Judeţean din Neamţ, aflat în subordinea Consiliului Local Neamţ, care a avut în ultimul an opt manageri la conducere. Şefii unităţii medicale au fost numiţi politic, fie de Ministerul Sănătăţii atunci când spitalele au trecut în timpul stării de urgenţă în curtea ministerului de resort, fie de autorităţile locale.
Directorul spitalului din Neamţ la momentul incendiului a fost Lucian Micu, primar al oraşului Roman. El este de meserie jurist, numit la finalul lui octombrie în fruntea spitalului.
Lipsa unei viziuni pe termen lung pentru spital s-a văzut în lipsa investiţiilor în unitatea medicală, probleme scoase la iveală de tragedia în urma căreia secţia de ATI a luat foc, iar zece pacienţi au decedat, şapte persoane fiind în stare critică.
„Din declaraţiile publice, a existat o flacără la unul dintre aparatele pacienţilor critici. Atmosfera în saloanele de terapie intensivă este cu oxigen, care în prezenţa focului poate să devină extrem de inflamabil. Nu poate cineva anticipa un scurtcircuit la instalaţia electrică, probabilitatea există. Este de datoria echipelor de mentenanţă şi a managementului şi de spital, şi de secţie să facă toate verificările în bună regulă, aşa cum cer actele normative. Avem norme în domeniu, trebuie să fie şi respectate“, a spus medicul ATI Elena Copaciu.
Ea a menţionat că ancheta va stabili dacă instalaţia a fost calibrată corect, dacă aparatele funcţionau în parametri, însă soluţia pentru ca situaţia de la Neamţ să nu se mai repete este respectarea legii. În plus, siguranţa trebuie să fie pe primul plan, atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici şi asistenţi.
„Una dintre regulile de bază în prim ajutor şi când lucrezi în urgenţă este ca salvatorii să fie în siguranţă pentru a putea acorda pacientului suportul avansat pe care îl presupune terapia intensivă şi să-i dai şanse maxime să-i salveze viaţa. Aşa ceva este coşmarul oricărui medic din ATI. Orice contează, în momentul când faci rabat de la o regulă va urma o cascadă de compromisuri care poate ajunge până la varianta îngrozitoare pe care am văzut-o“, a mai spus Elena Copaciu.
Managerul Spitalului Colţea Mircea Lupuşoru a precizat că pentru a preveni un accident de tipul celui de la Neamţ în spitalul din Capitală se verifică periodic aparatura şi prizele pentru a stabili că se respectă normele de funcţionare optime.
„Avem măsuri dinainte de incident, sunt măsuri de prevenire, se face o verificare periodică a tabloului, prizele, instalaţii electrice. Avem siguranţe care sar automat dacă puterea este mai mare se decuplează automat siguranţa şi se întrerupe tot. Am pus accentul pe acest lucru tot timpul“, a mai spus Mircea Lupuşoru.
Cine sunt vinovaţii?
Într-o declaraţie de presă, ministrul sănătăţii Nelu Tătaru a declarat că toată lumea este vinovată pentru tragedia de la Piatra Neamţ deoarece a acceptat ca în ultimii 30 de ani sistemul medical să fie menţinut într-o situaţie de criză.
„Pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi pentru neimplicare … cred că suntem toţi vinovaţi în această ţară, nu doar sistemul medical şi autorităţile locale, pentru că am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală“, a declarat ministrul Tătaru. El a mai spus că se impune o reevaluare urgentă a întegului sistem medical românesc.
„Nu doar începând de mâine, începând de ieri, tot ce înseamnă reevaluare de management, tot ce înseamnă reevaluare de capacitate de tratament a unităţilor medicale, cooordonare de către minister a situaţiei“, a precizat Nelu Tătaru. Totuşi, la cinci ani de la tragedia de la Colectiv, care a dus la decesul a 64 de persoane, România nu este capabilă să îngrijească pacienţi cu arsuri grave, trimiţându-l pe medicul care a ajutat pacienţii de la Neamţ Cătălin Dencium în Belgia pentru a fi tratat.
Astfel, la cinci ani de la Colectiv şi la zece ani de la incendiul de la maternitatea Giuleşti, România nu are o secţie pentru marii arşi. Mai mult, politicienii care s-au aflat în funcţii publice de decizie şi în urmă cu un deceniu, şi în urmă cu cinci ani, începând cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban sau ministrul Nelu Tătaru nu îşi asumă vina unui sistem sanitar dezorganizat, aruncând vina asupra oamenilor, contribuabili la bugetul de stat şi la asigurarea de sănătate.
În primele nouă luni ale acestui an, statul avea mai mult de 1,24 milioane de angajaţi, iar cheltuielile cu personalul ajunseseră deja la 80,9 miliarde de lei, în creştere cu 6,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
În total, septembrie 2020 aparatul de stat număra peste 1,24 mil. de salariaţi, în creştere cu mai mult de 15.000 de posturi comparativ cu luna august a anului 2019 şi cu 46.793 faţă de august a 2018, conform datelor de la Ministerul Finanţelor şi a calculelor ZF.
În primele nouă luni ale acestui an, cheltuielile de personal ale statului român ajunseseră deja la 80,9 mld lei, în creştere cu 6,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2019.
Cei 1,24 milioane de angajaţi de la stat reprezintă circa 22% din cei 5,58 milioane de salariaţi activi raportaţi de Ministerul Muncii. Dintre angajaţii din aparatul de stat, 795.534 lucrau în administraţia centrală şi circa 445.000 de angajaţi în administraţiile locale. Cei mai mulţi angajaţi din instituţiile publice sunt în Ministerul Educaţiei, respectiv circa 287.000 de angajaţi şi în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) – circa 126.000 de angajaţi, urmate de Ministerul Apărării Naţionale cu aproape 76.000 de angajaţi şi Ministerul Finanţelor, cu aproape 25.000 de salariaţi.

De altfel, numărul angajaţilor bugetari a evoluat constant în ultimii cinci ani. Dacă în 2015 în sistemul bugetar lucrau 1,18 milioane de persoane, în primele nouă luni din 2020 numărul lor trecuse de 1,24 milioane, cu 60.000 de mai mulţi comparativ cu 2015.
Numărul angajaţilor din aparatul de stat a crescut cu circa 10.000 de persoane de la an la în an în perioada 2015 – 2018, între 2018 şi 2019 creşterea a fost de circa 30.000.
Pe măsură ce creştea numărul angajaţilor, creşteau şi cheltuielile statului cu aceşti angajaţi. În 2015, cheltuielile cu personalul bugetar au fost de 52 mld. lei, echivalentul a 22,3% din veniturile bugetare şi 7,4% din PIB.
În 2019, cheltuielile cu salariile din sistemul bugatar au ajuns la 102 mld. lei, circa 9,8% din PIB, un fond de salarii care aproape s-a dublat în doar cinci ani, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. În criza trecută, cea din 2008-2009, Fondul Monetar Internaţional a obligat România să îşi reducă anvelopa salarială pentru salariile bugetarilor de la 10% din PIB la 7% din PIB. Cu vremea, anvelopa salarială s-a întors la 10% din PIB.
Cheltuielile cu salariile bugetarilor au reprezentat anul trecut 32,8% din toate veniturile bugetului, iar media Uniunii Europene este de 22%. La nivelul Uniunii Europene, ţara care are cele mai mari cheltuieli cu salariile angajaţilor din sectorul public este Danemarca, cu 16% din PIB. La polul opus se află Irlanda, care are cheltuieli salariale de 7,5% din PIB. Bulgaria, Letonia, Spania, Malta şi Estonia au cheltuieli bugetare cu salariile angajaţilor din sectorul public în jurul a 12% din PIB, conform datelor de la Comisia Europeană.

De altfel, Violeta Alexandru, ministrul Muncii, spunea anterior că nu ştie câţi angajaţi are statul cu adevărat.
„Nu că nu ştim astăzi, n-am ştiut niciodată câţi angajaţi sunt în sectorul public. Nu există o centralizare la nivelul ţării cu privire la toţi angajaţii din toate primăriile, toţi angajaţii din toate consiliile judeţene, toate prefecturile, toate companiile“, spunea Violeta Alexandru, ministrul muncii, într-un interviu la un post de televiziune.
Ministrul spunea că nu există o evaluare într-un singur loc a tuturor angajaţilor din sistemul public pentru că în REVISAL, registrul electronic de evidenţă a salariaţilor, sunt înregistraţi salariaţii din sistemul privat.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, afirmă că atunci când a preluat conducerea ministerului erau peste 5.000 de şcoli fără conexiune la internet, iar în prezent au mai rămas 2.200.
”În momentul îa care am preluat mandatul de ministru, am preluat Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pot spune că această digitalizare a educaţiei nu exista. Erau peste 5.000 de clădiri care nu aveau conexiune la internet, iar acum circa 2.200 de clădiri din cele peste 28.000 existente la nivelul întregii ţării au mai rămas fără acces la internet. În luna septembrie, în urma unui memorandum iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, între Guvernul României şi operatori, s-au conectat la internet 2.800 de clădiri”, a declarat Monica Anisie la evenimentul de lansare a procesului de consultare publică a strategiei privind digitalizarea educaţiei.
În anul şcolar 2019 – 2020, România avea un număr de 6.166 unităţi şcolare din învăţământul primar şi gimnazial şi 1.444 de licee conectate la internet, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. Practic, dintr-un total de 9.150 de unităţi încadrate în segmentul primar şi gimnanzial, 6.166 erau conectate la internet (67%).
În învăţământul liceal funcţionează 1.468 licee şi grupuri şcolare independente, 98% dintre ele având acces la internet, conform sursei citate.
Aproape 2.000 de unităţi de învăţământ din România sunt în scenariul roşu din cauza epidemiei de Covid 19, iar cursurile se fac doar online. Cei mai mulţi elevi români vin la şcoală în fiecare zi, dar sunt şi numeroase unităţi în care cursurile se fac în sistemul hibrid.
Potrivit cifrelor prezentate luni de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la nivel naţional sunt 10.736 de unităţi de învăţământ în care preşcolarii şi elevii vin zilnic la cursuri. Alte 5.031 de unităţi de învăţământ se află în Scenariul 2 care presupune participarea prin rotaţie, la o săptămână sau două, la cursurile faţă în faţă şi la cursurile online.
În final, există şi 1.889 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor doar la activităţi online. Nu toate şcolile în care nu se fac cursuri faţă în faţă sunt afectate de epidemia de Covid 19.
„Menţionăm că dintre cele 1.889 de unităţi aflate în această situaţie, 284 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 1.605 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, a anunţat Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Potrivit cifrelor prezentate luni de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la nivel naţional sunt 10.790 de unităţi de învăţământ în care preşcolarii şi elevii vin zilnic la cursuri. Alte 5.607 de unităţi de învăţământ se află în Scenariul 2 care presupune participarea prin rotaţie, la o săptămână sau două, la cursurile faţă în faţă şi la cursurile online.
În final, există şi 1.259 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor doar la activităţi online. Nu toate şcolile în care nu se fac cursuri faţă în faţă sunt afectate de epidemia de Covid 19.
„Menţionăm că dintre cele 1.259 de unităţi aflate în această situaţie, 313 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 946 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, a anunţat Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
RECICLAD`OR
Motivaţie:
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) recomandă, în fiecare an, tema Zilei Mondiale a Mediului, iar tema pentru anul 2019 a invitat la analizarea modului în care putem face schimbări în viaţa noastră de zi cu zi pentru a reduce poluarea aerului pe care o producem şi pentru a contracara încălzirea globală şi efectele acesteia asupra propriei noastre sănătăţi.
Descrierea proiectului:
Pe 5 iunie 2019, de Ziua Mondială a Mediului, Reciclad`OR in parteneriat cu Ministerul Mediului şi Garda Naţională de Mediu a lansat acţiunea „GhiDonează aer curat!”, prin care, spun reprezentanţii companiei, au „dat verde reducerii amprentei de carbon, pentru a atrage atenţia asupra problemei mondiale a poluării aerului”.
În cadrul acţiunii, sute de elevi (clasele 0 – IV) din mai multe şcoli din Capitală au concurat pe trotinete, skateboard-uri şi role într-o competiţie ce a cuprins probe de viteză şi îndemânare, dar şi activităţi interactive pe teme ecologice.
Acţiunea s-a desfăşurat pe Esplanada Arenei Naţionale şi s-a înscris în seria evenimentelor organizate în cadrul proiectului „Comisar în devenire”, iniţiat de Garda Naţională de Mediu şi Reciclad`OR în scopul formării unei atitudini responsabile a tinerei generaţii faţă de mediului înconjurător.
Efecte:
Prin intermediul proiectului, Reciclad`OR, împreună cu Ministerul Mediului şi Garda Naţională de Mediu, şi-au propus să combine atât conştientizarea şi informarea copiilor cu privire la această strigentă problemă de mediu, prin: dezvoltarea motivaţiei şi responsabilităţii în rândul elevilor, părinţilor şi a întregii comunităţi şcolare, pentru sănătatea şi ocrotirea mediului înconjurător, implicarea activă a elevilor în acţiuni de colectare separată a deşeurilor de ambalaje, proiecte de reciclare creativă si reciclarea deşeurilor, dezvoltarea unui comportament etic, civic şi a unor deprinderi de ocrotire a biodiversităţii, conştientizarea impactului negativ al poluării aerului asupra calităţii mediului înconjurător, formarea unor deprinderi de conservare a naturii, formarea premiselor pentru înţelegerea relaţiilor om-mediu înconjurător şi interdependenţei dintre calitatea vieţii şi a mediului,recunoaşterea impactului negativ al neglijenţei umane asupra naturii. „(Ghi)donează aer curat!” a mobilizat sute de elevi prin concursuri eco – interactive, fiind premiaţi de către organizatori pentru implicare şi încurajaţi spre reducerea amprentei de carbon şi reducerea poluării aerului. Proiectul s-a desfăşurat cu sprijinul Asociaţiei Alucro şi Aqua Sport.
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, că a început campania anuală de vaccinare antigripală gratuită prin distrubuirea primei tranşe de vaccin la nivel naţional. MS a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin, cantitate dublă faţă de anul trecut.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii (MS), pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi.
„Ministerul Sănătăţii a început distribuţia primelor 330.000 doze pe care direcţiile de sănătate publică le vor livra cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie şi în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populaţiei la risc”, anunţă MS.
„Deşi în această perioadă ne focusăm acţiunile în lupta cu noul coronavirus, anul acesta am reuşit distribuţia din timp, fără sincope de aprovizionare, a vaccinului gripal pentru demararea imunizării. Avem posibilitatea creşterii cantităţii de vaccin până la 4 milioane de doze, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi cerere”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătatru.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.
„Având în vedere situaţia epidemiologică, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziţioneze vaccinul în vederea imunizării. De asemenea, MS solicită unităţilor farmaceutice să se aprovizioneze din timp cu vaccin gripal”, mai transmis reprezentanţii MS, care fac apel din nou la respectarea regulilor de igienă, care reprezintă o regulă esenţială pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a semnat Ordinul comun MS şi MEC, care stabileşte măsurile privind mijloacele de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus care se vor aplica în unităţile de învăţământ.
„Din punct de vedere sanitar, conform actului normativ, direcţiile de sănătate publică vor informa până la data de 7 septembrie Inspectoratul Şcolar Judeţean/al Municipiului Bucureşti, Comitetul Judeţean / al Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU/CMBSU) cu privire la situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi, iar până la data de 10 septembrie, în funcţie de aceste date, de particularităţile locale, de infrastructura şi resursele umane ale fiecărei unităţi de învăţământ în parte, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ va propune Inspectoratului Şcolar Judeţean/al Municipiului Bucureşti aplicarea unuia dintre scenariile de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ”, informează Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, sunt prezentate şi cele trei scenarii.
„Scenariul 1 Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie
Scenariul 2 Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie
Scenariul 3 Participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi / lecţii online.
Criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenţei cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori”, mai arată MS.
De asemenea, Ordinul de ministru cuprinde ghiduri privind măsuri de sanitare şi de protecţie pentru fiecare nivel educaţional în parte.
Conform acestor ghiduri, în cazul tuturor ciclurilor de învăţământ, intrarea la cursuri se va face eşalonat, pe mai multe uşi de acces, la intervale orare stabilite în funcţie de zone sau de clădiri.
Traseele vor fi prestabilite la deplasarea în interiorul instituţiei de învăţământ cu păstrarea distanţei de 1 m între copii/elevi.
Purtarea măştii de protecţie în interiorul unităţii de învăţămât este obligatorie în cazul personalului didactic şi al elevilor începând din clasele primare.
Igiena mâinilor trebuie să se realizeze frecvent, dar şi dezinfecţia şi aerisirea claselor de curs trebuie realizate zilnic. În fiecare zi se va face şi dezinfecţia diverselor materiale didactice utilizate la orele de curs.
Ghidurile mai prevăd ca, începând din clasele primare, să se asigure distanţarea de minimum 1 metru între elevi sau separarea cu plexiglas în situaţia în care asigurarea distanţei de 1 metru nu este posibilă.
De asemenea, pe lângă triajul observaţional de la domiciliu, se va efectua evaluarea stării de sănătate la prima oră de curs.
Începând cu clasele primare, prezenţa la orele de curs se va face în procent de 50%, prin rotaţie la 1-2 săptămâni.
Actul normativ mai prevede Informarea permanentă a personalului, elevilor şi părinţilor/reprezentant legal cu privire la măsurile de protecţie împotriva infecţieiSARS-CoV-2.
La apariţia într-o clasă din unitatea de învăţământ, a unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2, se suspendă cursurile clasei respective, pentru o perioada de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile. La apariţia a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale întregii unităţii de învăţământ, pe o perioada de 14 zile de la data confirmării ultimului caz. La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, aceştia au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB despre eveniment.
În perioada de suspendare a cursurilor, conducerea unităţii/instituţiei de învăţământ va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:
a) curăţenia şi aerisirea claselor/sălilor;
b) dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor unităţii/instituţiei de învăţământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete, în colaborare cu DJSP/DSPMB;
c) pe perioada celor 14 zile de suspendare toţi contacţii direcţi din cadrul unităţii/instituţiei de învăţământ ai cazurilor confirmate vor fi izolaţi la domiciliu.