Tag: inundatii

  • Suntem tot în 29 iulie 2012

    Motivul e simplu – recuperarea ambelor furii ar fi profitabilă electoral pentru PSD, respectiv PMP, ştiind că de atunci încoace, atât PSD, cât şi Traian Băsescu şi-au pierdut inevitabil din popularitate, iar numărul celor indecişi în perspectiva prezidenţialelor justifică orice încercare de remobilizare la vot cu vechile arme valabile la momentul 2012.

    Premierul Victor Ponta nu doar că s-a ţinut de data simbolică de 29 iulie ca să-şi lanseze candidatura la preşedinţie, deşi inundaţiile catastrofale din Oltenia şi Muntenia ar fi făcut pe oricine altcineva să amâne momentul festiv, dar a şi emis perla “Dacă azi, la doi ani după referendum, constatăm că doi ani din viaţa acestei ţări au fost pierduţi, vă cer să fiţi alături de mine ca următorii zece ani să fie schimbarea”, la doar câteva zile după ce se ostenise să prezinte ultimii doi ani drept limanul economic paradisiac după dezastruoasa guvernare PDL-Băsescu.

    De partea cealaltă, candidatul PMP la preşedinţie, Cristian Diaconescu, a înaintat Parchetului o sesizare de fapte de abuz în serviciu comise de liderii USL în 2012 în contextul suspendării preşedintelui Băsescu, iar politicienii care vizează categoria “electoratului justiţiar” al dreptei (Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu, Monica Macovei, Elena Udrea) continuă să-i înfiereze pe liderii ACL şi pe prezidenţiabilul Klaus Iohannis pentru că nu se dezic de evenimentele din 2012.

    Nu că disponibilitatea comică de compromis şi de uitare a trecutului din partea capilor ACL n-ar justifica un apel decent la memorie, numai că nu imperative etice îi animă pe cei ce se întorc obsesiv la 2012, ci perspectiva pierderii singurilor cai de bătaie viabili atât de către un PSD care a prins putere pe seama demonizării lui Băsescu, cât şi de către un PMP care aspiră să prindă putere pe seama demonizării oricui nu e cu Băsescu – cu alte cuvinte, ambele grupări ar fi nevoite să se întoarcă în prezent, adică la ce aşteaptă, fără furie, electoratul în 2014.

  • COD PORTOCALIU de inundaţii în Timiş, până luni seară

    Bârzava şi Moraviţa (Timiş), dar şi râul Caraş (Caraş-Severin) au fost, de vineri, sub cod roşu de inundaţii.

    Cursul inferior al Bârzavei şi cel al Moraviţei sunt sub cod portocaliu până luni, la ora 16.00.

    Totodată, până luni, la ora 16.00, sunt sub cod galben de inundaţii râurile din bazinele hidrografice: Moraviţa – bazin superior, Bârzava – bazin superior şi mijlociu şi Caraş.

    Izolat, cu probabilitate mai redusă, de duminică, la ora 16.00, până luni dimineaţă, la 6.00, se mai pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi în alte bazine hidrografice mici din judeţele Caraş Severin şi Timiş.

  • TORNADĂ şi ploi torenţiale în Istanbul. Unul dintre cele mai cunoscute bulevarde a fost inundat – VIDEO

    Fotografiile difuzate pe reţelele de socializare arată cum vânzătorii încearcă să împiedice apa să intre în magazine, în timp ce pietonii au dificultăţi în a traversa bulevardul.

    Municipalitatea din Istanbul a efectuat recent lucrări pe bulevardul Istiklal, unde a înlocuit piatra cubică cu asfalt, spre nemulţumirea cetăţenilor. Multe persoane consideră că strada s-a inundat din cauza lucrărilor municipalităţii.

    De asemenea, o tornadă s-a produs în cartierul Kasimpasa de pe malul european al Istanbulului, dar nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale majore. Inundaţiile au afectat şi malul asiatic al oraşului, perturbând traficul în cartierul Üsküdar.

    Cel puţin trei persoane au fost rănite în accidente rutiere produse în Istanbul din cauza ploilor şi inundaţiilor.

    Meteorologii au avertizat că ploi abundente sunt aşteptate în vestul Turciei la acest sfârşit de săptămână.

  • Cine s-a fript cu Băsescu suflă şi-n apa cu noroc de la inundaţii. Perlele politice ale săptămânii

    “Cine s-a fript cu Traian Băsescu suflă şi-n Iohannis” – Daniel Constantin (PC)

    “Ţara arde şi premierul Ponta se piaptănă” – Alina Gorghiu (PNL) despre lansarea candidaturii la preşedinţie a lui Victor Ponta în timpul inundaţiilor

    “D-le Ponta, ceasul dumneavoastră a început să ticăie, în 26 iulie, la două fără zece, ceasul victoriei noastre a început să bată” – Cătălin Predoiu (PDL)

    “Democraţiile liberale nu pot rămâne competitive pe plan global. Azi lumea încearcă să nţeleagă sisteme care nu sunt occidentale, liberale, poate nici democraţii, dar au succes” – Viktor Orban, propunând pentru Ungaria modelul unor state “neliberale”: China, India, Rusia, Turcia

    “Femeia nu trebuie să râdă în public. Unde sunt fetele noastre care, când ne uităm la ele, să roşeasă, să-şi plece capul şi să-şi ferească privirea?” – vicepremierul turc Bülent Arinc

    “Se spune că apa la români aduce noroc la un eveniment şi eu cred că va aduce noroc şi premierului şi PSD” – Mihnea Costoiu (PSD)

    “Învingem toată trupa de mincinoşi ai PSD-ului. România trebuie eliberată de toţi cei care îi seamănă lui Ponta” – M. R. Ungureanu (ACL)

    “Îmi închipui dialogul lui Pleşu cu această doamnă, sau al lui Liiceanu. Sau al unui sculptor care vrea să facă o statuie ecvestră: e biped sau patruped calul” – preşedintele Traian Băsescu despre Rozalia Biro (UDMR), propusă ministru al culturii, care declarase în 2010 la o emisiune de radio că nu are “niciun biped în familie”
     

  • Un număr de 25 de gospodării dintr-un sat mehedinţean, afectate de ploile abundente

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, precipitaţiile abundente căzute în noaptea de joi spre vineri au dus la formarea de torenţi în localitatea Eibenthal, unde 25 de gospodării au fost afectate.

    Aceeaşi sursă a mai arătat că apa a intrat în mai multe beciuri din Eibenthal, localnicii intervenind singuri pentru scoaterea apei acumulate.

    La faţa locului, s-au deplasat, în noaptea de joi spre vineri, prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, şeful ISU Mehedinţi, Petre Stănăşel, dar şi şeful Inspectoratuluii Judeţean de Jandarmi Mehedinţi, Eugen Ţambrea, dar nu a fost nevoie de intervenţia pompierilor sau a jandarmilor.

    Apa strânsă în curţi a rupt gardurile gospodăriilor, iar în cursul dimineţii de vineri s-a retras.

    Judeţul Mehedinţi s-a aflat sub cod portocaliu de inundaţii până vineri dimineaţă, la ora 3.00, în vigoare fiind în continuare un cod roşu de inundaţii emis de hidrologi pentru râurile Drincea şi Desnăţui.

    Vineri dimineaţă, potrivit informaţiilor furnizate de Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă întrunit la nivelul judeţului Mehedinţi, cursurile celor două râuri aflate sub avertizare cod roşu de inundaţii erau sub cota de atenţie.

  • COD PORTOCALIU de inundaţii pe râuri din Caraş-Severin şi Timiş. COD ROŞU pentru judeţele Argeş, Vâlcea, Olt şi Teleorman

    Una dintre avertizări, valabilă până la ora 14.00, vizează râurile mici din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega, bazinul inferior al Timişului, Bârzava şi Moraviţa din judeţul Timiş.

    Tot sub cod portocaliu se află, până la ora 15.00, râurile mici din bazinele hidrografice Caraş, Cerna şi bazinul superior al Timişului din judeţul Caraş-Severin, conform unei alte avertizări.

    Hidrologii au emis, miercuri, o avertizare cod roşu de inundaţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Olt şi Teleorman, valabilă până vineri după-amiază, alte zece judeţe fiind atenţionate cu cod portocaliu.

  • Apele Române: Debitele râurilor sub cod roşu şi portocaliu de inundaţii au crescut şi de aproape 400 de ori

    La această oră, se înregistrează creşteri importante de debite şi niveluri, ca efect al propagărilor formate în aval, pe râurile, la trei staţii hidrometrice fiind atinse cotele de pericol (echivalent cu cod roşu) şi la alte trei staţii hidrometrice fiind atinse cotele de inundaţie (echivalent cu cod portocaliu), se arată în comunicatul ANAR.

    Pe râul Lotru, la staţia Valea lui Stan, sunt 40 cm peste cota de pericol, pe Vedea, la staţia Buzeşti, 74 cm peste cota de pericol, pe Neajlov, la staţia Moara din Groapă, peste 4 cm peste cota de pericol, pe Jiu, la staţia Răcari sunt 9 cm sub cota de pericol, pe râul Latoriţa, la staţia Gura Latoriţei, 15 cm peste cota de inundaţie şi pe râul Olteţ, la staţia Nistoreşti, 6 cm peste cota de inundaţie.

    Timp de trei zile, au fost înregistrate precipitaţii cumulate care au depăşit valori de 100 – 180 l/mp, în zona judeţelor Gorj, Vâlcea, Argeş şi Teleorman. De asemenea, s-au înregistrat debite istorice cu probabilitate de revenire odată la 100, respectiv 200 de ani.

    Comparativ cu începutul lunii iunie, aceste debite au crescut până la 400 de ori. Astfel râul Vedea, la staţia Buzeşti, avea 1,42 mc/s în 9 iunie, iar miercuri atingea: 424 mc/s ( de 400 de ori mai mult), râul Cotmeana la staţia Ciobanu, a crescut de la 1,84 mc/s la 424 mc/s, râul Lotru la Valea lui Stan, avea în 9 iunie, 2,5 mc/s şi a ajuns miercuri la 286 mc/s (de 150 de ori mai mult), Lotru, la Mălaia, a crescut de la 29,5 mc/s la 376 mc/s (de 200 de ori), râul Olăneşti, la Râmnicu Vâlcea, a crescut de la 3,38 mc/s la 337 mc/s (de 100 de ori), Olteţ, la staţia Nistroreşti, a crescut de la 2,61 mc/s la 298 mc/s (100 de ori), iar la staţia Oteteliş, a crescut de la 8,12 mc/s la 350 mc/s (de 50 de ori).

    Zona îndiguită între Buzeşti şi Alexandria şi aval de Alexandria este monitorizată pentru asigurarea tranzitării viiturilor. La confluenţa râului Cotmeana cu râul Argeş, în zona Bădeşti, se monitorizează foarte strict, existând o gardă de 30 cm. S-au dublat echipajele şi utilajele, fiind transmişi către Alexandria peste 20.000 de saci de la Piteşti şi utilaje terasiere de la Giurgiu. În acest moment, se fac lucrări de consolidare şi supraînălţare a digurilor.

    În judeţul Vâlcea, pe râul Lotru, echipele Apelor Române au luat măsuri de asigurare a secţiunilor de scurgere a apelor din incintă. Viiturile formate anterior au fost atenuate şi tranzitate prin acumulările Vidra, Malaia şi Brădişor. La staţia Malaia, a fost depăşită cota de pericol cu 13 cm, iar la staţia Valea lui Stan, cu 45 de cm. Echipele Apelor Române realizează un canal de scurgere a apei, în zona localităţilor Saliştea-Păscoaia, în aval de Brădişor. A fost afectat digul de apărare din localitatea Păscoaia fiind inundate terenuri agricole.

    În zona Novaci pe sector aval pana la Bengeşti, judeţul Gorj, se înregistrează tendinţa de scădere, fiind afectate lucrările hidrotehnice de apărare de mal în zona Novaci-Pociovaliştea, dar lucrările principale de îndiguire au rezistat. Pe acest sector, echipele Apelor Romane intervin cu oameni şi utilaje pentru diminuarea efectelor inundatiilor, stoparea eroziunilor şi menţinerea lucrărilor în stare de funcţionare.

    Pe râul Jiu, se tranzitează viitura formată pe sectorul Răcari – Podari. Pe acest sector, se estimează că nu se vor produce pagube suplimentare, pentru ca lucrările de apărare (digurile) au capacitatea de tranzitare a acestui debit.

    De asemenea, în judeţul Argeş, s-a preluat surplusul de apă acumulat pe râul Argeş şi râul Doamnei, fiind atenuate viiturile prin acumulările Vâlcele, Budeasa şi Goleşti. S-a reţinut un volum de peste 12 milioane metri cubi. Acumularea Mărăcineni a fost închisă fiind reţinut surplusul de apă şi, în acest fel, au fost evitate inundaţiile.

    Pe râul Vediţa, în zona localităţii Coloneşti, judeţul Olt, a fost depăşită capacităţii proiectate a digurilor, apa trecând peste ele cu o lama deversantă de circa 10 cm pe o lungime de circa 1,5 km pe ambele maluri. Din acest motiv, s-au creat în mod natural mai multe breşe. De asemenea, apa a trecut peste podul DN Pitesti-Craiova. Sunt afectate localităţile Coloneşti, Barăşti şi Bătăreni.

    Având în vedere precipitaţiile înregistrate în ultimele ore (83 l/mp în trei ore) la staţia Siliştea Gumeşti, pentru orele următoare, pe pârâul Câinelui se vor înregistra nivele peste cota de inundaţie, fiind posibile inundaţii cu efect local în zona localităţilor Siliştea Gumeşti, Ciolănestii din Deal, Necşeşti şi Vârtoapele. Este posibil ca lucrările de apărare aflate în execuţie să fie afectate (în zonele Baldovineşti şi Vârtoapele).

     

  • MS cere direcţiilor de sănătate publică monitorizarea populaţiei şi a apei potabile din zonele afectate de inundaţii

    Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a făcut un apel către toţi reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică să pună în aplicare acţiunile din planul de măsuri pentru asigurarea asistenţei medicale în zonele afectate de inundaţii şi să colaboreze cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă în vederea întreprinderii măsurilor necesare.

    Astfel, direcţiile de sănătate publică vor asigura asistenţa medicală de urgenţă pentru toate persoanele aflate în dificultate, precum şi medicamentele şi materialele necesare, dezinfectanţi, vaccinuri pentru acordarea asistenţei medicale, dar şi pentru prevenirea îmbolnăvirilor care ar putea fi cauzate de inundaţii.

    “Am cerut suplimentarea personalului medical, în funcţie de necesităţi şi a echipajelor de ambulanţă, precum şi avertizarea medicilor de familie care să asigure asistenţa medicală în permanenţă. Mai mult, DSP-urile vor participa la asigurarea transportului pentru gravide, persoane în vârstă cu boli cronice, dializaţi, copii şi vor asigura supravegherea calităţii apei de băut în zonele afectate, asanarea şi dezinfecţia fântânilor, dar şi asigurarea de locuri de spitalizare pentru persoanele afectate”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu

    Ministerul Sănătăţii a transmis recomandări cu privire la măsurile pe care populaţia trebuie să le ia pentru prevenirea îmbolnăvirilor: să consume apă îmbuteliată, să nu bea apă direct din fântâni sau de la robinet; să utilizeze pentru prepararea alimentelor apă fiartă şi răcită, să consume doar alimente ambalate sau bine preparate termic, să nu atingă animalele moarte şi să avertizeze autorităţile, în vederea evacuarii acestora, să evite expunerea prelungită la frig/umezeală, să păstreze alimentele în condiţii igienice, să respecte igiena individuală, iar la primele semne de boală să se prezinte la cel mai apropiat medic/spital.

     

  • Ponta: Vom aloca bani pentru lucrări rapide în judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş, afectate de inundaţii

    Primul-ministru a spus că în prezent în Novaci se lucrează la dig şi la scoterea apelor din curţi şi că până joi după-amiază, când va fi şedinţa de Guvern, se va face o primă evaluare a necesităţilor financiare, urmând să se stabilească sumele ce vor fi alocate rapid celor trei judeţe pentru refacerea a “ceea ce este urgent”, respectiv repararea podeţelor şi a drumurilor surpate.

    Ponta a precizat că reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române vor face o evaluare pentru lucrările de fond necesare astfel încât acolo unde au fost probleme cu digurile şi cu malurile să fie reparate în cursul acestui an şi dacă, “Doamne fereşte, mai vine o apă aşa de mare, să nu mai fie astfel de probleme”.

    “În rest, primesc şi evaluarea pentru gospodării şi, în urma dispoziţiilor date chiar mâine (n.r. – joi), pentru cele trei judeţe, primele sume necesare vor fi alocate”, a spus Ponta.

    Premierul a precizat că va mai merge în alte două comune din Gorj afectate de inundaţii, iar apoi va vedea ce se întâmplă în judeţele Vâlcea şi Argeş, şi acestea grav afectate de inundaţii, unde, “eventual”, se opreşte, apoi va merge la Bucureşti pentru a face o evaluare cu toţi miniştrii şi toate autorităţile aflate în teritoriu pentru ca joi să poată fi alocate sumele necesare şi “să se ştie exact pentru ce anume se alocă, deci care sunt priorităţile imediate”.

    “În rest, s-au luat toate măsurile, azi putem să spunem că nu mai este nicio viaţă în pericol, însă nu se linişteşte, nu se mulţumeşte nimeni până nu trece codul roşu”, a mai spus Ponta, adăugând că s-a lucrat toată noaptea în zonă şi că salvamontiştii “şi-au făcut din nou treaba” pentru salvarea persoanelor rămase izolate din cauza viiturilor.

    În urma inundaţiilor din judeţul Argeş şi-au pierdut viaţa două persoane – un bărbat din localitatea Merişani şi un bătrân de 71 de ani din localitatea Vedea, care au fost luaţi de viiturile puternice, iar în judeţul Vâlcea două persoane sunt căutate, fiind vorba despre un bărbat de 38 de ani care a fost văzut în timp ce era luat de o viitură şi despre un bătrân dispărut, despre care se presupune că a fost luat de apă.

    Viiturile au provocat distrugeri masive în zeci de localităţi din judeţele Gorj, Argeş, Vâlcea, Teleorman şi Olt, unde sute de oameni au fost evacuaţi din calea apelor revărsate, în unele zone debitele înregistrate pe râuri fiind istorice.

  • Inundaţiile din România în IMAGINI. Mai multe judeţe, sub avertizare cod roşu – GALERIE FOTO

    În urma inundaţiilor din judeţul Argeş şi-au pierdut viaţa două persoane – un bărbat din localitatea Merişani şi un bătrân de 71 de ani din localitatea Vedea, care au fost luaţi de viiturile puternice, iar în judeţul Vâlcea două persoane sunt căutate, fiind vorba despre un bărbat de 38 de ani care a fost văzut în timp ce era luat de o viitură şi despre un bătrân dispărut, despre care se presupune că a fost luat de apă.

    VEZI GALERIA FOTO

    Viiturile au provocat distrugeri masive în zeci de localităţi din judeţele Gorj, Argeş, Vâlcea, Teleorman şi Olt, unde sute de oameni au fost evacuaţi din calea apelor revărsate, în unele zone debitele înregistrate pe râuri fiind istorice.