Tag: interes

  • Ghişe: Cine vrea unitatea dreptei, să se înscrie în PNL. Mimarea iubirii dreptei este făţărnicie

     Ghişe a anunţat, într-o conferinţă de presă, că îşi menţine candidatura la şefia PNL, iar despre Klaus Iohannis a spus că este “un contracandidat”.

    În plus, Ioan Ghise a ţinut să precizeze că negocierile care se duc zilele acestea pentru “unitatea dreptei” nu respectă Statutul partidului.

    “Începând cu luni, 26 mai, Biroul Politic al PNL este demisionar, are rolul, până la Congres, să exercite gestiunea curentă a partidului şi să organizeze Congresul. Tot ceea ce în aceste zile se negociază, alianţe, fuziuni şi orice altceva, este o încălcare a Statutului”, a spus el.

    Senatorul PNL Ioan Ghişe a arătat că toţi cei care cred în valorile dreptei şi se revendică politic de dreapta se pot înscrie în PNL, partid de dreapta care a contribuit de 140 de ani la crearea statului român.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pfizer confirmă interesul pentru preluarea AstraZeneca, tranzacţie estimată la 100 miliarde de dolari

     Dacă se va materializa, preluarea AstraZeneca de către Pfizer va fi una dintre cele mai mari tranzacţii realizate vreodată în industria farmaceutică, transmite Bloomberg.

    Pfizer a lansat în luna ianuarie o ofertă de preluare pentru AstraZeneca la preţul de 46,61 lire pe acţiune, însă compania britanică a refuzat să intre în negocieri.

    Preţul oferit la începutul anului de grupul american este cu 14% peste cotaţia bursieră a AstraZeneca de la finalul şedinţei de vineri.

    “O fuziune între Pfizer şi AstraZeneca ar creşte abilitatea companiilor de a genera valoare pentru acţionari şi ar aduce un portofoliu extins de tratamente importante pentru pacienţi. O posibilă combinare cu AstraZeneca se aliniază structurii actuale a Pfizer şi sprijină în totalitate strategia de a construi o afacere de talie mondială”, a declarat într-un comunicat directorul general al Pfizer, Ian Read.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Geoană: România are interesul să aibă prezenţă militară NATO permanentă pe teritoriul său

     “Aşa cum Polonia a solicitat în mod oficial o prezenţă militară NATO permanentă în Polonia, cred că şi România are tot interesul şi îndreptăţirea să aibă o prezenţă militară NATO permanentă pe teritoriul României. Suntem bucuroşi de aceste soluţii temporare şi rotaţii care se întâmplă în România , dar în mod evident noua realitate trebuie să ducă şi la modificarea doctrinei militare a Alianţei”, a precizat Geoană.

    El a arătat că maniera agresivă în care Federaţia Rusă încearcă să-şi destabilizeze vecinii naşte preocupări în întreaga regiune. “Suntem cu toţii foarte preocupaţi de evoluţiile recente din ultimele zile şi ore din Ucraina, din Transistria şi de continuarea acestei maniere foarte agresive prin care Federaţia Rusă continuă să-şi destabilizeze vecinii”, a spus Geoană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Negocierile cu China pentru termocentrala Rovinari, avansate. Este interes şi pentru Tarniţa

     Construcţia termocentralei Rovinari, cu un nou grup energetic de 500 MW, a fost inclusă în vara anului trecut în Planul naţional de investiţii al Guvernului, fiind prezentat atunci că grupul China Huadian Engineering ar urma să asigure o investiţie de circa un miliard dolari.

    În luna noiembrie, conducerea Complexului Energetic Oltenia a încheiat cu preşedintele companiei China Huadian Corporation un acord de intenţie de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari.

    Marţi, Dragnea a reluat faptul că autorităţile române intenţionează să construiască la Rovinari o nouă termocentrală, de 500 MW, cu randament dublu.

    “Cu aceeaşi cantitate de cărbune, obţii o cantitate dublă de energie şi, foarte important, se respectă normele de mediu”, a spus Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât au cheltuit turiştii străini în România, în 2013

     “Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (58,0% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 66,4% din total. Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (42,0% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 33,6% din total. Călătoriile în scop particuar includ călatoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit, alte activităţi”, arată INS, într-un comunicat.

    Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (55,1%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (84,1%).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul Renault: Renault ar avea probleme dacă Peugeot ar întâmpina dificultăţi serioase

     “Nu avem absolut nici un interes ca rivalul nostru francez să ajungă în dificultăţi serioase, pentru simplul motiv că avem mulţi furnizori în comun”, a afirmat Ghosn la postul de radio RTL, preluat de Wall Street Journal.

    Astfel, Renault ar fi de asemenea în dificultate dacă furnizorii ar avea probleme deoarece Peugeot sau un alt producător auto ar înregistra vânzări în scădere puternică sau ar reduce producţia, a afirmat Ghosn.

    Companiile auto care au adoptat sisteme de aprovizionare “la timp” pentru a reduce costurile generate de acumulările de inventar pot avea probleme atunci când unul sau mai mulţi furnizori întâmpină dificultăţi, fiind în unele cazuri determinate să suspende liniile de producţie. O astfel de situaţie a apărut după cutremurul şi valul tsunami care au lovit Japonia în anul 2011, când unele fabrici ale companiilor auto japoneze au oprit producţia timp de mai multe săptămâni, după blocarea reţelelor de furnizori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care vor fi cele mai bune investiţii în 2014

    Dintre domeniile de interes de anul viitor, agricultura va atrage cele mai multe investiţii, însă procentul nu poate fi estimat. „Principalul argument pentru agricultură este interesul major al fondurilor de investiţii străine pentru cumpărarea de terenuri şi ferme, dar şi pentru cultivarea şi operarea acestora. Terenul din România prezintă avantaje majore pentru investitori, datorită faptului că există suprafeţe foarte mari de teren care pot fi încadrate în zona de culturi bio, fapt ce ridică preţul produsului final”, explică Bogdan Badea, Managing Director Accace în România.

    IT-ul rămâne şi el un domeniu de interes, datorită creşterii cererii de aplicaţii sau dezvoltării de programe, unde România este privită ca una dintre cele mai mature pieţe pentru externalizare. Nu în ultimul rând, un domeniu care a atras şi atrage în continuare companii este cel al centrelor de externalizare, cu un potenţial foarte mare. Deosebirea faţă de primele două domenii menţionate este aceea că generează venituri mai mici pentru economie, însă are avantajul de a crea cele mai multe locuri de muncă.

    În plus, trebuie menţionat faptul că unul dintre factorii care au atras companiile în ultima perioadă, dar care de multe ori trece neobservat, este chiar dezvoltarea pieţei locale de  externalizare. Motivul este simplu: furnizorii de servicii de externalizare vin în sprijinul companiilor şi, implicit, în sprijinul investitorilor, prin raportul avantajos calitate – preţ al serviciilor prestate, simplificând procesele interne şi crescând încrederea investitorului în piaţa locală, prin diminuarea impactului negativ al impredictibilităţii fiscale şi preluarea poverii administrative.

    Avantajele României faţă de ţările din regiune rămân în continuare forţa de muncă şi costurile operaţionale scăzute, în timp ce punctele slabe sunt reprezentate de birocraţie, pe care investitorii o percep ca fiind excesivă, şi lipsa predictibilităţii fiscale.

    „Forţa de muncă este privită din două perspective: în primul rând vorbim de costul mai redus faţă de ţările din regiune, apoi de o pregătire mai bună atât în ceea ce priveşte limbile străine, cât şi expertiza pe zona de IT. Pe de altă parte, schimbările dese ale legislaţiei fiscale sperie mulţi investitori. Avem, desigur, clienţi care au fost nevoiţi să îşi schimbe strategia din România din cauza modificărilor fiscale neaşteptate, însă în final contează cum venim noi în întâmpinarea acestora, ce soluţii le oferim pentru a continua să investească în piaţa locală”, a explicat Bogdan Badea.

    Principalul risc pentru investitorii străini este dat de lipsa predictabilităţii din zonele legislativă şi fiscală iar în anumite domenii, cum ar fi IT-ul, se poate vorbi şi despre dificultăţi în a găsi forţă de muncă specializată.

    Cu toate acestea, printre cei mai activi investitori în România se numără fondurile de investiţii şi companiile din Europa de Vest, însă nu există o segmentare clară a domeniilor de care ei sunt interesaţi.

  • Goana după terenuri – agricultura va atrage cele mai multe investiţii în 2014, în România

    Dintre domeniile de interes de anul viitor, agricultura va atrage cele mai multe investiţii, însă procentul nu poate fi estimat. “Principalul argument pentru agricultură este interesul major al fondurilor de investiţii străine pentru cumpărarea de terenuri şi ferme, dar şi pentru cultivarea şi operarea acestora. Terenul din România prezintă avantaje majore pentru investitori, datorită faptului că există suprafeţe foarte mari de teren care pot fi încadrate în zona de culturi bio, fapt ce ridică preţul produsului final”, explică Bogdan Badea, Managing Director Accace în România.

    IT-ul rămâne şi el un domeniu de interes, datorită creşterii cererii de aplicaţii sau dezvoltării de programe, unde România este privită ca una dintre cele mai mature pieţe pentru externalizare. Nu în ultimul rând, un domeniu care a atras şi atrage în continuare companii este cel al centrelor de externalizare, cu un potenţial foarte mare. Deosebirea faţă de primele două domenii menţionate este aceea că generează venituri mai mici pentru economie, însă are avantajul de a crea cele mai multe locuri de muncă.

    În plus, trebuie menţionat faptul că unul dintre factorii care au atras companiile în ultima perioadă, dar care de multe ori trece neobservat, este chiar dezvoltarea pieţei locale de  externalizare. Motivul este simplu: furnizorii de servicii de externalizare vin în sprijinul companiilor şi, implicit, în sprijinul investitorilor, prin raportul avantajos calitate – preţ al serviciilor prestate, simplificând procesele interne şi crescând încrederea investitorului în piaţa locală, prin diminuarea impactului negativ al impredictibilităţii fiscale şi preluarea poverii administrative.

    Este România pregătită pentru investitorii străini? Analizând nivelul de pregătire al României în ceea ce priveşte investiţiile străine, descoperim o serie de avantaje şi dezavantaje pe care ţara noastră le prezintă. Avantajele României faţă de ţările din regiune rămân în continuare forţa de muncă şi costurile operaţionale scăzute, în timp ce punctele slabe sunt reprezentate de birocraţie, pe care investitorii o percep ca fiind excesivă, şi lipsa predictibilităţii fiscale. “Forţa de muncă este privită din două perspective: în primul rând vorbim de costul mai redus faţă de ţările din regiune, apoi de o pregătire mai bună atât în ceea ce priveşte limbile străine, cât şi expertiza pe zona de IT.

    Pe de altă parte, schimbările dese ale legislaţiei fiscale sperie mulţi investitori. Avem, desigur, clienţi care au fost nevoiţi să îşi schimbe strategia din România din cauza modificărilor fiscale neaşteptate, însă în final contează cum venim noi în întâmpinarea acestora, ce soluţii le oferim pentru a continua să investească în piaţa locală”, a explicat Bogdan Badea.

    De altfel, lipsa predictabilităţii în zona legislativă şi cea fiscală se numără printre principalele riscuri în ceea ce priveşte investiţiile în România, iar în anumite domenii, cum ar fi IT-ul, se poate vorbi şi despre dificultăţi în a găsi forţă de muncă specializată. Cu toate acestea, printre cei mai activi investitori în România se numără fondurile de investiţii şi companiile din Europa de Vest, însă nu există o segmentare clară a domeniilor de care aceştia sunt interesaţi.

    Accace oferă servicii prin intermediul birourilor din România, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Ucraina şi Marea Britanie, precum şi în alte 12 ţări prin partenerii săi stabili, respectiv în Austria, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, China, India, Luxemburg, Olanda, Rusia, Serbia, Slovenia şi SUA.  Compania are o cifră de afaceri anuală de peste 9 milioane de euro.
     

  • AmCham: Propunerea subită spre aprobare a unor proiecte de legi deficitare umbreşte democraţia

     “Suntem preocupaţi de necesitatea substanţierii responsabile, şi nu circumstanţiale sau partizane, a dezbaterilor parlamentare, în cadrul comisiilor de specialitate şi în plenul Forului Legislativ. Incidente prin care proiecte de legi, insuficient fundamentate sau deficitare în materie de interes general, sunt subit propuse spre aprobare, fără a fi dezbătute sau a se regăsi pe agenda publică, sunt de natură a umbri mecanismele democratice. Dezaprobăm tentativele de adoptare facilă şi fără consultări de fond a unor acte legislative în domeniul combaterii corupţiei, reglementării conflictului de interese, lobby-ului şi rolului Camerei de Comerţ a României”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham Romania).

    Mai mult, reprezentanţii uneia dintre cele mai importante organizaţii de investitori străini din România sunt îngrijoraţi de ineficienţa, opacitatea şi tardivitatea procesului consultativ gestionat de Guvern şi o parte din ministerele de resort privind măsuri importante adoptate sau propuse spre adoptare, cu impact major asupra mediului de afaceri şi populaţiei, în special în arii strategice cum ar fi fiscalitatea, insolvenţa companiilor, infrastructura, achiziţiile publice, transparenţa procesului legislativ şi combaterea corupţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kelemen Hunor: Dacă arătăm interesul comun româno-maghiar, poate va veni momentul unui dialog normal

     Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la deschiderea conferinţei “Construim pe valorile comunităţii noastre”, care se desfăşoară la Palatul Administrativ din Târgu Mureş, că în prezent se elaborează un proiect de autonomie “care să completeze proiectul actual de autonomie culturală” şi care ar urma să fie prezentat Parlamentului la începutul sesiunii de primăvară din 2014.

    “În elaborarea proiectului de autonomie care să completeze proiectul actual de autonomie culturală, am vorbit de această existenţă de mozaic, a diferitelor comunităţi maghiare din Ardeal. Până la sfârşitul anului să fie gata, iar până la începutul sesiunii parlamentare de primăvară să prezentăm Parlamentului documentul”, a spus el.

    Kelemen a subliniat necesitatea utilizării dialogului politic instituţional cu partea română, ca unică formă de a obţine promovarea acestui proiect.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro