Tag: indice

  • Măcel pe bursele internaţionale, cea mai mare scădere pentru o zi de la criza din august

    Bursele internaţionale sunt într-o scădere accelerată, pierderile fiind de miliarde de euro pe toate pieţele din întreaga lume.

    Indicele DAX al bursei germane are un minus de aproape 3%, indicele francez CAC pierde 3,58%, aproape de ora 12, iar indicele FTSE de la Londra are un minus de 2,58%.

    Acţiunile Societe Generale, acţionarul majoritar de la BRD România, a ajuns victima speculatorilor, aşa cum Deutsche Bank a fost în primele zile ale săptămânii.

    Acţiunile grupului francez au un minus de 13%, investitorii având îndoieli legate de profitul raportat.

    La Bucureşti piaţa şi-a accelerat scăderea, iar acţiunile Petrom, cea mai valoroasă companie, au atins un nou minim ajungând la 0,2210 lei.

    Nervii investitorilor rezistă din ce în ce mai puţin.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Analiştii văd semne de recesiune în tot ce mişcă. Economia se află în faţa unei constelaţii de riscuri

    Fie că este vorba de com­paniile energetice ameri­cane, de datoriile lumii emer­gente, de burse, de războiul valutar sau de comerţul global, ceva stă să crape. Economia mondială se află în faţa unei constelaţii de riscuri cum n-a mai văzut niciodată.
    Indicele Baltic Dry Index, un indicator al costurilor transportului materiilor prime pe mare şi comerţului mondial, este la cel mai redus nivel din istorie. Din august 2015 indicatorul s-a prăbuşit cu 75%. Din august până în prezent au fost zile când nicio navă de transport nu s-a mişcat din port.

    Pentru Financial Times, expan­siunea universului de yielduri negative ale obligaţiunilor guvernamentale re­prezintă un semn de recesiune. Ran­damentul mediu al obligaţiunilor emise de guvernul german este sub zero, iar Japonia este pe cale să devină prima mare piaţă de datorii suverane, bonduri cu scadenţa la 10 ani care nu aduc niciun câştig. În SUA, randamentul titlurilor de trezorie cu scadenţa la 10 ani au atins săptămâna trecută 1,8%, minimul ultimelor nouă luni. Bondurile guver­namentale sunt considerate de obicei investiţii sigure în vremuri tulburi.

    „La aceste niveluri, pieţele de obligaţiuni prognozează recesiune“, spune Marcus Brookest, strateg la Schroders.

    Pentru banca americană Citigroup, economia mondială pare prinsă într-o „spirală a morţii” care poate accentua declinul preţurilor petrolului, poate duce la recesiune şi pesimism de durată pe bursele de acţiuni, scrie CNBC.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Cum a ajuns Moldova o pradă pentru oligarhi

    PIB-ul per capita al Letoniei raportat la paritatea puterii de cumpărare a crescut de patru ori de când mica economie s-a desprins de URSS. PIB-ul per capita al Republicii Moldova, de asemenea o economie mică care a făcut parte din URSS, a crescut de doar două ori în acest interval.

    Letonia, cu o populaţie de 2,2 mi­lioane de locuitori, ocupă poziţia 43 în indicele corupţiei realizat de Trans­parency International. Cu cât cifra este mai mică, cu atât corupţia este mai redusă. Moldova stă pe poziţia 103, cel mai coborât nivel fiind 175.

    Moldova, prinsă într-o eternă criză politică, într-o luptă pentru putere care riscă să se transforme într-o criză economică, este cu mult în urmă în cursa occidentalizării, rămânând una dintre cele mai sărace ţări europene. Letonia este deja membră a zonei euro. (Spre comparaţie, PIB-ul per capita al Ro­mâniei a crescut de trei ori după ieşirea din comunism, iar ţara se plasează pe locul 69 în indicele corupţiei. România are 19 milioane de locuitori.)

    În plus, Moldova a pierdut în doar trei zile anul trecut un miliard de dolari, echivalentul a 15% din PIB-ul ţării, printr-o delapidare cu iz politic a unui număr de trei bănci locale.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cine se plânge de sărăcie în mediul rural? Primarii comunelor au averi de sute de mii de euro lucrând numai în funcţii publice

    Iniţiativa de a oferi pensii speciale foştilor primari şi consilieri locali pune lanterna pe o categorie despre care s-a vorbit prea puţin până acum în România: primarii din mediul rural, dintre care mulţi au ajuns la averi de sute de mii de euro şi terenuri agricole în proprietate de zeci de hectare lucrând doar în funcţii publice în ultimii ani.

    Zeci de hectare de terenuri agricole şi mii de metri pătraţi de terenuri intravilane, câte 2-3 locuinţe, tablouri şi bijuterii de 400.000 de euro, credite bancare de 500.000 de euro acordate unor persoane cu salarii de 500 de euro pe lună şi datorii către persoane fizice de 750.000 de euro – acestea sunt doar câteva dintre „activele“ primarilor din cele mai bogate zece comune din România.
    Într-un exerciţiu jurnalistic, ZF prezintă astăzi câteva exemple de averi dobândite de primarii comunelor care fac parte din topul celor mai bogate şi al celor mai sărace comune din România, folosind un clasament realizat în funcţie de indicele de dezvoltare umană locală (care măsoară bunăstarea unei localităţi în funcţie de criterii precum starea de sănătate a populaţiei, educaţia, situaţia economică).

    Un exemplu inedit este cel al lui Anton Valeriu, primarul comunei Corbeanca din judeţul Ilfov, aflată pe locul 2 în topul celor mai bogate comune din punctul de vedere al indicelui de dezvoltare umană, care a reuşit să obţină împrumuturi din finanţări private semnificative, deşi a câştigat în 2014 un salariu de 2.150 de lei pe lună (cca 480 de euro net) din activitatea sa de bază, de primar.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Istoria unei calamităţi pe bursă: Lunea neagră, catastrofa care a lovit lumea acum fix 28 de ani şi a schimbat regulile ”jocului”

    Luni, 19 octombrie 1987, pieţele bursiere din întreaga lume s-au prăbuşit, aruncând în aer o sumă imensă de capital într-un un timp foarte scurt. Incidentul a început în Hong Kong şi s-a răspândit spre vest în Europa, lovind Statele Unite, după ce şi alte pieţe scăzuseră cu o marjă semnificativă. ”Lunea neagră” a fost un punct de cotitură în istoria bursei, care a schimbat regulile jocului.

    Indicele Dow Jones a căzut cu 508 de puncte, sau mai exact 22.61% în doar câteva ore.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • De ce este mai greu pentru tinerii de azi să îşi păstreze silueta, chiar dacă mănâncă la fel de mult ca tinerii de acum 20 de ani

    Autorii au studiat dieta a peste 36.000 de americani între 1971 şi 2008, precum şi activitatea fizică a 14.000 de oameni între 1988 şi 2006. Ei au grupat apoi aceste date şi le-au analizat în funcţie de activitate, vârstă şi indice de masă corporală. Ceea ce au descoperit este că o persoană care în anul 2006 avea aceleaşi obiceiuri alimentare şi sportive ca o persoană din anii ‘80 a avut un indice de masă corporală cu 2,3 puncte mai mare.

    Cu alte cuvinte, oamenii din ziua de azi au o greutate cu 10% mai mare decât cei din anii ‘80, chiar dacă au acelaşi regim de viaţă. „Rezultatele studiului nostru sugerează că tinerii din ziua de azi trebuie să urmeze un regim mai strict decât generaţiile trecute“, notează Jennifer Kuk, profesor în cadrul Universităţii din Toronto. „Studiul mai arată că există şi alţi factori, în afară de mâncare şi lipsa exerciţiilor fizice, care pot duce la obezitate“, explică Kuk, citată de The Atlantic.

    Care sunt însă ceilalţi factori? Până acum există doar teorii în această direcţie. Kuk a notat trei lucruri care ar fi putut determina o schimbare în metabolismul uman în ultimele decenii. În primul rând, oamenii sunt expuşi la mai multe chimicale care pot induce o creştere în greutate. Pesticidele sau conservanţii pot modifica procesele hormonale şi felul cum organismul nostru procesează grăsimea.

    În al doilea rând, consumul de medicamente a crescut într-un ritm ameţitor de la sfârşitul anilor ‘70 încoace – andidepresivele se numără printre medicamentele cu cele mai mari vânzări, iar printre efectele secundare cunoscute se află şi creşterea în greutate. În cele din urmă, autorii studiului consideră că bacteriile care ajung în organism pot avea un anumit impact asupra obezităţii. Consumul de carne a crescut în mod considerabil în ultimele decenii; luând în calcul şi faptul că producătorii folosesc hormoni şi antibiotice pentru a grăbi procesul de maturizare a animalelor, era de aşteptat ca bacteriile să sufere anumite mutaţii şi să afecteze apoi organismul uman.

    Concluzia, mai notează Jennifer Kuk, este că oamenii nu pot controla decât o parte din factorii care determină obezitatea. „Oamenii care suferă de obezitate sunt de multe ori ţinta ironiilor şi a glumelor proaste. Sunt consideraţi leneşi şi pofticioşi, dar de multe ori această impresie este una greşită. Dacă rezultatele noastre sunt corecte, atunci oamenii trebuie să mănânce mai puţin şi să facă mai mult sport doar pentru a arăta ca părinţii lor.“

    O serie de poze care circulă pe internet, numită „Old economy Steve“, ironizează mesajele pe care milenialii le primesc de la cei mai în vârstă. Personajul principal este un adolescent din anii ‘80 care dă sfaturi de viaţă celor născuţi în preajma noului mileniu. În ciuda campaniilor derulate în media şi la nivelul instituţiilor de învăţământ, numărul persoanelor care suferă de obezitate în Statele Unite s-a dublat în ultimele patru decenii. Adulţii sedentari consumă, în medie, cu 800 de calorii mai mult decât strictul necesar, potrivit unor date publicate de Asociaţia Americană a Diabeticilor.

    Oamenii sunt asaltaţi de reclame pentru mâncare, pentru fast-food sau pentru băuturi răcoritoare care conţin cantităţi uriaşe de zahăr. Locurile destinate sportului sunt din ce în ce mai puţine, mai scumpe sau mai inaccesibile, iar poluarea este şi ea un factor agravant. „Steve din anii ‘70“ este personajul central al unei serii de glume care circulă, de câteva luni bune, pe internet. Rolul său este acela de a ironiza mesajele transmise de generaţiile mai vechi celor din generaţiile tinere, precum milenialii: „Steve a absolvit facultatea şi a găsit imediat o slujbă“ sau „Steve a trebuit să muncească în timpul facultăţii pentru a-şi putea plăti taxele“ sunt doar câteva dintre mesajele amuzante care circulă online. Putem acum adăuga şi următoarea: „Steve mânca zilnic la McDonald’s, dar nu a luat 50 de kilograme în greutate“.

  • Dow Jones pierde peste 1.000 de puncte în primele ore de tranzacţionare

    Indexul Dow Jones Industrial Average a pierdut peste 1.000 de puncte în primele ore de tranzacţionare, potrivit WDRB.com.

    Indexul S&P 500 a pierdut 87 de puncte sau 4,5%, iar Nasdaq a scăzut cu 5,1% (247 puncte).

    Investitorii din jurul lumii încep să facă pariurile după o deschidere dramatică a burselor europene şi americane, în condiţiile în care pieţele din Asia şi Orientul Mijlociu sunt în picaj.

    Indicele Nikkei al Japoniei a deschis în scădere cu 4,6%, în timp ce Shanghai Composite, indicele de referinţă al Chinei, s-a prăbuşit cu 8,5%, cel mai mult după 2007, după ce investitorii s-au îngrămădit să plece din cauză că guvernul de la Beijing nu a intervenit pentru a readuce piaţa pe linia de plutire sau pentru a reduce dobânzile.

    Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a deschis şedinţa de tranzacţionare de azi cu un minus de 4%, intrând astfel în teritoriu negativ faţă de începutul anului.

  • Cinci grafice pentru a înţelege gravitatea situaţiei de pe bursele din Asia şi Europa

    Un val de panică a cuprins investitorii din lumea întreagă, după cu bursa din China s-a prăbuşit astăzi, alimentând temerile că o nouă criză financiară ar putea izbucni cât de curând.

    Investitorii din jurul lumii încep să facă pariurile după o deschidere dramatică a burselor europene şi americane, în condiţiile în care pieţele din Asia şi Orientul Mijlociu sunt în picaj.

    Indicele Nikkei al Japoniei a deschis în scădere cu 4,6%, în timp ce Shanghai Composite, indicele de referinţă al Chinei, s-a prăbuşit cu 8,5%, cel mai mult după 2007, după ce investitorii s-au îngrămădit să plece din cauză că guvernul de la Beijing nu a intervenit pentru a readuce piaţa pe linia de plutire sau pentru a reduce dobânzile.

    În continuare, vă prezentăm 5 grafice care încearcă să explice situaţia dramatică de pe burse.

    1. Evoluţia indicelui Shanghai Composite este cel mai grăitor – bursa a pierdut toate câştigurile înregistrate de la începutul acestui an

    sursa: Bloomberg

    2. Evoluţia indicelui Hang Seng din Hong Kong

    sursa: Quartz

    3. Evoluţia indicelui din Taiwan

    sursa: Quartz

    4. Evoluţia preţului cuprului pe bursa din Marea Britanie

    sursa: Quartz

    5. Evoluţia mai multor valute faţă de dolar

    sursa: Quartz

  • Hemoragii masive pe bursele internaţionale. La Bucureşti piaţa a scăzut cu 8%. Site-ul Bursei de Valori Bucureşti a picat din cauza traficului record, alimentat de panica investitorilor. Live TEXT

    Investitorii din jurul lumii încep să facă pariurile după o deschidere dramatică a burselor europene şi americane, în condiţiile în care pieţele din Asia şi Orientul Mijlociu sunt în picaj.

    Indicele Nikkei al Japoniei a deschis în scădere cu 4,6%, în timp ce Shanghai Composite, indicele de referinţă al Chinei, s-a prăbuşit cu 8,5%, cel mai mult după 2007, după ce investitorii s-au îngrămădit să plece din cauză că guvernul de la Beijing nu a intervenit pentru a readuce piaţa pe linia de plutire sau pentru a reduce dobânzile.

    15:15 Site-ul Bursei de Valori Bucureşti a picat din cauza traficului record, alimentat de panica investitorilor

    Website-ul Bursei de Valori Bucureşti www.bvb.ro a devenit inaccesibil în jurul orei 14.50, motivul fiind traficul intens făcut de investitorii îngrijoraţi  de scăderile dramatice din deschiderea şedinţei de tranzacţionare de azi.

    Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a deschis şedinţa de tranzacţionare de azi cu un minus de 4%, intrând astfel în teritoriu negativ faţă de începutul anului.

    13:00 Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de luni, 24 august 2015. Dolarul scade puternic, iar euro se apreciază

    Euro a urcat luni la maximul ultimelor şase luni şi jumătate, iar yenul la cel mai ridicat din ultima lună şi jumătate în raportul cu dolarul, investitorii renunţând la activele considerate riscante în favoarea unor plasamente mai sigure, din cauza perspectivei de încetinire a economiei chineze.

    Indicele dolarului, care măsoară performanţa monedei americane faţă de şase monede majore, este în declin cu 0,7%, la cel mai redus nivel din ultimele două luni, din cauza aşteptărilor în scădere ale investitorilor ca Rezerva Federală (Fed) americană să înceapă creşterea dobânzilor în septembrie, relatează Reuters.

    10:51 Broker: Când panica de pe burse se va opri, investitorii vor descoperi că multe acţiuni s-au ieftinit mai mult decât meritau

    “Panica” de pe burse, transmisă prin contagiune de pe piaţa chineză până la piaţa mică de la Bucureşti, se va opri la un moment dat, iar investitorii ar putea descoperi atunci că unele acţiuni s-au ieftinit într-atât încât au devenit atractive pentru achiziţii, spune un broker.

    “Probabil că atunci când această stare va începe să se stingă, când sentimentul negativ se va epuiza, o să se descopere că multe acţiuni au scăzut mai mult decât meritau, sau decât era normal, şi o să înceapă să apară cumpărători. Întotdeauna există şi reversul medaliei în astfel de situaţii, ceea ce poate să genereze profituri pentru cei care au curaj să intre în astfel de momente ale pieţei”, spune Mihai Chişu, broker la Swiss Capital.

    10:30

    Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a deschis şedinţa de tranzacţionare de azi cu un minus de 4%, intrând astfel în teritoriu negativ faţă de începutul anului.

    Scăderea are loc pe un rulaj mai ridicat în deschidere, de circa 2 milioane de euro, faţă de şedinţele precedente, semn că investitorii au accelerat vânzările.

    La ora 10.30, acţiunile Romgaz scad cu 3,7%, cele ale Fondului Proprietatea pierd în deschidere 3,8% din valoare. Acţiunile bancare rapirtează piederi mai mari decât titlurile companiilor de energie şi utilităţi : acţiunile Banca Trasilvania scad cu 4,3% iar cele ale BRD se depreciază cu 5,2% în deschiderea şedinţei de luni.

    Principalele burse europene au deschis şedinţa de tranzacţionare cu scăderi mari: indicele bursei germane DAX are un minus de 3% în timp ce referinţa bursei de la Paris se depreciază cu 2,7%.

    Indicele Nikkei al Japoniei a deschis în scădere cu 4,6%, în timp ce Shanghai Composite, indicele de referinţă al Chinei, s-a prăbuşit cu 7,7%, după ce investitorii s-au îngrămădit să plece din cauză că guvernul de la Beijing nu a intervenit pentru a readuce piaţa pe linia de plutire sau pentru a reduce dobânzile.

    10:00

    Indicele Eurostoxx 50 se tranzacţionează în scădere cu 3,2%, iar FTSE 100 al Marii Britanii a scăzut cu 2,5%.

    Indicele de referinţă al Germaniei, Dax, a scăzut cu 3%.

    Indicele Franţei, Cad 40, a scăzut cu 3,5%. 

    FTSE MIB al Italiei a scăzut cu 3,7%. 

    Indicele Spaniei IBEX a scăzut cu 3,3%, iar al Portugaliei PSI cu 4,3%. 

    În Statele Unite, indicele Nasdaq a scăzut cu 3,8%, iar Dow Jones cu 2,5%.

  • Capitalizarea de piaţă a Facebook a depăşit 250 de miliarde de dolari într-un timp record

    Recordul anterior era deţinut de Google, care a avut nevoie de opt ani pentru a reuşi să ajungă la o valoare de piaţă de 250 de miliarde de dolari.

    Aprecierea rapidă a acţiunilor Facebook indică încrederea investitorilor că operatorul reţelei de socializare va continua să crească vânzările de publicitate pe aplicaţia proprie sau pe alte servicii.

    Într-o anumită măsură creşterea reflectă şi interesul atras de titlurile companiilor tehnologice. Valoarea Nasdaq Internet Index a crescut aproape de două ori de când Facebook s-a listat la bursă.

    Acţiunile Facebook sunt tranzacţionate la nivelul de 87 de ori profitul pe acţiune, reprezentând de aproape cinci ori media de la nivelul indicelui S&P 500. Companiile membre ale Nasdaq Internet Index sunt tranzacţionate la un raport preţ/profit de 27.

    Cu o capitalizare de 253 de miliarde de dolari, Facebook este în prezent a noua mare companie a indicelui S&P 500, peste Wal-Mart Stores şi Procter&Gamble, care au avut nevoie de zeci de ani pentru a se dezvolta la un astfel de nivel.

    Veniturile din publicitate ale Facebook, care reprezintă peste 90% din vânzările companiei, au crescut cu 46% în primul trimestru, la 3,32 miliarde de dolari, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.