Tag: imagini

  • Imagini uluitoare cu tribul care trăieşte în case construite în copaci. Au aflat de restul lumii în anii ’70 – GALERIE FOTO

    Potrivit cercetătorilor, cei din misteriosul trib Korowai, aflat în Papua, nu ar fi aflat decât în 1970 că mai există şi alţi oameni pe pământ în afară de ei.

    Trăind într-o izolare aproape absolută, tribul este cunoscut pentru casele specifice, construite în copaci; iniţial acestea aveau rolul de a proteja împotriva atacurilor atunci când diferite clanuri se luptau pentru putere.

    Deşi tribul are în jur de 3.000 de membri, primul contact documentat cu lumea civilizată a avut loc în 1974, atunci când un grup de cercetători s-a întâlnit cu un membru Korowai.

    Sursa: Daily Mail

  • Cum arată apartamentul Margaretei Pâslaru din New York! Valorează 1,2 milioane de dolari

    Familia artistei s-a stabilit la New York, dar Margareta şi partenerul ei de viataţă au revenit în ţară după 1989, în timp ce Ana Maria a preferat să rămână în America, mai ales că lucra în domeniul bancar, unde avea un post bine plătit.

    La un moment dat, Margareta Paslaru a figurat ca proprietar al unui apartament din Brooklyn, unul dintre cele mai cunoscute cartiere ale New York-ului, evaluat in prezent, pe site-urile de imobiliare, la 1,2 milioane de dolari, conform unui ziar monden.
    Apartamentul are 111 metri patrati şi se afla intr-o cladire ridicata in 2007. Ulterior, locuinta a trecut pe numele fiicei Margaretei Paslaru si sotului acesteia, Juan Sanchez.

    Vezi imagini pe www.one.ro

  • Cele mai impresionante 10 hoteluri subacvatice – FOTO

    10. Atlantis, Dubai, EAU

    9. Jules Undersea Lodge, Statele Unite

    8. The Manta Resort, Zanzibar

    7. The Utter Inn, Suedia

    6. Conrad Maldives Rangali Island, Maldive

    5. Hidropolis, Dubai, EAU

    4. Subsix at Niyama, Maldive

    3. Poseidon Undersea Resort, Fiji

    2. Lime Spa. Maldive

    1. Lovers Deep, zona Caraibe (submarin)

  • A trimis o scrisoare unei companii în care îi critica produsele. Răspunsul primit i-a schimbat complet viaţa

    Lee a devenit repede “dependentă” de colaje, însă se simţea frustrată de numărul limitat de opţiuni disponibile. Astfel, tânăra a decis să trimită o scrisoare celor trei fondatori ai site-ului în care să îşi exprime toate nemulţumirile, relatează Business Insider. Gestul ei i-a schimbat complet cariera.

    Răspunsul fondatorilor companiei a lăsat-o pe Lee fără cuvinte: “De ce nu vii chiar tu să rezolvi aceste probleme? De ce nu vii să lucrezi la noi?”, i-au scris cei la Polyvore.

    Tânăra a acceptat, iar astăzi, şapte ani mai târziu, ea a devenit directorul general al companiei Polyvore. Începând cu 2011, site-ul a raportat profit, având peste 20 de milioane de vizitatori unici lunar şi generând venituri mai mari decât Pinteres şi Twitter la un loc.

    “Este un sentiment incredibil să pot lucra într-un loc unde cunosc atât de mulţi artişti, oameni pasionaţi de ceea ce fac”, a declarat Jess Lee.

  • Cum arăta Hiroshima înainte de a fi bombardată. Imagini RARE

    VIdeoclipul realizat de un locuitor al Hiroshimei cu 10 ani înainte de bombardament este singurul deţinut de Muzeul Memorial al Păcii din Hiroshima care prezintă viaţa oamenilor înainte de 1945, informează Mashable.

    Filmul de 16 mm a costat 8.000 de dolari pentru a fi digitalizat. În august 1945, Statele Unite ale Americii au bombardat Hiroshima şi Nagasaki, fiind singurele momente din perioada războiului în care au fost utilizate arme nucleare. În urma atacului din Hiroshima au murit 146.000 de persoane, iar în Nagasaki 80.000. 

    Vezi imaginile pe www.descopera.ro

  • Cronică de film: Baby Driver, Grand Theft Entertainment

    Chiar aşa, aproape toate melodiile în limba engleză conţin cuvântul ”baby“. Aşa cum acest alint este foarte important pentru cultura muzicală americană este importantă muzica pentru personajul Baby, respectiv pentru filmul ”Baby Driver“, regizat de Edgar Wright. Baby se asemănă cu eroul mitologic Samson, numai că în acest caz nu părul reprezintă sursa puterii lui, ci muzica.

    Pe la mijlocul filmului este o scenă cât se poate de edificatoare: Baby, aflat într-o maşină pe care tocmai o furase, trece de la un post de radio la altul pentru a găsi melodia potrivită, deşi era în mare criză de timp. Aşadar muzica joacă un rol central în această peliculă. Multe filme au pus muzica la loc de cinste, excluzând musical-urile, însă ce a făcut Edgar Wright diferit este faptul că filmul a pornit de la muzică şi nu invers. Aici nu s-a pus muzică peste imagini, ci imaginile au fost construite de la melodii. Ce înseamnă asta? |nseamnă că aproape toate scenele sunt coregrafiate pe muzică: personajele trag cu armele pe ritmul muzicii, Baby conduce după linia melodică şi parcă întreg universul este sincronizat la muzica din căştile protagonistului. Iar asta se întâmplă în mai toate scenele, nu doar în cele de acţiune. Este absolut impresionantă atenţia la detalii a regizorului, a editorului de imagine şi a celui de sunet. De fapt, parcă regizorul a făcut un clip pentru o melodie destinată MTV-ului.

    Este un film unic din acest aspect, deşi scenariul nu este unul incredibil de original. ”Baby Driver„ spune povestea lui Baby, un puşti incredibil de talentat la condus, care este implicat în jafuri armate (el fiind şoferul) împotriva voinţei lui. Treptat aflăm care este povestea lui şi de ce face ce face. Filmul nu o să câştige un Oscar pentru scriitură, dar are replici memorabile şi mi-a plăcut că acţiunea şi povestea personajului principal sunt dezvăluite treptat, oferindu-ţi puţin câte puţin, în aşa fel încât să completezi puzzle-ul până la final.

    Filmul are parte de o echipă de actori foarte bună, începând cu Kevin Spacey (mafiotul), Ansel Elgort (Baby), Jon Hamm (Buddy) sau Jamie Foxx (Bats). Jocul actoricesc este la un nivel ridicat, poate mai puţin din partea lui Foxx, care nu a portretizat credibil un criminal sărit de pe fix. Nu a reuşit să-l vândă foarte bine, îţi dădeai seama că joacă un rol, pe când ceilalţi au interiorizat foarte bine personajele. Ansel Elgort joacă foarte bine rolul principal şi are o chimie bună cu Lily James (Deborah – interesul romantic al lui Baby). Totuşi, în opinia mea, Jon Hamm (Don Draper din ”Mad Men„) a fost vedeta filmului, interpretând excelent rolul lui Buddy. La nivel de imagine şi editare este ceea ce se aşteaptă de la un regizor precum Edgar Wright (”Shaun of the Dead„, ”Scott Pilgrim vs the World„ sau ”Hot Fuzz„). Imaginile sunt compuse excelent, colorate şi îmbinate cu o editare rapidă, pe ritmul muzicii de data asta; toate acestea fac filmul foarte dinamic, rapid şi nu-ţi lasă timp să te plictiseşti.

    Cei care aţi văzut trailerul filmului probabil că v-aţi dus cu gândul la ”Fast and Furious“, însă filmul este mai inteligent decât cel menţionat, iar cursele de maşini au rămas pe tărâmul realităţii. |n ”Baby Driver“ nu vorbim despre maşini care sar dintr-o clădire în alta, nu zboară şi nu fac lucruri exagerate. Cursele sunt impresionante, te ţin în priză, dar fără a fi neverosimile.

    ”Baby Driver“ pare a fi varianta mai comică a lui ”Drive“, regizat de Nicolas Winding Refn, cu Ryan Gosling în rolul şoferului. |n filmul acesta nu se analizează natura răului sau sursa comportamentelor antisociale, dar ”Baby Driver“ este o cursă excelentă de weekend când vrei doar să ”iei o maşină pe care nu ţi-o permiţi şi să conduci fără niciun plan ascultând ce muzică îţi place“.

    Nota 8/10