Tag: gala

  • Noua realitate a clientului

    Supermarket, biroul de informaţii/reclamaţii. Un domn îmbrăcat în uniforma de vară a bucureşteanului – tricou fără mâneci, dar ridicat pe burtă, pantaloni trei sferturi şi papuci de plastic, urâţi rău, se burzuluieşte la doamnele din spatele ghişeului, fluturând un pachet: „…pă să nu mă…că vă fac o reclamaţie de nu vă vedeţi…”.

    Cam fără motiv, dacă e să mă întrebaţi, omul sărise rândul, iar cele două doamne făceau cam trei treburi deodată, liniştite, amabile şi politicoase. Sunt Balanţă şi mă deranjează din start orice semn de nedreptate; mă rog, am gândit, o vrea să impresioneze pe cineva sau poate aşa e firea lui, mai răstită; oricum, era un exces venit, poate, şi din anii lungi în care românul mărunt nu prea a fost şi nu prea s-a simţit client. Sau din noua realitate a clientului, după cum am constatat mai târziu.

    Tânărului consultant nu i-am spus povestea din supermarket, dar l-am întrebat despre piaţă, clienţi şi ceva ce poate fi descris drept nişte relaţii alterate – nu am alt mod eufemistic de a descrie situaţia. Fără eufemisme, tânărul mi-a vorbit de un client schimbat, care vrea cât mai mult pentru cât mai puţin, care caută oportunităţi şi care nu mai iartă nimic. Bănuiesc că, într-un fel sau altul, cam orice companie din media, din consultanţă, din servicii de afaceri sau din activităţi conexe, simte această nouă realitate şi încearcă să se adapteze.

    Pe de altă parte, mi-ar plăcea ca unii dintre clienţii care citesc acest text, fie ei clienţi de supermarket, de servicii media sau de consultanţă, să gândească afacerile ca un joc de şah, cu câteva mutări înainte. Este normal să fii pretenţios şi să cauţi oportunităţi, dar, pe de altă parte, trebuie să încerci să intuieşti şi consecinţele solicitărilor pe care le ai. Insul din supermarket avea, slavă Domnului, opţiuni destule de alegere a unui supermarket. Dar alte domenii de activitate au fost barbar pieptănate de criză, uneori nedrept, aşa că un serviciu de calitate a devenit din ce în ce mai greu de obţinut, indiferent de cât de pretenţios este cineva în calitate de client. Şi în curând nici nu va mai avea cine să treacă prin dinţii pieptenului aceluia de care vorbeam, iar numărul opţiunilor clientului ar putea scădea dramatic, cu consecinţele de rigoare.

    Cred că Andy Warhol poate ilustra cel mai bine relaţia client – furnizor. „Campbell Soup Cans„ este o operă din 1962 formată din 32 de pânze pe care sunt pictate cutii de supă conservată. Warhol, o personalitate a curentului pop, nu este musai unul dintre pictorii mei favoriţi; pe de altă parte, i-am admirat dezinvoltura şi modul bătăios în care s-a impus în lumea artei. Warhol şi-a vândut „cutiile de supă„ în expoziţii organizate asemenea unui supermarket, o avanpremieră a vremurilor consumeriste care au urmat şi a noii realităţi cheltuitoare, hedoniste, lipsită de prejudecăţi şi de repere clasice. Şi creatorul, dar şi clientul au făcut serioase eforturi de adaptare, iar diferenţa dintre cei şase dolari ceruţi pentru o cutie de supă reală, dar iscălită de Warhol şi cei 1.500 de dolari ceruţi (la începutul anilor ‘60 era o sumă) pentru imaginea pictată a unei cutii de supă reprezintă un efort comun de adaptare. Şi lui Warhol nu i-a făcut nimeni reclamaţie.
     

  • A opta generaţie de tineri manageri pe care o oferim României

    Cei mai mulţi dintre managerii prezentaţi în cataloage de-a lungul anilor au „ars„ etape, în comparaţie cu mulţi dintre colegii din şcoală sau cu colegii din alte ţări. Adaptarea economiei de piaţă, practicile capitaliste şi rigorile multinaţionalelor au fost pentru mulţi dintre aceşti tineri o veritabilă şansă, o trambulină pentru evoluţia în structurile companiilor. „Este senzaţional să vezi cum pleacă o piaţă de la zero, cum unii se nasc şi cresc, iar alţii mor”, spunea unul dintre tinerii manageri prezentaţi în catalog, unde media de vârstă se plasează la puţin peste 35 de ani.

    Muncă multă, completarea studiilor şi un dram de noroc par a fi punctele de convergenţă din carierele celor mai mulţi. Şi de la an la an tot mai mulţi dintre cei aflaţi în paginile catalogului „100 Tineri Manageri de Top” au experienţă câştigată pe pieţe din străinătate. Peste hotare au cunoscut noi modele de lucru pe care apoi au încearcat să le adapteze la specificul pieţei româneşti. „Nu putem aplica un şablon – fie el ca la francezi şi englezi – şi apoi să tăiem în jur, dar este un punct de plecare care poate fi adaptat„, spune un alt tânăr manager din ediţia 2013 a catalogului.

    Mai trebuie spus şi că mulţi dintre cei care au fost prezentaţi în ediţiile anterioare au avut evoluţii profesionale spectaculoase, care confirmă faptul că alegerile noastre au fost corecte. Un exemplu este Adina Pascu, care a lăsat conducerea fabricii P&G de la Timişoara pentru a deveni director general al celei mai mari fabrici din Europa a Procter & Gamble. Sau Călin Drăgan, cel mai puternic executiv român din lume, aflat de numai câteva luni la conducerea unei companii japoneze mai mare decât Petrom. Şi lista nu se opreşte aici.

  • Business Magazin i-a premiat pe cei mai performanţi tineri manageri din România în 2013 – GALERIE FOTO

    Business Magazin premiază în fiecare an managerii cu vârsta de până în 40 de ani care au atins performanţa în afaceri şi s-au remarcat în domeniul în care activează.

    Şase dintre premiile Business Magazin pe categorii au fost oferite după cum urmează:

    Tatian Diaconu – Managing Director, Immochan, premiul la categoria Alte Servicii;

     

    Bogdan Padiu – CEO Teamnet, premiul la categoria IT&C;

    Ştefan Gaibu – Director direcţia logistică Dacia, premiul la categoria Pieţe Industriale;

    Dorina Dobre – Director General Recunoştintă parte a grupului Cristim, categoria Pieţe de Consum;

    Oana Simon – Director General Novei Medical, Premiul pentru antreprenoriat;

    Paul Ursaciuc – Vicepreşedinte Operaţiuni&IT BCR – premiul pentru Servicii Financiare

    Cele patru premii speciale au fost acordate:

    Costin Raiu – Director Global Research&Analysis, Kaspersky Lab;

    Dani Caramihai – Acţionar Fratelli;

    Alexandru Coşbuc – vicepreşedinte adjunct International Accounts & Partners, Siveco Romania.

    Alina Popa – CFO Petrom;

    Gala Premiilor Business Magazin pune în scenă, de opt ani, viziunea celor care reprezintă “valul nou”, a celor care transformă vizibil România prin energia şi creativitatea lor. Prin această iniţiativă echipa de profesionişti Business Magazin selectează şi promovează tinerii managerii care conduc astăzi unele dintre cele mai importante afaceri din România şi care vor reprezenta cel mai bine mediul de business în următorii zece ani.

    Business Magazin este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De nouă ani evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele Business Magazin iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului Business Magazin.

    Gala Premiilor Business Magazin a avut loc miercuri seară de la orele 19 la hotelul J.W.Marriott şi a fost moderată de vedeta ProTv, Amalia Enache, şi de Cristian Hostiuc, directorul editorial al Business Magazin şi Ziarul Financiar. Partenerii galei BM sunt Romtelecom, Siveco, Raiffeisen Bank şi Marsay.


    19.40: Invitaţii au intrat în sală. Gala va începe în câteva minute.

    19:50: Amalia Enache, gazda evenimentului vorbeşte despre reţeta tinerilor de succes: “Vă mai amintiţi cum arăta România anului 2006? Atunci apărea primul catalog 100 TINERI MANAGERI DE TOP”

    20.00: Invitaţii revăd câştigătorii celor şapte ani ai galei Business Magazin – 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

    20.01: Cristian Hostiuc, director editorial al Business Magazin:  Vedem istoria României din ultimii opt ani. Mi-am amintit de Iulian Dascălu, regele mallurilor, sau Raul Ciurtin de la Albalact, care încă sunt în mediu de afaceri. Alţii s-au pierdut pe drum, cum e exemplul Turabo, pe care criza l-a măturat. Revista Business Magazin scrie despre poveştile oamenilor şi brandurilor din businessul românesc. Este o mândrie că reuşim să găsim an de an tineri manageri care sunt în funcţii de conducere, pe care pariem, şi cu care ne mândrim. Ne propunem să scoatem cărţi în care să punem într-un singur loc poveştile oamenilor. Probabil că urmaşii noştri vor dori să citească despre oameni şi branduri care s-au format în România.

    20.03: Ioana Mihai, editor Business Magazin: În fiecare an ne întrebăm dacă mai găsim 100 de tineri de succes relevanţi. Manageri de top există în continuare, ei cresc şi descoperim poveşti interesante, care trezesc interesul cititorilor. Ne bucurăm când vedem că tinerii în care am crezut confirmă, aduc plusuri în companiile în care activează şi că antreprenorii propuşi de noi sunt tot mai puternici.

    20.05: Începe discuţia între managerii din generaţiile anterioare. Participă Cristian Sporiş, Raiffeisen Bank; Cătălin Olteanu-Heel, FM Logistic; Vlad Sterescu, CGS România.

    20.08: Cristian Sporiş, Raiffeisen Bank: În viaţă sunt şi piste false, iar oamenii au plecat dintr-o bancă în alta uitându-se la salariu, dar nu au construit neapărat cariere. E important să ai o viziune şi când a oprit trenul trebuie să te urci în el. Când am apărut în ediţia din 2006 i-am arătat fiicei mele şi i-am spus -Uite-l pe tata în poză!-

    20.10: Cătălin Olteanu-Heel, FM Logistic: Când am apărut în catalog am fost promovat general manager. Am un amic care spune că are o problemă cu funcţiile astea: aparent salariul creşte, dar dacă te uiţi la plata cu ora scade. ITM-ul ar trebui să ma caute în avioane sau aeroporturi. Acum toată lumea aleargă după orice ca sa supravieţuiescă. Depinde de noi să ştim când ne oprim din alergare. 

    20.15: Vlad Sterescu, CGS România: Am avut noroc. Am lucrat cu cei mai buni oameni şi am învăţat munca asta de la cei mai buni oameni. Ideal într-un call center este să suni de o sută de ori şi să primeşti acelaşi răspuns.

    20.20: Cristian Sporiş, Raiffeisen Bank: Am îndatorat România cu 300 de milioane de euro în cele şase luni cât am fost în Guvern.

    20.21: Cătălin Olteanu-Heel, FM Logistic: Norocul este să te întâlneşti cu oamenii de la care poţi să înveţi, să iei ce-i bun de la ei şi să reuşeşti să aplici. Trebuie să exportăm tinerele talente din România pentru că într-o zi ei vor fi recunoscători şi vor aduce în România cunoştinţele pe care le-au dobândit într-o altă ţară.

    20.26: Vlad Sterescu, CGS România: Am fost primul angajat din call-center. Împreună cu Softwin am reuşit să formăm în România o industrie. Nu aş sfătui pe nimeni să înceapă acum o afacere de call-center. Atunci erau alte vremuri.

    20.40 – Cei şase premianţi ai serii la categoria domenii de activitate sunt:

    servicii financiare- Paul Ursaciuc, Vicepresedinte Operatiuni& IT la  BCR ( premiul va fi acordat de Romtelecom)

    piete de consum- Dorina Dobre, Director General Recunostinta parte a grupului Cristim

    IT&C- Bogdan Padiu,CEO Teamnet

    Piete industriale-Ştefan Gaibu, director directia logistica Dacia,

    Alte Servicii -Tatian Diaconu, CEO Immochan

    Antreprenoriat- Oana Simion, Director General Novei Medical

    21.10 – Cele patru premii speciale ale serii au fost acordate către Costin Raiu, director Global Research & Analysis, Kaspersky Lab; Dani Caramihai, acţionar Fratelli; Alina Popa, CFO Petrom; Alexandru Coşbuc, vicepresedinte adjunct International Accounts & Partners, Siveco România.

    21.30 – Business dinner. Invitaţii socializează şi se felicită pentru premiile câştigate.

  • Alecsandra Drăgoi, desemnată Tânărul fotograf al anului 2013, la gala Sony World Photography Awards – FOTO

     Tânăra româncă s-a aflat pe lista celor trei câştigători de la secţiunea “Youth”, iar fotografia ei a fost înscrisă la subsecţiunea “Cultură”. Fotografia ei prezintă un obicei popular românesc practicat în noaptea de Anul Nou – Jocul Ursului, informează dailymail.co.uk.

    Alecsandra Raluca Drăgoi studiază arta fotografică la Universitatea Portsmouth din Marea Britanie.

    Deschisă fotografilor cu vârsta de până la 19 ani, competiţia Youth caută să descopere următoarea generaţie de fotografi talentaţi.

    Ceilalţi doi câştigători de la categoria “Youth”, care concurau cu Alecsandra Raluca Drăgoi pentru trofeul acordat Tânărului fotograf al anului 2013, au fost Berta Vicente din Spania (subsecţiunea “Portret”) şi Xu Wei Shou din Taiwan (subsecţiunea “Mediu”).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gala Mobilio Awards: Aplicaţiile mobile şi mobisite-urile premiate de Ziarul Financiar şi Mobilio.ro

    Gala “Mobilio Awards” a fost organizată pentru prima dată acest an, în cea de-a doua zi a evenimentului “ZF Mobilio ’13”. Mobilio Awards a reunit dezvoltatorii de aplicaţii mobile şi mobisite-uri care redefinesc standardele de excelenţă şi schimbă regulile în lumea aplicaţiilor mobile şi a mobisite-urilor. A fost o competiţie riguroasă a aplicaţiilor şi mobisite-uri de calitate, departajarea făcându-se în baza unor criterii de evaluare menite să facă o clasificare cât mai obiectivă a aplicaţiilor înscrise în competiţie: Creativitate&Inovaţie; Grafic Design; User experience; Funcţionalitate; Rezultate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai tânăr milionar în euro din România

    Era student la Bucuresti prin 2000, iar intr-o vacanta parintii sai, care intrasera in afaceri in 1994 si aveau un abator si o carmangerie, l-au rugat sa-i ajute in firma. “Nu au spus exact cu ce anume sa-i ajut si am inceput prin a urmari productia din fabrica si din abator, dar nimic nu m-a atras”, povesteste acum Iustin Paraschiv. A aflat insa ca firma avea dificultati in procurarea materiei prime si a incercat sa faca importuri de carne. Inceputurile au fost foarte grele, povesteste el, pentru ca nu era familiarizat cu toate secretele afacerii: “E greu sa explici cuiva ce tip anume de carne vrei daca nu cunosti limba”, pe langa legislatia pentru importuri. La doar un an si ceva de la inceperea activitatii a stabilit, impreuna cu familia sa, sa-si faca o firma separata, pentru ca “apetitul meu de risc era mult mai mare decat al lor”.

    In 2005 castigurile au depasit un milion de euro, bani pe care i-a folosit ca sa investeasca masiv. Asa a dezvoltat Paraschiv mai multe firme, care au ajuns anul trecut la afaceri cumulate de peste 120 milioane de euro. Carmistin a fost prima infiintata si desfasoara, in continuare, importuri de carne. Pajo Holding reuneste mai multe divizii, intre care cultivarea terenurilor, cresterea de taurine, o fabrica de furaje la Ramnicu Valcea si export de animale vii. Aceasta divizie a fost infiintata pentru ca “aveam terenuri in proprietate care stateau nelucrate si ne-am gandit ca e pacat”. De altfel, toata extinderea s-a facut inlantuit. De anul trecut, de exemplu, a infiintat o noua linie de afaceri, pentru pesticide si ingrasaminte, dezvoltata pentru a completa activitatile Pajo Holding. Iar Drisi Grup Cepura este numele afacerii in care a intrat pentru ca “aveam nevoie de un abator”.

    Avicarvil este o alta arie de afaceri, dezvoltata dupa ce Iustin Paraschiv a preluat pentru sase milioane de euro Avicola Oltchim in 2006. “Acesta a fost cel mai greu moment, pentru ca a doua zi dupa preluare am ramas fara trei sferturi din angajati si a fost un veritabil cosmar sa gasesc oameni”, spune antreprenorul.



    A primit din partea echipei Business Magazin, cu prilejul galei TINERI MANAGERI DE TOP 2012, premiul special “Cel mai tanar milionar”: Iustin Paraschiv (30 ani), proprietarul Carmistin si al altor firme din domeniul agro-zootehnic, cu afaceri cumulate de 120 milioane de euro in 2010.

  • Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz: Intuiţia feminină se aplică şi în afaceri

    Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz: Intuiţia feminină se aplică şi în afaceri

    Ioana Lemnaru este director de marketing şi vânzări al diviziei de autovehicule comerciale în cadrul Mercedes-Benz România.