Tag: declaratii

  • Simona Constantinescu, General Manager, Ana Hotels: Am văzut o dinamică extrem de mare în acest început de an

    Simona Constantinescu, general manager al Ana Hotels, afirmă că a observat o dinamică extrem de mare în acest început de an pe piaţa de turism.

    ”Noi am văzut o dinamică extrem de mare pe acest început de an. La începutul anului am avut valul trei şi singurul segment care a funcţionat a fost cel de turism de iarnă, adică partea de ski. În luna mai a fost o aşteptare şi nu s-a organizat mare lucru, iar începând cu luna iunie avem o relaxare a măsurilor, dar nu se ridică businessul la nivelul pe care noi îl aşteptăm pentru această lună pentru că la campionatul de fotbal se participă destul de limitat. Probabil şi ritmul vaccinării a fost un factor. Probabil că va fi o creştere, partea de leisure va fi în continuare cerută, va fi o creştere pe cererea de la mare şi de la munte”, a declarat Simona Constantinescu în cadrul videoconferinţei ZF Cei mai mari jucători din economie.

    Ce a mai declarat Simona Constantinescu:

     

    ·         Având în vedere că suntem cel mai afectat domeniu din industrie, aş spune că a fost rezilienţă, dar a fost şi un impact major. Noi ne-am adaptat la situaţie în condiţiile date, adică restricţii puse efectiv pe domeniul nostru şi a trebuit să răspundem foarte repede şi foarte atent. Diversificarea portofoliului nostru de hoteluri ne-a ajutat.

     

    ·         Segmentul de B2B ar fi unul cu potenţial. Oamenii vor avea nevoie să interacţioneze, să călătorească, dar şi să aibă şi interacţiune pe zona de B2B. Pe timpul construcţiilor, probabil că vor fi ingineri, constructori şi parteneri care vor veni să stea cazaţi.

     

    ·         În acest moment, noi nu avem în plan investiţii în hoteluri noi pentru că avem investiţii în hotelurile pe care le deţinem, respectiv Athenee Palace Hilton. Am încheiat faza 1 a renovării şi începem faza a doua în toamnă, după Festivalul George Enescu.

     

     

    ·         Estimăm că zona de B2B va începe mai bine din toamnă, iar în zona de leisure ne aşteptam la acel revenge tourism, care vine, este acolo.

     

    ·         Acum ne lovim de alte probleme, cele legate de personal. Cum noi am repornit turismul, au repornit şi hotelurile şi restaurantele închise complet în acest an, plus vasele de croazieră, care au reînceput angajarea. Astfel, avem o migraţie de personal calificat care îşi caută de lucru şi pleacă. Personalul pe care noi deja începusem să îl aducem din Asia vine mai greu.

     

    ·         Cu siguranţă, salariul este un factor determinant pentru cei care pleacă din ţară. A crescut flexibilitatea oamenilor, au început să decidă mai uşor să plece din ţară, iar digitalizarea a fost un factor care a ajutat. Încep să plece pentru perioade de 1-2 ani pentru a câştiga mai bine şi apoi pot să revină. Vedem şi un val de reveniri în rândul tinerilor absolvenţi de facultăţi, care pe perioada pandemiei au suferit pentru că au stat în cămine, şi au început să revină. Nu vin neapărat în HoReCa, unde salariile sunt mai mici comparativ cu alte industrii.

     

    ·         Avem şi noi oameni care au decis să plece în industrii care au funcţionat în această perioadă – retail, farma. Este de înţeles.

     

    ·         Cele mai descoperite funcţii din acest moment sunt cele de munci necalificate – housekeeping şi partea de spălare vase, curăţenie, deci munca ce poate fi prestată de muncitorii asiatici.

     

     

     
  • De ce a demisionat CEO-ul celui mai valoros startup din lume la vârsta de 38 de ani

    Zhang Yiming, cofondatorul şi CEO-ul companiei-mamă a TikTok, ByteDance, a anunţat că va renunţa la poziţia de şef al conglomeratului în valoare de 400 de miliarde de dolari, conform Fortune.

    „Încă de la începutul anului, am petrecut mult timp gândindu-mă la feluri în care să obţin realizări pe termen lung care nu se pot baza pur şi simplu pe progrese stabile, însă nesemnificative”, reiese dintr-o scrisoare transmisă angajaţilor în care Zhang a adăugat că „îi lipsesc o parte din aptitudinile unui manager ideal”.

    Zhang, 38 de ani, a declarat că decizia de a părăsi conducerea celui mai valoros startup din lume îi va permite să aibă un impact mai mare asupra iniţiativelor sale pe termen lung. Cofondatorul ByteDance Liang Rubo va prelua funcţia de CEO după o perioadă de tranziţie de şase luni.

    Mişcarea miliardarului vine în timpul unui mediu de operare tot mai dificil pentru directorii executivi chinezi din mediul tech. Autorităţile au înăsprit controalele asupra giganţilor tech, văzuţi altădată cu ochi mult mai buni, iar muncitorii din industrie încearcă să riposteze faţă de orele istovitoare de muncă.

    Perioada actuală implică sarcini extrem de delicate pentru orice CEO, cu atât mai mult pentru o persoană ca Zhang, care admite că nu îl interesează „gestionarea efectivă a oamenilor”.

    Antreprenorul a mai declarat că nu este „o persoană foarte sociabilă, preferând activităţile solitare precum cititul, ascultatul muzicii şi visatul cu ochii deschişi”.

    TikTok numără peste un miliard de utilizatori la nivel mondial, dintre care 100 de milioane se găsesc în Statele Unite.

     

  • Miliardarul Mark Cuban spune că moneda digitală Dogecoin este mai bună decât un bilet la loterie: „Este un mod grozav prin care poţi înţelege criptomonedele”

    Omul de afaceri Mark Cuban a declarat recent în cadrul emisiunii „The Ellen DeGeneres Show” că raliul înregistrat de criptomoneda Dogecoin este „cea mai nebună poveste spusă vreodată”, încercând să evidenţieze potenţialul pe care îl prezintă activul digital, conform Bloomberg.

    „N-aş spune că este cea mai bună investiţie din lume, însă este cu siguranţă mai bun decât un bilet la loterie şi reprezintă un mod grozav prin care poţi înţelege criptomonedele”, spune miliardarul.

    Cuban, care deţine – printre altele – echipa Dallas Mavericks din NBA, a evidenţiat în repetate rânduri valoarea educaţională şi de divertisment a monedei. În martie, miliardarul a declarat că fanii echipei de baschet pot cumpăra bilete la meciuri folosind Bitcoin, Ether şi alte criptomonede.

    Valoarea de piaţă a Dogecoin ajunge în prezent la 35 de miliarde de dolari, după ce depăşise pragul de 50 de miliarde în urmă cu două săptămâni.

     

  • Şeful UPU-SMURD Bihor afirmă că după ce doctoriţa Flavia Groşan a declarat că în spitale sunt omorâţi pacienţi inclusiv prin oxigenoterapie are mari dificultăţi să convingă pacienţii de necesitatea administrării oxigenului

    Şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, afirmă că după mediatizarea cazului doctoriţei Flavia Groşan, care a declarat că în spitale sunt omorâţi pacienţi inclusiv prin oxigenoterapie, care ar provoca edeme cerebrale, personalul de la Urgenţe are mari dificultăţi să convingă pacienţii de necesitatea administrării oxigenului, chiar dacă aceştia abia respiră.

    O dezvăluire în acest sens fusese făcută şi de preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş, imediat după discuţiile “elegante” avute cu doctoriţa Groşan.

    “Mari probleme”

    “Au fost azi dimineaţă pacienţi Covid care aveau nevoie de oxigenoterapie cu flux mare, au avut mari probleme colegii din UPU ca să-i lămurească să accepte oxigenoterapia”, a declarat dr. Carmen Pantiş la finalul conferinţei de presă în care a anunţat că doctoriţa Flavia Groşan nu a fost sancţionată, chiar dacă a încălcat două articole din Codul Deontologic al Medicilor, privind denigrarea colegilor şi referitor la “protocoale de tratament” pe care le aplică deşi nu au fost validate ştiinţific.

    “Şi alţi colegi din ţară au început să aibă mari probleme”, a mai adăugat dr. Pantiş, legat de efectele “fenomenului Groşan”, admiţând că “răul a fost făcut” prin afirmaţiile acesteia despre caracterul dăunător al administrării oxigenului şi Heparinei la bolnavii Covid.

    “Ne-a implorat să nu-i dăm oxigen”

    Contactat de BIHOREANUL, medicul şef al UPU-SMURD din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea, dr. Hadrian Borcea (foto), a confirmat, luni, spusele doctoriţei Pantiş, precizând că pacienţii au început să refuze oxigenoterapia încă de joia trecută, la o zi după afirmaţiile făcute de doctoriţa Flavia Groşan.

    “Doamna dr. Pantiş o fi aflat abia acum, dar asta se întâmplă de joia trecută. Vă dau un exemplu concret de azi dimineaţă. Un pacient de circa 40 de ani, care era într-o stare atât de gravă încât ulterior a ajuns la ATI, întubat, şi a fost pus şi pe circulaţie extracorporală, deşi abia putea respira, s-a dat jos de pe targă implorându-ne să nu-i dăm oxigen”.

    Întrebat cum a fost rezolvat cazul, dr. Borcea a spus că pacientul a fost lăsat să îşi dea seama singur că nu putea respira fără oxigen. “Colegele mele, văzând că refuză oxigenul, l-au lăsat în pace. Au zis “Ok, nu vreţi? Bine, staţi 5 minute liniştit”. După 5 minute, neputând respira, omul şi-a pus singur masca de oxigen”.

    Cititi mai multe pe www.ebihoreanul.ro

  • Dr. Flavia Groşan, noi declaraţii controversate: „Statul în casă şi masca scad imunitatea / Nu mă tem de COVID. Am schema mea de 100 de lei”

    Dr. Flavia Groşan, medicul pneumolog care a generat atât de multe controverse cu tratamentul său pentru coronavirus, vine cu noi declaraţii, care vor pune, cu siguranţă, paie pe foc! Medicul spune că nu înţelege purtatul măştii anti-COVID.

    Flavia Groşan spune că statul în casă, izolarea, lockdown-ul şi masca de protecţie nu fac altceva decât să ne scadă imunitatea, care este foarte importantă în această perioadă.

    „Eu zic că lockdownul nu face bine, eu zic că masca nu face bine. Eu aş fi mers pe varianta englezească cu imunizarea de turmă. Am fi scăpat… Eu vorbeam şi cu pacienţii, Dumnezeu a lăsat orificiile astea, de ce le blocăm? Tot întreb… ne-au scăzut imunitatea în ultimul hal, d-aia nu mai ştim ce e gripă, ce e viroză, ce e COVID. Nu mai ştim nimic. Imunitatea noastră e prăbuşită. Statul în casă, masca şi aici am ajuns…” a spus dr. Flavia Groşan, în intervenţia sa la Luis Lazarus-Zeus Tv, citată de Antena3.ro.

    Flavia Groşan: „Nu mi-e frică de COVID. Am schema mea, o bijuterie. Costă 100 de ron”
    „Eu nu am avut acces la Kaletra, la Remdesivir pentru că nu sunt în spital, am cabinetul meu. Dar eu am văzut pacienţi ieşiţi din spital care erau foarte rău şi atunci am zis ce medicamente nu îmi plac. Eu am schema mea proprie cu care am vindecat foarte bine mii de oameni.

    Mie nu mi-a fost frică de COVID, am luat-o pe cont propriu şi am schema mea pe care o am de 10 ani şi care am adaptat-o acum un pic cu pandemia, a ieşit o bijuterie. Costă până în 100 de lei. Cum e posibil ca o schemă în banii aştia cu medicamente din nomenclatorul medicamentelor compensate din Ministerul Sănătăţii să işte un aşa zbucium mediatic. Am o schemă în primul rând uman, organismul e oricum firav, nu-l poţi să-l abrutizezi. Aşa că medicamentele mele uşoare, drăguţe, frumoase le prescriu” a spus Dr. Flavia Groşan.

    Cititi mai multe pe www.gandul.ro

  • Un nou producător de smartphone-uri, intră pe piaţa din România. “Nu ţintim 20-30% din piaţă acum, pornim de la 0, întâi vrem să ieşim din categoria alţi producători în topul vânzărilor”

    Compania chineză vivo, unul dintre cei mai mari producători de smartphone-uri la nivel mondial, va lansa la finele acestei luni – iniţial prin eMAG – primele sale produse de pe piaţa locală, cu ţinta de a ajunge în câţiva ani unul dintre jucătorii de top din industrie, au declarat reprezentanţi ai companiei în cadrul unei conferinţe de presă online, organizate via Microsoft Teams.

    Compania chineză vivo, unul dintre cei mai mari producători de smartphone-uri la nivel mondial, va lansa la finele acestei luni – iniţial prin eMAG – primele sale produse de pe piaţa locală, cu ţinta de a ajunge în câţiva ani unul dintre jucătorii de top din industrie, au declarat reprezentanţi ai companiei în cadrul unei conferinţe de presă online, organizate via Microsoft Teams.

    “Acţionăm ca un hub pentru Bulgaria, Ungaria şi Republica Moldova, unde vivo va intra de asemenea în curând. Operaţiunile din aceste pieţe vor fi conduse de aici, de la Bucureşti.
    Suntem în discuţii pentru a construi parteneriate pe piaţa locală cu jucători din retail şi cu operatori de telefonie mobilă. În prezent ce putem anunţa este că produsele noastre vor fi disponibile la eMAG dar suntem în discuţii şi cu alte companii”, a declarat Bianca Anda Caloian, marketing specialist în cadrul vivo România.

    Compania are răbdare şi pentru primul an îşi propune să sară din categoria <<alţii>> din rapoartele de piaţă, a declarat Seon Hwang, vicepreşedinte şi director de marketing al vivo. Pentru a face acest lucru pe piaţa din România, compania ar trebui să aibă o cotă de piaţă de peste 3-4%, conform datelor ZF.

    “Vrem să devenim un jucător de top pe piaţă. În Europa situaţia de pe piaţă este diferită, operatorii de telefonie mobilă au aproximativ o jumătate din piaţă iar companiile de retail precum eMAG sunt jucători cheie pe acest segment. E o piaţă total diferită deci trebuie să o înţelegem, obiectivul nostru de creştere este pe termen lung. Propunerea noastră este formată din telefoane cu baterii cu capacitate ridicată, cu încărcare rapidă, cu procesoare Snapdragon la un preţ accesibil.  Volumele de vânzăeri vor veni pe măsură ce vom câştiga încrederea consumatorilor, în următorii ani. Nu ţintim cote de piaţă de 20-30%, e mult prea mult pentru noi acum. În acest an poate că vom reuşi să sărim din categoria alţii din rapoartele de piaţă ale GfK. Noi începem de la zero, deci nu putem ajunge instantaneu la cote de piaţă de 40 – 50%”.

    Avem răbdare să creştem şi credem că avem produse la un nivel de preţ potrivit pentru România, a completat Thomas Kahmann, director de PR al companiei. “Avem răbdare, nu ne grăbim, nu suntem prima companie din China care intră pe piaţa din Europa. România este o piaţă unde trebuie să aduci produse de top, aspiraţionale – este foarte clar acest lucru. Dar pe de altă parte o bucată foarte, foarte mare din piaţa de smartphone-uri Android din România este formată din modele cu preţuri sub 300 de euro.”

    Marca de smartphone-uri vivo a fost întemeiată în Dongguan, China, în 2011. Compania va aduce iniţial pe piaţa locală smartphone-uri din seria Y. În vârful gamei Y se află modelul vivo Y70, un smartphone mid-range, bazat pe un procesor Qualcomm Snapdragon 665, cu unitate grafică Adreno 610, care suportă încărcarea rapidă a acumulatorului prin tehnologia vivo FlashCharge de 33 de waţi. Telefonul are ecran AMOLED, senzor de amprente în ecran, memorie de 8GB de RAM şi stocare de 128GB. Memoria poate fi extinsă prin cardul microSD de până la 1TB, iar suportul pentru memorie poate fi folosit şi pentru două carduri SIM simultan.

    Piaţa din România este dominată autoritar de compania Samsung, cu o cotă de piaţă de circa 50%. Locul doi după numărul de telefoane vândute este ocupat de Huawei, cu aproximativ 20% din piaţă. După valoarea vânzărilor pe locul doi în România este Apple, care vinde unele dintre cele mai scumpe modele de smartphone-uri.
     

  • Experţii OMS fac primele declaraţii, după o investigaţie de patru săptămâni în Wuhan: „SARS-CoV-2 ar fi putut circula în altă parte înainte de descoperirea în Wuhan”

    Echipa de experţi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a investigat originile SARS-CoV-2 timp de o lună în China, face primele declaraţii marţi la Wuhan.

    Peter Ben Embarek, specialist al OMS în domeniul siguranţei alimentelor şi al bolilor animalelor şi preşedinte al echipei de anchetă, vorbeşte alături de colegul său Marion Koopmans, expert în virusuri.

    „Liliecii şi pangolinele sunt potenţiali candidaţi în procesul de transmitere a virusului, dar probele de coronavirus găsite la aceste specii nu sunt identice cu
    Sars-Cov-2”, a declarat Prof. Liang Wannian. Potrivit declaraţiilor, virusul SARS-CoV-2 ar fi putut exista în alte regiuni, înainte de Wuhan.

    UPDATE 12:05: Peter Ben Embarek, specialist al OMS în domeniul siguranţei alimentelor şi al bolilor animalelor şi preşedinte al echipei de anchetă, face primele declaraţii.

    Acesta a precizat că, în acest moment, obiectivul studiului este să se afle dacă Covid-19 avea o „istorie anterioară” şi exista înainte de decembrie 2019.

    Potrivit declaraţiilor, echipa de experţi a găsit dovezi ale unei circulaţii mai largi în afara pieţei Huanan din decembrie 2019.

    „Această recentă investigaţie din Wuhan a descoperit informaţii noi, dar nu a schimbat dramatic imaginea focarului Covid-19”, a spus Peter Ben Embarek.

    Declaraţii Liang Wannian, şeful panelului expert Covid-19 de la Comisia Naţională de Sănătate din China
    Profesorul Liang Wannian susţine că piaţa Huanan din Wuhan a fost una dintre locaţiile în care a izbucnit Covid-19, dar transmiterea a avut loc şi în altă parte în Wuhan în acelaşi timp. Cu dovezile actuale, încă nu este posibil să se determine modul în care Sars-Cov-2 a fost transmis în piaţa Huanan.

    „Potrivit literaturii relevante studiate, referitoare la cercetarea datelor, se sugerează circulaţia timpurie a Sars-Cov-2 din studii nepublicate care au precedat detectarea iniţială a cazurilor cu câteva săptămâni”, a precizat Profesorul Liang Wannian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sanitas îl critică pe Cîţu: Are declaraţii halucinante… nu spune nimic despre adevăraţii vinovaţi

    Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au publicat un mesaj pe Facebook şi critică declaraţiile făcute de prim-ministrul Florin Cîţu după incidentul de la Matei Balş. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că premierul vorbeşte cu cinism despre veniturile salariaţilor din sănătate, dar nu spune nimic despre cei vinovaţi pentru producrea unei noi tragedii.

    „Premierul Cîţu – declaraţii halucinante! Nici nu s-a risipit tot fumul de la incendiul din Spitalul Matei Balş, familiile pacienţilor nu ştiu încă de soarta acestora, angajaţii care au fost de serviciu, negri încă de fum, stau la coadă la Poliţie pentru declaraţii, iar Prim-ministrul iese în conferinţa de presă şi ne vorbeşte cu cinism despre veniturile prea mari ale salariaţilor din sănătate! Nimic despre adevăraţii responsabili/vinovaţi! ”, scrie pe pagina de Facebook a Federaţiei Sanitas.

    Sindicaliştii mai spun că ei aşteaptă reformele promise de guvernanţi.

    „Îi înţelegeam confuzia dacă nu ar fi vorba despre o recidivă: este acelaşi om politic care nu foarte demult declara că sănătatea şi învăţământul nu trebuie să fie priorităţi naţionale! În tot acest timp noi ne aşteptăm la reforme reale!”, anunţă sindicaliştii din sănătate.

  • Premierul Florin Cîţu către angajaţii din Sănătate: Aşa nu mai merge. Faceţi-vă treaba sau plecaţi cu toţii acasă!

    Premierul Florin Cîţu a ieşit cu declaraţii dure la 8 ore după incendiul de la Matei Balş. El le-a transmis angajaţilor din sistemul de Sănătate să îşi facă treaba sau să plece acasă.

    „S-a întâmpat anul trecut şi se pare că nu am învăţat nimic. S-a întâmplat astăzi din nou. Aşa nu mai merge. Angajaţilor din administraţie, din ministerul Sănătăţii, din corpul de control, le spun ieşiţi din birou şi faceţi-vă treaba altfel plecaţi cu toţii acasă. Este momentul ca în România fiecare angajat să îşi facă treaba pentru care este plătit. Este pretenţia pe care o am de la angajaţii din sectorul public”, a declarat premierul Florin CÎţu. 

    Florin Cîţu, fost ministru de Finanţe, a subliniat că modul în care au fost cheltuiţi banii în sistemul de sănătate a fost complet nesustenabil în 2020. 

    „Metehnele sistemului de sănătate din România şi-au făcut simţită prezenţa şi astăzi, am văzut şi acestă tragedie. Deşi au fost alocate resurse importante doar anul trecut pentru Sănătate, 65 miliarde din lei, doar o parte mică din aceşti bani s-au dus în investiţii. Este momentul pentru toată lumea să înţelegem că nu putem merge aşa mai departe. Nu putem cheltui 95% din resruse doar pe salarii şi sporuri, e nevoie de investiţii şi resurse pentru a evita astfel de tragedii”. 

    El a menţionat că pe lângă ancheta aflată în curs a fost constituită o echipă de control care va prezenta un raport în funcţie de care se va proceda în perioada următoare. 

  • Christine Lagarde, şefa BCE: Probabil că economia zonei euro s-a contractat pe finalul anului trecut. Care sunt instrumentele cu care BCE vrea să treacă prin criză

    Christine Lagarde, preşedintele BCE, a declarat că economia zonei euro s-a contractat probabil la finalul anului trecut, ceea ce înseamnă că blocul se îndreaptă acum spre o economie mai adâncă, potrivit Bloomberg.

    Economiştii lansează din ce în ce ai multe estimări potrivit cărora economia va înregistra un declin şi în primul trimestru din 2021, în contextul în care guvernele au înăsprit restricţiile de călătorie şi de circulaţie pentru a opri răspândirea virusului. Aceste decizii au prins avânt odată cu apariţia diferitelor tulpini ale coronavirusului.

    Lagarde a lansat declaraţiile după o şedinţă în care Banca Centrală Europeană a decis să nu modifice dobânzile.

    Banca centrală a zonei euro consideră că pachetul de stimul, care a fost extins luna trecută, va furniza suficient sprijin pentru a ajuta economia zonei euro să treacă prin această criză.

    Care sunt instrumentele cu care merge BCE prin criză:

    1. Achiziţia de active – un program de 1.850 de miliarde de euro valabil până în martie 2022, concomitent cu un program derulat anterior pandemiei care opereaz la nivelul de 20 de miliarde de euro pe lună.
    2. Împrumuturi pentru bănci – Băncile pot obţine finanţare pe termen lung la dobânzi de până la minus 1% până la mijlocul anului 2022.
    3. Dobânzi – Facilitatea pentru depozite a rămas la minus 0,5%, ca înainte de pandemie
    4. Colateral – Regulile de garanţii colaterale au fost relaxate pentru ca băncile să poată avea mai uşor acces la lichidităţile BCE