Tag: consum

  • Camera Deputaţilor a aprobat astăzi Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea preţului la energie, stabilind un preţ maxim de 1,3 lei/kWh pentru consumul lunar depăşeşte 255 kWh şi tarife reduse până în 2025

    Camera Deputaţilor a aprobat astăzi Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea preţului la energie, stabilind un preţ maxim de 1,3 lei/kWh pentru consumul lunar depăşeşte 255 kWh.

    Plafonarea preţului maxim a fost propusă de grupurile parlamentare PSD, PNL, UDMR, Minorităţi .

    Pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 119/2022 au fost 177 voturi pentru, 75 contra şi 11 abtineri.

    Proiectul de lege prevede un preţ de:

    •  maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv;
    •  maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienţii casnici cu un consum de 0 – 100 KWh inclusiv, clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor sau cei care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ
    • maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat in perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de catre clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh;
    • maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat in perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de catre clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins intre 100,01 si 255 kWh;
    • consumul de energie electrică cuprins între 255 si 300 kWh/lună se facturează la preţul de maximum 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, iar in cazul in care consumul depaseste 300 kWh/luna intreg consumul se factureaza la pretul de maximum 1,3 lei/kWh;
    Pentru IMM-uri şi alte entităţi:
     
    • maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferenţa de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la preţul de maximum 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentatului legal pentru următoarele categorii de consumatori:
    (i) întreprinderile mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri;
    (ii) operatorii/operatorii regionali definiţi la art.2 lit.g) şi h) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice prevăzute la art.1 alin.(2) lit.a), b), c) şi h) din Legea nr.51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti «Metrorex» – S.A.; precum şi aeroporturile.
    (iii) operatorii economici din domeniul industriei alimentare, identificaţi prin cod CAEN 10, precum şi cei din domeniul agriculturii şi pescuitului, identificaţi prin cod CAEN 01 şi 03;
    (iv) autorităţile şi instituţiile publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiile şi societăţile comerciale de interes judeţean, municipal sau local, regiile autonome şi toate entităţile publice şi private care prestează un serviciu public, în temeiul legii, dacă sunt înfiinţate sau organizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor, municipiului Bucureşti şi, după caz, la nivelul subdiviziunilor administrativ teritoriale ale municipiilor sau la nivelul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale;
    (v) institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, astfel cum sunt definite de Ordonanţa Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003 cu modificările şi completările ulterioare.
     
    • maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi ulterioare, al unităţilor de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare. Plafonarea menţionată în prezentul articol se aplică şi pentru situaţiile în care una dintre entităţile menţionate anterior este beneficiarul final al consumului de energie electrică şi/sau pentru toate clădirile care au fost construite şi autorizate cu destinaţia de spitale;
    • maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru instituţiile publice, altele decât cele prevăzute la lit.d), precum şi pentru cele aparţinând cultelor recunoscute oficial în România, potrivit Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Diferenţa de consum lunar de energie electrică se facturează la preţul de maximum 1,3 lei kWh, cu TVA inclus;
    Pentru gaze naturale, Ordonanţa prevede că în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2025, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:
     
    • 0,31 kWh/lună pentru clienţii casnici.
    • maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică;
    • începând cu data de 1 ianuarie 2023, de preţul de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, beneficiază şi clienţii noncasnici din cadrul parcurilor industriale reglementate de Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei din cadrul sistemelor de distribuţie închise definite conform Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

     

  • Dan Eugen Birtu: Crescut în business

    Vârstă: 39 de ani; Funcţie: Manager; Companie: TopSport

    Număr de angajaţi: 50; Cifră de afaceri: 4 mil. euro

    Experienţă: Lucrează cu normă întreagă în cadrul acestei companii de familie din retailul de echipamente sportive din 2011, însă fiind o afacere de familie, spune că a avut numeroase interacţiuni cu businessul cu mult timp înainte de acest an.


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Ambele sunt importante şi cred că ambele se rezumă la dedicaţia cu care acţionezi. Eu văd ambiţia ca fiind dorinţa şi capacitatea de a-ţi coordona acţiunile, iar talentul poate fi cultivat prin învăţare continuă; sunt două abilităţi complementare.

    În ce loc te simţi cel mai fericit?

    Cred că e vorba mai degrabă de persoanele alături de care sunt decât de un loc fizic. Nu am un astfel de loc, însă cel mai fericit mă simt alături de familia mea; locul în care familia se află este cel mai bun.

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    Echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională, astfel încât să am suficient timp pentru ambele.

    Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    10, bineînţeles; acesta se datorează echilibrului menţionat anterior.

    Ce te motivează?

    Dorinţa de a păstra şi de a îmbunătăţi modul actual de viaţă.

    Care crezi că este cea mai mare provocare a vremurilor noastre?

    Cea mai mare provocare cred că este să reuşeşti să te înconjori de oamenii potriviţi, atât profesional, cât şi personal. Până la urmă, cele mai bune echipe şi cele mai performante firme sunt alcătuite din oameni.


     

  • Vitaliia Vlasiuk: Matematica succesului: 99% muncă + 1% noroc

    Vârstă: 34 de ani

    Funcţie: DSP Business Partner Confectionary and Dairy category South East Market

    Companie: Nestlé România

    Număr de colegi aflaţi în subordine: 6

    Cifră de afaceri (2021): 1,1 mld. lei

    Experienţă: În primii şase ani de carieră, a lucrat în vânzări şi trade marketing în companiile FMCG locale şi internaţionale (inclusiv Nestlé) în Ucraina, pe poziţii diferite. Când s-a mutat în România, a reînceput cariera în domeniul DSP (Demand and Supply Planning – n. red.) în divizia Confectionery.


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Consider că cel mai important este să îţi placă ceea ce faci şi să fii perseverent. Pentru că nici talentul, nici ambiţia, fără muncă şi fără implicare în ceea ce faci, nu te ajută să ai rezultate bune. Succesul, în opinia mea, este 99% muncă Ă 1% noroc.

    Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

    Nu pot să zic că nu deţin ceva foarte important pentru mine în prezent, există evident nişte dorinţe şi ambiţii, pe care, în timp, sper să reuşesc să le împlinesc. Cel mai mult mi-ar plăcea să avem pace în Europa dar, din păcate, nu putem influenţa acest lucru uşor.

    În ce loc te simţi cea mai fericită?

    Eu am trăit în câteva ţări şi oraşe diferite, şi am ajuns la concluzia evidentă: nu locul îi face pe oameni fericiţi, doar oamenii pot face locul fericit. Abilitatea de a fi fericit în locul în care eşti acum poate să te ducă în orice loc pe care îl doreşti.

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    În afară de rezultatele profesionale şi plăcerea să lucrez cu colegii mei, aş zice: abilitatea de a mă adapta la schimbări şi integrarea în grupe sociale diverse. Şi desigur, fericirea pe plan personal, să fiu mama unei fetiţei de patru ani şi soţie.

    Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    Eu aş zice că dau 9, pentru că am trăit deplin fiecare moment şi am întâlnit oameni extraordinari. Şi un punct las ca „buffer” pentru viitor, desigur poate să fie şi mai bine.

    Ce te motivează?

    Mă motivează cel mai mult cum ar zice A. Maslow „autorealizarea”, adică să fiu la momentul potrivit, la locul potrivit pentru mine, ca să ating şi potentialul meu maxim şi să adaug valoare adăugată societăţii şi companiei.

  • Eduard Pârvu: Valorile din familie, arme în business

    Vârstă: 38 de ani; Funcţie: fondator şi Sales Manager;

    Companie: Medical Shopping Zone (distribuitor de produse marca LAICA pe piaţa din România)

    Cifră de afaceri (2021): 2,4 mil. euro; Profit (2021): 350.000 de euro; Angajaţi: 9

    Experienţă:  Eduard Pârvu are o vastă experienţă în retail şi marketing, acesta începându-şi cariera în cadrul Interbrands, una dintre cele mai mari companii de distribuţie de larg consum din România. A urmat cursurile Facultăţii de Transporturi şi Inginerie din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti şi deţine o diplomă de licenţă în marketing de la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti. Din 2010, coordonează strategia de business a companiei Medical Shopping Zone.


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Ambiţia este indispensabilă în orice domeniu. Poţi avea succes fără a avea talent, dar nu poţi avea succes, pe termen lung, fără perseverenţă.

    Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

    Timpul să fac tot ceea ce mi-am propus.

    În ce loc te simţi cel mai fericit?

    Fericirea e ceva ce porţi în suflet şi nu cred că o pot lega de un loc anume. Sunt fericit când reuşesc să îmi îndeplinesc toate obiectivele şi îmi rămâne timp şi pentru relaxare.

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    Sunt mândru că am înţeles nevoile clienţilor şi am reuşit să impun produsele marca Laica pe o piaţă deja aglomerată şi dificilă.

    Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    Un rating de 8 ar fi corect, pentru că mai am multe provocări în faţă.

    Cine este mentorul tău?

    Cele mai importante valori le-am învăţat în familie: perseverenţa, cinstea şi respectul pentru cei care muncesc.

  • Ionuţ Dumitraşcu: Escaladă în retail

    Vârstă: 37 de ani; Funcţie: Director Performanţă Produs

    Companie: Auchan Retail România

    Cifră de afaceri (2021): 6,3 mld. lei

    Număr de angajaţi: >8.000

    Experienţă: În 15 ani a parcurs toate etapele formării dintr-un magazin, de la operator vânzări la director de magazin. Din 2021 este Director Performanţă Produs şi gestionează toate etapele prin care trece un produs pentru a-i asigura performanţa.


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Consider că talentul de a crede în tine este cel mai important, de a avea o atitudine pozitivă şi a-ţi dori să fii mai bun în fiecare zi, precum şi talentul de a avea răbdare şi de a-ţi păstra valorile şi principiile care te definesc.

    Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

    Să particip la o expediţie pe Everest şi să contribui cât mai mult la soluţionarea problemelor de mediu, pentru a lăsa generaţiilor viitoare o planetă cât mai sănătoasă.

    În ce loc te simţi cel mai fericit?

    Cel mai fericit mă simt alături de familia mea şi când vizitez locurile în care am copilărit.

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    Pe plan personal, cea mai mare realizare a mea de până acum sunt cei doi băieţi ai mei, în timp ce pe plan profesional sunt echipele pe care le-am coordonat şi în care am crescut, de-a lungul carierei mele.

    Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    10. Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am şi pentru ce am realizat.

    Cine este mentorul tău?

    Nu am un mentor, am încercat să iau tot ce a fost mai bun de la fiecare om pe care l-am întâlnit.

  • Povestea tânărului care a transformat o mâncare simplă, pe care toată lumea o făcea pe vremuri în propria casă, într-o afacere de milioane

    NUME: Mircea Ion

    Vârstă: 36 de ani; Funcţie: Fondator

    Companie: Scovergăria Micăi şi Linguriţe Dulci

    Cifră de afaceri (2021): >3 mil. lei (Scovergăria Micăi, Linguriţe Dulci fiind în primul an de activitate)

    Număr de angajaţi: 21; Experienţă: Are 16 ani de experienţă în management şi anteprenoriat şi, după cum spune chiar el, „5 ani experienţă în viaţa de familie :)”.


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?         Ambiţia şi intuiţia. Apoi perseverenţa şi focusul continuu pe dezvoltare şi adaptare la tendinţe.

    Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?                         

    Să duc businessul la nivel internaţional. Am tot avut propuneri pentru astfel de parteneriate, este next step pentru noi.

    În ce loc te simţi cel mai fericit? În familie mă simt cel mai fericit. Ilinca, fiica mea, mă face să uit de toate. De aproape 3 ani mi-a schimbat percepţia şi scopul în viaţă.

    Care este cea mai mare realizare din viaţa ta de până acum?

    Conceptualizarea şi ridicarea la nivel de business cu tradiţie a unui produs cu care eu am crescut –scovergile pe care mi le pregătea cu atâta dragoste bunica mea. Am pornit de la scoverga simplă, cu zahăr, şi am ajuns să avem peste 35 de sortimente şi o medie de 400 de clienţi pe zi.

    Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    Nota 8. Încă dezvoltăm, creăm şi adăugam la capitolele vieţii.

    Cine este mentorul tău?   Mentorul meu rămâne mama mea, Mica (de aici este inspirat şi numele Scovergăriei).

    Povestea lui Mircea Ion a apărut în anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, EDIŢIA 2022. 

  • Sorin Drăghici: Motivat de situaţii complexe

    Vârstă: 37 de ani; Funcţie: Director Comercial

    Companie: GTS Telecom (parte a grupului Deutsche Telekom)

    Număr de colegi aflaţi în subordine: 30; Număr de angajaţi: 130

    Venituri: 42,5 mil. euro

    Experienţă: A acumulat 18 ani de experienţă în vânzări IT & Deco, iar în prezent este responsabil de toate activităţile comerciale ale companiei pe care o reprezintă. 


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Pentru a avea succes, este nevoie de multă perseverenţă, disponibilitate la efort, cunoştinţe solide şi concentrare pe livrabile de calitate.

    În ce loc te simţi cel mai fericit?

    Cel mai fericit mă simt când se leagă lucrurile şi apar rezultate, când observ că deciziile pe care le-am luat în urma cu un anumit timp, se dovedesc corecte şi rodnice.

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    Cea mai mare realizare este băieţelul nostru Radu Theodor, care are 9 luni acum.

    Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    În general, viaţa are o evoluţie oscilantă, sunt perioade bune, dar şi perioade unde există loc de mai bine. Ceea ce contează cel mai mult este ca trendul să fie unul crescător şi să evoluăm ca şi profesionişti, dar mai ales ca oameni.

    Ce te motivează?

    Mă motivează situaţiile care necesită analiză şi luarea de decizii pentru a funcţiona la nivel superior.

    Care crezi că este cea mai mare provocare a vremurilor noastre?

    Cea mai mare provocare este să ne menţinem pe o traiectorie profesională ascendentă, să nu ne mulţumim cu puţin şi să nu aşteptam ca alţii să facă treaba în locul nostru.

  • Radu Berevoescu: „Mă motivează să câştig, însa nu cu orice cost.”

    Vârstă: 33 de ani

    Funcţie: Modern Trade Director

    Companie: PepsiCo România

    Număr de colegi aflaţi în subordine: >150

    Experienţă: Şi-a început cariera în PepsiCo în 2010 şi a evoluat preluând roluri de analiză şi planificare financiară în România, Polonia, Grecia, Serbia. În 2019 a devenit CFO East Balkans, iar de la mijlocul lui 2021 a preluat conducerea canalului Modern Trade.


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Întotdeauna e un mix de factori: ambiţie, talent, muncă, adaptabilitate, curaj şi echipă. Între ambiţie şi talent pun pe primul loc ambiţia. Mă gândesc mereu la vorba profesorului meu de matematică: matematica este 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. Cred că acest lucru se aplică şi succesului. 

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    Faptul că rămân motivat şi pasionat de ceea ce fac în fiecare zi. Iar în ultimul timp muncesc la a atinge echilibrul între muncă, viaţa personală şi succes.

    Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    Probabil un rating de 8.5. Nu vreau să-i dau mai mult, să nu devin comod. Însă sunt recunoscător pentru cum a decurs viaţa mea până în acest moment.

    Cine este mentorul tău?

    Mentorul meu este Christophe Guille, SVP GM Central Europe. Am petrecut mult timp alături de el şi am avut multe de învăţat – despre cum să „think big”, cum să mă poziţionez, despre strategie, despre a câştiga, despre a fi curajos şi a nu-ţi seta limite.

    Ce te motivează?

    Sunt competitiv atât în business, cât şi în viaţa personală (de exemplu în sport), deci mă motivează să câştig, însă nu cu orice cost. Poate chiar mai important, mă motivează să fac bine celor din jur.

    Care crezi că este cea mai mare provocare a vremurilor noastre?

    Schimbarea climatului şi cum oprim efectul acţiunilor noastre asupra mediului înconjurător. Nu cred că planeta noastră are o viaţă nelimitată si e important să acţionăm cât mai repede.

  • Daniel Costache: Fericirea stă în comunicare

    Vârstă: 34 de ani

    Funcţie: Team Leader Buying

    Companie: PENNY România

    Cifră de afaceri (2021): 5,39 mld. lei

    Număr de angajaţi: >5.900

    Număr de colegi aflaţi în subordine: 13

    Experienţă: A lucrat timp de zece ani în departamentul de Buying din cadrul PENNY şi patru ani în vânzări.


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Consider că ambiţia este factorul decisiv care îţi poate aduce proiecte de succes în business. Piaţa urmează anumite şabloane de trend, iar în ultimii ani am învăţat că adaptabilitatea poate fi pusă la grea încercare şi doar ambiţia te poate ajuta să mergi înainte.

    Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

    Mai mult timp pentru pescuit, hobby-ul meu principal. Mi-ar plăcea să îmi cumpăr o autorulotă cu care să călătoresc împreună cu familia şi pe care să o folosesc şi pentru a descoperi locuri noi pentru pescuit.

    În ce loc te simţi cel mai fericit?

    Pentru mine nu contează neapărat locul în care mă aflu, ci mai degrabă ambientul şi persoanele din jur. Cel mai fericit mă simt în locurile în care sunt apreciat pentru ceea ce sunt şi ceea ce fac. Când reuşim să comunicăm deschis, putem resimţi fericirea atât pe plan personal, cât şi în business.

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    Familia este cea mai mare realizare a mea. Împreună reuşim să învăţăm să trăim şi să zâmbim în fiecare zi. Familia mea m-a motivat să ajung unde sunt astăzi. De aceea, din punctul meu de vedere, a avea o familie echilibrată este o mare reuşită.

    ♦ Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    Nu ştiu ce rating aş oferi vieţii mele. Însă, dacă aş putea să dau un restart întregii mele vieţi, probabil că aş ajunge în acelaşi loc în care sunt astăzi. Mă simt împlinit prin realizările de până acum şi am considerat fiecare dezamăgire ca fiind o lecţie din care am învăţat foarte multe lucruri.

    Care crezi că este cea mai mare provocare a vremurilor noastre?

    Cred că cea mai mare provocare a fost să ieşim din zona noastră de confort şi să reuşim să ne adaptăm schimbărilor provocate de contextul geopolitic, economic şi sanitar din ultimii doi ani.

  • Dragoş-Cornel Ilie: Ambiţia, catalizatorul autodepăşirii

    Vârstă: 36 de ani

    Funcţie: Director Magazin cora Brătianu

    Companie: cora România

    Cifră de afaceri (2021): 1,54 mld. lei*

    Număr de colegi aflaţi în subordine: 200

    Experienţă: Povestea sa la cora a început acum 12 ani, primul pas fiind o poziţie de lucrător comercial. Pasiunea pentru comerţ, colegii şi dorinţa de a progresa spune că i-au influenţat experienţa, astfel că a trecut prin mai multe departamente şi magazine.

    Potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Pun ambiţia pe primul plan, aceasta îmi dă curaj să ies din zona de confort, să mă autodepăşesc. Îmi setez targeturi dificile şi îmi fac un scop din a le atinge. De asemenea, cred că este important să faci ceea ce te face fericit pentru a avea speranţa că poţi să aduci un plus de valoare.

    Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

    Răbdarea. Mai am de lucru la acest capitol. Am în schimb poftă de viaţă, îmi place să mă bucur de prezent şi de tot ce se întâmplă bun în jurul meu.

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    Cea mai mare realizare este familia, soţia şi cei doi copii. Ea îmi dă stabilitatea şi confortul de care am nevoie pentru a avea succes profesional. Am, de asemenea, un sentiment de împlinire şi atunci când reuşim să livrăm calitate, servicii şi inovaţie clienţilor noştri.

    Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    Perfecţiunea e aproape imposibil de atins, dar eu sunt o fire pozitivă, încrezătoare, astfel încât consider că 10 este răspunsul potrivit. Sunt mulţumit de tot ce înseamnă viaţa mea acum şi optimist pentru viitor, astfel încât sper să menţin acest rating de-a lungul anilor.

    Cine este mentorul tău?

    Îi datorez devenirea mea lui Cătălin Ismană, colegul meu şi directorul magazinului cora Bacău. Am avut şansa să lucrez în echipa lui şi norocul să aibă încredere în mine. Îmi doresc să îi confirm că a fost o decizie bună, că a meritat să investească în formarea mea.

    Ce te motivează?

    Aprecierea oamenilor şi faptul că se simt mulţumiţi când vin la cumpărături la noi în magazin. Pentru noi, retailerii, legătura cu oamenii este esenţială şi aprecierea lor este o confirmare a faptului că faci lucrurile cum se cuvine.