BusinessMagazin

Tag: comunicare

  • Publicis One a numit noul management local din România

    Publicis One, companie globală de comunicare ce reuneşte toate brandurile Publicis Groupe sub acelaşi acoperiş, a anunţat astăzi managementul local din România. La nivel local, brandurile aflate sub umbrela Publicis One sunt: Leo Burnett, Publicis, Saatchi & Saatchi, Starcom, Optimedia, MSLGROUP The Practice, Publicis Consultants, iLeo, Nurun, The Geeks, Publicis Dialog şi Publicis Events. Din ianuarie 2017, Zenith România va face parte, de asemenea, din Publicis One.

    În România, Publicis One va fi condus de către Teddy C. Dumitrescu -Chief Executive Officer, Ştefan Iordache -Chief Operating Officer şi Mihaela Botea -Chief Financial Officer.

    „Trebuie să eliminăm aspectele complicate din industria noastră. Clienţii caută mai puţine persoane de contact, care să cunoască discipline cât mai variate. Cum putem răspunde acestei nevoi şi cum se poate lucra în cel mai productiv mod? Acestea sunt provocările de astăzi ale clienţilor, mai ales dacă avem în vedere timpul şi eforturile investite încă dinainte ca problemele cu care ei se confruntă să fie corect identificate. Publicis One România va oferi o soluţie simplă şi puternică: specializare şi integrare”, a declarat Teddy C. Dumitrescu.  

    Jarek Ziebinski, Global CEO, Publicis One: „O regiune dinamică şi cu multe oportunităţi de business, Europa Centrală şi de Est este o componentă cheie a operaţiunilor Publicis One. Sub conducerea CEO-ului regional, Misa Lukic, şi a liderilor locali, nu am nicio îndoială că vom implementa cu succes modelul Publicis One în pieţele din CEE, care vor aduce valoare şi vor genera creşterea businessului clienţilor noştri. De asemenea, cred că prin acest model creăm o nouă oportunitate de exprimare a talentului nostru, care va genera noua creativitate de care au nevoie companiile astăzi.”

     

  • Consumatorii din China cred că problemele bateriilor iPhone ar fi mai grave decât recunoaşte Apple

    Problemele bateriilor iPhone, care cauzează închiderea spontană a telefoanelor, sunt mai mari decât recunoaşte Apple, afectând iPhone 6, iPhone 6 Plus, nu doar iPhone 6s, susţine Asociaţia de Consumatori din China, citată de publicaţia Quartz.

    Asociaţia de Consumatori din China (China Consumers Association – CCA), un grup guvernamental de supraveghere, susţine că Apple trebuie să ia mai multe măsuri pentru a redresa problema, acuzând compania că nu reuşeşte că asigure nevoile primare ale consumatorilor pentru o comunicare wireless obişnuită. Aceasta este a doua notificare pentru Apple din partea asociaţiei şi evidenţiază faptul că autorităţile de la Beijing au devenit unele dintre cele mai agresive instituţii care supraveghează producătorul Apple.

    Consumatorii din China şi din alte state au raportat în ultimele săptămâni că iPhone-urile lor se închid, chiar dacă bateriile arată că sunt încărcate în proporţie de 30%.

    Pe 20 noiembrie, Apple a recunoscut că „un număr mic de dispozitive iPhone 6s”, produse între septembrie şi octombrie 2015 „s-ar putea închide în mod neaşteptat”. Telefoanele care au aceeaşi serie cu cea anunţată pe site pot fi aduse la magazinele Apple sau la vânzătorii autorizaţi pentru înlocuirea bateriei, în mod gratuit.

    CCA vrea ca Apple să se ofere să rezolve problemele descoperite şi la alte modele şi să prezinte o explicaţie detaliată în legătură cu motivele pentru care au apărut aceste probleme.

    După ce Apple a publicat programul destinat problemelor de închidere neaşteptată a iPhone 6s, consumatorii au continuat să raporteze situaţii similare la CCA. „După ce am adunat rapoartele, am descoperit că problemele de închidere există la iPhone 6, iPhone 6 Plus, iPhone 6s Plus, pe lângă dispozitivele iPhone 6s produse între septembrie şi octombrie 2015”, au anunţat autorităţile chineze.

    Mai mult, câţiva utilizatori chinezi s-au plâns că înlocuirea bateriei Apple nu rezolvă problema de închidere spontană a telefoanelor.

    Quartz a solicitat un răspuns din partea Apple, dar nu a primit unul până la momentul publicării articolului.

  • Porche România comunică conceptul de service-uri Volkswagen Direct Express

    Pentru posesorii de autoturisme Volkswagen mai vechi de minimum cinci ani, Porche România comunică, alături de Infinit Agency, noul concept se service-uri „Volkswagen Direct Express”, destinat posesorilor de maşini ieşite din garanţie.

    Conceptul de service Volkswagen Direct Express este implementat deja în trei regiuni din ţară şi urmează extinderea la nivel naţional. Comunicarea constă într-o campanie targetată pe cele trei regiuni cu scop de creştere awarness, dar şi de informare privind serviciile oferite clienţilor precum: acces rapid la service, accesorii originale sau expertiză tehnică VW. 

     „Pentru noi este un an strategic în ceea ce priveşte marketarea serviciilor de marca after-sales pentru că am putut să ieşim în piaţă cu o alternativă care să ne fidelizeze clienţii post-garanţie. Colaborarea cu Infinit ne-a provocat un pic curajul strategico-creativ şi sunt bucuros că am ales să scriem împreună acest capitol important din povestea Direct Express”, spune Dumitru Bolba, Sales Service, Parts and Accessories Manager, Porsche România.

    „Când vorbim de service auto de marcă, challenge-ul – al tuturor jucătorilor din piaţa auto- este acela de a fideliza clientul care a ieşit din perioada de garanţie. Rolul nostru a fost să înţelegem ce îi face pe clienţi să renunţe la service-ul de cartier, iar printr-o comunicare relevantă şi în spiritul brandului să le schimbăm percepţia. Volkswagen ne-a făcut treaba mai uşoară pentru că soluţia vine, în primul rând, din produs. (…) Aşa a luat naştere umbrela de comunicare „Noi suntem altfel” sub care seria de execuţii vin să demonstreze avantajele Direct Express”, spune şi Alice Gavril, head of new business & strategy, Infinit Agency.  

  • Compania din România care se luptă cu Victoria’s Secret

    50 de români sunt creierul unei afaceri înfiinţate în urmă cu patru ani şi care, ajunsă la vânzări de 42,7 milioane de dolari în 2015, se luptă acum umăr la umăr brandul de lenjerie Victoria’s Secret. Atuul afacerii este diversitatea – de preţuri, mărimi şi modele, până la mijloacele de comunicare între membrii echipei, la rândul lor de naţionalităţi multiple. Românii de la biroul din Bucureşti, ţin pe picioare „scheletul” afacerii, iar cealaltă jumătate a echipei adore me se află de partea cealaltă a lumii, la New York.

    Ideea afacerii Adore Me a încolţit din dorinţa de a oferi un cadou ieftin şi de calitate. În perioada când era student, americanul Morgan Hermand-Waiche, fondatorul şi CEO-ul Adore Me, a vrut să îi ofere iubitei sale un set de lenjerie, dar la o scurtă prospectare a pieţei şi-a dat seama că toate produsele de calitate erau peste bugetul său. Aşa a constatat că 40% din industria de lenjerie din SUA era dominată de un singur jucător – Victoria’s Secret –, ale cărui produse sunt destul de scumpe pentru clienţii cu venituri medii, şi care, de asemenea, oferă o gamă foarte limitată de mărimi. Prin necesitatea acoperirii unei nevoi, piaţa i-a pus pe tavă o idee – Adore Me – un brand de lenjere cu preţuri mici şi varietate de dimensiuni, care să opereze doar pe online. Întâmplarea făcea ca Morgan să vină în România destul de des pentru a întâlni diverse oportunităţi de afaceri, cât şi specialişti în domeniul tehnologic, cu scopul de a-şi implementa ideea. Iar în cadrul unui eveniment, Morgan a cunoscut persoana cu care să facă echipă pentru a-şi pune în practică ideea deja încolţită în minte – antreprenorul Bogdan Lucaciu, actual chief technology officer (CTO) al companiei. „Deşi a fost un sacrificiu să renunţ la afacerea mea, am vândut tot şi am început imediat să pun bazele unei echipe în România – partea tehnică a ceea ce era să devină Adore Me”, spune Lucaciu. Aşa a început povestea brandului cu două case, pe două continente. Astăzi, partea tehnică a afacerii, jumătate din echipa Adore Me, are biroul în Bucureşti, iar cealaltă jumătate, de circa  50 de oameni, lucrează în New York, „iar afacerea funcţionează într-o simbioză perfectă”, precizează Lucaciu.

    Adore Me a cunoscut o evoluţie chiar mai rapidă decât se aştepta fondatorul său: de la o cifră de afaceri de 1,1 milioane de dolari în 2012, a ajuns anul trecut la 42,7 milioane de dolari, clasându-se pe poziţia a noua în topul companiilor cu cea mai rapidă creştere din New York. Pe parcursul anilor, Adore Me a introdus noi categorii de produse, a extins oferta cu mărimi peste L şi şi-a îmbunătăţit constant strategia de publicitate deopotrivă în online, cât şi pe posturi TV. „Am dezvoltat diverse modalităţi de a răspunde clientelei din generaţia milenialilor, de a oferi o experienţă online fără cusur şi de a ne răsfăţa clienţii VIP”, conform spuselor CTO-ului companiei. „Creşterea exponenţială poate fi explicată şi printr-o altă serie de factori diferiţi”, spune Bogdan Lucaciu. În primul rând, Adore Me oferă colecţii de lenjerie la jumătate din preţul concurenţei, „de aceea ne place să spunem că suntem Zara lenjeriei”, şi, de asemenea,  gama variată de mărimi acoperă de două ori mai multe dimensiuni decât orice alt brand, de la super-slim la plus-size, precizează el.

    Principalii clienţi sunt, după spusele sale, cei din segmentul millennials, iar datorită traficului, care vine în proporţie de 70% de pe mobil, Adore Me se consideră, înainte de toate, un brand digital. „Prin injectarea tehnologiei în industria modei tradiţionale am reuşit să satisfacem solicitările generaţiilor tinere”, adaugă Lucaciu. Online-ul pune la dispoziţie o multitudine de date cu ajutorul cărora se poate construi profilul clienţilor, comportamentul de cumpărare, preferinţele lor etc., iar „asta înseamnă că putem optimiza aproape toate aspectele legate de imaginea brandului: de la ce fotografii prezentăm pe interfaţa site-ului pentru a îmbunătăţi vânzările la ce tip newsletter trebuie să trimitem anumitor clienţi”, explică reprezentantul companiei.

    Datele obţinute din online sunt o modalitate foarte bună de a oferi o experienţă personalizată clienţilor şi, în acelaşi timp, de a aduce o serie de avantaje companiei, consideră el. Pe de altă parte, unui retailer online îi lipseşte contactul direct cu clienţii, feedback-ul în timp real, şi tocmai de aceea „abordăm interacţiunea cu clienţii într-un mod cât mai personal, cât mai aproape de cel uman”, spune Lucaciu. În acest context, unul dintre planurile companiei este să includă noi categorii de produse, dar şi noi formate de prezenţă offline. Momentan, Adore Me este disponibil în SUA şi Canada, însă îşi propun să se extindă şi în alte ţări, ori continente; prioritară este acum Australia. Având în vedere că brandul se află de mai puţin de cinci ani pe piaţă, este destul de dificilă proiectarea unor perspective pe termen lung, spune reprezentantul Adore Me.

    Extinderea va continua, organic, şi în ceea ce ţine de echipă. Aşadar, „creierul afacerii” – partea tehnică ce se află în România şi numără circa 50 de persoane – se va îmbogăţi cu noi oameni, în funcţie de nevoile de extindere, „pentru că Adore Me creşte atât de repede încât trebuie să ne asigurăm că ţinem pasul şi cu personalul”, spune Lucaciu. Tot el creionează profilul angajatului potrivit pentru Adore Me, indiferent dacă lucrează din Bucureşti sau New York: „În general, căutăm oameni care sunt dispuşi să muncească din greu, să reinventeze metodele tradiţionale de lucru, să aibă mintea ascuţită şi abilităţi tehnice excelente”, explică acesta. Iar pentru a clarifica curiozităţile legate de provocările unei afaceri ce se desfăşoară pe două continente, Bogdan Lucaciu explică secretele comunicării într-un mediu multicultural. „În primul rând, trebuie să lucrăm, să ne orientăm în jurul diferenţelor de fus orar. Cei din New York  ştiu că întâlnirile cu cei din România trebuie programate dimineaţa şi că totul trebuie făcut înainte de o anumită oră dacă vrem să-i prindem pe toţi la birou”.

    Pe de altă parte, bariera lingvistică nu este o mare provocare, aşa cum s-ar crede, pentru că toţi ştiu şi comunică în engleză, spune românul. O altă particularitate a acestei afaceri, pe lângă cele două sedii pe două continente, este numărul de naţionalităţi diferite din cadrul companiei, de la francezi – o bună parte a echipei -, la israelieni, americani şi români. „Deşi toată lumea face tot posibilul să comunice numai în limba engleză, nu poţi evita situaţiile în care lumea vorbeşte pe la spatele tău într-o limbă pe care nu o înţelegi.” Pe de altă parte, necesitatea comunicării la distanţă a dus la multiplicarea instrumentelor de comunicare, cum ar fi apelurile zilnice pe Skype, chaturile Slack, conferinţele High Five şi, nu în cele din urmă, apelurile clasice. De pildă, o dată pe săptămână, vinerea, cele două echipe au o întâlnire pe Skype. „Toată echipa se adună într-o cameră şi ne dăm întâlnire cu cealaltă echipă pe Skype, iar fiecare manager trebuie să prezinte principalele subiecte fierbinţi sau să facă o retrospectivă a săptămânii. E o modalitate foarte bună pentru a fi în temă şi conectaţi cu ceea ce fac colegii din partea cealaltă a lumii”, spune Bogdan Lucaciu. O altă metodă de a îmbunătăţi  metodele de lucru dintre cele două ţări sunt călătoriile frecvente la celălalt sediu al companiei. Deoarece mare parte din interacţiune are loc la distanţă, este foarte important ca membrii echipei să se cunoască personal, spune reprezentantul Adore Me, „iar pentru asta avem un apartament închiriat tot timpul în New York pentru colegii din România”. Şi, nu în ultimul rând, se organizează mese festive, petreceri şi sesiuni de team building, săptămânal sau lunar, cu scopul de a îmbunătăţi cultura organizaţională, de ambele părţi ale oceanului.

  • Drumul din sufragerie spre Dubai trece prin Olanda

    Fraţii Alexandru şi Andrei Cernătescu au mizat pe digital încă din 2007, când Facebook şi Twitter nu făceau încă legea în piaţa de advertising. Afacerea lor a evoluat concomitent cu creşterea acestei nişe şi s-a extins din sufrageria lor la un turn în nordul Capitalei, cât şi, de anul acesta, într-o subsidiară în Olanda. Planurile lor în afara graniţelor nu se opresc aici: până la finalul anului deschid un birou şi în Germania, iar la anul, în Emiratele Arabe Unite.

    „Noi chiar credem în principiul «Bucătăria în România, restaurantele în toată lumea»”, descriu Alexandru şi Andrei Cernătescu strategia prin care vor să dezvolte în continuare agenţia digitală de comunicare integrată („construieşte digital şi comunică integrat”, explică ei) Infinit Solutions. Aceasta a ajuns, după nouă ani de activitate, la venituri de circa 2 milioane de euro anul trecut, aproximativ 60 de angajaţi şi clienţi precum Rompetrol, Borsec, Skoda, Generali Asigurări, CEC Bank, Abbvie. Pentru anul în curs previzionează afaceri de 2,3- 2,4 milioane de euro. Costurile proiectelor lor sunt calculate în funcţie de proiect, reprezentând un procent din vânzările pe care le generează. Iar dacă până acum se concentrau mai ales pe proiectele locale şi lucrau pentru clienţi din afară doar din România, acum dezvoltarea afacerilor din afara graniţelor constituie prioritatea. Anul acesta, compania şi-a deschis o subsidiară în Olanda – un birou în cadrul căruia lucrează deocamdată patru angajaţi şi cu care vor ajunge la circa şase contracte până la finalul anului; următoarea ţară pentru care au început demersurile de extindere este Germania, iar pentru anul viitor este planificat pasul în Dubai.

    Povestea antreprenorială a fraţilor Cernătescu, pe care au discutat-o într-un prim interviu cu Business Magazin în urmă cu aproximativ doi ani, a început – ca multe alte poveşti de IT din acest domeniu – în sufrageria unui prieten, în 2007. O viziune avangardistă asupra internetului i-a oferit atunci lui Alexandru Cernătescu ideea începerii unei afaceri axate pe construirea imaginii companiilor în mediul online – aspect neglijat de multe ori în acea perioadă de cei care activau în piaţa de publicitate. „Am început în sufrageria unui prieten care şi-a dat restanţele şi plecase acasă”, îşi amintea Alexandru Cernătescu primul birou al companiei. În prezent, au propriul turn, Infinit Tower, o clădire din nordul Capitalei decorată în concordanţă cu hobby-urile celor doi fraţi: pereţi tapiţaţi cu fulare şi tricouri ale cluburilor de fotbal din întreaga lume, o chitară electrică, machete de maşini.

    După ce a absolvit cursurile Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnice şi a avut mai multe joburi în IT, internet, telecom, a simţit nevoia de a crea ceva nou. „Oricât ar promova multinaţionalele conceptul de intraprenor, oricâtă libertate ţi s-ar da, nu se poate compara cu a fi antreprenor.” A avut revelaţia că există potenţial de a începe o afacere în această piaţă în momentul în care a observat, lucrând într-o agenţie americană pentru diferite agenţii de comunicare clasică, că discuţia legată de digital nu se afla printre priorităţi: „Da, lasă că o să refacem şi site‑ul la un moment dat”. Din punctul lui de vedere, pagina web a unei companii poate fi asemănată cu un magazin nonstop şi, într-o campanie de advertising, ar trebui plasată pe primul loc, urmând ca restul să fie construit ulterior. L-a cooptat în afacere pe fratele lui, Andrei, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, şi au început să construiască afacerea Infinit Solutions Agency. Cu o investiţie iniţială zero şi cu calculatoarele de acasă, din sufragerie, au început primele proiecte: „Amestecam deja digitalul cu BTL-ul, amestecam comunităţi online pe care le continuam cu evenimente fizice, transpuse apoi din nou în digital”. Clienţi precum Coca-Cola şi Cosmote s-au arătat printre primii încântaţi de această abordare. Iar dacă la început lucrau prin intermediul celorlalte agenţii de comunicare, după doi ani au început să preia clienţi în mod direct, aspect care s-a reflectat în evoluţia companiei: de la o cifră de afaceri de 50.000 de euro în 2007, au ajuns la 100.000 în 2008, 300.000 în 2009, iar în 2010 au depăşit milionul de euro.

    Următorul lor pariu constă în extinderea cu sucursale pe pieţele internaţionale. În luna iunie a acestui an au deschis biroul din Rotterdam al companiei, cu intenţia de a-i atrage pe clienţii din regiunea Benelux. Potrivit celor doi fraţi antreprenori, contractele „din afară” ajung la valori de două până la cinci ori mai mare decât cele de pe piaţa locală. „Scurt pe doi: credem că biroul din Olanda va întrece biroul din România până la sfârşitul anului viitor, dar lucrurile se vor face aici”, punctează Andrei Cernătescu. În timp ce vorbeşte, fratele său îmi arată un act de proprietate al Infinit Netherland BV – „Ştii ce înseamnă asta pentru o companie începută din nimic, într-un apartament, când nu aveam bani nici să mâncăm şi ne împrumutam de la primul angajat? Să ţii în mână aşa ceva – plecând de la nimic – e fenomenal”. Au ales Olanda şi prin prisma relaţiilor comerciale dintre cele două ţări, dar şi a modului de a fi al olandezilor: „clientul olandez de exemplu, în majoritatea cazurilor, e parte din echipă, vine aici, îi motivează, stă cu ei, felul în care vorbeşte cu echipa, ne înţelegem  foarte bine cu ei”. Din perspectivă de business, au ales această poziţionare prin prisma faptului că pot ţinti clienţii din regiunea Benelux mai uşor. În prezent, în cadrul biroului din Rotterdam lucrează patru angajaţi olandezi: doi oameni de vânzări, un account manager şi partenerul lor. Pentru a mări echipa de acolo, şi-ar dori să angajeze români deja stabiliţi acolo sau, în funcţie de cum decurg proiectele de acolo, să trimită oameni de aici.

  • De ce PR?

    “Radu, este importantă şi comunicarea, dar ne concentrăm să vindem momentan… ne concentrăm pe produs..”
     
    Este raspunsul pe care eu îl primesc cel mai des sub forma de refuz cand discut cu oamenii de afaceri despre reputaţie, credibilitate sau PR. 
     
    Interesantă este povestea unei foste cliente din Arad. Unul dintre cei mai vechi comisionari vamali din Romania. 25 de ani de experienţă. Peste 10.000 de clienţi. Peste 1 milion de documente întocmite. A fost persoana care a lucrat în prima companie românească de comisionat vamal. Şi din această postură experimenta o situaţie cel puţin ciudată: potenţialii clienţi (corporaţii şi companii mari ) nu îi răspundeau la email-uri. Mai mult decât atât, alegeau preţul cel mai mic de la un concurent cu o experienţă de 10 ori mai mică.
     
    Cum e posibil aşa ceva? Cum se poate ca cineva cu atât de multă experienţă să fie pur şi simplu ignorată? Nu ar fi fost normal să vândă pe bandă rulantă? Se pare că totuşi nu…A venit la şedinţa de consiliere încercând să afle răspunsuri “Nu mai ştiu exact cum să procedez…” îmi spune. “Nu înteleg ce se întâmplă… De 2-3 ani profitul nostru a scăzut de trei ori.. Ce facem greşit ?”
     
    Aici intervine de fapt importanţa activităţii de relaţii publice. Sau a PR-ului cum este acesta cunoscut în piata. PR care înseamnă mult mai mult decât 2-3 apariţii în presă. Pentru ca după astfel de situaţii apar întrebari precum: 
    “Poate o companie să fie văzută drept lider în domeniul ei de activitate fara sa aibă o reputaţie impecabilă?”
    “Poate o companie să vândă fără să comunice eficient potenţialul său?” 
    “Poate o companie sa creasca fara sa imbunatateasca perceptia clientilor asupra domeniului de activitate din care face parte ?” 
     
    Opinia mea este că nu. Si opinia mea se bazeaza pe privirea ultimilor 3500 de antreprenori in fata carora am vorbit. Si se mai bazeaza pe ultimele 4000 de ore de consiliere pe care le-am oferit. 
    De asemenea, aceasta opinie se bazeaza pe un studiu realizat de Forrester Research : 78% din procesul de cumparare are loc anterior interactiunii dintre client si vanzator. Asta inseamna ca potentialii clienti decid inainte. Si inseamna ca potentialii clienti cauta pe Google, Facebook, YouTube sau Linkedin. Si se pare ca ceea ce gasesc acolo cantareste enorm in decizia lor de cumparare. Daca nu vor intelege ce oferim sau daca nu le vom castiga increderea, nu vor cumpara. 
    Si atunci, daca perceptia despre noi si despre domeniul nostru de activitate joaca un rol atat de important, de ce ne concentram atat de mult pe vanzare? Nu suntem cumva atat de ancorati in procesul de vanzare incat uitam esenta problemei ? 
     
    Opinia mea este ca da. Si opinia mea se bazeaza pe ce spunea Bill Gates : “Daca as mai avea 2 dolari, as investi un dolar in PR.” Sau pe ce spunea Benjamin Franklin : “Fie scrii ceva ce merita citit, fie faci ceva despre care merita scris…” sau pe ce spunea Jean-Louis Gassee : “Publicitatea inseamna sa spui despre tine ca esti cel mai bun. PR-ul inseamna sa spuna altii despre tine ca esti cel mai bun..” 
    Fiecare dintre ei evidentiaza PR-ul ca parte cruciala in succesul unei afaceri si fiecare spune cam acelasi lucru : PR-ul inseamna ce spun oamenii despre tine cand nu esti de fata. Si ar fi indicat sa fie lucruri pozitive. Si, dragilor, asta inseamna reputatie. Iar ideea e simpla : daca nu sunt lucruri pozitive, nu vor cumpara. Daca nu vor intelege ce oferiti, nu vor cumpara. Daca nu le veti castiga increderea, nu vor cumpara. 
     
    PR-ul este un fel de prima impresie. Nu stiu cati dintre cei care spun ca e importanta comunicarea dar se concentreaza pe vanzare ar merge la o intalnire dezbracati. Si apropo de asta, vestimentatia reprezinta tot componenta a PR-ului. Pentru ca prima impresie are o problema majora : Este prima si se formeaza doar o singura data. Apoi, PR-ul este si o a doua impresia. Pentru ca oamenii uita. Este total neinspirat sa plecam de la premisa : “Am fost cunoscut acum 2 ani…e suficient.. “ Oamenii uita, oamenii se schimba si mai apare si concurenta care va investi mai mult in reputatia sa. Iar riscul de a fi uitati rapid creste cum nu ne putem imagina. 
    Si nu in ultimul rand, PR-ul are datoria de a comunica permanent si constant cu toate categoriile de public ( angajati, clienti, parteneri, jurnalisti etc ) pentru a asigura o crestere naturala a afacerii. Pentru ca fiecare categorie de public are interese si nevoi diferite. SI aceste interese si nevoi se afla intr-o continua schimbare. Cu cat relatia cu fiecare categorie in parte va creste, cu atat afacerea va creste. 
    De exemplu, este important ca angajatii sa cunoasca reputatia antreprenorului dintr-un anumit unghi, in timp ce potentialii clienti ar trebui sa fie la curent cu reputatia CEO-ului dintr-un unghi total diferit. 
    Asta deoarece vremea in care produsele se vindeau singure a trecut. Mai mult decat atat, exista concurenta si clientii primesc in fiecare zi sute de oferte. De ce ar alege-o pe a noastra ? In acest context, perceptia clientului despre noi si despre domeniul nostru de activitate devin aproape decisive. Pentru ca ei vor intreba in stanga si dreapta… apoi vor cauta pe Google… apoi vor cauta in presa sau pe bloguri. Decizia lor va fi influentata decisiv de ce vor gasi acolo. 
    Ideea este foarte simpla : afacerea noastra este precum apa, in timp ce reputatia noastra este precum un pahar. Cu cat paharul este mai mare, cu atat va incapea mai multa apa. Simplu spus, cu cat reputatia noastra este mai mare, cu atat afacerea va creste. Cu cat mai multi potentiali clienti ne vor cunoaste si vor avea incredere in noi, cu atat afacerea va creste. 
     
    Si atunci voi reveni la cele 3 intrebari de mai sus : 
    “Poate o companie sa fie vazut drept lider in domeniul ei de activitate fara sa aibe o reputatie impecabila ?”
    “Poate o companie sa vanda fara sa comunice eficient potentialul sau ?” 
    “Poate o companie sa creasca fara sa imbunatateasca perceptia clientilor asupra domeniului de activitate din care face parte ?” 
    Nu cumva in goana noastra dupa dezvoltare, omitem chiar acel aspect care ne-ar ajuta sa crestem afacerea mai usor ?
     
    Autor: Radu Turcescu, PR Strategist

  • The MasterPlan a raportat venituri de 500.000 de euro în primele 9 luni

    După doar nouă luni din 2016, The MasterPlan depăşit cu 50% cifra de afaceri înregistrată în 2015. Agenţia condusă de Adrian Enache a ajunns la venituri de peste 500 de mii de euro la finalul lunii septembrie.

    Alocarea de bugete mai mari pentru comunicarea online de către companiile care au deja un istoric cu The MasterPlan se datorează rezultatelor favorabile, uşor măsurabile obţinute în campaniile din 2015 şi în prima parte din 2016. Companiile cu care lucrăm au adus mai mulţi bani în online, dar nu i-au dislocat neapărat din alte canale media”, declară Adrian Enache.

    The MasterPlan are clienţi din retail, real estate, construcţii, farma, auto, asigurări, e-commerce, turism, dar şi industrii supranişate precum dezvoltare de software sau chiar bonuri de masă.

    “Cei peste 500.000 de euro sunt bani investiţi în campanii de digital cu grad de complexitate care creşte până la campaniile omnichannel. Sunt companii care au facut pasul în noua eră de business, sunt directori de marketing care cer în mod necesar alinierea comunicării în toate canalele, iar managementul să vină din digital, aceasta fiind zona cea mai prolifică”, declară Adrian Enache.

    The MasterPlan Agency este parte a Infinit Solutions Group, o agenţie full service care oferă servicii la cheie, de la consultanta şi analiză de business, până la strategie, project management, servicii de creaţie, web development (PHP – Magento, Drupal, WordPress, Custom si .NET), mobile development (iOS, Android).

    Prin agenţia de media din grup  – The MasterPlan Agency – oferă servicii de consultanţă în omnichannel şi digital commerce, media buying, planning şi performance marketing.

    Grupul numără, în prezent, peste 65 de specialişti, iar la finele lui 2015 a atins o cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro.

  • Vineri dimineaţă, Skynet s-a născut!

    O ştire ignorată de marele public, şi pe bună dreptate, pentru că pare a-i pasiona doar pe bancheri şi finanţişti: vineri dimineaţă lira sterlină a căzut pe pieţele valutare la minimul ultimilor 31 de ani, după două minute de haos provocate de o serie de ordine de vânzare generate de computere.

    Lira s-a prăbuşit cu 6,1%, cea mai mare scădere de când Marea Britanie a ales să părăsească Uniunea Europeană, la 1,1841 dolari/liră. Cel puţin o platformă electronică de tranzacţionare a înregistrat o tranzacţie la 1,1378 dolari.

    În ianuarie, într-o mişcare asemănătoare, randul sud-african s-a prăbuşit cu peste 9% în 15 minute. Amploarea şi viteza scăderii de acum semnalează volatilitatea extremă din piaţă şi devine o regulă, în condiţiile în care volumele de tranzacţioare variază puternic, iar traderii care folosesc algoritmi încep să câştige cotă de piaţă. “Într-un cuvânt: înfricoşător”, a spus Karl Schamotta, director de schimb valutar la Cambridge Global Payments din Toronto. “Încrederea în pieţele valutare a fost afectată puternic din nou, iar orice trader care a lucrat în seara aceasta va pune puternic la îndoială calitatea lichidităţii”, a adăugat el.

    Pentru a înţelege ce se întâmplă, să trecem de la lira sterlină la un proiect de infrastructură: recent, un tunel a fost terminat în zona munţilor Allegheny din Statele Unite. Tunelul nu este pentru maşini sau oameni, ci pentru un cablu de fibră optică care leagă bursa din New York de piaţa futures din Chicago.Cablul acela salva 100 de mile şi trei milisecunde din timpii de comunicare dintre cele două entităţi financiare.

    Trei milisecunde sunt pentru insul obişnuit o nimica toată, aşa că te poţi întreba: o merita oare? Se pare că da, pentru căulterior cel puţin alte două companii şi-au croit propriile reţele de date în zonă, legând cele două oraşe americane, iar timpii au scăzut de la 14,5 milisecunde la doar (acest “doar” e cumva ironic) 8,5 milisecunde. Nu mult mai târziu au venit alţii care au renunţat la cablu şi au pus la punct o reţea de comunicaţii bazată pe microunde şi care au redus timpul de comunicare cu alte 3,2 milisecunde. De ce toată această nebunie?

    Este vorba de tranzacţiile rapide care sunt făcute de computere, fără intervenţie umană, în miimi de secundă. Este vorba de cumpărări şi vânzări de active financiare făcute în milisecunde, o uluitoare lume a ultratranzacţiilor, cu sume importante care îşi schimbă stăpânii în câtimi minuscule de timp şi în care apare câte o „criză” la câteva secunde. Unele dintre aceste crize evoluează în cascadă şi apar efecte de genul căderii lirei sterline sau a randului sud-african.

    Pentru a da o dimensiune tranzacţiilor realizate de maşini, trebuie să spun că acest gen de operaţiuniînsumează zilnic 200 de miliarde de dolari. Poate că nu pare atât de mult dacă facem comparaţie cu cele 5.100 de miliarde de dolari pe zi, cât este piaţa valutară mondială, dar, pe de altă parte, este mai mult decât PIB-ul României dintr-un an.

    Iar maşinile şi tranzacţiile efectuate de acestea nu sunt responsabile doar pentru cădera lirei sterline sau a randului. În mai 2010 maşinile au determinat căderea indicelui Dow Jones cu peste 9% şi au şters din piaţă 1.000 de miliarde de dolari. În octombrie 2014 au provocat o cădere majoră a titlurilor de stat americane, iar în august 2015 au mai ras 1.200 de miliarde de dolari de pe bursa americană. Tot în august 2015 maşinile au dărâmat dolarul din Noua Zeelandă, iar în mai 2016 un investitor şi algoritmii săi au îngenunchiat piaţa futures chineză.

    Cum zicea omul acela mai sus: “Înfricoşător!” Ringul acela cu inşi care ţipă unii la alţii “Buy!” şi “Sell!” a rămas doar pentru filme, pentru spectacol, pentru că maşinile sunt responsabile de trei sferturi din tranzacţiile bursiere americane.

    Omenirea traversează o perioadă în care pare că mizează din ce în ce mai mult pe tehnologie: telefoanele au devenit nişte asistenţi personali indispensabili, automobilele aspiră la autonomie, casele sau eletrocasnicele, ca să nu mai vorbesc de computere, au propria viaţă, care se intersectează, eufemistic vorbind, din ce în ce mai rar cu cea a stăpânului. Multe dintre aceste mişcări sunt folositoare, dacă nu vom uita ierarhia şi rostul unei maşinării, fie ea şi inteligentă, pe lumea asta.

    Aceasta nu este musai o gândire de luddit, sau, cel puţin, aşa sper (pentru mai tinerii cititori, luddiţii sunt muncitorii din ţesătoriile britanice care, în secolul XIX, în timpul Revoluţiei Industriale, distrugeau războaiele de ţesut, temându-se pentru locurile lor de muncă). Sau, mai degrabă, gândirea celui care se teme de apariţia echivalentului supercomputerului din ciclul de filme Terminator care să joace la bursă şi pe pieţele valutare, a unui Skynet financiar.

    Maşinile, spun cumva generalizând, au învins oamenii la şah şi la poker. La şah veţi fi ştiind, este vorba de Deep Blue, care în 1997 l-a învins pe Garry Kasparov. Oamenii de ştiinţă spun că pokerul a devenit un soi de benchmark pentru studiile privind inteligenţa artificială, „ceea ce a fost odată şahul”, zice unul dintre ei şi asta e o afirmaţie cu multe înţelesuri, care ar trebui să dea de gândit.

    Cercetătorii de la Carnegie Mellon University au pus la punct un program numit Claudico, iar acesta a jucat anul trecut 80.000 de mâini cu patru jucători profesionişti de poker. Premiul pentru oameni a fost de 100.000 de dolari; pentru maşină, nu ştiu. Întrecerea a durat cam două săptămâni; oamenii, trebuie să spun din capul locului, au câştigat, înregistrând un plus de 730.000 de dolari. Pare o sumă importantă, dar în timpul celor 80.000 de mâini jucate valoarea totală a mizelor a ajuns la 170 de milioane de dolari, bani virtuali, desigur, aşa că valoarea premiului se înscrie, dacă e să gândim omeneşte, mai degrabă în marja de eroare. De fapt se poate spune că victoria este a maşinii: computerul a blufat şi a jucat în aşa fel încât cei patru profesionişti nu au putut descoperi în strategia sa vreo slăbiciune pe care să o exploateze.

    Ceea ce înseamnă, iarăşi spun, o victorie a computerului. Şi este acesta semnalul că se dezvoltă ceea ce economistul şi profesorul universitar Alex Tabarrok numeşte “inteligenţa opacă”, cu algoritmi care devin atât de sofisticaţi încât oamenii nu pot înţelege ce fac aceştia de fapt şi unde diferenţa dintre logică şi imbecilitate nici nu mai poate fi deosebită. În jocul de poker au fost mâini pe care unul dintre jucători spunea că nu le-a înţeles: “să mizezi 19.000 de dolari ca să câştigi 700 este ceva ce niciun om nu ar face”. Dar asta este gândire tipic umană.

    Şi mă gândesc că oamenii au ratat ţinta reală, o maşină care să joace şah sau poker nu ca o maşină, ci ca un mare maestru sau ca un profesionist.

    Între 1997, anul în care computerul a încercat pentru prima oară să compună muzică(Google!) şi 2016, anul în care computerul a încercat să picteze(Google, din nou!), a avut loc un alt experiment care are şi nu are legătură cu cele pomenite până acum. Un grup de studenţi de la universitatea din Playmouth a primit un grant de 2.000 de lire sterline; cu banii aceştia tinerii au luat un PC pe care l-au pus în cuşca maimuţelor din grădina zoologică Paington. Scopul lor a fost de a teste teoria care spune că o maimuţă care bate la nesfârşit, aiurea, la un computer, va sfârşi prin a emite, la un moment dat, un text coerent, ba va putea rescrie o operă a lui Shakespeare. Studenţii de la Playmouth n-au avut un timp infinit, dar şi după numai o lună de zile teoria s-a dovedit a fi potenţial falsă: maimuţele, cinci macaci negri cu creastă, au distrus computerul, au făcut pipi pe tastatură şi nu au emis nici măcar un singur cuvânt coerent şi întreg; au bătut cinci pagini de text în care predomina litera “S”.

    În multitudinea de aparate şi de gadgeturi şi de aplicaţii şi de programe de care ne folosim, creatorii lor şi evangheliştii tehnologiei ne induc ideea că toate acestea vor rezolva majoritatea problemelor omenirii, de la încălzirea globală la spaţiile de locuit în oraşele supraaglomerate.

    Nu cred că este aşa; fac parte din categoria celor care spun că nu armele omoară oameni, ci oamenii omoară oameni. La fel, nu tehnologia ne va rezolva problemele, ci noi singuri, dacă o să avem suficientă materie cenuşie în ţeste încât să se declanşeze o reacţie în lanţ a inteligenţei planetare; dacă nu, o să fim nişte maimuţoi care fac pipi pe tastaturi şi bat pagini de text, în speranţa că o să scrie sonete de Shakespeare sau o să compună ca Beethoven sau o să picteze ca Rembrandt.

    Şi da, cred că următoarea criză economică nu va fi declanşată de Deutsche Bank, de Donald Trump sau de economia chineză, ci de maşini şi de ultratranzacţii.

  • Opinie Alin Băiescu, PHD, Expert asigurări, comunicare & management: Şapte ingrediente esenţiale pentru reţeta comunicării eficiente într-un domeniu tehnic

    Întrebarea „Cum ar putea specialiştii să comunice fără termeni specializaţi astfel încât să poată fi înţeleşi şi de către nespecialişti?“ Ar trebui să fie mereu în mintea celor care lucrează în domenii tehnice, pentru a-şi putea împrospăta comunicarea cu publicul larg.

    REGULA 1. |n general, e mai dificil să vorbeşti simplu despre lucruri complicate decât complicat despre lucruri simple; dar efortul trebuie şi merită făcut. De aceea trebuie să identific şi să formulez foarte succint şi clar mesajul pe care doresc să-l transmit: subiect + predicat, cu indulgenţă un complement şi două atribute. Cu atât mai mult cu cât este vorba de un domeniu mai anevoios de descifrat, ideile trebuie formulate astfel încât să poată fii înţelese de o persoană cu educaţie şi inteligenţă medie (NB: e adevărat că, pentru a face o poză frumoasă, mulţi indivizi ”de vază„ simulează plăcerea savurării unei comunicări sofisticate; înlăuntrul lor se bucură însă de fiecare dată când mesajul e simplu şi îl pot înţelege cu un efort minimal!).

    REGULA 2. Folosesc principiul aisbergului. Dacă îi ofer unui interlocutor din afara domeniului financiar, de pildă, cel puţin la debutul comunicării, mesaje simple, nu înseamnă că acestea sunt şi simpliste. De exemplu, un consultant de asigurări novice, de multe ori, îi spune potenţialului client (aproape tot) ce ştie; cu alte cuvinte, comunică simplist. |nsă, după câţiva ani buni în branşă, ajunge să selecteze din multitudinea de informaţii pe care le deţine doar pe acelea care sunt relevante pentru partenerul de discuţii. Astfel, el transmite circa 10% din cunoaşterea însuşită (cea mai importantă, de regulă), dar are, concomitent, şi capacitatea de a intra în profunzimea subiectului şi de a răspunde întrebărilor de detaliu, dacă situaţia o cere (adică, poate să  ”plonjeze„ cu încredere şi în restul de 90% cunoştinţe, neexpuse iniţial).

    REGULA 3. Croiesc ”îmbrăcămintea„ adecvată pe care, dacă o pun peste mesajul meu, îl atrag pe interlocutor. Aşa cum nu m-aş îmbrăca într-o haină de blană dacă aş fi invitat la o întâlnire a asociaţiilor de protecţia animalelor, tot aşa nu-i vorbesc unui potenţial sau actual client despre beneficiul dobânzii excedentare sau despre rezervele tehnice Zillmerizate. Căci, în loc să se apropie de mine pentru că mă înţelege, se va îndepărta, pentru că, de fapt, eu îi accentuez diferenţa dintre noi. De exemplu, utilizarea sinonimelor sau a analogiilor este una dintre tehnicile mele preferate. (O adevărată provocare în acest sens a fost pentru mine un discurs în care a trebuit să vorbesc circa o jumătate de oră despre asigurări, fără a menţiona niciodată noţiunea de ”asigurare„; am folosit, în schimb, termeni ca fond de rezervă, fond de urgenţă, soluţie financiară, tehnică de management al riscurilor.)

    REGULA 4. Livrez mesajul pe bucăţi. Oricât de mult i-ar plăcea unui individ berea şi oricât de însetat ar fi, nu poate fizic să înghită 5 litri pe secundă. La fel sunt şi receptorii mesajelor mele: pot digera doar o anumită cantitate de informaţie pe unitate de timp. Pornesc de la general şi esenţial, şi continuu cu particularul şi detaliul. |n plus, livrarea graduală îmi permite să primesc şi să reacţionez la feedback.

    REGULA 5. Folosesc umorul: fin, ponderat şi cu precauţie – ca să jignesc sau ofensez cât mai puţin posibil. Căci sunt doar câţiva oameni cărora nu le place să râdă.

    REGULA 6. Transmit (aproximativ) aceeaşi idee pe mai multe canale (cărţi, editoriale în reviste, blog, Facebook, YouTube), sub mai multe forme de agregare (text, audio, video) şi de mai multe ori. Căci principiul e clar şi sănătos: ”Mai bine cineva vede şi aude mesajul de mai multe ori decât niciodată!„.

    REGULA 7. Brandingul personal: eu (cred că) am înţeles că dacă nu sunt respectat, dacă nu beneficiez de (o oarecare) încredere din partea celorlalţi, mai bine nu comunic deloc. Pentru că orice aş spune nu va fi luat în serios, ştiut fiind faptul că, pentru ca un mesaj să-şi atingă obiectivul, contează CE se transmite, precum şi CINE transmite. Iar dacă cele două elemente nu se completează reciproc şi nu sunt în armonie, efortul e în van!

    Aplicarea acestor reguli nu numai că pare complicată; chiar este. Spuneam şi într-o prezentare că paradoxul pe care îl trăiesc zi de zi este că promovez nişte servicii de care toată lume are nevoie, dar aproape nimeni nu vrea să le cumpere! Să aibă acest lucru, oare, vreo legătură şi cu comunicarea?
     

  • Crizele de după criză

    Cred sincer că trăitul în realitatea românească aduce oricărui analist politic şi economic serios un plus de luciditate, iar cartea profesorului Paul Dobrescu „Crizele de după criză“ nu face decât să confirme aceasta. Dezvoltarea, spune profesorul de la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din SNSPA, va deveni obiectivul detaşat al perioadei postcriză, dar nu se poate baza nici pe globalizare şi nici pe corporaţii.

    Dezvoltarea va deveni principala unitate de măsură a unei bune guvernări şi va da seama de vrednicia statului. Aceasta într-o perioadă în care indisciplina geopolitică este caracteristica vieţii planetei, în care nimeni nu este prea puternic pentru a domina şi nimeni nu este prea slab pentru a se lăsa dominat. Regăsim în „Crizele de după criză“ toate marile teme ale momentului – inegalitatea care se accentuează, ascensiunea ţărilor emergente, expansiunea chineză, jocurile graniţelor şi lipsa de viziune a liderilor politici.

    Unele date sunt în măsură să dea fiori: în ultimii 26 de ani au fost privatizate 7.500 de întreprinderi de stat, pentru care s-au încasat 7 miliarde de euro. Fără cele 2,3 miliarde de euro încasate pentru BCR, reiese un preţ mediu de 667.000 de euro pentru o întreprindere de stat, adică preţul pe care îl obţii pe o casă mai acătării. Este doar un exemplu din taboul actual al unei Românii aflate într-o poziţie ambiguă, vasal-concurenţială, cu o Europă ce încearcă să iasă din stagnare, cu o Asie în plină expansiune economică şi cu o Americă care încearcă să îşi păstreze poziţia de lider al lumii.

    „Greşeala mare a acestei perioade de peste 26 de ani este că nu s-a ţinut cont de nicio lecţie mai importantă a geopoliticii. În primul rând nu s-a construit din interior… Nu a construit o politică externă coerentă de bună vecinătate… Harta spaţiului politic românesc pare brăzdată doar de trasee individuale, de soluţii individuale. Aceasta este principala prăbuşire: prăbuşirea încrederii, care erodează pe zi ce trece valorile supreme ale unei comunităţi naţionale: sentimentul apartenenţei şi nevoia de identitate“. Musai de citit!